In fata oamenilor lumesti trebuie sa recunoastem ca postim? PUTEM CALCA POSTUL DACA SUNTEM SERVITI CU MANCARE DE DULCE, “CA SA NU SMINTIM”?
Cuv. Paisie Aghioritul despre Posturile randuite ca marturisire a lui Hristos
“- Părinte, oamenii care trăiesc duhovniceşte în lume trebuie să arate celor lumeşti că postesc?
– Când e vorba de posturile rânduite de Biserica noastră – miercurea, vinerea, posturile mari – atunci trebuie, pentru că aceasta este o mărturisire a credinţei. Însă celelalte posturi, care se fac din nevoinţă, pentru dragostea lui Hristos, sau pentru a fi auzită rugăciunea noastră într-o anumită cerere, trebuie să se facă în ascuns”.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca”, Editura Evanghelismos, 2003)
***
Din: Sfaturi si raspunsuri importante de la FERICITUL PARINTE EPIFANIE DESPRE POST
Păcat serios
In postul Adormirii Maicii Domnului din anul 1967, îşi aduc aminte doi tineri căsătoriţi, fiii săi duhovniceşti, am găzduit la o oarecare familie, rude cu noi, şi n-am postit, ţinând rânduiala casei aceleia. Am considerat lucrul acesta firesc şi de la sine vrednic de iertare. După puţin timp am mers să ne mărturisim la Stareţ, dar nu i-am spus nimic despre asta. Am mărturisit alte lucruri. Ne-a citit rugăciunea de iertare şi apoi am început să discutăm despre diferite chestiuni interesante. In cursul convorbirii ajungând la post, am spus că n-am postit. Am fi preferat să ni se deschidă pământul şi să ne înghită de ruşine când ne-a spus cu asprime:
– Şi credeţi oare că v-aţi mărturisit acum, când aţi făcut un păcat atât de serios?
Postul şi sărbătorile
S-a pus adesea întrebarea dacă se îngăduie să se servească mâncare de dulce în cazurile sărbătorilor onomastice, evenimentelor excepţionale, întrunirilor cu prietenii etc, din perioada posturilor. Stareţul spunea că atenţia faţă de oameni este o mare virtute, faptă care nu se poate suspenda în perioadele de post. Insă pe masă să se pună în mod obligatoriu mâncăruri de post. In cadrul unor limite, ele pot fi mai drese sau mai gustoase dacă vrem să cinstim pe cineva, însă absolut obligatoriu de post.
Postul şi primirea de străini
Este precumpănitor la mulţi punctul de vedere că pentru motive de primire de străini se îngăduie dezlegarea postului. Ca exemplu, din istoria Bisericii, se scoate în evidenţă tactica Părinţilor pustiului care încetau postul lor cu prilejul primirii unui oaspete sau a unui frate, când erau în călătorie.
Stareţul a limpezit lucrurile:
– Nicăieri în Pateric – spune el – nu se laudă vreun pustnic şi nu se consideră ca exemplu deoarece a dezlegat postul pe motivul primirii de străini. Ceea ce s-a spus este faptul că acei pustnici şi nevoitori sfinţi dezlegau postul lor ascetic personal, care era mult mai aspru decât cel rânduit de Biserică. Mâncau, de pildă, puţine crudităţi, legume muiate sau verdeţuri crude, sau puţin posmag muiat şi asta nu în fiecare zi, ci la 2-3 zile, sau mai rar.
Dacă se întâmpla, aşadar, să găzduiască pe cineva, atunci fierbeau legumele, sau verdeţurile şi dacă era zi cu dezlegare la untdelemn, puneau peste ele puţin untdelemn sau beau puţin vin. Se întâmpla să mai adauge puţină osteneală ca să mai dea puţin gust mâncării uscate pentru a cinsti astfel pe oaspeţii lor. Cu smerenie primeau şi ei înşişi o găzduire asemănătoare de foarte puţinele ori când ieşeau din chiliile lor. Iar când motivele primirii de străini dispăreau, se întorceau la postul aspru, sau la încă şi mai aspru ca să recâştige terenul pierdut, adică nu cumva să se fi înşelat pe ei înşişi, încât primirea de străini să le fi fost un pretext de a slăbi postul lor.
Când un oarecare pustnic, continuă Stareţul, mergea să cerceteze pe alţi pustnici în pustie, aceia îl cinsteau cu puţin vin (fie deoarece era dezlegare la vin, fie deoarece aplicau iconomia pentru osteneala călătoriei). Şi acesta îl bea mulţumind, din politeţe, dar când se întorcea la chilia sa, rămânea atâtea zile fără apă câte pahare de vin primise în călătoria sa. Ucenicul său, căruia i se făcuse milă de el, atunci când călătoreau împreună, ruga în ascuns pe cei la care găzduiau să nu-i dea vin.
* * *
M-am spovedit la Stareţ cu mai mulţi ani înainte, îşi aduce aminte un fiu duhovnicesc al său, că un oarecare frate ne-a găzduit în casa sa. Avea cugetul puţin cam lumesc şi n-am postit în zilele de post. Stareţul însă mi-a spus cu asprime:
– Pe deoparte vărul, pe de alta cumătrul, dincolo cumnatul, apoi prietenul. Bine faceţi că primiţi oaspeţi. Şi v-o recomand asta. Chiar şi în zilele de post. Dar veţi servi mâncăruri de post. Ingrijite şi gustoase dacă vreţi să cinstiţi pe cineva, dar de post. Să le-o spuneţi simplu: “Astăzi este post, de aceea vă servim mâncare de post. Nu vrem să călcăm legile Bisericii”.
Postul şi întrunirile
Mulţi dintre fiii duhovniceşti ai Stareţului aveau de înfruntat multe probleme cu postul când luau parte la întruniri prieteneşti sau de breaslă (a vechilor colegi de şcoală, de muncă, de facultate etc). Este de observat că în societăţile creştineşti contemporane de nuanţă occidentală, astfel de întruniri se rânduiesc de regulă miercurile şi mai ales vinerile, deoarece următoarea zi, sâmbătă, este nelucrare şi se încheie săptămâna de lucru. (Stareţul în asta vedea o lucrare diavolească ascunsă. “S-au pierdut celelalte zile”, spunea el). Evident că nimeni nu ia în considerare marile perioade de post, nici nu are grijă să pună mâncăruri de post. Eventual, ceva salate, este singura rezolvare pentru cei ce vor să postească. Linia Stareţului era categorică:
– Dacă vreţi să luaţi parte la aceste întruniri, aveţi binecuvântare, dar să postiţi mâncând orice se află de post. Dacă nu v-aţi săturat, mâncaţi după aceea acasă sau la restaurant. Dacă nu puteţi ţine postul, atunci nici să nu luaţi parte.
Postul şi sminteala
Unii spun:
– Nu postim când ne aflăm la vreo întrunire ca să nu supărăm sau să smintim pe cineva cu ceea ce facem. Şi comentau, spunând: oare, Hristos n-a spus ca să nu ne arătăm că postim, precum făceau şi fariseii cei făţarnici?
Stareţul a răspuns la asta în felul următor:
– Când postim, sau şi atunci când facem orice altă faptă bună, trebuie să acţionăm cu cuget smerit, ca nişte “robi netrebnici”, ascultând de poruncile Bisericii. Şi asta indiferent dacă ne văd sau nu ne văd oamenii. Aşa cum nu trebuie nici să ne temem de dojana şi comentariile lor când ne facem datoria faţă de poruncile lui Dumnezeu. Nu este corect ca în privinţa asta să depindem de faptul că se mâhneşte sau “se sminteşte” cineva.
Dacă noi ne facem datoria noastră, responsabilitatea smintelii cade asupra celui ce se sminteşte, care într-o ultimă analiză fie nu recunoaşte autoritatea lui Hristos şi a Bisericii Sale asupra vieţii noastre, fie că încearcă să-şi justifice propria sa slăbiciune. Ne gândim la aceia ce se vor “sminti”, când ne vor vedea că postim, şi nu ne gândim la cei ce ne văd că nu postim, eventual, că suntem creştini ortodocşi. In acest din urmă caz responsabilitatea smintelii cade în întregime asupra noastră, deoarece noi suntem călcătorii poruncii.
Pe de altă parte dacă această silogistică o aplicăm şi în celelalte porunci ale Bisericii, desfiinţăm toată legea morală a lui Dumnezeu. De pildă vreau să merg la biserică. Dar aproape întotdeauna voi întâlni oameni pe drum. Şi mă gândesc: “Dacă intru înlăuntru şi mă văd, dacă sunt atei şi potrivnici lui Hristos, se vor deranja şi se vor întărâta. Dacă sunt creştini evlavioşi, vor spune: “Ce creştin bun! Merge la biserică!” şi lauda lor îmi va răpi folosul mergerii la biserică. Aşadar, să nu merg la biserică. Voi merge la biserică atunci când nu mă va vedea nimeni”. Şi astfel s-a dus cu mersul la biserică. Unde s-au mai auzit acestea? Care Evanghelie spune astfel de lucruri?
(Din: “Crampeie de viata. Din viata si invataturile parintelui Epifanie Teodoropulos”, Ed. Evanghelismos)
Parintele Arsenie Muscalu – Despre Post (audio):
– Cum putem sa postim atunci cand un prieten ne gateste ceva de dulce: daca mancam incalcam postul, iar daca nu mancam nu tinem dragostea aproapelui?
– E o intrebare care se pune de foarte multi oameni. Porunca dragostei este porunca desavarsirii, dragostea este cununa tuturor virtutiilor. Sa ne intrebam intai: cine ne-a adus intai porunca dragostei? Porunca dragostei ne-a adus-o Mantuitorul Hristos. Biserica este pastratoarea poruncilor Lui. Biserica insa ne recomanda postul, atunci ce facem? Nu ascultam de Biserica, nu ascultam de Mantuitorul Hristos. Atunci in numele carui fel de dragoste sa incalcam porunca postului? Si aici este vorba de o neintelegere. As zice ca atunci cand este un post randuit de Biserica, trebuie sa il respectam.
Nu este dragoste adevarata aceea care incalca postul. Faptul de a ne cere cineva sa nu ascultam de Biserica dovedeste ca el nu asculta de Biserica, deci in numele cui ne cere sa ascultam de porunca dragostei? Ce fel de dragoste este?
Deci atunci cand Biserica ne randuieste vreme de post, trebuie sa ascultam mai mult de Ea, pentru ca daca vom asculta de Ea, ascultand-o vom ajunge si la dragoste pe calea credintei si a postului. Sa renuntam la post din dragoste pentru aproapele, pentru a nu-l intrista, numai atunci cand e vorba de un post particular, adica avem noi o nevointa a noastra, in afara celor randuite de Biserica. Atunci putem sa reununtam la ea de dragul aproapelui, pentru a nu-l mahni.
Deci cand e vorba de un post particular, renuntam la el pentru aproapele, dar cand e vorba de un post randuit de Biserica, e mai bine sa spunem cu smerenie ca postim, caci vom marturisi prin asta pe Hristos.
- Toata conferinta despre POST a Parintelui Arsenie Muscalu din 2002 (audio) – pe siteul CATEHETICA
Legaturi:
- Sa postim cu marime de suflet! CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL DESPRE NEVOIA DE POST, INFRANARE, ASCEZA
- Incepe Postul Adormirii Maicii Domnului! Lasa-vom sec si de rautate, de cleveteala, de duh lumesc?
- Ce mancam in post?
- Cuviosul Paisie Aghioritul: La ce sa luam aminte mai mult in Postul Mare?
- Sfaturi si raspunsuri importante de la FERICITUL PARINTE EPIFANIE DESPRE POST
- CUVANT VIU SI LAMURITOR DESPRE SENSUL, FOLOSUL SI MASURA POSTULUI de Ieromonahul Ioan Buliga
- “Postul moderat si cumpatat este baza si capul tuturor virtutilor” (Sf. Cuv. Paisie de la Neamt)
- DE CE POSTIM? DE CE SA IERTAM? CARE NE E VOCATIA? (Parintele Rafail Noica)
- Sfantul Simeon Noul Teolog: POSTUL SI BINEFACERILE LUI
- Cum sa luam Postul in serios in lumea noastra?
- “STILUL DE VIATA” AL POSTULUI
- “…. NUMAI CU POST SI CU RUGACIUNE”
- Puţin, despre post
- Fisa postului
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Interesant. Câte probleme ne facem în legătură de respectarea postului.
Se spune că vor veni perioade de lipsuri mari şi de foamete, în care toţi vor fi obligaţi să mănânce de voie sau de nevoie de post, şi vor fi fericiţi să aibă şi o coajă de pâine … Va veni şi vremea prigoanei maxime, pe care nu se ştie cine o va prinde. Cum va fi atunci când nu se va mai pune problema postului, de cât de post sunt alimentele şi de cât de împiedicaţi suntem de ceilalţi ca să tinem postul, ci va fi vorba de mărturisire sau lepădare, de viaţă sau de moarte?
@fane,
Cei care tin regim alimentar sau practica alte ciudatenii nu au retineri dintr-un motiv simplu: nu intampina decat rar proteste sau dezaprobari. Pe cand postul crestin este cu totul altceva, deranjeaza tocmai pentru ca tine de Biserica, si se interpreteaza ca esti habotnic, inapoiat, retrograd. In plus si ispitele de la cel rau, cum spunea Lucian, asupra celor care au ceva de comentat sunt mai mari. In general cam tot ce tine de credinta, de Biserica deranjeaza pe multi dintre acestia pentru ca nu vor sa auda de Ea si combat inclusiv randuielile bisericesti, pe care ei nu le urmeaza, spre a-si linisti constiinta lor.
Cei despre care spuneai ca nu au retineri si chiar cauta sa se diferentieze, au curaj tocmai pentru ca isi doresc aceasta si mai ales pentru ca se mandresc cu asta. Un crestin cand posteste sau arata in vreun fel ca tine regulile bisericesti, o data ca nu se mandreste cu asta, este o datorie pentru el, si a doua oara, este foarte des privit cu suspiciune, de aici si retinerile, temerile unora. Si chiar daca nu am avea aceste temeri, un stres oarecare exista, pentru ca asa se intampla cand esti respins, cand vezi esti mustrat de cei din jur chiar si numai cu privirea. Ca si crestin esti nevoit sa treci prin toate acestea, dar un sentiment neplacut tot ai atunci cand te vezi ostracizat de cei de langa tine.
Pai de voie de nevoie traim in lume, si ca sa traim trebuie sa ne adaptam intr-un fel, fara a renunta la a fi crestini traitori. Adica nu putem sa ne marginalizam, nu putem sta deoparte de un colectiv, trebuie sa invatam sa convietuim in armonie, si este posibil aceasta si fara a face rabat de la principiile noastre. Nu cred ca e vorba atat de trendul lumii cat de supravietuire, caci nu prea poti sa fii si in trend cu smintelile lumii si in Biserica in acelasi timp.
@Marian,
Cred ca ai vrut sa spui dragostea de lume, in sensul valorilor lumesti pervertite. Dragostea de aproapele, oricat de lumesc si pacatos e acesta, este dupa cum se stie o virtute si trebuie cultivata de crestini.
Dragostea pentru lume constă tocmai în a nu fi de acord cu ea pentru că e opusă Lui Dumnezeu. Asta-i dovada dragostei, să nu-i accepţi păcatul. A mustra nu înseamnă nici a urâ nici a iubi. Ceea ce mustri te va judeca. Mântuitorul i-a mustrat pe farisei dar S-a răstignit şi pentru ei. Prea des aud tema dragostei înţeleasă ca neridicare împotriva păcatului (făcând deofiinţă păcatul cu păcătosul). Restaurarea firii pe care ne-a adus-o Mântuitorul ne cere să avem raţiunea lipită de Tatăl (adică să deosebim desăvârşit binele de rău), cuvântul nostru să-I urmeze Fiului (Care deşi înţelegea păcătoşenia tuturor nu a cuvântat împotriva celor ce s-au pocăit şi chiar a cerut de la Tatăl iertare pentru ceilalţi – nu acceptare) şi astfel ne vom învrednici de mângâierea Duhului Sfânt. Însă când smintitorii îşi seamănă cuvântul lor ce dragoste este oare în inima celui ce tace privind cum se răpesc cei cruzi la minte? Oare este dragostea pe care ne-a poruncit-o Mântuitorul? Cine nu va veghea să aibă o minte curată, legată desăvârşit de poruncile Bunului Dumnezeu(ci învoindu-se cu păcatul împotriva Lui), ce cuvinte îi vor ieşi oare din gură? Sfat bun? Cuvânt ziditor? Spunea un părinte “Nu puneţi întrebări nefolositoare căci şi răspunsurile pe care le veţi primi vor fi asemenea”. Si noi am putea spune “din cele în care stăm va fi şi rodul nostru”. Cine slujeşte mamonei (chiar prin tăcere ca să nu spun şi îndreptăţire) nu-I slujeşte Bunului Dumnezeu ci împotriva Lui lucrează. Rareori am perceput duhul blândeţii în spatele cuvintelor “dragostea de aproapele”. Mai totdeauna se ascundea o superioritate atotsufientă şi vehementă, neînţelegând, culmea, căci chiar în acel moment sfătuitorul dovedea o nedragoste pentru cel ce căuta să semene cuvântul Bunului Dumnezeu, curat, şi se făcea apărătorul celui ce propăvăduia păcatul. Şi asta în numele dragostei…
@magda s.
Prevederile tipiconale pt Postul Adormirii Maicii Domnului suna cam asa:
” În Postul Adormirii PreaSfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare, cincisprezece zile, afara de Schimbarea la Faţă a Domnului Hristos, postim până la ceasul nouă din zi. Luni, miercuri şi vineri mâncăm mâncare uscată şi facem şi metanii până la pământ, până la Împărtăşirea cu Sfintele Taine, iar marti şi joi mâncăm mâncare fără untdelemn. Iar sâmbătă şi duminică mâncăm mâncare cu untdelemn şi bem vin, iar peşte nu mâncăm până la Adormirea Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu numai de ziua Schimbării la Faţă a Domnului Hristos, când mâncăm peşte de două ori în zi”.
Bineinteles ca acestea sunt pt. monahi (si dintre acestia pt cei ce au duh curat de nevointa si pace). Pt acei din lume majoritatea necuratiti, ca sa nu sparga burdufurile vechi ale trupului cu porunca noua a postului, regula o da duhovnicul. In mare, miercurea si vinerea mai aspru,iar sambata si duminica mai putina infranare.
Ce nu poate schimba duhovnicul este dezlegarea la peste doar de Schimbarea la Fata.
Mintea şi cuvântul nostru au posibilităţi nemarginite de a interpreta, imagina, analiza, evalua şi răsuci iată şi problema postului. Biserica însă nu la aceasta ne cheamă.Ea a rânduit postul pentru cine vrea să postească.Şi ni sa spus şi cum (este recomandat mai ales) în zilele noastre,prin cuvantul celor trei părinţi aleşi de admin. pentru aceasta. Dacă sfintii spun că postul este mărturisire (în situaţiile clar definte de ei) eu cred în spusa lor nu în ce-mi spune ipotetic mintea mea, pentru că ei au trăit şi cunoscut postul şi viaţa bisericii concret in dragoste si-n ascultare, nu ipotetic. Cred că este periculos să ne jucam cu nuanţele şi cuvintele în acest mod care pe nesimţite ne pot pune în opoziţie cu spusa lor. Asatzi este la mare cinste (intre ortodocsi) logica anticipativa, care decide înainte de a cunoaste concretul şi care proclama ipoteticul, egalul Adevărului trăit. Mare cursă şi adâncă inselare. Cum pot fi egale cele presupuse cu cele trăite ? . Pot şti dinainte ce voi întâmpina pe calea postului ? Presupun că este posibil aia şi aia, dar în mod clar fără credinţa, pentru că elimin interventia şi ajutorul lui Dumnezeu, conlucrarea cu harul sau, increderea în puterea rugaciunii etc, etc. Fraţilor să nu ne lăsăm înşelaţi. Dumnezeu îngăduie acele ispite care le putem duce, din care avem folos şi aş îndrăzni să spun că ne sunt necesare pentru despatimire. Multe din cele spuse acum ( în comentarii) ne pot încurca înainte să le fi întâlnit. Multe ne pot duce pe un drum greşit. Toate cele spuse până acum vorbesc despre lume nu despre Dumnezeu, despre necredinta altora nu despre credinţa noastră despre puterea şi greutatea răului nu despre puterea harului şi ajutorului lui Dumnezeu. Lumea oare ne va încuraja să postim, ea cea care osândeste clericii că nu postesc şi-i dispreţuieste pe cei pe care vor să posteasca ? . Între semeni dacă nu am făcut dovadă unei credinţe adevărate şi statornice este firesc să ne aşteptăm la ironii şi chiar la mai mult. Dacă viaţa noastra curată şi cinstita, respectul pentru semeni, onestitatea, bunătatea şi lipsa manifestarilor egoiste ne dovedesc ortodoxia, postul nostru nu va mai deranja în această formă pe cei din jur. Dar… fără de post real nu se prea ajunge la aşa ceva. Iertare pentru îndrăzneala acestor cuvinte.
Unde nu lucrează postul
Nu-i sporire în credinţă
Nu-i smerenie curată
Nu-i nici duh de umilinţă.
Unde postul nu ajunge
Nici lumina nu sporeşte
Nici iubirea nu se’aprinde
Nici sfințenia nu creşte.
Unde nu-i primit cu pace
Cu nădejde şi credinţă
Postul nu aduce roade
Şi nici gânduri de căinţă.
Postul care nu rodeşte
Nu-i din inimă primit
E o povară dusă-n silă
De un suflet răzvrătit.
Dacă n’aduce lumină
Nici răbdare, nici iubire
Postul nostru-i din mândrie
Şi ne duce-n rătăcire.
Dacă lumea şi mândria
Sufletul ni l-au supus
E semn sigur că’nlăuntru
Postul nostru n-a ajuns.
Însă când în noi pătrunde
Aripi sufletul primeşte
Şi privindu-se’ntru sine
Inima se curăţeşte.
Trează, vie şi smerită
Vrea comori duhovniceşti
Când prin post şi rugăciune
Simte slăvile cereşti
Şi sporind prin râvnă sfântă,
Mintea-n post şi rugăciune
Vine-n inimă şi naşte
Rodul sfânt şi fapte bune.
Postul este armă sfântă
Ce curăţă şi sporeşte
Postul este şcoală ’naltă,
Postu’nvie şi sfinţeşte.
Postul vindecă de patimi
Şi durerile trupeşti
Postu’nalţă rugăciunea
În tăriile cereşti.
Postul curăţeşte mintea
O educă şi-o ’ntăreşte
Iar vederea dinlăuntru
Postul viu, o adânceşte.
Postu-n pace şi-n iubire
Este armă de temut,
Foc ce arde şi renaşte,
Scară, sabie şi scut.
Dumnezeu sa va rasplateasca tuturor!
E greu de dat un raspuns nuantat din moment ce s-au scris atatea si atatea despre post. Problema este ca oamenii nu vor sau nu se lasa convinsi de invatatura Bisericii si nu vor sau nu se lasa convinsi sa urmeze calea Ei.
Altii desi par convinsi de acestea, altceva ii opreste sa inainteze…. Ce anume?
Cel mai des este pierderea in detalii, nuante cazuistice, pareri, opinii, contradictii aparente legate doar de forma(litera) etc. O preocupare excesiva, uneori constienta, este legata de felul cum parem celorlalti. O preocupare excesiva de a nu parea ipocriti, habotnici, fanatici sau o preocupare exagerata de nu “sminti” pe altii cu atasamentul nostru fata de “regulile” Bisericii.
In articol si comentarii se iau mult in discutie situatiile de genul “Daca e Post ce spun celorlalti? Ca postesc sau nu?” In speta articolul nu se refera la intrebarea “Daca trebuie sau nu sa tinem Post dupa randuiala Bisericii?”, lucru care de fapt NU AR TREBUI SA SE PUNA IN DISCUTIE….
Intrebarea dintotdeauna este “cum trebuie sa reactionez in astfel de imprejurari?” Dupa cum stim, nu exista solutii ori retete general valabile pentru fiecare persoana si situatie in parte. Exista imprejurari in care faptul de a spune ca tinem post este semn al mandriei, slavei desarte si sunt imprejurari in care a tacea in aceasta privinta este semn al tradarii sau lepadarii ori a unei false smerenii. Practic este necesar ca din imprejurarile vietii sa invatam si sa descoperim intelepciunea de care avem nevoie pentru a sti in fiecare moment cum sa reactionam mai bine, ce sa facem ca sa fie totul bine pentru mantuirea noastra. Tot timpul trebuie sa facem aceasta si neexistant indicatii speciale pentru fiecare, avem foarte multa nevoie sa descoperim gandurile si faptele noastre duhovnicului, in acest fel cu timpul ne vom lamuri cum trebuie sa actionam in fiecare imprejurare.
Cineva intr-un comentariu punea problema apartenentei la Biserica prin Botez… Da, teoretic, suntem membri ai Bisericii prin Botez, dar in cazul de fata (de fapt tot timpul) punem problema cu alta nuanta, suntem sau nu FII AI BISERICII? Fiul asculta intocmai, nu? Implineste, nu? Aici nu exista dubiu, nu? Cel ce (se) chestioneaza in sensul de indoiala sau necredinta inseamna ca (inca) nu este fiu(deplin) al Bisericii, nu este constient de lucrarea Ei, de rostul Ei, de povetele, calea si exigentele drumului mantuirii. Calea mantuirii nu este facila, comoda, lipsita de tentatii, impunsaturi din afara, “situatii jenante”, ispite….
O ispita foarte mare este cea a raspandirii in nuante ori explicatii asa-zis lamuritoare, ori “cercetari fructuoase” la capatul carora vom sti sa punem in practica sau vom intelege “destul” de bine ce avem de facut in viata ca fii ai Bisericii. La capitolul acesta incadrez si multe din cate s-au spus in comentarii…. De problema aceasta nu este scutita nici intelegerea chestiunii Postului
Lucrurile sunt simple,ele se complica datorita faptului ca (inca) nu avem o inima simpla si curata… De aici si necesitatea de a ne cunoaste pe noi insine, sa vedem cate adaosuri, barne, paie etc ne distorsioneaza intelegerea dreapta si ne opresc de la cresterea duhovniceasca de care avem nevoie… Si Postul este un mijloc al cresterii duhovnicesti. Probabil din aceasta cauza este luptat crestinul atat de tare cu “problema” Postului.
Mult se vorbeste azi ca ar conta cel mai mult ce e in suflet, in interior, de parca am avea o cunoastere reala a ceea ce este acolo… Asa incat facem direct saltul la postul duhovnicesc neavand habar practic ce este. Poate ca avem o impresie despre ceea ce este prin faptul ca am citit ceva sau ni s-a spus ceva.
Apoi, cand este vorba de Postul dat de Biserica se zice ca e nesanatos, dar daca cineva este preocupat de alteobiceiuri culinare ale paganilor(n-as putea numi altfel “postul” hindusilor, budistilor, musulmanilor etc….) sau de vreo dieta de slabire, atunci nu e nicio problema. Imi amintesc acum de samuraiul care se “intarea” cu inca o portie de orez ca sa poata rezista la lupta istovitoare ce urma… 🙂 Interesant, nu?
Problema este cu latura interioara a Postului… Postul duhovnicesc, atat de ravnit in vorbe si atat de departe de noi….
Postul si rugaciunea au fost considerate de Parintii Bisericii drept “exercitii” si “antrenamente”
Ca orice “exercitiu”, “antrenament” duhovnicesc, Postul are etapele lui a caror durata variaza de la persoana la persoana avand straturi de intelegere si de practicare. Cand spun “intelegere” nu ma refer neaparat la a intelege de ce trebuie sa postesc ci cum trebuie sa postesc!
Intrebarea “de ce?” are si ea nuantele ei, de indoiala sau cunoastere… Intrebarea “cum?” poate ca este ancorata mai mult in cunoastere si practica…
La ambele intrebari se cauta raspunsuri si ambele pot genera o multime de nuante. In tot cazul prima genereaza foarte multa raspandire si pierdere a directiei si folosului Postului pentru ca indeparteaza pe om din start de exercitarea reala a Postului.
Dupa ce omul a reusit sa sparga caruselul lui d-e ce si cum (ca nor intunecos care se pune intre gandire si fapta) si trece la fapte, abia atunci vorbim de un Post…
Straturile de practicare a Postului sunt si ele mai multe. A nu manca produse de dulce, a nu manca pana la o anumita ora(ceasul al IX-lea, ora 15.00), a manca doar mancare uscata si aceasta dupa o anumita ora (la fel ceasul al IX) ori a nu manca deloc o zi sau mai multe. Postul poate dura o zi sau o perioada mai mare de timp, dupa cum randuieste Traditia Bisericii sau dupa cum se hotaraste impreuna cu duhovnicul, legat de zile sau perioade specifice din viata cuiva. La fel poate exista o decizie temporara a episcopului locului legata de o situatie dificila.
Sunt sigur ca aceste lucruri in mare sau chiar in amanunt se stiu…
In timp, datorita modificarii obiceiurilor oamenilor apar intrebari noi, de genul daca se poate consuma bere atunci cand nu e dezlegare la vin. Presupun ca sub denumirea generica de “vin” se intelege orice bautura obtinuta printr-un procedeu asemanator sau care contine intr-un procent oarecare alcool(evident nu e vorba de bauturile tari care se exclud din start!)… asa ca… mi se pare evident raspunsul. De fapt pentru unii se pune problema “se poate, totusi, bere?” 🙂
O alta situatie oarecum noua este si aparitia acelor surogate vegetale ale unor mancaruri care nu sunt de post… Luand in discutie aceasta problema a surogatelor vegetale putem ajunge un pic la o idee mai profunda legata de Post… Printre altele, un aspect al Postului, pe langa faptul ca este lipsirea de anumite alimente care, contrar opiniei lumesti, nu sunt asa necesare, lipsirea de ele fiind doar patimasa, Postul este in sine si o lepadare de formele care inrobesc vointa omului si il fac rob pantecelui(asocierea patimasa intre forma, gust, miros etc). Postul este asadar exercitarea dorintei omului de a se rupe de lanturile poftei (ca inceput sau lucrare continua a unei lupte mult mai profunde, cea cu patimile trupesti sau cu cele generate de egoism, mandrie, ura etc….). Din acest punct de vedere mancarurile vegetale surogate sunt semn al unei hotarari “slabe” de a posti(la fel si asa zisele dulciuri de post) si ca atare rezultatele vor fi pe masura. Ca si continut ele sunt de post, dar ca forma sunt altceva. Sunt semnul formei intiparite in minte prin pofta, al neputintei de a ne detasa de patimile noastre. Aceasta hotarare slaba o putem considera cel mult o etapa intermediara a Postului, in niciun caz nu ne putem opri aici. Postul duhovnicesc este tocmai nevointa de a merge in continuare, de a te dezlega de forme, de a trece la miez, apoi la sambure si indiferent de cat de greu ar fi , la samanta, la hrana tare datatoare de viata. Pana atunci nu putem vorbi de Post duhovnicesc
Astfel de atitudini nu sunt neaparat vinovate sau condamnabile, dar arata sovaiala, nehotarare sau lipsa de motivatie… Cineva spunea intr-un comentariu ca atunci cand a inceput sa posteasca era mai hotarata si astfel vedea lucrurile mai clar, dupa aceea, intervenind obisnuinta, rutina, s-a cam tocit atentia si implicit a scazut hotararea, de unde si aparitia motivelor de renuntare… Cred ca multi dintre noi, daca nu majoritatea ne luptam(sau de fapt incetam de a ne mai lupta) cu acest lucru. Am avut la inceput un elan care, cu timpul s-a risipit…
Link : http://www.romarch.org/arhiva/Tipic.html#_Toc47274517
a se urmari Capitolul 35 DEZLEGĂRILE CELE PESTE TOT ANUL
În Postul Adormirii PreaSfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare, cincisprezece zile, afara de Schimbarea la Faţă a Domnului Hristos, postim până la ceasul nouă din zi. Luni, miercuri şi vineri mâncăm mâncare uscată şi facem şi metanii până la pământ, până la Împărtăşirea cu Sfintele Taine, iar marti şi joi mâncăm mâncare fără untdelemn. Iar sâmbătă şi duminică mâncăm mâncare cu untdelemn şi bem vin, iar peşte nu mâncăm până la Adormirea Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu numai de ziua Schimbării la Faţă a Domnului Hristos, când mâncăm peşte de două ori în zi.
Învătăturile Sfintilor Apostoli spun că Sfântul şi Marele Post, de asemeni şi toate miercurile şi vinerile de peste tot anul, întocmai trebuie să se postească apoi, după cum în Sfântul şi Marele Post mâncăm, aşa mâncăm şi miercurile şi vinerile din tot anul, afară dacă suntem neputincioşi sau dacă este Praznic, pentru că zice Cuvântul de Învătătură: Cel ce nu posteşte întru aceste zile preot, dacă este, să se caterisească, iar mirean, de este, să nu se împărtăşească o anumită vreme.
Doamne ajuta si Post cu folos tuturor”
De fapt lucrurile ar trebui abordate cu mai multa simplitate!
Postul- ca si rugaciunea sunt poruncile lui Dumnezeu si unde e porunca de la Dumnezeu, nu incape tocmeala!
In ceea ce priveste surogatele de post, duhovnicul meu nu le considera de post.
Sa ne ajute Dumnezeu sa tinem un post binecuvantat!
Depinde totusi si de persoana, nu toti pot tine postul doar cu seminte, nu toti au aceeasi structura, nu toti rezisa fizic la infometare (din motive de sanatate sau in functie de ocupatie – mai mult sau mai putin solicitanta). Mie nu o data mi s-a intamplat sa am stari de rau, de lesin in timp ce tineam post negru sau cadn mancam foarte putin.
A ne hrani cu mancaruri vegetale nu semnifica neaparat o lipsa de vointa, sau o pofta la care nu putem renunta. Ele pot fi un inlocuitor atunci cand chiar nu stii ce sa mananci. Macar de ar fi gustoase, dar majoritatea au un gust mai degraba neplacut (ma refer in special la pateurile de soia). Cu dulciurile, asa este, daca sunt prea gustoase, e bine sa le evitam, caci postul inseamna renuntare (si deci la la placerea de a ne hrani cu ceva gustos).
Mirela “Mie nu o data mi s-a intamplat sa am stari de rau, de lesin in timp ce tineam post negru sau cadn mancam foarte putin.”
Cata apa bei de obicei? Bea cel putin 2,5 l de apa pe zi cand mananci normal, si s-ar putea sa numai ai acele stari de lesin cand tii post negru!
Intai trebuie sa te inveti cu postul mai simplu, fara posturi negre. Adica sa poti cu usurinta sa renunti la carne, lapte, oua postul intreg, mai ales cele mari de peste 40 zile. Postul fara ulei, vin, sau postul cu mancare uscata, sau postul negru se pot tine numai dupa ce poti cu usurinta simplu sa renunti la carne, lapte, oua tot postul Pastelui.
Cand organismul este invatat cu carne prea des, postul negru nu se poate tine fara dezintoxicare, de aceea e nevoie de mult mai multa apa cruda, de izvor decat bei de obicei. E un secret care face sa dispara starea de lesin din timpul postului negru. Nu e valabil si pentru calugarul sau oamenii invatati sa posteasca. Carnea si alte produse sunt f bune (consistente, cu multe proteine) dar in cantitate redusa si nu regulat – intrucat contin substante care dau dependenta ca si cafeaua sau ceaiul.
Daca ai multa rabdare cu tine si incepi de la postul simplu, si ai vointa, poti ajunge daca vrei si la recomandarile Bisericii, facute pt toata lumea, nu pt oameni alesi, sau pt extraterestri.
“A ne hrani cu mancaruri vegetale nu semnifica neaparat o lipsa de vointa, sau o pofta la care nu putem renunta. Ele pot fi un inlocuitor atunci cand chiar nu stii ce sa mananci. ”
Cand nu stii ce sa mananci, se pot face salate de tot felul vara, dar si iarna din varza, radacini, sau ciorbe de legume, bostanei vinete coapte, fructe de sezon si tot ce poti face cu mana ta, asta daca Sfanta Lene nu te trimite la conserve si semipreparate cat mai asemanatoare cu produsele de frupt. Ca si soia se poate cumpara boabe si prepara in atatea feluri mult mai sanatoase pt organism.
Starile de lesin mai pot fi cauzate si de o usoara anemie, care se rezolva cu salate de frunze vara si salate de radacini rase iarna, si ghiveci de toate legumele fierte, si fructe, nu printr-un singur aliment pt ca “nu stii ce sa mananci”! Ai grija sa fie alimentatia echilibrata, nu numai proteine, ci si minerale si vitamine, etc. Adauga polen, cate o lingurita de miere de albine, si mananca variat, nu acelasi lucru in fiecare zi.
Post placut
Mai poti face pilaf cu mult marar, bob, mazare, ciuperci, mamaliguta si ceva muraturi, si in fine, de toate gospodareste, nu unilateral, cartofi prajiti, salam sau pate de soia, cipsuri, pufuleti, pizza de post.
Cele mai bune și mai indicate mâncăruri de post sunt cele care ies direct din ”mâna” lui Dumnezeu: apa, legume, zarzavaturi, rădăcini, semințe, fructe. Alte mâncăruri de poat, de calitatea a doua, să zicem, sunt cele ce ies din ”mâna” făpturilor curate ale lui Dumnezeu: mierea de albine, pâinea și vinul, apoi fierturile făcute de om cu rugăciune și mulțumire (dacă nu sunt făcute așa, ele își pierd rațiunea euharistică).
Toate delicatesurile ultrafinate și amestecate cu produse nu numai animale (zer, praf de ouă, zahăr alb, uleiuri rafinate), dar și artificiale (prin sinteză chimică, Euri, gelatine, ciocolate, etc) care imită gustul și calitățile produselor de ”dulce” nu sunt decât expresia lăcomiei și a robiei pântecelui (sau a gustului), deci nu au rațiune divină euharistică, și pe deasupra sunt și toxice, distructive pentru organism. Eceste mâncăruri moderne de post nu au fost inspirate în apariția lor de Dumnezeu, ci de ucigașul omului – diavolul, care caută să-l îndepărteze pe om și de Dumnezeu – izvorul vieții și de hrana cea bună (vie) și binecuvântată de Dumnezeu.
Cu alte cuvinte, noi în post trebuie să ne simplificăm și înduhovnicim hrana, în sensul revenirii la mâncarea cea care duce spre cunoașterea lui Dumnezeu care a făcut-o (și o binecuvintează prin lucrarea curată și prin rugăciunea noastră), nu spre drogarea simțurilor cu iluzii spre moarte…
Eu stiam ca postul negru se tine si fara apa. Gresesc ?
De asemenea, stiam ca nu este voie sa il tii decat cu dezlegare explicita de la duhovnic.
“Mancam ca sa traim,nu traim ca sa mancam”.
Ca tot se vorbea aici de marturisire cunosc un copil de 8 ani convins ca trebuie sa tina post dupa o anumita randuiala.Este atat de credibil incat a zguduit multe constiinte adulte si atee.
@ Ingrid:
Vom transmite pe e-mail Mirelei raspunsul tau. Discutia a devenit mult prea personala, pentru a se justifica prelungirea ei in mod public. Va multumim amandurora pentru intelegere!
Daca tu nu poti sa spui altora ca tu postesti cind cei din jurul tau nu postesc cum vei ramine in credinta cind chiar si cei pe care tu ii socotesti frati de credinta se vor lepada de Hristos…Asa va fi si este vremea cind si cei alesi se vor sminti.
Se vor lepada preoti monahi si multi…Trebuie sa ne tinem de Hristos…Dupa modelul celor 3 tineri si Daniil care nu au judecat pe cei ce s-au supus poruncii tiranului ci au ales a se supune lui Dumnezeu.
3. Şi a zis regele către Aşpenaz, cel mai mare peste famenii săi, să aducă dintre fiii lui Israel, din neam regesc şi din cei din viţă aleasă,
4. Patru tineri fără nici un cusur trupesc, frumoşi la chip şi iscusiţi în toată înţelepciunea, cunoscători a toată ştiinţa, cu adâncă putere de pătrundere şi plini de râvnă, ca să slujească in palatul regelui, ca să-i înveţe pe ei scrisul şi limba Caldeilor.
5. Şi să-i înveţe pe ei vreme de trei ani, după trecerea cărora să intre în slujba regelui. Pentru aceasta, regele le-a rânduit să li se dea în fiecare zi bucate din bucatele lui şi vin din vinul lui.
6. Printre ei se aflau din fiii lui Iuda: Daniel, Anania, Misael şi Azaria.
7. Şi căpetenia famenilor le-a dat nume şi a chemat pe Daniel, Beltşaţar, pe Anania, Şadrac, pe Misael, Meşac şi pe Azaria, Abed-Nego.
8. şi Daniel şi-a pus in gând să nu se spurce cu bucatele şi vinul regelui şi a cerut voie căpeteniei famenilor să nu se pângărească.
9. Şi Dumnezeu i-a dat să afle înaintea căpeteniei famenilor bunăvoinţă şl îndurare.
10. Şi a zis căpetenia famenilor către Daniel: “Mă tem numai de domnul meu, regele, care v-a rânduit mîncărurile şi băuturile; pentru ce să vadă el mai trase chipurile voastre decât ale tinerilor celor de o vârstă cu voi? Voi puneţi în primejdie capul meu înaintea regelui.
11. Şi a grăit Daniel către supraveghetorul pe care căpetenia famenilor îl pusese peste Daniel, Anania, Misael şi Azaria:
12. “Încearcă o dată cu servii tăi timp de zece zile şi dă-ne să mâncăm bucate din zarzavaturi şi să bem apă!
13. Apoi să te uiţi la chipurile noastre şi la chipul tinerilor care mănâncă din bucatele regelui şi cum ţi se va părea, aşa fă cu supuşii tăi!”
14. Atunci el le-a ascultat această rugăminte şi a încercat timp de zece zile.
15. Şi după un răstimp de zece zile, ei arătau mai frumoşi şi mai graşi la trup decât toii tinerii care mâncau din bucatele regelui.
16. Atunci supraveghetorul le-a înlocuit mâncarea lor şi vinul – băutura dor – şi le-a dat mâncăruri de legume.
Si au avut putere sa zica cind toti se inchinau idolului in Deira
16. Răspuns-au Şadrac, Meşac şi Abed-Nego şi au zis regelui: O, Nabucodonosor, noi n-avem nevoie ca la aceasta să-ţi dăm un răspuns!
17. Dacă, într-adevăr, Dumnezeul nostru Căruia Îi slujim poate să ne scape, El ne va scăpa din cuptorul cel cu foc arzător şi din mâna ta, o, rege!
18. Şi chiar dacă nu ne va scăpa, ştiut să fie de tine, o, rege, că noi nu vom sluji dumnezeilor tăi şi înaintea chipului de aur pe care tu l-ai aşezat nu vom cădea la pământ!”
Cu iertare.