HRISTOS A INVIAT! Cum trebuie sa petrecem Pastile?
INVIEREA LUI HRISTOS sa ne faca fii credinciosi ai Luminii Sale si sa ne alunge din suflete orice urma de iubire a intunericului!
***
O colectie a catorva dintre cele mai ziditoare si emotionante predici sau cuvinte de folos pentru Inviere:
Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfantul Nicolae Velimirovici, Sfantul Ioan Maximovici, Cuviosul Iachint Unciuleac, Parintele Arsenie Muscalu:
DIN CUVINTELE CELE MAI FRUMOASE SI MAI IMPORTANTE LA SFINTELE PASTI ALE SFANTULUI IOAN GURA DE AUR:
Rodul postului
Am lepadat povara postului, dar n-am lepadat rodul lui, pe care e vremea sa-l culegem. A trecut oboseala nevointelor, dar sa nu treaca ravna faptelor bune. S-a dus postul, dar sa ramana evlavia. Mai bine spus, […] a trecut postul cel trupesc, dar n-a trecut postul cel duhovnicesc. Acesta e mai bun decat acela, iar acela pentru acesta s-a facut. Dupa cum, cand posteati, va spuneam ca se poate sa nu postesti, desi postesti, tot astfel si acum va spun ca se poate sa postesti, desi nu postesti. […] Cum poate sa nu posteasca cel care posteste? Iata: cand cineva se opreste de la mancari, dar nu se opreste de la pacate. Cum poate sa posteasca cel care nu posteste? Iata: cand se bucura de mancare, dar nu gusta din pacat. […]
Poate sa se imbete si cel care nu bea vin („Vai de cei care se imbata fara vin!“ – Isaia 28, 1) si poate sa fie cumpatat si cel care bea vin („Foloseste-te de putin vin pentru stomacul tau si pentru desele tale slabiciuni“ – I Timotei 5, 23). […] Si oare nu ne invata Apostolul: „Nu va imbatati cu vin, in care este desfranarea, ci umpleti-va de Duhul“ (Efeseni 5, 18). Aceasta este betia cea buna. […] Umple mintea pana sus cu Duhul, ca pe un pahar, ca diavolul sa nu mai poata turna nimic in el! […] Paharul nostru de buna betie sa fie potirul cel duhovnicesc, potirul neintinat al sangelui Celui Inviat, care nu imbata, nici nu moleseste, ci ne intareste intru cumpatare. […] De aceasta betie sa ne imbatam, iar de la cealalta sa ne abtinem, ca sa nu pangarim acest mare praznic, al pamantului si al cerului deopotriva. Caci bucurie mare este astazi si pe pamant, si in cer. Daca, atunci cand se intoarce un singur pacatos, este bucurie pe pamant si in cer [Luca 15, 7], cu cat mai mare bucurie va fi in cer cand intreaga lume este smulsa din mainile diavolului? Acum salta de bucurie ingerii, acum se veselesc arhanghelii, acum heruvimii si serafimii praznuiesc impreuna cu noi Invierea cea de a treia zi. […]
Comuniunea intru Inviere
„Foarte mult am dorit sa mananc Pastele acesta cu voi“, a zis Domnul (Luca 22, 15). Iar daca a dorit sa praznuiasca Pastele impreuna cu noi, atunci negresit ca a dorit sa praznuiasca si Invierea. Asadar, cand ingerii si arhanghelii se bucura, iar Stapanul tuturor puterilor ceresti praznuieste El Insusi impreuna cu noi, ce pricina de intristare mai ramane? […]
Sa praznuim sarbatoarea aceasta atat de mare si de luminata, a Invierii Domnului, nu numai cu prisos de bucurie, ci si cu prisos de evlavie. Caci Domnul a inviat, si a inviat si lumea dimpreuna cu El, si legaturile mortii s-au rupt prin Inviere. Adam a pacatuit si a murit. Dar Hristos n-a pacatuit si a murit. O, lucru nou si minunat: acela a pacatuit si a murit, Acesta n-a pacatuit si a murit! Pentru ce? Pentru ca acela ce-a pacatuit si a murit sa poata sa scape de legaturile mortii prin Cel Care n-a pacatuit, dar a murit. Asa se petrece si in afacerile banesti: cineva, de multe ori, ramane dator si, pentru ca nu are cu ce sa plateasca, este tinut in lanturi. Altul nu e datornic nimanui, dar, pentru ca poate sa plateasca, plateste si il slobozeste pe cel vinovat. Astfel s-a intamplat si cu Adam: era dator si stapanit de diavol, dar nu putea sa plateasca. Hristos nu era dator, nici nu era stapanit de diavol, dar putea sa plateasca datoria. Si iata ca, venind, a platit cu moartea Sa pentru acela care era stapanit de diavol, ca pe acela sa-l slobozeasca. […]
Ispravile Invierii
Ai vazut ispravile Invierii? Ai vazut iubirea de oameni a Stapanului? Ai vazut maretia purtarii Lui de grija? Sa nu fim asadar nerecunoscatori fata de un astfel de binefacator, nici sa nu ne lenevim sub cuvant ca a trecut postul, ci acum, mai mult chiar decat inainte, sa avem mare grija de suflet, ca nu cumva, ingrasandu-ne trupul, sa ramana sufletul mai neputincios, sau nu cumva, ingrijindu-ne de rob, sa neglijam stapanul! Caci care este folosul daca, sub pretextul sarbatorii, mananci peste trebuinta si depasesti in toate masura? Acest lucru si trupul il pangareste, si puterea sufletului o micsoreaza. Sa pazim deci masura si trebuinta, implinind cu sufletul si cu trupul cele cuvenite, ca nu cumva sa varsam deodata toate cele adunate prin post. Va opresc eu oare de la a va desfata de hrana si de odihna? Nicidecum. Va indemn insa ca, implinindu-va cele de trebuinta, sa nu depasiti masura in desfatari, incat sanatatea sufletelor voastre sa nu cunoasca vatamare.
In adevar, unul care depaseste hotarele trebuintei, nici de placere nu se bucura, caci pateste boli si alte necazuri. Eu insa nu ma indoiesc ca veti da urmare acestor indemnuri, pentru ca stiu ascultarea voastra…
(Lumea credintei, anul II, nr. 4(9)
***
OMILIA (CUVANTUL) DE PASTI a Sf. Ioan Gura de Aur, CHEMAREA LA OSPATUL CREDINTEI
De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu, să se îndulcească de acest praznic bun şi luminat;
de este cineva slugă înţeleaptă, să intre bucurându-se întru bucuria Domnului său;
de s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum dinarul;
de a lucrat cineva din ceasul dintâi, să-şi ia astăzi dreapta plată;
de a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască;
de a ajuns cineva după ceasul al şaselea, nimic să nu se îndoiască, că de nimic nu se va păgubi;
de a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nimic îndoindu-se;
de a ajuns cineva numai în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă că a zăbovit, că milostiv fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca pe cel dintâi; odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas, ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul întâi;
pe cel de pe urmă îl miluieşte şi pe cel dintâi îl mângâie; şi aceluia plăteşte şi acestuia dăruieşte şi faptele primeşte şi cu voinţa se împacă, şi lucrul cinsteşte şi socoteala o laudă.
Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru şi cei dintâi şi cei de al doilea luaţi plata. Bogaţii şi săracii împreună dănţuiţi. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi; viţelul este mare, nimeni să nu iasă flămând, toţi vă îndulciţi de ospăţul credinţei; toţi luaţi bogăţia bunătăţii. Nimenea să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat Împărăţia ce de obşte. Nimenea să se tânguiască pentru păcate, că iertarea din groapă a răsărit. Nimenea să nu se teamă de moarte, că ne-a slobozit pe noi moartea Mântuitorului.
Stinsu-o-a pe dânsa Cel ce a fost ţinut de aceea.
Prădat-a iadul Cel ce s-a pogorât la iad. Amărâtu-l-a pe dânsul, gustând Trupul Lui. Şi aceasta mai înainte apucând Isaia, a strigat: iadul, zice, s-a amărât, întâmpinându-Te pe Tine jos. Amărâtu-s-a că s-a stricat. Amărâtu-s-a că s-a batjocorit. Amărâtu-s-a că s-a omorât; amărâtu-s-a că s-a surpat; amărâtu-s-a că s-a legat. Luat-a trupul şi de Dumnezeu s-a lovit; luat-a pământ şi s-a întâmpinat cu cerul; luat-a ceea ce a văzut şi a căzut întru ce n-a văzut.
Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Sculatu-S-a Hristos şi au căzut dracii; înviat-a Hristos şi se bucură îngerii; înviat-a Hristos şi viaţă vieţuieşte; înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă, că Hristos sculându-Se din morţi începătură celor adormiţi, Aceluia este Slava şi cinstea în vecii vecilor. Amin!
PARINTELE IACHINT AL PUTNEI:
Panegiric la Invierea Domnului
“Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei învierii lui Hristos, că iată a venit prin Cruce bucurie la toată lumea”… (Troparul învierii)
Fraţi creştini,
Hristos a înviat!
Şi această negrăită minune care s-a săvârşit pe muntele Golgotei a străbătut ca un fulger ţările cerului, a sfărâmat zavoarele iadului, a înfricoşat pe îngeri, a rănit de moarte pe diavoli, a rupt catapeteasma templului în două şi cu puterea slavei ei s-a născut o lume nouă.
Hristos a înviat din morţi!
Şi lumina învierii Lui a izvorât ca o văpaie din mormant, s-a văzut de tot Ierusalimul, a trecut hotarele Palestinei, a strălucit până la marginile lumii şi-ntru lumina slavei ei ni s-a dat o lege nouă. Şi această dumnezeiască minune a răsunat ca o trâmbiţă în bezna adâncului, a risipit pe cele vechi, a scos la viaţă pe cei pierduţi rupând zapisul osandei şi pe ruina celor vechi a înălţat jertfelnic nou.
Astăzi a înviat Hristos! Şi această veste de biruinţă, pe care a adus-o întâi îngerul la mormânt, a străbătut ca o sageată străzile Ierusalimului, a cutremurat pe arhiereii ucigaşi, a înspăimântat bătrânul templu şi, trecând peste fruntea tuturor veacurilor, răsună biruitoare pe suprafaţa a tot pamantul.
Astăzi a înviat Hristos! Si această mare bucurie care s-a atins intai de inima Mariei Magdalena a facut pe ingeri sa cânte în cer, pe apostoli să se veselească, pe ucigasi sa fuga,pe păcătosi să se întoarcă din nou la pocainta.
Astăzi a înviat Hristos din morţi! Si inviind El, a vindecat pamantul de ranele pacatelor, a golit iadul de suflete, a şters zapisul lui Adam a întărit credinta in lume, a sporit nădejdea în inimi, a unit suflete, a impacat conştiinţele, a uscat lacrimile si a inaltat sub cer biserica noua cu lege noua, ce s-a pastrat de credinciosi cu pretul vietii lor.
Astazi a inviat din morti Mantuitorul lumii. Astazi s-a savarsit impacarea desavarsita a omului cu Dumnezeu, a pamantului cu cerul, a celor de jos cu cele de sus. Astazi s-a facut minune mare in Ierusalim. Astazi Golgota a vazut lumina mare si s-a inspaimantat, ostasii au vazut slava dumnezeirii si s-au facut ca niste morti, mironositele au vazut pe îngeri vestindu-le învierea si s-au umplut de frica si de nespusa bucurie.
Astăzi muntele Golgotei a intrat întrat in istoria Bisericii si a lumii întregi. Astăzi Fiul lui Dumnezeu calatoria pe pamant a săvârşit. Cel ce era pecetluit in mormant de om dintru acesta a iesit cu slavă. Cel spânzurat pe lemn de mana omului a ieşit iarăşi să vindece ranele omului. Cel vandut de păcătoşi cu treizeci de arginti a fost cumparat acum de Biserica cu preţ de sânge. Cel hulit de gurile oamenilor este acum slăvit de mulţimea îngerilor. Carturarii Il vand, Biserica îl cumpără. Arhiereii Il rastignesc ca pe un ucigas, iar Domnul invie ca un dătător de viata. Evreii cu pietre Il amenintă, iar credincioşii cu binecuvântări Il intampina. Poporul ales se leapădă de El, iar strainii si neamurile Il primesc. Templul Il vinde cu arginti, Biserica Il cumpara in dar. Cei ce au vorbit cu Dumnezeu pe Muntele Sinai se leapada de El pe muntele Golgotei… Cât sunt de mari precuvântările învierii lui Hristos!
Astazi Fiul S-a proslăvit. Astăzi Tatăl negrăit Se bucură, astazi Duhul Sfânt neştiut Se veseleşte. Astăzi cerul în cor de ingeri cântă, pământul în glas de bucurie prăznuieşte. Toate s-au îmbrăcat în veşmânt de sărbătoare. Cele vechi au trecut, altele noi s-au făcut.
Astăzi Hristos a făcut biruinţă asupra lui Veliar. Astăzi iadul, prădându-se, se tânguieşte; satana, rănindu-se, se amageşte, iar lumea, mântuindu-se, cu mare bucurie praznuieşte. Se amărăşte iadul că a rămas fără porţi, dar se bucura raiul că nu mai are nevoie de porţi. Se tânguieşte templul după catapeteasmă, dar se veseleşte Biserica că nu mai are nevoie de catapeteasmă. Ierusalimul suspină pentru ce a făcut, iar Creştinismul se bucură pentru ce a ieşit. Sionul de mire lipsindu-se plânge, iar Noul Sion, cu Hristos logodindu-se, de-a pururi dănţuieşte. Arhiereii, de ruşine umplandu-se, hainele lungi şi le sfâşie, iar Marele Arhiereu, cu Veşmânt de lumină îmbrăcându-Se, în veci stăpâneşte.
O, cât sunt de slăvite minunile învierii lui Hristos! Căci astazi hlamida împărătească se batjocoreşte de cămaşa cea de in, coroana cea de aur de cununa cea de spini, palatul lui Irod de mormântul lui Hristos, mândria Romei de smerenia Domnului, veşmintele arhiereilor de giulgiurile Mântuitorului.
Astazi templul se goleşte, iar sanurile Bisericii se umplu de fii. Astăzi Sionul pierzând comoara se jeleşte, iar noi, afland Mărgăritarul, prăznuim. Ierusalimul sade în doliu, iar noi in haine albe cu Hristos ne veselim. Deci în zadar se mai tulbura bătrânii şi arhiereii, în zadar se mânie bătrânul templu, căci dincolo de Sion clopotele învierii lui Hristos rasuna biruitoare în mii de biserici, până la marginile pamantului, vestind tuturor minunea ce s-a săvârşit pe muntele Golgotei. Ei se mânie nu pentru că s-au înşelat, ci pentru că nu au reuşit în răutatea lor. Căci au semănat ce nu au vrut, iar noi am cules ce am dorit. Au semănat spini, iar noi am cules cununi de pietre scumpe. Au semănat rane şi durere, iar noi a cules deplină vindecare. Au semănat moarte şi blestem, iar noi am cules viaţă şi binecuvântare. Cât de mari sunt isprăvile învierii lui Hristos!
Veniţi deci, popoarelor, să lăudăm învierea lui Hristos. Veniţi, credincioşilor, să cântăm şi să ne bucurăm de minunea învierii Domnului. Astăzi toate gurile cântă, toate inimile saltă, toţi ochii priveghează, toate urechile se desfătează. Astăzi clopotele mai frumos ca oricând sună, începând din miezul nopţii, şi duc departe, în fiecare colţ de sat şi de ţară, bucuriile învierii lui Hristos. Astăzi tot omul se veseleşte: şi săracul, şi pribeagul, şi flămândul, şi bolnavul. Căci ranele se uşurează, durerile se potolesc, nădejdile se întemeiază, lacrimile din ochi se usucă, bucuriile şi speranţele omului capăt de capăt se leagă şi scară la cer întăresc fiinţei omeneşti.
Astăzi satele iau veşmânt de sărbătoare, natura întreagă înverzeşte, tulburările, străzile se potolesc, frământările materiei ruşinându-se tac, mările se liniştesc, săltările patimilor se opresc, prăvăliile plăcerilor se închid, râsurile se domolesc iar bisericile lui Dumnezeu, adunându-şi fiii lor, cu o inimă şi cu o limbă slăvesc Pastile Domnului cele preaslăvite.
Să se bucure făptura, căci astăzi s-a izbăvit; să se veselească omul, căci astăzi trupul i s-a îndumnezeit; să salte toată lumea, căci acum s-a mântuit. Să ia îndrăzneală păcătosul, că iertarea din pământ a răsărit. Să se bucure tâlharul, că s-a izbăvit de moarte. Bucură-te, Nazaret, că pe Fiul L-ai adăpostit. Bucură-te, Galilee, că tu pe Domnul L-ai ţinut. Nu te tângui, Samarie, căci Samarineanul lumii acum a înviat. Veseleşte-te, Fecioară, că Fiul tău prin înviere Mântuitorul lumii S-a arătat. Iar voi, sfintelor femei, nu mai amestecaţi cu miresme şi aloe, căci astăzi giulgiurile singure s-au arătat.
Bucură-te, munte sfânt, căci tu ai văzut lumina întâi. Bucură-te, dumnezeiesc mormânt, căci de acum toate limbile creştinilor te vor lăuda. Bucură-te, sfântă Cruce, căci de azi toate buzele cu evlavie te vor săruta. Bucuraţi-vă, saracilor, veseliţi-vă, bolnavilor, mângâiaţi-vă, străinilor, flamânzilor, neamurilor, popoarelor, căci astăzi a înviat Mantuitorul şi Doctorul şi Izbăvitorul sufletelor noastre. Şi voi, sfinţilor apostoli, ce mai staţi ascunşi în casă? Vă temeţi poate de arhierei? Dar aceia, îngroziţi, nu ştiu cum ar ascunde minunea învierii. Vă înspăimântaţi de Pilat? Dar el însuşi, auzind de înviere, stă uimit, cuprins de frică. Mai mult vă poate păzi un lacăt încuiat decât mâna Celui înviat din morţi? Sau nu ştiţi ce s-a întâmplat pe muntele Golgota? Voi singuri sunteţi nemernici în Ierusalim? Lăsaţi dar frica, sfaramaţi uşa cea încuiată. Ieşiţi la propăvăduire, pescari ai lumii! Vă aşteaptă Ierusalimul nedumerit. Vă caută Galileea neamurilor. Ierihonul şi Damascul suspină după voi. Asia şi Europa întreabă de voi. Samaria şi Cipru, Macedonia şi Ahaia şi toate popoarele lumii vor să vă vadă, să urmeze cuvântului vostru.
Ieşiţi, Apostoli, la propovăduire şi spuneţi tuturor minunea învierii lui Hristos. Vă aşteaptă înţelepţii Atenei, voievozii şi împăraţii şi înşişi cezarii Romei vor să vă audă vorbind!…
Şi iată că minunea s-a făcut. Hristos a înviat, Pescarii în lume au plecat. Popoarele au crezut. Cezarii s-au smerit, înţelepţii Atenei loc pescarilor au făcut. Filozofii au ascultat, capiştile s-au risipit. Biserici măreţe s-au ridicat. Invierea peste tot s-a crezut şi toată lumea a schimbat. Cele verzi s-au uscat şi altele noi au răsărit. Cele înţelepte s-au tâmpit şi altă înţelepciune s-a propovăduit. Cele pline s-au vărsat şi altă băutură lumii s-a gătit. Cele alese s-au părăsit şi cele de ocară s-au cinstit. Toate s-au schimbat, toate s-au înnoit prin Inviere.
Cele vechi s-au lăsat şi altele noi s-au făcut. Templul dormitează şi în jurul lui Biserica nouă se ridică. Legea veche se închide şi alta nouă în inimi ni se scrie. Arhiereii nedumeriţi în zadar se mânie. Bătrânii obosiţi de gânduri mor, cărturarii dorm în pridvorul lui Solomon, poporul ales aţipeşte toropit de soarele cald al Palestinei, iar din tulpina lui răsare o lume nouă, un nou jertfelnic cu un aşezământ -Creştinismul, Biserica vie, Evanghelia dragostei! Cât sunt de mari isprăvile învierii lui Hristos!…
Unde-ţi este, iadule, biruinţa ta? Unde-ţi este, moarte, boldul tău? Unde-ţi sunt, satano, slugile tale? Unde-ţi sunt, Iudo, argintii tăi? Unde-ţi este, Caiafo, proorocirea ta? Unde-ţi este acum, Ierusalime, cinstea ta? Unde-ţi este, templule, catapeteasma ta? Unde vă sunt, arhiereilor, veşmintele voastre şi meşteşugurile voastre? Veşmintele vi le-aţi sfâşiat, dar de Hristos nu aţi scăpat. Uşile iadului s-au sfărâmat, slugile diavolului s-au biruit, răutatea cărturarilor s-a vădit, argintii Iudei s-au risipit, mândria evreilor s-a smerit. Cele din urmă s-au lăsat, altele noi s-au luat.
In locul templului – Biserica, în locul lui Moise – Hristos, în locul lui David – Impăratul Slavei, în locul toiagului lui Aron – Crucea, în locul jertfelor de animale -sângele Domnului, în locul Legii vechi – Evanghelia împăcării, în locul muntelui Sinai – muntele Golgotei. In locul morţii – viaţa veşnică, în locul întristării – bucuria, în locul iadului – raiul desfătării. Prin învierea Domnului toate s-au schimbat, s-au înnoit, s-au desăvârşit. Cuibul s-a prădat, cursa s-a stricat, zidul s-a dărâmat, pasărea a zburat şi lumea s-a vindecat. Cele de sus cu cele de jos acum s-au amestecat, orizonturile s-au unit, cerul cu pământul s-au împrietenit, căci astăzi a înviat Iisus Hristos.
Bărbaţi ai Palestinei, în zadar vă tulburaţi, în zadar spre alte zări cu privirea căutaţi şi din alte ţări pe Mesia îl aşteptaţi! Sunt două mii de ani de când El a venit, de când a înviat din morţi. Noi toţi L-am văzut, ranele le-am pipăit, Trupul Lui am mâncat, din Sângele Lui am băut, Crucea I-am sărutat, Invierea i-am vestit. Toate marginile lumii cred. Bisericile răsună de cântări, veacurile se pleacă, zările răspund în ecou de veselie, căci astăzi a înviat Mântuitorul lumii. Cât sunt de mari minunile Golgotei! Cât de mare este Dumnezeul nostru! Că cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti adevăratul Dumnezeu, Carele faci minuni!
Dar de teama slavei lui Hristos, fiii lui Israel – cu o ultimă putere – încă se împotrivesc. Arhiereii se mânie, cărturarii clatină din cap, fiii minciunii minciuni închipuiesc, bătrânii Sionului iar se sfătuiesc, iar se adună, se agită, hotărăsc… Ce hotărăsc? Cu minciuni să încuie Adevărul, prin cuvinte să lege Cuvântul vieţii, cu arginţi să vândă minunea învierii lui Hristos. “Şi sfat făcând, arginţi mulţi au dat ostaşilor”, ca aceştia să spună lumii că nu a înviat Domnul, ci ucenicii Lui noaptea L-au furat. (Matei 28, 12-13). Ci în zadar se chinuiesc, în zadar se agită, numără argintii, şoptesc minciuni şi fac sfat asupra Dreptului, căci nimeni dintre muritori nu mai poate ascunde lumina învierii lui Hristos, pe care noi toţi am văzut-o şi o credem şi o mărturisim până la marginile pământului.
Fraţi creştini,
Astăzi sunt Pastile Domnului cele mari şi preaslăvite. Şi asemenea unei mame care adună în cămara casei sale tot o are mai bun pentru copiii ei, la fel şi Biserica – maica noastră cea de obşte – păstrează în vistieriile sale pentru ziua aceasta tot ce are ea mai de preţ. Şi precum o mamă – când vine o zi de mare bucurie – scoate din dulapul casei cele mai alese bunătăţi şi găteşte masă plină de veselie fiilor ei, asemenea şi Biserica noastră astăzi, în această zi de negrăită bucurie, îşi deschide cămările sale duhovniceşti şi, întinzând ospăţ de aleasă prăznuire tuturor fiilor ei, le pune înainte tot ce are ea mai bun, tot ce are mai de preţ şi mai frumos: cântările cele mai alese, slujbele cele mai strălucite, bucuriile cele mai curate, veşmintele cele mai împodobite, pentru ca toţi creştinii să se desfăteze şi să se îndestuleze cu binecuvântările învierii lui Hristos.
La acest ospăţ al credinţei suntem chemaţi şi noi astăzi, iubiţi credincioşi, pentru ca împreună cu îngerii să slăvim învierea şi să mâncăm Pastile Domnului.
Deci, după cum ne învaţă şi Sfantul Ioan Gură de Aur, nimeni să nu lipsească de la acest mare praznic. Nimeni să nu întârzie, nimeni să nu zăbovească. Toţi să se adune azi la Sfânta Biserică, toţi să se bucure, toţi să prăznuiască, toţi să cânte învierea lui Hristos – şi cel sărac, şi cel bogat; şi cel simplu, şi cel înţelept; şi cel suferind, şi cel sănătos; toţi să vină să vadă slava învierii Lui, slavă ca a Unuia născut din Tatăl. Nimeni să nu fie trist, căci azi e ziua bucuriei. Nimeni să nu fie tulburat, căci astăzi împăcarea între cer şi pământ s-a întemeiat. Nimeni să nu plângă, căci astăzi Iisus Hristos a şters toată lacrima de la toată faţa. Nimeni să nu mai umble în întuneric, căci astăzi şi Lumina a biruit întunericul. Nimeni să nu sufere de foame, căci Hristos cu trupul Său ne-a hrănit. Nimeni să nu mai zacă în pat, nimeni să nu se lenevească, nimeni să nu se îndoiască, nimeni să nu se îngreuneze astăzi de somn, ci cu toţii – mici şi mari, tineri şi bătrâni – veniţi la ospăţul lui Hristos, să ne veselim, să cântăm, să ne împăcăm.
Iata, toate sunt gata. Uşile deschise, făcliile aprinse, masa întinsă, ospăţul pregătit, viţelul junghiat, Mirele înviat, painea este frântă, paharul plin de dumnezeiască băutură, clopotele bisericii sună, preotul în veşminte ne aşteaptă. Veniţi la biserică să mâncăm Pastile Domnului şi “să bem bautura nouă, nu din piatră stearpă, facută cu minuni, ci din izvorul nestricăciunii”, care dăruieşte tuturor viaţă veşnică.
Aţi postit, acum hrăniţi-vă; v-aţi rugat, acum bucuraţi-vă; v-aţi trudit, acum odihniţi-vă; v-aţi pocăit, acum prăznuiţi; aţi suferit pentru Hristos, acum fiţi fericiţi, caci astazi a înviat Mântuitorul lumii.
Toţi bucuraţi-vă, toţi veseliţi-vă, toţi hrăniţi-vă din ospaţul cel mare al învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Iar daca cineva dintre noi mai este încă întristat sau lipsit, bolnav sau cu cineva certat, să mergem în casa lui ca să-l mangaiem, să-l hrănim, să-1 împăcăm şi apoi, bătând la uşa inimii lui, cu glas plin de bucurie, aşa să-i cântăm:
“Ziua Invierii si să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne imbratisam si sa zicem «fraţilor» şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate, pentru Inviere, şi aşa să strigăm: «Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând si celor din mormânturi viaţă dăruindu-le»”. (Slujba Invierii).
Amin.
(din: Parintele Iachint al Putnei, Editura Bizantina, 2000)
Evanghelia despre biruinta asupra mortii – Sfantul Nicolae Velimirovici
Cei înghetati se strâng în jurul focului, cei flamânzi se strâng în jurul mesei; cei care au rabdat suferinta mare în noaptea cea lunga se bucura la venirea zorilor; cei sleiti de lupte aprige se veselesc la venirea biruintei neasteptate. O, Doamne, prin Învierea Ta, Tu Te-ai facut toate lucrurile pentru toti oamenii!
O, Preabogatule Împarate, cu un dar, Tu ai umplut toate mâinile noastre întinse catre cer! Bucurati-va, o, tu, cerule si, o, tu, pamântule, bucurati-va! Bucura-te, o, tu, cerule, precum se bucura mama care îsi hraneste copiii cei flamânzi; bucura-te, o, tu, pamântule, precum se bucura copiii la primirea hranei din mâinile mamei lor!
Biruinta lui Hristos este singura biruinta întru care se poate bucura întreaga lume, chiar de la începuturi pâna la sfârsit. Oricare alta biruinta de pe pamânt a deosebit si înca îi deosebeste pe oameni, unii de altii. Atunci când un împarat pamântesc câstiga o victorie asupra altui împarat, unul dintre ei se bucura, iar celalalt se plânge. Atunci când omul iese biruitor asupra vecinului sau, sub un acoperis este cântare, iar sub celalalt este plângere. Nici o izbânda de bucurie de pe pamânt nu este lipsita de otrava rautatii: biruitorul obisnuit, de pe pamînt, se bucura atât prin râsul sau, cât si prin lacrimile dusmanului sau biruit. El nici nu vede cum loveste raul prin mijlocirea bucuriei.
Când Tamerlan l-a biruit pe sultanul Baiazid, biruitorul l-a pus pe biruit într-o cusca de fier în fata careia a mâncat un ospat al biruintei. Rautatea lui i-a fost întreaga sa bucurie; ticalosia lui a fost hrana veseliei lui.
O, fratii mei, ce scurta bucurie este rautatea! O, raul este hrana prea otravitoare pentru veselie! Cînd regele Stefan Dusan l-a biruit pe regele bulgar, el nu a intrat în pamântul bulgar, nici nu a luat poporul bulgar ca prizonier, ci, cu durere adânca, a plecat la o mânastire ca sa posteasca si sa se roage. Acest biruitor a fost mai nobil decât cel dintâi. Dar aceasta biruinta, ca fiecare biruinta, nu era lipsita de taisul pregatit pentru cel care a biruit. Dar chiar si cea mai înflacarata istorie a lumii este ca un soare, ale carui raze sunt pe jumatate luminoase, pe jumatate întunecate.
Numai biruinta lui Hristos este ca soarele care revarsa raze stralucitoare peste toti cei care se afla sub el. Numai biruinta lui Hristos umple toate sufletele oamenilor cu bucurie de neînvins. Numai aceasta singura este fara de rautate sau pizma.
Vei spune ca aceasta este o biruinta plina de taine? Este; dar în acelasi timp este descoperita si întregii omeniri, celor vii si celor morti.
Vei spune ca aceasta este o biruinta plina de dar? Este, si mai mult decât atât. Nu este mama mai plina de dar când, nu o data sau de doua ori îsi izbaveste copiii de serpi, dar pentru a-i izbavi pe ei pentru todeauna, aceasta merge cu curaj chiar la cuibul serpilor si îi arde în întregime?
Vei spune ca aceasta este o biruinta tamaduitoare? Este, tamaduitoare si mântuitoare pentru vecii vecilor. Aceasta biruinta aleasa mântuieste oamenii de rau si îi face fara de pacat si fara de moarte. Nemurirea fara lipsirea de pacat ar însemna doar largirea puterii raului, si a rautatii si a pizmei, dar nemuriea dimpreuna cu lipsa de pacat aduce bucuria fara de margini si îi face pe oameni fratii îngerilor minunati ai lui Dumnezeu.
Cine nu s-ar bucura întru biruinta Domnului nostru Iisus Hristos? El nu a fost biruitor pentru El, ci pentru noi. Biruinta Lui nu L-a facut pe El mai mare sau mai viu, sau mai bogat, ci pe noi ne-a facut astfel. Biruinta Lui nu este egoism, ci dragoste, nu este însfacare, ci daruire.
Cuceritorii pamântesti iau biruinta asupra lor; Hristos este singurul Cuceritor care o aduce. Nici macar un singur cuceritor pamântesc, împarat sau capetenie, nu doreste ca biruinta lui sa-i fie luata si data altcuiva; numai Domnul Cel Înviat daruieste biruinta Lui cu amândoua mâinile, fiecaruia dintre noi si nu este suparat, ci mai mult Se bucura atunci când noi, prin biruinta Lui, ne facem biruitori – cu alte cuvinte: mai mari, mai vii si mai bogati decât am fost.
Biruintele pamîntesti arata mai bine când sunt privite de departe, dar sunt mai urâte si mai respingatoare când sunt privite de aproape; în vreme ce, în ceea ce priveste biruinta lui Hristos, nu se poate spune de unde arata mai bine, de departe sau de aproape. Privind aceasta biruinta de departe, ne minunam de aceasta, ca fiind fara de asemanare în stralucirea, curatia si harul ei mântuitor. Privind aceasta biruinta de aproape, ne minunam de aceasta, pentru ca sunt învinsi vrajmasii cumpliti si pentru ca au fost sloboziti robi fara de numar ai lor.
Astazi este ziua cea mai presus dintre toate zilele anului, închinata sarbatoririi acestei biruinte a lui Hristos si de aceea se cade sa privim aceasta biruinta de aproape, atât pentru mai buna noastra cunoastere, cât si pentru mai marea noastra bucurie.
Atunci sa ne apropiem de Domnul nostru înviat si biruitor si sa ne întrebam:
Mai întâi: asupra cui a fost biruitor Hristos prin Învierea Sa?
În al doilea rând: pe cine a slobozit Hristos prin biruinta Sa?
I
Prin Învierea Sa, Domnul a biruit pe cei doi dintre cei mai aprigi vrajmasi ai vietii si ai cinstei omenesti: moartea si pacatul. Acesti doi vrajmasi ai oamenilor s-au nascut atunci când primul om s-a despartit de Dumnezeu, calcând peste poruncile despre ascultare, fata de Facatorul sau. În Rai, Omul nu a cunoscut nici moartea nici pacatul, nici frica nici rusinea. Pentru ca, despartindu-se de Dumnezeul Cel viu, omul nu a putut cunoaste nimic despre moarte si traind în ascultare desavârsita fata de Dumnezeu, el nu putut cunoaste nimic despre pacat.
Acolo unde nu se cunoaste moartea nu exista frica; si acolo unde nu se cunoaste pacatul, nu s-a nascut nici rusinea din pacat. De îndata ce omul a pacatuit împotriva ascultarii mântuitoare fata de Dumnezeu, atât frica, cât si rusinea, au venit împreuna cu pacatul: omul s-a simtit la o departare nemarginita fata de Dumnezeu, si a simtit dinainte secerea mortii asupra lui. De aceea, atunci când Dumnezeu l-a chemat pe Adam si a întrebat: “Adame, unde esti?“, el a spus: “Am auzit glasul Tau în rai si m-am temut caci sunt gol, si m-am ascuns” (Facerea 3:9-10).
Pâna atunci, glasul lui Dumnezeu îl încurajase, îl bucurase si îl însufletise pe Adam, dar atunci, când se savârsise pacatul, acelasi glas aducea slabiciune, groaza, moarte. Pâna atunci Adam se stia învesmântat în acoperamântul fara de moarte al îngerilor, dar atunci el s-a stiut stricat de pacat, jefuit, pângarit si coborât pâna la treapta animalelor si coborât pâna la masura unui pitic.
Asadar, fratii mei, vedeti cât de îngrozitor este cel mai mic pacat al neascultarii fata de Dumnezeu. Capatând frica fata de Dumnezeu, Adam s-a ascuns printre pomii raiului – ca o pisica de casa care, atunci când se salbaticeste, o porneste pe dealuri si începe sa se ascunda de stapânul ei si de mâna care a hranit-o!
Adam a început sa caute ocrotire în afara Ocrotitorului sau, de la animalele lipsite de judecata, pe care le stapânise pe deplin pâna atunci. Un pacat a atras cu viteza luminii fulgerului pe cel de al doilea, pe al treilea, al sutalea, al miilea, pâna când omul s-a facut în cele din urma ca animalul între animale si ca pamântul între cele pamântesti, atât în trup cât si în suflet. Calea pacatoasa pe care a pornit-o Adam l-a dus catre pamânt si în pamânt. Si astfel Dumnezeu a spus: “Pamânt esti si în pamânt te vei întoarce” (Facerea 3:19), aratând nu numai judecata lui Dumnezeu ci si o socotinta mai mare asupra celor pamântesti si a risipirii omului, care, odata început, a crescut grabnic.
Urmasii lui Adam, neam dupa neam, s-au legat din ce în ce mai mult de pamânt si s-au tot farâmitat, si s-au împrastiat, pacatuind cu rusine si murind cu frica si groaza. Oamenii se ascundeau de Dumnezeu printre pomi, pietre, aur si tarâna; dar, cu cât se ascundeau mai mult, cu atât se lepadau mai mult de adevaratul Dumnezeu si cu atât L-au uitat mai mult.
Natura, care se întindea odinioara la picioarele oamenilor, treptat a crescut pâna deasupra capului lor, astfel ca în cele din urma, aceasta a ascuns cu totul fata lui Dumnezeu de la ei si a luat locul Lui. Si omul a început sa-si faca un dumnezeu din natura: ascultând de ea, purtându-se potrivit cu ea, rugându-se ei si aducându-i jertfe. Dar închinarea la natura nu a fost în stare sa o izbaveasca nici pe aceasta nici pe om de la moarte si stricaciune.
Calea cumplita pe care o urma omenirea era calea pacatului; si aceasta cale pierzatoare ducea neînduplecat catre cetatea cea una întunecata si numai una: cetatea mortii. Împaratii pamântului au cârmuit oamenii; pacatul si moartea au cârmuit atât oamenii cât si împaratii. Cu cât calea ducea mai departe, cu atât sporea greutatea pacatului, precum bulgarul de zapada care se rostogoleste la vale. Omenirea ajunsese în adâncurile deznadejdii când a aparut Biruitorul cel ceresc ca sa-i mântuiasca.
Biruitorul era Domnul Iisus Hristos. Vesnic fara de pacat si vesnic fara de moarte, El a trecut prin mormintele oamenilor, presarând florile nemuririi odata cu venirea Lui. Suflarea Lui a spulberat duhoarea pacatului si mortii au înviat la cuvântul Lui.
Dar El, din iubirea Sa pentru oameni, a luat muntele de pacate asupra Lui, în acelasi chip în care, din iubirea Sa pentru oameni, S-a îmbracat în vesmânt de om, muritor. Dar pacatul omenesc era atât de greu si de cumplit ca, sub povara lui, Fiul lui Dumnezeu a pogorât în mormânt. Însutit fie binecuvântat acel mormânt din care a tâsnit râu întreg de nemurire pentru întreaga omenire!
Biruitorul a pogorât dincolo de morminte, pâna în iad, unde a rasturnat tronul lui Satan si a stricat pamântul roditor al tuturor uneltirilor împotriva oamenilor. Din adâncimea mormântului, Biruitorul S-a înaltat în cerurile cele mai înalte, deschizând o cale noua – catre cetatea vietii. El a stricat iadul întru toata taria Lui si, întru taria Lui, a slavit trupul Sau si S-a înaltat din mormânt – întru puterea Lui, care este nedespartita de aceea a Tatalui si a Duhului Sfânt.
Blând ca un miel, bunul Domn Iisus a mers la suferinta si la moarte, si puternic fiind ca Dumnezeu, El a rabdat suferinta si a biruit moartea. Învierea Sa este adevarata si este în acelasi timp proorocirea si chipul învierii noastre – “caci trâmbita va suna si mortii vor învia nestricaciosi” (I Corinteni 15:52).
Unii se vor întreba: cum se poate spune ca Domnul Cel înviat a biruit moartea, când oamenii înca mor? Cei care vin în aceasta lume prin pântecele mamei lor o vor parasi prin moarte si mormânt. Aceasta este regula.
Numai ca, pentru noi, cei care murim întru Hristos, moartea nu mai este o prapastie adânca întunecata, ci nasterea la viata noua si întoarcere în patria noastra.
Pentru noi mormântul nu mai este un întuneric vesnic, ci poarta la care ne asteapta îngerii minunati ai lui Dumnezeu.
Pentru toti cei care sunt îndestulati de dragoste pentru Preafrumosul si Iubitorul Domn Iisus Hristos, mormântul s-a facut doar ultima împiedicare pâna a ajunge înaintea fetei Lui – si aceasta împiedicare este neputincioasa, ca pânza de paianjen. Si astfel slavitul Apostol Pavel striga: “Pentru mine viata este Hristos si moartea, un câstig” (Filipeni 1:21).
Cum sa nu fi biruit Domnul moartea, când moartea nu se face vazuta înaintea Lui? Mormântul nu mai este o prapastie adânca, pentru ca El a umplut-o cu Sine; nici mormântul nu mai este întuneric pentru ca El l-a luminat; nici frica si groaza nu mai este pentru ca El arata începutul, nu sfârsitul; nici nu este patria noastra vesnica, ci numai usa catre patrie.
Deosebirea dintre moartea dinainte de Învierea lui Hristos si de dupa, este ca si deosebirea dintre un incendiu foarte întins si flacara unei lumânari. Biruinta lui Hristos este esentiala, si de aceea, prin El, “moartea a fost înghitita de biruinta” (I Corinteni 15:54).
Altii se vor întreba: cum se poate spune ca Domnul Cel Înviat a biruit pacatul, când oamenii înca pacatuiesc? Domnul a biruit pacatul cu adevarat. El a biruit pacatul prin zamislirea si nasterea Sa fara de pacat; apoi prin viata curata si fara de pacat de pe pamânt; apoi prin suferinta Sa pe Cruce, El fiind Cel Drept; si în cele din urma El a încununat aceasta biruinta prin Învierea Sa cea slavita. El S-a facut leacul, leacul potrivit si de netagaduit, împotriva pacatului.
Cel care este lovit de pacat numai de Hristos poate fi tamaduit.
Cel care nu doreste sa cada în pacat, numai cu ajutorul lui Hristos poate schimba aceasta dorire în realitate. Când oamenii au descoperit vindecarea variolei, ei au spus: am biruit aceasta boala! Ei au spus acelasi lucru când au descoperit vindecarea pentru amigdalita, durere de dinti, guta si alte boli asemanatoare: le-am biruit! Atunci, descoperirea vindecarii unei boli înseamna biruirea ei.
Hristos este pe departe Cel mai mare Doctor din istoria omenirii, pentru ca El a adus oamenilor vindecarea pentru boala care se afla dincolo de toate bolile – pentru pacat, din care s-au nascut toate celelalte boli si toate celelalte suferinte ale omului, atât trupesti cât si sufletesti. Acest leac este El Însusi, Domnul Cel înviat si viu. El este singurul Leac bine lucrator împotriva pacatului.
Daca oamenii, chiar si astazi, pacatuiesc, si pacatuind ajung la pieire, aceasta nu înseamna ca Hristos nu a biruit pacatul, ci numai faptul ca acei oameni nu au luat acel leac, unul si numai unul, împotriva bolii lor aducatoare de moarte; aceasta înseamna, fie ca nu Îl cunosc destul pe Hristos ca leac, ori, daca Îl cunosc pe Domnul, ei nu iau folos de la El, dintr-o pricina sau alta.
Dar istoria arata, prin mii si mii de glasuri, ca cei care folosesc acest leac pentru sufletele lor si îl iau în trupurile lor, se tamaduiesc si se fac întregi. Cunoscând slabiciunea fiintei noastre, Domnul nostru Iisus Hristos a pregatit leacul pentru cei credinciosi, ca acestia sa Îl ia ca hrana si bautura sub chipul vazut al pâinii si al vinului. Aceasta a facut Iubitorul de oameni din dragostea Lui nemasurata pentru oameni, pur si simplu pentru a le usura apropierea de leacul de viata datator împotriva pacatului si a stricaciunii aduse de pacat.
“Cel ce manânca trupul Meu si bea sângele Meu ramâne întru Mine si Eu întru el … si va trai prin Mine.” (Ioan 6:56-57). Cei care pacatuiesc hranesc pacatul si viata care se afla în ei se pierde prin pacat. Totusi, cei care se hranesc cu Domnul Cel viu, se hranesc cu viata si viata din ei sporeste tot mai mult si moartea se împutineaza. Si cu cât viata sporeste, cu atât pacatul se micsoreaza. Dulceata neroada si întunecata a pacatului se înlocuieste în ei cu dulceata plina de bucurie si de viata datatoare a Biruitorului Hristos.
Binecuvântati sunt cei care au încercat si au simtit aceasta taina în viata lor. Ei se pot numi fii ai luminii si copii ai harului. Când vor trece din viata aceasta, ei vor parasi spitalul fara sa mai fie bolnavi, ci oameni sanatosi.
II
Ne întrebam acum: pe cine a slobozit Domnul Cel înviat prin biruinta Lui asupra pacatului si a mortii? Oamenii unui singur popor sau ai unui neam? Oamenii unei clase sau pozitii sociale? Nu; în nici un chip. O asemenea slobozire ar fi, în esenta, biruinta rautacioasa a cuceritorilor pamântesti.
Domnul nu Se numeste “Iubitorul iudeilor” sau “Iubitorul grecilor” sau “Iubitorul saracilor” sau “Iubitorul aristocratilor” ci “Iubitorul oamenilor”. El a pregatit biruinta Sa pentru toti oamenii, fara nici un fel de deosebire între oameni, pe care numai ei singuri le nascocesc si le socotesc. El a dobândit biruinta pentru totdeauna si pentru ajutorul tuturor oamenilor ziditi si le-a daruit-o tuturor. Celor care primesc aceasta biruinta si aceasta se face si biruinta lor, El le-a fagaduit viata vesnica si salasluirea dimpreuna cu El în Împaratia cea cereasca. El nu sileste pe nimeni sa primeasca aceasta biruinta, cu toate ca are un pret atât de scump, ci lasa oamenilor libertatea de a alege daca o primesc sau nu. Asa cum omul în Rai a ales în chip liber caderea, moartea si pacatul din mâinile lui Satan, tot la fel omul este liber si acum sa aleaga viata si mântuirea din mâinile Domnului Celui Biruitor.
Biruinta lui Hristos este un balsam, balsam de viata datator, pentru toti oamenii, toti cei care au capatat lepra din pacat si din moarte.
Acest balsam îi face pe bolnavi sanatosi si pe cei sanatosi si mai sanatosi.
Acest balsam înviaza mortii si da mai mare tarie vietii celor ce sunt în viata.
Acest balsam întelepteste omul, îl înnobileaza si îl îndumnezeieste; îi sporeste puterea însutit, înmiit si îi înalta cinstirea cu mult deasupra întregii celeilalte naturi, în starea ei de slabiciune, pâna la stralucirea si frumusetea îngerilor si arhanghelilor lui Dumnezeu .
O, balsam preafrumos si datator de viata! Ce mâna nu te-ar lua pe tine? Ce inima nu te-ar pune pe ranile ei? Care gura nu ti-ar cânta cântari de lauda? Care pana nu ar scrie minunile pe care tu le-ai lucrat? Care abac nu ar socoti toate vindecarile pe care tu le-ai facut celor bolnavi si învierile din morti savârsite de tine pâna acum? Care lacrimi nu ar curge spre recunostinta fata de tine?
Atunci, veniti toti fratii mei, care va temeti de moarte. Veniti mai aproape de Hristos Cel Înviat si Cel care Înviaza, si El va va slobozi pe voi din moarte si din frica de moarte.
Veniti, toti cei care traiti sub rusinea pacatelor voastre savârsite în chip deschis sau în ascuns. Apropiati-va de Izvorul de apa vie, care va spala si va curateste si care poate sa faca din vasul cel mai murdar vasul mai alb decât zapada.
Veniti, toti cei care cautati sanatatea, puterea, frumusetea si bucuria. Iata, Hristos Cel înviat este Izvorul tuturor acestora. El va asteapta cu mila si cu dragoste aprinsa, voind ca nici unul sa nu se piarda.
Închinati-va înaintea Lui, în trup si în suflet. Uniti-va cu El cu toata mintea si cu gândurile voastre. Îmbratisati-L din toata inima voastra. Nu aduceti slava înrobitorului, ci Eliberatorului; nu va uniti cu pierzatorul ci cu Mântuitorul; nu îmbratisati pe cel strain ci pe Rudenia voastra cea mai apropiata si pe Prietenul vostru cel mai drag.
Domnul cel Înviat este Minunea minunilor, dar în timp ce este Minunea minunilor, El este de aceeasi fire ca si voi – de fire omeneasca adevarata, firea cea dintâi, asa cum era a lui Adam în Rai. Firea omeneasca adevarata nu a fost zidita pentru a fi înrobita firii lipsite de judecata, care o înconjoara, ci ca sa stapâneasca firea prin puterea ei. Adevarata fire a omului nu sta nici în nevrednicie, nici în boala, nici în moarte si nici în pacatosenie, ci în slava si sanatate, nepacatosenie si viata vesnica.
Domnul Cel Înviat a sfâsiat catapeteasma care despartea Dumnezeirea de omenirea cea adevarata si ne-a aratat în El maretia si frumusetea si a unuia si a celuilalt. Nici un om nu poate sa cunoasca pe Dumnezeu adevarat decât numai prin Domnul nostru Iisus Hristos Cel Înviat; si nimeni nu poate sa cunoasca omul adevarat decât numai prin El.
Hristos a înviat, fratii mei!
Prin Învierea Lui, Hristos a biruit pacatul si moartea, a stricat împaratia întunericului lui Satan, a slobozit pe oamenii cei înrobiti si a rupt pecetea asupra celor mai mari taine ale lui Dumnezeu si ale omului. Slava si lauda sa Îi aducem Lui, dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfânt – Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin”.
(din: “Predici”, Sfantul Nicoale Velimirovici)
***
Parintele Arsenie Muscalu, “Viata in Biserica”:
(…) Domnul Cel inviat S-a facut pentru firea cea cazuta, supusa mortii si stricaciunii si lipsita de bogatia launtrica a Harului dumnezeiesc, S-a facut
“incepatura celor adormiti, intai nascut din morti, nimicind durerile mortii si cale facand oricarui trup la Invierea cea din morti“.
De acum, firea cea cazuta
“a praznuit omorarea mortii, sfaramarea iadului, inceputul altei vieti, vesnice“,
ridicand cu bucurie glas de chemare si zicand:
“Veniti sa bem bautura noua, nu din piatra seaca facuta cu minuni, ci din izvorul nestricaciunii, cel izvorat din mormantul lui Hristos intru care ne intarim“.
Viata cea noua, vesnica, si bautura cea noua a Harului, apa vie, saltatoare, ca avutie launtrica a omului, sunt darurile lui Hristos, facute firii celei cazute in Duhul Sfant. Prin Hristos, in Duhul Sfant, s-a facut iarasi inima omului salas lui Dumnezeu si s-a zidit Biserica cea adevarata.
Ca lucrurile stau intr-adevar asa, aceasta ne-o adevereste Insusi Domnul, caci El, inainte de patima Sa, fiind in Ierusalim la sarbatoarea corturilor, a strigat:
“Cel ce crede in Mine, rauri de apa vie vor curge din pantecele lui, dinlauntrul lui“,
iar Sfanta Scriptura ne lamureste ca aceasta a zis-o despre Duhul pe care aveau sa-l primeasca cei ce cred in El:
“Pentru ca Duhul inca nu fusese dat, pentru ca Iisus inca nu Se preaslavise“.
Dar si mai limpede vorbeste despre acestea Domnul in cuvantarea de despartire, cand, dorind sa mangaie pe ucenicii Sai si sa-i asigure ca, desi va patimi, va muri, va invia si Se va inalta la Tatal nu-i va lasa orfani. Dorind sa-i asigure de aceasta le-a spus ca le va trimite de la Tatal un alt Mangaietor ca sa fie cu ei in veci, pe Duhul Adevarului, pe care, a zis Domnul ucenicilor,
“voi Il cunoasteti, caci cu voi petrece si in voi va fi“.
Sa nu se nasca aici o nedumerire, pentru ca Scriptura a zis mai intai ca Duhul nu fusese dat mai inainte sa Se preaslaveasca prin Inviere si prin Inaltarea Sa la cer, iar apoi tot Scriptura a zis ca Domnul le-a spus ucenicilor ca ei deja cunosc pe Duhul, caci cu ei petrece. Afirmatiile Scripturii sunt in deplina armonie. Cand Domnul, vorbindu-le ucenicilor despre Duhul, le-a zis:
“Voi Il cunoasteti caci cu voi petrece”
spunea acestea inainte de patima Sa. Le-a spus cuvintele acestea in acelasi sens in care i-a spus lui Filip care-i ceruse sa le arate pe Tatal si caruia stim ca i-a raspuns:
“Atata vreme fiind cu Mine, oare nu M-ai cunoscut, Filipe? Oare tu nu crezi ca Eu sunt intru Tatal si Tatal este intru Mine si cine M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal?“
In acelasi sensa spus Domnul acum, ca
“Cine M-a cunoscut pe Mine a cunoscut pe Duhul si cine petrece impreuna cu Mine, petrece impreuna cu Duhul“,
aratand Domnul astfel ca El este de aceeasi fire cu Tatal si cu Duhul si ca nedespartita este Treimea Cea de o fiinta. Unde este Fiul, acolo este si Tatal si acolo este si Duhul Sfant.
Dar in momentul in care Domnul le vorbea ucenicilor si le spunea lucrurile acestea, Duhul, ca posesie personala a omului, ca avutie proprie, launtrica, a Sa, inca nu fusese dat. Si de aceea Domnul, atunci cand a zis despre Duhul “cu voi petrece“, a folosit prezentul, iar cand a zis “intru voi“, adica inlauntrul vostru, “va fi” a folosit viitorul, referindu-se tainic la Ziua Cincizecimii.
Dupa ce Iisus S-a preaslavit prin Inviere si prin Inaltarea la cer, Duhul S-a dat de la Tatal prin Fiul, revarsandu-Se in chip vazut in Ziua Cincizecimii ca sa Se salasluiasca iarasi inauntrul inimii omului ca inainte de cadere. De aceea zicem noi ca in Ziua Cincizecimii s-a intemeiat Biserica Crestina.
“Unde este Biserica, acolo e si Duhul Sfant si unde este Duhul Sfant, acolo este Biserica si tot Harul“.
Asa spune Sfantul Irineu. (…)”
***
Sfantul Ioan Maximovici:
Hristos a înviat! Unde ti-e, moarte, boldul? Unde ti-e, iadule, biruinta?
Veniti, oameni, sa-i cântam si sa ne închinam lui Hristos, sa slavim învierea Lui din morti!
Astazi este mântuirea lumii: nimicitu-s-a si s-a biruit vrajmasul cel temut si neînfrânt pâna acum al neamului omenesc si al întregii lumi – moartea. Omul a fost zidit nemuritor, dar pacatul l-a lovit cu moarte.
Multi oameni traiau la începutul lumii cu sutele de ani, dar si lor le venea sfârsitul. Erau barbati puternici, care-si învingeau toti dusmanii, care supuneau tari si popoare, dar nici unul dintre ei nu a reusit sa biruie moartea.
Altii, prin întelepciunea lor, se ridicau deasupra tuturor, se îmbogateau de cunostinte, descopereau tainele naturii, dar nimeni dintre ei nu a reusit sa omoare moartea. Chiar si dreptii, cu întristare, se coborau cu sufletele în iad, simtind ca totul în viata e desertaciune si chin sufletesc, care se prelungeste pâna la moarte.
Dar astazi moartea a fost biruita. Caci Hristos a înviat. S-a ridicat Hristos, primul dintre cei înviati. Nu pentru Sine a gustat moarte si a înviat Hristos, Fiul Dumnezeului vesnic viu ci, ca sa biruie moartea în El Insusi, iar noua, oamenilor, sa ne deschida portile vietii vesnice, El a primit moartea si îngroparea si, înviind din morti, a devenit biruitorul mortii.
Singur înviindu-Se pe Sine cu puterea Sa dumnezeiasca, El le daruieste tuturor celor ce merg catre El si în urma Lui viata vesnica si nemurirea. El îi hraneste pe credinciosii Sai cu Trupul si Sângele Sau cel înviat, turnând în ei suvoiul vietii. El ne conduce spre viata plina de bucurie, spre raiul cel nou, plin de dumnezeiasca Lui slava.
Asemeni lui Hristos, Care doar pentru scurta vreme a gustat moartea, mor si astazi oamenii, ca sa învie din morti si sa fie împreuna cu El în împaratia Lui.
Astazi e ziua învierii. Cu bucurie sa o praznuim, oameni buni!
Se veselesc si cei trecuti în lumea cealalta, parintii si fratii nostri, vazând lumina Invierii si pregustându-si propria înviere, când se vor satura si mai mult de slava dumnezeiasca.
Bucurati-va, toti cei bolnavi, cei întristati si suferinzi. Va veni si pentru voi vremea unei vieti pline de bucurie.
Praznuiti, veseliti-va toti oamenii, batrâni si tineri, bogati si saraci, puternici si neputinciosi, cei ce munciti si cei ce nu va gasiti de lucru, locuitori în orase, în sate si în pustii, calatori si întemnitati!
Toti sa ne bucuram acum! Sarbatorim omorârea mortii, a iadului nimicire, începutul unei vieti noi.
Hristos a înviat din morti, cu moartea pre moarte calcând si celor din mormânturi viata daruindu-le. Hristos a înviat!
SLUJBE SI CANTARI PENTRU INVIERE (audio):
Filotheos – Cantarile din slujba Invierii
Corul Athos – Cantarile Invierii
Psalmodia – Cantarile Invierii
Nectarie Protopsaltul – Concert de Pasti
Stavropoleos – Vecernia Invierii
Manastirea Putna – Slujba Invierii
Man. Sihastria, Psaltirion si Man. Crasna – Canonul Invierii
***
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
VA INVITAM SA CITITI, PENTRU ACEST (CEL MAI) MARE PRAZNIC:
- ÎNVIEREA – MAREA PROVOCARE A VIEŢII NOASTRE – meditatie duhovniceasca
- MARTURIILE ICOANEI INVIERII – de Arhimandrit Mihail Stanciu
- Da si altora Lumina! – POEM PASCAL de Constantin Pavel
*
- HRISTOS INVIAZA. SA NU-L RASTIGNIM IARASI! Predici scurte si puternice de Inviere ale Parintelui Nicolae Tanase
- ASTEPTAND INVIEREA, SA LUAM AMINTE: “Eu stiu cum crestinii care acum plang patimile, asteapta sa invieze Cel Rastignit, ca sa-L puna iarasi pe Cruce…”
- SFANTUL AMBROZIE DE LA OPTINA ne atrage atentia asupra unor patimi grave care ne pot stirbi si otravi praznicul Invierii: ZAVISTIA SI OSANDIREA ALTORA
- Cum sa praznuim Sarbatoarea Invierii?
- DIN CE MOARTE NE-A IZBAVIT HRISTOS PRIN MOARTEA SI INVIEREA SA?
- UNDE L-AU ASCUNS PE HRISTOS? (Cugetare duhovniceasca)
- Lumini de cuvant, din lacrima si har, de la Parintele Constantin Sarbu, pentru SAPTAMANA LUMINATA, SAPTAMANA VESNICIEI. Cum sa aprindem lumina din noi?
***
- MESAJUL DE PASTI AL PARINTELUI CALCIU CATRE CRESTINI (2003): “Sa ne iubim unii pe altii, acum cand ura invadeaza pamantul!”
- PARINTELE CALCIU SI DEMONSTRATIA CA HRISTOS A INVIAT
- Parintele Gheorghe Calciu despre ARATARILE MANTUITORULUI DUPA INVIERE si sensurile lor mai profunde
- Parintele Sofian Boghiu si IPS Teofan: UNDE IL GASIM PE HRISTOS CEL INVIAT, CINE SI CUM IL POATE RECUNOASTE?
- Sfantul Varsanufie de la Optina despre bucuria adevarata a Invierii
- ULTIMUL CUVANT AL PARINTELUI IUSTIN POPOVICI LA ULTIMUL PASTI PE ACEST PAMANT
- Pastile in inchisorile comuniste: INVIEREA DIN MLASTINA DISPERARII
***
- INTRATI SI RAMANETI INTRU BUCURIA DOMNULUI LUMINII!/ O alta Pastorala de Inviere (2012) plina de miez si gust al Duhului: PS GURIE, EPISCOPUL DEVEI. Cine se sminteste de Dumnezeu?/ IPS Bartolomeu Anania despre Inviere in 2001 (VIDEO)
- PASTORALA IPS TEOFAN, MITROPOLITUL MOLDOVEI, LA INVIERE (2012): Dezbinare sau fratietate? Iubire sau trufie? Intelepciunea lumii sau puterea smereniei?
- Pastorala de Pasti fulminanta a IPS Laurentiu Streza, Mitropolitul Ardealului (2012): CRESTINISMUL NOSTRU FORMAL E CAUZA A TOT RAUL CE VINE ASUPRA NOASTRA
- IPS Pimen al Sucevei si Radautilor – o alta pastorala puternica de Inviere (2012): “Unii din Europa vor o societate fara Dumnezeu si constrang oamenii prin masuri economice si legi imorale sa se lepede de Creator”
- IPS Andrei Andreicut, in pastorala Invierii 2012: SUFERINTA E PESTE TOT… lipsuri, boli, dureri in case si-n spitale, in sanatorii, in temnite, pretutindeni, iar RAUTATEA ATACA INDARJIT (video)
- Pastorala de Inviere (2012) a PS Sebastian, Episcopul Slatinei: INVIERE SI APOSTAZIE
- Pastorala-avertisment de Pasti a PS SEBASTIAN, Episcopul Slatinei: “IISUS SAU BARABA? MULTI DINTRE NOI IL ALEG SI ASTAZI PE BARABA!”
- HRISTOS A INVIAT, IAR NOI MURIM? – Pastorala la Invierea Domnului a P.S. Sebastian (2009)
- PASTORALE VII DIN VREMEA INCEPUTULUI DRAMELOR “CRIZEI” IN ROMANIA: I.P.S.TEOFAN si P.S. SEBASTIAN despre marturisirea Invierii lui Hristos in noianul necazurilor si al deznadajduirii (2010)
- O PASTORALA CALDA SI MARTURISITOARE: Cuvantul pastoral de Invierea Domnului al IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei (si VIDEO – 2009)
- Pastorala de Pasti a IPS Bartolomeu Anania (2010): “SPRE O NECURMATA INVIERE LAUNTRICA”
- PURTATORI AI INVIERII, DUPA SUFERINTA GOLGOTEI: pastorale care aduc seva vietii si mustra duhul mortii (2011)
- DACA HRISTOS A INVIAT, NOI CE FACEM? Conferinta PS Sebastian de la Craiova – aprilie 2012, “Invierea lui Hristos, bucuria noastra” (prima parte; audio+text)
***
***
Imnul Invierii de Valeriu Gafencu
Noaptea învierii de Nichifor Crainic
Alte resurse:
- Acatistul Invierii Domnului — Acatist care se citeste de la Pasti la Înaltarea Domnului.
- Slujba Invierii — Canonul Invierii sau Canonul Pastilor, care se cânta în noaptea de Înviere.
- Credo: pagina dedicata Invierii Domnului
- Predica la Invierea Domnului de Pr. Ilie Cleopa
HRISTOS A ÎNVIAT !
Hristos a înviat!
(Vasile Militaru)
Hristos a Înviat! Ce vorbă Sfântă!
Îți simți de lacrimi calde ochii uzi
Și-n suflet parcă serafimii-ți cântă
De câte ori creștine o auzi.
Hristos a Înviat în firul ierbii,
A înviat Hristos în Adevăr;
În poienița-n care zburdă cerbii,
În florile de piersic și de măr.
În stupii de albină fără greș,
În vântul care suflă mângâios
În ramura-nflorită de cireș
Dar vai, în suflet ți-nviat Hristos?
Ai cântărit cu mintea ta creștine
Cât bine ai făcut sub cer umblând,
Te simți măcar acum pornit spre bine
Măcar acum te simți mai bun, mai blând?
Simți tu topită-n suflet vechea ură?
Mai vrei pieirea celui plin de Har?
Ți-ai pus zăvor pe bârfitoarea-ți gură?
Iubirea pentru semeni o simți jar?
O, dacă-aceste legi de-a pururi sfinte
În aur măcar azi te-au îmbrăcat
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept să cânți: Hristos a Înviat!
HRISTOS A INVIAT !
ADEVĂRAT A ÎNVIAT !