Mitropolitul Augustin al Florinei: CE ESTE LEPADAREA DE SINE?

20-09-2009 Sublinieri

MITROPOLITUL DE 103 ANI [1] AUGUSTIN AL FLORINEI (GRECIA):

Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci (Marcu 8, 34 – 9, 1)

„SĂ SE LEPEDE DE SINE”

citind-o-rug-la-varsta-de-100-de-ani.jpg

„Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine…”

Toţi, iubiţii mei, toţi ne numim creştini. Dar ne întrebăm: suntem într-adevăr creştini? Ca să fie cineva creştin, trebuie să asculte şi să facă tot ce zice Hristos. Desăvârşita ascultare faţă de Hristos, ascultare faţă de toate câte porunceşte, este semnul de recunoaştere a unui creştin adevărat. Şi ce porunceşte Hristos? O vedem în Evanghelia de astăzi. Zice Hristos:

„Cine vrea să vină după Mine, să se lepede pe sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie!”.

Auziţi ce zice? Înţelesul cuvintelor Lui este:

Vrei, omule, să-Mi urmezi, să vii după Mine, să fii omul Meu şi ucenicul Meu? Te chem lângă Mine, dar nu te forţez. Înaintea ta sunt două drumuri. Unul este drumul satanei, care la început pare uşor şi mulţumitor, dar la sfârşit este prăpastie, distrugere, iad. Celălalt drum este al Meu. Este drumul care pare îngust  şi dificil. Drum anevoios şi obositor, drum presărat cu spini, cu multe piedici şi ispite, drum care seamănă cu drumul Golgotei. Dar acest drum, drumul credinţei şi al virtuţii, este binecuvântat, şi la sfârşitul drumului este viaţa veşnică. O, omule! Aceste două drumuri stau înaintea ta. Alege unul din două. Eşti liber. Dar din clipa în care vei alege şi te vei hotărî să urmezi drumul Meu – zice Hristos – , trebuie să împlineşti trei condiţii.

Şi care sunt, Hristoase, condiţiile cu care Mă primeşti?

Şi Domnul, Domnul cel răstignit, de pe înălţimea Crucii răspunde fiecăruia care urmăreşte mântuirea sa: Condiţiile sunt trei: „Să se lepede de sine” este prima condiţie. Să-şi ia crucea sa” este a doua condiţie. Şi să-Mi urmeze Mieeste a treia condiţie.

Trei condiţii! Nu te teme auzindu-le. Împlineşte-le şi vei afla pace şi odihnă.

Dar ce înseamnă cele trei condiţii pe care le cere Hristos? Lăsând la o parte cea de-a doua şi cea de-a treia condiţie, în această scurtă predică vom vorbi despre prima: lepădarea de noi înşine.

„Cine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine…”.

Ce înseamnă „să se lepede de sine”? Să se lepede cineva de sinele său, de propriul eu, adică să-şi urască sinele. Să-mi urăsc sinele? Auzind oamenii această condiţie se miră şi întreabă: Cum, Hristos, care ne-a poruncit să ne iubim „aproapele ca pe noi înşine”, zice acum să ne urâm pe noi înşine? Să urăşti şi să iubeşti nu sunt două lucruri potrivnice? Cum se împacă? Vă rog să luaţi aminte.

Fiecare om, precum de multe ori o zicem, este suprema făptură a lui Dumnezeu. Simte în el însuşi că, chiar dacă seamănă cu alţi oameni în punctele de recunoaştere comune firii lui, trupeşte şi sufleteşte, totuşi fiecare om are ceva deosebit care îl distinge de toţi ceilalţi oameni. Precum frunzele care sunt în acelaşi copac sunt asemănătoare, dar, după cum zic naturaliştii, fiecare frunză are ceva diferit de celelalte frunze, aşa şi omul, între milioanele şi zecile de milioane de oameni, ca persoană are ceva deosebit, constituie o personalitate deosebită. Este unic şi irepetabil. El şi numai el cu această personalitate a sa distinctă apare pe pământ o singură dată.

Pentru ca omul să dăinuiască, să trăiască şi să progreseze are în interiorul său viu instinctul vieţii. Fiecare om îşi iubeşte sinele, se iubeşte pe sine. Îi este foame? Se va îngriji să găsească mâncare. Îi este sete? Va alerga la izvoare. Îi este frig? Se va îngriji pentru încălzirea sa. Este bolnav? Îşi va căuta medicamentul. Fiecare om nu se lasă pe el însuşi, sinele său, flămând, însetat, gol, bolnav.

Iubirea faţă de noi înşine este sădită în noi. A sădit-o Dumnezeu în fiecare om. Şi graţie acestei iubiri trăieşte şi există omul. Şi doar atunci când din diferite pricini, şi în principal din cauza necredinţei, îşi pierde această iubire a sa faţă de sine, atunci acest om deznădăjduit se sinucide. Cei care se sinucid îşi urăsc sinele şi cu mânie doboară copacul vieţii pe care l-a sădit Dumnezeu.

Când Hristos zice „să se lepede de sine”, nu înţelege să ne urâm sinele, care este creaţia lui Dumnezeu şi trebuie să luăm aminte la el şi să îl îngrijim, ci înţelege altceva. Omul nu mai este cel curat, cel nevinovat, cel fără viclenie. În sufletul omului, după căderea celor întâi zidiţi, a intrat păcatul, atracţia şi înclinarea spre rău. O, păcatul! Groaznic microb. Acest păcat l-a întinat şi l-a stricat pe om. A stricat şi iubirea faţă de noi înşine, care înainte de căderea celor întâi zidiţi, era o iubire curată, firească. Dar prin păcat iubirea aceasta ca un râu năvalnic a ieşit hotarele lui şi a pricinuit şi pricinuieşte mari catastrofe. Iubirea a devenit egocentrică, sălbatică. Patimile stăpâneau. Totul pentru noi înşine, pentru sinele nostru, nimic pentru alţii, să flămânzească, să înseteze, să fie goi, să fie expuşi la mii de primejdii şi nevoi. Pironul omului egoist nu-l arde. Închis în cochilia sa  ca un melc, se îngrijeşte doar de sinele său. Pe alţii îi consideră doar mijloace de exploatare pentru a-şi satisface desfrâul, iubirea de slavă şi iubirea de arginţi. Pentru ca să sugă sângele lor.

Această iubire, care iese din limitele ei fireşti şi întâlneşte răutatea şi patima, iubirea de plăceri, iubirea de slavă şi iubirea de arginţi, această iubire nu merită să se numească iubire, n-are nicio legătură cu învăţătura şi pilda lui Hristos, care Şi-a jertfit viaţa Sa pentru mântuirea lumii. Creştinul adevărat se răstigneşte, suferă şi pătimeşte pentru aproapele său. Cel iubitor de sine şi egoist răstigneşte, îi exploatează pe alţii şi îi chinuieşte. Aşadar, nu pe omul pe care l-a plăsmuit Dumnezeu, ci omul cu răutăţile şi patimile lui, omul cel vechi, după cum îl caracterizează Apostolul Pavel, care trăieşte şi împărăţeşte în inimile noastre ale tuturor, acesta este cel de care trebuie să ne lepădăm şi pe care trebuie să-l urâm.

Câtă vreme în inima noastră trăiesc groaznicele patimi, nici pe Dumnezeu, nici pe aproapele nostru nu îl iubim şi nu merităm să ne numim ucenici şi oameni ai lui Hristos. Însă pentru a nimici răutăţile şi patimile este nevoie de o luptă dură, este nevoie înainte de toate de harul lui Hristos, care dezrădăcinează din piepturile oamenilor iubirea de sine, acest copac neroditor, şi sădeşte iubirea lui Hristos, acest copac frumos şi aducător de roadă, ale cărui rădăcini se află în stânca Golgotei.

Motto-ul nostru? Ca să trăiască iubirea lui Hristos, trebuie să moară patimile noastre, trebuie să fie biruit păcatul şi satana!

(traducere din limba greacă de monahul Leontie după cartea „PICĂTURI DIN APA CEA VIE” a Înaltpreasfinţitului Augustin N. Kandiotul, Mitropolitul de Florina)


[1] Deşi vlădica Augustin trăieşte, se subînţelege că această predică  a rostit-o cu ani în urmă (n.tr.)

 

augustin-al-florinei.jpg

Va mai recomandam ca predici, meditatii si talcuiri la aceasta Duminica:


Categorii

Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mitropolitul Augustin de Florina, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

14 Commentarii la “Mitropolitul Augustin al Florinei: CE ESTE LEPADAREA DE SINE?

  1. Ce usor e in cuvinte, dar daca o sa ne hranim cu Cuvantul, aceste cuvinte n-o sa fie greu de urmat, dar imposibil pentru eul nostru. Asa ca noi alegem: cineva spunea ca viata e o suferinta, indiferent cum o iei, si din pacate asa e! Insa ce alegem? sa suferim luptand cu eul nostru si lasandu-ne in bratele lui Hristos, sau suferim datorita eului si il respingem pe Hristos.
    Prima ca om e imposibila, dar ca purtatori de Hristos nu mai e, cum spunea si Klaus Kennneth: intru in suferinta cu tine Doamne pentru ca sa raman cu Tine, pentru ca fara tine raman doar cu suferinta.
    Asta e o lupta care pe care, insa alegem Calea Adevarul si Viata si la capat plini de ranii ajungem ca talharul de pe cruce care a ajuns primul in rai, sau i-l alegem pe celalalt.Noi alegem, sau mai bine zis eul nostru alege…sa moara ca sa invieze, sau sa traiasca ca sa moara.

  2. @Vulturul
    Frumos ai vorbit, Vulture, adevar ai grait!

  3. @admin
    Multumim frati admin. pentru osteneala voastra, pentru articolele pe care le postati pe site. Dumnezeu sa va rasplateasca efortul depus si sa va mantuiasca;ca multa bucurie aduceti in sufletele noastre!

  4. Au fost multe momente în viaţa mea când intrând în casa Domnului uitam de tot şi de toate, simţeam cum marea Lui bunătate mă învăluie şi-mi sădeşte în inimă o aşa minunată linişte. Probabil aţi simţit mulţi dintre voi dragostea Domnului, e atât de înălţătoare…..Nu o pierdeţi nu lăsaţi frumuseţile FALSE ale acestei lumi trecătoare să vă răpească dragoste Domnului.

  5. Profunde cuvinte!
    E buna distinctia facuta intre iubirea de sine zidita de Dumnezeu in noi (care se arata prin grija responsabila fata de trup) si iubirea de omul cel vechi. Aici e greutatea: sa descoperim si sa luptam impotriva patimilor care ne stapanesc. Si lupta, intr-adevar, nu se poate duce cu sorti de izbanda daca nu uram cu toata inima pacatul din noi!

    Doamne, ajuta! Multumim pentru tot efortul vostru, admin!

  6. Citind “dialogul” dintre Hristos si om, m-am gandit ca asa “arata” si casnicia crestineasca (relatia Hristos-omul credincios coborata la relatia barbat-femeie): un drum greu, cu spini, in care femeia asculta de barbatul sau, nefortata, dar cu incredere in dragostea lui, urmand amandoi calea cea stramta a lepadarii de egoism, individualism, mandrie si multe, multe altele…

  7. Adevarata hrana duhovniceasca!
    Lepadarea de sine nu inseamna anularea personalitatii, ci intarirea ei. Inseamna stradania de a pune totdeauna de acord vointa si trairea noastra, cu voia lui Dumnezeu.

  8. Pingback: Război întru Cuvânt » Trei cuvinte importante despre lepadarea lumescului si a iubirii de sine
  9. Pingback: Ce este lepadarea de sine? « Ortodoxul incepator
  10. Nu voi indrazni,eu,pacatoasa, sa vorbesc despre lepadarea de sine,ci voi cita din sfaturile intelepte ale luminatului Sfant Teofan Zavoratul (cei care ma cunosc mai bine stiu pentru ce port marea evlavie acestui binecuvantator si deschizator de minti incuiate).”Actele lepadarii de sine nu sunt ceva colosal,ci se desfasoara printre treburile obisnuite ale vietii si constau in hotarari launtrice si intorsaturi ale vointei.Ele pot avea loc prin fiecare cuvant,privire,miscare si prin orice lucru marunt.Trasatura lor distinctiva este aceea de a nu ingadui propria placere nici in mult,nici in putin,ci in toate a fi impotriva sinelui…
    NECRUTAREA FATA DE SINE,BINEVOITI SA O IUBITI…si sa nu o lasati sa plece de la voi…NECRUTAREA FAURESTE CRUCEA LAUNTRICA,iar aceasta va da IMPREUNA-RASTIGNIREA cu DOMNUL HRISTOS,pentru care Domnul tot in acest timp va va rasplati si cu bunuri duhovnicesti…cu mangaieri si cu taria care este gata pt orice osteneala.In aceasta se afla si mijlocul pt neingaduirea si alungarea MOLICIUNII DUHULUI,A USCACIUNII SI A LIPSEI DE VIATA…”
    Sfinte Parinte Teofan Zavorate,pazeste pe batranul binecredincios al Credintei noastre strajer, Mitropolitul Augustin al Florinei, cat si pe noi toti bietii crestini ortodocsi de navalirea sau amestecul ereticilor in Biserica lui Hristos.Amin.

  11. ”Cand lasam de buna voie
    randuiala rugaciunii,
    prinde mare indrazneala
    viermele desertaciunii.”…(Sf.Ioan Iacob romanul-hozevit)
    ”pentru ceata ta smerita/Nu inceta a te ruga…”amin.

  12. Religia noastra este religia religiilor, sau, prin revelatie, adevarata religie. Celelalte religii sunt omenesti, gaunoase. Ele nu cunosc maretia Dumnezeului Celui in Treime. Nu cunosc ca telul, chemarea noastra este sa devenim dumnezei dupa har, sa ne asemanam cu Dumnezeu cel in Treime, sa devenim una cu El si in mijlocul nostru. Aceste lucruri nu sunt cunoscut de celelalte religii. ( PARINTELE PORFIRIE

  13. Pingback: Predica audio (si text) a parintelui Dosoftei de la Putna in duminica vindecarii lunaticului: CREDINTA LUCRATOARE = SMERENIA LEPADARII DE NADEJDEA IN SINE -
  14. Pingback: Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci: CRUCEA INVINGE LUMEA | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate