Lumini de cuvant, din lacrima si har, de la Parintele Constantin Sarbu, pentru SAPTAMANA LUMINATA, SAPTAMANA VESNICIEI. Cum sa aprindem lumina din noi?
(foto: TANJICA PEROVIC)
Lumina din noi
In fiecare om exista o lumina. Dar pentru fiecare trebuie sa vina clipa randuita de sus, cand sa te vezi asa cum esti si sa-L cauti pe Hristos. Dumnezeu te iubeste pentru ceea ce este in tine lumina, pentru ce ai tu bun, nu pentru pacatele, petele, intunecimile tale. Iar tu nu poti fi si cu ale lumii si cu Dumnezeu: “Cine va voi sa-si scape viata, o va pierde; iar cine va pierde viata sa pentru Mine si pentru Evanghelie, acela o va afla” (Marcu 8, 35). Daca ai iubi cu adevarat pe Hristos, viata ta ar fi alta. Ai fi om cu adevarat, ai raspandi in jurul tau lumina si pace. Ai face din invatatura lui Hristos o invatatura vie, ai trai-o si ai fi fericit inca de aici, de pe pamant, intelegand ca nu ai nici un motiv sa te tulburi, ca necazul, nenorocirea ca si bucuria ta pe pamant sunt la fel de trecatoare; ca viata ta, asa cum e, are un rost dat de Dumnezeu si ca implinind invatatura Lui vei ajunge sa dobandesti viata vesnica.
Fericirea
Stiinta si tehnica isi propun sa dea omului fericirea, dar nu pot sa o faca, fiindca ele pun pe primul loc cercetarile materiale si inlatura manifestarile sufletesti. Dar omul are si suflet – si cine nesocoteste sufletul, nu este in stare sa-i solutioneze marile probleme. Fericitul Augustin striga: “Nelinistit este sufletul meu, pana se na intoarce la Tine, Doamne”… Stiinta a facut ca omul sa ajunga pe Luna, pe Marte si a descoperit inventii uluitoare. Dar tot opera ei sunt Hiroshima si Nagasaki… Tehnica a facut progrese uimitoare, a adus omului o viata mai usoara. Dar este oare omul mai fericit? A ajuns el mai echilibrat, mai sanatos? Raspunsul il poate da fiecare dintre noi… Fericirea materiala este mare lucru, dar nu este totul. Hristos ne invata: “Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si toate celelalte se vor adauga voua…”. Nu vei fi fericit fara a cunoaste Evanghelia. Sa te apropii de ea si sa o traiesti – sa fii un om adevarat! Atunci vei fi fericit!
Rostul vietii
Nu-ti irosi viata! Ea este data oamenilor spre desavarsirea sufletelor, pentru vesnicie. Cel ce are credinta nu este pentru pamant. Lumea nu se impaca cu cerul. Viata pe pamant e ca un popas si cine da totul pentru ea este nefericit. Viata trece si cine a pus pret pe ea, cu nimicul pamantului si al taranei ramane. Tu sa-ti intelegi rostul, sa fii intelept! Degeaba cauti sa faci lumina unde nu poate dainui. Nu este in zadar sa aprinzi faclie cand crivatul sufla si ti-o stinge?… Starpeste in tine egoismul si setea nestinsa de a aduna pe pamant, care iti ucid sufletul. Toata sarguinta ta sa fie spre a te umple de Lumina si Adevar. Crede in inviere, care ne va aduce din nou unul in fata celuilalt, cu bucuria sufletelor care se regasesc pe norii cerului, sub soarele vesniciei lui Hristos.
Omul, ca iarba…
Omul nu este numai carne, oase si sange, care putrezesc, ci si altceva: duh in care se cuprinde o sclipire din Duhul lui Dumnezeu. Omule, vezi ce faci cu aceasta licarire dumnezeiasca din tine! Sta in puterile tale sa o faci sa creasca sau sa o inabusi sub obroc si sa o faci sa piara! Va veni vremea cand toti vom da seama de asta! Tu, in marginirea ta, te gandesti sa ai ai ale lumii, sa te bucuri de toate si sa nu te pui rau nici cu Dumnezeu. Sarmana, stramta ratiune omeneasca! Cine este cu Dumnezeu, greu poate fi placut oamenilor si greu se poate bucura de toate ale lumii. Tu insa mai cu osardie te rogi pentru ‘fericirea’ ta, ceri casatorie, bani, indepartarea vrajmasilor, spor la serviciu si la scoala, avansare si belsug in casa…Si foarte rar iti doresti lumina de sus si mantuire. Asta pentru ca esti foarte bine infipt in tarana din care ai iesit. Doresti toate cele pamantesti si esti nefericit, fiindca nu intelegi ca viata ta este trecatoare: “Omul, ca iarba, zilele lui, ca floarea campului, asa va inflori. Ca vant a trecut peste ele si nu va mai fi si nu se va mai cunoaste nici locul sau” (Ps. 102). Ti le doresti pe toate pentru aici si acum, dar viata ta nu se sfarseste aici. Ar fi usor! Este insa un maine, un maine de care nimeni nu scapa. Un maine cand toate ale tale vor trece de la intuneric la lumina si se vor pretui nu cu masura ta. Deci, grabeste-te cat mai ai timp! Schimba-ti viata! Ca iata, acum este vreme potrivita, acum este ziua mantuirii!
(din: Lacrima si har. Preotul martir Constantin Sarbu, Editura Bonifaciu, 2011)
Legaturi:
- PARINTELE MARTIR CONSTANTIN SARBU ne invata o lectie fundamentala: CUM SUNT ADEVARATII UCENICI AI LUI HRISTOS SI FII AI INVIERII? “Lumea s-a saturat de predici, ea are nevoie de Hristos! Nu vorbe, ci fapte se cer!”
- PUTINA VREME MAI SUNT CU VOI… Cuvinte rascolitoare ca niste Denii ale Parintelui Mucenic Constantin Sarbu. Si o meditatie la Evanghelia primei Denii (smochinul neroditor, lucratorii cei rai, darul care se va lua de la noi)
- Talcuirea adanca, sensibila si zguduitoare a Fericitul preot mucenic Constantin Sarbu asupra RESORTURILOR ACTULUI DE TRADARE A LUI IUDA. Cu invataminte duhovnicesti vitale pentru noi…
- Cand Dumnezeu sta ingenuncheat in fata mea… Pr. C-tin Sarbu: Intelesuri vii ale TAINEI SPALARII PICIOARELOR
***
Doneaza pentru filmul "Scrum"
DASCÃLUL – Octavian Goga
Mosneag senin, eu tâmpla ta curatã
O cer pe veci nãdejdii mele pazã.
Din soarele copilãriei mele
Pe fruntea ta mai licãreste-o razã.
În suflet simt cum negura se sfarmã
Si se-mpleteste albã dimineaþã
Când ochiul tãu în inimã-mi coboarã,
Topind încet cetatea ei de gheaþã.
Azi, ca un sfânt dintr-o icoanã veche,
Blând îmi rãsai cu faþa ta blajinã,
Cu zâmbet bun, cu ochi cuminti si limpezi,
Strãlucitori de lacrimi si luminã.
Cu tine-aduci atâtea nestemate
Din îngropatul vremilor tezaur,
Si amintirea-n tara ei mã poartã,
Cu pas încet, în carul ei de aur…
Mã vãd în pragul zilelor mai bune…
O casã-n deal, cu strasine plecate,
Unde-asculta de sfaturile tale
Atâta râs si-atâta sãnãtate.
În frunte, tu pãreai un mag din basme
Când soarele, trecând peste fântânã,
Blând pãtrundea prin strasina de paie
Si lumina bucoavna ta bãtrânã.
A fost demult. O razã care luptã
Zadarnic cu câmpiile de gheatã.
Vezi, astãzi valul altei vieti mã poartã
Si-ntelepciunea altei lumi mã-nvatã.
Dar sufletul si-acum îsi are cuibul
Acolo sus, în satul de sub munte,
Unde si azi zâmbeste, împãcatã,
Curata cinste-a pletelor cãrunte.
Bucoavna ta, sub pragul de pe grindã,
Îsi hodineste-nvãtãtura moartã,
Dar glasul tãu si azi, la zi de praznic,
Toatã povara greului o poartã.
Pierdut ascult troparul tãu din stranã
Si tainicã si sfântã-mi pare clipa,
Pare cã duhul altei lumi m-atinge,
În zbor domol, pe frunte cu aripa.
Cãci simt plutind prin fumul de tãmâie
Sfintenia cântãrii preacurate,
Ce-a rumenit o lume cu senina
Cucernicie-a vremilor uitate.
Si-n ochii tãi vãd strãlucind scânteia
Din focul mare-al dragostei de lege,
Ce prin potopul veacurilor negre
Ne-a luminat cãrãrile pribege.
..”Vezi, astãzi valul altei vieti mã poartã
Si-ntelepciunea altei lumi mã-nvatã.”
Suferim de autism sufletesc si ne lasam purtati de valul vietii asteia, ne dorim intelepciunea lumii iar Mantuitorului de s-ar putea sa-i platim o taxa pentru serviciile Sale, in rest sa ne “traim si noi viata” ca tare-i scurta.
🙁
Oare nu asta o fi fiind uraciunea pustirii despre care am auzit vorbindu-se?
“Au nu ati fost in stare sa veghea ti cu Mine,macar un ceas? …Voi inca dormiti?Iata ca s-a apropiat ceasul si Fiul Omului se va da in mana pacatosilor”.(Matei, cap.25) Acestea sunt cuvinte care nu se pot uta,adresate celor trei ucenici-Ioan,Petru si Iacov,cei ca L-au insotit si pe Tabor,dupa ce, cutr emurat fiind, de maretia Jertfei ce urma sa fie.Atat de fierbinte se rugase,incar incepu sa-I singereze fruntea ,un sange amestecat cu lacrimi si sudoare.Astfel vazand,cat de mult ILcinsteste pe Tatal Sau,Izvorul nasterii Sale.Iata deci si modelul dupa care sa ne rugam ca sa cadem in ispita.In ispita parasirii si nevegherii,a indiferentei sau a amanarii. Cat de mult a iubit Domnu Iisus,omul!L-a iubit cum nimeni altcineva nu a iubit.Iubirea Lui a atins culmi pe nimeni nu a urcat pana acum.El insusi e iubire si nu putem intelege pana unde merge iubirea Lui Dumnezeu.Dar stim ca cu aceasta iubire a cucerit inimi de piatra si a sfarmat munti de ura si vrajmasie ucigase de trup si suflet.Ea a adus lumina unde a fost intuneric,zambet unde au fost lacrimi si viata unde a fost moarte. Din iubirea pentru om,Iisus a plans pentru el.Plansul-izvor ascuns al durerilor care poarta in el tot ce are mai curat omul,dovada a sinceritatii,a neputintei,a duiosiei si a marinimiei. Doamne,dar eu,oare Te iubesc?Numai Tu stii ce-i in inima mea!
Iertati,am multe greseli pt.ca am scris de pe mobil,ca sa nu spun direct ca sunt analfabeta.
HRISTOS A INVIAT! @Adriana,ai scris profund,mi-a mers la inima,aceiasi intrebare mi-o pun si eu adesea,oare te iubesc Doamne.fa-ma Doamne sa te iubesc cu tot sufletul meu.Doamne ajuta.
Extraordinar cuvant! Slava Domnului!
Suntem preocupati de atat de multe, insa uitam de singurul lucru fara de care celelalte, toate, sunt in van: CREDINTA VIE IN HRISTOS, CREDINTA LUCRATOARE, NADEJDEA IN PUTEREA DOMNULUI DE A NE RESTAURA, NADEJDEA IN INVIERE.
HRISTOS A INVIAT!
…ati vazut?!
Da,e cu mult mai potrivit a oferii privirii o icoana tinandu-o in maini si cu atat mai mult fiind acelea de preot slujitor al Sfantului Altar…
Daca nu vorbesc destul de graitor bietele noastre cuvinte vor vorbi … icoanele, prin aceste gesturi de daruire facute cu atata caldura!
Sa ma iertati!
HRISTOS A INVIAT!
A 9-a Rugăciune către întru-tot-înduratul Dumnezeu şi Tatăl.
Umilincioasă, mărturisitoare şi rugătoare. – APanThisMa
Ştiu Doamne, că deşi mulţimea păcatelor mele este nenumărată, şi nici pot a privi la bunătatea Ta, dar mila Ta este prea-nemărginită, şi ca un noian al îndelungii răbdări şi adânc al bunătăţii. Şi dacă pe toţi oamenii i-am întrecut cu răutatea şi cu viclenia, dar nu am covârşit şi îndurările Tale, nici milostivirile milei Tale nu le-am închis, nici pâraiele iubirii Tale de oameni, cele ce de-a pururea curg, nu le-am uscat. Că deşi fărădelegile noastre se vor îmmulţi mai mult decât stelele Cerului, şi decât nisipul cel de pe ţărmurile mării, însă atâta biruiesc bunătatea Ta şi blândeţea Ta, încât şi isprăvile noastre nu ajung dreptatea Ta. Pentru aceasta, bizuindu-mă milei Tale, mă apropii la Tine cu frică şi cu cutremur, rugându-mă ca curvarul: orice Ţi-am greşit Ţie de voie şi fără de voie, cu lucrurile şi cu cuvintele, cu aducerile aminte şi cu gândurile, cu cunoştinţa celui mai rău şi cu necunoştinţa, câte cu mintea şi câte cu cugetul, ori în ce noapte şi ori în ce zi, în toată vârsta şi în toată viaţa mea, toate să mi le ierţi, toate să mi le ştergi, şi să mă îmbraci cu haina nepăcătuirii şi a curăţiei.
Am păcătuit, mărturisesc. Am greşit, nu tăgăduiesc. Poruncile Tale le-am lepădat. Judecăţile Tale şi dreptăţile le-am trecut cu vederea. Am urmat înşelătorului şi lepădatului vrăjmaş. M-am supus trupului şi patimilor. Am robit dulceţilor vieţii. Prăvălie am fost a toată necurăţia. Vas m-am făcut a toată fărădelegea. Nu am chipul icoanei Tale curat şi nemânjit. Nu am pecetea Dumnezeiescului Botez neclintită. Am stricat plăsmuirea cea dintâi şi cea de-a doua. Toate le-am amestecat, toate le-am întinat cu căderile cele din fiecare zi şi ceas. Mă mărturisesc pe sine-mi vinovat focului celui veşnic, şi viermelui celui neadormit. Mă propovăduiesc pe sine-mi vrednic de toată munca cea înfricoşată şi cumplită. Nu aştept osânda Judecăţii Unuia-născut Fiului Tău, Care pe cei păcătoşi ca mine îi va trimite în gheénna. De la sine-mi iau hotărârea pedepsii. De la sine-mi mă osândesc. Şade aducerea aminte a păcatelor, văditoare iuţi şi neamăgite. Pârâşii cei cumpliţi aduc înainte zapisele lucrurilor mele. Cer seamă. Trag ca de la divan spre munci. Cel ce ajută – nimeni. Cel ce părtineşte – nicăieri.
Ce voi face de-aici, mai-nainte de ceasul acela osândindu-mă, când în ziua Judecăţii mi se va lua seama? De la cine mă voi îndrepta, dacă de la sine-mi mă defaim? Cine îmi va ajuta? Cine îmi va acoperi cele descoperite? Şi cele ce sînt la lumină, şi se văd de milioane de Îngeri şi de oameni, pe care la întuneric le-am lucrat, ticălosul? Nimic nu este care mă îndreptează, fără numai mila Ta, şi iubirea Ta de oameni, şi a mă osândi pe sine-mi mai-nainte de Judecată, şi a-mi vădi faptele mele, şi a-mi da la iveală păcatele mele. Că Tu, Cela ce ai zis prin Prorocul: «Spune tu întâi păcatele tale, ca să te îndreptezi» , cu adevărat şi mie, celui ce îmi mărturisesc fărădelegile mele Ţie, Domnului, îmi vei lăsa păgânătatea inimii şi mă vei dezvinovăţi. Am solitoare vrednică de credinţă spre înduplecare, pe cea întru-tot-sfântă, şi prea-fără-prihană, şi prea-curată Maica a Unuia-născut Fiului Tău, adevăratul Dumnezeu şi Mântuitorul firii noastre. Am împreună solind pe sfintele şi curatele şi nematerialnicile Puteri şi Stăpânii, pe Scaune, pe Domnii, pe Heruvimii cei cu ochi mulţi şi pe Serafimii cei câte cu şase aripi, şi pe toată ceata cea slujitoare, grăită şi negrăită.
Pun înainte mijlocitoare, împreună ajutătoare mântuirii mele, pe mulţimile Dumnezeieştilor Părinţi şi ale strămoşilor, care din tot veacul au făcut cele plăcute Ţie. Pun înainte spre rugăciune pe fericiţii şi văzătorii tainelor Tale Proroci. Şi pe lângă aceştia, pe pecetea Prorocilor, pe marele văzător al adevărului şi propovăduitorul şi Botezătorul Ioann. Aduc spre mijlocire pe sfinţii şi sfinţiţii Apostoli, ale căror trâmbiţe ale învăţăturii, spre zidirea Bisericii, pe toată lumea au ridicat. Îţi aduc Ţie şi sângiurile Mucenicilor, şi biruinţele care Cerul şi pământul au clătinat ca adevărul bunei credinţe, cel ce a răsărit pe pământ, să-l întemeieze, şi minciuna păgânătăţii să o gonească. Îţi aduc Ţie şi împotrivirea cea tare şi neîngrozită, asupra celor rău-credincioşi, a mărturisitorilor Ortodoxiei şi a credinţei celei sănătoase. Pun înainte şi luptele şi nevoinţele cele prin viaţă ale Cuvioşilor bărbaţi, celor ce ca nişte Îngeri pe pământ au petrecut, care şi patimile trupului, şi dulceţile lumii, şi meşteşugirile ţiitorului lumii cu iscusinţa le-au biruit.
Şi nici cinstitele şi sfintele cete ale Păstorilor şi Dascălilor lumii spre mântuire nu le trec şi nu le las, ci îi chem şi pe aceştia, ca împreună să Te îmblânzească şi să Te înduplece pe Tine, Părintele şi Făcătorul tuturor, pe cei care în mâini au jertfele lor cele fără de sânge, şi sudorile, şi luptele cele pentru buna credinţă şi pentru fapta bună. Încă şi femeile, şi mai ales Fecioarele cele cinstite şi cuvioase, care în firea bărbaţilor s-au schimbat, şi sub jugul cel bun al Evangheliei s-au băgat, pentru mine rugăciune aduc, mai-nainte arătându-mi petrecerea lor cea cu nevoinţă, şi viaţa cea pustnicească şi pătimitoare, şi spre milă îndemnând.
Deci având atâţia, şi acest fel de părtinitori, solitori şi mijlocitori, mă rog eu, păcătosul şi nevrednicul, să nu mă trimiţi, Doamne, ruşinat, nici să mă urgiseşti ca pe un nevrednic, nici să mă lepezi de la faţa Ta, ca pe un fără de îndrăzneală, ci mă numără cu oile cele alese, şi mă învredniceşte stării şi rânduielii celor ce se mântuiesc, ca un Milostiv şi Îndurat, şi de oameni iubitor, şi care de mântuirea păcătoşilor Te bucuri. Că Tu eşti Dumnezeul şi Tatăl nostru, şi către Tine, greşind, ne întoarcem, şi ai Tăi fii sîntem, deşi necinstiţi, pentru neluarea aminte, am fost. Şi Ţie slavă, şi mulţumită, şi închinăciune înălţăm, împreună cu Unul-născut Fiul Tău, şi cu Prea-sfântul, şi Bunul, şi De-viaţă-făcătorul Tău Duh, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
@ eva:
Adevarat a inviat!
Aceasta rugaciune de umilinta este extraordinara!
Multumim!
Sa ne ajute Dumnezeu sa o rostim in fiecare zi cu ochii in lacrimi,caindu-ne de pacate!