POSTUL MARE. Care este sensul sau duhovnicesc si CUM SE DUCE LUPTA CU ISPITELE IN ASTEPTAREA INVIERII? Parintele Sofronie – cuvantari duhovnicesti (I)

24-02-2012 Sublinieri

O, CUM AŞ DORI CA VOI TOŢI SĂ FIŢI POEŢI!

– Cuvântarea a douăzeci şi patra –

Despre Postul Mare. Despre neapărata trebuinţă a însuflării. Despre postul lui Hristos în pustie. Despre asemănarea cu Hristos în vecinicie. Trebuie să devenim poeţi însuflaţi şi nevoitori plini de bărbăţie. Despre primirea vieţii nezidite a lui Dumnezeu. Intelectul şi „nebunia credinţei.” Pentru ura de sine şi dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Despre suferinţele lui Hristos din iubire pentru om. Pilda Sfântului Ioan Înaintemergătorul. Pomenirea Judecăţii de Apoi. De la cele mici, la neţărmurire.

Astăzi cuvântul meu este iarăşi către voi, fraţii şi surorile mele, care aţi venit nu demult. In două săptămâni începe Marele Post. Şi vreau să vorbesc acum puţin despre post.

De multe ori s-a vorbit despre faptul că putem introduce în facerile noastre, în cuvintele noastre, un înţeles sau altul. Cum şi ce trebuie să facem spre a preschimba acest Mare Post, din ceva ce ne înfricoşează, în ceva ce ne insuflă? Dacă monahul întâmpină Marele Post cu însuflare, atunci el curge cu adevărat ca o perioadă insuflată, ca o pregătire spre a primi lumina Învierii. Dar dacă omul se teme, atunci el îşi poate strica sănătatea, iar postul va fi pentru el un chin. Fie ca fiecare dintre voi, în duh, să îşi înrădăcineze în minte vreun chip al sfinţeniei pentru a se însufla.

Vă voiu vorbi despre gândurile care mie mi-au fost preţioase. Ce am observat eu în viaţa lumii, a lumii oamenilor şi a lumii în general, în tot regnul animal? Singur omul este în stare să se reţină prin înfrânare atunci când în faţa lui se află mâncare – omul căruia i s-a dat duh ca şi chip al Dumnezeului Vecinic Care înfăptuieşte dintru nimic. Opriţi-vă asupra acestui gând. Astfel, dacă ne vom înfrâna de la mâncare, sau de la somn, sau de la mai ştiu eu ce – toate acestea vor lucra spre a face să crească în noi ceea ce aparţine chipului lui Dumnezeu. A curăţi în noi chipul lui Dumnezeu cel întunecat de păcat – iată sarcina ce ne stă înainte! Când va trăi în noi ideea aceasta, atunci nu fară sens va fi toată înfrânarea noastră. Aşadar marea sarcină pe care ne-o pune înainte viaţa monahală este a ne asemăna cu Însuşi Hristos, precum şi El a primit chipul omenesc, arătându-Şi Dumnezeirea.

Postul acesta este aşezat întru amintirea postului de patruzeci de zile al Însuşi Domnului în pustie, atunci când era cu fiarele, şi unde, la sfârşit, l-a lăsat către Sine până şi pe diavol şi a vorbit cu el. Ce putem noi alege din cuprinsul vieţii lui Hristos însuşi, aşa cum o putem înţelege din Evanghelie, din Tradiţie şi din cărţile apostolilor? Iată, apostolul Pavel, genialul poet, spune că

noi, oamenii, trebuie să avem aceleaşi gândiri, aceleaşi simţăminte care erau şi în Hristos.”

În ce constă taina? In faptul că, dacă ne asemănăm Dumnezeului Celui întrupat, aceasta va trece şi în vecinicia care era şi înainte de facerea lumii. Ipostasul omenesc trebuie să se dezvolte în noi şi să cuprindă în sine gândul lui Hristos Însuşi.

Ce trebuie să purtăm în gândul nostru ca să nu ne smintim de caracterul neînsemnat a multe din înfăptuirile noastre legate de post şi, în general, de nevoinţa chipului monahal al vieţii?

Trebuie ca acea „înţelegere”, pe care am văzut-o în Hristos, să fie şi în noi. La Sf. Ioan de Dumnezeu Cuvântătorul aflăm o minunată expresie:

Noi ştim că acum fiii lui Dum­nezeu sântem, şi încă nu s-a arătat ce vom fi după ieşirea noastră din această lume. Ci ştim numai, zice el, atunci când vom vedea pre El precum este, şi noi ne vom putea face asemenea Lui: precum este El

Aşa încât vă rog, mai tinerii mei fraţi şi surori, amintiţi-vă acestea şi fiţi proprii voştri „făcători” precum o arată cel între sfinţi Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul, făcătorii tuturor, începând cu cele neînsemnate. Şi aşa, începând cu facerile noastre neînsemnate, neobservat ne pregătim duhul şi fiinţa spre a primi până şi suflarea cea nefăcută Dumnezeiască. Asemenea genialului poet, genialului theolog, genialului filosof – apostolul Pavel, fi-vom şi noi toţi făuritorii vecinicei noastre mântuiri în Dumnezeu.

Aştept învierea morţilor”. Rostind aceste cuvinte ale Simbolului Credinţei ar trebui să ne amintim că ele reprezintă starea duhului care aşteaptă venirea lui Hristos. Iar această aşteptare este rezultatul înfăptuirii noastre; ea este şi va fi acea energie care neapărat ne va învia.

O, cum aş dori ca voi toţi să deveniţi poeţi! Fără o însuflare creatoare este greu să-ţi petreci o singură zi aşa cum s-ar cuveni creştinului. Astfel, apropiindu-ne de Post, să ne deschidem inima şi mintea către Învierea ce ne stă înainte, aşa cum şi Domnul, înainte de a propovădui, a postit patruzeci de zile în pustie şi era acolo cu fiarele.

Şi deci astăzi v-am spus câteva cuvinte spre a vă îndrepta mintea către nevoinţa ce ne stă în faţă. La acestea aş dori să adaog că trebuie să fim nu numai poeţi, ci şi luptători plini de bărbăţie. Zis-a Domnul că „Împărăţia cerurilor se ia cu trudă şi cu nevoinţă, şi cei ce se silesc o vor răpi”. Câtă vreme trăim pe Pământ, experienţa noastră în trup ne arată că trebuie neîncetat să bem, să mâncăm, să dormim, să ne odihnim, ca să redobândim noi energii biologice pentru viaţă. Aşa şi în plan duhovnicesc, suntem nevoiţi să ne hrănim sufletul, mintea, prin efort.

Voi cunoaşteţi expresia, adesea întrebuinţată ironic este în chinurile facerii.” Aşa se poate spune despre tot artistul, în orice domeniu al artelor. În felul acesta, începând cu lucruri foarte mărunte, ne vom predispune către arătarea lui Dumnezeu Însuşi în noi. Iar credinţa noastră stă în faptul că noi cu adevărat primim viaţa rezidită a lui Dumnezeu Însuşi. Când noi „urmăm lui Dumnezeu” Celui Întrupat – vorbesc despre Hristos – aceasta va trece apoi şi în planul duhului după moartea noastră. De vom fi asemenea Lui pe Pământ, precum a fost El, atunci vom fi asemenea Lui în vecinicia Sa fără de început.

Vedeţi ce cuvinte întrebuinţăm: Vecinicia cea fără de început a lui Dumnezeu va fi împărtăşită nouă! Aşa o îndrăzneală, oare nu este semnul nebuniei noastre? Dar iată că genialul Pavel spune că o astfel de „nebunie” mântuieşte lumea. Ceea ce ne-a făgăduit Hristos, mintea pământească nu poate cuprinde. Mintea noastră poate fi deosebit de înzestrată cu putere pentru gândirea sau înfăptuirea ştiinţifică, pentru filosofie sau pentru multe altele, însă nu pentru a crede în vecinicie. Dar în vecinicie pot să creadă până şi copiii, precum zice Domnul. Aşa că vedeţi: şi astăzi – acelaşi cuvânt al nostru către Dumnezeul Cel ceresc, acelaşi duh ne trage a urma lui Hristos.

A trecut puţină vreme de când am auzit de la cineva: “M-am săturat, nu mai vreau să sufăr. Vreau linişte, bucurie, fericire pământească, şi sufletul meu se scârbeşte de suferinţe”. Deşi un dreptslăvitor a rostit acestea, în esenţă el nu gândeşte în chip dreptslăvitor. Pentru a deveni în stare a cuprinde cu dragostea, mai pe urmă, întreaga făptură, trebuie să trăim multe stări dureroase şi multe suferinţe. Însă energia pentru acele suferinţe o dă porunca lui Hristos pentru ura de sine, pentru dragostea noastră de Dumnezeu şi de aproapele.

Iată că v-am vorbit despre lucruri în realitate înfricoşate. În zilele vieţuirii pe Pământ a Dumnezeului întrupat, Iisus Hristos a fost singurul Om Care, dându-ne porunca urii de sine pentru dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, S-a îndreptat către Golgotha, nu pentru ca pe Sine să Se mântuiască: ci El S-a dat tuturor suferinţelor, plin de dragoste pentru om-omenire. O – ce chip acela – Omul! Iar cei care au trăit acea viziune nu mai pot afla nicăieri nimic asemenea.

Domnul ne-a poruncit ceea ce El Însuşi a înfăptuit. Pentru dragostea de aproapele, El S-a dat pe Sine tuturor suferinţelor, şi nu numai morţii, ci unei morţi ce se trăia ca blestem în Vechiul Legământ: Blestemat tot cel spânzurat pre lemn.

Noi nu atingem măsura pe care o vedem în Hristos, şi înţelegem de ce Părinţii noştri – iar cel dintâi Botezătorul Ioan – au văzut în Hristos pe Dumnezeu. Iată pildă minunată: Ioan. Atunci când oamenii erau gata să recunoască în el însuşi pe Mesia cel aşteptat, el a zis: „Nu! Ci este Altul, Care vine înaintea mea, El este Mântuitorul lumii!” Cât de des se întâmplă pe Pământ ca aceia ce au primit stăpânire mare asupra multor oameni să fie înclinaţi a se socoti singurii vrednici de o astfel de stăpânire! Ci iată că Sf. Ioan a aflat în sine puterea de a tăgădui acest rol şi a spune cum trăia el însuşi insuflat de viziunea lui Hristos.

Dacă se înalţă mintea noastră către acea viziune a lui Hristos pe Golgotha, atunci este de înţeles că tot cuvântul încetează. Şi atunci îl cinstim pe El „ca Dumnezeu” – de acum în tăcere. În cele cincizeci de zile ale Postului care ne stau în faţă, fiecare dintre voi va avea de trăit clipe grele şi atunci ne vom aminti de Hristos, Care a petrecut în pustie patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.

Chiar înainte de începutul Marelui Post se face slujba „marii iertări”. Atunci când noi, în mica noastră obşte, vom cere smerit iertare fraţilor noştri pentru tot ceea ce am greşit înaintea lor în cugetul nostru, amintiţi-vă şi de Înfricoşata Judecată. Este spus că Domnul va veni în slavă. Şi când va şedea El pe scaunul Său, se vor aduna înaintea Lui toate noroadele, de la facerea omului până la cel mai de pe urmă ce va din femeie să se nască. Astfel, strămutaţi-vă mintea de la cele mărunte care, cu toate acestea, sunt chipurile altor lucruri, neţărmurite – iată ce trebuie să facem. In capitolul al cincilea la Evangheliei de la Matei se află multe cuvinte ale lui Hristos care pomenesc legea lui Moisi: S-a zis celor de demult: Să nu ucizi. (…) Dar Eu zic vouă… (…) S-a zis celor de demult: Să nu preacurveşti. (…) Dar Eu zic vouă…, ş.a.m.d. Şi de fiecare dată, purcezând de la poruncile Vechiului Legământ, El trece la înţelesul cel nemărginit al fiecăreia dintre ele.

Aşa şi eu acum, încerc să vă propun, ca frate al vostru, să folosiţi acest mijloc spre a face ca viaţa voastră să fie roditoare: De la lucruri mărunte, strămutaţi-vă la nemărginire!

***

POSTUL ŞI LUPTA CU ISPITELE PE CALEA CĂTRE ÎNVIERE

Cuvântarea a unsprezecea –

Pentru ispita lui Hristos în pustie. Prin Post poate să ne vină ispită. Vrăjmaşul ne ispiteşte într’o măsură mai mică decât pe Hristos. Ispitele prin Post sânt în toate planurile fiinţei noastre. Ţelul Postului trăirea învierii prin „aşteptarea” care este izvorul energiei. Pentru cele două biruinţe şi cele două înfrângeri. Hristos – calea pentru fiii lui Adam cel căzut. Pentru lupta fizică cu păcatul, până la durerea inimii. Despre întâietatea minţii în lupta duhovnicească cu păcatul. Despre lupta trupească şi amintirea morţii.

După pilda lui Hristos, Care S’a îndepărtat în pustie, tradiţia noastră a statornicit Marele Post – cel de patruzeci de zile:

Atunci Iisus au fost dus în pustie de Duhul, ca să se ispitească de diavolul. Şi postind patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, dupre aceea au flămânzit. Şi apropiindu-se către El ispititorul, i-a zis: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrile acestea pâini să se facă. Iar El răspunzând, au zis: Scris este: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot graiul ce iese din gura lui Dumnezeu. Atunci L- a dus diavolul în sfânta cetate şi L-a pus pre aripa bisericii, şi a zis Lui: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te pre Sineţi jos, că scris este: îngerilor Săi va porunci pentru Tine, şi pre mâini Te vor ridica, pentru ca nu cândva să poticneşti de piatră piciorul Tău. Şi au zis Iisus lui: Iarăşi scris este: Să nu ispiteşti pre Domnul Dumnezeul tău. Apoi a dus pre El diavolul într’un munte înalt foarte, şi i-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. Şi a zis Lui: Acestea toate voiu da Ţie, dacă plecându-Te mi Te vei închina. Atunci au zis Iisus lui: Mergi înapoia mea, satano, că scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini, şi Lui Unuia să slujeşti. Atunci L-a lăsat diavolul, şi iată îngeri s ’au apropiat de Dânsul, şi slujeau Lui.

Astăzi nu socotesc cu putinţă a vorbi despre întregul conţinut al acestei ispite, dar toate ne indică faptul că ea s’a petrecut la ultimul „etaj”. Diavolul încă nu ştia cu Cine vorbeşte, însă Omul cu Care vorbea, stârnea acele ispitiri:Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, fă minunea asta…”; „Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, atunci aruncă-Te, şi îngerii Te vor păzi…”; ducându-L pe muntele înalt şi arătându-I toate bogăţiile acestei lumi, a zis: „Stăpânia asupra întregii lumi este dată mie – închină-Te, şi ţi-o voiu da Ţie…” Şi Domnul a biruit toate cele trei ispite, şi a zis: „înapoia Mea, satano!” Astfel Omul-Hristos a biruit lumea. Iar apoi, la sfârşitul călătoriei Sale pământeşti, El a zis ucenicilor: „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”

Ce este caracteristic acestei ispitiri? – Patruzeci de zile Domnul postise, petrecând într’o neîntreruptă încordare a duhului. Iar când n’a mai putut, şi puterea trupului în chip firesc a slăbit, atunci s’a apropiat şi diavolul. Deci înseamnă că atunci când postim şi slăbim din pricina postului – devenim uşor de supus ispitelor vrăjmaşului.

Noi nu ne putem compara cu Hristos. Cunoaşterea lumii la El era absolută, dumnezeiască. Dar şi după omenire, în întruparea Sa, El se afla nu ca un om simplu, precum se vede din dialogul diavolului cu El: „Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu – atunci fa minuni, aruncă-Te, închină-Te: că îţi voiu da stăpânire”. Pe noi însă vrăjmaşul ne ispiteşte cu lucruri mai mici, dar care ne clatină, chiar dacă pe noi ne cearcă o luptă, fără îndoială, mai mică decât pe Domnul. Legile şi energiile cosmice sânt peste tot aceleaşi: ele trec prin noi. Când Domnul spune: „Eu am biruit lumea”, înseamnă că El a devenit mai presus de cosmos.

Acum aş vrea să vorbesc cu voi în legătură cu cele de mai sus, că putem trăi acest Post fără a ne da seama de nimic. Şi atunci, în conştiinţa minţii noastre, Postul va trece fară de folos. Zic „în conştiinţa minţii”, pentru că însuşi Postul este lupta cu patimile, şi o luptă nu fără de folos şi fără rezultate…

După câte ştiu (dar ştiu foarte puţine despre cele prin care voi treceţi), vă voiu spune că în conştiinţa mea au rămas două experienţe de suferinţă din toate nevoinţele voastre în vremea acestui Post. Am simţit în rugăciunea pentru voi că au fost două momente de pierdere a răbdării. Şi trebuie să fim cu mare luare aminte, căci lupta este foarte primejdioasă… Răbdarea priveşte toate formele vieţii noastre: şi durerile trupeşti, şi luptele gândurilor noastre, şi stările noastre duhovniceşti  toate cele trei planuri sânt atinse, pentru că Postul, în amintirea postului lui Hristos, şi este acea încercare la toate nivelele. De pildă, noi nu înţelegem pentru ce îndulcirile trupeşti ridică de la noi îndrăzneala în rugăciune, ba chiar energia în rugăciune. Dar postul este una din formele luptei împotriva patimilor. Postind, începe o perioadă grea, când simţim întreaga noastră alcătuire. Tot trupul slăbeşte: foarte uşor se predă, şi nu mai poate răbda. Domnul a hotăr­nicit măsura omului – patruzeci de zile. Iar aceasta este măsura desăvârşirii. In alte culturi ascetice există mijloace de a supravieţui şi mai mult decât 40 de zile. Dar acolo toată lupta se dă după alte legi şi pe alt plan. Şi mijloacele sânt altele.

Noi nu ne slobozim niciodată de lupta cu patimile. Din pricina luptei trupului, noi trebuie în toată vremea să rămânem într’o continuă încordare a atenţiei, pentru ca trupul să nu ne impună cele ce împiedecă duhul de a se înălţa către Dumnezeu. Şi deci, este cu putinţă să se apropie de noi gânduri, aproape pe acelaşi plan pe care Hristos ni L-a arătat în Evanghelie, însă la noi asemenea încercări sânt un fenomen foarte rar. Iar cealaltă sarcină a venirii noastre în lume: Domnul a venit să mântuiască lumea biruind toate energiile cosmice, ducându-ne în planul vieţii Dumnezeieşti, facându-ne de acum a fi dincolo de hotarele puterilor Cosmosului, transcenzându-le. Noi trăim pe planul cel mai de jos, dar totuşi, treptat, ne povăţuim către acea viaţă. Iar când vine din nou Postul (dacă Dumnezeu îndelungeşte viaţa noastră a tuturora), fiţi cu luare aminte la aceasta. Vorba este nu numai despre trup, ci, mai nainte de toate, despre duhul nostru cel vecinic. Iar atunci posturile voastre vor da rod în toate planurile luptei: şi în ce priveşte patimile trupeşti, şi pentru puterea psihică de a răbda, şi pentru o mai înaltă cunoaştere a minţii despre fiinţă. Şi aşa, am vrut astăzi să vă vorbesc despre aceasta, pentru ca Postul să nu treacă fără urmări în ce priveşte cunoaşterea noastră.

Ca rezultat, prin post şi rugăciune, noi ne pregătim către ceea ce ne este făgăduit, adică Învierea. Noi întâmpinăm Paştile: „Hristos a înviat!” – şi prăznuim învierea noastră cea de obşte, iar nu numai Învierea lui Hristos, cum spune Sf. Ioan Gură de Aur în Cuvântul de învăţătură din noaptea Paştilor: „Înviat-au Hristos, şi nici un mort mai este în mormânturi”.

Iertaţi-mă că îmi îngădui să vă vorbesc despre următoarea: Mie mi-a fost dat pomenirea morţii, prin care toată fiinţarea cosmică suferea moartea şi se supunea sfârşitului. Dar când s’a pogorât asupra mea mila lui Dumnezeu şi am simţit în sinemi putinţa vieţii vecinice, atunci pentru mine a înviat tot Cosmosul. Şi experienţa negativă a pomenirii morţii, dintr’o dată s’a schimbat în cunoaşterea că moartea pentru noi nu există.

Noi sântem zidiţi „după chipul şi după asemă­narea” Dumnezeului celui Fără-de-început şi Fără-de-sfarşit. Când am vorbit despre înviere, ne-am îndreptat atenţia către ultimele cuvinte ale Simvolului Credinţei: Aştept învierea morţilor”… Anume nădejdea-aştepta­rea este in noi acea energie care ne învie in chip neînţeles. Cei ce s-au întors înapoi de la Hristos, şi care se află pe de-a-ntregul sub stăpânirea morţii, nu pot să o aibă: ei nu cred în înviere.

Am vrut să vă spun aceste câteva cuvinte pentru ca Postul cel Mare să vă fie cu rod şi în sfera cunoaşterii, şi în sfera conştiinţei, fiind o nevoinţă conştientă în toate planurile: în lupta cu patimile trupeşti, în planul experienţei psihice a răbdării, în planul cercării credinţei noastre. Şi ispitele pot fi de intensităţi diferite: ele cu adevărat ne pot duce până la hotarele pierzaniei. Dar când ieșim din această stare si traim Învierea, atunci simţim biruinţa: Hristos a biruit lumea şi a înviat din morţi.

Sânt oameni care se luptă cu patimile o dată sau de două ori, în vremea năpădirii vrăjmaşe. Să zicem că patima s’a apropiat de o sută de ori de om, şi că în două cazuri s-a împotrivit ei. Și lui i se pare că este un nevoitor. Unul ca acesta se hotărăşte să vorbească celorlalţi de virtuţi, iar el însuşi de nouăzeci si opt de ori a dat înapoi“. Caci noi când vorbim despre „întunerecul în care trăieşte lumea”, avem în vedere că lumea trăieşte din patimi şi că viaţa noastră nu o cunoaşte. Oamenii se îndepărtează de la Hristos şi de la adevărata descoperire a ceea ce este omul.

De la intamplarea evanghelică, atunci când diavo­lul s’a apropiat de Hristos şi a zis: „Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu…”, vădit este că noi toţi sântem copii ai lui Dumnezeu, Cela ce a zis: Să facem om dupre chipul Nostru şi dupre asemănare. Iar vrăjmaşul a vorbit cu Hristos chiar dintru început despre cele de pe urmă!

Sânt unii care se nevoiesc, rabdă nevoinţa, şi dintr’o sută de atingeri ale îndulcirii pătimaşe ei de nouăzeci şi opt de ori o resping cu succes, dar o dată sau de doua ori, dintr-o dată, cumva cedează. El nici nu se gândeşte să înveţe pe alţii, căci el insuşi nu se simte pe sine a fi biruitor patimilor.

Şi totuşi mă simt nevoit să vă amintesc – vă rog rostiţi de fiecare dată, dacă e cu putinţă, conştient: „Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta, în seara aceasta, în noaptea aceasta, fără de păcat a ne păzi noi”.  Prin ce se deosebeşte viaţa noastră de cea a restului  lumii? – Prin faptul că noi respingem îndulcirea patimilor pentru a petrece în împreunare cu Dumnezeu.

Domnul a venit şi a spus: Eu sânt calea. Care cale? – După căderea lui Adam, când totul a fost pierdut, Domnul a reînnoit în noi chipul lui Dumnezeu, întunecat prin cădere. Acum, că îl cunoaştem pe  Hristos, încercăm să trăim ca şi El. Însă mai sânt atingerile încercărilor care sânt în stare a scâlcia voia noastră. Aceasta la început cere o mare şi dureroasă încordare.

Mulţi nevoitori au iubit bolile, căci boala uşurează lupta cu patimile trupeşti. Si deoarece noi încă nu am biruit patimile, nu putem trăi deplin bucuria Învierii. Și, cu toate acestea, într’o măsură noi totuşi o trăim.

Şi de multe ori mi s’a întâmplat să mă întâlnesc cu astfel de fenomene, că Paştile erau pentru unii o vreme de încercări, şi trăiau ca un fel de prăbuşire în fiinţa lor. “Ïnviat-au Hristos şi nici un mort mai este în mormânturi”. Iar eu mă simt dintr’o dată sub stăpânirea morţii! Nu numai cand veţi simţi faptic biruinţa patimilor asupra voastră, ci şi în însăşi lupta, amintiţi-vă că nimic altceva nu există, decât Hristos, și sprijiniți-vă pe El. S’ar putea ivi şi simţământul: „Uite, au venit Paştile, dar eu tot în moartea patimilor zac”. Dar nu trebuie să cedaţi acestei ispite, ci trebuie să credem că noi cu adevărat vom învia şi nu numai să credem, ci şi să AŞTEPTĂM, precum minunat vorbesc Sfinţii Părinţi în Simvolul Credinţei. Eu nu numai cred că învie morţii, nu! – ci şi aştept acea înviere.

Rostiţi cuvintele acestea cu mult simţământ, cerce­taţi-vă şi cunoaşteţi caracterul acestui fenomen! Dacă spunem în Simvolul Credinţei: „Eu AŞTEPT învierea morţilor”, iar în rugăciunile pentru cei adormiţi: „Pre cel ce în NĂDEJDEA învierii vieţii vecinice a adormit, odihneşte”, înseamnă că subliniem că, murind, noi vom aştepta învierea noastră, iar între timp: În mâinile Tale îmi încredinţez duhul. Doresc tuturor să trăiţi Paştile adevărat, cu această aşteptare a învierii noastre celei de obşte…

Sânt perioade când chiar ne aflăm răstigniţi în lupta de a ne petrece ziua fără de păcat, adică să nu ne stăpânească păcatul… Lupta aceasta poate atinge intensităţi deosebit de adânci, lucru de care nu am vorbit nici în cărţi, nici cu voi. Ca nu toţi aveţi destulă întelegere spre a o primi cum trebuie. Însă mulţi dintre nevoitori s’au luptat cu patimile trupeşti până întru a-şi pricinui dureri. Citind Vietile Sfintilor veţi vedea că, atunci când unii au trecut astfel, de ispite, ei se ardeau pentru a omorî în sine, prin durere, simţirea trupească. (Unul dintre sfinţi îşi ardea degetele spre a-şi birui indulcirea). Câtă vre­me patima lucra, ei îşi muşcau degetele, îşi pricinuiau durere, literal bătându-şi trupul (mai mult picioarele, unde nu sânt organe). Mijlocul acesta este foarte primejdios pentru unii: de a se bate până când durerea ajunge la inimă. Poftele după îndulciri trupeşti au o curioasă putere: când patima lucrează în noi puternic, atunci durerile loviturilor nici nu se simt. Numai când ajunge durerea până la inimă, atunci încetează patima.

De  ce e nevoie de toate acestea? Fiindcă de fiecare dată când cedăm, patima deţine biruinţa asupra voii noastre. Și de fiecare dată când biruim îndulcirile trupeşti prin lovituri, se schimbă întreaga noastră structură, iar trupul începe să se supună cerinţelor duhului.

Cu alte cuvinte, de fiecare dată când reuşim să biruim patima printr’ o astfel de durere, trupul nostru se predispune a urma nevoilor duhului

Insă la drept vorbind, lupta cea mai eficace este lupta în duh. Iar loviturile sânt una din formele luptei ascetice pentru a stăvili în sine lucrarea patimii, adică spre a nu lăsa patima să te stăpânească, spre a nu o primi. Şi eu am fost nevoit să-mi pricinuiesc inimii dureri, pentru a opri poftele pătimaşe, însă personal prefer alte mijloace de a le combate: amintirea morții mi-a ajutat mie. Uimitoarea ei lucrare consta in faptul că omul vede trupul celălalt ca pe un cadavru, şi ispita dispare astfel fără lovituri. Sfinţii Părinţi foarte mult apreciau pomenirea morţii, pentru faptul că ea omoară în noi patima trupească.

Sânt momente de încăierări mortale cu patima:Ori tu, ori eu, unul din noi va ramâne în viaţă!” Şi de fiecare dată, în astfel de clipe acute, trupul şi mintea noastră se primenesc, renasc. După aceea mintea uşor respinge orice chip pătimaş. Şi dobândim „stăpânire”, de acum nu în vârtutea postului, ci în vârtutea culturii minţii.

Cultura minţii – iată mijlocul cel mai eficace ce ne rămâne in lupta cu patimile. Scriu despre aceasta in cartea despre Stareţul Siluan – cum să te lupţi cu patima: „A nu-ţi preda mintea” si a învăţa mintea să respingă tot chipul pătimaş. Iar când omul îşi cultivă mintea în acest plan, astfel încât ea nu se mai împleteşte cu impulsul patimii, atunci patima moare. Iar aceasta se referă nu numai la ispitele trupeşti, ci şi la orice altă patimă…

Din experienţa mea la Athos, am observat chiar pe pielea mea că atunci când mă ocărau, când mă lipseau de ceva şi mă tratau cu bădărănie, atunci îmi scădea lupta cu trupul. Dar au fost cazuri (foarte rare) cand tineri monahi, din pricina scârbelor, dimpotrivă, căutau mângâiere în această simţire trupească, nervos plăcută. Iată pentru ce trebuie să fim cu multă luare aminte in privinţa asta.

Tare mi-e teamă că vorbesc prost, dar totuşi nădăjduiesc că, în ciuda gândirii mele stângace, ceva va rămânea în cugetul vostru. Voi toţi – mie iubiţi fraţi şi surori, eu mă rog pentru voi toţi. Şi fiţi răbdători. Dumnezeu pe fiecare din noi ne încearcă cu câte ceva.

Şi  iertaţi-mă.

(in: Arhimandritul Sofronie, Cuvantari duhovnicesti”, vol. 1, Editura Arhiepiscopiei Alba Iulia – Reintregirea, 2004)

LEGATURI:



Categorii

1. Slider, Calugaria / viata monahala, Cum sa tinem post?, Duminica izgonirii lui Adam din Rai (a Iertarii, Lasatului sec de branza), Parintele Sofronie Saharov, Razboiul nevazut, Triodul si Postul cel Mare

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

53 Commentarii la “POSTUL MARE. Care este sensul sau duhovnicesc si CUM SE DUCE LUPTA CU ISPITELE IN ASTEPTAREA INVIERII? Parintele Sofronie – cuvantari duhovnicesti (I)

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: PLANSUL – INTOARCEREA IN RAIUL DIN CARE NE-AM IZGONIT PRIN RAZVRATIRE – Parintele Zaharia Zaharou despre lucrarea restauratoare a pocaintei (I) | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: POSTUL CEL MARE – nou inceput pe calea razboiului duhovnicesc prin SMERENIE, RUGACIUNE si NEVOINTE sporite | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: PARINTELE SILUAN OSEEL, SFANTUL FILOCALIC DIN EINDHOVEN († 19 aprilie 2015) – INTRUPAREA RUGACIUNII SI DRAGOSTEI ARZATOARE: “Gândește-te bine, suntem noi doi și Hristos în veșnicie, nimeni și nimic nu mai contează, nici ce a fost. De
  4. Pingback: PAZA LUMINII IN CAUSUL INIMII: “Nu poţi să te bucuri de Învierea lui Hristos, şi cu Hristos dacă nu mergi pe calea Lui. Este o bucurie care nu este din lumea aceasta, nu este o bucurie sentimentală sau trupească – şi atunci va trebui SĂ
  5. Pingback: DRUMUL OMULUI INSPRE RAIUL PIERDUT. Rostul, puterea, masurile si… dusmanii Postului. PREDICI folositoare ale Parintelui IOANICHIE BALAN la INCEPUTUL POSTULUI MARE: “Cântarea Domnului nu se cântă în pământ străin şi bucuria Duhului Sfâ
  6. Pingback: “LASATUL SECULUI” sau cum punem inceput bun al POSTULUI PASTILOR. LEPADAREA DE LUME SI IERTAREA GRESELILOR. “Alege creştine, alege tu, omenire, vrei să fii al lui Dumnezeu sau al satanei?”. POSTUL MARE – “OPERATIE PE
  7. Pingback: CUM SA PETRECEM PRIMA SAPTAMANA A POSTULUI MARE? | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: A VENIT PRIMAVARA… DUHOVNICEASCA A POSTULUI CELUI MARE: “Sârguiți, dar, sârguiți creștinilor să mântuiți sufletele voastre, cât mai aveți vreme, cât nu s-au zăvorât porțile Împărăției Cerurilor!”/ SF. IOAN CASIAN despre
  9. Pingback: „Fratilor, sa ne rugam si sa plangem cu totii!” – Sfantul Ioan de Kronstadt ne indeamna la LUPTA NECURMATA DE ELIBERARE DIN INSELACIUNEA SI SCARBA PACATULUI: “In fiecare clipa trebuie sa stam de straja…” | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: "LASATUL SECULUI" sau cum punem inceput bun al POSTULUI PASTILOR. LEPADAREA DE LUME SI IERTAREA GRESELILOR. "Alege creştine, alege tu, omenire, vrei să fii al lui Dumnezeu sau al satanei?". POSTUL MARE - "OPERATIE PE CONSTIINTA
  11. Pingback: POSTUL MARE – EXAMENUL RADIOGRAFIC AL SUFLETULUI si SANSA SCHIMBARII: “Haideti sa nu pierdem prilejul pe care ni-l ofera, inca o data, Postul Mare…”/ POST DUPĂ PUTERE, DAR POST DE PĂCATE, NU DOAR DE BUCATE! | Cuvântul Ortodox
  12. Doamne ajută! Vroiam să vă mulțumesc pentru toate articolele minunate pe care le afișați pe site. Nu mai știu la care să mă uit mai întâi. Toate sunt ca niște mici comori care așteaptă să fie deschise. Scrierile Părintelui Sofronie de la Essex sunt minunate și de mult folos în această perioadă a Postului Mare.

    Să vă dăruiască Domnul multă insuflare și bucuria Învierii!
    Mirela

  13. @ Mirela Maghiar:

    Va multumim mult de tot! Mai ales ca sunt tot mai rari oamenii care sa pretuiasca si sa se hraneasca din asemenea comori in aceste zile… Va suntem recunoscatori daca ne ramaneti alaturi si daca veti socoti de folos sa ne mai bucurati cu cate un cuvant. Doamne, ajuta!

  14. Pingback: Ispitele de Paști: CE FACI DACA NU (MAI) POTI SIMTI INVIEREA, DACA NU TE (MAI) POTI BUCURA DE MAREA SARBATOARE? /"A doua viata" - SAPTE POVESTIRI ALE UNOR OAMENI INVIATI DUPA INTALNIREA CU HRISTOS: Parintele Ilarion Dan, Parintele Ciprian Gradi
  15. Pingback: Viața duhovnicească a creștinului în lumea contemporană – CONFERINȚA TREZITOARE ȘI PUTERNICĂ de la Iași a Mitropolitului Ierotheos Vlachos (VIDEO + TEXT). Chemare la a deveni ADEVĂRAȚI CREȘTINI, trăind cu “INSUFLARE” de la D
  16. Pingback: PREDICI LA DUMINICA IERTĂRII și INTRAREA ÎN NOUL MOD DE VIAȚĂ AL POSTULUI MARE. “Fraţilor, acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut. Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape”. DRUMUL DE ÎNTOARCERE ÎNAPOI
  17. Pingback: CUM BIRUIM ISPITELE SUFLETEȘTI DE PAȘTI? “Îmi este atât de greu, totul mă doare, dar… HRISTOS A ÎNVIAT! Şi trebuie să depășesc această amărăciune, durere, compătimire de sine și să mă alătur acestei bucurii comune care astăz
  18. Pingback: "A doua viata" - SAPTE POVESTIRI ALE UNOR OAMENI INVIATI DUPA INTALNIREA CU HRISTOS: Parintele Ilarion Dan, Parintele Ciprian Gradinaru, Maica Ambrozia de la Arnota s.a. (VIDEO, TVR) - Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: FEMEILE PURTĂTOARE DE IUBIRE sunt devotate până la capăt și nu părăsesc pe Cel rămas singur și batjocorit. GLASUL LUI DUMNEZEU NE CHEAMĂ PE NUME, IAR DRAGOSTEA LUI NE ÎNVIAZĂ. Însuflarea și curajul de a urma lui Hristos primite din AȘTEPTAR
  20. Pingback: “Fratilor, sa ne rugam si sa plangem cu totii!” – Sfantul Ioan de Kronstadt ne indeamna la LUPTA NECURMATA DE ELIBERARE DIN INSELACIUNEA SI SCARBA PACATULUI: “In fiecare clipa trebuie sa stam de straja…” | Cuvântul Ort
  21. Pingback: NU NE LĂSA ORFANI, HRISTOASE AL MEU! – predica IPS Neofit la sarbatoarea Inaltarii Domnului: “Fara Duhul Sfant nu exista viata. Suntem doar fantome umblatoare, morti ce stau in picioare” (VIDEO, TEXT) | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: PR DAN BĂDULESCU: “Gândiți-vă că o să avem ispite îndoite în Postul Mare de anul ăsta, față de anul trecut”. CUM LE VOM TRECE ȘI PE CE NE PUTEM BAZA PENTRU ÎNCERCĂRILE VREMURILOR DE PE URMĂ? “Cu cât e cineva mai cocoloși
  23. Pingback: PR. DAN BĂDULESCU: “Gândiți-vă că o să avem ispite îndoite în Postul Mare de anul ăsta, față de anul trecut”. CUM LE VOM TRECE ȘI PE CE NE PUTEM BAZA PENTRU ÎNCERCĂRILE VREMURILOR DE PE URMĂ? “Cu cât e cineva mai cocoloș
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate