Protos. Hrisostom de la Putna: “DE CE NE RUSINAM NOI SA NE INCHINAM LA ICOANE, CA SI CUM AR AVEA COVID SAU NE INCHINAM CU MASCA PUSA? Vrem sa se sfinteasca masca atingandu-se de icoana? OARE CHIAR N-AM INTELES NIMIC?! Credeti ca lucrurile se vor opri aici? Credeti ca nu vor urma alte si alte valuri de atacuri?” (VIDEO, TEXT)

25-09-2020 Sublinieri

„Luarea Crucii: bucuria întâlnirii cu Hristos”

Protos. Hrisostom – Predică la Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci, Putna, 20 septembrie 2020:

(transcrierea unui fragment din predica video – a se vedea de la min.25:45)

„Cel care se va rușina de Mine și de numele Meu…

Ce înseamnă numele Meu? Hristos a venit în nume de Frate al nostru, de Fiu al Tatălui, arătându-ne că noi suntem în relație familiară și familială cu Dumnezeu-Tatăl. Și El, Tatăl, ne așteaptă acolo, Sus.

Cel care se va rușina de Mine și de numele Meu, și eu mă voi rușina de el când voi fi în slava Tatălui împreună cu sfinții Lui îngeri”.

Iată, pe de o parte, avem această bucurie a împreună-lucrării cu Dumnezeu. Dumnezeu vrea să ne facă părtași la mântuirea lumii. Ne cheamă să punem umărul alături de El ca să tragem lumea aceasta în care suntem și care, iată, e pe marginea prăpastiei, s-o tragem către Tatăl, s-o mântuim, s-o izbăvim. Și noi suntem chemați să răspundem la această chemare și să răspundem cu bucurie.

Însă dacă ne vom rușina, dacă vom pleca urechea la cei care caută să ne îndepărteze de Hristos, atunci rușinea va fi veșnică. Noi nu putem să suportăm privirea părinților, privirea mamei, mustrătoare și mâhnită, atunci când facem o greșeală, o prostie. Cum vom putea să suportăm mâhnirea Tatălui, rușinea Fiului care-și va întoarce fața de la noi pentru că ne-am rușinat? Ne-aducem aminte, pe vremea comunismului, cât de greu era să-ți faci cruce când treceai pe lângă o biserică? Ne rușinam să ne facem cruce. Să ne facem ce?! Să ne însemnăm cu acest semn al iubirii dintre noi și Dumnezeu? Noi spunem: Bucură-te, Sfântă Cruce, păzitoarea creștinilor! De câte ori n-am alergat la Sfânta Cruce când am fost necăjiți, triști sau asaltați de demoni! De câte ori! Că de multe ori făceam și cu limba cruce pentru că nu puteam să facem cu mâna. Ne-aducem aminte de vremurile acelea, nu? Și astăzi ce facem? Uităm? Chiar nu învățăm nimic?!

Mi-a trimis cineva un articol care se intitula așa: „Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului s-a îmbolnăvit de covid”. Bineînțeles că n-am deschis articolul acela și chiar m-am mirat de ce-mi trimite o astfel de blasfemie. Dar după aceea m-am gândit: oare nu facem noi lucrul acesta? Nu ne rușinăm noi să ne închinăm la icoană, de ca și cum ar avea Covid? Sau ne închinăm cu masca pusă. Vrem să se sfințească masca atingându-se de icoană? N-ar fi mai frumos din partea noastră să ne oprim? De ce să aducem această injurie? De ce să ne rușinăm? Ne obligă cineva să ne închinăm la icoană dacă nu credem în ea? Ne obligă cineva să mergem la Hristos dacă nu credem că această chemare ne este nouă de folos? Nu ne obligă nimeni. Repet începutul chemării: Oricine voiește. Cine nu voiește, să nu vină. Și dacă nu ne obligă nimeni, de ce mergem de ca și cum suntem forțați? Și dacă mergem fără să considerăm că suntem forțați, de ce ne comportăm de ca și cum ne-am pierdut credința?

Repet întrebarea: oare chiar n-am înțeles nimic? Credeți că lucrurile se vor opri aici? Credeți că nu vor urma alte și alte valuri de atacuri din partea unor… chestiuni, că nu știu cum să le numesc, „necunoscute”?

Dar Lumina a venit în lume și întunericul n-o poate cuprinde. „Întunericul n-o poate cuprinde” poate fi înțeles în două feluri în același timp. Unu, că nu are putere întunericul asupra Luminii și doi, că acela care alege să stea în întuneric, cel care alege să stea ascuns de frică, acela nu poate cuprinde Lumina. În acela nu mai încape Lumina.

Nu e de glumă, frați creștini! Pe cât e de înaltă și de mare chemarea lui Dumnezeu, pe atât de mare este răsplata când răspundem la această chemare. Dumnezeu a făcut lumea în zâmbetul feței Sale. De ce ne ascundem și noi zâmbetul? De ce nu-i răspundem și noi tot cu un zâmbet? Este frumos să ne întoarcem fața de la Dumnezeu? Este frumos să ne ascundem chipul de la fața lui Dumnezeu? N-am învățat nimic, nici din greșeala lui Adam și nici din greșelile noastre.

„Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-mi urmeze Mie”.

Să-Mi urmeze așa cum au făcut-o cei de dinaintea voastră, cei care „și-au luat Crucea ca jugul”. Veniți alături de Mine! Le-a spus ucenicilor Săi Hristos ”Veniți cu Mine și Eu vă voi face pescari de oameni”. Același lucru ni-l spune și nouă astăzi: Veniți alături de mine și prin voi voi mântui lumea! Voi, care sunteți turmă mică veți fi salvatorii, mântuitorii acestei lumi pentru că sunteți cu Mine.

Crucea să fie și să rămână semnul iubirii și arma cea mai de temut împotriva nu numai a demonilor, ci și a slăbiciunilor noastre!

Să nu ne rușinăm să ne manifestăm credința Sfântului Pavel, credința în Hristos Care ne-a iubit și Care S-a dat pe Sine ca lumea să aibă viață! Și dacă vom face așa, vom înțelege că dacă vrei să-ți schimbi suferința în bucurie, nu trebuie să fugi de ea. Hristos a luat-o asupra Lui tocmai pentru ca s-o schimbe. Că așa face Dumnezeu. Nu distruge răul, ci îl schimbă în bine. Transformă urâțenia în frumusețe.

Și noi suntem chemați să facem același lucru. Să schimbăm fața lumii, dar s-o facem în zâmbetul feței noastre. Să nu ne mai ascundem chipurile, să nu ne mai rușinăm de credința pe care o avem. Să-L urmăm pe Hristos cu bucurie și astfel, vom intra nu doar noi, ci și cei din jurul nostru  în veșnicie aici și acum. AMIN!

Legaturi:

PANDEMIA NECREDINȚEI. Mărturisirea Părintelui MIHAIL MILEA: “L-am pierdut pe Dumnezeu! Aceasta e marea TRAGEDIE, că A MURIT CREDINȚA ÎN NOI, că nu mai avem încredere în Dumnezeu. Ne-au biruit mai-marii noștri cu aceste FRICI DE TOT FELUL. Și de aceea plânge Maica Domnului” (VIDEO)

CULTUL FRICII SI AL MORTII duce la RENUNTAREA LA LIBERTATE si la LEPADAREA DE HRISTOS. Semnul “botnitei” vs. semnul crestinilor – SFANTA LITURGHIE SI IMPARTASIREA. Parintele Cezar Axinte si profesorul Mihail Chircor despre “BATALIA CU POTIRUL”. PANDEMIA ca “exercitiu” al razboiului Satanei cu Hristos (VIDEO, AUDIO, TEXT)

PĂRINTELE GHEORGHE HOLBEA, cuvânt mărturisitor la Cincizecime în contextul NOILOR INGINERII SOCIALE cu aspect de “MASCARADĂ”: “De ce ne este FRICĂ mai mult de rău decât de a fi părăsiți de Dumnezeu? NU VĂ TEMEȚI, IUBIȚII MEI! NU INTRAȚI ÎN ȚESĂTURA DE PĂIANJEN A MINCIUNII! Să ne așezăm în Duhul Adevărului!”

PR. STELIAN COSTEA în dialog cu Pr. Valentin Berechet despre MAICA DOMNULUI și ÎNCERCĂRILE VREMURILOR “PANDEM(ON)ICE”. “Prefer să fiu înjurat, calomniat, insultat în această societate, dar să ştiu că e un bonus acolo în dobândirea vieţii veşnice. ÎN PRIMUL RÂND ASCULTĂM DE DUMNEZEU!”

Pr. Tudor Ciocan – cuvinte actuale la ADORMIREA MAICII DOMNULUI (audio, text): “NU VREAU SĂ NE OBIȘNUIM CU NEFIRESCUL, NU NE PUTEM ACOMODA CU LUMEA ACEASTA. Nu ne separăm cu nici un pas de credința cea adevărată! Îndepărtarea oamenilor de Hristos se face prin ERODĂRI SUCCESIVE!”. Despre CUMINȚENIA și ASCULTAREA duhovnicești VERSUS cele lumești

Creștinul de azi – între A TRĂI DUPĂ MINCIUNA ÎNFRICOȘĂRII din partea “lumii” și A NE LUA CRUCEA pentru a trăi împreună cu Hristos. PREDICA PR. TUDOR CIOCAN la Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (AUDIO, TEXT)

Parintele Tudor Ciocan despre “ZEUL COVID” si NOUA RELIGIE MINCINOASA care cauta castigarea sufletelor noastre, prin FRICA si SILNICIE (audio, text)

IMPARATUL E GOL! Dar facem ascultare de mai-marii Bisericii. Pana la ce LIMITA? Credinciosii si SISTEMUL IMUNITAR – intre (NE)INCREDEREA IN PURTAREA DE GRIJA A LUI DUMNEZEU si EXCESUL DE PROTECTIE, cu sila, din partea Statului care se vrea dumnezeu (PR. TUDOR CIOCAN – PREDICI AUDIO + TEXT)

ÎPS TEODOSIE: “Frica de boală adâncește boala. Una e prudența și alta e frica. Dacă pierdem însă frica de Dumnezeu, atunci suntem pradă celui rău. SĂ-I IERTĂM ȘI PE CEI CARE NE-AU ÎNFRICOȘAT CU BOALA!”

MITROPOLITUL cipriot NEOFIT: “Adevarul este ca a venit vremea examenelor credintei noastre si ne-au gasit pe toti, cler si popor, NEPREGATITI. Tot ce vedeti este LUCRAREA ANTIHRISTILOR ca sa pregateasca prin frica si teroare, HAOSUL, care va da nastere, mai intai, unui GUVERN MONDIAL si apoi Antihristului”

CUVÂNT TREZITOR AL PS SEBASTIAN, Episcopul Slatinei: “Până unde se va merge cu persecuția aceasta, oare, fraților? Noi oare vom putea răbda prigoanele și presiunile de tot felul la care este supus tot mai mult și creștinismul nostru? Putea-vom mărturisi credința neclătinați și neînfricați?”

Părintele Vasile Păvăleanu despre ATACURILE ASUPRA BISERICII cu pretextul PANDEMIEI. Sfintele Taine VS. “sfântul televizor”? “Am devenit protestanți peste noapte? ESTE O VREME A CERNERII, ESTE UN EXAMEN PE CARE ÎL DĂM TOȚI, de la Patriarh, Mitropoliți, stareț, preot până la ultimul credincios mirean. CUM VOM TRECE ACEST EXAMEN?” (video, text)

“Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” – FRICA E VIRUSUL CARE NE DESFIGUREAZĂ, ne predă demonilor care ne îneacă. STAREȚUL MELCHISEDEC DE LA PUTNA: “Și în această NEBUNIE prin care trece omenirea, SĂ NE ARUNCĂM ÎN BRAȚELE LUI HRISTOS, cu încredere că el ne va prinde și ne va ține! Să rămânem CU OCHII ȚINTĂ la El, căci altfel NE AFUNDĂM! Aceasta vrea Hristos de la noi, să-I fim fideli!” (AUDIO, TEXT)

“IATA CE DUMNEZEU AVEM! Iata catre ce am fost noi chemati!”. Protos. HRISOSTOM de la Putna – Cuvant despre IUBIREA SFINTEI TREIMI si pentru REDESCOPERIREA CURAJULUI SI DEMNITATII DE CRESTIN: “Noua ne este teama sa ne pierdem sanatatea, dar nu ne temem ca pierdem mantuirea? Cel care se teme ca va pierde cele mici, le va pierde pe cele mari. Cel care se sperie de umbra lui va pierde insasi Lumina” (VIDEO, TEXT)

PĂRINTELE HRISOSTOM DE LA PUTNA: “Nu le plac celor mari să spunem lucrurilor pe nume, nu le plac adevărurile rostite cu voce tare – şi, iată, Ioan Botezătorul aceasta a făcut! Vor rezista acestor vremuri cei care se mulţumesc cu puţin” (VIDEO, TEXT)

PILDA SFINTILOR MARTIRI BRANCOVENI PENTRU NOI, in predica Parintelui Tudor Ciocan (audio, text): RUSINAREA DE DUMNEZEU, FRICA DE OAMENI si COMPROMISURILE ne imping la DESPARTIREA DE HRISTOS: “Degeaba iti supravietuieste neamul, daca iti pierzi mantuirea. Ce conteaza mai mult, SUPRAVIETUIREA mea in lumea aceasta sau vesnicia?”

 

***

SĂ NU TE RUȘINEZI DE DUMNEZEU! – Părintele Ciprian Negreanu în conferința de la București: “Cum am ajuns noi să iubim mai mult slava lumii decât slava lui Dumnezeu?” (VIDEO, TEXT)

“SA NU NE RUSINAM DE DUMNEZEU! Sa stiti ca Il pierdem pe Hristos pentru ca n-avem curajul acestei femei sa-L marturisim cu sinceritate. Dumnezeu pleaca de la cei care, dupa asemenea descoperiri, se tem”. BINECUVANTATA NE-RUSINARE DE A-L MARTURISI PE HRISTOS SI FERICITA NE-PASARE DE “CE VA ZICE LUMEA”

RESPONSABILITATEA MARTURISIRII NE-RUSINATE A CREDINTEI in vremurile noastre de “CRISTOFOBIE SI ANTICRESTINISM”, in care noile ideologii cauta SA DINAMITEZE FAMILIA si VALORILE: “Nu mi-e rusine de Hristosul meu, nu mi-e rusine de Biserica mea, oricat ar fi ea de injosita astazi”. CUVINTE ARZATOARE ale Preasfintitilor IGNATIE MURESEANUL si DAMASCHIN DORNEANUL (video si text)

“SE CADE SA ASCULTAM DE DUMNEZEU MAI MULT DECAT DE OAMENI”. Cuvant cu putere al Parintelui Episcop DAMASCHIN DORNEANUL la Zilele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iasi, 2018: “Puneti-va cat mai des intrebarea: CE VREA DUMNEZEU DE LA MINE. Nu va ganditi la ce va spune lumea, ganditi-va la ce spune Dumnezeu!” (VIDEO+TEXT)

“Ne-am slabanogit cu totul, abia palpaie credinta noastra, suntem dispusi a ne plia dupa cei ce au puterea, ACCEPTAM ORICE, DE DRAGUL DE A NE PASTRA LINISTEA SI CONFORTUL. Ne-am invatat cu COMPROMISUL, cu DUBLU-GANDITUL, cu adevarurile ciuntite, care sunt mai rele decat minciunile”. Pr. CEZAR AXINTE – cuvant cu putere multa despre MARTURISIRE vs. LASITATE si ISPITELE DINAUNTRUL UNEI COMUNITATI unde se pierde smerenia si se raceste iubirea

“CE-O SA ZICA LUMEA?”. Parintele Hrisostom Radasanu – cuvant aprig la inceputul anului scolar impotriva CREDINTEI CALDICELE SI LASE A CRESTINILOR ACOMODANTI CU MERSUL LUMII: “Carne de tun pentru satana, asta am ajuns! Nu mai avem niciun cuvant in ceea ce priveste educatia copiilor nostri”

“Cum adica, pentru mine s-a intamplat asta? E chiar atat de grav?”

A SPUNE CA 2+2=4 SAU DESPRE MARTURISIREA SI LEPADAREA ADEVARULUI INCOMOD


Categorii

Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Luarea Crucii si urmarea lui Hristos, Pandemia Covid-19, Parintele Hrisostom de la Putna, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “Protos. Hrisostom de la Putna: “DE CE NE RUSINAM NOI SA NE INCHINAM LA ICOANE, CA SI CUM AR AVEA COVID SAU NE INCHINAM CU MASCA PUSA? Vrem sa se sfinteasca masca atingandu-se de icoana? OARE CHIAR N-AM INTELES NIMIC?! Credeti ca lucrurile se vor opri aici? Credeti ca nu vor urma alte si alte valuri de atacuri?” (VIDEO, TEXT)

  1. Pingback: PROTOS. HRISOSTOM (Mănăstirea Putna): “Noi suntem astăzi puși în fața unor ALEGERI. Încă nu suntem pe deplin forțați, dar aproape, nu mai e mult, SĂ FACEM COMPROMISURI care tare mă tem că ÎNDATĂ VOR FI EGALE CU LEPĂDAREA” (vide
  2. Pingback: PĂRINTELE EMIL JURCAN ia atitudine față de umilirea Bisericii și terfelirea poporului de către CONDUCĂTORI și MASS-MEDIA: “Fiţi cinstiţi cu poporul. Nu faceţi din boală o afacere! Nu vă îmbogăţiţi pe marginea suferinţei omului! Nu t
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate