INTRAREA IN POSTUL CEL MARE. Chemare spre pocainta
Predică în lunea primei săptămâni a Postului Mare
de Sf. Ignatie Briancianinov
Introducere
Iubiti fraţi! Am intrat în limanul Postului Mare. Să ne facem acum vreme pentru a ne cerceta pe noi înşine cu luare-aminte şi în amănunţime: uşile pocăinţei se deschid pentru noi mai larg!
Locuitori ai sfintei mănăstiri! Ucenici îndeaproape ai lui Hristos! Fii iubiţi ai Bisericii, ce vă aflaţi neîncetat la sânii ei duhovniceşti! Ar fi trebuit ca noi să nu avem nevoie de o vreme aparte pentru a lua aminte la noi înşine, pentru a ne curaţi petele păcatelor prin mărturisire şi pocăinţă: ar fi trebuit ca toată viaţa noastră să fie alcătuită din neîncetată luare-aminte, din neîncetată pocăinţă – dacă viaţa noastră ar fi fost pe măsura numelui nostru. Acel chip al curăţiei la care noi trebuie să ajungem este desăvârşit. El este Domnul nostru Iisus Hristos. După Sfântul Care v-a chemat pe voi, spune Apostolul, şi voi fiţi sfinţi în toată petrecerea, căci scris este: Fiţi sfinţi, că Eu Sfânt sunt (I Ptr. 1, 15-16). Nesfârşită fiind desăvârşirea pildei de curăţie pe care o avem înainte, alergarea pocăinţei şi curăţiei e şi ea nesfârşită. Chiar dacă cineva a străbătut-o cu toată osârdia şi silinţa de care poate da dovadă omul, nici acela nu va putea ajunge la curăţia desăvârşită. Chiar dacă ar trăi mii de ani în pocăinţă necurmată, nici atunci nu ar ajunge la curăţia desăvârşită. Cei mai mari dintre sfinţii monahi au recunoscut în pragul morţii că pocăinţa lor era nu numai nedesăvârşită, dar nici măcar începută [1]. Iar noi, după neputintele noastre, care cresc şi se înmulţesc fără încetare, vom fi în ziua plecării noastre din viaţa pământească foarte departe şi de acea sfinţenie cu care ieşeau din trupurile lor cuvioşii noştri Părinţi, vasele alese ale lui Dumnezeu, locuitorii pustiei – acum locuitori ai cerului pentru osârdnica lor statornicie în pocăinţă din vremea călătoriei prin pustia vieţii pământeşti.
Aşa este! Cei care îşi petrec viaţa în luare-aminte necurmată, care iau mereu seama la sufletul lor, care bagă de seamă în el lucrarea cea de multe feluri a păcatului, care se lecuiesc mereu de această otravă prin pocăinţă, nu ajung la plinătatea vieţii duhovniceşti. Ce să mai spunem atunci de cei care trăiesc în nepăsare, care se află în necurmată împrăştiere, care nicicând nu se gândesc – sau se gândesc foarte rar, parcă în treacăt – la lucrul la care este cea mai mare nevoie să se gândească: la mântuirea lor? Voi spune despre ei ceea ce s-a spus deja despre ei; voi rosti hotărârea rostită deja asupra lor. O voi rosti cu inimă plină de amărăciune, dar fără a greşi – căci nu voi face altceva decât să repet cuvintele Apostolului, cuvintele lui Dumnezeu. Văduva ce petrece întru desfătare, de vie este moartă (I Tim. 5, 5-6). Să nu socoti că spusele acestea privesc doar văduvele după trup! Ele ne privesc cu mult mai mult pe mine şi pe tine, care ne-am lepădat de lume pentru a sluji lui Hristos: monahul este adevărata văduvă, pentru care lumea se cuvine să fie moartă. Ascultă sărmanele mele vorbe: monahul e văduvă de taină! Te-ai numit „mort pentru lume şi pentru veacul acesta deşert” spre a via lui Dumnezeu şi veşniciei fericite? Pătrunde în Scriptură, pătrunde în tine însuţi, pune starea sufletului tău faţă în faţă cu starea pe care i-o zugrăveşte Scriptura ca potrivită lui, şi spune: chiar eşti mort faţă de lume? Măcar ai început să mori faţă de ea? Ai simţit învierea ta de către Dumnezeu? Ai mutat gândurile şi dorinţele tale în veacul care va să fie? Puţini, foarte puţini oameni pot răspunde „da” la aceste întrebări: mai degrabă fiecare din noi va recunoaşte ca îndreptăţită înfricoşătoarea osândă rostită de Apostol. Apăsătoare este ea pentru urechea şi inima trupească şi iubitoare de păcat; mai bine este însă s-o auzim aici, cât nu s-a terminat călătoria noastră pământească şi cât nu s-a încheiat alergarea pocăinţei şi îndreptării. Că întristarea care este după Dumnezeu pocăinţă spre mântuire fără părere de rău lucrează (II Cor. 7, 10). După ce va fi lucrat o vreme, ea ne va face să scăpăm de întristarea şi tânjala care sunt cu adevărat înfricoşătoare atât prin veşnicia lor, cât şi prin cumplitul chin, nepovestit prin cuvânt, neînţeles pentru mintea şi simţirea noastră, pe care ele îl pricinuiesc.
Fiecare să pătrundă în sine însuşi; fiecare să cerce în sine cuvintele mele, pe care le voi rosti spre mântuirea sufletelor voastre şi al sufletului meu!
Ne este sortit raiul, cerul, veşnica fericire – de vom trăi aici în cucernicie, plinind făgăduinţele date la botez, înnoite, împlinite prin legămintele neagonisirii şi fecioriei la tunderea în călugărie. Dar noi nu luăm aminte la fericirea gătită nouă, aşa cum cel ce doarme este nesimţitor faţă de plăcerile şi desfătările acestei vieţi, care îl înconjoară şi îl aşteaptă să se trezească; niciodată nu ne gândim la negrăitele bunătăţi care vor să fie: gândul nostru este pururea pe pământ, cu totul în plăcerile lumeşti, în grijile lumeşti. Nu suntem morţi, oare, cu sufletul, cu toate că ne dăm drept vii în ochii noştri şi într-ai celor care au cugetare trupească, ai celor ce privesc doar cu ochii trupeşti? [2]
Ne este sortit iadul, focul cel veşnic şi viermele neadormit, spre veşnica noastră roadere şi sfâşiere – de ne petrecem viaţa în păcate şi în desfătări păcătoase! Iar noi căutăm tocmai aceste desfătări şi după ele alergăm; la ele stau dorinţele şi gândurile noastre. Trăim de parcă n-ar fi iad, de parcă am fi nemuritori, veşnici pe pământ, ca şi cum am fi ajuns la o fericire fără sfârşit. In zadar tună cu ameninţări Cuvântul lui Dumnezeu, în zadar vesteşte despre înfricoşătoarele chinuri veşnice! Vedem moartea fraţilor noştri, luăm parte la îngroparea lor: aceasta nu ne mişcă deloc, de parcă moartea ar fi doar soarta altora, nicicum a noastră. Ca nişte morţi, nu avem nici aducerea-aminte, nici presimţirea morţii, nici presimţirea viitorului. Intocmai: suntem morţi. Ai nume că trăieşti, însă eşti mort (Apoc. 3, 1), dă mărturie despre fiece om trupesc nemincinosul Cuvânt al lui Dumnezeu.
Pentru noi Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât pe pământ, a călcat moartea noastră cu moartea Sa, S-a făcut pentru noi viaţă şi, totodată, cale către această viaţă. El cere de la noi să ne răstignim trupul cu patimile şi poftele (Gal. 5, 24) – o cere nu fiindcă ar avea nevoie El, ci fiindcă noi avem nevoie de aceasta: numai în trupul mort pentru păcat poate să se descopere arătarea vieţii harice[3]. Noi însă auzim numai răsunetul cuvintelor; sufletul nu pricepe şi nu primeşte miezul cuvintelor: ele ne sună ca într-o limbă străină si necunoscută. Şi asta nu e de mirare: este urmarea nemijlocită a stării noastre sufleteşti. Cel mort cu trupul nu-i în stare de simţăminte trupeşti: fie că este în slăvi, fie că i se dă nemăsurată bogăţie, fie că este despuiat, fie că este acoperit cu ocări, el e nesimţitor faţă de toate. La fel şi cel mort cu sufletul nu poate înţelege cuvintele duhovniceşti, nu poate avea aducerea-aminte cuvenită de moarte şi de chinurile veşnice, cunoaşterea cuvenită a deşertăciunii acestei lumi şi acestui veac, cunoaştere ce totuşi este atât de limpede şi de pipăită: el este otrăvit, omorât de păcat, şi ca atare este înstrăinat de Dumnezeu şi de fericire, este pecetluit ca jertfa a iadului. Viaţa trupului vine din adăstarea în el a sufletului; viaţa sufletului vine din adăstarea în el a Sfântului Duh.
Voi putea, oare, să proslăvesc după vrednicie neurmata bunătate a Atotbunului Dumnezeu, îndelungă răbdarea Lui cea nepovestită, iubirea Lui de oameni cea negrăită? Oare să chem, împreună cu Prorocul, la slavoslovirea lui Dumnezeu cetele îngereşti, toate seminţiile omeneşti – si nu numai atât: toate fiarele şi dobitoacele, păsările cerului, jivinele şi târâtoarele, peştii ce umblă în largile întinderi ale apelor, şi dimpreună cu acestea toată făptura neînsufleţită? Şi nici atunci zidirea toată, unită într-o singură gură, într-un singur glas de laudă, nu va putea să cânte după vrednicie bunătăţii lui Dumnezeu celei închinate, mai presus de cuvânt, mai presus de pricepere.
Veniţi, fraţilor, să ne închinăm şi să cădem la picioarele ei: ea până acum îndelung rabdă fărădelegile noastre, până acum aşteaptă întoarcerea noastră, până acum îşi tinde către noi braţele, chemând pe cei ce rătăcesc în pustie şi în nepătrunsele hăţişuri ale păcatului, primind pe păcătoşii care se pocăiesc, facându-i fii ai lui Dumnezeu şi fiice ale lui Dumnezeu. Acum, auzind glasul ei, glas care ne cheamă la pocăinţă, nu vă învârtoşaţi inimile voastre (Evr. 3, 15); cela ce are urechi de auzit, să audă (Mt. 13, 9) – să nu rămâneţi surzi. Deşteaptă-te, cela ce dormi somnul adânc al lenevirii şi al desăvârşitei nepăsări faţă de mântuire! Scoala-te din morţi (Efes. 5, 14), tu, cel care eşti mort prin nesimţire şi împietrire, prin viaţa jertfită pe de-a-ntregul trupului, păcatului şi stricăciunii! Să văd în tine mişcare de viaţă, trezită prin cuvântul care vesteşte pocăinţa! Să aud glasul tău, glasul suspinelor, glasul plânsului tău, glasul pocăinţei tale, ca să mă încredinţez că mai este în tine semn, rămăşiţă de viaţă! Domnul, văzând că ai petrecut toate zilele vieţii tale în nerodire, îti va dărui iarăşi zi ca să te mântuiesti fără osteneală, zi în care prin spovedania nefăţarnică înaintea părintelui tău duhovnic să poţi lepăda toată povara păcatelor tale!”
- (vezi si PARTEA A DOUA a predicii)
____________________________________________________________
[1] Patericul Egiptean, Preacuviosul Sisoe cel Mare.
[2] Scara, Cuvântul 18: „Despre nesimţire sau omorârea sufletului“.
[3] Sfântul Isaac Sirul, Cuvântul 2.
(in: Sf. Ignatie Briancianinov, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2008)
Legaturi:
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Binecuvantati si iertati,fratilor!…Si Dumnezeu sa va ierte si sa va binecuvanteze!Pe iertare se temeluieste Raiul,iar peretii acestei Case din bratele imprejmuitoare ale dumnezeiestii dragoste de departele frate de langa noi se incheaga!Rasarit-a primavara Postului si floarea Pocaintei!Lumina lui Hristos lumineaza tuturor!Pelerini ai Luminii si fii ratacitori ai Luminii,fii ai luminilor ratacitoare,puse de piraţii mării vieţii (diavolii), precum odinioara puneau jefuitorii de corăbii felinare in coarnele boilor (trupurile groase,de lut îngreunat de patimi dobitoceşti) în nopţile înbeznate de furtună şi de pâcla ochilor (lăuntrici) ca să înşele marinarii cu părelnicia farului,să eşueze vasul (Duhului Sfânt),să fure,să junghie şi să piardă!“Stapane, Atottiitorule, Cel ce cu intelepciune ai zidit toata faptura si pentru nespusa Ta purtare de grija si multa bunatate a Ta, ne-ai adus pe noi intru aceste preacinstite zile, spre curatirea sufletelor si a trupurilor, spre infranarea poftelor si spre nadejdea invierii; care in patruzeci de zile ai dat in mana slujitorului Tau Moise tablele cele cu dumnezeiesti slove, da-ne si noua, Bunule, lupta cea buna sa luptam, calea postului sa o savarsim, credinta nedespartita sa o pazim, capetele nevazutilor balauri sa le sfaramam, biruitori asupra pacatului sa ne aratam si fara de osanda sa ajungem a ne inchina si sfintei Invieri!”
DOAMNE AJUTA.Si iata ca nea invrednicit bunul DUMNEZEU sa ajungem cu bine si la inceputul postului mare.Va doresc tuturor un post usor si sa ne ajute DUMNEZEU sa trecem cu bine peste aceste ispite care ne incearca in ziua de azi.Cu credinta,cu dragoste,cu multa rugaciune,dar si cu sfanta RABDARE o sa fim mai tari.DOAMNE AJUTA
Sa rostim in aceasta perioada, fratilor, cu multa credinta, pe langa rugaciunea lui Iisus si rugaciunea Sfantului Efrem Sirul, care caracterizeaza cel mai bine perioada Postului Mare: **Doamne, si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert nu mi-l da mie! Iar Duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei daruieste-l mie slugii Tale! Asa, Doamne, Imparate Sfinte, daruieste-mi ca sa imi vad pacatele mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor! Amin!**
Iată o dovadă bună că tehnologia nu e neutră: se ţine post de infernet! (vezi blog Savatie Baştovoi şi Claudiu Târziu)
După cum văd eu lucrurile, infernetul ne transformă în nişte tirani fanatici, obsedaţi să-şi impună mereu ideile şi punctul de vedere tuturor celor care gândesc diferit. Asta ne învaţă infernetul, tot asta ne învaţă şi tembelizorul: impuneţi punctul tău de vedere, fă-i pe toţi să gândească la fel ca tine! Iată că scopul nu scuză mijloacele, oricât de nobil ar fi. Şi de aici şi zicala „Calea spre iad e pavată cu intenţii bune.“
E trist ce s-a întâmplat cu noi, c-am ajuns aşa, de râsu-plânsu.
Când zic *noi*, mă refer la *noi creştinii*, căci eu nu sunt ortodox. Sunt catolic şi, sincer, uneori chiar mă simt jignit de către „voi“. Ia închipuiţi-vă cum ar fi să vină cineva şi să vă spună: „Bă, voi sunteţi cu toţii în erezie şi veţi ajunge în iad!“ Frumos, nu? Şi ar mai şi trebui să-i săriţi în braţe, de mulţumire că v-a „salvat“ cu aceste vorbe pline de… duh(oare).
De dogma „infailibilităţii“ papale, eu unul până nu de mult nici nu auzisem. Dogmele nu apar în Crezul meu, chiar dacă spune „cred în sfânta Biserică Catolică“. Dar ghiciţi de la cine (şi în ce fel) am aflat de ea (de dogmă)?… Însă nu cred că Papa e cel care ţine morţiş la aceasta. Ştiţi, la fel cum voi ortodocşii aveţi episcopi corupţi, tot aşa avem şi noi catolicii cardinali corupţi. Dar mulţi dintre noi nu se identifică cu aceştia. Cu alte cuvinte: nu ne băgaţi pe toţi în aceeaşi oală!
Cât despre ecumenism… Adevărat: erezie, prostie. Personal, văd lucrurile în următorul fel: ecumenismul consideră toate adevărate, dar în acelaşi timp şi *tocmai din această cauză* neagă toate. Păi ori e una, ori e alta, hotărâţi-vă băieţi! Cel mai bine ar fi ca ortodocşii să rămână ortodocşi, iar catolicii catolici.
Într-un film auzisem o replică care mi-a rămas în minte: suntem cu toţii egali, dar „egal“ nu înseamnă „la fel“.
Şi aş mai dori să reamintesc tuturor, inclusiv mie, că a fi patriot nu-i totuna cu a fi naţionalist (de aceea nici nu înţeleg de ce este preferat termenul din urmă; cred că astfel se riscă o amestecare şi o confuzie a sensurilor), a avea demnitate nu-i totuna cu a fi mândru, pacea şi frăţia nu-s totuna cu ecumenismul, iar un mucenic care *se* sacrifică nu-i totuna cu un fanatic care sacrifică *pe alţii*. Deci subtilităţile contează.
„Este imperios necesar, în aceste vremuri, să avem un discernământ pătrunzător.
Este la modă acum să se înveţe despre Rugăciunea lui Iisus, să se citească Filocalia, să se facă o „întoarcere la Părinţi“. Aceste lucruri nu ne vor mântui – sunt exterioare. Ele ne pot fi de folos dacă sunt întrebuinţate potrivit, dar dacă devin o patimă, dacă devin cel dintâi lucru după care umblaţi, atunci ajung să fie exterioare, ducându-ne nu către Hristos, ci către antihrist.
Toate aceste lucruri sunt minunate şi bune, dar nu ne putem apropia de ele fără să stabilim ca fiindu-ne prioritar a avea o inimă caldă, creştină şi a purta lupta lăuntrică prin care să dobândim smerenia.“ (Părintele Serafim Rose)
Deci, mai puţină superficialitate şi mai multă profunzime! Să punem mai mult accent pe fond şi mai puţin pe formă.
Bine, cred c-am scris deja destule şi prea multe.
Pacea fie cu voi şi… „Un post plăcut tuturor!“ 🙂
Sa nu uitati sa faceti si ceva metanii la rugaciune mai ales saptamana aceasta.
Pt Haiducul,
Internetul nu e rau dar, e rau daca-l folosesti in mod abuziv si “neortodox” ! Asa cum cutitul poate fi util sau, poate fi fatal ! Depinde pt ce e utilizat… ! Asa ca nu o mai luati pe extreme pt ce ele apartin diavolului…!
Nu trebuie sa demonizam tot… si sa spunem ca tv este satanic, ca internetul este satanic,etc, sunt bune in masura in care le folosesti tu pe ele si nu ele pe tine !
Numai bine!
Draga frate tehnofob,
Intr-o mare masura aveti dreptate si eu desi sunt ortodoxa va impartasesc ideile…orice provoaca dependenta nu este bun…si eu sunt messofoba :))dar aveti dreptate asa ne amageste diavolul pic cu pic…
Imi pare rau ca va simtiti jignit de “noi” si va rog sa iertati zelul si evlavia sau fanatismul unor frati de-ai nostri ortodocsi care cred ca asa il ajuta pe aproapele lor adresandu-le acele cuvinte…nu toti avem darul de a stii cum sa vorbesti aproapelui si de a ne atrage auditoriul tocmai din lipsa dragostei fratesti de care ne vorbeste Mantuitorul…Dar daca El va iubeste si pe d-voastra la fel cum ma iubeste si pe mine cine sunt eu sa va marginalizez? Haideti sa trecem peste aceste bariere de “noi” si “voi” pt ca Hristos si-a varsat sangele si pt mine si pt d-voastra…( nu ma refer aici ca sunt de acord cu unirea tuturor biseircilor , cu ecumenismul etc). Daca probabil ati fi intalnit un crestin ortodox adevarat care sa va vorbeasca cu dragoste si inflacarare cu siguranta ati fi trecut la ortodoxism…
Stiti ce apreciez eu la catolici?Ca majoritatea dintre d-voastra va tineti sarbatorile…pe cand la noi sunt multi crestini cu numele dar cu trairea lasa de dorit…cel putin din ce am observat eu, lucreu dureros de altfel.
Apreciez preocuparea d-voastrapt mantuire si v-as da un sfat: priviti in interiorul d-voastar pt o cilpa si ganditi-va: oare indeplinesc eu poruncile pe care Mantuitorul a zis sa le pazim pt a mosteni imparatia vesnica?(evangheliacu tanarul bogat dornic de a mosteni Raiul).
Va rog sa ma iertati dar in privinta postului avem pareri diferite:ela fost lasat pt pocainta, marturisire, curatirea sufleteasca si trupeasca nu pt placere asa ca ar fi mai potrivita o urare ca aceasta:” va doresc un post desavarsit tuturor!”
Imi cer iertare fata de toti….daca acest comentariu nu este potrivit rog administarorul sa nu mi-l aprobe.
@ Rafaela
Bine, cuţitul… dar un pistol? Poate fi folosit pentru ceva bun? Sau e conceput doar pentru a ucide?
@ Vechea Eva
Expresia „un post plăcut“ nu-mi aparţine. E a părintelui Savatie 🙂
Haiducul tehnofob care are fobie la ‘infernet’ dar il utilizeaza fie pentru a se vindeca de fobie prin chiar practicarea ei fie si/sau pentru a se lamurii pe sine (sau a ne lamurii…) ca pana la urma, tehnologia nu este rea ci doar modul de intrebuintare al ei, asa cum spunea Petre Tutea “Este incorect să ai dispret fată de tehnică. Eu nu sînt tehnocrat, însă recunosc că în bătălia pentru adaptare, tehnica este universal utilă. Dar asta nu înseamnă că tehnica poartă în ea dimensiunea infinitului.” – deci totul pana la un timp si pana la o limita!
Scopul celor de pe-aici, care se tot infrunta uneori ‘haiduceste’, incrucisand sabii, cutite sau pistoale 🙂 ‘in cuvant’ este pentru a (se)cunoaste, a (se) recunoaste, a (se) indrepta pe sine si/sau pe altii fiindca ‘mantuirea sta in multa sfatuire’; toate acestea in ciuda faptului ca suntem ‘de-a rasul, plansul’…asa obsedati, uneori tirani ori fanatici toti avem un ideal comun: mantuirea! Daca am fi edificati pe deplin, daca n-am avea indoieli, ispite de gand n-am mai avea ce cauta pe site fiind atotstiutori si n-am mai discuta intre noi si despre problemele care ne framanta.
Deci! Site-ul asta, ca multe altele ne fac sa ne dorim mantuirea si de a realiza ca, mantuirea noastra nu este deci prin Hristos, ca la catolici, nici pentru Hristos ca la protestanti, ci cu Hristos si in Hristos, adica El in noi si noi in El. Ori, pentru aceasta orice mijloc de limpezire este bun chiar daca nu place tehnofobilor 🙂
@ Magda
* oftat… *
Ne înţelegem de minune. Se pare că nu m-am înşelat în privinţa internet-ului…
„prin“, „pentru“, „cu“, „în“… Ce-i asta, gramatică? Să lăsăm teologii şi filosofii să se ocupe de acestea, dacă chiar le sunt aşa de importante, noi să ne vedem de mântuirea noastră. De ce ne place să ne agăţăm de asemenea chichiţişuri? Ne fac mai evlavioşi? Sau ne fac să ne simţim mai deştepţi şi superiori „ereticilor“?… „Diavolul e cel mai mare teolog“, se spune.
Repet vorbele părintelui Serafim Rose:
„Este la modă acum să se înveţe despre Rugăciunea lui Iisus, să se citească Filocalia, să se facă o „întoarcere la Părinţi“. Aceste lucruri nu ne vor mântui – sunt exterioare. Ele ne pot fi de folos dacă sunt întrebuinţate potrivit, dar dacă devin o patimă, dacă devin cel dintâi lucru după care umblaţi, atunci ajung să fie exterioare, ducându-ne nu către Hristos, ci către antihrist.
Toate aceste lucruri sunt minunate şi bune, dar nu ne putem apropia de ele fără să stabilim ca fiindu-ne prioritar a avea o inimă caldă, creştină şi a purta lupta lăuntrică prin care să dobândim smerenia.“
Şi le întăresc cu cele ale sfântului Varsanufie de la Optina:
„Să cereţi Duh. Duhul Cel de viaţă dătător, căci litera ucide.“
Credinţa trebuie trăită! Mântuirea nu-i un ideal abstract, e ceva concret şi profund.
Un „sălbatic“ cu inimă caldă din mijlocul Africii are mai mari şanse la mântuire decât un cărturar făţarnic, care-i ca un mormânt ce nu se vede. (Luca 11: 44)
Dar se pare că fiecare aude doar ce vrea şi ce-i convine…
p.s.: Serios? Comunicare prin internet? Când comunicarea se face în mare parte prin intonaţie (38%), mimică şi gestică (55%), iar cuvintele reprezintă doar şapte la sută? Deci „comunicarea“ noastră de pe net nu-i decât ceva superficial, la fel ca şi toate aceste „predici“ pe care le ţinem „aici“. Ce urmează? Să ne spovedim prin messenger? N-ar fi ceva nou…
Nu-i nevoie de asemenea site-uri pentru mântuire, nici catolice, nici ortodoxe, nici protestante. Văd că omenirea a dus-o bine mii de ani şi fără ele.
Tot ce ne trebuie e mila Domnului şi o inimă caldă. Şi să mai punem şi mâna pe Biblie din când în când. Recomand tuturor, mie inclusiv, să stingem acuma calculatorul, să dăm praful jos de pe Biblie, şi să citim în linişte următoarele versete:
I Corinteni 13: 1-13
Matei 5: 3-12
hahaha! Nu te ‘lasi’ haiduce!
Te-ai pus pe invartit barda pe-aici facand pe lupul moralizator! Care-i scopul?! Sa semeni vant, apoi sa culegi furtuna?! Faci apel la semerenie, dar duci lipsa de ea (idem si eu, dealtfel 🙂 ).
Nu e vorba de gramatica ‘in text’ ci de explicitarea unor chestii ce tin de dogmatica! Pentru ca, tocmai dogma ne diferentiaza pe noi ortodocsii de voi, catolicii sau cei de alte confesiuni. ‘Fiti intelepti ca serpii si blanzi ca porumbeii’ – intelepciunea, discernerea lucrurilor fine de credinta vine din cunoasterea dogmelor, aprofundarea lor ! Mai mult! Avem datoria de a cunoaste dogma pentru a nu ne aburii la modul ecumenist unul sau altul ca e bine sa fim impreuna: noi cu voi (catolicii) sau cu alte confesiuni!
Nu toata lumea de-aici a citit Filocalia si nu practica neaparat Rugaciunea isihasta – de unde-ti venii de l-ai citat pe Pr.Serafim Rose?! Numai cine nu este crestin adevarat nu intelege ca rugaciunea (de orice fel), asceza – in general – sunt numai mijloace de atragere a Harului Sf.Duh si nu scop in sine! Iar pentru a avea evlavie sau de a fi cu adevarat credincios nu tine neaparat de cele doua mentionate de tine; te-ai exprimat de parca toata lumea de pe-aici se bazeaza numai pe ele crezandu-se deja ‘aranjati’ si numa’ buni de pus in Rai.
Iar de spovedit aici sau pe mesenger iarasi spui o enormitate de care te cramponezi si lovesti ca si cum – din nou – lumea de pe-aici o practica fiindca stii tu – nu-i asa?! -si, drept urmare bati obrazul!
Site-ul asta (mai ales acesta) impreuna cu alte cateva (ortodoxe) m-a pus pe linia de plutire, mi-a dat de gandit, m-a linistit, m-a edificat…cred ca si pe multi altii!
Daca nu-ti place, schimba site-ul sau canalul (de stiri) fiindca in ciuda a ceea ce-ai spus “fiecare aude doar ce vrea şi ce-i convine…” eu zic altfel: “se pare ca fiecare aude, vede (prin citit) apoi simte, gandeste, se ‘trezeste’ si – in cele din urma – filtreaza ceea ce-i este de folos sufletului sau chiar daca pentru tine sau altii este apa de ploaie si/ori pierdere de vreme”!