HRISTOS A INVIAT din morti cu moartea pe moartea calcand! CUM INVIEM SI NOI? “Mana Celui Care a biruit moartea se intinde spre noi; nu trebuie decat sa intindem si noi mana noastra si sa o prindem pe a Lui”

8-04-2018 Sublinieri

“Familia ortodoxă”, nr. 4 (111)/2018:

Preasfințitul IGNATIE, Episcopul Hușilor:

“Facem o transfuzie de Viață prin Învierea lui Hristos”

(fragment)

“AM DEVENIT, DINTR-UN MORMÂNT, UN SPAŢIU ÎN CARE DUMNEZEU SE AȘAZĂ CA VIAȚĂ”

— Vă rugăm să ne daţi câteva sfaturi despre cum să trăim această mare sărbătoare, Învierea.

— Pentru a ne raporta şi a avea o înţelegere dreaptă a ceea ce presupune această sărbătoare, aş recurge la scena Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Catedrala Chora din Constantinopol. [a se vedea mai jos – n.n.]. Este una dintre scenele iconografice foarte des întâlnite în registrul iconografic ortodox. Hristos stă deasupra iadului, cu hainele fluturând – desigur, trimiţând la dinamismul a ceea ce înseamnă Învierea — şi cu mâinile întinse înspre Adam şi Eva, smulgându-i din tărâmul întunericului şi al morţii. Această prindere de mână, atât a lui Adam, cât şi a Evei, este reprezentată într-o manieră foarte sugestivă, şi anume Hristos îi ia pe Adam şi pe Eva de încheieturile mâinilor. Nu-i ia nici de degete, nici de palma propriu-zisă, cum poate am avea noi tendinţa de a-l ajuta pe cineva să iasă dintr-o prăpastie, dintr-o mocirlă: îl prinzi de mână ca să poţi să-l smulgi de acolo. Hristos nu face aşa în această reprezentare iconografică, ci-l prinde pe Adam de locul unde se ia pulsul. Şi m-am gândit că Învierea înseamnă, prin excelenţă, acest dar pe care ni-l dă Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, şi anume ne redă într-un fel pulsul pe care l-am pierdut, pulsul spiritual, această vibraţie a inimii noastre pe care am pierdut-o din pricina păcatului. Dacă noi reuşim să trăim învierea ca pe un puls, ca pe o vibraţie, ca pe o stare de fervoare a vieţii noastre în Hristos, cred că am înţeles foarte mult.

Şi ar mai fi încă ceva. Aş prelua de data aceasta o imagine biblică. Femeile mironosiţe s-au dus înspre mormânt şi erau preocupate de gândul: cine le va prăvăli lor piatra de pe uşa mormântului? cf. Marcu 16:3 Nu se gândeau nici la cum să-L îmbălsămeze pe Hristos, nici la faptul că au încă o ocazie de a se întâlni cu Hristos înfăşurat în giulgiuri, ci erau preocupate de cine le va da lor piatra de la uşa mormântului. Când ajung la mormânt constată, spre marea lor nedumerire, că piatra de la uşa mormântului era rostogolită. Plecând de aici, eu înţeleg Învierea şi ca pe Hristos Care ia piatra de pe uşa mormântului sufletului meu, pentru a Se aşeza El acolo şi a-mi aduce Lumină. Facem, astfel, o transfuzie de viaţă prin Învierea Lui.

Noi avem şi o expresie în vorbirea noastră curentă: „Mi s-a luat o piatră de pe inimă!” — când rezolvi ceva, când eşti într-o situaţie de răscruce, într-o situaţie de mare încâlceală existenţială. Dacă noi reuşim să înviem, putem cu adevărat să spunem că ni s-a luat de pe inimă această piatră a păcatului, piatră care obtura Lumina lui Dumnezeu, harul lui Dumnezeu. Şi eu am devenit, dintr-un mormânt, un spaţiu în care Dumnezeu se aşază ca Viaţă, ca Lumină, ca bucurie, ca smerenie.

[…]

***

Ziarul Lumina:

La Paști, Hristos ne arată cum să murim pentru a trăi

[interviu de Raluca Prelipceanu]

Cu toții vom muri, fără îndoială. Faptul că Hristos s-a împărtășit de condiția noastră muritoare, de viața noastră, a transformat moartea în principiu și începătură a vieții pentru întreaga umanitate, fără excepție. Experiența aceasta este însă proprie fiecărei persoane în parte. Despre semnificațiile teologice ale Învierii lui Hristos ne-a vorbit părintele John Behr, directorul Seminarului Teologic „Sfântul Vladimir” din New York, SUA.

Părinte profesor, ce înseamnă de fapt această sărbătoare, Sfintele Paști?

Într-un fel este cea mai simplă întrebare, dar și cea mai complexă. Însemnătatea Sfintelor Paști este esențială pentru tradiția creștină. Și este important modul în care Biserica pune în valoare această sărbătoare. O săptămână întreagă ne pregătim pentru ea, pentru Săptămâna Pătimirilor ne pregătim vreme de 40 de zile, iar pentru Marele Post iarăși ne pregătim vreme de trei săptămâni înainte de începerea lui, perioadă ce marchează începutul Triodului. Iar timp de 40 de zile după Sfintele Paști încă sărbătorim Sfintele Paști, astfel încât aproape o treime din an îl petrecem fie pregă­tindu-ne pentru Sfintele Paști, fie sărbătorindu-le. Biserica se concentrează pe această sărbătoare.

Deci, în cele 40 de zile care urmează Sfintelor Paști până la Înălțarea Domnului cântăm de sute de ori troparul Hristos a înviat! Probabil cel mai ușor pentru a înțelege însemnătatea Sfintelor Paști este să ne gândim la troparul Învierii, și acesta este foarte simplu, dar în același timp uimitor. Hristos a înviat din morți cu moartea pe moartea călcând. Acestea sunt cuvintele-cheie: cu moartea pe moarte călcând. Nu este atât de simplu: a murit într-o zi ca om și apoi peste trei zile a înviat ca Dumnezeu. Lucrul acesta nu ar ajuta pe nimeni. El biruiește moartea prin moartea Sa. Prea adesea atunci când spunem cu moartea pe moarte călcând reducem totul la ideea că Hristos a biruit moartea, dar atunci când întreb pe cineva: „bun, Hristos a biruit moartea, atunci mai murim?”, răspunsul este „desigur, murim”. În limbajul Noului Testament, aceasta înseamnă de fapt că Hristos a biruit frica de moarte care ne înrobea de la bun început prin patimile noastre.

Deci, dacă ne gândim bine, venim în această lume fără nici o libertate de a alege, iar într-o zi vom muri. Kyrilov, unul dintre personajele romanului lui Dostoievski, Demonii, spunea: „Nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să mă nasc”. Ne gândim că avem libertate pentru că putem vota pentru un partid sau altul, pentru că putem alege între diversele sortimente de cafea. Avem libertate într-un sens restrâns, dar nu și referitor la existența noastră. Suntem azvârliți în lumea aceasta fără drept de alegere și ajungem astfel într-o lume în care, indiferent ce am face, vom muri. Nu există nici o îndoială în această privință. Intrăm într-o existență marcată de nevoi și de moarte. Suntem de fapt ca morți de la bun început. Deci, ceea ce a făcut Hristos nu a fost pur și simplu biruință asupra morții, ci completa ei transformare. Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând. Știm că moartea este sfârșitul tuturor lucrurilor și ne temem de ea și, de aceea, facem tot ce ne stă în putință să rămânem în viață. Hristos transfigurează complet înțelesul nostru asupra vieții și morții: viața vine prin cruce, bucuria vine în viața noastră și îi dă un nou sens, prin cruce. Așa cum ne spune Hristos în Sfânta Evanghelie: Cine va voi să își scape viața o va pierde (Mc. 8, 35), nu există nici o îndoială în această privință și totuși aceasta facem fiecare dintre noi de la Adam încoace.

Încă de la prima suflare încercăm să rămânem în viață. Ne concentrăm aproape toată energia și timpul acestei așa-zise vieți încercând să rămânem în viață: de pildă, mâncăm sănătos, facem tot ceea ce putem ca să ne prelungim cât mai mult existența. Dar Hristos ne spune clar „Cine va voi să își scape viața o va pierde”, dar dacă o va pierde pentru Mine, pentru Împărăție, pentru aproapele, atunci o va scăpa. Dacă în loc să ne concentrăm cum să rămânem cât mai mult în viață, ne luăm crucea, murim față de noi înșine, trăim pentru alții, atunci viața pe care începem să o trăim nu mai poate fi atinsă de moarte pentru că am pătruns în ea prin moarte. Viața pe care începem să o trăim odată ce ne luăm crucea nu poate fi stricată de moarte pentru că la ea ajungem prin moarte. Am murit deja. Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând, transformând complet moartea, după cum ne spune Sfântul Maxim Mărturisitorul. Din robi și victime pasive ale morții, noi devenim acum făptuitori activi: ne luăm crucea, murim față de noi înșine, trăim pentru Hristos, pentru Împărăție, pentru aproapele, pentru Evanghelie, toate aceste lucruri despre care ne vorbește Sfânta Tradiție. Intrăm astfel într-o viață care nu poate fi stricată de moarte, o viață pe care o alegem în mod liber, din proprie voință. Deci, venim într-o existență marcată de moarte și de nevoi, iar ceea ce face Hristos la Sfintele Paști este să ne arate cum putem să ne folosim de moartea noastră ca să pătrundem într-o existență a iubirii jertfelnice alese în mod liber și din proprie voință. Și aceasta este viața lui Dumnezeu Însuși. Aceasta a făcut El cu moartea pe moarte călcând și apoi urmează și celor din morminte viață dăruindu-le. Cei din morminte nu sunt doar cei morți în sensul fizic al cuvântului, ci noi toți, căci, așa cum am spus, suntem ca morți încă de când intrăm în această existență până când ne asumăm crucea în mod liber și din proprie voință. Deci noi suntem cei cărora chiar și acum Hristos le oferă această viață care nu poate fi stricată de moarte.

Cum putem să trăim învierea în mod practic, concret? Cum putem învia cu Hristos?

Începem să ne trăim învierea încă de la Botez. Pentru că ne botezăm întru moartea Lui ca să și putem învia împreună cu El. Este foarte important faptul că Sfântul Pavel în Epistola către Romani, unde descrie aceasta, schimbă timpurile de la trecut la viitor. Începe spunându-ne: “Au nu știți că toți câți în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții; Căci dacă am fost altoiți pe El prin asemănarea morții Lui, atunci vom fi părtași și ai învierii Lui” (Romani 6, 3-5). Deci existența noastră se petrece între moartea noastră ritualică în Hristos, care pentru cei mai mulți s-a petrecut în trecut, și viitoarea înviere, când murim cu adevărat și suntem puși în pământ doar pentru a învia împreună cu El. Iar Sfântul Pavel continuă spunându-ne: Socotiţi-vă că sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru (Romani 6, 11), deci ceea ce facem noi între botez și moartea noastră firească este o continuă asumare a crucii. Ceea ce Sfântul Pavel ne spune de fapt este că Murind, trăim... Murind neîntrerupt ajungem să trăim, prin moarte ajungem la viață, luând crucea și trăind nu pentru noi înșine, ci pentru ceilalți.

Ceea ce vedem astăzi în lume este faptul că mulți dintre noi vrem să ajungem la înviere fără să trecem prin cruce.

Da, într-adevăr, toți am vrea să înviem fără să ne asumăm și crucea. În reprezentările timpurii ale răstignirii Domnului din primele veacuri creștine remarcăm faptul că trupul lui Hristos este drept, brațele sunt tot drepte, iar ochii Săi larg deschiși. Câteva secole mai târziu, când am început să Îl reprezentăm pe Hristos mort pe cruce, au apărut și primele icoane ale Învierii. În icoana Învierii, Hristos este reprezentat în picioare călcând pe porțile iadului, care sunt în formă de cruce, cu membrele întinse și țintuite ca și pe cruce. Este interesant faptul că nu Îl reprezentăm pe Hristos răsărind din mormânt, ci pe El ridicând pe Adam și Eva, Cel Viu îi scoală pe morți din morminte. Noi suntem cei morți, care suntem sculați din mormântul nostru la Înviere. Nu avem cum să ajungem la Înviere decât asumându-ne crucea pentru a pătrunde în viața cea nouă a lui Hristos.

„Că cine va voi să-şi scape viața o va pierde; iar cine îşi va pierde viața pentru Mine o va afla” (Matei 16, 25). Cum o pierdem pentru El în mod practic, în viața noastră de zi cu zi? Asumându-ne crucea, murind față de noi înșine, trăind pentru aproapele, aceasta este deja viața celui Înviat, o existență care nu poate fi atinsă de moarte. Și noi intrăm în această existență în cursul acestei vieți: trebuie să mă micșorez, ca El să poată crește. Eu mă micșorez luându-mi crucea, iar astfel îi dau Lui posibilitatea să crească în mine. Și în cele din urmă ajungem la cuvintele Sfântului Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2, 20). Nu putem despărți crucea de înviere. Cei care vor să ajungă la înviere fără să treacă prin cruce vor de fapt prelungirea vieții pe care o ducem în lumea aceasta, nu vor viața care ne-a fost dată prin cruce.

Crucea înseamnă într-un fel curățire…

Nu este așa de simplu. Nu este o curățire pentru ca apoi să ajungem la altceva, la o altă stare. Prin faptul că ne luăm crucea ne trăim deja învierea.

Credeți că în ziua de astăzi oamenii mai cred în înviere?

Cred că vina o purtăm noi, modul în care le prezentăm noi învierea celorlalți. De multe ori pare ceva fantastic, incredibil și imposibil sau o reducem la aspectul ei moral: faceți toate acestea, asumați-vă această suferință și mai târziu veți căpăta răsplată. Cred că trebuie să devenim noi exemple vii pentru a-i putea convinge pe ceilalți, ei trebuie să vadă la noi măsura în care ne asumăm crucea și ajungem să trăim noi înșine o viață care nu poate fi stricată de moarte.

Mulți dintre noi ne nevoim de-a lungul postului, apoi ajungem la Înviere și trăim bucuria Învierii, ca apoi să ne întoarcem la modul nostru obișnuit de viață. Bucuria învierii poate să țină pentru unii câteva zile, pentru alții câteva săptămâni, dar apoi ne întoarcem la viața noastră zilnică, de multe ori plictisitoare și păcătoasă. Cum putem păstra bucuria Învierii în viața noastră?

Cred că este nevoie să înțelegem cu adevărat sensul postului. De ce postim? Cineva îmi spunea că Biserica Ortodoxă este cu adevărat Biserica care ne împinge către limitele noastre. Parcurgem 40 de zile în care nu mâncăm produse animaliere și apoi așteptăm să treacă miezul nopții ca să ne îmbuibăm cu lactate și cărnuri și ne minunăm de ce ni se face rău în ziua următoare. Sfintele Paști nu înseamnă o pendulare între post și ghiftuire cu bucate de dulce. Sensul postului nu este acela de a ne face să devenim mai buni, ca apoi să ne putem îmbuiba de mâncăruri și să petrecem. Rolul postului nu este legat de trup. Lui Dumnezeu nu îi pasă ce mâncăm noi. Sfântul Pavel ne spune că pe toate le putem mânca, chiar și carnea jertfită idolilor (I Corinteni, 8). Deci nu are importanță ceea ce mâncăm, ci ceea ce se petrece în mintea noastră, ce gândim referitor la aceasta.

Adesea când sunt rugat să predic în câte o parohie, îi întreb pe oameni: „Câți dintre voi credeți că nu puteți face nimic când vă sculați dimineața până nu beți o ceașcă de cafea?” Și de obicei cel puțin jumătate recunosc acest fapt. Și le spun: „Aveți mulți idoli, cafeaua este mai importantă pentru voi decât orice altceva”. De fapt, ne putem descurca foarte bine și fără cafea și putem face diferite lucruri cu trupurile noastre, dar problema este că noi gândim că nu putem, gândim că viața noastră depinde de acea ceașcă de cafea pe care o bem în fiecare dimineață sau de carnea pe care o mâncăm zilnic, sau de alte lucruri care considerăm noi că ne determină existența. Adevăratul sens al postului este acela al unei discipline fizice îndreptate nu către trup, ci către minte. Ne folosim de o disciplină fizică ca să ne supunem mintea și astfel să stârpim aceste închipuiri mentale, proiecții ale minții noastre. Și atunci când trecem peste aceste bariere mentale, ne dăm seama că viața noastră nu depinde de ceea ce mâncăm sau bem, ci de Pâinea cea cerească, Cuvântul lui Dumnezeu. Postul nu are drept scop să devenim noi vrednici de Sfintele Paști și apoi să redevenim cum eram ­înainte, ci să ne reamintească cât suntem de legați de Dumnezeu, după cum pruncul depinde de mama lui. Scopul este să revenim la starea aceasta de dependență față de Dumnezeu. Și în această stare ar trebui să ne trăim existența. Și desigur avem nevoie să ne amintim neîncetat de aceasta.

Ca să ajungem la Înviere trebuie să participăm la toate evenimentele care au avut loc în viața Mântuitorului premergătoare Învierii. Unul dintre acestea este Cina cea de Taină, unde Hristos ne oferă spre mâncare însuși cinstit Trupul Său și însuși Scump Sângele Său și ne cere să facem aceasta spre pomenirea Lui. Care este legătura dintre Paști și Euharistie?

Atunci când Hristos ne spune în Evanghelia după Ioan „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu” (Ioan 6, 54) nu ne invită la un act de canibalism, nu le spune oamenilor de atunci, aflați în locul respectiv „rupeți-Mi brațul și mâncați-l”. Dacă s-ar fi întâmplat așa, atunci numai cei prezenți ar fi putut lua parte la Cina Sa. Nu este vorba de așa ceva. El își oferă Trupul și Sângele pentru viața lumii și prin Înviere primim noi Trupul Său, Pâinea care s-a coborât din ceruri ca să o mâncăm și să bem și să avem viață veșnică. Astfel încât Paștile reprezintă evenimentul central al fiecărei slujiri euharistice.

[…]

***

sambata mare

Astăzi, mâna lui Hristos ne scoate din moarte

Învierea Mântuitorului Hristos ne deschide un conţinut de existenţă din alt plan, cu impact major asupra lumii în care trăim. Ea ne dovedeşte că istoria şi cosmosul întreg, în generalitatea lor, sunt destinate să se ridice spre viaţa veşnică. Învierea este actul puterii smerite a lui Dumnezeu prin care Acesta răstoarnă logica viciată de păcat, neputinţă şi moarte. Despre evenimentul central care stă la baza credinţei creştine ne vorbeşte părintele Andrew Louth, profesor de patristică şi studii bizantine la Universitatea din Durham, Marea Britanie.

Părinte profesor, doar în lumina Învierii îşi găsesc sens vieţile oamenilor. Altfel, aşa cum spune şi Apostolul Pavel, „dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa noastră şi suntem mai de plâns decât toţi oamenii“ (I Cor. 15, 15-20). Cum motivează Învierea lui Hristos viaţa noastră?

Învierea nu este singurul eveniment din Evanghelii care aparţine şi trecutului, şi prezentului. Într-o piesă de teatru despre viaţa lui Hristos, scrisă de Dorothy L. Seyers, unul dintre personaje remarcă, gândindu-se la viaţa Domnului: „A fost singurul lucru care s-a întâmplat într-adevăr“. Întreaga viaţă a lui Hristos este şi acum prezentă. Când citim Evangheliile, în special la Sfânta Liturghie, Domnul este prezent între noi, cei care Îl ascultăm. Mircea Eliade ne aminteşte de semnificaţia cuvintelor cu care începem citirea liturgică a Evangheliei: in illo tempore, „în vremea aceea“, o vreme care este prezentă acum. Din acelaşi motiv, multe dintre cântările de la marile praznice încep cu „astăzi“: „Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă ridic împreună cu Tine, înviind Tu“ (Canonul Învierii),Astăzi este înainte însemnarea bunei voinţe a lui Dumnezeu… în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată… (praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului), „Astăzi Fecioara pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera Celui neapropiat aduce“ (sărbătoarea Crăciunului).

Harul lui Dumnezeu prezent în marile sărbători ne este oferit astăzi. Cu toate acestea, este adevărat că lucrurile se întâmplă astfel în special la praznicul Învierii Domnului, căci această sărbătoare prăznuieşte biruirea morţii, ruperea zăvoarelor care-i despărţeau pe cei morţi de cei vii – într-un fel, depăşirea felului în care timpul separă şi desparte.

„Numai din moarte se înviază“, scria un filosof german. Cât de mult trebuie să murim ca să dobândim o înviere deplină?

Se poate spune că Sfintele Paşti, „praznicul praznicelor“, le face pe toate celelalte posibile. Icoana acestei sărbători nu este a unui eveniment istoric – Hristos ieşind din mormânt, lăsând mormântul gol, de exemplu -, ci Hristos pogorându-Se la iad şi scoţându-i de mână pe Adam şi Eva din împărăţia morţii la Împărăţia Vieţii.

Acest lucru este adevărat şi acum: mâna lui Hristos, mâna Celui Care a biruit moartea se întinde spre noi; nu trebuie decât să întindem şi noi mâna noastră şi să o prindem pe a Lui. După cum se cântă în ritualul apusean: Mors et vita duello conflixeremirando: dux vitae mortuus regnatvivus (Moartea şi viaţa s-au confruntat în acea luptă uimitoare, Împăratul vieţii, Cel care a murit, împărăţeşte viu).

Dar cum întindem noi mâna ca să o prindem pe a lui Hristos? Ca şi Adam şi Eva, din Împărăţia morţii. Numai prin moarte, în moarte, putem să simţim mâna Celui Înviat. Aşa încât la întrebarea cât de mult trebuie să murim, răspunsul este: total. De ce? Pentru că nu trebuie să confundăm micile cicluri ale vieţii şi ale morţii în care suntem prinşi cu marea confruntare care a avut loc pe Cruce. Aceste mici morţi sunt necesare – acesta este sensul Postului Mare – ca să învăţăm cât de mult trebuie să murim în felurile noastre de vieţuire. Pentru că concepţiile noastre despre viaţă şi moarte sunt foarte limitate. Ciclul vieţii şi al morţii pare să caracterizeze totul. Lumea naturii şi cea a istoriei umane sunt cicluri care înalţă speranţe şi apoi le năruie. Moartea este orizontul întregii vieţi – umane, animale şi vegetale. Totul se sfârşeşte în moarte şi din nou ciclul vieţii începe. Astfel de cicluri par să fie lipsite de sens. Cum putem scăpa? Numai apucând mâna lui Hristos înviat. Numai eliberându-ne de deziluzia morală cauzată de ciclul fără sens al vieţii şi al morţii.

Şi cum facem asta?

Prin pocăinţă, unindu-ne cu celălalt ciclu – ciclul lui Dumnezeu Care Se face om, Care îndură moartea şi Crucea şi ne dă harul Învierii, dăruindu-ne o viaţă care transcende moartea, însăşi viaţa dumnezeiască – astfel încât ciclurile umane ale vieţii şi morţii încetează să mai fie fără sens, ci devin, ca să zicem aşa, o spirală, înălţându-ne, dar nu de pe pământ, ci cu pământ cu tot la slava transfigurată a Împărăţiei. Dacă nu facem asta, nici măcar cât de puţin, sărbătoarea Paştelui rămâne doar un festival de primăvară, celebrând noua viaţă care se va sfârşi inexorabil în moarte.

De ce a ales Hristos să învieze în taină, neştiut de nimeni? Ce semnifică pentru noi această discreţie a Învierii Sale, care, deşi tainică, a reordonat, a dat o nouă orientare lumii şi istoriei?

Să ne întoarcem la icoana Învierii, Anastasis, nu la un eveniment istoric aşa cum am spus, ci la un eveniment cosmic. Învierea a lăsat o urmă în istoria lumii: mormântul gol, întâlnirile cu Domnul Înviat.

Există însă în toate acestea ceva ascuns. Nimeni nu a văzut Învierea – singurele persoane prezente, soldaţii, dormeau – şi chiar atunci când Domnul Înviat le apare ucenicilor spre Emaus, Mariei Magdalena în grădină, nu este recunoscut imediat. De ce? Cred că există două motive. Mai întâi, Învierea lui Hristos nu a fost o resuscitare a unui cadavru, care ar fi putut fi observată, ci a fost biruinţa asupra morţii, a cărei consecinţă a fost că mormântul nu a putut ţine trupul Domnului.

Iar biruinţa asupra morţii este mai mult decât întoarcerea la viaţă: este o recreaţie, o nouă naştere, un eveniment paralel creării lumii de către Dumnezeu.

Nu era doar un capriciu al creştinilor din Biserica primară să sărbătorească concomitent crearea omenirii, Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu în pântecele Fecioarei şi taina pascală – toate petrecându-se, după cum erau convinşi, pe 25 martie.

Căci toate acestea sunt manifestări ale puterii creatoare şi recreatoare a lui Dumnezeu: ceva dincolo de înţelegerea şi percepţia omenească. Aşa încât cel dintâi motiv al faptului că Învierea a rămas ascunsă de ochii tuturor este însăşi natura ei: însăşi lucrarea lui Dumnezeu, dincolo de orice scrutare omenească. După cum spune şi troparul: „Ca un purtător de viaţă mai frumos decât Raiul, cu adevărat pântecele tău s-a arătat mai luminos decât o cămară de nuntă împărătească, căci s-a făcut izvor al Învierii noastre“.

Înainte ca Hristos să Se înalţe la cer a spus: „Voi fi cu voi până la sfârşitul veacurilor“ (Matei 28, 20). T.S. Elliot, un scriitor britanic, recunoaşte, după douăzeci de secole, căexistă întotdeauna Cineva care merge alături de tine“. Cum putem înţelege şi simţi prezenţa Lui?

Al doilea motiv al naturii ascunse a Învierii, care decurge din cel dintâi, este faptul că Domnul Înviat nu poate fi întâlnit decât în prezenţa Sa personală, nu-L putem urmări, nici nu-L putem lua prin surprindere. El ni se descoperă prin glasul Său. Aşa cum spune Sfântul Ioan Evanghelistul despre Hristos, Păstorul cel bun: „Oile aud glasul Său şi El le cheamă pe nume şi le mână afară (Ioan 10, 3). A-L întâlni pe Domnul Înviat înseamnă a-I auzi glasul, a-L recunoaşte: este o întâlnire personală. Cum Îi recunoaştem glasul?

Cunoscându-L, fiindu-ne familiar glasul Domnului din Evanghelii, primindu-L în Sfânta Taină a Euharistiei, ascultându-L în rugăciune. Însă, adesea, prezenţa Sa va fi greu de observat, adesea, Îl vom percepe foarte puţin şi ne vom da seama că este acolo şi nu L-am recunoscut: după cum strigă ucenicul iubit către Petru care era cuprins de uimire: „Domnul este!“ ( Ioan 21, 7).

Dacă însă perseverăm în rugăciune şi ne familiarizăm tot mai mult cu glasul Său, atunci Îl vom găsi, adesea în locuri neaşteptate, de multe ori ca o prezenţă lângă noi – căci Domnul Însuşi ne-a spus că Îl găsim întotdeauna atunci când avem grijă de alţii şi luptăm să ne trăim viaţa în iubire.

(Traducere de prof. Anca Popescu)

 

INVIEREA LUI HRISTOS si cum poate fi ea inteleasa si traita in duh si adevar: “BUCURIA INVIERII este ceva pe care noi o putem trai doar daca invatam mai intai TRAGEDIA CRUCII. Noi stim ca Imparatia lui Dumnezeu este a noastra DOAR DACA IL URMAM!”

PREASFINȚITUL MACARIE: “Putem zăvorî bucuria Învierii în inima noastră doar dacă nu părăsim drumul dureros al răstignirii”

Fara CRUCE nu e posibila INVIEREA! Unde Il gasim langa noi pe HRISTOS Cel rastignit si Inviat?

INVIEREA – MAREA PROVOCARE A VIETII NOASTRE. Hristos a înviat, dar cu noi cum rămâne?

Mitropolitul IEROTHEOS VLACHOS despre SĂRBĂTORIREA DUHOVNICEASCĂ A SFINTELOR PAȘTI, pe baza Sfinților Părinți: “Praznicul Paștilor ne cheamă la trăirea PERSONALĂ a Învierii, la împărtășirea personală de ÎNNOIRE… Dacă nu se întâmplă aceasta, atunci ZADARNICĂ este pentru noi prăznuirea Paștilor”

PAZA LUMINII IN CAUSUL INIMII: “Nu poţi să te bucuri de Învierea lui Hristos, şi cu Hristos dacă nu mergi pe calea Lui. Este o bucurie care nu este din lumea aceasta, nu este o bucurie sentimentală sau trupească – şi atunci va trebui SĂ ÎNVĂȚ SĂ TRĂIESC VIAȚĂ DUHOVNICEASCĂ”. Parintele Dionisie de la Albac despre INVIERE ca REALITATE A PROPRIEI VIETI

TAINA INVIERII: IUBIREA care “calca pe moarte cu MOARTEA”/ Putem trai Invierea in fiecare zi, prin fiecare jertfa, cat de mica!/ Cum putem fi partasi pogorarii la Iad: SA TRIMITEM MACAR O LACRIMA DIN ADANCUL INIMII IN CASELE SUFERINTEI, pentru a mangaia “necazul saracilor si suspinul nenorocitilor”

PARINTELE GALERIU – Filmare-document din 1992, la “Secvential”: NUMAI PRIN TRAIREA VIE PANA LA JERTFA AJUNGI LA INVIERE!

“În zilele noastre atât de viclene, în care criza îi îngenunchează pe mulți, CUM SE POATE BUCURA CINEVA DE ÎNVIERE?” – Parintii Moise Aghioritul si Zaharia Zaharou ne invata CUM SA PRIMIM HARUL INVIERII SI SA GUSTAM PREZENTA LUI HRISTOS IN INIMA, invingand moartea din noi in fiecare zi

PARINTELE TEOFAN de la Nera: “INVIEREA nu poate fi inteleasa decat cu un «CUGET DE OM NEBUN». Vacanta de Pasti pentru multi este un concediu din care Dumnezeu a fost ‘concediat’“ si prin care SE ADANCESC IN MOARTE

HRISTOS A INVIAT!/ Despre BUCURIA INVIERII cu parintele Macarie Simonopetritul. CUM SA DISTINGEM BUCURIA DUHOVNICEASCA DE CEA SUPERFICIALA?/ „Amu’ s-o pierdut credinţa şî s-o-nmulţât ştiinţa“/ MARTURII VII DESPRE MINUNEA LUMINII DE LA IERUSALIM

VINO, DOAMNE IISUSE! “Nu te teme! Eu sunt Dumnezeul tău şi te ţin de mână şi te întăresc…”

“Cu moartea pe moarte calcand…”: TAINA INVIERII – de la icoana pogorarii la Iad la viata de dupa moarte. IN CE FEL SA INTELEGEM CA ESTE BIRUITA MOARTEA SI CE ROL ARE TRUPUL? “Noi suntem mântuiți în trupul nostru, nu de el”

DOUA MORTI SI DOUA INVIERI. Parintele Rafail ne ajuta sa intelegem mai bine: CE MOARTE A NIMICIT HRISTOS? (audio + text)

DIN CE MOARTE NE-A IZBAVIT HRISTOS PRIN MOARTEA SI INVIEREA SA?

HRISTOS A INVIAT! Cum trebuie sa petrecem Pastile?

Cuvânt de folos despre praznicul Paştilor: ÎNVIEREA LUI HRISTOS – ZDROBIREA PORȚILOR IADULUI. “Coborâtu-te-ai întru cele mai de jos ale pământului și ai sfărâmat încuietorile cele veșnice…”/ CANONUL ÎNVIERII (audio, video si text)

“Cand lumea se salbaticeste cu toata puterea pentru a ne opri de la adancimea Vietii intru Hristos…” – RUGACIUNEA SI CRUCEA

DENIA SÂMBETEI MARI, PROHODUL DOMNULUI (video, audio, cântari psaltice) – Chipurile călăuzitoare ale rugăciunii: CRUCEA, ÎNGROPAREA ȘI MORMÂNTUL GOL: “Pe măsură ce rugăciunea creşte, inima se face părtaşă la TAINA DĂRUIRII DE SINE a lui Hristos, devenind ea însăşi un MORMÂNT în care sălăşluieşte Domnul”

Cel care isi iubeste viata sa o va pierde…


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Invierea Domnului (Sfintele Pasti), Parintele Andrew Louth, Preot John Behr, PS Ignatie, Episcopul Husilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “HRISTOS A INVIAT din morti cu moartea pe moartea calcand! CUM INVIEM SI NOI? “Mana Celui Care a biruit moartea se intinde spre noi; nu trebuie decat sa intindem si noi mana noastra si sa o prindem pe a Lui”

  1. Pingback: PĂRINTELE DAN DAMASCHIN (Iași) – predică trezitoare de ÎNVIERE despre RĂZBOIUL NEBUN AL OMENIRII CU HRISTOS, căutând zadarnic OMORÂREA LUI DUMNEZEU din lume. “Fără o înviere reală, sufletească, din răutatea și patimile care ne c
  2. Pingback: "Iubite frate, tu să fii icoana învierii tale!"- PASTORALA ÎPS IOAN, Mitropolitul Banatului, la ÎNVIEREA DOMNULUI (2019): "Noi I-am dat piroane, El ne-a dat sângele iubirii Sale. Noi I-am dat moarte, El ne-a dat viață". TAINA BO
  3. Pingback: PRIN CRUCE NE-A VENIT INVIEREA, PRIN NECAZURI SI DURERE NE VINE ADEVARATA BUCURIE MANTUITOARE. Pastorala Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit SERAFIM la Sfintele Paști, 2019 | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate