In fata oamenilor lumesti trebuie sa recunoastem ca postim? PUTEM CALCA POSTUL DACA SUNTEM SERVITI CU MANCARE DE DULCE, “CA SA NU SMINTIM”?
Cuv. Paisie Aghioritul despre Posturile randuite ca marturisire a lui Hristos
“- Părinte, oamenii care trăiesc duhovniceşte în lume trebuie să arate celor lumeşti că postesc?
– Când e vorba de posturile rânduite de Biserica noastră – miercurea, vinerea, posturile mari – atunci trebuie, pentru că aceasta este o mărturisire a credinţei. Însă celelalte posturi, care se fac din nevoinţă, pentru dragostea lui Hristos, sau pentru a fi auzită rugăciunea noastră într-o anumită cerere, trebuie să se facă în ascuns”.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca”, Editura Evanghelismos, 2003)
***
Din: Sfaturi si raspunsuri importante de la FERICITUL PARINTE EPIFANIE DESPRE POST
Păcat serios
In postul Adormirii Maicii Domnului din anul 1967, îşi aduc aminte doi tineri căsătoriţi, fiii săi duhovniceşti, am găzduit la o oarecare familie, rude cu noi, şi n-am postit, ţinând rânduiala casei aceleia. Am considerat lucrul acesta firesc şi de la sine vrednic de iertare. După puţin timp am mers să ne mărturisim la Stareţ, dar nu i-am spus nimic despre asta. Am mărturisit alte lucruri. Ne-a citit rugăciunea de iertare şi apoi am început să discutăm despre diferite chestiuni interesante. In cursul convorbirii ajungând la post, am spus că n-am postit. Am fi preferat să ni se deschidă pământul şi să ne înghită de ruşine când ne-a spus cu asprime:
– Şi credeţi oare că v-aţi mărturisit acum, când aţi făcut un păcat atât de serios?
Postul şi sărbătorile
S-a pus adesea întrebarea dacă se îngăduie să se servească mâncare de dulce în cazurile sărbătorilor onomastice, evenimentelor excepţionale, întrunirilor cu prietenii etc, din perioada posturilor. Stareţul spunea că atenţia faţă de oameni este o mare virtute, faptă care nu se poate suspenda în perioadele de post. Insă pe masă să se pună în mod obligatoriu mâncăruri de post. In cadrul unor limite, ele pot fi mai drese sau mai gustoase dacă vrem să cinstim pe cineva, însă absolut obligatoriu de post.
Postul şi primirea de străini
Este precumpănitor la mulţi punctul de vedere că pentru motive de primire de străini se îngăduie dezlegarea postului. Ca exemplu, din istoria Bisericii, se scoate în evidenţă tactica Părinţilor pustiului care încetau postul lor cu prilejul primirii unui oaspete sau a unui frate, când erau în călătorie.
Stareţul a limpezit lucrurile:
– Nicăieri în Pateric – spune el – nu se laudă vreun pustnic şi nu se consideră ca exemplu deoarece a dezlegat postul pe motivul primirii de străini. Ceea ce s-a spus este faptul că acei pustnici şi nevoitori sfinţi dezlegau postul lor ascetic personal, care era mult mai aspru decât cel rânduit de Biserică. Mâncau, de pildă, puţine crudităţi, legume muiate sau verdeţuri crude, sau puţin posmag muiat şi asta nu în fiecare zi, ci la 2-3 zile, sau mai rar.
Dacă se întâmpla, aşadar, să găzduiască pe cineva, atunci fierbeau legumele, sau verdeţurile şi dacă era zi cu dezlegare la untdelemn, puneau peste ele puţin untdelemn sau beau puţin vin. Se întâmpla să mai adauge puţină osteneală ca să mai dea puţin gust mâncării uscate pentru a cinsti astfel pe oaspeţii lor. Cu smerenie primeau şi ei înşişi o găzduire asemănătoare de foarte puţinele ori când ieşeau din chiliile lor. Iar când motivele primirii de străini dispăreau, se întorceau la postul aspru, sau la încă şi mai aspru ca să recâştige terenul pierdut, adică nu cumva să se fi înşelat pe ei înşişi, încât primirea de străini să le fi fost un pretext de a slăbi postul lor.
Când un oarecare pustnic, continuă Stareţul, mergea să cerceteze pe alţi pustnici în pustie, aceia îl cinsteau cu puţin vin (fie deoarece era dezlegare la vin, fie deoarece aplicau iconomia pentru osteneala călătoriei). Şi acesta îl bea mulţumind, din politeţe, dar când se întorcea la chilia sa, rămânea atâtea zile fără apă câte pahare de vin primise în călătoria sa. Ucenicul său, căruia i se făcuse milă de el, atunci când călătoreau împreună, ruga în ascuns pe cei la care găzduiau să nu-i dea vin.
* * *
M-am spovedit la Stareţ cu mai mulţi ani înainte, îşi aduce aminte un fiu duhovnicesc al său, că un oarecare frate ne-a găzduit în casa sa. Avea cugetul puţin cam lumesc şi n-am postit în zilele de post. Stareţul însă mi-a spus cu asprime:
– Pe deoparte vărul, pe de alta cumătrul, dincolo cumnatul, apoi prietenul. Bine faceţi că primiţi oaspeţi. Şi v-o recomand asta. Chiar şi în zilele de post. Dar veţi servi mâncăruri de post. Ingrijite şi gustoase dacă vreţi să cinstiţi pe cineva, dar de post. Să le-o spuneţi simplu: “Astăzi este post, de aceea vă servim mâncare de post. Nu vrem să călcăm legile Bisericii”.
Postul şi întrunirile
Mulţi dintre fiii duhovniceşti ai Stareţului aveau de înfruntat multe probleme cu postul când luau parte la întruniri prieteneşti sau de breaslă (a vechilor colegi de şcoală, de muncă, de facultate etc). Este de observat că în societăţile creştineşti contemporane de nuanţă occidentală, astfel de întruniri se rânduiesc de regulă miercurile şi mai ales vinerile, deoarece următoarea zi, sâmbătă, este nelucrare şi se încheie săptămâna de lucru. (Stareţul în asta vedea o lucrare diavolească ascunsă. “S-au pierdut celelalte zile”, spunea el). Evident că nimeni nu ia în considerare marile perioade de post, nici nu are grijă să pună mâncăruri de post. Eventual, ceva salate, este singura rezolvare pentru cei ce vor să postească. Linia Stareţului era categorică:
– Dacă vreţi să luaţi parte la aceste întruniri, aveţi binecuvântare, dar să postiţi mâncând orice se află de post. Dacă nu v-aţi săturat, mâncaţi după aceea acasă sau la restaurant. Dacă nu puteţi ţine postul, atunci nici să nu luaţi parte.
Postul şi sminteala
Unii spun:
– Nu postim când ne aflăm la vreo întrunire ca să nu supărăm sau să smintim pe cineva cu ceea ce facem. Şi comentau, spunând: oare, Hristos n-a spus ca să nu ne arătăm că postim, precum făceau şi fariseii cei făţarnici?
Stareţul a răspuns la asta în felul următor:
– Când postim, sau şi atunci când facem orice altă faptă bună, trebuie să acţionăm cu cuget smerit, ca nişte “robi netrebnici”, ascultând de poruncile Bisericii. Şi asta indiferent dacă ne văd sau nu ne văd oamenii. Aşa cum nu trebuie nici să ne temem de dojana şi comentariile lor când ne facem datoria faţă de poruncile lui Dumnezeu. Nu este corect ca în privinţa asta să depindem de faptul că se mâhneşte sau “se sminteşte” cineva.
Dacă noi ne facem datoria noastră, responsabilitatea smintelii cade asupra celui ce se sminteşte, care într-o ultimă analiză fie nu recunoaşte autoritatea lui Hristos şi a Bisericii Sale asupra vieţii noastre, fie că încearcă să-şi justifice propria sa slăbiciune. Ne gândim la aceia ce se vor “sminti”, când ne vor vedea că postim, şi nu ne gândim la cei ce ne văd că nu postim, eventual, că suntem creştini ortodocşi. In acest din urmă caz responsabilitatea smintelii cade în întregime asupra noastră, deoarece noi suntem călcătorii poruncii.
Pe de altă parte dacă această silogistică o aplicăm şi în celelalte porunci ale Bisericii, desfiinţăm toată legea morală a lui Dumnezeu. De pildă vreau să merg la biserică. Dar aproape întotdeauna voi întâlni oameni pe drum. Şi mă gândesc: “Dacă intru înlăuntru şi mă văd, dacă sunt atei şi potrivnici lui Hristos, se vor deranja şi se vor întărâta. Dacă sunt creştini evlavioşi, vor spune: “Ce creştin bun! Merge la biserică!” şi lauda lor îmi va răpi folosul mergerii la biserică. Aşadar, să nu merg la biserică. Voi merge la biserică atunci când nu mă va vedea nimeni”. Şi astfel s-a dus cu mersul la biserică. Unde s-au mai auzit acestea? Care Evanghelie spune astfel de lucruri?
(Din: “Crampeie de viata. Din viata si invataturile parintelui Epifanie Teodoropulos”, Ed. Evanghelismos)
Parintele Arsenie Muscalu – Despre Post (audio):
– Cum putem sa postim atunci cand un prieten ne gateste ceva de dulce: daca mancam incalcam postul, iar daca nu mancam nu tinem dragostea aproapelui?
– E o intrebare care se pune de foarte multi oameni. Porunca dragostei este porunca desavarsirii, dragostea este cununa tuturor virtutiilor. Sa ne intrebam intai: cine ne-a adus intai porunca dragostei? Porunca dragostei ne-a adus-o Mantuitorul Hristos. Biserica este pastratoarea poruncilor Lui. Biserica insa ne recomanda postul, atunci ce facem? Nu ascultam de Biserica, nu ascultam de Mantuitorul Hristos. Atunci in numele carui fel de dragoste sa incalcam porunca postului? Si aici este vorba de o neintelegere. As zice ca atunci cand este un post randuit de Biserica, trebuie sa il respectam.
Nu este dragoste adevarata aceea care incalca postul. Faptul de a ne cere cineva sa nu ascultam de Biserica dovedeste ca el nu asculta de Biserica, deci in numele cui ne cere sa ascultam de porunca dragostei? Ce fel de dragoste este?
Deci atunci cand Biserica ne randuieste vreme de post, trebuie sa ascultam mai mult de Ea, pentru ca daca vom asculta de Ea, ascultand-o vom ajunge si la dragoste pe calea credintei si a postului. Sa renuntam la post din dragoste pentru aproapele, pentru a nu-l intrista, numai atunci cand e vorba de un post particular, adica avem noi o nevointa a noastra, in afara celor randuite de Biserica. Atunci putem sa reununtam la ea de dragul aproapelui, pentru a nu-l mahni.
Deci cand e vorba de un post particular, renuntam la el pentru aproapele, dar cand e vorba de un post randuit de Biserica, e mai bine sa spunem cu smerenie ca postim, caci vom marturisi prin asta pe Hristos.
- Toata conferinta despre POST a Parintelui Arsenie Muscalu din 2002 (audio) – pe siteul CATEHETICA
Legaturi:
- Sa postim cu marime de suflet! CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL DESPRE NEVOIA DE POST, INFRANARE, ASCEZA
- Incepe Postul Adormirii Maicii Domnului! Lasa-vom sec si de rautate, de cleveteala, de duh lumesc?
- Ce mancam in post?
- Cuviosul Paisie Aghioritul: La ce sa luam aminte mai mult in Postul Mare?
- Sfaturi si raspunsuri importante de la FERICITUL PARINTE EPIFANIE DESPRE POST
- CUVANT VIU SI LAMURITOR DESPRE SENSUL, FOLOSUL SI MASURA POSTULUI de Ieromonahul Ioan Buliga
- “Postul moderat si cumpatat este baza si capul tuturor virtutilor” (Sf. Cuv. Paisie de la Neamt)
- DE CE POSTIM? DE CE SA IERTAM? CARE NE E VOCATIA? (Parintele Rafail Noica)
- Sfantul Simeon Noul Teolog: POSTUL SI BINEFACERILE LUI
- Cum sa luam Postul in serios in lumea noastra?
- “STILUL DE VIATA” AL POSTULUI
- “…. NUMAI CU POST SI CU RUGACIUNE”
- Puţin, despre post
- Fisa postului
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Cred ca acest articol ne poate ajuta sa ne dam mai bine seama cam cat de jos sau de ridicat este nivelul credintei noastre si ne poate ajuta sa ne mai si smerim putin.N-a dat nimeni cu piatra asa ca n-are sens sa ne contrazicem degeaba.
Insa daca tot suntem in post as vrea sa fac o propunere.
Cred ca ar trebui sa scrieti un articol despre cum ar trebui facuta o spovedanie completa cat de mult trebuie intrat in detalii sau ce ar trebui sa faca un om care nu poate sa se spovedasca sau nu are incredere in preoti sau cazuri de genul acesta,fiindca exista sau despre cum ar trebui sa ne alegem un duhovnic, cand si in ce conditii ne putem schimba duhovnicul?Putem avea mai multi duhovnici?
Este tot ceea ce ne spune duhovnicul de la Dumnezeu?
Chestiuni de genul acesta.
@mirela
subscriu, cel mai realist comentariu!
Si eu mi-am luat dezlegare singura de la post in anul 2001 in postul Sf Marii la o masa cu un grup de catolici din strainatate, ceva rude mai indepartate pe care le vedeam pt prima data. Am refuzat categoric doar carnea. Si pt atat mi-au iesit destule vorbe in acea ramura mai indepartata de rudenie ca-s habotnica, etc. Nici macar atat, mai ales ca-i vedeam prima data… Si peste un an isi mai aminteau…
Dar duhovnicul m-a certat si el cu toata fermitatea si mahnirea cand i-am spus, ca trebuia sa marturisesc prin post credinta ortodoxa! Exact cum ati scris in articol, asa m-a invatat si el, numai postul particular, sau ce mai da duhovnicul in plus se poate delega, nicidecum postul Bisericii.
Si de atunci greseala asta n-am mai facut-o desi mi s-a intamplat f des sa fiu singura dintre ortodocsi care nu dezleaga postul la masa cu protestantul sau/si catolicul.
Deosebit de binevenit articol!
@ Constantin:
E realist, dar nu e o scuza pentru a nu posti. Vrem sa fim crestini si sa ne avem bine si cu toata lumea, fara sa fim nu prigoniti, dar nici macar luati la ochi si dispretuiti? Nu prea merge… De acord, prin concesie, in anumite situatii conflictuale sau cand sunt oameni care chiar nu pot intelege (mai ales rude mai in varsta mai sensibile, sa zicem), putem invoca si alte motive.
Nu stiu cum sa spun, dar foarte rar mi s-a intamplat ca cineva sa INSISTE sa mananc de dulce, daca eu tineam post. Mai mult cei apropiati, dar mai ne-dusi la biserica ar fi dispusi la asta, dar cineva strain nu prea si-ar permite…
Nu cumva e o problema de atitudine si din partea noastra?
De ex. daca un musulman tine “postul” Ramadanului, cei care nu sunt musulmani ii fac vreo observatie? 😮
Ce-ar fi sa invatam si de la altii cate ceva?
Doamne, ajuta! Si iertati!
@admin,
Nu am spus ca nu trebuie sa postim, nici ca sa ma plang, ci mi-am spus pur si simplu of-ul, si ce cred ca au multi crestini de infruntat. Fireste, nu ar fi fost de asteptat ca e usor, in fond, macar acestea suntem datori sa le rabdam, daca suntem ai lui Hristos. Desi, ce-i drept eu pe cat se poate evit asta, nu pt umilinte ci pt scandal, adica vad pe unii care se isterizeaza pur si simplu de la asta. Daca vad ca omul se sminteste usor, prefer sa nu il provoc. Atata tot.
Vreau sa spun ceva, strict din experienta mea personala, apropo de manifestarile de credinta in public, de oricefel ar fi ele de la post, pina la a0ti face cruce si a te ruga. Vad ca se tot vorbeste de frica de a fi luat peste picior sau ceva in genul asta. Eu am experimentat altceva. Am mai spus-o si sus. De fiecare data cind am avut o astfel de manifestare in public, dar, atentie facuta FARA EMFAZA, nu numai ca nu mi s-a intimplat niciodata, dar niciodata sa fiu luata peste picior, dar am observat ca oamenii priveau manifestarile acestea cu un soi de respect, dupa un timp. Iar in mediul multi-cultural 9ca sa folosesc un termen la moda) in care sint au aparut curiozitati…benigne. si intrebari apropo de ce inseamna religia ortodoxa.
pe de alta parte de cite ori mi s-a intimplat sa ma manifest cu emfaza, (in functie de starea de moment) reactiile au fost cu totul altele- insa aici nu e vorba de facutul crucii sau de tinerea postului ci de anumite idei exprimate public. Si asta mi s-a intimplat cu regularitate de ceasornic. Starea de spirit era cea care conta si mai putin ce spuneam eu.
Cred ca ar trebui ca tot ce facem apropo de credinta sa ramina in palierul firescului, nu al sfidarii, nu al teatralitatii, nu al emfazei, nu al arogantei, nu al agresivitatii. Insa stiu, e greu. Sintem oameni si nu putem fi egali cu noi insine tot timpul.
@Florin M,
Atunci esti un fericit. Fireste ca nu spuneam de cineva strain. Doar nu era vorba de mancatul la terasa/restaurant, ci intr-un cadru mai restrans, la servici in pauze alaturi de colegi (si/sau patroni), in vizita la prieteni – aici sunt rudele prietenilor care insista, sau la rude. Nu inteleg despre ce problema de atitudine ar putea fi vorba din partea mea sau a noastra… Si de la cine sa invat de la cei care nu sunt musulmani, parca era vorba de atitudinea celui care tine postul.
@Mirela:
Va rog sa ma iertati, am doar o intrebare. Sigur sunteti binevenita acolo unde va e teama de scandal din cauza unei chestiuni banale ca aceasta?
Pentru ca isterizandu-se in acel fel, persoanele respective par a avea o problema inclusiv cu dvs. personal…
Doamne, ajuta!
@Mirela:
Ma surprinde concluzia dvs din finalul comentariului precedent, dar incerc sa va lamuresc: nu, nu de la ceilalti, ci chiar de la musulmanul care tine post sa luam exemplu. Exemplu de HOTARARE.
Sa fim ca albinele care extrag miere si din scoarta de copac, si din flori etc. Noi avem mult mai multe motive sa fim tari in hotararile de acest gen, decat musulmanul… Si Domnul, cunoscandu-ne inimile, stie daca eforturile noastre sunt spre slava Lui sau nu.
Toate cele bune, un post cu folos!
La mine nu a fost vorba de asa ceva, eu mai degraba ma ascund pe sub masa cand mananc de post :), decat sa fac un caz din asta. Persoanel care protesteaza in cazul meu sunt persoane apropiate care isi permit sa ma tachineze ori chipurile tin la mine si nu vor sa imi stric sanatatea sau sa ma iau dupa… babe.
@Florin M,
Mie una nu mi s-a intamplat niciodata (caci nu am de-a face in jurul meu cu persoane care frecventeaza biserica) ca sa nu comenteze careva, atunci cand ma vede ca tin post, ma refer dintre cei apropiati, rude, colegi, prieteni. Si nu este vorba ca nu as fi binevenita, ei cu totii (zic ca) tin la mine cum spuneam mai sus, si nu vor sa fac sacrificii gratuite (zic ei). Una din aceste persoane este chiar ruda de gradul I, asa ca… Iar fostul meu patron mai in gluma mai in serios, isi propusese sa imi schimbe fortat meniul, cu bonuri de masa suplimentare… asa e cand nu doar cand ai o problema cu cineva, ci si cand tii la el, ii vrei “binele”, sa il duci pe “calea cea buna”. Dar destul despre mine…
O, Maică a milostivirii
Prin rugă dă-ne bunătate,
Dă milă-n sufletele noastre
Credinţă sfântă şi dreptate.
Deschide-ne inima rece,
Spre viaţa sfântă, spre iubire,
Spre Adevărul viu şi veşnic
Spre căile de mântuire
Uneşte-ne Tu Preacurată,
În dragostea pentru credinţă
În pacea şi în curaţia
Ce vine dintr-u pocăinţă.
Că grele curse ne aşteaptă
Şi mari poveri pe zi ce trece,
Ne storc şi munca şi credinţa,
Şi inima ni-i tot mai rece,
C’am izgonit Harul prin patimi
Şi dragostea şi curăţia
Încât deşi’am primit botezul,
Nu mai iubim ortodoxia.
Nu mai trăim în vrednicie
Nici în virtuțile credinţei
Nu ne mai spovedim cu frică
Nu ducem crucea pocăinţei.
Nu mai rostim nici Adevărul
Nici crezul nostru în Iisus,
Decând ne ducem orbi şi lacomi
Spre “paradisul” din apus.
Păzeşte-ne Maică credinţa,
Şi neamul nostru românesc,
De cursele ce bat la uşă,
De răul neopăgânesc .
Dă-ne răbdare şi iubire,
Dă-ne credinţă neclintită,
Curajul spre mărturisirea
Cu duh şi inimă smerită.
Fii lângă noi în orice vreme,
Cu mila şi’ndurarearea Ta
O Maică a milostivirii,
Că ne poţi pururi ajuta.
Buttom line ne afectează prea mult părerea altora, care rămâne doar o părere … Vrem să fim iubiţi, plăcuţi, acceptaţi, vrem să ne „integrăm” să „socializăm”, să fim simpatici şi drăguţi. Avem această atitudine fie conştient, fie ea există latent în subconştientul nostru. Şi în fond indiferent ce facem, nu putem să-i mulţumim pe toţi. Oricum se va găsi câte unul care să ne critice pe te miri ce considerent. Aşa că cel mai sigur este să plăcem lui Dumnezeu, şi să trecem cu „caravana” noastră mai departe.
În trecut când cel puţin în comunităţile rurale româneşti toată lumea se cunoştea cu toată lumea şi cel care făcea un păcat era „cunoscut” de tot satul, şi păcatul era excepţia de la regulă, într-adevăr părerea comunităţii conta. Trebuia să ţii seamă şi de ea.
În schimb în lumea pe dos în care trăim, în care păcatul este regula şi virtutea o raritate, nu cred că mai este necesar să mai ţinem cont atât de mult de ceea ce spun alţii despre noi. Repet că trebuie să facem binele ca pe ceva firesc, normal, şi să considerăm că suntem datori să-l facem, că nu avem de fapt niciun merit prin asta, şi să nu ne considerăm cu nimic mai speciali decât alţii şi să nu-i judecăm, … dacă putem … 🙂
La noi (la romani) mai este la o adica si o problema de nesimtire si tupeul de a-i da indicatii ceiluilalt ce poate si ce nu poate sa faca, iar diavolul, mai ales in perioada postului, marseaza f. mult pe chestia asta pt. a ne ispiti.
Cu alte cuvinte, tratand problema la nivelul unui bun-simt elementar: ce te racaie frate pe tine ce mananc si ce nu mananc eu ? Eu te intreb pe tine de ce nu mananci mancarea pe care ti-a pus-o nevasta-ta la pachet si preferi sa-ti iei de la restaurant sau te intreb de ce nu ai mancat pielea de la pui sau ai dat la o parte maslinele din pizza ?
Poate daca suntem FOARTE apropiati, te intreb. Dar altfel … daca te intreb inseamna ca sunt nesimtit si deci merit un raspuns pe masura (sau merit lipsa unui raspuns).
Pe mine asta ma irita in primul rand cand vine vorba de genul acesta de intrebari si discutii legate de post. Mai frate, ce mananc si ce nu mananc, daca tin sau nu tin post, regim vegetarian, lacto-vegetarian, carnivor, ierbivor, samd, este o chestiune PERSONALA. Deci genul acesta de intrebari nu se pun si punct.
De ce trebuie eu sa ii dau eu lui X sau Y, pe care nu-l cunosc sau il cunosc superficial (gen nu stiu ce cunostinta, coleg de serivici, samd) nu stiu ce explicatii legate de regimul meu alimentar ? Poate sunt bolnav, poate daca mananc lactate ma deranjez la stomac sau poate pur si simplu asa m-a facut pe mine mama, sa nu tolerez carnea. Trebuie acum sa stau sa ma explic in fata oricui vis-a-vis de o chestiune asa de personala (persoana care ma intreaba presupunem ca nu stie ca tin post, deci teoretic ar cere sa primeasca oricare din raspunsurile stanjenitoare de mai inainte). Nu cred.
Iar cat ii priveste pe cei apropiati, care se presupune ca te cunosc, daca dupa tzspe ani in care ai tinut post tot au ceva de comentat, trebuie pur si simplu ignorati, caci e clar ca isi invartoseaza inimile in rau (in niciun caz nu cred ca trebuie sa primeasca de fiecare data aceeasi explicatie legata de post, prilej pt. ei de a da nastere, tot de fiecare data, la aceleasi discutii stupide si inutile).
Oricum, una peste alta nici eu nu cred ca trebuie sa ne luam singuri dezlegari la post, indiferent de motiv. Trebuie cu orice pret sa incercam sa il tinem iar daca, dintr-un motiv sau altul, cadem, sa incercam sa ne ridicam si sa ne reluam postul, notand caderea respectiva pentru a o marturisi la spovedanie si incercand sa ne intarim pe viitor pt. a nu mai cadea.
Eu am vazut de f. multe ori, cu diverse ocazii, banchete, onomastici, samd, oameni care, in fatza unei mese bogate, isi puneau numai un pahar cu suc sau vin si cateva saratele si se simteau f. bine dicutand si glumind cu cei din jur fara a fi intrebati nimic.
Nu stiu de ce faceau asta. Poate tineau post, erau deranjati la stomac sau pur si simplu nu le era foame. Dar nu mi-a trecut nicio secunda prin cap sa ii intreb ceva in legatura cu asta. Deci … in cazul celor care tin post, isi mai baga si dracu coada (deci cei care intreaba sunt de regula ispititi sa te intrebe pt. a te sminti, nu sunt nu stiu ce cautatori de adevar care s-au nimerit si ei sa fie interesati de ce inseamna postul).
Printre straini e mai usor de tinut post, pentru ca sunt multi care mai postesc – hindusii sunt vegan (nu veggie sau vegetarieni ceea ce include lapte si oua, ci tin post ca noi), musulmanii si ceilalti. Postul nostru ortodox e mai mult o curiozitate – o japoneza intreba plina de mirare si curiozitate, dar fara rautate daca se mananca inghetata si altele.
Printre ai tai insa e mult mai greu, pentru ca si ei sunt ortodocsi (majoritatea) si intervine judecarea aproapelui reciproca. Chiar cei care mai merg la biserica te judeca ca tii post prea strict. Multi batrani (care s-au intors in ultimii 10-20 ani la credinta dupa atatia ani de ateism) nu pot tine post, de frica sa nu pateasca ceva sau pentru ca le e rau. Si e greu cand ai tai servesc mancare de post alaturi de fripturi (pentru ei), apoi isi baga mana pana la coate dintr-una in alta… Sau cand un coleg de servici f. dragut si bineintentionat te serveste cu ciocolata, asigurandu-te ca e de post, doar si el tine post. Le explici, dar nu prea ai cu cine discuta.
Vazand in post mai multe semnificatii, ca niste trepte spre desavarsire, la fel voi fi vazut si din afara.
Daca privesc postul ca pe o curatire trupeasca si il accept in numele Domnului, tot este un lucru bun nadajduind sa urc mai departe.
Daca il vad ca pe o mica jertfa de multumire pe care o aduc Domnului eu, ca o sluga ce isi face datoria, Dumnezeu va rasplati cu siguranta.
Daca stiu ca un blid de linte ma poate face sa imi vand dreptul de intai nascut, infranarea imi este spre sporire.
Daca simt ca mancarea este doar o nevoie a trupului cel materialnic si ca in Imparatia Cerurilor nu voi mai avea nevoie de bucatele acestea, postul este o bucurie.
Cine le vede pe toate la un loc si poate posti cu usurinta, cred ca este binecuvantat. Cine in timpul postului are o multime de ganduri si viseaza la diferite mancaruri, dar rezista, Dumnezeu ii vede nevointa si lupta si il intareste, incununandu-l.
In functie de semnificatia pe care o dai postului esti probabil privit si de cei din jur. Ori o vei simti ca pe o prigoana, ori te vei simti privit ca un ciudat, ori vei vedea curiozitatea si dorinta lor de a afla mai multe, ori nu vei baga de seama privirea lor. Iar pe masura reactiilor lor va veni si raspunsul tau. Celor in fata carora trebuie sa recunosti, vei recunoaste, iar celor de care trebuie sa te ascunzi, te vei ascunde.
Oricum ar fi, bine este sa ti post cu nadejde si smerenie, in numele Domnului Dumnezeu.
Sa dea Domnul sa avem cu toti un post cu folos!
Iertati-ma!
foarte ciudat cum unii pot sa tina regim alimentar fara sa se jeneze ( ba chiar descriu cu lux de amanunte cum anume o fac , metode , mancaruri , tot tacamul ) , ciudat cum unii practica tot felul de ciudatenii care mai de care mai aiuristice ( dar despre care cred ca le face bine spiritului lor ) si nu au nici o retinere in a se evidentia cu acestea , ciudat cum unii se roaga in gura mare , in mijlocul drumului , in miezul zilei fara sa-si faca vreun complex legat de cei din jur , iar altii au chiar imbracamintea total diferita de a celorlalti tocmai pentru a se diferentia IAR NOI , ORTODOCSII , ne temem sau ne rusinam , parca , sa marturisim ca apartinem uneia Sfinta , Soborniceasca si Apostoleasca Biserica a lui Hristos si ca ne supunem regulilor ei .
Oare de ce tot ce tine de exterior , de trup , naste atatea controverse si comentarii ? Poate pentru ca atat imbracamintea cat si mancarea sunt ceva vizibil si in functie de acestea suntem judecati de cei din jurul nostru in timp ce in suflet ne putem permite sa fim fatarnici , ca doar Dumnezeu ne cunoaste cu adevarat ? Preferam sa fim “in rand cu lumea” si ne mintim in cuget , gandind ca sufleteste suntem cu Dumnezeu . Ne indreptatim permanent , indiferent de ocazie , NE ADAPTAM permanent doar-doar n-om pierde trendul lumii . La prima vedere seamana a cale de mijloc dar nu-i nici pe departe dreapta socotinta .
Doamne , ajuta-ne !
Cum a spus Lucian, nu e vorba ca esti printre straini sau printre ai tai, ci de felul omului de a fi, ca daca din atitudine impui respect (indiferent daca pe moment ai pofta doar de un pahar cu suc sau cu vin), nu te mai intreaba nimeni nimic.
@mirela
“Si nu este vorba ca nu as fi binevenita, ei cu totii (zic ca) tin la mine cum spuneam mai sus, si nu vor sa fac sacrificii gratuite (zic ei). Una din aceste persoane este chiar ruda de gradul I, asa ca… Iar fostul meu patron mai in gluma mai in serios, isi propusese sa imi schimbe fortat meniul, cu bonuri de masa suplimentare… ”
pai spune-le ca daca te iubesc, sa te lase in pace sa mananci cu bucurie, fara nodurile racaielilor ceea ce-ti face bucurie sa mananci, ca postul nu e sacrificiu pt tine, ci asa te simti tu bine. Iar fostul patron, pe langa ca-si permitea prea multe, tot nu avea nici o putere impotriva vointei tale.
In inchisori, cand li se dadea vinerea carne fortat, erau destui care posteau negru, putem si noi, mai ales ca in celelalte zile mancam mese atat de consistente si cate putin din toate bunatatile, nu ca cei din inchisoare.
Adica cand nu se poate evita, e de ajuns si un pahar cu apa toata ziua, pana cei din jur inteleg sa ne respecte in credinta noastra.
Postul Bisericii este si un mod de marturisire a credintei (inclusiv ca postul ajuta si nu e chin), dar inainte de toate sa nu uitam in post postul duhovnicesc. Cu acela ne marturisim mai mult credinta!
@svm
“Si e greu cand ai tai servesc mancare de post alaturi de fripturi (pentru ei), apoi isi baga mana pana la coate dintr-una in alta… Sau cand un coleg de servici f. dragut si bineintentionat te serveste cu ciocolata, asigurandu-te ca e de post, doar si el tine post. Le explici, dar nu prea ai cu cine discuta.”
Da, dar nu e nevoie sa mananci impreuna cu ai tai, ci numai la aceeasi masa. Am inceput si eu sa merg la Biserica si sa postesc pe la 15 ani, si ai mei nu posteau. Si ca sa fiu sigura ca nu ma pacaleste nimeni din dragoste prea mare, imi faceam singura blidul de mancare, care cu timpul a inceput sa fie poftit de toata lumea, si dupa cativa ani au inceput si ai mei sa posteasca si sa mearga la Biserica (cu o exceptie). Iar acea exceptie, postea adesea fara sa vrea pt ca-i placea blidul meu si se multumea cu ce-mi faceam eu in post.
Iar pe coleg il refuzi simplu “nu multumesc”, fara 1001 vorbe goale, pt ca nu esti obligata sa ai oricand pofta de ciocolata, sau spui ca te dor dintii.
Avem impresia ca experientele cele mai urate si chiar traumatizante apropo de agresivitatea celor care nu te lasa sa postesti fara sa iti sara in cap le avem mai ales de la romanasii nostri botezati, si inca si mai mult de la casnicii nostri (nu degeaba a zis Hristos cine ne vor dusmanii cei mai inversunati…) si ca exprienta unei mai mari tolerante si atitudini de normalitate a fost gasita taman in mediile neortodoxe, in strainatate. Desi nu cred ca se poate spune, pe de alta parte, ca francezii (mai ales ei) si alte popoare occidentale mai puternic indoctrinate intru laicism ANTIreligios ar putea fi mai toleranti cu orice fel de manifestare religioasa exterioara (ortodoxa, musulmana sau orice fel) de la purtarea crucii, acoperirea capului, purtarea de barba si de reverenda pt. preoti, etc. Dimpotriva… In orice caz, e destul de proverbiala deja, din pacate, grosolania si mitocania romanilor in relatiile cu semenii lor, pe chestiuni care, asa cum se spune indreptatit, ar trebui sa tina de alegeri private absolut libere si personale. Azi insa ii agreseaza foarte tare pe “ortodocsii” care nu suporta Biserica si barbile, si fustele lungi, si nefolosirea machiajului la persoanele feminine. Ca doar si ei sunt credinciosi… Ce-i cu fanatismul asta insa?! Pe cand prin alte parti poate exista respectul datorat unei alte culturi, poate mai exotice, sa zicem, si de aceea poti fi mai usor lasat in pace, daca nu chiar mai respectat si admirat… La romani invidia si complexele rod mult mai mult… Cum adica, indraznesti sa iesi din rand si sa ne dai lectii (tacite) de credinta sau de morala? Cine te crezi? Habotnicule! Intolerantule!
@svm
1.De ce nu “e de post” ciocolata de post?
2.Berea in post e permisa doar atunci cand e dezlegare si la vin,asa-i?
(Nu eu,ci altcineva apropiat ar avea nevoie de raspunsurile tale…)
@admin
despre modul de tinere a posturilor,cu untdelemnn sau fara,ne puteti invata ceva(dati linkuri)?
Multumesc tuturor.Post usor!
@admin: Da, e mai usor printre straini, ca oricum esti ciudat, dar in acelasi timp poti fi luat si de arab sau altceva, si sa nu ai inspiratia de moment sa marturisesti ce esti … In Romania e clar ce e cu tine, fara sa te sau sa se intrebe cineva.
@magda s. : Ma iertati, dar postul e o simplificare a vietii si o curatire, iar ciocolata poate fi un moft. Cred ca depinde mult de persoana, moment si context. Mai bine intrebati duhovnicul.
Parca era o vorba ca nu postul, barba sau fusta lunga ne mantuiesc, ci ceea ce e in inima omului – smerenia si dragostea de aproapele… Ce greu e sa le tinem si pe astea si sa nu uitam nici de celelalte!
@ Magda S:
Asteptam un parinte sa explice mai bine.
@ svm:
Asta trebuie explicitat sau reformulat, fiindca de cele mai multe ori cand se folosesc acest gen de sintagme, cei mai multi le iau ca pe confirmarea ca… nu conteaza, nu sunt importante, deci NU TREBUIE facute cele asa-zis “exterioare”, ca e de ajuns ce avem in inima. Dar asta ar fi o ipocrizie… Fiindca nu sunt doar niste forme oarecare, si nu sunt facultative (pentru cel credincios). Stim ca ganditi asa, dar se cuvine subliniat.
@admin
Extrem de adevarata penultima postare si sunt intru totul de acord cu ea. Din pacate romanii au devenit extrem de rai si complexati. Asta este si motivul pentru care nu reusim sa iesim din mocirla.
In ceea ce ii priveste pe straini, desi sunt in multe privinte cu mult sub noi si nu sunt nici pe departe niste oameni neaparat mai buni sau mai curati sufleteste, totusi au aceasta componenta de educatie care ii face sa mentina o distanta neutra (cateodata chiar rece, indiferenta) fara de preocuparile personale ale celuilalt (fie ele culturale, religioase, culturale, samd).
Desigur, la ei s-a cazut in extrema cealalta (acea de a tolera homosexualitatea in public si alte aberatii) dar in esenta aceasta atitudine este, daca nu corecta la modul absolut, cel putin mai umana, clar preferbila veninului cu care ne tratam noi romanii unii pe ceilalti si poate chiar mai aproape de dezideratul crestin de a nu-l judeca pe celalalt (nici negativ si nici pozitiv).
In fine, e mult de discutat pe marginea acestui subiect si nu cred ca e cazul aici.
Tocmai pentru ca fiecare conteaza, dar trebuie sa nu ne lasam furati nici de stanga, nici de dreapta, de asta am adaugat: Ce greu e sa le tinem si pe astea (postul, fusta lunga) si sa nu uitam nici de celelalte (mila si dragostea de aproapele)! Fiecare face dupa inima si ravna sa, dar sa nu ne lasam dusi de val si sa dispretuim pe cei mai slabi.
Cat despre ciocolata de post, am avut si noi discutii cu duhovnicul acum cativa ani despre cascavalul din soia, apoi chiar intre noi despre carnatul din soia. Multumim si azi lui Dumnezeu ca duhovnicul a fost categoric contra, pentru ca ne-a ajutat mult. Chiar daca atunci ni s-a parut o mica corvoada, acum a devenit o binecuvantare. Ajuta si “Hristoitia” a lui Nicodim Aghioritul pentru ca explica destul de bine cum ar trebui sa fie crestinul in lume.
Spiritul care răzbate din mai toate comentariile este cel al nevindecării de “lume”. A ţine cont de părerea lumii (părerea lumească) este egal cu a ţine cont de părerea diavolului. Când lumea se supăra că faceţi voia Bunului Dumnezeu şi vă huleşte, bucuraţi-vă şi spuneţi Doamne, pentru păcatele mele că m-am însoţit cu diavolul din tinereţile mele sufăr aceasta! Ce este cu tristeţea aceasta pentru părerea “rea” a lumii? Ori nu ştiţi că împotriva celui care porneşte pe calea credinţei se vor ridica pe rând trupul, apoi lumea (şi cei mai înverşunaţi vor fi cei mai apropiaţi, chiar fraţii şi părinţii) iar la sfârşit se va arăta însuşi diavolul? Voi plângeţi când se ridică a doua oaste în loc să vă bucuraţi? Eu nu am avut niciun fel de complex că am ţinut post deşi nimeni (în afara părintelui duhovnic) nu s-a bucurat pentru mine nici chiar prietenii mei credincioşi care îmi fixau pragul credinţei şi al urmării poruncilor, maxim la pragul lor. Insă din gurile lor eu il auzeam pe satana care, în timp ce ei işi expuneau nivelul la care trebuie să trăiască un mirean (şi care culmea, era de maxim nivelul lor), spunea “bine este (ce zici), bine este (ce zici)”.
Şi pentru a vă mai indulci un pic am să vă istorisesc o întâmplare de-a mea. În postul naşterii Domnului, de nevoie a trebuit să particip la o masă cu colegi veniţi din capitală. Fiecare a comandat ce a vrut (bineînţeles de frupt) şi la urmă eu am comandat de post. Bineînţeles că nu s-a pus problema să beau alcool. Le-am făcut urări cu suc. Ca în orice situaţie de genul ăsta a apărut şi discuţia inevitabilă despre post ca atribut al credinţei, în care s-au adus argumentele clasice diavolesti despre habotnicie, inutilitate, sănătate, etc.(şi aici e curios că toţi oamenii, indiferent de nivelul de cultură, educaţie, vărstă, etc. servesc acelelaşi argumente “parcă” din aceeaşi gură – diavolească). După ce le-am explicat cu duhul blândeţii că postul meu este numai pentru că este poruncă dumnezeiească şi că nu mă intersează nimic din cele ale lumii (nici slavă, nici dietă, nici curăţre a organismului), pentru că trecuseră la o discuţie “între ei” despre superioritatea raţiunii lor i-am întrebat “Ştiţi care este difernţa dintre mine şi voi?” S-au oprit cu o atitudine de aşteptare curioasă dar cumnite. Şi privindu-i cu drag dar şi cu tristeţe (pentru păcatele mele), le-am răspuns “Eu ca voi am fost…” şi, coborându-mi privirea în farfurie, mi-am urmat mâncatul. Au urmat câteva clipe de tăcere şi nemişcare parcă nepământescă. Niciun cuvânt nu a mai fost rostit împotriva credinţei nici în acea seară şi nici altă dată. De atunci şeful meu mi-a fost de şi mai mare sprijin în tot ce înseamnă credinţa. Bunul Dumnezeu să vă lumineze pe toţi şi să vindece inimile noastre de tânjirea după dragostea diavolească (cunoscută de noi ca dragoste a aproapelui lumesc).
@svm
daca “ciocolata de post” trebuie evitata in post “pt ca e un moft”, tot asa si toate bunatatile (fructe extice, bomboane, alimente scumpe de care ne putem dispensa), iar asta tine de ce se discuta cu duhovnicul in particular, peste postul Bisericii. De la acele posturi in plus pe care ti le da duhovnicul, se pot face mici exceptii, sau scapi spunand ca te dor dintii.
Daca “ciocolata de post” nu e destul de “de post” continand cel putin si ulei hidrogenat, daca nu si urme de lapte, zer, atunci poate intra la posturile Bisericii, si depinde si de duhovnic, cam cat de strict iti permite sa fii in legatura cu recomandarile Bisericii cu privire la ulei si vin.
In general e cel mai greu sa tii si recomandarile cu privire la ulei si vin. Ca tot ce mananci, inclusiv painea, trebuie sa ti le faci de casa. Nu ar trebui sa ne plangem, in Germania de cele mai multe ori painea contine zer, scrie pe eticheta, asa ca oricum cel mai sigur, daca vrei sa postesti e sa-ti pregatesti singur tot ce pui in gura.
Unul din duhovnici mi-a spus ca fata lui a gasit oase in salam de soia “de post” si ne avertiza adesea sa nu avem incredere niciodata in “produse de post” cumparate.
Se poate motiva si sa un refuz in post pt cei care nu inteleg, “ca doar si ei postesc”: nu ai incredere si nu stii ce pun aia in ciocolata. Tu preferi ciocolata facuta in casa, cu miere de albine si cu nuca de cocos.
CE interesant! Uite cum de la post am ajuns la…intoleranta romanilor fata de romani.
Stiti ce am observa apropo de noi romanii, o mare problema specifica noua? Nu ne vedem de treburile noastre! Avem o curiozitate in noi extraordinara pentru ce face cel de linga noi …in detaliu, in amanunt, microscopic.Dar curiozitatea nu este una benigna ci este una maligna, bazata pe o invidie plina de venin care atinge proportii aberante si aberant de inguste (sint in stare sa rupa in bucati exact persoana care nu numai ca nu le-a facut nimic dar care poate chiar i-a ajutat, adica se merge chiar impotriva interesului personal….din invidie) si care este folosita in scopuri deloc bune incepind cu birfa.
O sa vi se para ciudat dar stiti la cine am vazut manifestarile astea? La pakistanezi si indieni. Sint de o curiozitate bolnava, patologica si daca prind ocazia incearca sa foloseasca ceea ce au stiu despre tine impotriva ta, in toate sensurile, primul pas fiind, evident birfa. Sigur, ei sint mai uniti decit noi atunci cind se confrunta cu alte natii si rase.
@ Magda S:
Dacă vei citi pe Sfinţii Părinţi desspre această temă vei afla multe sfaturi care la prima vedere se contrazic total. Pentru a nu te vătăma şi a creşte duhovniceşte trebuie să porneşti de la certitudinea că la aceeaşi problemă la 10 oameni, acelaşi părinte dă 10 sfaturi diferite. Ca să nu te plictisesc voi trece direct la concluzie. Taina celor 10 răspunsuri diferite se află în nivelele diferite de curăţie duhovnicească. Fiecare dintre noi ne-am făcut părtaşi pe calea vieţii cu mai mulţi diavoli pe care îi purtăm în cârcă şi care ne stăpânesc prin pofte. Unii avem mai mulţi, alţii au mai puţini. Cununa o vom primi dacă respectăm regulile jocului adică să învingem toţi duşmanii desăvârşit. Însă pe parcursul întrecerii, nu este drept a cere unuia care luptă cu legiuni de demoni, aceeaşi tărie împotriva lor cu a unuia care are doar 2 vrăşmaşi. De aceea pe calea către Bunul Dumnezeu fiecare trebuie să ne nevoim după putere şi cerând ajutorul Bunului Dumnezeu dar, de preferat, niciodată să nu stăm pe loc sau să dăm înapoi. Să nu ne învoim cu păcatul ci să recunoaştem starea în care suntem şi să luptăm pentru a plini un pic mai mult astăzi decât ieri, voia Bunului Dumnezeu. Ceea ce este înşelare amarnică este oprirea la un anumit nivel (ciocolată de post, etc.). Căci atunci îngăduim din nou însoţirea cu diavolul (credem noi că mai mic) şi se va naşte în noi judecata împotriva celor care vor să meargă mai departe şi ne vom face propria evanghelie ciuntind-o pe Cea adevărată (şi Bunul Dumnezeu ne-a atenţionat să nu schimbăm niciun cuvânt din Ea). De aceea singurul sfat pe care eu îl văd acuma şi pe care Biserica noastră îl propăvădiueşte este găsirea cât mai grabnică a unui duhovnic adevărat, experimentat. Sfaturile pentru alţii pot să ne surpe pe noi sau ne pot întoarce în mocirla plăcerilor lumeşti. Petecul trebuie să fie în raport cu ruptura altfel se îngreuiază sacul sau risipeşte ceea ce trebuia să ţină. Pe calea către Bunul Dumnezeu niciodată nu poţi spune “mie mi-e deajuns până aici” căci te vei afla departe de El. Concluzia… ne-a dat-o chiar Mântuitorul “Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru din ceruri este”.