FERICITA SOFIA SAMARA – vaduva sfanta din Grecia a secolului XX, inainte-vazatoare si tamaduitoare (†13 septembrie 1983)

13-09-2015 Sublinieri

icon corner - 1“FAMILIA ORTODOXA”, nr. 9 (80)/ septembrie 2015:

Fericita Sofia Samara

13 septembrie 1983

„Mai întâi să te rogi pentru lume şi abia după aceea pentru tine”

Viaţa acestei femei simple, mamă a trei copii, ne este pusă în faţă nouă, tuturor acelora care ne plângem că ne lipsesc condiţiile mântuirii. Tuturor celor care spunem: nu acum, mâine. Nu aici, ci dincolo. Nu eu, ci monahii.

Cum a ajuns o astfel de femeie la măsuri atât de mari ale rugăciunii, încât şi dacă o scuturai, nu simţea nimic? Poate că singura soluţie pentru noi, cei de astăzi, care suntem permanent „scuturaţi” de probleme, griji, şi mai ales de gânduri, ar fi să ne rugăm mai mult, mai adânc, mai adevărat. Să lepădăm odată jumătăţile de măsură şi să fierbem la 100 de grade, ca să nu auzim în ziua aceea: „Fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea” (Apocalipsa 3:16). (A.S.)

Sofia Samara cu mama ei Atena

Sofia Samara, fiica lui Stavros şi a Athenei, s-a născut în Tracia Răsăriteană. De acolo au venit în Haravghi-Kozani, iar în anul 1938 au coborât în Veria. Ea era ultimul din cei doisprezece copii pe care îi născuse mama ei şi singurul care supravieţuise.

Părinţii ei erau săraci, dar foarte evlavioşi, mai ales mama ei. Mai târziu, mama ei, care a trăit 110 ani, şi-a pierdut lumina ochilor. Cu toate că era oarbă, vedea unele lucruri într-un alt chip.

Odată a vizitat-o Doamna Metaxia Gheorghiziki împreună cu fiul ei, Theodoros, iar bunica Athena a întrebat-o: „Copilul tău are cumva o problemă la picior?”. Şi, într-adevăr, avea o problemă. Atunci bunica Athena a sfătuit-o: Nu te mâhni! Dumnezeu o să-i dea sănătate şi putere, dar tu să nu te revolţi pentru boala asta. Copilul tău nu se va face bine pe de-a-ntregul niciodată, fiindcă aceasta e voia lui Dumnezeu, ca să nu-L uitaţi pe Domnul, ci să vă rugaţi mereu”. Fiindcă era şi neştiutoare de carte şi oarbă, bunica stătea lângă uşa camerei ei şi rostea mereu rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa!”.

Fiica ei, Sofia, s-a măritat, dar la vârsta de 36 de ani a rămas văduvă cu trei copii, dintre care cel mijlociu a murit. Sofia era foarte evlavioasă şi se îmbrăca ca o monahie. Iubea viaţa monahală, dar îndatoririle ei pentru copii au silit-o să rămână în lume. Insă trăia, se nevoia şi se purta ca o monahie.

Stătea împreună cu mama ei într-o cămăruţă foarte sărăcăcioasă, dar foarte îngrijită. Era o cameră dublă, despărţită nu printr-o uşă, ci printr-o pânză. In despărţitura de dinăuntru se ruga, şi tot acolo ardeau neîncetat paisprezece candele. Fitilele arse de la candelă nu le arunca, ci avea un loc deosebit în grădină, ce semăna cu un cuib mic. Acolo le punea, apoi le acoperea, spunând: „Hristoase al meu, la picioarele Tale le pun!”.

La şcoală nu a mers, dar a învăţat singură să citească. Citea numai cărţi duhovniceşti. Mintea ei, inima şi întreaga ei viaţă aveau ca centru pe Dumnezeu şi Biserica Sa.

„Rugăciunea lui Iisus lucra neîncetat înlăuntrul ei”

Duhovnicul ei era un Stareţ virtuos şi înzestrat cu darul discernământului, un preot din Thessalonic. Cu binecuvântarea şi cu sfaturile sale şi-a dus nevoinţa până la capăt. In zilele de post şi în posturile rânduite mânca fără untdelemn, iar în zilele de sărbătoare, când se făcea dezlegare, mânca numai peşte.

maica lumanareLa miezul nopţii, pe la orele 1-2, se scula şi se ruga de obicei în genunchi. Făcea multe metanii, iar rugăciunea ei era însoţită de lacrimi. Se ruga mai întâi pentru toată lumea şi apoi pentru familia ei. Adeseori spunea:

„Mai întâi să te rogi pentru lume şi abia după aceea pentru tine, ca să te miluiască Dumnezeu”.

În vremea rugăciunii îşi aţintea atât de mult mintea la cele cereşti, încât ai fi spus că e răpită la Cer. Dacă treceai pe lângă ea şi o scuturai, nu simţea nimic.

Avea mereu în mână şiragul de metanii, iar Rugăciunea lui Iisus lucra neîncetat înlăuntrul ei. Ştia pe de rost mulţi Psalmi şi tropare, de aceea cânta troparele multor Sfinţi. Il iubea mai ales pe Sfântul Nicolae, pe care îl socotea ocrotitorul ei, şi-i cânta troparul de multe ori pe zi.

Cu astfel de nevoinţe, Sofia a primit darul străvederii. Aşa putea să vadă în ce stare duhovnicească se afla fiecare. O femeie o vizita adeseori pe Sofia şi odată a adus cu ea o prietenă de-a ei din Tripotamo. Când Sofia a văzut-o pentru prima oară, i-a spus: „Olimpia, voi sunteţi nişte oameni buni, deşi sunteţi comunişti”.

Uneori, pe unii vizitatori nu-i lăsa să intre în chilioara ei. Când simţea că cineva nu era curat sufleteşte, îl lăsa afară, zicându-i: „Nu vreau să te mâhnesc, dar stai acolo unde eşti, fa-ti cruce şi, oriunde te vei afla, e acelaşi lucru – credinţă să ai”. Iar după ce omul acela pleca, cerea iertare de la Maica Domnului, zicând: „Maica Domnului, iartă-mă, dar aşa trebuia să fie”. Iar dacă omul acela se pocăia, se spovedea, îşi schimba viata şi venea din nou, îl primea cu bucurie, zicându-i: „Bine ai venit! Ce ai? Hai, vino să te ascult!”. Şi discuta cu răbdare ore întregi, dar discuţia era numai pe teme duhovniceşti.

Răspândea bună-mireasmă, întocmai ca sfintele moaşte

Avea o cruce cu care îi însemna pe cei bolnavi; o punea pe fruntea lor şi o lăsa acolo. Crucea stătea nemişcată de parcă era lipită, şi nu cădea nici chiar atunci când acea persoană îşi pleca capul. Aceasta o făcea aproape cu toti vizitatorii ei.

Sofia avea legături duhovniceşti şi cu alte femei virtuoase. Una dintre ele era Tatiana Savidu, cu care adeseori se ruga împreună. Cu alte două femei evlavioase, Hariklia din Turkohori şi Elena din Zervohori, mergea într-un loc liniştit şi se rugau multă vreme. Sofia îşi ridica mâinile, iar din Cer se pogora peste ea o lumină care semăna cu nişte sfere mici albastre şi luminoase.

Intr-o zi, după ce s-a rugat mult în chilioara ei, s-a aşezat puţin pe divan ca să se odihnească. Când o cunoscută a ei a venit s-o viziteze, a observat că Sofia avea chipul schimbat, căci văzuse îngeri puţin mai înainte. Şi aşa cum vorbea şi-şi plecase capul spre ea, femeia a simţit bună-mireasmă venind dinspre capul Sofiei, întocmai ca cea răspândită de sfintele moaşte. Insă, în timp ce vorbeau, a venit deodată un vânt puternic şi au simtit cum o putere diavolească a aruncat sub o bancă toate vasele de la bucătărie. Atunci Sofia şi-a luat bastonul şi a lovit marmura, zicând: „Blestematule, pleacă de aici! Ce te-a deranjat?”.

Odată a tăiat din grădina ei un crin şi l-a pus înaintea icoanei Maicii Domnului. După un an de zile, crinul a înflorit din nou. Aceasta se petrecea în fiecare an, începând din 1963 şi până în 1967. Mulţi care au văzut aceasta, spuneau: „Să mergem să vedem crinul Stareţei Sofia care a înflorit”. In fiecare an crinul înflorea primăvara, iar apoi se usca.

Ajutor pentru familiile fără copii

Rugăciunea ei era puternică şi-i ajuta pe mulţi. Ii ajuta mai ales pe soţii care nu puteau avea copii. Mai întâi cerea de la ei credinţă. „Dacă nu crezi”, spunea ea, „tare greu îţi va fi să dobândeşti un copil”. Apoi o însemna pe soţie în chipul Sfintei Cruci cu acea cruce de lemn pe care avea înfăşurată o metanie subţire, îi punea pe soţi să se închine şi apoi se rugau împreună.

O femeie din Veria i-a făgăduit Sofiei că, dacă va dobândi copil, i-l va da ca să-l boteze. După zece ani a dobândit o fetiţă şi s-a gândit să-i pună două naşe, pe Sofia şi pe sora ei. Sofia insă i-a spus: „Nu-i potrivit să-l boteze pe copil două femei. Haide, mergeţi cu binecuvântarea Maicii Domnului! Copilul să fie sănătos şi să-l boteze cine vrea…”. Pruncul însă în ajunul botezului s-a îmbolnăvit. Atunci părinţii s-au înfricoşat, căci se simţeau vinovaţi, şi de aceea au mers la Sofia. Aceasta îi aştepta; a însemnat copilul cu Sfânta Cruce, l-a binecuvântat şi s-a rugat pentru el. Indată pruncul şi-a revenit şi apoi l-au botezat.

Unei eleve de şaptesprezece ani din Nicomidia, pe nume Panaghiota, i-au apărut în timpul unei călătorii nişte bube pe tot trupul şi s-a umflat. Au dus-o la nişte medici, dar nu i-au găsit nimic. Atunci părinţii ei au dus-o la Sofia. O femeie, care se afla acolo, povesteşte că au adus-o cu un cearşaf, fiindcă nu puteau s-o atingă deloc. Peste tot trupul avea răni din care curgea puroi. Sofia a binecuvântat-o cu Sfânta Cruce, a uns-o cu untdelemn din candela Maicii Domnului şi s-a rugat. Apoi părinţii au luat-o pe copilă, şi îndată a început să i se îmbunătăţească starea, până când s-a făcut cu desăvârşire bine. Panaghiota a continuat să vină la Stareţa Sofia pentru a-i mulţumi şi a-i cere sfatul. Mai târziu s-a căsătorit, dar nu mai venea copilul dorit. Atunci a scăpat la ajutorul Stareţei Sofia şi, cu rugăciunea ei, a dobândit un copilaş. Apoi Sofia a adormit în Domnul, dar ea nu a mai putut dobândi un alt copil.

O altă femeie era căsătorită de ani de zile, dar nu putea dobândi copii. Pentru aceasta a venit la Stareţa Sofia ca să-i ceară să se roage pentru ea. După câtva timp a mers la medic şi a făcut analize. Când a primit rezultatele, a alergat plină de bucurie la Sofia ca să-i spună că aşteaptă un copil şi să-i mulţumească. Nici bărbatului ei nu-i spusese încă. Sofia, de îndată ce a văzut-o, i-a spus: „Fiica mea, să ai naştere uşoară!”. Ştia deja că aşteaptă un copil.

„Luaţi-l pe satana de pe masă, că-mi murdăreşte binecuvântarea!”

„Intr-o zi”, povesteşte nora ei, „a venit la noi să ne vadă. Aşa cum stăteam şi vorbeam, deodată mi-a spus: «Acum trebuie să plec. Cineva are nevoie de mine şi mă caută». Şi s-a ridicat ca să plece, dar chiar în acea clipă a venit un taximetrist care o căuta pe soacra mea. «O cheamă nişte creştini din Volos», a explicat el. «Ştiu, ştiu. Vă aşteptam să veniţi. Mergeţi acasă la mine şi voi veni şi eu».

Veniseră nişte părinţi care aduseseră cu ei pe copilul lor paralizat, care mergea în cârje. L-au adus până la scări şi încercau să-l ajute pe copil să urce. Atunci soacra mea l-a însemnat în chipul crucii de departe şi i-a spus: «Copilul meu, lasă cârjele! Fă-ţi cruce şi nu te teme! Vino la Maica Domnului!».

Şi, cu ajutorul Maicii Domnului, copilul a păşit pe picioarele sale, părăsind cârjele pentru totdeauna. Când părinţii au plecat, au mulţumit, lăsându-i bani. Atunci Stareţa s-a mâniat şi le-a spus: «De ce stricaţi acum toată lucrarea? De ce vreţi să pierdeţi binecuvântarea pe care aţi primit-o? Nu vreau nimic. Să mergeţi cu binecuvântarea Maicii Domnului! Luaţi-l pe satana (banii) de pe masă, că-mi murdăreşte binecuvântarea! Binecuvântarea nu se plăteşte. Mie Dumnezeu mi-a dat în dar. Cum să iau acum bani?»”.

Nu numai bani nu lua, dar nici untdelemn pentru candele nu primea. Insă toţi cei care primeau ajutor prin rugăciunile ei îi lăsau uneori şi câte o sticlă cu untdelemn la uşă. Atunci aceasta, supărată, îi spunea fiicei sale: „Copilul meu, de ce-mi fac asta?… Nu cumva ai văzut cine a lăsat-o? Eu, slavă lui Dumnezeu, am pensia mea, am binecuvântarea Maicii Domnului. De ce să o pierd?”.

Se temea ca nu cumva să piardă binecuvântarea, însă fiul ei se îndoia şi odată a întrebat-o dacă a luat vreodată bani de la cineva. Atunci ea i-a arătat mâinile şi i-a spus: Eu, fiul meu, am mâinile curate. Dacă aş fi vrut să iau bani, turnuri aş fi făcut. Dar Dumnezeu m-a păzit şi am mâinile curate”.

„Curăţă acest loc şi vom scoate aghiasmă”

Altădată au adus la ea un bolnav şi Sofia a ieşit pentru puţin timp din chilia ei, dar apoi s-a întors întristată, de parcă ar fi văzut ceva. După ce bolnavul a plecat, a spus Doamnei Metaxia Gheorghiziki cu siguranţă: „Acesta va muri”. Şi, într-adevăr, după puţin timp am aflat că acela a murit.

Aceeaşi Doamnă Metaxia povesteşte: „Inainte de a merge la Athena pentru operaţia la picior a băiatului meu, Stareţa Sofia ne-a spus să mergem la Biserica Sfântului Nicolae din Patrida ca să ne rugăm. Era pe la sfârşitul lui iunie. După ce am citit Paraclisul şi câteva tropare, Stareţa Sofia mi-a spus: «Curăţă acest loc, copila mea, şi vom scoate aghiasmă». Eu însă m-am mirat: «Cum e cu putinţă?».

In cele din urmă am măturat şi am curăţat bine locul. Stareţa a îngenuncheat, a făcut o adâncitură, iar atunci când a cântat: «Mântuieşte, Doamne, poporul Tău…», adâncitura s-a umplut de aghiasmă şi a început să se reverse afară. Emoţionată şi cutremurată de lucrul minunat pe care îl vedeam, am luat aghiasmă şi i-am spălat copilului piciorul care îl durea. Stareţa Sofia a adăugat: «Va veni un timp când aici va izvorî atâta aghiasmă, încât vor veni oameni de pretutindeni ca să se spele şi să se facă bine. Aici se vor petrece multe minuni. Iar acest deal pe care-l vezi se va umple de case».

Şi, într-adevăr, aceasta mi-a spus-o în 1964, iar acum locul s-a umplut de case. Sunt aşa-zisele «Fitiarika». Aghiasma a izvorât şi a tămăduit pe mulţi până la adormirea ei, după aceea însă izvorul de aghiasmă a secat”.

„Acum nu mai poţi să-mi închizi calea…”

Pe Stareţa Sofia cea binecuvântată o vizitau mulţi oameni care veneau din toată Grecia. Virtutea şi harul pe care le avea atrăgeau sufletele ce însetau de cuvintele ei de Dumnezeu însuflate şi care cereau rugăciunile ei. Nu numai mireni, ci şi preoţi din Veria, precum Părintele Grigorie Sofos, Părintele Vasilie Bahţevavis, Părintele Constantin, Părintele Sosipatru Pitulias şi un tânăr care acum vieţuieşte în Sfântul Munte îi cereau ajutorul. Mergea adeseori la Mitropolie şi avea evlavie la un oarecare Părinte Pavel din Trapezunt. Acesta a rămas văduv de tânăr cu patru copii. Era evlavios şi vrednic de cinste.

Odată, pe când vorbea cu fiul ei, Stareţa Sofia i-a spus: «Ei, fiul meu, eu voi pleca. Acum nu mai poţi să-mi închizi calea. La începutul săptămânii voi pleca». El însă nu a înţeles şi a întrebat-o unde se duce. Atunci i-a explicat din nou: «Acum nu mai poţi să-mi închizi calea, aşa cum ai făcut atunci când mi-ai dat trei ani prelungire».

Atunci se îmbolnăvise de ocluzie intestinală. Fiul ei a dus-o la spital, i-au făcut operaţie şi a mai trăit trei ani. Fiul ei povesteşte: „In ziua când a adormit, eu lucram la construcţii şi sora mea s-a dus să o vadă. Mi-a telefonat şi mie şi am venit repede. De îndată ce m-a văzut, a clătinat din cap şi a spus: «Plec». Şi apoi a adormit”.

A adormit în ajunul Inălţării Sfintei Cruci, pe 13 septembrie 1983. Chiar şi după adormirea ei, oamenii continuă să meargă la chilioara ei să se roage şi să-i ceară rugăciunea pentru problemele lor.

Veşnică fie pomenirea Stareţei Sofia!

Din Asceţi în lume” (Editura Evanghelismos, 2009)

Traducere de Ieroschimonah Ştefan (Nuţescu)

eftimie_athonitul_ierom-asceti_in_lume

Vedeti si:


Categorii

Minuni si convertiri, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “FERICITA SOFIA SAMARA – vaduva sfanta din Grecia a secolului XX, inainte-vazatoare si tamaduitoare (†13 septembrie 1983)

  1. Pingback: “Bunica” LAMBRINI VEȚIOS (†17 octombrie 2002) – VIAȚA MINUNATĂ A UNEI SFINTE CĂSĂTORITE DIN ZILELE NOASTRE, dăruită cu mari harisme și viziuni duhovnicești. EXPERIENȚA CUTREMURĂTOARE A IADULUI ȘI A RAIULUI, întâlnirea cu
  2. Pingback: “MAICA” LAMBRINI (II), o sfântă din Grecia zilelor noastre, dăruită cu mari harisme. EXPERIENȚE ȘI VIZIUNI DUMNEZEIEȘTI LA SFÂNTA LITURGHIE ȘI SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE. “Când mergi să te împărtăşeşti, să mergi cu capul p
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate