Mitropolitul Neofit de Morfou: INVATAND SMERENIA LUI HRISTOS prin TACERE, SLUJIREA CELOR SUFERINZI, RABDAREA BOLII si RUGACIUNEA CU DURERE

MITROPOLITUL NEOFIT de Morfou – “Aprinzand opaitul sfintilor” (II)

(traducerea unui fragment)

A II-a Sinaxa (intalnire) duhovniceasca cu credinciosii din comunitatea Platanistas care a aut loc pe 14.04.2019, in biserica “Sfanta Sofia” din Strovolo:

Buna seara, tuturor!

Prin harul lui Dumnezeu si al Maicii Domnului, ocrotitoarea celor refugiati, ma gasesc azi in mijlocul vostru dupa aceasta vecernie la care am participat cu totii. Cred ca ceea ce a a cantat mai devreme psaltul este atat de emotionant si de profund revelator in ceea ce priveste atmosfera Saptamanii Patimilor, incat mi-am zis in sinea mea, sarmane episcope, sa vad ce o sa mai poti zice acum, probabil cuvantul tau se va auzi ca o disonanta dupa toata aceste cuvinte pe care ni le-a lasat Biserica noastra.

Ma bucur ca nu am o tema anume pentru omilia mea. M-am gandit, dupa experienta pe care am avut-o saptamana trecuta cand am fost in mijlocul unei alte comunitati – Akakis – unde merg in fiecare an si tin o predica dupa cum am inspiratie atunci, sa facem la fel si aici. Anul acesta, deoarece ne-am maturizat, am crescut cu totii impreuna, am imbatranit – Slava Domnului – si invatam, am zis sa vedem ce ar vrea oamenii sa afle de la noi. Noi, preotii, am invatat sa predicam sub forma unui monolog. Dar azi, in societatea moderna, si mai ales in Cipru, simt ca ne gasim la o rascruce. Ceva se termina si ceva nou incepe. De aceea a si spus doamna Bita, ca in orice facem exista si o doza de nesiguranta, care nu provine din necredinta, ci este din cauza faptului ca ceea ce facem nu ne mai umple de sens, ca in trecut. Prin urmare, episcopii in principal, dar si preotii, ar trebui sa umple aceasta nevoie a credinciosilor, in primul rand prin catehizare, adica sa-i invete pe credinciosi ce este credinta noastra. Europa ne-a umplut de multe cunostinte (gnosis), cum zice si Veridis, de multe lumini care nu sunt insa din Lumina. Prin urmare, aceasta metoda prin care dumneavoastra puneti intrebari si noi raspundem, vreau sa stiti ca este o metoda pe care o practicau parintii in lumea veche. Aceste carti mari pe care le vedeti, Omiliile Sfantului Ioan Gura de Aur, ce erau? Erau explicatii la Evanghelia lui Hristos, la Faptele Apostolilor si intrebarile poporului din Constantinopol pe care le puneau acestui mare ierarh.

Si nu existau pe atunci nici microfoane, nici nu faceau ceai sau cafele la intalnirile bisericesti. Deci noi suntem azi intr-o pozitie mult mai buna. Imi zicea odata Sfantul Porfirie: Pe tine, fiule, cand vei ajunge la varsta de mijloc, te va ajuta foarte mult tehnologia ca sa se auda glasul tau din Australia pana in Canada. Iata cum devin azi realitate cuvintele sfintilor.

Sunt pregatit sa ascult intrebarile voastre. Sa imi transmita doamna Bita, care este conducatoarea acestui eveniment, o selectie de intrebari (…)

Intrebare: Cum se cultiva smerenia si cum se mentine? Cum sa ne luptam cu gandurile mandriei si ale slavei desarte?

Raspuns: Aceasta este o intrebare grea deoarece vorbim despre smerenie, si nimeni dintre noi nu poate sa declare ca o are, ca este smerit. Asa cum am mai spus si acum cateva zile intr-o alta omilie, unul dintre oamenii sfinti pe care i-am cunoscut in Grecia, Sfantul Evmenie Saridakis leprosul, care a fost ucenicul Sfantului Nichifor leprosul, pe care l-am cunoscut ca student si i-am inteles sfintenia, m-a primit, dupa multe insistente, ca fiu duhovnicesc si m-am marturisit lui, cu toate ca mergeam si la parintele Iacov Tsalikis din Evia. El era aproape de noi, in Atena, si puteam sa mergem la el cat de des voiam. De la el am invatat viata calugareasca. Mi-a raspuns odata la aceasta intrebare despre cum se cultiva smerenia. “Fiule, pana in ceasul mortii tale, chiar si atunci cand sufletul tau va iesi din corp, sa te rogi: “Doamne, daruieste-mi discernamant, smerenie si simplitate”.” Repet, deoarece sunt 3 virtuti de care avem nevoie cu totii, le repet, nu ca sa ne autoflagelam ca nu le avem (acesta este o ispita a catolicilor), ci, ca ortodocsi, sa intelegem fiecare lipsurile noastre si sa le ducem in rugaciune: “Doamne Iisuse Hristoase, daruieste-mi discernamant, smerenie si simplitate”. Noi pe atunci eram tineri, aveam 20-22 de ani, si ii ziceam: De infranare ce spuneti? Un tanar are nevoie si de infranare, iar aceasta ne este pusa la incercare adesea. Si el ne zicea: Infranarea vine usor, fiule. Problema este cu celelalte trei.

Deci smerenia nu este o tehnica, asa cum ne invata maestrii guru, cum sa ne pozitionam antenele sufletului ca sa dobandim automat smerenia. Smerenia este, spune Sfantul Isaac Sirul, haina Dumnezeirii. Si, dupa cum ati auzit, smerenia absoluta este mai presus de toate simbolul Saptamanii Patimilor. Nu este intamplator ca regasim in cantarile acestei perioade referire la faptul ca Domnul S-a smerit pe Sine pana la moarte, care este smerenia absoluta. Dar El a murit in picioare, este important de inteles acest lucru. Avem un Dumnezeu pe care niciodata nu L-a parasit Duhul Sfant, a fost mereu cu Dansul, Care insa a ingaduit pentru noi sa moara.

Acum, mai practic, cum se cultiva smerenia? Sa invatam sa tacem. Dar daca nu faceti mai intai rugaciune, sa nu incercati sa faceti astfel de exercitii duhovnicesti despre care va voi vorbi acum, deoarece va prinde de veste satana si va va face “avion” (n.tr.: vor veni ispite mari) . Doar oamenii care se roaga pot sa faca acestea. Spre exemplu, sa nu raspundem cand suntem acuzati pe nedrept. In acest fel s-a sfintit Sfantul Nectarie. I s-a aratat unui credincios si i-a zis: Stii? Eu nu am facut multa asceza, am facut cele obisnuite care se cer de la un preot, de la un episcop, dar m-am sfintit, deoarece atunci cand am fost acuzat pe nedrept de fratii mei, am tacut si nu mi-am cautat dreptatea. Si, iata, ce se zice la Parastas: “Binecuvantat esti Doamne, invata-ne pe noi indreptarile Tale”.

Ce ne invata Europa? Sa ne aparam drepturile noastre. Imaginati-va ce discrepanta exista intre cele doua scoli de gandire: cea ortodoxa si cea a egoismului occidental. Iata ce putem face… Sa renuntam la apararea drepturilor noastre, atunci cand ne sunt atacate, si sa ne intoarcem cu putere spre rugaciune si sa tacem. Sa nu ne aparam prea mult propriul nostru drept. Si un preot ne poate ajuta sa gasim o masura potrivita ca sa facem acest lucru.

Imi zicea mai demult un om al lui Dumnezeu, cu 10 ani mai mare ca mine, care m-a ajutat foarte mult, un prieten foarte bun, Gherasim Fokas – a fost 20 de zile mitropolit al Kefaloniei, dupa care l-a luat Dumnezeu si l-a dus la El. Si il vedeam ca, desi era copil de oameni instariti, purta mereu aceiasi pantaloni. Mergeam cu el intr-o casa, ne puneau oamenii in fata cinci fructe pe masa, el astepta mai intai sa se serveasca ceilalti – noi alegeam mereu repede cele mai frumoase fructe – el alegea mereu pe cel mai trecut. Si mi s-a parut ciudat asta si l-am intrebat odata: Gherasime, am vazut ca oriunde am merge mananci ce este cel mai prost, te imbraci cu lucruri simple. Mi-a raspuns: “Ca sa cultivam smerenia, afendi – imi zicea afendi. Ca sa nu ne invatam cu dreptatea noastra.” Adica smerenie inseamna ca renunti la drepturile tale.

Asa cum Dumnezeu a renuntat la Atotstapanirea Sa si L-au rastignit, si a murit pentru noi! Tot ce ati vazut la Hristos, sa faceti si voi! Cum a facut Hristos? L-au batjocorit, si El ce a facut? Doar odata nu a tacut, ci le-a zis: “Daca am vorbit rau, dovedeşte, iar daca am vorbit bine, de ce Ma bati?”. Cand insa Pilat L-a intrebat “ce este adevarul?”, nu i-a mai raspuns, a tacut. Asadar, nu trebuie sa vedem patimile lui Hristos de o maniera sentimentala: Ah, Hristoase, ce Ti-au facut? Aceste patimi sunt lumini mantuitoare, spre invatarea noastra. Deci, vedem cum S-a smerit Hristos si intelegem si noi ce cale sa urmam ca sa cultivam smerenia.

Repet, putem invata smerenia si citind Evanghelia si Vietile Sfintilor in mod regulat. Fiecarui sfant i s-a dat un mod deosebit de a invata smerenia. Sa stiti insa ca smerenia este centrul vietii noastre. Unii, ca Sfantul Nectarie, au invatat sa se smereasca renuntand la drepturile lor si tacand, altii au fost rabdatori ingropandu-si copiii, altii au fost rabdatori in boli grele – iata Sfantul Nichifor Leprosul. Zicem noi, cipriotii, ca “sanatatea e mai buna decat toate”. Si le raspund: dar Sfantul Nichifor era sanatos? Prin boala s-a sfintit. Dar inainte trebuie sa cerem smerenia prin rugaciune.

Acum, cum se pastreaza smerenia? Tot cu rugaciune multa in inima noastra. Asa se pastreaza toate virtutile in suflet, dar mai ales smerenia. Ajuta foarte mult discernamantul si simplitatea. Vedeti ca sfantul Evmenie era foarte corect in ceea ce spunea: Omul care nu ajunge sa aiba simplitate, se va chinui cu multe intrebari si ganduri. Gandurile sunt problematice. Deoarece noi azi confumdam sfera ratiunii (a logicii) cu mintea noastra (sfera noetica) care se gaseste de fapt in inima omului. Smerenia se pastreaza cu multa rugaciune a inimii sau, cum zice sfantul Isaac Sirul, daca nu exista rugaciune cu durere, smerenia se cultiva cu o boala, sau cu o nedreptate – acestea sunt cuvinte ale SfantuluI Isaac. Asadar, fie esti bolnav, fie esti nedreptatit sau vorbit de rau, trebuie sa cultivi rugaciunea interioara in inima ta. Sa spui: “Doamne, miluieste-ma, pe mine pacatosul”, fie “Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne”, fie sa citesti Psaltirea.

Mi-a spus odata egumenul manastirii Dionisiou din Athos, ca paradoxul acestor trei sfinti contemporani (Iacov, Paisie si Porfirie) este ca au primit harisme de la Duhul Sfant de la varste mici. Mi-a zis ca parintele Porfirie avea 15-16 ani cand a primit harul inainte-vederii si ca cel mai greu de inteles este cum au reusit sa pastreze aceste harisme; multi calugari din muntele Athos primesc astfel de harisme dupa multa rugaciune, dar apoi le pierd pentru ca au ganduri ca s-au sfintit.

Asadar, fara rugaciune adanca si cu durere, ca urmare a faptului ca vad inauntrul meu – asta inseamna rugaciune cu durere: vad inlauntrul meu  patimile mele si ma caiesc zilnic – nu exista smerenie. Si din aceasta pocainta zilnica se naste discernamantul si rugaciunea inimii. Aceasta este cea care aduce smerenia lui Hristos si se intampla ceea ce spunea sfantul Iustin Popovici: “Smerite Doamne, smereste-ma pe mine cu smerenia Ta”. Auziti ce spunea sfantul acesta?

M-ati mai intrebat cum sa abordam gandurile de mandrie care ne vin. Asta trebuie sa lucreze fiecare impreuna cu duhovnicul sau. Deoarece gandurile mandriei si ale slavei desarte cu totii suntem destinati sa le gustam. Cu totii!

Mie, mai devreme, mi-au spus niste credinciosi: “Preasfintite, sa ne spuneti si o cantare pentru ca aveti voce frumoasa” si m-am mandrit in sinea mea. Problema nu e daca vom avea ganduri de mandrie, vom avea! Cu totii! Credeti ca sfintii nu aveau ganduri de mandrie? Aveau si ei si ganduri, si dorinte. Dar au invatat sa se caiasca. Asa si noi sa facem. Gandurile de mandrie  – si va spun si mai rau de atat – si gandurile aduse de patimile trupesti, cu totii suntem patimitori, trebuie sa le folosim spre cainta. M-am mandrit cu vocea mea? Hristoase, iarta-ma! Am ganduri de slava desarta, ca sunt cineva? Hristoase, iarta-ma! Daca avem pe cineva care ne iubeste cu adevarat si ne smereste, asta e mare lucru. In manastiri e nevoie de batrani duhovnicesti, iar in casele credinciosilor de obicei acest rol il joaca mamele. De aceea, barbatii mireni sunt mai smeriti de felul lor, pentru ca se supun femeilor lor. Si ne smeresc mult, cand suntem casatoriti, problemele copiilor nostri. Fie ca vorbim despre probleme trupesti, sufletesti sau probleme sociale. Azi, copiii nostri ne sunt cei mai buni dascali ai smereniei. Problema e ca vrem sa ii indreptam pe copiii nostri si sa ii facem dupa chipul nostru, zicand ca noi suntem mai buni. Ei daca avem astfel de parere, suntem departe de ortodoxie. Dar, daca Ii vorbim lui Hristos despre copiii nostri… Ei, acum, daca ai copiii mici, sigur ca o sa ai grija de ei, o sa alergi dupa ei, sa ii indreptezi, sa ii inveti…. Zicea sfantul Porfirie ca poti sa faci asta pana la 7 ani. Celalalt sfant, Paisie, zicea ca Porfirie e exagerat si ca parerea sa e ca poti sa ii inveti pe copii pana la 12 ani.

Intrebare:  Sunt mai multe intrebari asemanatoare si unele la care deja ati raspuns. Vi le pun impreuna ca sa le grupati dumneavoastra:

Cum sa rezistam duhovniceste in cazul bolilor grele?

Azi se considera ca trebuie sa ai incredere in tine, Biserica ne invata smerenia. Aceste lucruri sunt in antiteza sau pot sa co-existe?

Avand in vedere ca parastasele alina sufletele celor adormiti, aceasta alinare va inceta dupa Parusie, avand in vedere ca nu vor mai avea loc aceste slujbe ?

Rugaciunile celor in viata pot salva sufletele celor adormiti din iad sau doar imbunatatesc situatia acestora?

Raspuns:

Despre bolile grele, sa stiti ca acestea sunt o oportunitate pentru sfintenie, atat pentru cei suferinzi cat si pentru cei ce stau langa ei, care ii ingrijesc, care sufera impreuna cu ei, care le dau curaj, incredere, fac rugaciune pentru ei, ii invata sa mearga la biserica. Toti sfintii subliniaza acest lucru. Cati oameni nu au intrat in Biserica in urma unui cancer, oameni care nici nu vroiau sa auda de asta inainte? Asadar, o boala este o sansa spre mantuire, pe cat de grea boala, pe atat de mare sansa.

Si aici vreau sa spun ceva. Iarasi din viata sfantului Evmenie. Avea 24 ani si, conform legii de atunci, calugarii trebuia sa mearga sa faca armata. Si a mers si el in Tesalonic. Si acolo au inceput sa ii iasa niste bube mari pe corp foarte dureroase, zicea ca durerea era atat de mare, ca si cum cineva i-ar fi tras carnea de pe oase cu o furca. Si ducandu-se la doctor, i-a zis ca are boala de la femeie, sifilis. Si Evmenie i-a zis: Nu e cu putinta aceasta, ca eu nu am cunoscut femeie. A venit un alt doctor care i-a pus diagnosticul corect si i-a zis: “Pater, ai boala lui Hansen, lepra, si trebuie sa vina ambulanta sa te ia si sa te duca la azilul de leprosi din Egaleo”. Acolo l-am gasit noi, la Egaleo, la spitalul de leprosi. Si l-am intrebat: “Cum ai reactionat atunci?”. Ascultati ce mi-a raspuns: “De bucurie, cum eram intins pe pat, am cazut pe jos”. “Doamne Sfinte, i-am zis, chiar asa ai reactionat?”. “Desigur”, mi-a raspuns. “De ce te-ai bucurat atat de mult?”. “Deoarece, cu cat e mai grea boala, cu atat e mai mare dragostea lui Hristos. De fericire am inceput sa plang si sa-I zic: “Chiar atat de mult ma iubesti, Hristoase?” Si stiti ce mi-a mai zis? “Pe cat de grea e boala, pe atat de mare e Crucea; si pe cat de mare e Crucea, pe atat de luminoasa e Invierea.” Iata raspunsul la intrebarea dvs. despre cum sa ne comportam cand avem o boala grea in familie.

De aceea, multi care vin sa se marturiseasca azi la mine, nu le pun canoane grele, ci le zic: Mergeti sa gasiti un batran parasit care sa nu va fie ruda si vizitati-l, fie acasa, fie la azil si luati-l intr-o plimbare, la o manastire, duceti-l sa se impartaseasca, curatati-l; sau puteti merge la spitale ca sa faceti o lucrare mai usoara, cu o plata mai mica, doar sa ii vizitati si sa ii mangaiati. Dar prima epitimie este mai mare.

[…]

Asa de important este sa ai grija, sa fii un slujba unui om, mai ales a unui om batran si bolnav. Ganditi-va ca Evmenie a avut grija de atatia bolnavi la spitalul de leprosi si mai ales, de sfantul Nichifor. De aceea i-a dat Dumnezeu asa de mare Har.

Mi-a spus Porfirie, sfantul: “Ce ziceti voi de mine? Acesta este mult peste mine, un sfant ascuns, pentru ca a iubit boala si a slujit celor indurerati, a celor uitati de toti.”

Acum va voi spune un al doilea exemplu, care ne va ajuta sa raspundem la urmatoarele intrebari despre cei adormiti… Stiu un om sfant al zilelor noastre, nu ii dau numele, si acesta a fost fiu duhovnicesc al sfantului Evmenie, dar a ales calea tacerii, in timp ce eu am iesit in lume si fac omilii. Ascultati povestea lui.

Interesant este ca asculta toate cuvintele mele si ma suna si imi spune: acolo ai vorbit bine, dincolo ai fost prea aspru; si fac ascultare de el, iau mereu binecuvantare de la el ca sa vorbesc. Stiu ca va asculta si aceasta omilie.

Acesta este de o varsta cu mine, un simplu calugar, copil adoptat. L-a cunoscut de mic pe gheronda Evmenie si a stat aproape de el. Sa-i spunem Giorgo… A avut mare lucrare in rugaciunea inimii de mic, dar nu a vrut sa ramana doar cu rugaciunea. A inteles ca poate sa faca mai mult. Si a mers la gheronda Evmenie si i-a zis: Da-mi sa fac ceva mai mult de atat, nu doar lucrare interioara, vreau si o lucrare exterioara. Si a ras gheronda si i-a zis: daca vrei sa faci si o lucrare exterioara, mergi in cartierul unde stai si gaseste un batran parasit care nu e ingrijit de nimeni, care nu are bani sa mearga la azil si sa devii “asistentul” lui. Si asa a facut. A gasit un batran bolnav, ii facea zilnic mancare, ii facea curatenie in casa, il spala, toate pe care le-am spus mai devreme. Si imi spunea ca de cate ori facea toate acestea, rugaciunea in inima sa crestea nespus. Si a inteles ca Hristos ii adauga Har de pe urma diaconiei (slujirii) pe care o facea celui bolnav si parasit. Si l-a intrebat pe parintele Evmenie: Am binecuvantare sa mai iau un batran? Da, ai binecuvantare!

Si sa stiti ca el si muncea dimineata, nu era pe vremea aceea fara slujba. Acestea le facea in timpul dupa-amiezilor. Si, intr-o vreme, a ajuns de ingrijea de 9 batrani. Ii curata, ii spala si le gatea. Atrasese in aceasta lucrare si alti prieteni de-ai sai, dar el facea treburile cele mai grele. Cand a ajuns la 9 batrani, L-a auzit pe Hristos cum ii vorbea in inima sa, asa cum spune sfantul Simeon Noul Teolog in rugaciunea Sfintei Impartasanii: “Si, strain lucru de ingeri si de mintea omenească, Tu vorbesti cu ei adesea, Ca si cu niste prieteni.” Vorbeste Hristos in inima oamenilor care lupta sa Il urmeze in smerenia Sa. Si i-a zis Hristos: “Giorgo, cere-Mi orice vrei!” Si am inteles ca aceasta este vocea Domnului. Si I-a zis Giorgo: “Vreau sa-mi arati, chiar si pt o secunda, ce este Iadul si ce este Raiul.” Si i-a aratat Domnul ce este Iadul si ce este Raiul. L-am pus sa mi le si scrie si mi-a zis ca i-a aratat Hristos ca aceeasi Lumina pe care o emana Sfanta Treime si care trece prin Maica Domnului  – nu degeaba I se zice Maicii Domnului, Maica Luminii – aceeasi lumina cei drepti o percep ca pe o Lumina care ii mangaie, ii lumineaza si ii umple de raspunsuri la intrebarile lor. Iar aceeasi lumina, cei ce nu sunt drepti, cei ce nu au putut sa se smereasca si sa se pocaiasca in timpul vietii, o percep ca pe un foc ce le arde constiinta. Aceeasi lumina. Nu ii pedepseste Dumnezeu, doar ca acestia nu pot fi primitori ai Luminii. Aceasta este ceea ce numim Iad. De aceea si zice Biserica intr-unul din imnele sale: “Foc este Tatal, Foc este Fiul, Foc si Duhul Sfant”. Sa fim cu luare aminte la aceste cantari, ca ele sunt urmare ale experientei si descoperirilor pe care le-au avut Sfintii, nu sunt simple metafore poetice.

(pana la min. 35)

(traducere de E.P. – exclusiv pentru Cuvantul Ortodox)

Legaturi: