CARE E TAINA NASCATOAREI DE DUMNEZEU SI A CELOR CARE II URMEAZA? Merinde duhovnicesti pe calea postului de la Parintele Sofronie

Cuviosul Sofronie Saharov ne invata:

• „Dumnezeu a slavit-o pe Maica Domnului si a pastrat-o in tacere. Tai­na Nascatoarei de Dumnezeu este taina tacerii. De aceea Dumnezeu nu i-a luminat pe oameni pentru a vorbi despre viata ei trupeasca. Biserica insa a slavit-o”.

• „Cuvantul unui sfant deschide mintea ascultatorului si acest cuvant poate fi o predica intreaga“.

• „Descoperirea lui Dumnezeu nu este in vedenii, ci in inraurirea dumnezeiescului har, care se manifesta gradual, treptat”.

• „Hristos a spus o data un cuvant, iar acest cuvant ramane vesnic. Intele­gem asta si de la sfinti. Au auzit o data un cuvant si l-au pastrat pentru toa­ta viata lor. Astfel intelegem si lucrarea cuvantului lui Dumnezeu”.

• „Pentru ca cineva sa faca misiune in mod ortodox trebuie sa aiba inaun­trul lui pe Duhul Sfant. Dar trebuie sa detina si cultura locului in care se gaseste. Atunci se poate darui celorlalti”.

• „Nimeni nu suporta sa convietuiasca cu un sfant, deoarece cuvantul unui sfant este arzator. Sfantul, cu toata viata lui, urca spre cruce, se rastigneste, iar omul care traieste alaturi de el nu suporta aceasta viata rastignita“.

• „Nu exista scrieri ale sfintelor femei. Asta nu se intampla pentru ca ele ar fi sfinte mai mici decat barbatii, si sunt chiar mai multe, insa femeile sfinte au o viata ascunsa, isi pot pastra viata lor tainica. Maica Domnului a primit un mare har de la Dumnezeu. Nu avem nici o descoperire care sa provina de la Maica Domnului, dar stim ca are un mare har, si Biserica il simte, ea si toti cei ce i se roaga“.

• „Prin urmare femeile nu au avut nevoie sa conduca pastoral pentru a-si descoperi vietile. Toate cele care ne-au lasat cateva cuvinte de-ale lor erau batrane. Dar si sfintii ar fi tacut si nu am fi avut nici o scriere de-a lor, daca nu ar fi fost nevoie de persoane responsabile, de pastori ai Bisericii, pentru a conduce turma. Testamentul lui Dumnezeu cu oamenii este inclinatia catre Dumnezeu si chemarea catre Acesta a fiecarui om. Raspunsul acestei chemari este pazirea testamentului“.

• „Cand a adormit Cuviosul Siluan, m-am simtit orfan o saptamana, apoi am avut o alta simtire”.

• „Cand cineva se roaga din inima, la un moment dat i se poate da un cuvant. Acest cuvant naste alte cuvinte, astfel se deschide mintea omului, primeste intelesul deplin al Sfintei Scripturi. Fiecare cuvant descoperitor contine intregul inteles al Sfintei Scripturi“.

• „Cand cineva incepe sa traiasca dupa Hristos, atunci societatea il exclu­de, insa atunci dobandeste o alta comuniune, caci noi, crestinii, avem o al­ta comuniune, o alta societate, nu pierdem nimic nici din aceasta lume“.

• „Cea mai mare ispita a mea, cand m-am facut monah, a fost atunci cand a trebuit sa-mi parasesc arta, pictura, deoarece consideram ca prin ar­ta m-as fi putut apropia de vesnicie. Vesnicia insa se apropie cu rugaciunea, cu negarea bogatiei intelectului si in special cu vederea lui Dumnezeu“.

• „Ramanerea si asceza in manastire aduc experiente noi, asa incat mona­hul poata sa ramana si in pustiu, altfel nu poate sa valorifice pustiul. Cand cineva fuge catre pustiu si il chinuie gandul pentru ceva (tristetea fratelui), atunci acest gand nu-l va lasa niciodata linistit”.

• „Fecioria duhului vindeca si fecioria pierduta a trupului. Ava Zosima, care avea si fecioria trupului si fecioria duhului, s-a plecat inaintea Cuvi­oasei Maria Egipteanca, care a fost desfranata de mica. Insa fecioria duhovniceasca pe care o dobandise Cuvioasa Maria Egipteanca o vindecase pe deplin“.

• „O valoare mult mai mare o are fecioria duhovniceasca, caci fecioria duhovniceasca este implinirea poruncii lui Hristos atunci cand mintea omu­lui se lipeste de Dumnezeu cu rugaciune. Aceasta feciorie duhovniceasca poate fi dobandita de toti, si de cei casatoriti, si de cei necasatoriti. Mona­hii care nu au fecioria duhovniceasca sunt nefericiti, caci nici nu nasc in zona fireasca, in zona trupeasca, nici nu isi transfera existenta in Rai“.

• „Daca oamenii au stiinta despre cum sa se mantuiasca si o si reusesc, cum sa nu reusim noi, monahii, care avem tocmai acest scop, mantuirea?”

• „Pentru ca o manastire sa creasca trebuie sa aiba duhovnicul, batranul, staretul si inchinatori. Inchinatorii ii ajuta pe monahi sa-si slabeasca patimile lor, deoarece se daruiesc, iubesc, se jertfesc. Este un mare folos atunci cand, in fiecare saptamana, inchinatorul renaste la manastire”.

• „Sfintii Parinti fac deosebire intre tristete, plans si bocire. Plansul es­te evlavie. Uneori, omul care are plans tresalta in suspine puternice, care nu sunt de natura psihologica, ci harismatica, duhovniceasca. Aceasta este plangerea. In situatia aceasta este nevoie de pustiu, ca sa nu auda nimeni plansul cu hohote. Monahul atunci nu poate sa ramana in manastire, caci plangerea inmulteste lacrimile”.

• „Parintii monahilor inteleg folosul daruirii copilului lor lui Dumnezeu doar in clipa mortii“.

• „Nu trebuie nimeni sa ceara preotia, in timp ce schima monahala trebu­ie sa o ceara, deoarece monahismul este expresia pocaintei“.

• „Cand eram monah in Manastirea Sfantul Pantelimon, nu am vrut sa-mi treaca deloc prin gand hirotonia in diacon sau preot, nici nu am vrut sa fiu propus la hirotonie. Atunci cand egumenul mi-a propus hirotonia, atunci, in timpul slujbei, deoarece nu putea sa-mi puna orarul, am facut o miscare cu mana pentru a-i ajuta. Apoi asta m-a preocupat foarte mult. Nu cumva a existat in sinea mea dorinta si s-a manifestat in acest fel? Preo­tia are multe ispite. Cand omul incepe si continua singur, atunci nu poate sa le depaseasca“.

• „Martiriul in viata monahala si, in general, in viata crestina se gaseste in cum poate cineva trai la masura varstei lui Hristos”.

• „Manastirea, pentru a functiona bine, trebuie sa aiba un duhovnic cu discernamant SAU o organizare foarte buna, altfel se transforma intr-un sat de vacanta. Cuviosul Ignatie Briancianinov, in autobiografia sa, se plange de duritatea cu care a fost abordat de primul lui duhovnic, de primul lui staret. Astfel, i-a taiat puterea rugaciunii; de aceea staretul sau duhovnicul trebuie sa fie atent la fii sai duhovnicesti sub toate aspectele. Un monah zi­cea: «Am o mare siguranta despre ceea ce spun, pentru ca vorbesc din cu­vantul parintelui (duhovnic)».”

• „Traim ca si cum nu am avea in mintea noastra nimic si, atunci cand ne intreaba cineva, avem ce spune“.

• „Uneori, odata cu predica, se poate slabi duhovniceste. Asta se intampla cand cineva vorbeste de multe ori pe zi cu putere, cu intensitate“.

• „Sfintii Parinti, de obicei, nu vorbesc in amanunt despre casnicie sau so­ti. Cand omul traieste in pocainta, gaseste solutie la multe probleme. Cand omul are frica lui Dumnezeu, atunci este luminat pentru a aborda si pro­blemele specifice vietii lui“.

• „Oamenii vor da raspuns lui Dumnezeu pentru cuvantul spus oameni­lor, cuvant ce ii depaseste ca putere“.

• „Trebuie sa vorbim atunci cand situatia ne preseaza; atunci presam si noi pe Dumnezeu Cel vesnic si ne da cuvant de libertate”.

• „Trebuie sa cinstim libertatea celuilalt. Orice se intampla cu forta nu rezista nici in timp, nici in vesnicie“.

• „Cand duhovnicul gaseste raspuns din partea cuiva, atunci il iubeste, deoarece se folosesc amandoi. De aceea, nu este rau sa existe o dragoste speciala in duhul si o multumire intre duhovnic si ucenic“.

• „Cand primim duhovnicul ca pe un dar al lui Dumnezeu sau cand in rugaciune se nasc multumirea si recunostinta fata de Dumnezeu si fata de duhovnic, atunci il iubim in duhul“.

• „Cand cineva vrea sa schimbe duhovnicul, intai trebuie sa ceara binecuvantarea lui, si astfel va pleca in pace. Sa nu duca niciunde nici un repros sau sa nu redea vreo fapta din trecut. Cand se plange, referindu-se la unele fapte, atunci diavolul primeste putere asupra lui, in timp ce, dimpotriva, daca tace, toate uneltirile diavolului sunt zadarnicite. La Revolutia france­za, cineva a zis: «Dati-mi doar o scrisoare a cuiva si ii voi lua gatul», adica ar fi putut gasi orice pretext ca sa-l omoare. De aceea, cel mai bun lucru pe care ii putem face in astfel de situatii este tacerea“.

• „Lucrarea duhovnicului este grea, deoarece trebuie sa observe in mod foarte atent si foarte amanuntit, cu mult discernamant, greselile fiilor sai duhovnicesti. Asta provoaca impotrivire si naste ura“.

• „Cand vorbim despre lucruri pe care nu le cunoastem personal si care ne depasesc, atunci ne situam in fata unui gard, unui zid care nu ne lasa nici sa le traim“.

• „Moartea unui om nevinovat preschimba toata lumea in bine, deoarece lucrarea omului nevinovat foloseste intregii lumi si vindeca nedreptatea“.

• „Nu trebuie sa facem fagaduinte lui Dumnezeu, insa, daca se intampla, trebuie sa le si implinim“.

• „L-au chemat odata pe Sfantul loan de Kronstadt sa vindece un asa-zis paralitic, dar era o cursa, deoarece voiau sa-l omoare. Cand Sfantul Ioan a inteles cursa, a zis: «Faca-se, Doamne, dupa cuvantul lor!», si asa-zisul pa­ralitic a devenit cu adevarat paralitic. In continuare, Sfantul Ioan s-a ru­gat si omul s-a facut bine la loc. Cel ce se preface bolnav este ingaduit de Dumnezeu chiar sa devina bolnav“.

• „Exista doar o mica diferenta intre megalomani si nebuni“.

• „Oamenii destepti, dupa doua saptamani de rugaciune si dupa studiul unor texte patristice, sunt capabili sa scrie o carte intreaga despre rugaciu­ne si sa si creada ca au cunoscut rugaciunea“.

• „Cand omul cunoaste desfatari pamantesti in arta, atunci simte o mare dezamagire si o mare amaraciune. Asta se intampla deoarece omul isi lu­creaza arta pentru a dobandi vesnicia, dar nu poate reusi lucrul acesta in­tr-o lucrare omeneasca. Sufletul insa cunoaste ca nu se gaseste vesnicia in acea lucrare si de aceea sufera“.

• „Cand cineva primeste un dar duhovnicesc, atrage, de obicei, invidia celorlalti si simte nevoia de a-l ascunde. Astfel, fara sa inteleaga, devine ne­bun intru Hristos”.

• „Tema nebuniei intru Hristos este o tema foarte delicata. Unii au sa­varsit aceasta lucrare pentru a-si ascunde bogatia darurilor duhovnicesti si pentru a nu provoca invidia altor oameni“.

• „Starea psihologica trebuie transformata intr-o lucrare duhovniceasca, in plans. Exista o metoda pe care crestinul trebuie sa o cunoasca. Atunci cand simtim o ispita, din desconsiderare din partea oamenilor sau dintr-un atac nedrept, atunci inima se amaraste din cauza nedreptatii acesteia si isi face diverse ganduri, care influenteaza intreaga viata. Rugaciunea se opres­te de indata“.

• „Metoda terapiei este sa lasam pe fratele care ne-a nedreptatit si sa cres­tem in dialogul cu Dumnezeu, adica sa spunem: «Dumnezeul meu, eu sunt de vina, caci nu sunt vrednic sa ma iubeasca oamenii.» Atunci vin po­cainta si plansul, ceea ce vindeca starea psihologica negativa si o face du­hovniceasca. Vedem asta in viata lui Hristos. Apostolul Petru L-a impiedi­cat pe Dumnezeu sa paseasca spre cruce, iar El avea fata indreptata catre Ierusalim, catre Golgota. Rastignitorii Lui huleau, insa El avea mintea in­dreptata catre voia lui Dumnezeu si Se ruga Tatalui Sau. Nu a deschis dia­logul cu oamenii, ci dialogul cu Dumnezeu. Astfel ne putem insanatosi si vindeca si noi. Acesta este unul din modurile de lupta cu Dumnezeu”.

• „Cartea Filocaliei cuprinde putine despre felul stiintific al rugaciunii (metoda tehnica), dar scrie multe despre atmosfera rugaciunii si despre im­plinirea poruncilor lui Hristos. Unii apuseni traduc Filocalia numai in lo­curile in care se scrie modul tehnic al rugaciunii si o prezinta ca pe o yoga crestina – asta este o greseala“.

• „Amintirea mortii, precum a fost traita de Parinti si precum si vorbesc ei despre ea, nu este doar o cunoastere exterioara a faptului ca, la un moment dat, vor muri — aceasta cunoastere o au toti varstnicii si o spun dese­ori —, ci este o stare harismatica, este o simtire a mortii interioare. Omul vede pustietatea sa interioara din harul lui Dumnezeu si existenta patimi­lor. Cunoaste faptul ca Dumnezeu este Dumnezeul celor vii, insa el este duhovniceste mort, L-a pierdut pe Dumnezeu. Starea aceasta este traita de oamenii din Apus, de aceea si spun ca Dumnezeu a murit. Nu Dumnezeu a murit, ci a murit omul pe calea catre Dumnezeu“.

• „Cand omul vede in har moartea sa interioara, atunci vede moartea in toata zidirea si le simte pe toate moarte, vede peste tot doar moartea. Asta provoaca o mare durere, se preface in plans si in cautarea Vietii, a Dumnezeului Celui viu, a invierii proprii. Acesta este un dar, este un fapt duhov­nicesc care naste rugaciunea. Atunci cand nu exista acest dar, atunci folosim fapte exterioare pentru simtirea mortii, precum imaginile cu morminte, oasele si altele“.

• „Crestinismul este atat de mare, incat cineva poate refuza sa-l creada, pre­cum s-a intamplat dupa invierea lui Hristos cu ucenicii care s-au inchinat Lui, cei ce se indoisera. Nu s-au indoit din lipsa dragostei sau din necredinta, ci din simtirea unei asemenea maretii. La a Doua Venire a lui Hristos, drep­tii vor fi foarte uimiti, insa si pacatosii vor fi uimiti. Primii, pentru ca nu se asteptau sa fie mantuiti, iar ceilalti, ca nu se asteptau sa fie osanditi“.
• „Daca amintirea mortii curateste pe om, cat de mult il curateste moar­tea, adica inraurirea mortii, atunci cand asta se face in pocainta?”.
• „Toata viata noastra o traim ca pe o judecata“.
• „Vamile, despre care scriu Parintii, sunt simbolurile unei realitati. Parintii le inteleg in felul urmator: dupa caderea omului, sufletul se hranes­te din trup, adica din desfatari materiale. Dupa moarte insa aceste patimi trupesti, care au insufletit sufletul pana atunci, nemaiexistand, din pricina separarii sufletului de trup, sufoca sufletul. Astea sunt vamile si iadul. Ava Dorotei spune ca iadul este ca cineva sa fie inchis trei zile intr-o camera fa­ra mancare, fara somn si fara rugaciune. Astfel poate cineva intelege putin ce inseamna iad”.
• „Cand omul dobandeste amintirea mortii, atunci intelege irationalitatea dobandirii si desfatarii cu lucruri materiale“.
• „Dreptii, la a Doua Venire, vor spune: «Cand am facut, Doamne, asta? Cand am facut cealalta?» Nu vor sti ce bine au facut, deoarece au trecut prin uscaciunea prezentei vieti cu rabdare, cu credinta, increzandu-se in cuvintele Sfintei Scripturi”.
• „Raiul este harul Imparatiei lui Dumnezeu. Dumnezeu trimite neince­tat harul Sau si ne cheama la aceasta viata. Toti cei care Il ignora pe Dum­nezeu si Il indeparteaza, la a Doua Venirea a Sa Il vor vedea pe Dumnezeu pe Care L-au indepartat si se vor osandi. Cei care traiesc de pe acum in Dumnezeu, atunci vor fi atrasi“.
• „Avem un Dumnezeu atat de bogat, de inalt, Care are un atat de mare har, si noi traim totusi saraci… Ne intristam din te miri ce. E mare pacat! Ar trebui sa fim neincetat bucurosi. Ar trebui ca viata noastra sa fie neincetat o uimire de zi cu zi. Nu exista zi in viata noastra in care Dumnezeu sa nu ne dea o simtire noua a vietii celei vesnice“.

(din: Mitropolit Hierotheos Vlachos,“Cunosc un om in Hristos: Parintele Sofronie de la Essex”, Editura Sophia, Bucuresti, 2011)