GHERON IOSIF ISIHASTUL – scrisori de incurajare in razboiul cu diavolul si pentru ridicarea din caderi: “ORICE S-AR FI INTAMPLAT, NU TREBUIE SA DEZNADAJDUIM”

Cititi si:

***

In timp ce urci Golgota, nu se poate sa nu cazi

“Fiul meu iubit in Domnul, doar ce am primit astazi scrisoarea ta si iata, iarasi plang, iarasi jelesc, iarasi imi pun sufletul meu pentru tine.

Ridica-te. Iti intind mana mea tremuranda. Nu te speria. Iarasi incerc sa te tin. Plangi pe umarul meu. Sunt alaturi de tine, plang impreuna cu tine. Oftez, ma doare, sufera nespus sufletul meu si inima mea se zbate pana cand te voi ridica pe Tabor.

In timp ce urci Golgota nu se poate sa nu cazi. Este grea crucea. De multe ori vei cadea in genunchi. Tu sa nu asculti pe ispititor. Daca il asculti, el va iesi biruitor.

Iata cata dreptate are duhovnicul tau. Sa te strige de doua ori si tu sa nu-i dai ascultare? De cine ai facut ascultare in clipa aceea? Ce spuneau gandurile tale atunci?

Orice s-ar fi intamplat, nu trebuie sa deznadajduim. Vom ruga pe parintele duhovnic sa ne ierte si ne vom face canonul. Impreuna cu tine voi face si eu act de cainta. Tu vei face pe deasupra douazeci si cinci de metanii pe zi. Si sa fii atent in continuare. Pune din nou inceput si fereste-te de neascultare. Daca va fi biruit de o singura patima, dupa aceea va trebui ca omul sa fie mult mai atent si sa lupte mult mai staruitor impotriva ispitelor, pentru a nu cadea iarasi.

Curaj, deci. Oricum si-ar trimite sagetile sale vrajmasul, noi trebuie sa le intoarcem impotriva lui. Sa inteleaga ca nu esti singur. Ca ai si pazitorul impreuna cu tine, care vegheaza pentru tine si care-i strica toate capcanele pe care el le pune inaintea picioarelor tale.

Cu multa placere voi posti, nu numai patruzeci de zile, ci de trei ori cate patruzeci, voi priveghea pentru tine, ma voi osteni de dragul tau. Scoala-te numai si stai cu curaj. Ia barbatie de la Domnul si nu te teme de vrajmas, pentru ca l-a biruit Hristos si nu mai are putere. Numai naluciri si frica trimite, numai ganduri indraznete si nerusinate. Vei primi har si putere de sus pentru a lupta impotriva lui si vei avea putere in madularele tale, zicand: “Inceteaza, vrajmasule, sa lupti impotriva mea, pentru ca parintele meu duhovnicesc vegheaza pentru mine si neputintele mele le plineste. Patimeste pentru mine si posteste. Si chiar de voi cadea de saptezeci de ori cate sapte, tot tu vei fi biruit in cele din urma”.

Zicand acestea, da-ti curaj tie insuti si caieste-te de indata pentru ceea ce ai facut rau ca om. Deoarece toate sunt de la cel rau. Sa te faca sa deznadajduiesti, sa te faca sa te descurajezi, sa culegi intristare din orice. Dar sa nu-l asculti.

Si scrisorile care intarzie, sau acelea care se pierd, tot el le face pe toate. El ii pune pe aceia sa le deschida. Acesta este facatorul tuturor relelor. Nimeni altcineva nu este vinovat in afara de acesta. De aceea si noi impotriva acestuia trebuie sa luptam cat mai traim. Nu impotriva fratilor nostri, ci impotriva celui care ii indeamna pe acestia sa gandeasca sau sa faca orice rau, vazut sau nevazut.

Daca ti-am spus ca o sa fiu mereu alaturi de tine, atunci cand te manii, atunci cand esti gata sa faci un lucru care nu trebuie, spune-ti tie insuti: “Pentru dragostea parintelui, care va plange atunci cand va auzi, ceea ce am facut eu, sa nu ma manii, sa nu fac neascultare. Cine s-a folosit vreodata de neascultare, ca sa ma folosesc si eu acum?”

In legatura cu “Avva Dorotei”, pe caze mi-l ceri, este usor sa-l gasim; dar nu ne ingaduie sa-l scoatem din Sfantul Munte, daca este carte veche. Intr-adevar, Avva Dorotei este foarte duhovnicesc, aducator de bucurii si mult folositor sufletului. Voi intreba sa vad: daca este ingaduit sa cumpar si sa-ti trimit Everghetinosul sau Filocalia.

Pentru fratele despre care imi scrii ca sufera vom face rugaciuni. Totusi, sa stie ca vreun pacat ascuns a savarsit sau savarseste acum, de ingaduie Dumnezeu sa sufere in felul acesta. Uneori se savarseste pacatul acolo unde nici chiar omul care-l savarseste nu stie. Asa se intampla ca merge in intuneric, ca un orb, pentru ca nu are curajul sa se vada pe sine la lumina si sa spuna: “Am pacatuit, Doamne!”

Diavolul, cu cat trece timpul si se apropie de sfarsitul sau, cu atat intareste mai mult razboiul si se sileste ca sa ne duca pe toti in iad.

Acum, mai ales in timpul Postului Mare, care se apropie, neobositii diavoli ne aduc multe ispite si nenumarate tulburari. Pentru ca si noi in timpul acesta ii atingem mai mult, prin post si rugaciune, de aceea acestia devin mai salbatici impotriva noastra. Ingrijeste-te sa castigi cununi pe terenul acesta de lupta. Trebuie sa devii mai viteaz. Sa te lupti piept la piept cu acesti netrupesti vrajmasi. Nu te teme de ei.

Tu nu vezi cati cad cu fiecare rugaciune pe care o spui, cati o iau la fuga. Tu vezi numai cat esti tu de ranit in aceasta lupta, dar sa stii ca si ei sunt loviti si sufera. La fiecare act de rabdare al nostru se indeparteaza in fuga si la fiecare rugaciune sunt raniti serios. Sa nu te astepti ca, in timpul razboiului, tu sa arunci asupra lor sageti si gloante, iar acestia sa arunce spre tine lucum si ciocolata.

Adu-ti aminte de ceea ce scriai la inceput. Spuneai ca ai imbracat haina monahala ca pe o armura, ca sa pornesti la lupta impotriva incepatoriilor si puterilor intunericului. Lupta-te ca sa nu-ti incalci fagaduintele”.

Din nou m-am sculat si am pornit lupta impotriva tuturor duhurilor rele

“Ceea ce ti s-a intamplat, fiule, arata ca esti plin de slava desarta foarte mare. Ai o prea buna parere despre tine. Din aceasta cauza nu poti dobandi duhul pogoramantului, al smereniei. Crezi despre tine ca nu vei mai cadea, ca nu vei mai face neascultare, ca nu vei mai primi nici un fel de instrainare, ci vei trai, de acum incolo, viata fara de prihana, lucru care nu este in firea oamenilor.

Si s-a spus deja ca bolesti de multa necunostinta, care la randul ei naste ingamfare. Asadar, ia aminte, fiul meu, si fugi de necunostinta, caci aceasta este maica oricarui rau. Necunoasterea binelui este intunecime a sufletului. Si daca omul nu lupta impreuna cu Hristos, care este Lumina, nu poate sa se izbaveasca de stapanul intunericului, Diavolul.

Iata, eu – martor imi este Domnul, Cel ce face sa piara mincinosii si minciunile lor – de peste douazeci si cinci de ani ma lupt in lume cu tarie, pana la sange, cu demonii. Am coborat in adancul marii, gol de orice iubire de sine si de orice vointa proprie, pentru a afla Margaritarul de mare pret. Am intalnit Pe Satana insusi, cu toata armata lui, si am cunoscut toata stiinta si tot mestesugul lui. Si prin smerenie l-am legat si l-am intrebat: “De ce ai atata inversunare impotriva noastra, a oamenilor, si lupti cu atata manie pentru a ne birui?” Si mi-a zis: “Pentru ca sa am tovarasi multi in iad si sa ma mandresc in fata Nazarineanului ca nu sunt eu singurul calcator de lege, ci sunt multi impreuna cu mine“.

Am urcat la ceruri prin harul dumnezeiesc si vederea duhovniceasca si am vazut frumusetea de negrait a Raiului, pe care l-a pregatit Dumnezeu pentru cei care-L iubesc pe El.

Dupa toate acestea mi s-a luat harul putin cate putin si picioarele mele s-au inmuiat. Am cazut in putina nepurtare de grija si am fost prins de somn ca intr-o inchisoare si am fost lipsit de multe bunuri duhovnicesti. Dupa putin, iarasi m-am sculat si am pornit razboi si lupta sangeroasa. Si biruind, din nou am cazut in somnolenta. Iarasi maica tuturor relelor nepurtarea de grija, mi-a inmuiat oasele. Cu toate acestea, am reusit sa ma ridic din nou si sa pornesc razboiul impotriva tuturor duhurilor rele.

Opt ani m-am luptat la inceput cu patimile trupesti. Nu dormeam culcat, ci in picioare, rezemat intr-un colt sau sezand pe scaunel. Ma bateam pe mine insumi de doua-trei ori pe zi, oftand si plangand, pentru ca Dumnezeu sa-si faca mila de mine si sa-mi ridice razboiul, pana cand S-a milostivit Cel Atotmilostiv si a pus capat inversunarii lui Satan. Ia aminte! Nesfarsitele mele patimiri povestindu-ti-le acum foarte pe scurt nu-ti dau decat o picatura din mare. In fiecare noapte cete intregi de demoni, cu ciomege, cu securi si cu orice altceva ar fi putut provoca vatamare, m-au supus la torturi groaznice opt ani la rand. Unul ma apuca de barba mea micuta pe atunci, altul de par, altul de picioare, de maini – toate relele si chinurile posibile. Toti strigau ca iesiti din minti: “Strangeti-l de gat, omorati-l!” Numai cu numele lui Hristos si al Maicii Domnului il alungam. Puterea lor se risipea ca fumul. Pana cand S-a milostivit de mine Dumnezeu si m-a scos din adancul si din prinsoarea chinurilor. Iata acum, fiul meu, devin ca unul fara de minte povestindu-ti toate acestea. Dar cred ca iti va fi de folos sa ti le spun pe cele din trecut si pe cele de acum.

Acum, asadar, cand ma simt batran ca si cand as avea o suta de ani, din cauza patimirilor si a caderilor mele celor multe, intai imi procur painea cu sudoare prin lucrarea mainilor mele, cum ai vazut din cele ce ti-am trimis. Apoi, vin frati de la diferite manastiri si schituri din Munte si, cu harul dumnezeiesc, le spun cele ce-mi sunt date de Domnul. Lucrez rugaciunea si imi indeplinesc fara lipsa indatoririle mele calugaresti. Noptile, dupa ce mintea oboseste in rugaciune, scriu scrisori crestinilor care imi cer cuvinte folositoare. In ciuda tuturor acestora pe care le-ai auzit, cad in deznadejde pentru ca nu fac voia lui Dumnezeu.

Oare – plang si ma intreb – cine stie daca ceea ce fac eu este placut lui Dumnezeu, Domnul meu, sau daca nu cumva ma insel si, propovaduind altora, eu raman in nepricepere? Caci imi este necunoscuta voia cea dumnezeiasca a Domnului. Cine cunoaste gandul Celui Atottiitor, sau cine se poate indrepta inaintea Lui ramanand in faradelegi? Iar tu, fiul meu, pentru singura neascultare ai aruncat deja armele! Pentru cuvantul unui singur demon ai parasit lupta? Unde ai vazut, tu, iarna? Unde ai vazut furtuna? Unde plutoanele si batalioanele de demoni care sa te infricoseze? De amenintarea unui singur demon te-ai speriat? Sa nu crezi niciodata in ceea ce spune. Nu stii ca el este dintotdeauna mincinos si ca nu are nici un fel de putere asupra noastra, fara numai daca ne aflam in necunoastere plina de sine? Acestia numai ne ameninta si ne infricoseaza, nu au insa putere asupra noastra. Daca nu au avut putere sa mearga in turma de porci, cum ne vor ispiti pe noi fara ingaduinta lui Dumnezeu?

Asadar, invata sa ai cuget smerit si nu te teme deloc de cuvintele omului stapanit de demon. Avem marturie clara de la Domnul care, auzind pe demoni vorbind si spunand: “stim cine esti”, desi spuneau adevarul, Acesta i-a mustrat, invatandu-ne prin aceasta sa nu ascultam cuvintele celor demonizati, oricat ni s-ar parea de adevarate, deoarece prin gura omului vorbeste demonul. El poate sa spuna acum adevarul, apoi minciuna, pentru ca dintru inceput este mincinos si nu poate sta in adevar iar daca omul va da crezare celor spuse de el va ajun foarte repede de rasul si de batjocura demonilor.

Vino-ti in fire si alunga de la tine aceste gand. Omul smerit si de o mie de ori daca va cadea, de atatea ori se va ridica si va gandi numai la biruinta. Cel mandru, de indata ce cade in pacat, cade si deznadejde si, impietrindu-se, nu mai vrea sa se ridice. Deznadejdea este pacat de moarte. De ea se bucura diavolul mai mult decat de orice altceva. Ea se risipeste de indata ce va fi marturisita duhovnicului.

Fiul meu, sileste-te spre tot lucrul bun! Si daca incercand noi sa lucram binele cadem de multe ori, sa nu ramanem in cadere, ci, sculandu-ne, sa cerem iertare de la Mantuitorul nostru. El, care a spus ucenicului sau sa ierte de saptezeci de ori cate sapte celui ce greseste, cum ar putea sa nu ne ierte? Tocmai El, care a randuit aceasta! Deci nu te teme. Ori de cate ori vei cadea, scoala-te si cere iertare prin preot. Si Cel Preabun nu va tine minte raul, pentru ca El nu tine manie. Cat sunt de departe rasariturile de apusuri, asa a indepartat de la noi faradelegile noastre!“”

Nu deznadajdui; cu toti se intampla la fel

“Ma doare sufletul si nori grei acopera inima mea. Mintea mea se opreste si inima mea tace iar mana imi este amortita din pricina ta. Sunt nedumerit si ma minunez cum de nu poti sa te silesti un pic.

Ah, daca ai si putut vedea durerea mea si lacrimile mele pentru tine! Si cat sunt de nelinistit pana cand voi auzi ca te-ai ridicat si ai biruit pe vrajmas. Pentru ca nu esti tu cel care face aceste lucruri, ci cel viclean, razvratitul de diavol – Dumnezeu sa-l piarda o data pentru totdeauna!

Curaj, fiul meu. Ridica-te. Manie-te impotriva celui ce ispiteste, stiind ca el este cel care a nascocit tot viclesugul acesta. Nu te lasa. Lupta impotriva lui. Cand iti aduce in minte chipul acela, ia un bat si loveste-te tare peste fluierele picioarelor, ca sa piara pofta cea trupeasca. Ai sa plangi de durere, dar in felul acesta va disparea amintirea chipului din mintea ta. Vor disparea imaginile si inselaciunea imaginatiei.

Sa te temi mult de aceasta ispita, fiul meu. Pentru ca aduce murdarirea sufletului. Acest necurat trebuie batut fara mila. Aici, toti ucenicii mei tineri au un bat la capataiul lor si numai ce le vine gandul cel trupesc incep a se lovi! Numai asa dispare pofta si immugureste sufletul. Alt medicament nu exista. Rugaciune, post si bataie. Astfel, mintea se curata si sufletul va intra usor in stare de rugaciune. Se inmoaie inima si primesti indrazneala in timpul rugaciunii.

Nu deznadajdui: cu toti se intampla la fel. Este razboi al ispitelor si va trece. Pentru ca te-ai luptat impotriva lui la inceput, acum, intrucat s-a micsorat zelul tau, el vrea sa castige terenul pierdut. Dar tu nu te lasa. Ridica-te, caieste-te si plangi.

Nu-ti aduci aminte de fratele acela care zicea demonului: “Chilia mea este ca o fabrica: trimiti un glonte, un glonte vei primi“. Deci lupta-te cu indarjire impotriva patimilor tale si in curand, cu ajutorul lui Dumnezeu, vei fi izbavit.

Trebuie insa, mai intai, sa intelegi care este cauza ispitei. Acest lucru ti s-a intamplat deoarece ai lasat in mintea ta ganduri impotriva staretului si a obstii si a fratilor. Diavolul, ca mare mestesugar in cele viclene, aduce ura impotriva staretului si a fratilor, pentru ca sa rupa legatura dragostei. Aduce gand de dispret fata de cei ce traiesc in virtute, pentru a-i face sa inceteze rugaciunea. Pentru ca rugaciunea celor multi il leaga si-l face neputincios. De aceea cauta in orice fel si cu orice pretext sa-i izoleze pe cei credinciosi si sa-i separe de adunarea fratilor. Dupa aceea ii stapaneste si face cu ei ce vrea. Trebuie sa intelegi ca toate acestea sunt viclenii ale celui rau. De aceea, nu trebuie sa asculti ce-ti sopteste in gandurile tale. Ai grija sa nu te scoata din randuiala si din canonul tau, pentru ca atunci esti pierdut. Sa nu dai nici o sansa asteptarilor lui.

Astept sa-mi faci bucuria spunandu-mi ca l-ai plesnit chiar peste fata. Eu voi pune acum pe toti fratii sa faca rugaciune pentru ca sa primesti putere de sus, desi eu nu incetez niciodata a ma ruga pentru tine. Acum o vom face impreuna. Tu poarta de grija celorlalte si nu deznadajdui.

Primeste aceste metanii, roaga-te si vei primi putere. Iubeste pe parintele staret si pe frati si nu te mai amari pe nedrept din cauza lor. Dragostea este, cu adevarat, mai puternica decat orice mestesug si putere ale vrajmasului.

Orice s-ar intampla, nu lua in seama nimic, din moment ce nu esti tu vinovatul. Nici tu nu i-ai deranjat pe aceia si nici aceia pe tine, ci ispita, care ne lupta pe toti si le amesteca pe toate, deoarece aceasta este lucrarea ei. Astazi ai fost tu ispitit, maine va fi altul si poimaine altul, intrucat ispititorul totdeauna va fi prezent in aceasta viata.

Dar iarasi spun si te rog sa iei seama la cuvantul meu: impreuna vom merge in Rai. Si daca nu reusesc sa te iau si pe tine, nici eu nu voi putea sa fiu acolo. Ia aminte din cuvinte marimea dragostei in Hristos Iisus Domnul nostru”.

Tuturor ni se intampla aceste caderi

“Dupa mult timp, am primit astazi scrisoarea ta, fiica mea. Tot timpul acesta am fost foarte trist, pentru ca, nefiind tu prea bine in timpul din urma, te-am certat. Pentru aceasta am avut durere si tristete multa in inima mea cea saraca.

In fine, astazi m-am bucurat putin, afland ca ti-ai revenit un pic si ai inceput sa-ti repari mica ta barca pentru a putea naviga spre tarmul linistit si fara de valuri al nepatimirii. Intr-adevar, fiica mea, este mare lupta impotriva patimilor, dar cu harul lui Dumnezeu ea poate fi dusa la bun sfarsit. Cu ajutorul Lui, cele cu neputinta sunt implinite.

Tuturor ni se intampla aceste caderi, fiica mea, dar este nevoie de multa rabdare si staruinta in lupta. Toate aceste anomalii, tulburarea, ura, dispretul, miscarile salbatice ale patimilor, toate sunt de la Satana. Toate trebuie deopotriva urate si indepartate. Cu graba, cu durere, cu suferinta. De la inceput, inainte de a intra ele si a apuca sa-ti taie izvoarele racoritoare ce vin din cer si apoi sa-ti ucida sufletul.

Vezi tu? Cand consimti la gandurile rele pe care le seamana cel rau, atunci ti se taie imediat curajul rugaciunii. Daca au reusit sa-ti intrerupa apa cea datatoare de viata, hrana sufletului, in cateva zile iti vor ucide sufletul. La inceput vei putea sa le respingi cu putina rezistenta, dar tu stai fara de grija si pierzi timp dand atentie celor spuse de acestea. Cand vor patrunde acestea ne vor lua prizonieri.

Fii atenta si sa nu te increzi, chiar daca ti se pare ca au plecat. Pentru putin numai le alunga rugaciunile celor mai mari ai tai, dar iarasi se intorc. Harul lui Dumnezeu le raspandeste pentru ca sufletul sa prinda curaj, dar iar se intorc. In timp de pace nu te lenevi, ci roaga-te, indrepteaza ce s-a stricat, pregateste-te de razboi… Da-ti curaj. Ai rabdare. Fa ascultare desavarsita. Astfel vei putea intr-o buna zi sa scapi de toate acestea. Este nevoie insa de multa lupta si multa rugaciune.

Cu fiecare pas pe care il face, monahul trebuie sa verse lacrimi si picaturi de sange. Si vine diavolul, cel invechit in rele, ii pune o piedica, din cauza careia, daca rugaciunile celorlalti nu sunt imediat ajutatoare, pierde totul. Apoi ia totul de la inceput Si iarasi stradanii pana la sudoare de sange.

De aceea este nevoie de rabdare. Nu te descuraja. Nu fi mica la suflet. Indura, ai rabdare pentru ca sa te acopere harul. Sunt multi cei care te sprijina.

Fiecare pas al tau spre bine imi aduce si mie bucurie. Invierea ta face sa invieze si sufletul meu. Din experienta mea si din chinurile mele cunosc foarte bine ispitele maicii starete. Stiu ca sufera si patimeste mult, purtand sarcinile fiecareia dintre voi cu raspunderea pe care o are in fata lui Dumnezeu. Gusta in fiecare zi amaraciune si durere cu prisosinta. Si se inveseleste numai atunci cand voi mergeti pe calea cea buna.

Acum vezi ca a venit iarasi harul? Ia aminte ca iar va pleca. Iar daca pleaca, rabdare, curaj, ascultare deplina si iar va veni. Ti-am spus ca la Craciun va veni. A venit, dar nu te-a aflat ravnitoare. Acum a venit, dar iar va pleca, pentru a te curati de patimi. Acest lucru se va intampla pana cand vei deveni asa cum vrea Domnul, pentru a gasi salas pentru harul Sau. Sileste-te in lupta. Nu te lenevi si nu lasa timpul sa treaca. Timpul pe care il irosesti in zadar in fiecare zi nu-l vei mai intalni. Vei da socoteala pentru toate zilele si orele si clipele din viata ta. Omul nu trebuie numai sa alerge, ci trebuieie sa masoare si distantele drumului. Nu cumva sa ramana in urma si sa nu mai poarte grija.

Mai afla si aceasta: cu dragoste pentru Hristos si pentru Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, dobandesti privegherea si contemplatia mai repede decat cu multe lupte. Sunt bune si toate celelalte cand sunt facute cum trebuie, dar dragostea le depaseste pe toate. Cand imbratisezi icoana Maicii Domnului cea plina de viata si o saruti cu lacrimi fierbinti, sa spui: “Maica Domnului, Preasfanta Fecioara, scapa-ma, caci ma pierd daca ma lasi! Doamne Dumnezeul meu, miluieste-ma pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor Tai!”

Si daca spunand acestea simti dragoste multa si vrei sa saruti continuu icoana, acesta este semn ca ti se raspunde la imbratisare. Eu nu pot sa sarut numai o singura data icoana Maicii Domnului si dupa aceea sa plec. Cand ma aprope de ea ma atrage ca un magnet. Si trebuie sa fiu singur, pentru ca vreau sa o sarut ore intregi. Ceva ca o suflare vie imi umple sufletul, ma umplu de har si nu pot sa plec. Dragoste, iubire de Dumnezeu, foc care arde. De indata ce intri in biserica te cuprinde ca o suflare bine mirositoare si ramai ore intregi ca intr-un extaz, fara sa fii in tine, ci in Raiul desfatator.

Atata har da Preasfanta Fecioara celor care isi pastreaza trupul curat. Pentru ca, atat cat am inteles eu, Maica Domnului iubeste mult curatenia. De aceea si eu, dincolo de orice alta patima, m-am luptat impotriva trupului. Si mi-a fost data ca dar curatenia, atata incat sa nu fac deosebire intre barbat si femeie. Nu ma misca pofta in nici un fel. Cu darul lui Dumnezeu am primit in simtire harul curateniei.

Toate acestea ti le scriu tie si celorlalte surori pentru ca sa va siliti sa faceti la fel. Alt motiv nu am ca sa vorbesc despre starea mea duhovniceasca si nici nu vreau lauda de la voi. Dar pentru ca va am in suflet ca pe niste surori adevarate intru Hristos, de aceea doresc, dupa putinta, sa va ajut. Sa incerce fiecare dintre voi. Daca va straduiti veti vedea cat ne iubeste Maica Domnului.

Intr-o seara, atat am sarutat icoana Ei ca am obosit si, asezandu-ma in strana, m-a luat somnul putin. Si a venit ca in trup, nu icoana, si m-a sarutat. M-am umplut de atata bucurie de nedescris si de mireasma! Iar Pruncul ceresc m-a atins cu fata Lui iar eu Ii sarutam manuta ca si cand era vie. Sa nu crezi ca este somn, ci o simtire a unei alte vieti, necunoscuta si negustata de cei care nu vad astfel de lucruri”.

(In: Gheron Iosif Isihastul, “Marturii din viata monahala”, Editura Bizantina, Bucuresti, 2007)

Din aceeasi carte:

Legaturi: