Harismele minunate ale Cuviosului Paisie Aghioritul (5): VAZATOR CU DUHUL SI TAMADUITOR

4-09-2009 Sublinieri

stravazator.JPG

12. Străvedere şi înainte-vedere

Stareţul, având şi harisma înainte-vederii cunoş­tea de mai înainte, cu harul lui Dumnezeu, uneori venirea vizitatorilor, dispoziţia, starea duhovni­cească, numele, locul de obârşie, problema ce îi preocupa, trecutul şi viitorul lor. Avea propriul său televizor (duhovnicesc) şi vedea chiar şi o persoană care era departe de el, ce face, cum petrece, cu ce se ocupă. Cunoştea de asemenea ce scrie într-o scri­soare ce i-o trimiteau şi dădea răspunsul fără să o citească, precum şi ce conţine un pachet fără să-l deschidă.

***

„Când a început războiul în Golful Persic, spunea Stareţul, am simţit în somn o durere. Am auzit un vuiet de tunuri, de bombe, avioane şi m-am deştep­tat. Mi-am dat seama că începuse războiul şi se făcea multă vărsare de sânge. După aceea, când a venit un părinte de la Kutlumuş şi mi-a spus că a început războiul, eu i-am spus că războiul începuse de vreo două ore. Acelaşi lucru l-am simţit şi a treia zi”.

„Odată, povestea Stareţul, a venit la mine un băr­bat de vârstă mijlocie, care de un an de zile avea o puternică durere de cap, iar medicii nu puteau să-l ajute. De îndată ce l-am văzut de departe, mi-am dat seama că are diavol. După ce mi-a mărturisit durerea sa, eu i-am spus: «Acestea ţi se întâmplă deoarece ai înşelat o femeie, iar ea s-a dus şi ţi-a făcut vrăji. In afară de aceasta, ai necinstit şi o altă tânără. Să mergi şi să ceri iertare de la aceste persoane. Apoi spovedeşte-te, mergi să-ţi citească exorcisme şi te vei face bine»”.

***

Monahul aghiorit G. mărturiseşte în scris:

„In vara anului 1992 am avut o oarecare problemă. Pe atunci eram mirean. Aveam nevoie de nişte bani pentru că eram dator cu trei sute de mii de drahme prietenilor mei, iar ca să pot lua împrumut din bancă trebuia să semneze şi tatăl meu. Tatăl meu însă nu voia să semneze şi de aceea m-am mâhnit foarte mult. Auzi­sem despre Stareţul Paisie şi m-am gândit să merg şi să-l întreb despre problema mea.

De îndată ce m-a văzut Stareţul m-a chemat pe nume şi, fără să-i destăinui necazul meu, mi-a spus:

Tatăl tău a semnat şi a luat împrumutul de la Banca Comercială.

– Părinte Paisie, dar Sfinţia Voastră de unde ştiţi aceasta? l-am întrebat.

Dacă nu crezi, mergi la Karyes şi telefonează-i tatălui tău ca să te încredinţezi.

Şi într-adevăr m-am dus la Karyes şi l-am sunat pe tatăl meu. Iar el mi-a spus că luase împrumutul de la bancă cu o oră înainte. Am coborât imediat la Coliba Stareţului, i-am pus metanie, i-am mulţumit pentru bucuria pe care mi-a făcut-o şi, după ce mi-a dat o trataţie am plecat”.

***

„Odată, când mă aflam la Părintele Paisie, poves­teşte Evanghelos Antipa, discutam despre repartiza­rea mea.

– Gheronda, nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a fi primit în Sistemul Naţional de Sănătate, i-am spus.

– Tu să depui hârtiile şi Maica Domnului ştie ce are de făcut.

După cincisprezece zile l-am vizitat din nou, iar el mi-a spus:

– Aşadar ai fost repartizat la Haraca.

– Nu, Gheronda! Care Haraca? Eu am făcut cerere pentru Mires.

– Ai fost repartizat la Haraca, Evanghele.

– Gheronda, la Mires, am insistat eu.

Am mers acasă şi după două zile am primit o scrisoare recomandată de la Ministerul Sănătăţii, care m-a repartizat medic şef la Centrul de Sănătate din Haraca. Stareţul ştia aceasta înainte de a se comuni­ca repartizarea mea. După o vreme am venit iarăşi în Sfântul Munte la Stareţ. Iar el m-a întrebat:

– Evanghele, ai fost mutat la Spitalul «Sfântul Dimitrie»?

Nu, Gheronda. Nu înţeleg ce spuneţi.

– Ai fost mutat.

Am plecat, dar după o lună m-am întors din nou în Sfântul Munte la Stareţ şi i-am spus:

– Gheronda, am fost mutat la Halastra.

Aveam cu mine şi Monitorul oficial al guvernului în care era consemnată şi mutarea mea la Halastra. Dar el insista:

– N-ai mers încă la «Sfântul Dimitrie»?

Aceeaşi întrebare mi-o pusese şi cu o lună în urmă. Insă după vreo patru-cinci zile acelaşi ziar oficial al guvernului comunica repartizarea mea la «Sfântul Dimitrie». Stareţul ştia mai înainte de a face eu cerere, că voi merge la «Sfântul Dimitrie».”

***

Vasile Ţolakis, poliţist din Aridea, povesteşte:

„Un cunoscut de al meu plecase în străinătate şi acolo, din păcate, se încurcase cu protestanţii. In cele din urmă s-a lepădat de Ortodoxie şi a devenit protestant. Intr-o zi m-a vizitat la birou şi văzând fotografia Părintelui Paisie, mi-a spus speriat:

– Pe acesta îl cunosc. Cu zece ani în urmă am mers la Coliba lui cu încă patru prieteni. De îndată ce am ajuns, pe mine nu m-a lăsat să intru în curte, deoarece spunea că sunt eretic, căci nu cred în Maica Domnului şi în Sfinţi“.

***

Un închinător cipriot povesteşte:

„Tatăl meu a mers odată la Părintele Paisie ducând cu el o scri­soare pentru Stareţ din partea soţiei mele. Când a ajuns la Colibă Stareţul l-a chemat pe nume. Atât de mult s-a buimăcit, încât a uitat să-i dea scrisoarea.

Atunci Stareţul l-a întrebat:

– Ai ceva să-mi dai?

– Nu.

– Ceva de la fiica ta?

– Care fiică?

– Să ştii că femeia fiului tău îţi este fiică. Dar să-i spui că răspunsul la problema ei este acesta.

Şi i-a spus răspunsul la ceea ce îl întrebase soţia mea în scrisoare”.

Mărturia monahului Ioan de la Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Meteora:

„Odată am mers în America şi m-am internat într-un spital pentru o problemă de sănătate. Acolo m-a vizitat o doamnă cipriotă pe nume Ecaterina şi m-a rugat să-i dau o scrisoare Părintelui Paisie. Când m-am întors în Grecia şi am mers să-l văd pe Stareţ, acela m-a întrebat înainte de a intra în Coliba sa:

De ce ai luat scrisoarea de la Ecaterina care are în ea o sută de dolari?

Atunci a deschis scrisoarea şi mi-a dat înapoi cei o sută de dolari. Eu însă nu voiam să îi iau şi de aceea i-am spus:

– Gheronda, ce să fac eu cu ei?

Pe drum îl vei întâlni pe părintele Z. Dă-i aceşti bani ca să-şi cumpere o schimă ca să se facă schimonah. Şi spune-i să nu mă mai clevetească.

Intr-adevăr, aşa am şi făcut. Acela însă a rămas uimit, deoarece nu spusese nimănui că va deveni schimonah. După aceea a mers şi a cerut iertare de la Stareţ, pe care într-adevăr îl clevetise de multe ori”.


Domnul T. din H. în ultima vreme urmărea confe­rinţele unei organizaţii din cele care ca ciupercile otrăvitoare răsar destul de des în ţara noastră. Această organizaţie avea, chipurile, acoperire filozofico-ştiinţifică, dar cu conţinut şi scopuri suspecte. Studia de asemenea cărţi şi reviste referitoare la învăţătura cea nouă. Insă toate cele pe care le auzea sau le citea îl făceau să nu se simtă bine, ci oarecum ameţit, tulburat, încurcat. Işi făcea probleme de conştiinţă dacă trebuie să mai continue, era în dilemă şi se mâhnea. Un oarecare prieten de al său, care a văzut situaţia în care se află, i-a recomandat să meargă în Sfântul Munte şi să ceară Sfatul Stareţului Paisie. S-a lăsat convins şi a pornit spre Sfântul Munte, punându-şi în buzunarul exterior din dreapta canadienei sale o Biblie, iar în cel interior din stânga o carte şi nişte broşuri ale acelei organizaţii.

Ajungând la „Panaguda” l-a aflat pe Stareţ încon­jurat de multă lume. A aşteptat până ce au plecat închinătorii, în afară de doi, care şi ei voiau să-l vadă separat pe Stareţ. Gândindu-se cum să-şi expună problema, Stareţul a apucat înainte şi l-a întrebat:

Ce face H… (adică locul său natal)?

– Este bine. Părinte, a răspuns acela plin de nedu­merire pentru faptul că Stareţul, care îl vedea pentru prima dată, cunoştea şi locul său natal.

– Ascultă T., (o mică surpriză auzind că îl cheamă pe nume) cartea aceasta pe care o ai în acest buzu­nar (şi i-a arătat buzunarul în care avea Sfânta Scriptură) este bine să o studiezi cât mai des poţi, dar cele pe care le ai aici (şi i-a arătat în partea stângă a pieptului) să le arunci cât mai repede poţi, pentru că H… (patria ta) are spital de nebuni. Dacă nu are, vei merge în altă parte.

***

Cineva voia să meargă la Stareţ, dar nu ştia drumul. A întâlnit un grup care mergea acolo şi i-a urmat. Acel închinător era din Seres şi locuia în America. Avea cu el o gentuţă şi de îndată ce l-a văzut Stareţul, i-a spus:

– Măi lunganule, stai în fotoliu (buturugă). Ai venit să mă întrebi dacă va fi război, aşa cum scrie în cartea pe care o ai în gentuţă? (Menţionăm că acea carte era scrisă în engleză).

Domnul D.H. din Creta lucra în Germania. Avea un fiu şi l-a adus în Sfântul Munte să studieze la Athoniadă. După ce a aranjat totul pentru copil, a coborât la „Panaguda” să-l vadă pe Stareţ, aşa cum îi recomandase duhovnicul său, părintele G.P. După discuţie Stareţul l-a lovit uşor pe spate şi i-a spus destul de apăsat:

Acum când vei merge la Karyes să-i dai un telefon femeii tale în Germania şi să o linişteşti. I-au spus unii nişte prostii despre copil, iar ea ca o mamă s-a tulburat. Voi da şi eu de aici un telefon la Mama mea (adică se va ruga la Maica Domnului).

Acela ascultând de Stareţ a urcat imediat la Karyes şi a comunicat cu soţia sa. Intr-adevăr aceea era foarte tulburată, nişte cunoscuţi de ai ei i-au spus că-şi va pierde copilul, deoarece, chipurile, călugării îl vor amăgi şi-l vor retine acolo ca să-l facă călugăr. După aceasta ea l-a sunat pe duhovnicul ei, părintele G., care a mers acasă la ea să o liniştească, dar fără nici un rezultat. Dar de îndată ce a aflat de la soţul ei despre „televizorul” minunat al Stareţului şi i-a spus cuvintele lui, îndată s-a liniştit şi s-a minunat de harisma lui de a cunoaşte din Sfântul Munte ce se întâmplă în casa lor din Germania. Cu siguranţă inima ei tulburată a fost liniştită şi de „telefonul” Stareţului pe care l-a dat Mamei sale.

***

Protoiereul Constantin Papadopulos, profesor la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena, povesteşte:

„În vara anului 1981 sau ’82 am coborât în Dafni ţinând de mână pe fiul meu, care atunci avea şase sau şapte ani. Indată s-a apropiat de mine un mirean şi mi-a spus să nu merg în acea zi la Părintele Paisie, ci a doua zi. Am rămas uimit când am văzut că acela ştia planurile mele. Iar atunci când l-am întrebat am aflat că fusese la Stareţ, iar el îl trimisese în Dafni ca să spună aceasta preotului pe care îl va vedea coborând din vapor ţinând un copil de mână. In acea zi Stareţul programase să meargă undeva şi a rânduit astfel, ca să nu mă pună la osteneală zadarnică. Să avem binecuvântarea lui”.

***

In timp ce stătea în curtea „Panagudei” cu fiii săi duhovniceşti, Stareţul, auzind sunând clopoţelul, spu­nea fără să privească: „Deschide poarta că vine un copil din Larisa“, sau „vine părintele Nicodim” şi nu greşea. Şi nu făcea face asta pentru reclamă, sau pentru a-i face pe cei de faţă să se minuneze de el, ci, ori vorbea spontan, ori voia să accentueze cre­dinţa şi încrederea acelora în sfaturile lui duhovni­ceşti, ori pentru un alt oarecare motiv.

La Stomiu, în timp ce stătea cu oamenii la arhondaric spunea: „Vine Vasile şi Dimitrie“. Şi se scula să facă ceva de mâncare, sau să le pregătească cafea. Ceilalţi se minunau cum de ştia Stareţul de venirea lor. Mergând odată pe drum cu cineva, i-a spus aceluia: „Vin trei tineri”. Şi într-adevăr după o bucată de vreme au întâlnit trei tineri care coborau spre Coliba lui.

Unii închinători, din sensibilitate, ca să nu-l deran­jeze pe Stareţ, veneau fără să facă zgomot şi rămâneau în afara gardului Colibei, după crengile copacilor, aşteptând cu răbdare ca el să iasă. Nu voiau să-i întrerupă rugăciunea. Dar după puţin Stareţul deschidea uşa şi îi chema pe nume, fără să-i fi văzut şi fără să îi fi cunoscut vreodată.

***

Existau şi unii care căutau să probeze dacă Hristos vorbea prin Stareţ, adică, dacă el are harisma stăvederii şi înainte-vederii. Un ofiţer specialist în radare a vrut să probeze dacă şi „radarul” Stareţului funcţionează bine, dar a fost „interceptat” de acesta. Adică „radarul” Stareţului l-a „prins” şi i-a descoperit gândurile.

Unei călugărite cunoscute lui i-a spus: „Te văd (din Sfântul Munte) că citeşti mereu viaţa Cuviosului Arsenie. Bine faci că citeşti.”

Cineva a sunat clopoţelul, în timp ce Stareţul făcea iconiţe la presă. A privit pe fereastră şi a văzut un tânăr. Dar nu a deschis, ci şi-a continuat rucodelia sa. De trei ori a mers la fereastră şi l-a observat cu atenţie pe tânăr. A treia oară a spus: „Haide, voinicule, mergi cu bine!”, şi a explicat monahului ce era de faţă: „Chiar de i-aş fi deschis, tot nu ar fi ieşit nimic, deoarece şi-a făcut inima grajd”.

Pe când era la „Sfânta Cruce”, într-o zi cineva a sunat clopoţelul. Stareţul a privit pe fereastră şi a văzut un mirean care aştepta. L-a privit puţin timp cu atenţie şi apoi a spus: „Are epitrahil, dar nu este preot”. După ce i-a deschis şi au discutat, vizitatorul i-a mărturisit că este vrăjitor şi că poartă un epitrahil pe dedesubt, direct pe trup.

Altădată a prevăzut venirea unor tineri care nu aveau interese duhovniceşti, ci veneau să-l vadă din curiozitate. Ca să nu-şi piardă ziua, şi-a luat trăistuţa şi Psaltirea, a încuiat Coliba şi a plecat în pădure, după ce a lăsat o însemnare la poartă care spunea:Grădina zoologică este închisă. Maimuţa lipseşte”. Stareţul se referea la sine, care pentru unii devenise obiect de curiozitate. Dar lucru minunat este că vizi­tatorii au fost mişcaţi sufleteşte de acea însemnare, şi-au revenit, au mers şi s-au spovedit, iar acum vizitează Sfântul Munte cu interes duhovnicesc.

Un elev de la Atoniadă a mers la Stareţ, iar acela l-a întrebat:

– Câţi fraţi sunteţi?

– Opt.

– Nu, nouă sunteţi.

Mama aceluia era însărcinată şi el nu ştia.

Un închinător povesteşte:

„Fiica mea se pregătea pentru căsătorie şi deodată s-a îmbolnăvit de cancer. Viitorul ei soţ s-a mâhnit mult şi a mers în Sfântul Munte ca să-l vadă pe Stareţul Paisie. De îndată ce a ajuns la «Panaguda», Stareţul i-a spus:

P., după patru zile Domnul o va lua la El pe Mara.

Şi într-adevăr, după patru zile fiica mea Mara a murit, aşa cum a spus Stareţul”.

Mărturia lui K.D., medic din Seres:

„In vara anului 1991 am vizitat pentru prima dată pe Cuviosul Stareţ Paisie, deoarece înfruntam o dilemă: să cumpăr un apartament cu economiile pe care le adunaserăm, ca să nu plătim mereu chirie, sau să dau banii pentru scopuri misionare? De îndată ce m-a văzut, înainte de a apuca să-i spun ceva, Stareţul m-a întrebat:

– Doctore, i-a spune-mi: Păsările au cuiburi?

Da, i-am răspuns eu fără să mă gândesc.

– Aşadar ne-am înţeles.

– Să fie binecuvântat.

Şi astfel mi-a răspuns la dilema mea, iar eu făcând ascultare mi-am cumpărat un apartament”.

Mărturia unui anonim:

„Lucram în Germania la un restaurant. Din când în când furam de la patronul meu, dar după aceea aveam mustrări de conştiinţă. Auzind despre Stareţul Paisie am mers în Sfântul Munte ca să-i spun problema mea şi să-mi dea nişte sfaturi. Ajungând la «Panaguda» am văzut că mai erau şi alţi închinători. Dar Stareţul de îndată ce m-a văzut, m-a luat deoparte, în spatele Colibei şi, înainte de a apuca să-i spun ceva, mi-a luat palmele şi mi le-a însemnat cu semnul Crucii, spunând: «De acum înainte să nu mai faci ceea ce ai făcut şi să te duci la duhovnic să te spovedeşti».

Când am auzit aceasta m-am cutremurat. Apoi am mers şi m-am spovedit şi de atunci, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu am mai furat”.

Mărturia lui Anghel Horozidu, ofiţer de Poliţie din Tesalonic:

„Odată veneam să-l văd pe Stareţ şi de două ori, în Uranopolis şi Karyes, m-am întâlnit cu şeful meu de la Poliţia din Polighiros. Era un om bun, dar aspru şi legist peste măsură. La ora 10 a doua zi trebuia să mă aflu la servici, în Kasandra-Halkidiki, lucru ce era imposibil.

L-am evitat, dar nu eram sigur că nu m-a văzut. Am plecat repede spre Coliba Stareţului. In timp ce îi sărutam mâna, acela mi-a spus:

– Bine ai venit! Nu te teme, nu te-a văzut.

– Cine nu m-a văzut, Gheronda?

– Cel mare, şeful tău de la Polighiros“.

„Odată l-am întâlnit în Tesalonic pe Stareţ, mărtu­riseşte în scris Gheorghe Papatemistocleus, fiind împreună cu alţi doi studenţi din Koniţa. Ieşise din Sfântul Munte pentru a se îngriji de sănătatea sa. Ne-a îmbrăţişat pe toţi, apoi, adresându-mi-se, mi-a spus:

– Părintele Pavel (tatăl meu) a scăpat de primej­die. Acum este bine.

Mi s-a părut ciudat, deoarece nu ştiam că tatăl meu era bolnav. Nici Stareţul nu luase legătura cu cineva din Koniţa. Când am comunicat telefonic cu sora mea, am aflat că tatăl meu fusese în primejdie să moară în ziua în care îl întâlnisem pe Stareţ”.

***

Dimitrie Burulidis, negustor din Kordelio-Tesalonic, povesteşte în scris:

„In luna ianuarie 1991 m-am îmbolnăvit. Nu puteam articula nici măcar un cuvânt. Cu fiecare zi starea sănătăţii mele se înrăutăţea tot mai mult. Am făcut o radiografie (tomografie) la cap, care a arătat că aveam o tumoare la creier.

In a cincea zi de la intrarea mea în spital, fratele şi socrul meu au hotărât să meargă la Părintele Paisie. Când am ajuns, Stareţul i-a primit, dar a trebuit să aştepte deoarece avea lume. Când le-a venit rândul, Stareţul, înainte ca fratele meu să apuce să-i spună ceva şi fără să cunoască nimic despre problema noastră, i-a spus:

Nu te mâhni, Dumitru se va face bine. Este o furtună, dar va trece. Să-i spui să meargă să se spovedească şi să se împărtăşească.

După cincisprezece zile de stat în spital mi-au mai făcut o tomografie, ca să vadă mai limpede ce se întâmplă. După tomografie medicul mi-a spus că tumoarea pe care o aveam face de obicei metastază, dar la mine, prin tratament, şi-a schimbat forma şi peste puţin va dispărea. Şi într-adevăr după patruzeci şi cinci de zile am ieşit din spital, iar acum sunt foarte bine şi în fiecare zi îl slăvesc pe Dumnezeu, Care m-a vindecat prin rugăciunile Părintelui Paisie”.

In magazinul său, acest negustor are fotografia Stareţului pe care în fiecare zi o sărută cu evlavie şi recunoştinţă.

***

Dumnezeu îşi descoperă voia Sa proorocilor prin diferite moduri, dar şi prin vedenii. Insă tâlcuirea lor nu este un lucru uşor. Numai cel care are harul proorocului Daniil şi al preafrumosului Iosif poate distinge „un vis vrednic de credinţa”[1]. Deoarece multe vise sunt din pricina neliniştii, iar diavolul le poate exploata”, spunea Stareţul. Uneori primea înştiinţare în vis despre un oare­care fapt sau despre o persoană care urma să-l viziteze şi cunoştea numele, înfăţişarea, problema şi evoluţia ei.

Odată la „Cinstita Cruce” l-a văzut în vis pe tatăl său după trup, care i-a spus să cureţe biserica. A căutat peste tot în bisericuţa sa, care era curată, şi într-un loc, în zid, a găsit un smochin, care de curând se înrădăcinase acolo datorită umezelii.

***

Stareţul a povestit:

„La «Cinstita Cruce» am văzut într-o noapte, în vis, un copil şi mi-am dat seama de problema care îl preocupa. Era un suflet bun, dar căzuse victimă şi îşi pierduse şi studiile. Il aşteptam să vină a doua zi. Şi într-adevăr a venit, s-a folosit şi a plecat bucuros. Era din Macedonia. Atât de mult am fost mişcat sufleteşte şi l-am compătimit, încât de îndată ce i-am cunoscut problema am început să plâng în somn”.

De obicei Stareţul primea vestire despre anumite persoane în timpul rugăciunii. Odată a primit vestire în rugăciune că a doua zi avea să-l viziteze un oarecare îndrăcit. Atunci a pregătit o cană cu apă, în care a afundat în chipul Crucii părticica din Moaştele Cuviosului Arsenie. De îndată ce acela a venit, l-a tratat cu rahat. Acela însă cerea apă. Dar Stareţul i-a dat încă o bucată de rahat, apoi a treia, în total şapte bucăţi. Intenţiona să-l facă pe îndrăcit să înseteze mult, ca să bea apa pregătită de el. Dar acela după ce a băut puţin şi-a dat seama şi nu a mai vrut să bea.

Un cunoscut de al Stareţului povesteşte:

„Odată am mers să-l iau pe Stareţ cu maşina de la Uranopolis. Pe drum discutam despre accidente. La un moment dat se întoarce spre mine şi îmi spune:

Şi tu ai avut un accident, dar nu te teme, mai ai încă multe pâini de mâncat.

– Gheronda, cine v-a spus despre aceasta? l-am întrebat.

Nu mi-a spus, ci te-am văzut în vreme ce mă rugam pentru cei ce se primejduiesc de accidente. Nu te teme, căci o să trăieşti mulţi ani.

Intr-adevăr mă lovise un autobuz. Am fost dus la spital, dar nu am avut nici o fractură, deşi picioarele îmi erau negre de vânătăi. In spital am stat vreo trei zile, iar după vreo cinci-şase zile de la accident, am mers să-l iau pe Stareţ de la Uranopolis”.

Un oarecare cunoscut de al Stareţului i-a adus nişte daruri, iar el i-a spus:

– De ce le aduci aici şi nu le dai acolo la săraci?

– Astăzi nu mai există săraci.

Dacă voi lua metania şi voi face Rugăciune, îţi voi spune care sunt săracii, precum şi adresele lor.

***

Intr-o zi, foarte de dimineaţă, Părintele Paisie a bătut la uşa chiliei unui ieromonah cunoscut de al său. De îndată ce acela a deschis l-a auzit pe Stareţ spunându-i supărat:

Spune-mi ce ai făcut ieri? Mi s-a întâmplat ceva astă noapte. Am simţit o greutate şi te-am văzut ca un băcan cu şorţ.

Atunci ieromonahul…, stareţul acelei chilii şi-a adus aminte că în cursul zilei precedente trecuse pe la el un oarecare bolnav şi ceruse să-i facă Sfântul Maslu. La sfârşit acela a insistat să lase o mică binecuvântare, nişte bani. Preotul nu a vrut să-i primească, dar în cele din urmă ca să nu-l mâhnească i-a primit.

Atunci Părintele Paisie i-a spus poruncitor:

– Să mergi acum să dai banii înapoi, ca să ţi se ierte păcatul!

Două zile l-a căutat ieromonahul pe acel bolnav pe la mănăstiri, iar când l-a găsit i-a dat banii înapoi, în felul acesta s-a liniştit şi acel ieromonah şi s-a bucurat şi Stareţul, care nu voia ca preoţii să ia bani de la cel bolnav şi îndurerat.

Mărturia unui duhovnic:

„Odată am mers la Stareţ şi i-am spus despre o femeie care căzuse într-o mare întristare şi era ca pierdută, se deznădăjduise şi nu putea să doarmă de mai multe zile. In timp ce Stareţul mă asculta aşezat pe patul său de lemn, deodată a închis ochii şi părea că îl furase somnul, însă el se ruga. La un moment dat şi-a deschis ochii, a zâmbit şi mi-a spus cu faţa strălucind de bucurie:

– Nu-i nimic, va trece. A fost constrânsă de cutare şi cutare lucru. S-a silit şi ea pe sine şi de aceea a ajuns în această stare.

Această vestire Stareţul a primit-o imediat după o scurtă rugăciune. A vorbit cu siguranţă. Intr-adevăr acea femeie fusese constrânsă de ceva, dar acum este foarte bine”.

De multe ori Stareţul primea vestiri lăuntrice. In timp ce mergea sau discuta sau făcea rucodelie, primea un mesaj, o vestire despre ceva care se întâmpla foarte departe unei oarecare persoane. Duhul Sfânt îl vestea lăuntric, iar el potrivit cu acel caz, ori aprindea o lumânare şi se ruga, ori se grăbea să ajute personal.

***

Mărturia unui anonim:

„Odată mergeam cu Stare­ţul la Suroti. Deodată îmi spune:

Intoarce maşina! în clipa aceasta se destramă o familie.

Am mers într-un oraş, am intrat într-o casă şi i-am găsit pe soţi certându-se şi împărţindu-şi lucrurile. Atunci Stareţul le-a vorbit şi s-au împăcat”.

După aceea a urmat o interesantă discuţie duhov­nicească. Femeia l-a întrebat pe Stareţ:

– Dacă eu sunt în Rai, iar fiul meu în iad, eu îl voi vedea? Sau el mă va vedea pe mine?

– Dacă noi ne aflăm în salon cu luminile aprinse, iar afară este noapte, noi nu vedem afară, în timp ce cei care sunt afară ne văd pe noi. La fel şi în Rai.
Dacă cei care sunt în Rai i-ar vedea pe cei din iad, atunci acela nu este Rai.

– Există vreo diferenţă între cei care sunt în Rai?

– Există diferite stări. Să spunem, unul are un degetar de bucurie, altul un pahar, altul un butoi, iar altul un bazin. Dar toţi se simt plini de veselie, indiferent de starea în care se află.

***

„In una din multele mele vizite la Stareţ, poves­teşte Matei Golias din Ioanina, l-am luat şi pe fiul meu Constantin.

Constantin face alpinism, i-am spus Stareţului. Adeseori face căţărări foarte primejdioase pe stânci.

Constantine, a spus atunci Stareţul, pe munţi înalţi este bine să urci, căci acolo te afli mai aproape de Dumnezeu. Pe stânci însă, să nu te mai urci pentru că astfel îţi cultivi egoismul.

Apoi l-a sfătuit cu câteva pilde din viaţa sa de soldat. Când am plecat ne-a condus până la poartă. După ce l-a sărutat pe cap, i-a spus din nou:

– Să nu mai urci pe stânci! Dacă însă vei mai urca vreodată, eu mă voi ruga.

Lăsându-i această ferestruică, Constantin a conti­nuat să urce pe stânci pe ascuns. Era luna septembrie când am mers din nou la Stareţ. Avea multă lume, dar de îndată ce m-a văzut mi-a spus:

– Rămâi la urmă căci o să-ţi spun ceva important.

După aceea mi-a spus:

– Constantin a căzut de pe stânca pe care se căţărase. De la un inel până la celălalt erau douăzeci de metri, dar Maica Domnului l-a ţinut în braţe. L-am văzut cu ochii mei.

De îndată ce m-am întors la Chilia de lângă Karyes unde eram găzduit, i-am telefonat lui Constantin în Atena şi i-am spus:

– Constantine, ai căzut de pe o stâncă primejdi­oasă?

– De unde ştii?

– Am aflat.

-Eşti la Părintele Paisie? m-a întrebat.

– Da.

– Mergi şi mulţumeşte-i şi să-l încredinţezi că voi vinde toate accesoriile de alpinism şi nu voi mai urca pe stânci.

Aşa s-a şi făcut”.

 uigy.jpg

13. Harisma tămăduirilor

Sfântul Maxim Mărturisitorul consideră harisma tămăduirii bolilor o consecinţă a dragostei. Iar despre aceasta scrie: „Cel care a izbutit să dobân­dească dragostea de oameni cea firească, odată cu omorârea desăvârşită a iubirii de sine, primeşte haris­ma tămăduirilor”.[2]

O astfel de harisma a primit şi Stareţul. A tămă­duit pe mulţi care sufereau de boli incurabile, cancer, leucemie, boli de inimă, paralizie, orbire şi a dezlegat sterpiciunea multor femei.

De obicei cunoştea de mai înainte problema şi evoluţia ei. Dacă vedea credinţă la bolnav şi că vinde­carea nu-l va vătăma duhovniceşte, numai prin cuvin­tele: „Nu ai nimic, eşti bine”, bolnavul pleca sănătos. Uneori îi însemna pe bolnavi cu Sfintele Moaşte şi îi ungea cu untdelemn de la candela Maicii Domnului.

Odată Stareţul a povestit următoarele:

„Ieri (iulie 1992) au adus aici un copil de zece ani complet orb. De îndată ce l-am văzut, l-am întrebat:

– Copilul meu. Ce vrei să-ţi dea Hristos?

Vreau să devin un copil bun, a răspuns acela.

Şi înainte de a apuca să mă rog, copilul şi-a dobândit vederea“.

Stareţul a povestit acest fapt ca să mângâie un alt orb, dar a ascuns contribuţia sa personală, precum făcea şi în alte cazuri, când spunea simplu că: „Cuta­re nu are nimic şi se va face bine”.

***

Golias Matei din Ioanina mărturiseşte:

„Fiica unui prieten de al meu avea şaptesprezece ani şi suferea de screloză în plăci şi începuse să paralizeze. Am mers la Stareţ şi i-am spus despre ce este vorba. Atunci el i-a spus tatălui fetei:

Gheorghia se va face bine şi va merge să studieze.

Intr-un an de zile starea sănătăţii copilei s-a îmbunătăţit văzând cu ochii. Gheorghia s-a făcut cu desăvârşire bine şi apoi a studiat la Atena. De atunci nu s-a mai îmbolnăvit”.

Domnul P., scafandru de meserie, era cu desăvâr­şire deznădăjduit. Primul său fiu s-a născut cu o problemă acută de respiraţie. Medicii îi dădeau foarte puţine speranţe de supravieţuire. Cineva i-a propus să meargă şi să-l roage pe Stareţul Paisie pentru fiul său. Plin de agonie, dar cu o nădejde ascunsă, a ajuns la „Panaguda”. Stareţul era bolnav, dar cu toate acestea îl aştepta rezemat de poarta de sârmă a curţii. De îndată ce l-a văzut, i-a şi spus:

Fiule, nu pot să te primesc, căci sunt foarte bolnav. Mergi însă la spital şi ia-l pe fiul tău de acolo, pentru că nu are nimic.

Auzind acestea s-a pierdut cu totul şi nu a putut nici măcar să-i mulţumească. A început să plângă şi să alerge spre Karyes. A telefonat soţiei sale, iar aceea i-a confirmat emoţionată minunata schimbare a copilului. Faptul acesta s-a petrecut în 1993. Astăzi, după atâtia ani, micul Atanasie este cu desăvârşire sănă­tos. Atunci domnul P. nu a izbutit să-i mulţumească Stareţului pentru că după puţină vreme el a ieşit din Sfântul Munte pentru totdeauna. Recunoştinţa sa însă şi-o arată adeseori la mormântul Stareţului şi o dată pe an la „Panaguda”. Atunci când a venit pentru prima dată în Sfântul Munte după adormirea Stare­ţului a cerut părinţilor de la Colibă să-l lase să stea puţin în bisericuţă ca să se roage. După câteva minute însă a ieşit emoţionat şi a strigat cu lacrimi în ochi:

– Stareţul este aici! Stareţul este aici! In vreme ce eu îi mulţumeam s-a mişcat podeaua bisericuţei.

Mărturia lui P.D. din Tesalonic, absolvent al Atoniadei:

„In anul 1989 un oarecare elev de la Atoniadă I.M. s-a îmbolnăvit de cancer. I s-a descoperit o tumoare în spatele unui ochi. Dar înainte de a intra în spital pentru operaţie, într-o sâmbătă a mers cu tatăl său la Stareţ. Tatăl copilului îl implora cu lacrimi în ochi pe Stareţ să se roage lui Dumnezeu şi îl întreba cu insistenţă dacă se va face bine.

Atunci el i-a spus cu siguranţă:

–  Nu te mâhni, nu are nimic.

Au plecat amândoi de la Stareţ oarecum mân­gâiaţi. Miercuri când au mers pentru operaţie, medicii au constatat, în urma analizelor, că tumoarea dispă­ruse. Nu mai exista nimic, lucru care i-a lăsat uimiţi.

Atunci tatăl şi fiul au înţeles ce se întâmplase şi în următoarea sâmbătă au mers iarăşi bucuroşi în Sfântul Munte la Stareţ ca să îi mulţumească. Tatăl a început iarăşi să plângă dar de această dată cu lacrimi de bucurie deoarece, cu rugăciunile Stare­ţului, nu a fost nevoie să-i scoată ochiul fiului său“.

Mărturia lui Korţinoglu Ioan din Koniţa:

„In anul 1991 sau 1992 am mers la «Panaguda» împreună cu compatriotul meu Policarp Kiparisi. Acolo erau mulţi închinători şi astfel am aşteptat să ne vină rândul. La un moment dat am observat pe cineva, care stătea aşezat mai deoparte, şi privea la Stareţ părând foarte emoţionat. Atunci l-am întrebat:

– Vi se întâmplă ceva?

Acela, emoţionat, a început să-mi povestească că fiica lui care de la naştere nu vorbise, la vârsta de şapte ani a vorbit cu ajutorul rugăciunilor Stareţului, înainte de aceasta merseseră la mulţi medici, chiar şi în străinătate şi cheltuiseră mulţi bani. Acel creştin era un învăţător din Preveza.

Stareţul a adeverit aceasta atunci când a fost întrebat. Timp de aproape un an a făcut rugăciune, dar au ajutat şi părinţii. Maica Domnului îi desco­perise că fetiţa va vorbi şi l-a pregătit pe tatăl ei pentru aceasta. In Vinerea Mare fetiţa l-a îmbrăţişat pe tatăl ei spunându-i: «Să avem un Paşte fericit, tată!»”.

Mărturia unui închinător:

„Eu mă numesc K., iar soţia mea A. Ne-am căsătorit în 1989 şi mulţi ani nu am putut dobândi copii. Am mers pe la mulţi medici, dar nici unul nu ne-a putut ajuta. Pentru aceasta în primăvara anului 1993, l-am vizitat pe Stareţ ca să-l rog să ne ajute în problema noastră. Părintele Paisie primea închinătorii afară. Când a venit clipa să-i vorbesc, m-a prins de braţ şi m-a întrebat ce vreau, l-am destăinuit problema noastră, iar el mi-a spus:

– Ascultă, fiul meu, femeia ta va face copii. Ea este ca arborele care are foarte multă sevă. In aceste cazuri pomicultorii crestează puţin trunchiul copacu­lui, astfel încât să poată ţine rodul.

Auzind acestea sufletul mi s-a liniştit şi am simţit că nu mai păşeam pe pământ. Am avut atâta încredere în cuvintele Stareţului, încât de atunci nici eu, nici soţia mea nu ne-am mai neliniştit. La un an după adormirea Stareţului, medi­cul i-a spus soţiei mele că trebuie să facă o mică intervenţie chirurgicală, adică să fie crestată în adevă­ratul sens al cuvântului. După aceasta a rămas însărcinată şi am dobândit pe Stela. Acum mai avem încă doi copii, pe Dimitra şi pe Vasile-Paisie”.

***

Ieromonahul A. povesteşte:

„O oarecare femeie era căsătorită de paisprezece ani şi nu avea copii. Adeseori se revolta şi spunea: «De ce Dumnezeu nu-mi dă şi mie un copil?» l-am povestit Stareţului despre aceasta, iar el mi-a spus: «Ei, să facă şi ea un copil, ca să nu mai cârtească.» Şi într-adevăr după un an acea femeie a dobândit un copil.”

Mărturia doamnei Anastasia:

„Marea mea dorinţă era să dobândesc un copil, să devin mamă. Auzisem despre Părintele Paisie, despre binecuvântările şi sprijinul pe care le dădea oamenilor îndureraţi. In primăvara anului 1989 am vizitat Mănăstirea Sfân­tului Ioan Teologul de la Suroti, deoarece Părintele Paisie se afla acolo.

Stareţul primea lume toată ziua de dimineaţă până seara. Aşteptam şi eu la rând. La un moment dat o maică ne-a înştiinţat că nu va mai primi pe nimeni separat, ci numai va da binecuvântare tuturor celor care se află de faţă. Trebuia însă să-l văd separat şi să-i vorbesc. Eram neliniştită. Atunci am mers la monahia care se afla lângă camera unde primea Stareţul şi i-am spus:

– Am mare nevoie şi trebuie să-l văd. Nu o să-l ţin mult.

Atunci maica m-a condus în camera Stareţului. Când m-a văzut Stareţul mi-a spus:

– Linişteşte-te, fiica mea, linişteşte-te! Mă voi ruga pentru tine. Lasă ceea ce ai scris[3]. Vei dobândi un copil.

Şi într-adevăr la vreo două-trei luni după aceea am rămas însărcinată. La 13 iulie 1990 a venit pe lume un băieţel, căruia, la botez, i-am pus numele de Arse­nie”.

Dar nu toţi bolnavii care veneau la Stareţ se tămăduiau. Dacă unii se făceau bine înainte ca Stare­ţul să apuce să se roage pentru ei, alţii însă nu se tămăduiau deşi el făcea multă rugăciune pentru ei. Motivele erau diferite. Odată s-a rugat mult pentru cineva, dar fără nici un rezultat. Atunci şi-a dat seama că se întâmplă ceva. Intrebându-l pe bolnav, a aflat pricina şi după ce mai întâi l-a ajutat să se aranjeze duhovniceşte, l-a tămăduit.

Unora le spunea că nu se vor face niciodată bine, în ciuda rugăciunilor stăruitoare. Dumnezeu lăsa la unii boala ca un chip de asceză mai înaltă, astfel încât prin răbdare să dobândească Raiul. Stareţul spunea:

„Pe unii Dumnezeu nu-i face bine ca să nu-şi piardă răsplata. Precum un tată nu dă averea sa copiilor ca să nu o risipească. Atunci când medicii nu ne pot ajuta, trebuie să-L rugăm pe Dumnezeu să facă (cu putinţă) «cele cu neputinţă la oameni.» Dumnezeu ştie de ce avem noi nevoie. Atunci când şi Dumnezeu nu ne aude, trebuie să ştim că El, care din fire este bun, vrea să ne dea ceva mai bun. Numai să-L rugăm să ne dea răbdare”.

Mărturia lui Constantin Meliţu din Argos:

„De vreo treizeci de ani sufăr de sindrom neurologic cronic cu paralizie şi spasme, şi sunt ţintuit într-un cărucior pentru invalizi. In vara anului 1981 am fost găzduit la Sfânta Mănăstire Grigoriu din Sfântul Munte. Intr-o zi s-a apropiat de mine un închinător grec, mare antre­prenor, şi mi-a spus că suportă el toate cheltuielile pentru a merge în America unde medicina a evoluat şi se poate face transplant de celule nervoase.

Dorinţa de a merge iarăşi pe picioarele mele s-a aprins atât de mult înlăuntrul meu, încât m-au năpădit gândurile care îmi spuneau că ar fi bine să întreprind ceea ce mi-a propus acel închinător. Atunci mi-am spus gândurile unor părinţi din mănăstirea care mă găzduia, dar aceia m-au descurajat spunându-mi:

– Constantine, stai cuminte! Să nu pleci nicăieri!

– Da, da! Să nu plec nicăieri. Dar Sfinţiile Voastre nu ştiţi cât sufăr eu.

A doua zi, însoţit de părintele Timotei, m-am îndreptat spre Karyes ca să ne întâlnim cu Stareţul Paisie. Voiam să-l întreb dacă trebuie să merg în America. La ora cinci dimineaţa, în vechiul dispensar din Karyes, a avut loc întâlnirea cu Părintele Paisie. Stareţul a venit în Karyes deoarece era foarte greu pentru mine să cobor la «Panaguda» din pricina para­liziei mele. Mi-a ascultat gândurile, apoi m-a însemnat pe cap în semnul Crucii cu Moaştele Sfântului Arsenie Capadocianul, pe care le purta cu el. După aceea mi-a apucat picioarele cele paralizate şi a început să le sărute spunând:

– Picioruşe, picioruşe! Acestea te vor duce în Rai şi tu nu înţelegi.

Apoi a adăugat:

– In America să nu mergi, deoarece acolo te vor face animal de experiment.

De îndată ce am auzit cuvintele Stareţului m-am liniştit. Apoi privindu-mă drept în ochi mi-a spus din nou:

– Ridică-te să mergem puţin!

Am crezut că glumeşte cu mine şi de aceea l-am privit nedumerit. Dar el îmi spuse iarăşi:

– Haide, ce faci? Nu te ridici?

– Gheronda, nu pot! i-am răspuns. Nici nu ştiu cum merge cineva.

Atunci m-a luat în braţe, m-a ridicat de pe pat şi am început să mergem, în timp ce el se ruga cu lacrimi în ochi şi rostea ceva ce nu am putut înţelege.

Simţeam că păşesc de parcă aş fi avut aripi. Văzându-mă că stau în picioare m-am emoţionat atât de mult, încât am început să plâng în hohote. După aceea Stareţul m-a pus în cărucior, iar el aşezându-se pe un scaun lângă mine, mi-a spus:

– Ascultă, fiul meu! Dumnezeu nu vrea să te faci bine niciodată. Inspre mai rău vei merge, dar înspre mai bine nu. Dar să ştii că toţi aceşti oameni care se adună în jurul tău şi te slujesc, se mântuiesc în felul acesta ajutând şi în acelaşi timp folosindu-se fără sa­-şi dea seama şi astfel tu devii un mijloc de mântuire al sufletelor lor. Dumnezeu aceasta cere de la tine. De aceea să nu pleci niciodată din Argos”.

***

Existau şi alte cazuri mai grele, precum spunea Stareţul:

„Pentru unii fac ani de zile rugăciune şi nu se folosesc deoarece au încăpăţânare, împotrivire, egoism. Şi spun: «De ce Dumnezeu nu ne dă lucrul acesta?” Dar de ce să li-l dea? Ca să-i facă mai egoişti, mai încăpăţânaţi? Nu le va fi de folos dacă Dumnezeu le va da acel lucru. Procedând astfel este ca şi cum ar porunci lui Dumnezeu. In timp ce dacă ar fi spus: «Dacă vrei, dă-mi lucrul acesta», Dumnezeu ar fi făcut ceva cu ei. Felul de a te ruga să fie smerit”.

In epistola sa din 18 septembrie 1967 Stareţul scria:

„De multe ori am stăruit în rugăciune pentru diferite subiecte personale sau ale altor persoane, dar după aceea am fost nevoit să cer iertare de la Dumnezeu şi să-i cer exact cele contrare. De atunci mă rog ca să dea, ca un Părinte bun, ceea ce este de folos pentru suflet, deoarece toată Jertfa Sa s-a făcut pentru a rândui sufletele noastre în Rai lângă El”.

Stareţul nu era părtinitor, nici nu făcea deosebire. Voia lui Dumnezeu este diferită pentru fiecare om. Lucrul sigur este că toţi erau mângâiaţi şi întăriţi de către Stareţ.

Dacă nu premerge tămăduirea sufletească, cea trupească singură nu ajută la nimic, pentru că, de obicei unii ca aceştia revin la acelaşi mod de viaţă păcătos.

Minunile aveau un caracter mântuitor. Aceasta urmărea şi Stareţul. Adică, nu numai să se tămăduiască bolnavul, ci, mai mult decât atât să se mân­tuiască sufletul său, pentru care însuşi Dumnezeu S-a făcut om şi Şi-a vărsat Sângele Său. Fireşte, cea mai mare minune pentru cei care se vindecau era faptul că se întăreau in credinţă, deveneau creştini conşti­enţi, îşi vindecau sufletul de patimi şi îl slăveau zi şi noapte pe Dumnezeu. Iar lucrul acesta are o valoare nespus mai mare şi dăinuire veşnică. Stareţul voia ca şi bolnavii să împreună-lucreze cu el la tămăduirea lor. Să facă fie şi cea mai mică jertfă pentru Hristos, de pildă, să-şi taie o patimă, fumatul, băutul sau altceva.

Atunci când cei vindecaţi voiau să-i dăruiască ceva drept recunoştinţă, nu primea. Cerea de la ei numai să se aranjeze duhovniceşte, să se spove­dească, să se împărtăşească şi să trăiască ca nişte creştini buni. Nu le cerea să facă milostenii mari, să zidească biserici etc, nici nu punea asupra lor poveri greu de dus. Acestea le lăsa la bunăvoinţa lor. Bucuria lui era mare atunci când, împreună cu tămăduirea trupească, se vindeca şi sufletul bolna­vului, se folosea întreaga lui familie şi slăveau pentru aceasta numele lui Dumnezeu.

————————————————————————————————–

Note:

[1] II Macabei 15, 11.

[2] Răspunsuri către Talasie, Răspunsul 59, Scolia 3, p. 329.

[3] Femeia scrisese intr-o hârtie dorinţa ei de a dobândi un copil.

(in: Ieromonahul Isaac, “Viata Cuviosului Paisie Aghioritul”, Editura Evanghelismos)

247029-elderpaisios1.jpg

Partile anterioare:


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Cuviosul Paisie Aghioritul, Minuni si convertiri, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

38 Commentarii la “Harismele minunate ale Cuviosului Paisie Aghioritul (5): VAZATOR CU DUHUL SI TAMADUITOR

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: MARTURII VIDEO si RELATARI VII despre SFANTUL PAISIE AGHIORITUL, INVATATURILE si MINUNILE SALE: “Era cu totul dragoste” | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: Film ortodox rusesc subtitrat: VIATA SFANTULUI CUVIOS PAISIE AGHIORITUL (continuare, ultimele 4 parti) | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: Marturia domnului ATANASIE RAKOVALIS despre HARISMELE SFANTULUI PAISIE AGHIORITUL – puternica ADEVERIRE a invataturilor Sfantului Grigorie Palama despre ENERGIILE NECREATE | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: “CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL (1924-1994). Transmisionistul Armatei si al lui Dumnezeu” – AUDIOBOOK si DVD grecesc, de 4 ore, DUBLAT in limba română, cuprinzand VIATA, MINUNILE si HARISMELE sfantului | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: Din scrisorile recent publicate ale SFANTULUI PAISIE AGHIORITUL: “Lucrul de mirare în viaţa duhovnicească este că omul biruieşte atunci când este biruit, în vreme ce biruinţele lumeşti sunt pline de izbânda omului celui vechi…”
  6. Pingback: SFANTUL GAVRIIL IVIREANUL cel nebun pentru Hristos (1929-1995) – IUBIREA SA PENTRU CEI UMILI si HARISMELE MINUNATE puse in slujba mantuirii fratilor: “M-am rugat mult pentru voi, ca să vă scap de moarte!” | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: SFÂNTUL GHEORGHE KARSLIDIS, Păstorul harismatic care “citea în suflete ca într-o carte deschisă” (II): “Dumnezeul meu, ce fel de om este, de ştie toate tainele lumii?”. SINGURĂTATEA ȘI MÂHNIRILE UNUI STAREȚ ÎNAINTEVĂZĂ
  8. Pingback: SFÂNTUL PAISIE AGHIORITUL – MÂNGÂIETORUL ÎNMIRESMAT AL CELOR ÎNDURERAȚI, “un om care sprijinea întreaga lume cu rugăciunile sale, un om asemenea marilor Părinți ai Bisericii noastre”. Mărturia Mitropolitului Atanasie de Limass
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune în Postul Nașterii Domnului

Carti

Articole recomandate

Articole Recomandate

Carti recomandate