„În Hristos, moartea noastră devine un Paşti” Părintele Gheorghe Holbea Un cuvânt mărturisitor, un îndemn la credinţă şi discernământ, la curaj şi curăţirea de toate duhurile străine Ortodoxiei ne adresează astăzi Părintele Gheorghe Holbea. Am uitat să privim în Sus, …
Articole cu eticheta (tag): trezire duhovniceasca
Părintele Ciprian Grădinaru de la Biserica „Toți Sfinții” din Huldenberg Vremea adevărului – Părinte, în România şi în lume este o tulburare teribilă. Nu cunosc mulţi care să-și fi păstrat pacea. Şi prin case, şi pe străzi, şi în biserică …
“Aşa se întâmplă mereu: când cineva pare să ne spună adevărul, dar în felul în care doare, încercăm să-l punem sub tăcere, încercăm să-l izolăm, încercăm să-l denigrăm, până acolo încât îl conducem la moarte într-o formă sau alta, socială …
Preasfințitul Benedict: „Postim de dorul de a ne întâlni cu Hristos” – 2 martie 2020 Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, luni seara, 2 …
Predica Preotului Protopop Ștefan Anghel (Parohia Ortodoxă Română Offenbach pe Main, Sf. Mare Ierarh Nicolae) la Duminica Fiului Risipitor, 16.02.2020: Transcriere parțială: “[…] Întotdeauna, căutând binele, noi vedem posibilitatea unui bine mai apropiat, mai uşor de împlinit, de atins, …
Protos. Ieremia – Întâlnirea cu un proroc nu este ușoară pentru noi, oamenii (predică la pomenirea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul – Mănăstirea Putna 20 iulie 2017): Transcrierea cuvantului Parintelui Ieremia: […] Sfanta Biserica si sfantul Proroc Ilie vin sa ne …
7. SETEA 06-05-2018
(desen de Gabriela Mihaita David) “Oamenii umblă după făcători de minuni – fie ei şi vrăjitori. Dar vă spun că minunea cea mai mare e înnoirea vieţii tale pe temelia ei Iisus Hristos; e încreştinarea voinţei tale: asta-i minunea cea …
“Sa avem mare grija de copii, mai cu seama in aceasta societate atat de secularizata. A educa [a-l lasa educat] pe copil prin Internet sau TV sau numai prin mediul intalnit la scoala si in societate sau a neglija cresterea …
(Pilda celor zece fecioare – de mana Elenei Murariu) Vedeti/ascultati si: *** Va mai recomandam pentru Sfanta si Marea Marti: *** TALCUIREA PARINTELUI ANDREI COROIAN LA PILDA CELOR ZECE FECIOARE: INIMA MILOSTIVA si UNTDELEMNUL IUBIRII *** *** Monahul Moise Aghioritul: …
Arhim. Ioan Krestiankin: Despre amintirea morţii Dragi prieteni, timpul vieţii noastre reprezintă tezaurul nostru, în care adunăm. Dar cine dintre noi se mai gândeşte la valoarea timpului? Aproape întotdeauna omul îşi îndreaptă gândurile în viitor, uitând că dispune în realitate …
Aşa se întâmplă şi cu noi, mai ales după ce avem o bucurie sau după ce ne aude Dumnezeu sau se face chiar o minune în viaţa noastră, de multe ori ne relaxăm, ne mândrim, ne umplem de slava deşartă şi atunci, de multe ori, devenim nepăsători, nu mai continuăm rugăciunea, şi de multe ori se întâmplă ispite şi întristări, chiar după mari bucurii. Vedem asta şi acum, la ucenici: după o mare minune, iată o mare certare, o mare ispită. În mijlocul mării erau învăluiţi, erau în pericol de a se îneca. Pe de altă parte, ne mai aducem aminte de un episod din Evanghelie, mai înainte întâmplat, când iarăşi erau ucenicii într-o corabie şi iarăşi învăluită de valuri. Atunci, însă, Mântuitorul era cu ei, dar dormea. Şi comentează un părinte: când ucenicii L-au strigat: Doamne, scoală-Te, că pierim!, acest părinte spune:
“Să ne trezim, popor român, să ne trezim înainte de a veni din nou în istoria noastră o vreme pentru a muri!” Vedeti si: Vremea să cunoaștem Adevărul
“Infricoşător de mulţi sunt cei care se întorc înapoi. Chiar dacă au cunoscut adevărul… Nu dai importanţă întâlnirii sufletului tău cu Dumnezeu” Cuvant al Pr. Ciprian Negreanu pentru Duminica Samarinencei, rostit in Duminica a 4-a dupa Pasti (2014): (ascultati de …
“Obisnuindu-ne sa fim nepasatori fata de cele marunte, incepem sa pacatuim tot mai mult, adica SA DISTRUGEM SI SA NECINSTIM CHIPUL LUI DUMNEZEU DIN NOI” Cititi si: *** Mitropolitul Antonie al Surojului: BUCURIA POCAINTEI [partea a doua] “Când ne gândim …
“SA NE RUGAM PENTRU CRESTINII DIN SIRIA, MULTI DINTRE EI SUNT MUCENICI!” “Pentru a iesi din aceasta stare in care ne aflam, si in care se afla omenirea, indemnul nostru nu este altul decat acela de a ne curati prin …
“… Mulţi dintre cei care se convertesc la început cu mare râvnă cad cu răsunet mare, adică se întorc iar la patimile cele vechi, încep iar să facă cele rele, se dezamăgesc ei de cele ce credeau că aşa vor …
Predica Parintelui Ciprian Negreanu la Nasterea Sfantului Prooroc Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului (2012): “[…] Din Evanghelia pentru naşterea Sfântului Ioan Botezătorul aş atrage atenţia asupra unui cuvânt pe care probabil l-aţi gândit, dar aţi trecut cu uşurinţă peste el, …
Vedeti si: Familia ortodoxa, n. 4 (63)/ 2014: “Sa nu mai traim noua, ci sa traim lui Hristos!”
“Tu zici ‘Sunt crestin’ si te multumesti cu asta. Aceasta e prima amagire – sa-ti insusesti darurile si fagaduinta crestinismului, insa fara nici o grija pentru a inradacina in tine adevaratul crestinism; sau sa-ti adaugi ceea ce nu poti dobandi …
“… nu ne pocaim, nu ne intoarcem cu adevarat. Tratam lucrurile superficial si facem urmatorul compromis: vrem sa fim ai lui Hristos, sa ne aflam in Biserica, dar sa nu pierdem nimic din cugetarea lumeasca, din viata lumii…” * “…regulile …
Vezi, din aceeasi carte, in diferite versiuni de traducere: *** Cum se dobandeste harul trezirii “S-a mai spus deja ca printre diferitele lucrari ale harului care ne trezeste, una care e in mod deosebit vrednica de luare-aminte este cea pe …
Vedeti si: *** Din cuvantul la Anul Nou (ca nu trebuie sa ne potrivim cu acest veac) Al o mie opt sute optulea An Nou. De atatia ani a inceput Cerescul Semanator sa semene pe pamant samanta cuvantului dumnezeiesc, de …
Omilii la FIUL RISIPITOR dense in intelesuri vii ale episcopului Asterie al Amasiei si parintelui Petroniu Tanase “Intr-adevar, multi din cei care se folosesc de pocainta, marturisesc de forma ca se intorc de la viata lor de altadata, dar prin …
Predica Parintelui Hrisostom de la Manastirea Putna (2012) la Soborul Sfantului Ioan Botezatorul (7 ianuarie) Mijlocitorul de care ne temem nejustificat: Rezumat: “Pomenirea dreptului cu laude, iar tie destul iti este marturia Domnului, Inaintemergatorule…” – Chiar daca nu a facut …
Despre ape şi despre Sfântul Botez[1] După ce m-am ocupat ieri de cuvântul despre prooroci şi patriarhi, au rămas puţine din creaţiile lui Dumnezeu. Căci toate se spală prin ape şi se adapă şi se curăţă. Şi, într-adevăr, firea apelor …
“Vom vedea in anii care vin ca situatia va fi din ce in ce mai dificila, va fi din ce in ce mai greu de suportat… si atunci, oamenii se vor reorienta. Oamenii, pusi sub presiune, vor cauta iesire, scapare, …
Imnul românesc (Din pragul anului 1956) de Sf. Ioan Iacob Hozevitul
“Cat putem, sa fim langa Hristos… Cei care nu vor avea intentie buna, care nu vor fi luminati, se vor insela in anii apostaziei. Pentru ca cel ce nu are harul dumnezeiesc, nu are claritate duhovniceasca, asemeni diavolului…” “Daca cineva cunoaste …
Mustrarea Duhului – cine o va primi? “[…] Iubiţi credincioşi, Faţă de atâtea binefaceri pe care le-am primit noi de la Hristos, Dumnezeul nostru, nimeni nu poate să rămână nepăsător. O astfel de iubire jertfelnică aşteaptă răspunsul dragostei noastre. Din …
UPDATE (sursa foto) “Tot ce nu se desfasoara sub har nu are valoare mantuitoare!” PARINTELE AMFILOHIE BRANZA (Man. DIACONESTI) – conferinta (seara duhovniceasca) la Libraria Sophia, 6 martie 2012 – “Pocainta in viata duhovniceasca” (download) – [VIDEO – INTEGRAL] NU …
“In duminica trecuta, Sfanta Biserica ne-a invatat smeritele simtaminte de cainta prin care e atrasa milostivirea lui Dumnezeu; acum, ea vrea sa ne ridice la hotararea insufletita de a merge, parasind pacatul, pe calea dreapta catre Tatal Cel Ceresc. Pentru …
Vezi si: *** Bucuria din ceruri si slava gatita sfintilor sunt mai presus de gand si, de aceea, se cuvine sa le ravnim din tot sufletul. Nimic din cele ce sunt sau din cele ce facem nu este vrednic de …
Este cea din urma ora, nu mai e loc de amanari si intarzieri! Sa ne dezmeticim, sa ne trezim si sa aruncam superficialitatea! IESIREA DIN CRIZA […] „Mi-am propus să nu mai vorbesc despre criza economică. Dar pentru că situaţia …
VEACUL UCIGĂTORILOR DE DUMNEZEU “[…] În Rusia, unde zdruncinarea şi preschimbările sociale au fost mai totale, mai neobişnuite, acest caracter religios al luptei politice se vădeşte mai mult ca oriunde. Nu fără rost partidul comunist a accentuat latura antireligioasă a …
Cuvîntul 1. Scurtă expunere a gîndurilor care îndeamnă la pocăinţă Adu-ti aminte, suflete al meu, despre îngrozitoarea şi înspăimîntătoarea minune a Creatorului tău, Care pentru tine s-a făcut om şi a suferit pentru mîntuirea ta; îngerii Lui se înfiorează, Heruvimii …