INTALNIREA IN ADANC SI DESCHIDEREA CERULUI. Talcuirea Evangheliei din Duminica Ortodoxiei – chemarea lui Filip si Natanael

22 Commentarii la “INTALNIREA IN ADANC SI DESCHIDEREA CERULUI. Talcuirea Evangheliei din Duminica Ortodoxiei – chemarea lui Filip si Natanael”

Pr Timotei

04-03-2012 13:41

Sinodiconul Ortodoxiei care se citeste in Duminica Ortodoxiei

A. SINODICONUL EPOCII MACEDONENILOR

1. Synodikonul originar al Icoanelor (843)

Multumire aniversara datorata lui Dumnezeu in ziua in care am recistigat Biserica lui Dumnezeu, impreuna cu aratarea dogmelor evlaviei si rasturnarea impietatilor rautatii. Urmand vorbelor profetice, cedind indemnurilor apostolice si instruiti de istoriile evanghelice, praznuim (astazi) ziua innoirii. Caci zice Isaia „sa se innoiasca ostroavele inaintea lui Dumnezeu” (Is. 41, 1; 46, 16), facand desigur aluzie la bisericile cele dintre neamuri – iar biserici nu sunt doar simplu edificiile si stralucirile templelor, ci si deplinatatea binecredinciosilor adunati in ele, ca si imnele si doxologiile cu care aceia cinstesc Dumnezeirea. Iar Apostolul, sfatuindu-ne acelasi lucru, ne
indeamna „sa umblam intru innoirea vietii” (Rom. 6, 4), si porunceste ca, „daca este cineva in Hristos faptura noua” (2 Cor. 5, 17), sa se reinnoiasca (2 Cor. 4, 16; Colos. 3, 10; Rom. 12, 2). Iar cuvintele Domnului s-au facut si ele intocmire profetica, caci zice „si era sarbatoarea innoirii (Templului) in Ierusalim si era iarna” (In. 10, 22), aratand prin aceasta fie iarna spirituala in care neamul iudeilor misca impotriva obstescului Mantuitor furtunile si agitatia urii sale manjite cu omor, fie pe cea care loveste simturile trupului prin prefacerea aerului in ger. Si intr-adevar, si peste noi a trecut (acum) iarna, dar nu cea (a firii) care se intalneste de obicei, ci cea (spirituala a ereziei si) care revarsa asprimea rautatii celei mari cu adevarat. Dar (in cele din urma) ne-a inflorit si noua primavara cea prielnica harurilor lui Dumnezeu si intru care ne-am si adunat laolalta sa aducem lui Dumnezeu multumita pentru secerisul celor bune, incat putem zice si noi cu Psalmistul: “vara si primavara Tu le-ai plasmuit pe ele. Adu-ti aminte de aceasta” (Ps. 73, 17-18).

Caci intr-adevar Dumnezeul minunilor a zdrobit pe vrajmasii cei ce au ocarat pe Domnul si au necinstit sfanta inchinare adusa Lui in sfintele icoane, pe cei inaltati si semeti in impietatile lor, si a zvarlit la pamant trufia apostaziei; n-a trecut cu vederea glasul celor ce strigau catre El: “Adu-ti aminte Doamne, de ocara robilor Tai, pe care o port in sanul meu de la multe neamuri, cu care m-au ocarat vrajmasii Tai, Doamne, cu care a ocarat pretul (antallagma) Unsului Tau” (Ps. 88, 49-50); iar pretul Unsului sunt cei eliberati prin moartea Lui prin cuvantul propovaduirii si intiparirea prin icoane, prin care anume se cunoaste de catre cei rascumparati marea lucrare a iconomiei Lui celei (infaptuite) prin Crucea si Patimile Sale, ca si prin minunile Lui celei dinainte si dupa Cruce, si de unde imitatia Patimirilor Lui trece la Apostoli, de acolo la Martiri, si prin ei, coboara pana la Marturisitori si Asceti. De aceasta ocara cu care au ocarat vrajmasii Domnului, cu care au ocarat pretul Unsului Sau aducandu-si aminte Dumnezeul nostru, miscat inlauntrul Sau si induplecat fiind de cererile Maicii Sale, ale Apostolilor si ale tuturor Sfintilor care au fost impreuna-batjocoriti cu El si impreuna-ocariti cu icoanele Lui – ca, precum au patimit impreuna cu El in trupul lor, tot astfel, in chip firesc, sa aiba impreuna parte comuna cu El si in ocarile cele impotriva icoanelor Lui -, aducandu-si deci aminte de ele, a lucrat astazi ceea ce sfatuise ieri, si a infaptuit si a doua oara ceea ce savarsise intaia oara. Caci prima oara, dupa multi ani de dispretuire si necinstire a sfintelor icoane, a intors evlavia la ea insasi, iar acum, a doua oara, dupa aproape treizeci de ani (de persecutii) au randuit si noua, nevrednicilor,
eliberarea din necazurile noastre, izbavirea de cei ce ne chinuiau, reproclamarea dreptei credintei, intarirea inchinarii la icoane si praznuirea ce ne aduce toate cele mantuitoare. Caci in icoane vedem Patimile Domnului cele pentru noi: Crucea, Mormintul, ingroparea si pradarea Iadului, luptele martirilor si cununile lor, insasi Mantuirea pe care Cel dintai al nostru judecator (arbitru), rasplatitor si incununat „a lucrat-o in mijlocul pamantului” (Ps. 73, 12). Acest praznic il serbam deci noi astazi, intru care, impreuna bucurandu-ne si impreuna-veselindu-ne prin rugaciuni si litanii, strigam in psalmi si cantari: “Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu esti Dumnezeul nostru, singurul carele faci minuni” (Ps. 76, 14-15). Caci pe cei ce dispretuiau slava Ta i-ai facut de ras, iar pe cei ce au cutezat cu semetie impotriva icoanei

Tale, i-ai aratat ca niste fricosi si fugari. Aceasta deci in ce priveste multumirea fata de Dumnezeu si triumful Domnului asupra celor potrivnici; in ce priveste luptele si ispravile cele impotriva iconomahilor, ele vor fi aratate pe larg intr-un alt cuvant si relatare mai extinsa. Acum insa, in chip de odihna dupa trecerea pustiei, intrati in posesiunea Ierusalimului duhovnicesc si imitind astfel istoria mozaica, sau mai degraba din porunca dumnezeiasca, am socotit drept si indatorat lucru a grava in inimile fratilor, ca pe o lespede alcatuita din blocuri mari de piatra si pregatita anume pentru primirea scrierii, binecuvantarile ce se cuvin celor ce pazesc legea ca si blestemele carora li se supun pe ei insisi cei ce o incalca.

Drept care zicem acestea:

– Celor ce marturisesc venirea (si prezenta =parousia) in trup a Cuvantului lui Dumnezeu cu cuvantul, cu gura, cu inima, cu mintea, in scris si in icoane, vesnica fie memoria.

– Celor ce cunosc deosebirea dupa firi a unicului si aceluiasi ipostas a lui Hristos, si il atribuie lui (insusirile de) creat si necreat, vazut si nevazut, patimitor si nepatimitor, circumscris si necircumscris, atribuind firii dumnezeiesti pe acelea de necreata, nevazuta si cele asemenea, atat prin cuvant cat si prin icoane, vesnica fie memoria.

– Celor ce cred si vestesc cuvintele Evangheliei prin litere iar faptele ei prin figuri (sau imagini) si ca, si una si alta, si vestirea prin cuvinte si intarirea adevarului lor prin icoane, concura fiecare spre unul si acelasi folos, vesnica fie memoria.

– Celor ce-si sfintesc buzele prin cuvantul (Evangheliei), si apoi, prin acelasi cuvant, (sfintesc) si pe cei ce-l asculta, si mai stiu si vestesc ca prin augustele icoane se sfintesc in mod asemanator si ochii celor ce le vad, iar mintea se inalta si ea prin ele spre cunoasterea lui Dumnezeu, ca de altfel si prin dumnezeiestile temple, prin vasele sacre si prin celelalte obiecte sfinte, vesnica fie memoria.

– Celor ce stiu ca toiagul, tablele, chivotul, candelabrul, masa si altarul tamaierii (din Legea Veche) preinfatisau si prefigurau pe Prea Sfanta Fecioara, de Dumnezeu Nascatoarea Maria, si ca acestea o prefigurau doar, dar nu era insasi acele lucruri, ci ea a fost fiica si ramine dupa nasterea lui Dumnezeu fecioara, si de aceea in icoane infatiseaza mai degraba insasi fiica decat schita ei umbratica in tipuri, vesnica fie memoria.

– Celor ce cunosc si primesc vedeniile Profetilor dupa cum le-a configurat si intiparit insasi Dumnezeirea, cred in cele ce corul Profetilor a relatat ca au vazut, si tin astfel cu tarie Predania scrisa si nescrisa transmisa Parintilor prin Apostoli, drept pentru care si infatiseaza si cinstesc in icoane aceste sfinte (realitati dumnezeiesti), vesnica fie
memoria.

– Celor ce inteleg bine pe Moise graind: „Luati seama la voi insiva ca, in ziua in care Domnul Dumnezeu a grait in Horeb pe munte, ati auzit glasul cuvintelor Lui, dar chip n-ati vazut” (Dt. 4, 12 si 15), si stiu sa raspunda drept: daca am vazut ceva, am vazut cu adevarat, dupa cum ne-a invatat fiul Tunetului (Ioan Evanghelistul n.n.) „ceea ce era dintru inceput, ceea ce am auzit, ceea ce am vazut, ceea ce am privit cu ochii nostri si mainile noastre au pipait, despre Cuvantul vietii, acestea le marturisim” (I In. l, 1-2), si iarasi si ceilalti ucenici ai Cuvantului (zicand): „noi am mancat si am baut impreuna cu El” (F. Ap. 10, 41), nu numai inainte de Patima, ci si dupa Patima si Inviere; asadar, celor ce au primit de la Dumnezeu puterea de a deosebi porunca din Lege si invatatura din Har, si stiu ca ceea ce e in Lege era nevazut, in Har este vazut si pipait, drept pentru care in icoane infatiseaza cele vazute si pipaite si se inchina lor, vesnica sa fie memoria.

Precum au vestit Profetii, precum au invatat Apostolii, precum a primit Biserica, precum au dogmatizat Dascalii (Bisericii), precum a convenit (intreaga) crestinatate ecumenica, precum a stralucit harul, precum s-a aratat adevarul, precum a fost izgonita minciuna, precum a indraznit intelepciunea, precum a biruit Hristos, asa cugetam, asa graim, asa vestim si cinstim pe Hristos adevaratul Dumnezeul nostru si pe sfintii Lui, in cuvinte, in scrieri, in gandiri, in jertfe, in biserici, in icoane pe Unul adoriadu-L si cinstindu-L, ca pe un Dumnezeu si Domn, iar pe ceilalti cinstindu-i pentru Stapanul nostru obstesc ca pe autenticii Lui slujitori, acordandu-le inchinare potrivit relatiei. Aceasta este credinta Apostolilor, aceasta e credinta parintilor, aceasta credinta ortodocsilor, aceasta e credinta care a intarit lumea. Dupa acestea sa aclamam frateste si parinteste pe vestitorii dreptei credinte si cinstiri intru marirea si cinstea pentru care au luptat si sa zicem: lui Germanos, Tarasios; Nikephoros, Metodios, ca unor adevarati arhierei ai lui Dumnezeu, aparatori si Dascali ai ortodoxiei, vesnica sa fie memoria etc.

Asa cum aceste binecuvintari ale Parintilor trec de la ei la noi, fiii lor, care rivnim evlavia lor, tot astfel si blestemele lor ii ating pe toti ucigatorii de parinti si dispretuitorii poruncilor Domnului. Drept care, cu totii impreuna, ca deplinatate a celor binecinstitori aducem astfel asupra lor blestemul, sub care s-au supus dealtfel (mai intia) ei insisi, (si zicem):

– Cei ce admit Iconomia in trup a Cuvantului lui Dumnezeu (doar) cu cuvantul, dar nu sufera sa o vada in icoane, drept pentru care, cu vorba se conformeaza dar in realitate tagaduiesc (insasi) mantuirea noastra, sa fie anatema.

– Cei ce intrebuinteaza rau termenul „necircumscris”, si de aceea nu vor sa infatiseze in icoana pe Cel ce „s-a facut partas cu noi trupului si sangelui” (Ev. 2, 14), Hristos adevaratul Dumnezeul nostru, aratandu-se astfel pe ei insisi a fi fantasiasti (= doketi), sa fie anatema.

– Cei ce admit, macar ca nu vor, vedeniile profetice, dar resping imaginile inscrise ale celor vazute de acestia, o minune, inca inainte de intruparea Cuvantului, si, fie flecaresc aceea ca vazatorul a vazut (in vedenie) insasi acea fiinta (dumnezeiasca) necuprinsa si nevazuta, fie convin ca acestea s-au aratat celor ce le-au vazut ca niste icoane ale adevarului, ca tipuri si figuri ale lui, dar nu sufera sa fie infatisate in icoane nici Cuvantul intrupat, nici Patima Sa cea mare pentru noi, sa fie anatema.

– Cei ce aud pe Domnul zicand: “de credeti in Moise, ati crede si in Mine” (In. 5, 46) si celelalte, si inteleg pe Moise graind: „profet ca si mine va ridica Domnul Dumnezeul nostru dintre fratii nostri” (Dt. 18, 15-18), iar dupa aceasta zic ca ei primesc pe Profetul (vestit), dar nu introduc si prin icoane Harul Profetului si pe Mantuitorul a toata lumea asa cum a fost El vazut, cum a trait cu oamenii, cum a vindecat patimi si boli fara leac, cum a fost rastignit, si cum a fost ingropat, cum a inviat, cum a suferit si facut toate pentru noi; deci cei ce nu sufera sa vadv in icoane aceste lucrari mantuitoare a toata lumea, si nici nu le cinstesc si venereaza, sa fie anatema.

– Cei ce staruiesc in erezia iconomaha sau mai degraba in apostazia hristomaha, si care nu vor sa fie condusi spre mintuirea lor prin legiuirea mozaica, nici nu consimt sa se reintegreze in dreapta credinta si cinstire prin invataturile apostolice, care nu se incred in indemnurile si sfaturile Parintilor de a se reintoarce din ratacirea lor, nici nu au vreo consideratie fata de consimtamintul Bisericilor lui Dumnezeu din toata lumea, ci dimpotriva se raliaza pe el insisi partidei Iudeilor si Elinilor – caci ceea ce aceia le blasfemiaza nemijlocit fata de Prototip acestia nu se rusineaza a le cuteza prin intermediul icoanei Lui si impotriva Celui infatisat pe ea – deci cei ce sunt tinuti fara intoarcere in captivitatea acestei rataciri si isi inchid urechile inaintea oricarui cuvant dumnezeiesc sau invataturi duhovnicesti, ca unii ce sunt deja putreziti si taiati pe ei insisi, din obstescul Trup al Bisericii, sa fie anatema.

B. SINODICONUL EPOCII COMNENILOR
2. Contra lui Gerontios din Lampe (intre 1052-1081)

– Gerontios, originar din Lampe, care a improscat veninul ereziei lui in Creta, si s-a numit pe sine Unsul, spre rasturnarea, vai, a Iconomiei mantuitoare a lui Hristos, dimpreuna cu dogmele si scrierile sale perverse si cu cei ce cugeta la fel cu acesta, sa fie anatema.

3. Contra lui Ioan Italos (1076-1077; 1082)
Capetele lui Italos

– Cei ce intreprind in genere a introduce oarecare investigare noua in ce priveste negraita Iconomie in trup a Mantuitorului si Dumnezeului nostru, si a examina in ce mod insusi Cuvantul lui Dumnezeu s-a unit cu framantatura omeneasca, si, potrivit carui principiu a indumnezeit trupul asumat, incercand sa jongleze logomahic cu termeni dialectici ca „prin fire” (kata physin) sau „prin adoptiune” (kata thesin) in privinta noutatii celei mai presus de fire (hyper physin) a (unirii) celor doua firi ale Dumnezeu-Omului, sa fie anatema.

– Cei ce se proclama pe ei insisi drept-cinstitori, dar introduc fara rusine sau mai degraba fara evlavie in Biserica ortodoxa si soborniceasca impioasele dogme ale Elinilor referitoare la sufletele omenesti, la cer, la pamant, si la celelalte creaturi, sa fie anatema.

– Cei ce preacinstesc pretinsa si „nebuna intelepciune” (I Cor. 3, 19) a filozofilor celor din afara, si urmeaza celor ce o profeseaza (pe aceasta), admitand (astfel) metempsihozele sufletelor oamenilor sau ca si acestea pier in mod similar cu cele ale vietuitoarelor nerationale si se intorc in nefiinta, respingand de aici Invierea, Judecata si rasplatirea finala a celor facute in viata, sa fie anatema.

– Cei ce dogmatizeaza ca materia si Ideile sint fara de inceput (eterne) sau impreuna-fara-de-inceput (coeterne) cu Ziditorul a toate Dumnezeu, si ca cerul si pamantul si celelalte creaturi sunt vesnice si fara-de-inceput, dainuind pururea nemodificate; si care se impotrivesc (astfel) Celui ce a zis: „cerul si pamintul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece” (Mt. 24, 35), glasuind cele desarte si pamantesti si atragand astfel blestemul dumnezeiesc asupra capetelor lor, sa fie anatema.

– Cei ce zic ca inteleptii Elinilor, cei dintii ereziarhi, si care au fost deja zvarliti anatemei de cele sapte sfinte Sinoade Ecumenice si de toti Parintii care au stralucit in Ortodoxie, ca unii (ce sint) straini de Biserica soborniceasca, deci cei care zic ca acestia, pentru bogatia stricata si necurata din scrierile lor, sunt cu mult mai buni, si acum si la judecata ce va sa fie, decat barbatii cei binecinstitori si ortodocsi, dar care au putut gresi pentru patima si nestiinta omeneasca, sa fie anatema.

– Cei ce nu primesc cu credinta curata si simpla, din toata inima si din tot sufletul, minunile extraordinare ale Mantuitorului si Dumnezeului nostru si ale Stapanei noastre care L-a nascut fara prihana si ale celorlalti Sfinti, ci incearca sa le defaimeze prin demonstratii si rationamente sofistice drept (lucruri) imposibile sau sa le rastalmaceasca dupa cum li se pare lor si sa le potriveasca dupa parerea lor, sa fie anatema.

– Cei ce impreuna cu alte plasmuiri mitice schimba de la ei insisi si doctrina noastra despre creatie, admitind ca adevarate Ideile platonice, si zicand ca materia de sine subzistenta isi primeste formele sale de la (aceste) Idei, defaimind astfel deschis libertatea Ziditorului, Care a dus toate dintru nefiinta la fiinta si, in calitate de Facator, a fixat tuturor cu libertate suverana un inceput si un sfarsit, sa fie anatema.

– Cei ce zic ca la invierea cea de pe urma si de obste oamenii vor invia si vor fi judecati cu alte trupuri si nu cu cele cu care au vietuit in aceasta viata, intrucat acestea se corup si pier, si flecaresc lucruri desarte si zadarnice, in vreme ce insusi Hristos Dumnezeul nostru si ucenicii Lui, invatatorii nostri, ne-au invatat ca oamenii cu trupurile cu care au vietuit in aceasta viata cu acestea vor fi si judecati, si inca si marele Apostol Pavel a invatat in mod expres adevarul pe larg si cu exemple in cuvantul lui despre inviere (I Cor. 15, 12-55) dovedind pe cei ce cugeta astfel a fi fara de minte; asadar, cei ce se impotrivesc acestor dogme si doctrine, sa fie anatema.

– Cei ce admit si predau vorbele elenice cele desarte, adica cum ca ar fi o preexistenta a sufletelor, ca nu toate s-au facut si adus din nefiinta, ca ar exista un sfarsit al pedepsei sau o restabilire a creatiei si a lucrurilor omenesti, si de aici inteleg imparatia cerurilor ca ceva destructibil si trecator, in vreme ce insusi Hristos Dumnezeul nostru ne-a invatat ca ea este vesnica si indestructibila, si din intreaga Scriptura veche si noua am primit aceea ca pedeapsa (finala) va fi nesfirsita si imparatia vesnica;
asadar, cei care se pierd pe ei insisi cu asemenea cuvinte si se fac si altora pricina de osinda, sa fie anatema.

– Dogmele si doctrinele elenice si heterodoxe sau potrivnice credintei celei sobornicesti si neprihanite a ortodocsilor introduse impotriva credintei crestine si ortodoxe de Ioan Italos si de acei dintre ucenicii lui care iau parte la pierzania lui, sa fie anatema.

4. Contra lui Nil Calabrezul (cc. 1087) si a monahului Nil

– Toate cele dogmatizate fara evlavie de monahul Nil ca si cei ce au partasie cu ele, sa fie anatema.

5. Contra lui Eustratios al Niceei (1117)

Tezele gasite straine de dogmele cele drepte ale Bisericii in cele doua tratate scrise de Eustratios, fostul mitropolit al Niceei, impotriva Armenilor, si care au fost anatematizate:

– Cei ce introduc cu privire la negraita Iconomie in trup a Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos anumite rostiri desarte, si zic sau cugeta ca umanitatea lui Hristos se inchina (proskynein) Dumnezeirii celei neapropiate ca un rob (doulikos) si poseda conditia vesnica de rob (douleian aidion) ca o calitate fiintiala (ousiode) si cu neputinta de pierdut, sa fie anatema.

– Cei ce nu intrebuinteaza cu toata evlavia distinctia ca pura operatie intelectuala (te kat’epinoian diairesei) cu scopul de a evidentia doar alteritatea celor doua firi ce concurg in mod negrait in Hristos si sunt unite in El in mod neamestecat si nedespartit, ci abuzeaza de o astfel de distinctie si zic ca umanitatea asumata este altceva nu numai prin fire ci si prin cinstire, si ca ea adora (latreuei) pe Dumnezeu si ii aduce o slujire de rob, oferindu-i cinstea cuvenita ca pe un lucru datorat, la fel ca „duhurile slujitoare” (Evr. l, 14) ce slujesc si cinstesc pe Dumnezeu ca niste robi, si care invata ca doar firea asumata este propriu-zis Arhiereul cel mare, si nu insusi (ipostasul) Cuvintul lui Dumnezeu intrucat s-a facut om, ca unii care prin asemenea lucruri indraznesc sa imparta ipostatic pe Unul Hristos, Domnul si Dumnezeul nostru, sa fie anatema.

6. In controversa referitoare la interpretarea dogmatica a ecfonisului liturgic „Ca Tu esti Cel ce aduci si Cel ce Te aduci si Cel ce primesti, Hristoase Dumnezeule”.
Contra lui Soterichos Panteugenos (1157).

Cele introduse si raspandite prin viu grai de Mihail, fostul dascal, protecdic si maistor al retorilor, si de Nikephoros Basilakes, dascal al Epistolelor, diacon al Marii Biserici a lui Dumnezeu din Constantinopol, care au fost urmate si de Eustathios mitropolitul Dyrrachionului si care au fost sustinute in scris mai cu seama de Soterichos, diacon al aceleiasi Biserici, patriarh ales al marelui oras al lui Dumnezeu Antiohia, cel numit si Panteugenos, si celelalte lucruri introduse si publicate in scris de acelasi Soterichos, si care au fost anatematizate si respinse mai tarziu chiar de ei insisi, si pe care le-a dezavuat si azvarlit anatemei Sf. Sinod reunit din porunca lui Manuel. Marele imparat ortodox, porfirogenet si autocrator al Romeilor, Comnenul:

– Cei ce zic ca jertfa cinstitului Trup si Sange din vremea Patimii lumii – spre – mantuire a Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos, jertfa oferita de El pentru a noastra mantuire in calitatea Lui de Arhiereu lucrand pentru noi potrivit umanitatii sale – intrucat potrivit marelui in teologie Grigorie, insusi este si sacrificator si victima -, (Fiul) a oferit-o lui Dumnezeu Tatal, dar nu a primit-o ca Dumnezeu impreuna cu Tatal nici Cel Unul Nascut, nici Duhul Sfant, intrucat prin aceasta exclud pe insusi Dumnezeu Cuvantul si pe Duhul Mangaietorul, Cel de o fiinta si o cinstire cu El, de la de-o-cinstirea si egalitatea cuvenita Lor ca Dumnezeu, sa fie anatema.

– Cei ce nu admit ca jertfa adusa in fiecare zi de catre cei ce au primit de la Hristos puterea ierurgica (sacramentala) a celebrarii dumnezeiestilor misterii este oferita (intregii) Sfintei Treimi, ca unii ce contrazic pe sfintii si dumnezeiestii Parinti Vasile si Ioan Hrisostom cu care impreunaglasuire (toti) ceilalti cu Dumnezeu purtatori Parinti ai nostri in cuvintele si scrierile lor, sa fie anatema.

– Cei ce aud pe Mantuitorul zicand despre celebrarea sacramentala (hierourgia) dumnezeiestilor misterii de El insusi predata: „Aceasta sa faceti ca anamneza (amintire) a Mea” (Le. 22, 19), dar nu inteleg corect termenul „anamneza”, ci indraznesc a zice ca jertfa adusa zilnic de cei ce celebreaza dumnezeiestile misterii dupa cum a predat Mantuitorul nostru si Stapanul tuturor, innoieste jertfa propriului Lui Trup si Sange adusa pe cinstita Cruce spre obsteasca rascumparare si impacare a firii omenesti doar la modul imaginativ si iconic (phantastikos kai eikonikos), si de aici introduc si (ideea) ca aceasta ar fi o alta jertfa decat cea savarsita de Miatuitorul la inceput (pe Golgota), ca unii ce deseneaza misterul infricosatoarei si dumnezeiestii celebrari prin care primim arvuna vietii celei ce va sa vina, si aceasta in vreme ce dumnezeiescul si preainteleptul nostru Parinte Ioan Hrisostom, in multe exegeze ale sale la cuvintele marelui Pavel, evidentiaza limpede identitatea jertfei (tes thysias to aparallakton) si zice clar ca este una si aceeasi (ten auten einai), sa fie anatema.

– Cei ce nascocesc si introduc distante temporale (chronikas diastaseis) in impacarea firii omenesti cu dumnezeiasca si fericita fire a Treimii celei de viata incepatoare si prea-neprihanite, si stabilesc ca dogma aceea ca, mai intai am fost impacati cu Cuvantul cel Unul Nascut prin asumarea (umanitatii), si mai apoi cu Dumnezeu Tatal prin mantuitoarea patima a Domnului Hristos, impartind astfel cele neimpartite, in vreme ce dumnezeiestii si fericitii Parinti invata ca Cel Unul Nascut ne-a impacat cu Sine iar prin Sine cu Dumnezeu Tatal, si prin urmare si cu Prea Sfantul de viata facatorul Duh, prin totalitatea misterului Iconomiei Sale, ca unii ce sunt nascocitori de iscodiri noi si straine, sa fie anatema.

7. In controversa referitoare la exegeza dogmatica a textului:
„Tatal Meu este mai mare decit Mine” (In. 14, 28).
a) Sinodul general (1166)

Cele scrise si predate odinioara de sfintii si de Dumnezeu purtatori Parinti si vestitori ai adevarului si Dascali ai sfintei lui Dumnezeu Bisericii, iar acum din initiativa de Dumnezeu miscata si din purtarea de grija de Dumnezeu socotita a de Dumnezeu incununatului, preaputernicului, de Dumnezeu inteleptitului, ortodoxului, biruitorului, sacro-sanctului nostru mare imparat, porfirogenet si autocrator kyr Manuel Comnenul, clarificate si definite de sacrul si dumnezeiescul Sinod, reunit din porunca sa, si orinduite a fi proclamate in aceasta augusta zi:

– Cei ce nu inteleg corect cuvintele sfintilor Dascali ai Bisericii lui Dumnezeu, si incearca sa rastalmaceasca si sa intoarca (intelesul) celor zise in acestea limpede si lamurit prin harul Sf. Duh, sa fie anatema.

– Celor ce primesc aceea ca cuvantul lui Iisus Hristos, adevaratul Dumnezeu si Mantuitorul nostru: „Tatal Meu este mai mare decat Mine” (In.14, 28), a fost zis, intre alte interpretari ale Sfintilor Parinti, si cu referire la umanitatea Sa dupa care a si patimit, asa dupa cum vestesc expres Sfintii Parinti in multe din de Dumnezeu inspiratele lor scrieri, si mai zic ca Acelasi Hristos a patimit dupa trupul Lui, vesnica sa fie memoria.

– Cei ce cugeta si zic ca indumnezeirea firii asumate a constat dintr-o transformare a firii omenesti in dumnezeire, si care nu inteleg ca din insasi virtutea unirii trupul Domnului participa la demnitatea si maiestatea divina, este inchinat cu o unica inchinare in Dumnezeu Cuvintul care si L-a asumat, si este de aceeasi cinste, de aceeasi slava, de viata facator, de acelasi renume, de acelasi scaun cu Dumnezeu Tatal si Prea Sfintul Duh, fara a deveni insa cu toate acestea de-o-fiinta cu Dumnezeu incat sa iasa din proprietatile sale naturale de creat, circumscris si din celelalte proprietati contemplate in firea omeneasca a lui Hristos, si sa se transforme astfel in fiinta dumnezeirii, pentru ca din aceasta s-ar putea trage concluzia sau ca Inomenirea si Patimile Domnului au avut loc doar in aparenta si nu in realitate, sau ca a patimit insasi Dumnezeirea celui Unul Nascut, sa fie anatema.

– Celor ce zic ca trupul Domnului cel preainaltat si ridicat mai presus de toata cinstea – ca unul care in virtutea unirii supreme in mod neschimbat, nealterat, neamestecat si nemutat, a devenit, din pricina unirii ipostatice, egal cu Dumnezeu (homoteos), raminind pururea neseparat si indisociabil de Dumnezeu Cuvintul Care L-a asumat -, este cinstit cu acelasi renume cu El, si inchinat cu o unica inchinare, fiind asezat pe tronurile imparatesti si dumnezeiesti de-a dreapta Tatalui ca unul imbogatit cu maririle Dumnezeirii, dar cu salvgardarea (necontenita) a proprietatilor firii, vesnica fie memoria.

– Cei ce resping zicerile Sf. Parinti, si anume cele proferate intru apararea dogmelor celor drepte ale Bisericii lui Dumnezeu de catre Atanasie, Chiril, Ambrozie, de Dumnezeu graitorul prea sfintul papa al Romei celei Vechi Leon, si de ceilalti (toti), si nu vor sa primeasca (intocmai) actele Sinoadelor Ecumenice al IV-lea si al VI-lea, sa fie anatema.

b) Contra lui Constantin al Kerkyrei (1170)

Anatematismele alcatuite la cativa ani dupa cele sanctionate si dogmatizate referitor la „Tatal Meu este mai mare decit Mine” (In.14, 28), contra celor ce se impotrivesc si contrazic fara stiinta si fara evlavie acestea, (si cu care conglasuia pe atunci si fostul Mitropolit al Kerkyrei, Constantin, nepot al arhiepiscopului Bulgariei, care insa si el dupa mai multi ani a fost reprimit in Biserica, dupa ce s-a lepadat de unii ca aceia si s-a alaturat celor drept cugetatori anatematizand cele dogmatizate si graite de el odinioara cu rautate si fara evlavie):

– Cei ce nu primesc cuvantul adevaratului Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. „Tatal Meu este mai mare decat Mine”, dupa diferitele moduri in care l-au explicat Sfintii Parinti – unii zicind ca aceasta s-a zis dupa dumnezeirea (Lui) cu referire la aspectul cauzat al nasterii Sale din Tatal, altii ca dupa proprietatile naturale ale trupului celui asumat de El si enipostaziat in dumnezeirea Lui, adica cu referire la (insusirile acestuia de) creat, circumscris, muritor si celelalte afecte naturale si ireprosabile din pricina carora Domnul putea zice ca Tatal este mai mare decat El insusi -, si zic ca acest cuvant trebuie inteles (ca fiind valabil) doar atunci cand, prin pura intelectie (sau operatie mintala), trupul (lui Hristos) este cugetat separat de Dumnezeire, ca si cum n-ar fi unit cu ea, si care nu iau aici distinctia pur intelectuala, asa cum a fost ea intrebuintata de Sfintii Parinti, adica (ca valabila doar) atunci cand e vorba de conditia Lui de rob si de nestiinta Lui (umana) – intrucat (Parintii) nu sufereau ca trupul egal si de-o-cinstire cu Dumnezeu al lui Hristos sa fie necinstit prin astfel de expresii – ci zic ca si proprietatile naturale care apartin in mod real trupului Domnului celui enipostaziat in Dumnezeirea Sa si raminind (pururea) nedespartit de ea, trebuie luate dupa unire ca valabile doar prin simpla intelectie mintala, ca unii ce dogmatizeaza despre cele nesubsistente si mincinoase acelasi lucru ca si despre cele subsistente si adevarate, sa fie anatema.

– Cele zise cu rautate si fara evlavie de fostul mitropolit al Kerkyrei, Constantin, nepotul arhiepiscopului Bulgariei, si anatematizate apoi de el, sa fie anatema.

– Toti care cugeta astfel de lucrari, sa fie anatema.

– Fostul mitropolit al Kerkyrei, Constantin, nepotul arhiepiscopului Bulgariei, care dogmatizeaza cu rautate si lipsa de evlavie (sau: Cei ce dogmatizeaza cu rautate si lipsa de evlavie) despre cuvintul adevaratului Dumnezeu si Mintuitorul nostru Iisus Hristos: „Tatal Meu este mai mare decit Mine” si nu cugeta nici nu zic(e) ca acesta este luat de Sfintii si de Dumnezeu purtatori Parinti in mai multe intelesuri evlavioase, intre altele (intelegindu-l) cu referire la trupul cel asumat de Fiul Cel Unul Nascut al lui Dumnezeu din Sfinta Fecioara si de Dumnezeu Nascatoarea, si enipostaziat in Dumnezeirea Lui, fara amestecare, avind (salvgardate) si dupa unirea nedespartita insusirile proprii cu referire la care Domnul a numit pe Tatal mai mare decat Sine, si raminind in acelasi timp impreuna-inchinat si impreuna-marit intru o singura inchinare ca unul egal cu Dumnezeu (homotheos) si de aceeasi cinstire cu Tatal si Prea Sfintul Duh; si care sustin(e) dimpotriva ca nu se cade a intelege acest cuvant (ca valabil) atunci cand Domnul este conceput ca ipostas unic avand cele doua firi unite, ci doar atunci cand, prin intelectie pur mintala, trupul Lui este considerat separat de
Dumnezeire si socotit in mod abstract ca al oricarui om, si aceasta in vreme ce marele in teologie (Ioan) Damaschin invata ca distinctia pur intelectuala se aplica atunci cind despre trupul lui Hristos se zice ceva ce nu constituie o proprietate naturala a Lui, doar spre a indica conditia Lui de rob sau nestiinta Lui (umana), si care nu vrea (vor) deci sa urmeze sfintelor Sinoade Ecumenice al IV-lea si al VI-lea, care au dogmatizat in mod corect si evlavios despre cele doua firi unite in mod neamestecat in Hristos, si au invatat Biserica lui Hristos dreapta credinta (ortodoxia), ca unul (unii) ce a (au) alunecat astfel in diferite erezii, sa fie anatema.

– Toti cei ce cugeta in acord cu Constantin, nepotul arhiepiscopului Bulgariei, si sunt afectati si intristati pentru depunerea lui, dar nu atat din iubire compatimitoare, ci pentru ca sint impreuna inselati prin impietatea lui, sa fie anatema.

c) Contra lui Ioan Eirenikos (1171)

– Prea ignorantul pseudomonah si in desert luptator Ioan Eirenikos si scrierile alcatuite de el impotriva dreptei credinte, si (toti) cei ce-l imbratiseaza pe acesta si sunt de parere si zic ca nu cu referire la umanitatea enipostaziata in Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos si unita cu Dumnezeirea lui la mod inseparabil, nedespartit si neamestecat, a zis El, ca om desavarsit, cuvantul din sfintele lui Evanghelii: „Tatal Meu este mai mare decat Mine”, ci aceasta s-a zis de catre El potrivit umanitatii Lui atunci cand aceasta este considerata prin intelectie pur mintala ca dezbracata si cu totul separata de dumnezeirea Lui, ca si cum n-ar fi unita cu ea si fiind luata exact ca si firea noastra (umana) comuna, sa fie anatema.

C. SYNODIKONUL EPOCII PALEOLOGILOR
8. Contra lui Varlaam si Akindynos (1351)
Varlaam si Akindynos, ucenicii si urmasii lui sa fie anatema
Capetele impotriva lui Varlaam si Akindynos

– Cei ce cugeta si zic ca stralucirea (ce s-a facut) din Domnul la dumnezeiasca Lui Schimbare la Fata este, cand o lumina oarecare, aratare fara consistenta, creatura si fantasma ce a stralucit doar pentru scurta vreme stingandu-se apoi intr-o clipita, cand insasi fiinta lui Dumnezeu, ca unii care, aderand la aceste contradictorii si imposibile sustineri, se arata nebuni de nebunia lui Arie, care taia pe Unul Dumnezeu si unica Dumnezeire in creata si necreata, si se pun de acord cu nelegiuita impietate a Masalienilor, care zic ca fiinta dumnezeiasca e vizibila, si nu marturisesc, potrivit celor teologhisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinti si cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, ca aceea preadumnezeiasca lumina nu este nici creatura, nici fiinta lui Dumnezeu, ci har, stralucire si energie naturala necreata, emanand pururea si fara separatie din insasi fiinta dumnezeiasca, sa fie anatema.

– Inca si cei ce cugeta si zic ca Dumnezeu nu are nici o energie naturala ci numai fiinta, si socotesc ca fiinta dumnezeiasca si energia (lucrarea) dumnezeiasca sunt identice si absolut indistincte, si gindesc ca nu exista nici o diferenta intre ele cu privire la ceva, ci aceeasi realitate se zice la ei cind fiinta cand lucrare, ca unii ce suprima fara judecata insasi fiinta dumnezeiasca impingand-o in nefiinta – caci dascalii Bisericii vorbesc in termeni precisi ca numai nefiinta este lipsita de energie -, si care mai sunt bolnavi si de cele ale lui Sabelie, cutezind a innoi acum cu privire la fiinta si lucrarea dumnezeiasca vechea contradictie, confuzie si amestecare a aceluia in ce priveste cele trei ipostase ale Dumnezeirii, fuzionandu-le in mod asemanator si pe acestea (adica fiinta si lucrarea) in mod neevlavios, si nu marturisesc, potrivit celor teologisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinti si cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, ca in Dumnezeu exista atat fiinta cat si energia naturala a acesteia, dupa cum au limpezit cei mai multi dintre sfinti, dar in mod lamurit mai cu seama cei de la sfantul al VI-lea Sinod Ecumenic, care s-a intrunit in intregime in chestiunea referitoare la cele doua energii si vointi, dumnezeiasca si omeneasca, ale lui Hristos, si care nici nu vor sa inteleaga ca asa cum intre fiinta si energia dumnezeiasca exista o unire neamestecata, tot asa exista intre ele si o diferenta in unele privinte, dar care nu creaza intre ele interval sau distanta, mai cu seama in ce priveste insusirile de cauza si cauzat, neparticipabil si participabil, primele revenind fiintei iar cele de al doilea energiei; deci, unii care profereaza in mod neevlavios unele ca acestea, sa fie anatema.

– Inca si cei ce cugeta si zic ca toata puterea si energia triipostaticei Dumnezeiri este creata, ca unii care de aici ne silesc sa credem ca este creata insasi fiinta dumnezeiasca – caci energia creata, potrivit Sfintilor, va vadi drept creata si firea (din care emana) iar energia necreata va caracteriza fiinta necreata -, si de aici sunt in primejdie de a cadea cu totul in ateism, ca unii ce atribuie credintei celei curate si ireprosabile a crestinilor mitologia elenica si adorarea creaturilor, si nu marturisesc, potrivit celei teologhisite cu dumnezeiasca insuflare si cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, ca toata puterea si energia naturala a Dumnezeirii celei triipostatice este necreata, sa fie anatema.

– Inca si cei ce cugeta si zic ca prin aceasta (distinctie) se face o anumita compozitie in Dumnezeu, si nu cred invataturii Sfintilor care invata ca de la cele ale firii nu se face in fire nici o compozitie, si deci ne defaimeaza nu numai pe noi ci si pe toti Sfintii care invata in termeni precisi si multe randuri atia simplitatea si necompozitia in Dumnezeu, cat si diferenta fiintei si energiei dumnezeiesti, si ca aceasta diferenta nu deterioreaza cu nimic si de fel simplitatea dumnezeiasca – caci n-ar fi putut intreprinde (Parintii) a teologhisi astfel impotriva lor insisi -; deci, cei ce graiesc aceste lucruri desarte si nu marturisesc potrivit celor teologhisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinti si cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, ca dimpreuna cu aceasta diferenta vrednica de cele divine se conserva in mod frumos si simplitatea divina, sa fie anatema.

– Inca si cei ce cugeta si zic ca numele „dumnezeire” se zice numai pentru fiinta dumnezeiasca si nu marturisesc potrivit celor teologhisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinti si cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, ca acesta se atribuie nu mai putin si energiei dumnezeiesti, si astfel, cand cineva zice „Dumnezeire”, el cinsteste in multe feluri unica Dumnezeire a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, atat fiinta cat si energia lor, precum ne-au invatat dumnezeiestii nostri initiatori in misterele divine, sa fie anatema.

– Inca si cei ce cugeta si zic ca fiinta dumnezeiasca este participabila, ca unii ce nu se rusineaza a introduce in Biserica noastra nelegiuita impietate a Masalienilor care au fost bolnavi de aceasta parere in vechime, si nu marturisesc potrivit celor teologhisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinti si cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, ca fiinta dumnezeiasca este absolut incomprehensibila si neparticipabila, dar harul si energia dumnezeiasca sint participabile, sa fie anatema. Toate impioasele lor tratate si inscrieri, sa fie anatema.

– Lui Andronic Paleologul, slavitul si fericitul nostru imparat, care a reunit primul Sinod (iulie 1341) impotriva lui Varlaam, prezidind in mod nobil Biserica lui Hristos si acel sacru Sinod prin fapte, cuvinte si admirabile discursuri pronuntate cu propria sa gura, intarind dogmele evanghelice si apostolice, si depunind si dezavuind public pe mai suszisul Varlaam dimpreuna cu ereziile si scrierile lui si cu glasurile lui desarte impotriva credintei noastre, ca unuia care in mijlocul acestor sacre lupte si ispravi pentru dreapta credinta a schimbat (la numai cateva zile mai apoi) in mod fericit viata aceasta trecind la viata cea buna si fericita, vesnica fie memoria.

– Lui Grigorie, preasfintul mitropolit al Tesalonicului, care in Sinodul cel din Marea Biserica a depus pe Varlaam si Akindynos, conducatorii si nascocitorii noilor erezii, impreuna cu perversa asociatie din jurul lor, care au cutezat sa numeasca creatura energia si puterea naturala si inseparabila a lui Dumnezeu, si simplu-zis toate proprietatile naturale ale Sfintei Treimi, ca si lumina neapropiata care a stralucit din Hristos pe munte, intreprinzand sa introduca cu rautate in Biserica lui Hristos o dumnezeire creata. Ideile platonice, si acele mituri elenice; care a luptat cu intelepciune si curaj pentru Biserica obsteasca a lui Hristos si pentru dogmele cele adevarate si infailibile ale ei despre Dumnezeire in scrieri, in discursuri si in discutii proclamind neincetat o unica Dumnezeire si un Dumnezeu triipostatic, cu energie si vointa, atotputernic si necreat intru toate cele ale sale, potrivit Dumnezeiestilor Scripturi si a teologilor si exegetilor (din vechime), adica (urmind) lui Atanasie si Vasile, Grigorie,
Ioan si Grigorie, si de asemenea lui Chiril si inteleptului Maxim, (lui Ioan) oracolului dumnezeiesc celui din Damasc, ca si (tuturor) celorlalti Parinti si Dascali ai Bisericii lui Hristos, aratandu-se prin cuvinte si fapte a fi partasul si tovarasul, ecoul, emulul si aliatul tuturor acestora, vesnica sa fie memoria.

– Tuturor celor ce au luptat pentru Ortodoxie impreuna cu slavitul si fericitul nostru imparat (Andronic) si dupa el, si au sustinut cu vitejie Biserica lui Hristos in cuvinte si discutii, scrieri si invataturi, cuvant si fapta, combatind si dezavuind impreuna perversele si cele cu multe infatisari erezii ale lui Varlaam si Akindynos si pe cei ce cugetau la fel cu acestia, si care au proclamat cu stralucire dogmele apostolice si patristice ale dreptei credinte fiind pentru acestea calomniati, defaimati si ocariti de oameni rau famati dimpreuna cu Sfintii teologi si purtatorii de Dumnezeu Parinti si Dascali ai nostri, vesnica fie memoria.

– Celor ce marturisesc Un Dumnezeu triipostatic atotputernic si necreat nu numai dupa fiinta si ipostasuri, ci si dupa energie, si zic ca dumnezeiasca energie iradiaza in mod nedespartit din dumnezeiasca fiinta, indicand prin „iradiaza” distinctia negraita, iar prin „in mod nedespartit” unirea lor mai presus de fire, dupa cum a proclamat si
Sfintul Sinod al VI-lea Ecumenic, vesnica fie memoria.

– Celor ce marturisesc ca Dumnezeu asa cum este necreat si fara de inceput dupa fiinta este tot asa si dupa energie – luind aici expresia „fara de inceput” (anarchos) cu referire la timp (nu la principiu) – si zic ca dupa fiinta sa dumnezeiasca Dumnezeu este cu totul neparticipabil si incomprehensibil, dar pentru cei vrednici este participabil dupa energia sa dumnezeiasca si indumnezeitoare, dupa cum zic teologii Bisericii, vesnica fie memoria.

– Celor ce marturisesc ca lumina ce a stralucit pe munte la Schimbarea la Fata a Domnului este lumina neapropiata, lumina infinita si revarsare neinteleasa a dumnezeiestii splendori, slava negraita, slava suprema a dumnezeirii, slava primordiala si atemporala a Fiului, imparatie a lui Dumnezeu, frumusete adevarata si vrednica de iubire in jurul firii celei dumnezeiesti si fericite, slava naturala a lui Dumnezeu, si Dumnezeire a Tatalui si a Duhului stralucind in Fiul cel Unul Nascut, asa cum au grait dumnezeiesti si de Dumnezeu purtatori Parintii nostri Atanasie si Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Ioan Hrisostom si Ioan Damaschin, drept pentru care slavesc aceasta preadumnezeiasca lumina ca necreata, vesnica fie memoria.

– Celor ce slavesc lumina Schimbarii la Fata a Domnului ca necreata pentru motivele cele mai inainte zise, si totusi nu zic ca aceasta este fiinta cea mai presus de fiinta a lui Dumnezeu – intrucit aceea ramane cu totul nevazuta si nepaticipabila, caci „pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata” (In. l, 18), adica asa cum este El in firea Lui, zic teologii – ci o numesc mai degraba slava naturala a fiintei celei mai presus de fiinta iradiind in mod nedespartit din aceea, si arata celor curatiti cu mintea pentru iubirea de oameni a lui Dumnezeu, slava cu care Domnul si Dumnezeul nostru va veni la a doua si infricosatoarea Venire sa judece viii si mortii, dupa cum zic teologii Bisericii, vesnica fie memoria.

9. Reluarea si finalul Synodikonului Icoanelor Anatemele de la Niceea
(787)

– Toti ereticii sa fie anatema.

– Sinedriul, cel ce s-a aprins cu minie impotriva cinstitelor icoane, sa fie anatema.

– Cei ce iau zicerile dumnezeiestii Scripturi impotriva idolilor ca zise pentru cinstitele icoane ale lui Hristos Dumnezeul nostru si ale Sfintilor Lui, sa fie anatema.

– Cei ce sunt in comuniune cu buna stiinta cu cei ce ocarasc si necinstesc augustele icoane, sa fie anatema.

– Cei ce zic ca crestinii se apropie de icoane ca de niste zei sa fie anatema.

– Cei ce zic ca un altul, afara de Hristos Dumnezeul nostru, ne-a slobozit din ratacirea idolatra, sa fie anatema.

– Cei ce cuteaza sa zica ca (prin icoane) Biserica soborniceasca a acceptat idoli, ca unii ce rastoarna misterul (intruparii) si astfel insasi credinta crestina, sa fie anatema.

– Daca cineva ia apararea unui adept al ereziei detractorilor crestinilor, fie el in viata, fie mort in aceasta, sa fie anatema.

– Daca cineva nu se inchina Domnului nostru Iisus Hristos celui circumscris in icoana dupa umanitate, sa fie anatema.

10. Polychronia si Euphemia

Epilog euhologic Sfinta Treime i-a marit pe ei!

Cerand lui Dumnezeu sa fim si noi instruiti si intariti prin luptele, intrecerile si invatvturile lor cele pina la moarte pentru cauza evlaviei, si rugandu-L sa ne arate pana la sfarsit imitatori ai vietuirii lor celei indumnezeite, sa ne invrednicim si noi de cele cerute prin harul si milele marelui si intaiului nostru Arhiereu, Hristos adevaratul Dumnezeul nostru, prin mijlocirile preaslavitei Stapinei noastre de Dumnezeu Nascatoare si Pururea Fecioarei Maria, ale ingerilor celor deiformi si ale tuturor Sfintilor. Amin.

Traducere de Dr. Ioan I. Ica

Pr Timotei

04-03-2012 13:43

Anatema panereziei ecumenismului! Anatema!(se zice de 3 ori)

Anatema masoneriei! Anatema!(se zice de 3 ori)

Pericopa apostolica a zilei

04-03-2012 14:20

Evrei 11, 24- 26; 32- 40

24. Prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon,
25. Ci a ales mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceaţa cea trecătoare a păcatului,
26. Socotind că batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, fiindcă se uita la răsplătire.
32. Şi ce voi mai zice? Căci timpul nu-mi va ajunge, ca să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel şi de prooroci,
33. Care prin credinţă, au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor,
34. Au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au întors taberele vrăjmaşilor pe fugă;
35. Unele femei şi-au luat pe morţii lor înviaţi. Iar alţii au fost chinuiţi, neprimind izbăvirea, ca să dobândească mai bună înviere;
36. Alţii au suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare;
37. Au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi.
38. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului.
39. Şi toţi aceştia, mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa,
40. Pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârşirea.

admin

04-03-2012 14:31

http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/03/07/randuiala-duminicii-ortodoxiei-sinodiconul-ortodoxiei-o-pravila-uitata-a-sfintei-traditii/

1. Pingback: PASTORALA SFANTULUI SINOD: Duminica Ortodoxiei este sarbatoarea biruintei adevarului revelat asupra schimonoselilor mincinoase ale ereziilor - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Eugenia

04-03-2012 19:50

@admin

http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/03/07/randuiala-duminicii-ortodoxiei-sinodiconul-ortodoxiei-o-pravila-uitata-a-sfintei-traditii/
aici am gasit urmatoarea postare:
“”Ierom. Petru Pruteanu:
http://predanie.teologie.net/lit/3-liturgica/27-synodikon.html
Rânduiala de aici e mai clară din punct de vedere textual şi tipiconal. În fond e acelaşi lucru.
E bine să se ştie că la greci, rânduiala se face şi la parohii şi mănăstiri. La ruşi – doar la slujbele arhiereşti. Iar la români – deloc.””

Nici eu nu-mi amintesc sa fi auzit vreodata aceasta slujba, pot sa-i spun asa?
Sinodiconul Ortodoxiei…
Din ceea ce citesc inteleg ca la romani nu se face. Oare de ce?

admin

04-03-2012 22:05

@ Eugenia:

Unde am mers unii dintre noi s-a facut… dar e mai degraba o exceptie, intr-adevar. Nu e inclusa in molitfelnic, desi, surpriza, s-a pomenit despre aceste anateme din slujba chiar in pastorala de azi a sinodului nostru! (vezi pagina de stiri). Poate ca e un semn bun?

cristi_g

05-03-2012 14:28

Am ascultat acum cativa ani o predica in care se spunea ca dupa Sfanta Traditie, Natanael ar fi fost ascuns de mama sa sub frunzele unui smochin in timpul uciderii celor 14.000 de prunci de catre Irod.Amintirea acestui episod din viata sa intima l-a facut pe Natanael sa explodeze:”Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!”

2. Pingback: DUMINICA ORTODOXIEI. Predici ale Sfantului Ioan de Kronstadt in prima duminica din Postul Mare. NOI SUNTEM ORTODOCSI IN CARE NU ESTE VICLESUG? -
3. Pingback: DE CE ICOANA NU E IDOL SI DE CE NE INCHINAM LA ICOANE?/ Sensul duhovnicesc al Duminicii Ortodoxiei: "Frumosul liturgic in absenţa rigorii dogmatice esueaza in sentimentalism siropos"/ INTERVIU CU IPS IUSTINIAN despre POST (video) - Razboi într
4. Pingback: Predicile Sfantului Luca al Crimeei la Duminica Ortodoxiei despre ERETICI, SCHISMATICI si ICONOCLASMUL DE IERI SI DE AZI -
5. Pingback: CHEMAREA PRIMILOR APOSTOLI. Cum Il urmam noi pe Hristos? Conditiile bunului raspuns la chemarea lui Dumnezeu: SMERENIE, ASCULTARE SI RAVNA -
6. Pingback: Predici si cateheze audio la NASTEREA SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL si la DUMINICA GRIJILOR VIETII: “Sa ne coboram la omul nostru launtric, acolo unde vine Imparatia lui Dumnezeu!” -
7. Pingback: Un mesaj pentru azi: “VINO SI VEZI!”. Convertire si reconvertire continua la Ortodoxie -
8. Pingback: Parintele Rafail Noica despre NESIMTIREA DUHOVNICEASCA, simturile duhovnicesti, CAUTAREA VOII LUI DUMNEZEU, taierea voii si TAINA ASCULTARII (audio si text) -
9. Pingback: MÂNĂ LA ADÂNCUL INIMII! -
10. Pingback: CHEMAREA LUI HRISTOS la lupta cu patimile si CHEMARILE LUMII la “satisfactie” si la “realizarea Sinelui”, mai ales prin influentele miscarilor NEW AGE | Cuvântul Ortodox
11. Pingback: PREDICI AUDIO-VIDEO la DUMINICA ORTODOXIEI: “Hristos trebuie sa se faca ICOANA IN NOI! Ortodox – asta inseamna la urma urmei: sa poti sa privesti pe cel de langa tine ASA CUM HRISTOS TE PRIVESTE PE TINE“ | Cuvântul Ortodox
12. Pingback: GUSTAREA LUI DUMNEZEU. Talcuirea duhovniceasca a Parintelui Zaharia de la Essex la Evanghelia primei Duminici a Postului Mare: “Mai mari decat acestea vom vedea”. TAINA VIETII IN HRISTOS ca NEINCETATA INNOIRE | Cuvântul Ortodox
13. Pingback: “SALTUL MORTAL” AL LUI ZAHEU CEL POCĂIT sau SFÂNTA NE-RUȘINARE DE HRISTOS: “Câţi dintre noi sânt cu adevărat pregătiţi să se lepede de iubirea de slavă şi să se facă de râsul lumii pentru Domnul?” | Cuvântul Ortodox
14. Pingback: Păzind dreapta credinţă, te sârguieşti tu să vieţuieşti după regulile acestei sfinte credinţe? | Cuvântul Ortodox
15. Pingback: “EXPERIENTA LUI DUMNEZEU iti da curajul de a trai, dar si CURAJUL DE A MURI. Ortodoxia se invata in Biserica si IN GENUNCHI”. Cuvinte puternice si de actualitate, in VREMEA SPAIMELOR MORTII, ale PREASFINTITULUI BENEDICT VESA, la Duminica Ortod