Iara si iara… PERFUZII VITALE PENTRU INCERCARILE VREMURILOR
Avem, intr-adevar, mare nevoie, astazi, sa stim ce se intampla in lume, ce “zguduituri” infricosatoare ni se pregatesc prin mai-marii acestei lumi (mult peste tot ceea ce ne imaginam sau prevedem noi, crezand ca putem, cumva, cat de cat, “stapani situatia”) – dar asta, sa nu ne amagim si sa nu uitam, numai cu ingaduinta lui Dumnezeu, pentru necredinta si pentru pacatele noastre si ale lumii intregi, care au depasit orice masura – si cum suntem deja infectati si otraviti cu toate duhurile rautatii, ale minciunii si ale mortii prin toate cele care ni se intampla si acum. Ne este de folos si ne este indispensabil pentru mantuire sa incepem sa discernem semnele vremurilor prin hatisurile actualitatii tot mai bulversante, ca sa intelegem ce se (va) petrece cu noi, dar mai ales ca sa ne pregatim.
Dar nu vom putea nici vedea, nici intelege cu adevarat toate aceste evenimente, nu vom putea nici reactiona adecvat si intelept la ele, deci nici sa ne pregatim asa cum trebuie pentru a le infrunta, daca acum, mai ales acum, nu ne straduim din rasputeri sa dobandim in inima noastra, in intreaga noastra fiinta HARUL DUHULUI SFANT! Har, har si iarasi har – acesta este raspunsul, singurul mantuitor, la toate cate se vor pravali peste noi in scurt timp cu o forta si cu o viteza zdrobitoare, care vor face desarte si ridicole toate planurile noastre de acum, toata bravada, vorbaria si cleveteala noastra necontenita, toate galcevile sterile sau vatamatoare pentru cate o felie de dreptate, toate zbaterile si sfortarile noastre pur omenesti. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa ne mai facem partea noastra omeneasca, atat cat se mai poate! Ba, sa o facem, dar cu multa intelepciune, cu smerenie si cu pace, nu in duhul sau cu metodele lumii, avand grija sa ne canalizam putinele resurse spre ceea ce este cu adevarat urgent, esential si realist de facut.
Daca-i intrebati pe parintii sporiti, sub diferite forme, ei va vor spune cam acelasi lucru: nu mai pierdeti vremea, dobanditi harul prin pocainta intensa, prin rugaciune necurmata (“nu ca pana acum!”), prin smerenie adanca, din inima, pregatiti-va si restrangeti-va, adunati-va in suflet provizii duhovnicesti!
Numai legatura noastra vie si puternica cu Hristos ne poate salva in mod minunat si numai harul Duhului Sfant, daca l-am agonisit, poate sa lupte cu duhurile dezlantuite ale satanei, numai si numai El ne poate trece, precum pe cei trei tineri, biruitori prin cuptorul de foc de neinchipuit care ne-a fost anuntat si ras-anuntat de catre glasul profetic al Bisericii. Cine a avut urechi de auzit, a auzit! Iar cine a dorit, in ciuda a ceea ce a auzit, sa ramana in nedreptate si spurcaciune, in necredinta si in rautate, in viclenie si in trandavie, este liber sa ramana pana la sfarsit! Niciun efort si niciun mijloc omenesc nu pot sa mai ajute pe nimeni de acum. Nicio strategie, nicio ambitie incrancenata si niciun calcul omenesc nu vor face fata suferintelor grele care ne asteapta, nici nu ne vor netezi calea spre moarte si Judecata. Nu altceva ne-a poruncit nici Mantuitorul Hristos, nu dupa alte cuvinte decat acestea, care niciodata nu trec, fi-vom judecati. Precum Petru (in Evanghelia Duminicii ce vine), va trebui, duhovniceste vorbind, sa mergem pe apa, iar asta… nu se invata omeneste in niciun fel, ci numai intarindu-ne credinta prin har, prin primirea si pastrarea in inimi a lucrarilor vii ale Dumnezeului nostru celui Viu!
De aceea ne-am propus de la o vreme, sa insistam pe ceva ce am facut si pana acum, dar… de aceasta data sa o facem intr-un mod mult mai apasat, mai “programat” si mai tintit; si anume: atata vreme si in masura in care Domnul ne va ingadui si ne va ajuta, sa incercam sa ne alimentam, pe cat se poate, zilnic, prin cate o “perfuzie” pur duhovniceasca, incercand sa culegem din anumite cuvinte puternice alese din scrierile sfinte, din minunile si din pildele dreptilor care au trait foarte aproape de noi macar un strop de putere, de lumina, de nadejde, viata, de… har. Dar sa le luam intr-un chip mult mai constient, mai treaz, mai concentrat, pretuind mai mult fiecare cuvant si… intelegand ca acum strangem munitii pentru a contracara puterea intunericului care ne inconjoara si ne ataca nemilos din toate partile. Sa nu le luam ca prilejuri de a fugi sau de a uita de realitate (desi, pentru putine momente, avem si de aceasta nevoie), nicidecum pentru a ne relaxa si iluziona ca totul va fi bine, ci pentru a asuma si a duce realitatea dupa duhul si dupa voia lui Dumnezeu.
Nu altul este sensul Sarbatorii care vine, Schimbarea la Fata: Hristos a vrut sa daruiasca apostolilor un crampei din Slava sa orbitoare, ca sa-i copleseasca mai intai cu bucurie, cu pace, cu forta credintei si cu lumina Vesniciei, pentru a putea sa duca mai apoi si incercarea grea a prinderii, a chinuirii si rastignirii Sale.
“Stiind Mantuitorul nostru ca omul intotdeauna slabeste cu sufletul in vremea suferintei, a voit ca mai inainte de patima Sa cea de bunavoie sa-Si imbarbateze ucenicii, incredintandu-i, printr-o minune de taina, ca El este cu adevarat Mesia, Cel vestit de prooroci”,
ne invata Parintele Iachint al Putnei.
Asa si pentru noi, scrierile sfinte de acum ne pot fi un fel de mic Tabor, de candela a nadejdii inaintea unui val de intuneric. Asa sa ne ajute Dumnezeu!
***
“(…) Statornicia presupune si citirea scrierilor duhovnicesti (…). Trebuie sa fim necontenit injectati cu nelumescul, ca sa putem lupta cu partea opusa, cu lumescul, care ne roade neincetat. Daca incetam, fie si numai pentru o zi, aceste <<injectii>> cu nelumescul, evident ca lumescul incepe sa ne copleseasca. Petrecand o zi fara ele, lumescul ne invadeaza; doua zile – inca si mai mult. Si curand ne dam seama ca gandim din ce in ce mai mult in chip lumesc, pe masura ce stam tot mai mult in contact cu acel tip de gandire si tot mai putin in contact cu gandirea de tip nelumesc.
Aceste injectii – injectii zilnice cu hrana cereasca – sunt partea exterioara, iar partea launtrica este ceea ce se numeste viata duhovniceasca. Viata duhovniceasca nu inseamna a fi in nori, rostind Rugaciunea lui Iisus sau trecand prin felurite miscari; ci inseamna a descoperi legile vietii duhovnicesti ce se aplica propriei pozitii, propriei situatii.
Aceasta vine in decursul anilor, prin citirea atenta a Sfintilor Parinti cu carnetelul in mana, notand pasajele care ni se par cele mai semnificative, studiindu-le, descoperind cum ni se aplica si, daca e nevoie, revazand parerile anterioare asupra lor pe masura ce le patrundem ceva mai adanc, descoperind ce spune un Parinte despre un lucru, ce spune al doilea si asa mai departe.
Nici o enciclopedie nu-ti da aceste lucruri. Nu poti sa hotarasti ca vrei sa afli totul despre un anumit subiect si sa incepi a-i citi pe Sfintii Parinti. Unele scrieri au indexuri, dar nu poti ajunge pur si simplu la viata duhovniceasca in acest mod. Trebuie sa o iei putin cate putin, asimiland invatatura pe care poti sa o absorbi, revenind asupra acelorasi texte in anii urmatori, reabsorbindu-le, luand mai mult, si ajungand treptat sa-ti dai seama in ce fel ti se aplica tie acele texte duhovnicesti. Facand astfel, ne dam seama ca de fiecare data cand citim un Sfant Parinte aflam lucruri noi. Patrundem intotdeauna tot mai adanc…
Parintele Nicolae Deputatov, un om cu multa dragoste pentru Sfintii Parinti, le-a citit scrierile si le-a subliniat, notandu-si citatele in carnetele. El spune: <<Cand am o stare foarte proasta, cand sunt descurajat si deprimat, deschid unul din carnetelele mele si incep sa citesc ceva ce ma insuflase odinioara. Si aproape fara gres , citind ceea ce ma insuflase candva, ma umplu din nou de insuflare, fiindca insusi sufletul meu este cel care a fost candva insuflat, si vad acum ca ceea ce m-a insuflat atunci ma poate hrani si acum. Deci a deschide ceea ce m-a insuflat candva devine un fel de insuflare automata>>”.
(PARINTELE SERAPHIM ROSE NE ARATA DE CE ESTE NECESAR SI CUM PUTEM SA DOBANDIM “CUGETUL PARINTILOR”)
***
“Fiecare crestin ortodox sta asezat între doua lumi: lumea aceasta cazuta, în care încercam sa ne gasim mîntuirea, si lumea cealalta, cerul, patria la care ne straduim sa ajungem si care, daca ducem o viata crestina adevarata, ne insufla sa traim de la o zi la alta în virtutea si iubirea crestina.
Dar lumea face parte prea mult din viata noastra. Adeseori – iar în ziua de astazi, de fapt, în chip obisnuit – uitam de lumea cea cereasca. Apăsarea lumescului este extrem de puternica astazi, încît de multe ori pierdem din vedere ce înseamna a fi de fapt crestin.
Chiar daca mergem în adesea la slujbe si ne socotim membri „activi” ai bisericii, de cîte ori nu se întîmpla ca religiozitatea noastra sa fie ceva exterior, ceva împanat cu slujbe frumoase si de toata bogatia traditiei noastre ortodoxe, dar careia sa-i lipseasca, în realitate, convingerea lăuntrică ca Ortodoxia este credinta ce ne poate mîntui sufletul pentru vesnicie, careia sa-i lipseasca, în realitate, iubirea si angajarea fata de Hristos, Dumnezeul întrupat si Întemeietorul credintei noastre? De cîte ori nu se întîmpla ca religiozitatea noastra sa fie numai o chestiune de obisnuinta, ceva prin care trecem numai la suprafaţă, care nu ne schimbă înlăuntru, care nu ne face sa sporim duhovniceşte si nu ne poartă înspre viata cea veşnică în Dumnezeu?“.
(Cuv. Serafim Rose despre viitorul Rusiei si sfarsitul lumii)
***
“«Văzând măreţia zidirii lui Dumnezeu, întrezărim o frântură, deşi neclară şi întunecată, din frumuseţea împărăţiei celei veşnice a lui Dumnezeu, pentru care cu toţii am fost zidiţi. Trebuie să ne aducem aminte mereu că sălaşul nostru este în ceruri; trebuie să ne scuturăm de toate patimile şi grijile deşarte şi meschine care ne ţin legaţi de pământ, de lumea aceasta căzută, care ne împiedică să realizăm ţelul zidirii noastre. Cât de uşor uităm pricina însăşi a existenţei noastre.
[…] Vremurile de pe urmă au şi sosit; vedem limpede cum se pregăteşte lumea pentru Antihrist. Creştinii vor avea de înfruntat o încercare fără precedent a credinţei şi dragostei lor de Dumnezeu. Vom fi nevoiţi să ne ascundem în pustie – pe meleaguri precum cele de aici. Desigur, până la urmă ne vor găsi chiar şi aici. Scopul ascunderii nu este doar păstrarea vieţii noastre pământeşti, ci acela de a câştiga timp spre a ne întări sufletele pentru încercarea finală. Iar aceasta trebuie să înceapă chiar de acum. Deci să începem cel puţin să ne luptăm cu lanţurile patimilor meschine şi să ţinem minte că adevărata noastră casă nu este aici, ci în ceruri. Să ne croim calea spre patria noastră cea cerească, după cum spunea Sf. Gherman… Ad astera! Ad astera!»”
(SFANTUL SERAFIM ROSE SI PRIVIREA ATINTITA SPRE PATRIA CEREASCA)
Alte legaturi:
- OMUL INTRE INMULTIREA PAINILOR SI A PESTILOR SI IMPUTINAREA CREDINTEI
- Cuv. Seraphim Rose: ESTE MAI TARZIU DECAT CREDEM. VA MAI SUPRAVIETUI CREDINTA NOASTRA?
- Cuviosul Serafim Rose: “Astăzi in Rusia, mâine în America”
- Cuv. Serafim Rose: Ce sa facem pentru a discerne si a rezista ispitelor acestor vremuri?
- Ortodoxia confortabila si inchipuita sau despre ispitele generatiilor rasfatate
- TOATA NADEJDEA LA HRISTOS!
- Cum putem aduce mireasma pustiei in lume?
- Ce ne va salva de valurile urgiei care va urma?
- Parintele Rafail Noica – cuvant despre implinirea poruncilor si pentru tamaduirea deznadejdii
- Ce avem noi de facut astazi pentru a ne mantui si pentru a ne pregati de incercarile ce vor veni?
- Pogorarea IN NOI a Sfantului Duh – conditia mantuirii
- Sfintii Parinti ne cheama la pocainta si la plans
- Munitie pentru razboiul duhovnicesc de la Sfantul Siluan Athonitul
- Parintele Justin: SFATURI PENTRU PRIGOANA
- MAICA DOMNULUI – SINGURA BUCURIE SI ULTIMA NADEJDE INTR-O LUME IN AGONIE
- Parintele Adrian Fageteanu: “E vremea lui… SCAPA CINE POATE!”
- E STARE DE ALARMA. ESTE TREBUINTA DE MULTA RUGACIUNE CU DURERE!
- PREGATITI-VA, DRAGII BUNELULUI, PREGATITI-VA!
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Acum când lumea e şcolită
Acum când lumea e şcolită,
Când prin progres am devenit
Stăpânii Terei şi mai sus,
Suntem străini pentru Iisus.
Ne făurim cale spre cer,
Cu aripi aprige de fier,
Dar cu puterea din pământ,
Şi fără darul Lui cel sfânt.
Ne înălţăm nu în iubire,
Ci-n setea pentru stăpânire,
Pentru puterea omenească,
Şi-nbogăţirea cea trupească.
Zburăm ca gându-n cer, departe,
Purtând sub aripi foc şi moarte,
Şi-o aruncăm apoi de sus,
Dar n-apărăm ce-a spus Iisus.
Nu adevărul lui cel sfânt,
Îl apărăm noi pe pământ
Şi tot ce-n lume am produs,
Nu-i din iubirea-ntru Iisus.
Nu ne uneşte harul său,
Nici lupta sfântă cu cel rău,
Ci setea de-a avea, de-a fi,
Bogaţi, puternici, de-a‘nrobi.
Pare absurd azi să iubeşti,
Ce-a spus Iisus şi să trăeşti
– În felul în care-a‘nvăţat-
O viaţă fără de păcat .
Pare curată nebunie,
Să mergi către-o înpărăţie,
Nedovedită de ştiinţă,
Şi câştigată-n suferinţă.
Dac-am ucis într-un război
Ne socotim vrednici eroi,
Şi c-am adus lumii dreptate,
Dar .. nu prin viaţă, ci prin moarte.
Nu adevărul ne-a impus,
Nici dragostea într-u Iisus,
Ci forţa oarbă ce ucide
Şi nu uneşte, ci divide.
Ne apărăm un trai trupesc
Şi-ntreg confortul omenesc,
Şi neluptând să fim curaţi,
Ne socotim nevinovaţi.
Am construit cât am putut,
Oricând, oricum şi cum am vrut,
Nu-n legea lui Iisus cerească,
Ci-n concurenţa omenească.
Şi-n ea neam câştigat puterea,
Ştiinţa, moda şi averea,
Şi-aceasta pare-a ne fi sfânt,
O oameni dragi azi pe pământ.
Sub legile-i care le ştim,
Muncim, trăim şi-o stăpânim,
Cum piere ea pierim şi noi,
Trupeşti şi sufleteşte goi.
Iisus ne-a dat comoară-n cer
Şi nu în cele care pier,
Sub alte legi în altă cale,
Şi în puteri nemuritoare.
Materia ne-a înfierat,
Şi-o stoarcem lacomi de păcat,
Cu egoism, cu răutate,
Cu forţa şi cu nedreptate.
La ea ne-am coborât gîndirea
Ştiinţa, cultul şi trăirea,
Şi-am stors-o lacom, ne-am hrnit.
Dar cele bune-s spre sfârşit.
Iisus ne-a dat altă menire,
Altă ştiină şi iubire,
Nu ca din cer s-aruncăm moarte
Crezând că-n ea facem dreptate,
Ci să trăim prin Dumnezeu,
Nu cum o facem –prin cel rău- .
Să ne’nălţăm prin duh spre cer,
Şi nu prin forţele ce pier.
S-aducem lumii nu piere
Ci-n Duhul Sfânt a Lui iubire,
Ce nu ucide, nu sluţeşte,
Care-n belşug de har, sfinţeşte.
Ea nu consumă o avere,
Spre-a da o clipă de putere,
Ci-n renunţare cum ne-a spus,
Zburăm spre ceruri prin Iisus.
Zburăm nu spre-a trimite moarte,
Ci dragoste şi bunătate,
Şi tot ce-i bun, sfânt şi ceresc
Din Raiul său Dumnezeiesc .
Oricine vrea, o poate face,
Într-u Iisus, s-aducă pace,
Nu prin putere omenească,
Ci-n dragostea Dumnezeiască.
Iisus nu ne-a legat prin forţă,
Şi nici pecete n-a impus,
Nu ne-a cerut legitimare,
Nici ‚’’cip’’ nu ne-a trimis Iisus.
Dar dimpotrivă, azi cel rău,
Ne vrea legaţi prin semnul său,
Vrea libertatea cea de sus,
Să ne-o răpească din Iisus.
Minţind ne temem de minciună,
Şi ucigând fugim de moarte,
Şi moartea ne-m ales-o paznic,
Şi-mpărţitoare de dreptate.
Iisus e viaţa şi lumina,
Şi numai Domnul ne hrăneşte,
Şi-n libertatea ce ne-a dat-o
Ne-a dovedit cât ne iubeşte.
Păcatul, setea de putere,
Şi lăcomia omenescă,
Închide calea către ceruri,
Şi lumea o s-o nimicească.
Că ea L-a‘mpins până la cruce,
Şi ea l-a condamnat la moarte,
Şi ea va nimici şi lumea,
Prin trup cu multele-i păcate.
Doar prin Iisus uniţi în ‘’taine’’
Vom învia biruitori,
Salvaţi prin jerfa crucii Sale
Şi-n El vom fi nemuritori.
Credinţa
Ne spune clar Sfântul Apostol,
-Credinţa ni se socoteşte faptă-
Cînd este sinceră, smerită
Şi dovedită-n ea, că-i dreaptă.
Credinţa spune Sfînâtul Pavel,
-Curată, sfîntă şi smerită -,
În adevărul scripturistic,
Şi –n duhul umilit trăită .
Credinţa este-o mare taină,
Ce poate să ne mântuiască,
Este puterea de-a cunoaşte,
Lumina cea Dumneziască.
Este-o convingere adîncă ,
-Ce nu mai cere-adeverire-
În Dumnezeu cel sfânt –Cuvântul-.
Şi se confirmă prin trăire.
Noi credem tot ce-a spus Scriptura,
Şi confirmăm că totu-i sfânt .
Pe Dumnezeu oricând îl credem,
-Convinşi şi sinceri-, pe cuvint.
De nu-l vom crede nici pe Dânsul
Şi-om socoti că-i mincinos,
Că este-o cursă sau o farsă,
Cuvântul Domnului Hristos,
Că ce ne-a spus, nu-i Adevărul
-Deşi noi înşine- l simţim -,
Că răstgnirea-i o capcană,
Ne întrebăm, de ce trăim ? ?
De nici aici, nu-i Adevărul
Şi ne-a minţit chir şi Hristos
Pe cine oare putem crede,
Cind ştim că omu-i mincinos ?
Crediţa-i o putere sfîntă,
Ce strigă-n noi tot adevărul,
Vădind şi dovedind tottimpul,
Tot ce ne-a spus Mântuitorul .
Cine dar, azi nu poate crede,
Chir nici pe Domnul, pe Cuvânt,
Ori nu-l cunoaşte, ori nu-I pasă,
Ori nu mai are nimic sfânt.
Noi nu putem face dovadă,
De dragoste decât, credinţa.
Şi Domnului doar ea-i confirmă
Respectul şi recunoştinţa.
Nu vom putea vre-o dată spune,
Că-n lume binele făcut,
Ne e dovadă a credinţei,
Şi-argument recunoscut.
Crdinţa, spune Sfântul Pavel,
Lui Avraam i-a fost dreptate.
Şi Avraam e drept prin-trânsa,
Şi nu prin multele lui fapte.
Credinţa e dreptatea noastră,
În trup, în lume pe pământ.
Şi –ntradevăr dreptate este,
Să-L crezi pe Domnul, pe Cuvânt .
Că – oameni -, cine î-şi plăteşte,
Răscumpărarea sa în cer,
Cu tot ce-ar face şi-ar aduce,
Din lumea celor care pier ? ? ?
Că Dumnezeu ne-a dat făptura,
El ne-a dat cerul şi pământul,
A Lui sunt toate, iar noi numai,
Să Îl iubim crezând Cuvântul.
Şi să-ţelegem câtă jertfă,
Şi ce dovadă de iubire,
Ne dă Iisus prin Învierea,
Şi-n chinul de la răstignire.
În tot ce-avem din marea-I milă,
Şi-n jertfa-I sfântă din altar,
Spre-ai dărui şi noi iubire,
La tot ce am primit în dar.
Ce fapte? C e s-aducem oare ??
Când totu-i de la Dumnezeu,
Cu ce plătim răscumpărarea,
La tot ce-n lume-am făcut rău ?
CREDINŢA, ni se socoteşte,
-De Dumnezeu – că e dreptate,
Că-L credem pe Cuvânt pe Domnul ,
Oricând oricum pînă la moarte.
Dar în credinţă numai fapta,
Ne e dovadă c-o trăim,
Căci doar prin faptele credinţei,
Ne-o confirmăm şi-o dovedim.
Cedinţa chiar atunci când este,
Adsea e înşelătoare,
De multeori, e doar formală,
Sau rătrăcire pirzătoare.
Adesea cu Scriptura-n mână,
Dar cu convingeri eronate,
-Din nesmerenie desigur -,
Ne socotim a fi–n dreptate.
Adesea interese-ascunse,
-Fie de jos , fie de sus-
Putere, patimi, cinstea lumii.
Credinţa-n oameni a distrus.
Credinţa- n Dumnezeu e una,
-Precum e scris- şi un botez,
Dar lumea are multe, multe,
Deşi avem un singur crez.
Credinţa nu ni se impune,
-Că –n Dumnezeu , e libertate -,
Ea-i dragoste şi sete vie
De adevăr şi de dreptate.
Credinţa noastră nii dovada
Şi-n cer şi-n faţa tuturor,
Că o trăim întru iubire,
Şi-n scopul său mîntuitor.
Că n-o impunem nici n-o vindem,
Că o iubim şi-o vom păzi,
Co orice preţ, în orice vreme,
Indiferent ce vom plăti.
Credinţa este-o forţă vie,
Că nii dreptatea-n Dumnezeu,
Şi darul cel mai sfînt al vieţii,
Dar numai în Cuvîntul Său.
Credinţa noastră nu ucide,
Nu minte-ascuns, şi nu curveşte,
Nu este împotriva firii,
Ea prin Potir, ne mântuieşte.
Iubirea sinceră şi sfântă
În duh şi-n adevăr trăită
Şi faptele ce-i dau viaţă
O fac -prin Domnul – dovedită .
Cel mai de preţ odor
Cel mai de preţ odor al lumii,
Cel mai ales, cel mai frumos
Eşti Tu Fecioară-ntre fecioare,
Şi Maica Domnului Hristos.
În Tine-ntreaga frumuseţe,
Şi puritatea feciorească
Uneşte cerul cu pământul
În dragostea Dumnezeiască.
Iubirea ce n-o cunoscusem
În trup de om s-a întrupat,
Cînd ai purtat la sân, Fecioară,
Un Dumnezeu adevărat.
Iubirea cea fără prihană
Hrănea iubirea nesfârşită
Ce se hrănea din El, hrănindu-L
Cu dragostea-i desăvârşită.
O, Maică Sfântă, O, Fecioară
Ce taină mare ai ascuns
Când ai adus cu trup pe lume
Pe Dumnezeul meu Iisus?
Ce foc al dragostei divine
Ai stâns cu drag la pieptul Tău,
Şi ce odor purtai în braţe
O, Maică a Lui Dumnezeu?
Ce legătură minunată
Şi ce putere de nespus
Te ţin prin dragoste legată
De Fiul Tău cel scump Iisus?
Cine-ar putea să spună oare
Cât eşti de sfântă şi curată
Când Domnu-a pogorât în Tine
Fecioară Preanevinovată?
Cine-ar putea să spună lumii
Cât Te iubeşte Dumnezeu
Pe Tine, ce L-ai dus în braţe
Şi l-ai purtat la pieptul Tău ?
Tu eşti cea mai frumoasă floare
Şi-odorul lumii creştineşti
Tot ce-a avut şi are lumea
Frumos şi sfânt, Tu Maică eşti.
De-aceia noi cei de pe urmă
Cei slabi, şi răi şi mult căzuţi
Venim să-Ţi cerem îndurare
Că Tu eşti plină de virtuţi.
Nădejdea noastră de salvare
Şi uşa milei creştineşti,
Mijlocitoarea cea mai sfântă
Şi Maica noastră-n ceruri eşti.
Remarcabila este cartea lui Dumitru Bordeianu (Marturisiri din mlastina disperarii).
Foarte multe lucruri de acolo s-ar putea dovedi folositoare in vremurile ce vor veni.
Legat de cele spuse in articol a mai spus pr Arsenie Muscalu ca de fapt numai cei intariti in har vor rezista. Multumim inca odata adminilor pentru toata osteneala lor.
Sa nu uitam de Sf Brancoveni ca atunci cind situatia a fost fara iesire singurul lor sprijin a fost la Dumnezeu.
La predica parintele a facut apel la rugaciune pt cei dati afara de la serviciu. Sunt multi oameni in pragul disperarii la propriu, fiind someri si fara vreo perspectiva de angajare. Unii incapabili sa se mai roage, aproape de gandul sinuciderii..
Zilele astea mi-a povestit cineva ca la Canalul Dunare-Marea Neagra lucrau in echipa de 5-6 oameni cu roaba, casmale,… 2 dintre ei s-au retras undeva unde era sapata o groapa in pamant. Unul era preot s-a culcat pe jos si pe pieptul lui s-a slujit Sf Liturghie, cu schimbul. din cind in cand se schimbau intre ei in asa fel incat treaba sa mearga inainte si sa nu se observe. Intalnirea cu Hristos ramane singura si ultima nadejde.
Completare la ce a spus Romeo2110:
Cartea Marturisiri din mlastina disperarii a lui Dumitru Bordeianu se gaseste
in format html la adresa:
http://www.doxolog.ro/web/apologetica/Dumitru_Bordeianu-Marturisiri_din_mlastina_disperarii/Bordeianu-Mlastina_disperarii.htm
iar in format pdf la adresa:
http://www.doxolog.ro/web/apologetica/Dumitru_Bordeianu-Marturisiri_din_mlastina_disperarii/Bordeianu-Mlastina_disperarii.pdf
Invitam pe administratorul acestui blog, dar si pe toti cei care au dispozitia de a-si sacrifica putin timp pentru a apara crestinismul ortodox, sa participe la un “Razboi intru cuvant” (postand un comentariu la) la adresa:
http://saccsiv.wordpress.com/dialoguri-cu-realizatorii-site-ului-iesirea-din-matrix/
unde este atacat crestinismul.
Va multumim!
Multumim, dar, consecventi celor scrise chiar in aceasta postare, nu dorim sa ne impplicam in astfel de polemici, care nu duc la nimic bun, decat numai la tulburare, stiu fiind ca intotdeauna fiecare ramane la ale sale. Nici timp nu avem si nici nu credem ca este bine sa intram in astfel de “razboaie”.
In alta ordine de idei, chiar nu nu foloseste nimanui amestecarea lui Gregorian Bivolaru cu restul scrierilor de acolo, indiferent cate motivatii ati gasi… Un astfel de lucrator dintre cei mai rai al satanei nu trebuie sa fie recomandat sub nicio forma, oricate adevaruri ar amesteca cu minciunile sale uciase de suflete!
@ Mihai:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/01/14/unde-mai-este-unitatea-duhului-intre-noi/
da, acesta este interviul.
legat de ce spune pr Arsenie mai spunea un parinte ca problema buletinelor pt dansul e un semn, unul ca multe altele, ca suntem in vremurile din urma.. dar ca adevarata problema e dezbinarea si aici intr-adevar e o mare problema duhovniceasca.
A trecut un an de ‘criza’ si lucrurile s-au schimbat dramatic pentru atatia romani. Copii abandonati la orfelinate si batrani la azile fiindca parintii au ramas fara servici..
Ce va mai veni oare si peste neamul nostru, ce va fi cu noi pe mai departe? Domnul a zis ca va fi cu noi in fiecare zi pana la sfarsitul veacurilor.
Sa-i rugam si noi pe Sf Brancoveni si pe cei cu chip de lumina din inchisori ca sa ne ajute sa ne izbavim cu bine de necazurile ce stau in fata.
Asa este, Mihai, dramele acestea au inceput si n-am auzit pe multi sa se gandeasca la toate aceste suflete cum sa le ajute, macar cu rugaciunea intru durerea inimii, cum ne invata Cuviosul Paisie. E foarte bine ca ai amintit, fiindca putem foarte usor sa ignoram aceste realitati si sa credem ca suferinta acestor oameni nici nu exista.
da, sa ne rugam pt ei caci le va fi f greu. Si, totusi, in tot greul pe care ei il vor avea de infruntat e o parte buna: se vor intoarce la Dumnezeu. Nu, nu e o simpla teorie, ori vorbe aruncate in vant. Si eu am lucrat la o unitate de stat privatizata. De la 18 la 30 de ani pot spune ca nu am avut nici o grija, nici o raspundere serioasa, banii erau mai mult decat suficienti, mandria mamei mele fara limite 🙂
Si au venit reducerile de personal (in cazul nostru nu au fost de 20% ci de 50%, insa nu asta e important).
Am cunoscut depresia, disperarea, frica, neputiinta.
Nu mi-a mai ramas alta solutie decat sa-l tin pe Dumnezeu strans de mana. Si cu el am trecut imposibilul. Da, au urmat cativa ani in care nu stiu cum am reusit sa traiesc; am plecat in alt oras unde am gasit un serviciu; lucram la patron, cu un salar de nimic din care cea mai mare parte mergea la gazda, iar restul -cam 100 lei pe luna- erau strict pt mancare(adica o paine la 2 zile, niste halva, biscuiti ieftini, si, in zile bune, un carnat) si tigari(de care nu ma puteam lasa; noroc ca erau ieftine). De cele mai multe ori refuzam sa ma gandesc la ziua de maine pt ca nu credeam ca voi mai avea putere sa o prind. Traiam in etape, cu pasi mici: de dimineata pana seara = 1 pas; si de seara pana dimineata = pasul 2.
Ma uit in urma si nu-mi vine sa cred ca inca mai traiesc. Stiu ca numai Dumnezeu m-a ajutat. Si mai stiu ca tot greul care a fost, si uneori inca mai e, m-a intors spre Dumnezeu. Inainte nu imi pasa, nu credeam, nici nu puteam sa cred; de fapt gandeam ca Iisus e doar o poveste care nu s-a intamplat niciodata. Acum vad lucrurile altfel. Stiu ca minuni se intampla, stiu ca atunci cand iti e mai greu, o mana te trage afara din groapa in care ai intrat. Am vazut minunile asa cum le puteti vedea si voi daca sunteti atenti: daca nu cunosti, ori nu vezi iesirea din labirint, drumul se deschide singur cand ai credinta – iar aceasta e o minune, in ciuda faptului ca nu vezi ingeri :).
Chiar daca inca imi mai e greu(insa nici pe departe atat de greu cum mi-a fost), chiar daca e posibil sa nu mai am niciodata un serviciu sigur si bine platit, incerc din toate puterile mele (cu toate ca uneori mai disper) sa-l tin de mana pe Dumnezeu.
Asta e solutia pe care o recomand si celor care vor ramane fara serviciu. Stiu ca imposibilul poate fi depasit cu CREDINTA si CURAJ.
Domnul fie cu voi!
Creştini Hristos ne cere milă
Creştini Hristos ne cere milă
Ne cere-un ban, o mângâiere
Ne-ntinde-o mână tremurândă
În sărăcie şi-n durere.
Creştini Hristos, stă gol în stradă
Sau plânge singur în spitale,
Nedreptăţit, lipsit de milă
Sau hărţuit prin tribunale.
Hristos, desculţ şi plin de lacrimi,
Sfios şi gol, pătruns de frig,
Orfan, pribeag, în colţul străzii,
Ne cere bani pentr-un covrig.
Ne cere nouă, Domnul milă
Sărman şi gol, de-atâea ori,
Prin cei mai mici ai săi din lume..!
Putem să fim nepăsători?
Să credem, că necazul nostru,
E tot la fel de greu şi mare,
Dar, că ni-l ducem în tăcere
Fără să cerem îndurare?
Sau să gândim că ajutându-l
Vom sărăci şi noi ş-apoi
Vom plânge-amar în colţul străzii
La fel ca El, flămânzi şi goi?
O!… Dumnezeu din cer veghează
El vede tot ce-nfăptuim
Din mila lui avem azi pâinea
Şi banii ca să nu cerşim.
Şi dacă azi ne cere milă,
Acum creştini, nu altă dată
Să-I acordăm azi mila noastră,
Ca s-o găsim la judecată.
El, doar a spus, că nu vrea jertfă,
Ci milă, să ne dovedim,
Prin mila noastră creştinească
Că suntem fraţi şi ne iubim.
Să ne rugăm plini de durere,
Petru creştinii fără pâine,
Şi pentru cei fără serviciu,
Fără nedejde de mai bine.
Să îl rugăm pe Tată-l nostru
Petru bătrîni, penrtu sărmani
Petru săracii ce-i cunoaştem,
Că nu suntem-creştini-orfani.
Că-n ziua sfânt-a judecăţii
Hristos va fi necruţător,
Hristos, umilul şi flămândul,
Ce azi ne cere ajutor.
@emanuelle Multumim pentru marturia ta. Sa ne ajute Bunul Dumnezeu pe toti ca sa-L gasim.
Nu va mai afundati in polemici cu cei care nu cred, rugati-va pentru ei.
In jurul meu sunt foarte putini oamnei credinciosi, ma doare sufletul pentru cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu, ii vad cum sufera; iar cei care Il hulesc, ateii, imi provoaca si mai mare mila si durere. Realizez ca daca ma pun la discutii pierd, oamenii de azi sunt foarte mandri si foarte rationali. Asa ca singurul lucru pe care-l pot face este sa ma rog pentru ei “Doamne iarta-i ca nu stiu ce spun”, “Doamne omul asta nu a avut pe nimeni sa-i vorbeasca despre Tine la timpul potrivit, cum sa creada? Arde-l Doamne cu iubirea Ta”.
Citesc si multumesc pentru aceste “medicamente” care ne ajuta in mersul nostru duhovnicesc!
Am vazut (la Saccsiv’s Weblog) pusa o intrebare foarte interesanta : „Ridic o intrebare care va parea naiva: cand vor veni vremurile, si daca nu ne vom lepada si vom fi persecutati, avem voie sa ucidem pe cel ce vrea sa ne ucida? Voi ce parerea aveti? Luand in calcul toate problemele!!”.
Greu, tare greu de raspuns !!
Ma gândesc si la ce spunea Sfântul Siluan despre mântuire “Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui”.
Cred ca ar trebui sa ne punem serios problema clipelor din urma si nu numai a zilei de azi, ce trebuie sa facem in diverse situatii, cum sa reactionam si cum sa ne manifestam fata de diverse intâmplari (majore). Va fi de fapt o lupta a noastra cu noi insine! Trebuie sa gândim atunci ca si Brâncoveanii, dar va fi tare greu atunci fara un inceput bun inca de acum!
Doamne, ajuta!
Sunt un incepator pe internet,iertati-ma daca nu sunt la inaltimea cerintelor, dar as comenta si eu urmatoarele referitor la discutiile de mai sus: Intradevar este bine din tinerete sa tinem seama de ECCLEZIASTUL Cap.12 versetul 1-14,si totus eu zic sa nu fiti deznadajduiti,pt.pacatul marturisit lui Hristos ,este primit si in ceasul al unsprazecelea, si chiar daca suferim, uneori vedem si bucurie in ele,va vorbesc din experienta proprie. Pace Domnului Isus Hristos sa fie cu voi ! IOAN
Desigur, pentru ca nu pentru pacat, ci pentru lipsa pocaintei pierdem mantuirea. Marturisirea, implinita in spovedanie, ne aduce, daca e facuta in frica lui Dumnezeu, libertatea duhului.
PS: numele Mantuitorului se scrie cu doi i: Iisus.