MITROPOLITUL IEROTEI VLACHOS: PARTEA A DOUA (INTREBARI SI RASPUNSURI) A CONFERINTEI DE LA IASI. (audio si text). Despre impartasania deasa, rugaciunea inimii, psihoterapia ortodoxa si pr. Ioannis Romanidis

24-10-2011 Sublinieri

***

AUDIO – A DOUA PARTE – INTREBARI SI RASPUNSURI

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.


“(…) Il iubesc foarte mult pe Parintele Romanidis si, atunci cand aud vorbindu-se despre el, plang de emotie ca am avut sansa de a-l cunoaste. Dupa cum este de asteptat, e de inteles, a fost si foarte invidiat si calomniat de multi. El insa se raporta la toate acestea cu foarte multa nepatimire si blandete. Vreau sa precizez si faptul ca atunci cand mergea la dialoguri inter-crestine era foarte categoric, foarte luptator, pentru ca cunostea foarte bine teologia occidentala si ca ortodox stia foarte bine unde sa loveasca. Intr-o conferinta pe care am tinut-o la Atena am spus ca parintele Ioannis Romanidis se aseamana unui nebun intru Hristos [pentru ca] isi spunea parerea cu foarte mult curaj si nu se gandea ce vor spune ceilalti.

Un uncenic atat al parintelui Ioannis Romanidis si al parintelui Florovsky mi-a relatat ce spunea parintele Florovsky despre parintele Ioannidis. Parintele Florovsky spunea ca Parintele Ioannis era cel mai bun, cel mai fidel student al lui, [si ca:] “il consider urmasul teologiei mele, si a creat o opera, a avut o lucrare mai puternica decat a mea pentru ca era un caracter foarte puternic, ca un capadocian ce era“.

Intrebari si raspunsuri

Care este legatura dintre minte-nous si inima? Ce inseamna intoarcerea mintii in inima, si care este diferenta dintre minte-nous si ratiune?

– Dupa cum spun Sfintii Parinti, si de fapt am gasit-o la Sfantul Maxim Marturistorul si la Sfantul Ioan Damaschin, deci, spun acestia ca Dumnezeu a creat sufletul omului sa aibe cele doua aspecte, si anume: partea noetica – “ochii mintii”, si partea logica. Deci sufletul este foarte strans legat de trup, si nous-ul, asa il voi numi de aici inainte, trebuie sa fie foarte strans legat cu inima. Deci logica tine de creier. Cand Parintii vorbesc de rugaciunea inimii, vorbesc de partea aceasta noetica – ochii mintii care sunt coborati foarte adanc in ceea ce inseamna organ trupesc al omului, adica in inima. Cei care au rugaciunea inimii isi dau seama ca aici in acest organ fizic se intampla ceva, si sunt la locul de munca sau in alta parte si inima lucreaza, deci isi dau seama ca aici, se petrece ceva in interiorul ei. In cazul preotului aceasta poate sa faca rugaciune, isi savarseste slujba, spune cu partea logica rugaciunile, insa in acelasi timp simte cu inima ceea ce spune, totul se petrece in interior.

Va amintiti de Hristos care s-a alaturat celor doi apostoli ce se indreptau spre Emaus. Mergeau pe drum si Hristos le vorbea. Si le mentiona lucruri din Scriptura si acestia, dupa aceea, spuneau: “Oare nu ardea in noi inima noastra cand Acesta ne vorbea?” Acest lucru nu se intampla intr-o anumita manastire sau intr-un schit, ci erau pe drum, calatoreau. Aceasta este experienta Bisericii si a Sfintilor nostri. Nu este extazul filozofilor stoici sau al Pithiei, cunoscuta, care era in extaz si atunci prevedea viitorul. Calugarii si mirenii care sunt in lume au aceasta rugaciune in inima si ii vezi mergand, lucrand, facand diferite lucruri.

Sfantul Grigorie Palama spune ca aceasta energie noetica este foarte adanca, pentru ca, de exemplu, soferul cu logica lui urmareste drumul, insa partea aceasta, cea adanca a mintii, are rugaciunea in inima.

Cand eram tanar l-am intrebat pe Cuviosul Paisie Aghioritul:

Parinte Paisie, cum se distinge partea logica de partea noetica – de ochii mintii, de partea profunda a sufletului?“. Si a intrebat: “ai adunat vreodata struguri pe care sa-i strivesti pentru a-i face vin?“. Si am spus: “Sigur ca da!“. Si a spus: “Atunci cand se aduna struguri si sunt pusi in butoiul respectiv… – vorbim despre spatiul sentimentelor si anume, al lucrurilor pe care le vedem, le auzim, si toate acestea intra in mintea noastra. Dupa aceea, din toate acestea, va rezulta vinul, care este mai curat decat strugurii. Aceasta este logica. Si de acolo, din vin, mai facem o transformare si ajungem la tuica, care este un alcool mai curat… si acesta este nous-ul partea cea mai adanca din suflet“.

Nu este un exemplu frumos?

Aceasta este teologia empirica, practica. Se pare ca omul este plasmuit ca sa aiba minte curata.

*

Cineva doreste sa ne vorbeasca Parintele Mitropolit despre invatatura Parintelui Ioannis Romanidis referitoare la Taina Crucii, si o leg de o intrebare a unei alte persoane, care suna asa: La care cruce se refera Domnul Hristos cand spune: “Cel ce vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze”, avand in vedere faptul ca nu avusese loc jertfa Sa pe Cruce, iar crucea in acceptiunea contemporanilor si deci a ascultatorilor Sai, era obiect de ocara, si bineinteles stare de ocara.

– Data trecuta cand am venit la Iasi, mi-ati pus foarte multe intrebari. Cu binecuvantarea IPS-lui m-au invitat studentii si am vorbit, dar au fost trei-patru intrebari pe care le-am dezvoltat intr-un interval de timp foarte larg. Poate ca acum ar trebui sa concentram in familii intrebarile.

Parintele Ioannis Romanidis nu a avut propria sa teologie. Cand unii spuneau: “Acestea sunt afirmate de Parintele Ioannis Romanidis“, spunea: “Nu, nu, Sfintii Parinti afirma lucrul acesta“. Deci in ceea ce priveste crucea, invata, de fapt, din invatatura Sfantului Grigorie Palama. Deci a vorbit despre Taina Crucii lui Hristos. Sfantul Grigorie Palama intr-o omilie de-a sa spunea ca Taina Crucii lui Hristos a fost traita chiar si de profetii Vechiului Testament. Prin cruce a venit osandirea pacatului. Cand Dumnezeu S-a adresat lui Avram si i-a zis: “Iesi din casa ta si din familia ta si iti voi arata calea pe care trebuie sa mergi“, si si-a parasit casa, si familia, si a pornit acolo unde i-a spus Dumnezeu, vorbim aici despre asumarea crucii. Atunci cand s-a aratat in rugul care ardea si nu se mistuia, si a auzit vocea: “Scoate-ti incaltamintea si urca acolo unde ti se spune” e vorba de o cruce care i s-a oferit atunci lui Moise prin descaltarea de incaltaminte.

Trairea crucii este purificare de patimi. Dupa cum S-a rastignit Hristos, asa si noi ne rastignim patimilor, nu mai aplicam patimile in viata noastra. Si apoi, ajungem la luminare, cand vorbim despre rugaciunea cea adanca, cea curata, care este o pregustare a Imparatiei. In acesta perspectiva putem vorbi despre o participare la Crucea si Invierea Domnului. Nu doar sa purtam o cruce, este si aceasta o binecuvantare de la Dumnezeu si o marturisire a credintei noastre, insa partea esentiala este: cum ne vom curati de patimi? Ce inseamna acest lucru: curatirea de patimi? Nu sa scoatem patimile din noi, ci sa le transformam.

Adica in noi, Dumnezeu a sadit dragostea. Dragostea este o energie a sufletului sadita in noi de Dumnezeu. Fara dragoste nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu. Noi, aceasta dragoste o transformam in dragoste de sine, in loc sa-l iubim pe Dumnezeu si pe aproapele nostru, iubim eul nostru. Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca iubirea de sine este iubirea irationala a eului nostru. Tamaduirea de filautie, adica terapia acestei patimi, a iubirii de sine, este tocmai a o pune in aplicare fata de Dumnezeu si fata de aproapele nostru. Atunci cand uneori ii iubim pe ceilalti putem sa aplicam iubirea de sine, asteptand ceva de la ei, adica nu o facem dezinteresat. Aceasta dragoste interesata trebuie sa se sublimeze si sa se transforme in dragoste lipsita de interes. Aceasta este terapia, vindecarea, si aceasta se face prin Sfintele Taine si prin asceza. Aceasta este trairea, participarea la Taina Crucii si a Invierii Domnului.

*

Cineva afirma ca: multe din punctele exprimate in seara aceata le-am gasit si la Mitropolitul Antonie de Suroj. Iar  o alta persoana spune ca: in teologia occidentala, incepand din anii `50 a devenit normativ in studiile despre Sfantul Grigorie Palamas, parintele John Meyendorff. Parintele Ioannis Romanidis s-a delimitat de interpretarea lui Meyendorff si l-a criticat intr-un studiu foarte important din anul 1960. Daca puteti sintetiza care sunt obiectiile Parintelui Romanidis fata de Meyendorff.

– Pentru ca sunt intr-o universitate, voi spune si lucruri teologice. Mai intai vreau sa precizez ca eu l-am cunoscut pe Mitropolitul Antonie Bloom. Are intr-adevar multe elemente comune, pentru ca toti teologii ii citesc pe Parintii Bisericii si raman cu foarte multe elemente din invatatura Sfintilor Parinti. Si daca cititi “Summa Theologiae” a lui Thomas d’Aquino veti vedea ca a preluat multe elemente de la Sfantul Ioan Damaschin, dar a creat o confuzie si a ajuns la alte tipare si la alte concluzii.

Ceea ce am gasit eu la Parintele Romanidis este o limpezime a gandirii. Nu am gasit deloc rationament. Urmeaza cu  fidelitate Filocalia. A cunoscut in profunzime atat scolasticismul, cat si protestantismul. Indata ce i-a descoperit pe Parintii Bisericii, Filocalia si pe Parintii neptici, s-a lipit de aceasta invatatura si le-a parasit pe toate celelalte.

Inainte de a veni aici in Romania am terminat o alta mare lucrare, care este in continuarea cartilor despre Romanidis. Prima parte a acestei carti se ocupa de corespondenta dintre Parintele Florovsky si Parintele Romanidis. Sunt teme noi care nu au fost prezentate nicaieri. A doua parte prezinta teologia parintelui Romanidis. In fapt, in esenta, analizez primele studii pe care le-a redactat la Paris. Este vorba de Pacatul stramosesc potrivit invataturii Sfantului Apostol Pavel, Ecleziologia potrivit Sfantului Ignatie Teoforul, Antropologia cuprinsa in Molitfelnicul Bisericii si Ecleziologia lui Alexei Homiakov. Indata, dupa aceste studii isi scrie teza despre “Pacatul stramosesc“, dupa care, dupa aceasta teza, merge la Harvard redactand cinci studii importante. Primul studiu vorbeste despre Sfantul Iustin Martirul si Filosoful si relatia cu Evanghelia Sfantului Ioan. Al doilea studiu se refera la un tex al unui anume Wolfson, care abordeaza invatatura lui Filon[as] iudeul. Urmatorul studiu se refera la Teodor deMopsuestia, si un alt studiu, impartit in doua, abordeaza Perspectiva lui John Meyendorff asupra Sfantului Grigorie Palama. In aceasta carte despre care va vorbesc, voi publica o scrisoare a lui Gheorghe Florovsky, care critic analizeaza toate problemele teologilor secolului XX si in final il elogiaza pe Parintele Romanidis.

Acum, referitor la intrebare, la Parintele John Meyendorff. Parintele John Meyendorff s-a indepartat in esenta de  invatatura autentica a Sfantului Grigorie Palama. Pentru mine este foare semnificativ faptul ca mai toata lumea vorbeste despre analiza, studiile pe care le-a facut Parintele John Meyendorff asupra operei Sfantului Grigorie Palama, dar nimeni nu se refera la aceasta critica a parintelui Romanidis la perspectiva pe care o propune Parintele Meyerdoff despre Grigorie Palama. Parintele Meyendorff nu a raspuns niciodata la argumentele cuprinse in critica Parintelui Romanidis, care v-am spus ca au aparut in doua parti: prima parte a aparut in anii ’60-’61, iar a doua parte in ’64-’65. Si intrebarea pe care o pun este urmatoarea: este oare stiintific sa se prezinte perspectiva Parintelui Meyendorff si sa nu se mentioneze si critica pe care o aduce Parintele Ioannis Romanidis? Ar fi putut macar sa spuna: Parintele Ioannis Romanids a adus o critica la teologia Parintelui Meyendorff, dar aceasta critica este eronata, dar nici macar acest lucru nu se precizeaza.

Exista 3-4 puncte asupra caruia a dus o critica foarte puternica. Va voi prezenta doar unul. Meyendorff afirma ca Varlaam nu era reprezentant al teologiei occidentale, ci al unei parti a teologiei ortodoxe. Prin urmare, afirma ca Varlaam exprima un aspect filosofic al teologiei ortodoxe, iar la randul sau Sfantul Grigorie Palama exprima o interpretare biblica a invataturii Bisericii ortodoxe. Parintele Ioannis Romanidis afirma ca aceasta interpretare este eronata si sustine ca Varlaam este reprezentat atat al scolasticii, cat si al ideilor Fericitului Augustin.

Un alt punct care a intrat in discutie este acela ca parintele Meyendorff observa faptul ca atat Sfantul Grigorie Parlama, cat si Varlaam, fac o interpretare a teologiei Sfantului Dionisie Aeropagitul. Iar Meyendorff afirma ca Varlaam ar fi inteles mai bine teologia Sfantului Dionisie Aeropagitul decat a facut-o Sfantul Grigorie Palama. Afirma ca Sfantul Grigorie Palama l-ar fi corectat pe Sfantul Dionisie Aeropagitul ca sa-si sustina pozitia. Daca citim insa critica pe care a facut-o Parintele Ioannis Romanidis, vom vedea ca are argumente foarte solide impotriva acestei afirmatii si tocmai de aceea Parintele John Meyendorff nu a raspuns niciodata. Este foarte semnificativ faptul ca aceste studii au fost scrise in timpul studiilor sale la Harvard, in colaborare cu Parintele Gheorghe Florovsky, si trebuie sa mentionam ca pe atunci Parintele Ioannis Romanidis nu avea decat 33 de ani. Consider ca nu este deloc stiintific sa dispretuiesti, sa treci cu vederea o asemenea critica argumentata si mi se pare nestiintific ca toti teologii ortodocsi sa-l ridice in slavi pe Meyendorff si sa nu tina seama si de aceste elemente ale Parintelui Romanidis. Desigur, Meyendorff a afirmat foarte multe lucruri valabile, dar nu trebuie trecut cu vederea nici Romanidis. In orice caz, aceste puncte le analizez foarte bine in aceasta carte care va aparea, le analizez exhaustiv, iar atunci cand vor aparea in limba romana cred ca le veti putea intelege in amanunt.

*

Sunt mai multe intrebari legate de Sfanta Impartasanie. Pe de o parte sunteti rugat sa vorbit despre cum sa ne pregatim, ce inseamna pregatirea pentru Sfanta Impartasanie, despre impartasia cu nevrednicie. Si sesizez doua tipuri de intrebari. Pe de o parte: ce parere aveti despre deasa impartasire, fara post, fara spovedanie, cantitativa si automata, fara o lucrare interioara? Pe de alta parte, cineva intreaba daca omul poate lucra curatirea inimii fara Sfanta Impartasanie. Cat de deasa ar trebuie sa fie aceasta? Si in aceasta privinta este solicitata si parerea Parintelui Mitropolit.

– Va voi mentiona cateva puncte. Mai intai de toate Parintele Ioannis Romanidis, si acest lucru il vedem si in Tradita noastra, zice ca atunci cand ne impartasim, ne impartasim cu Trupul si Sangele Domnului. Daca suntem pregatiti corespunzator, Sfanta Impartasanie devine lumina, daca nu suntem pregatiti devine foc. Are legatura cu ceea ce v-am spus mai inainte, [in legatura] cu Taina Crucii, si anume: cele trei etape: de curatire, de iluminare si de vedere a lui Dumnezeu.

Fara Hristos nimeni nu poate sa lupte in viata duhovniceaca. Deci Hristos este curatirea celor care se curata. Prin Hristos se purifica inima in aceasta lupta duhovniceasca. Hristos lumineaza sufletul nostru si Acesta ne indumnezeieste. Vedeti ca Sfantul Maxim Marturisitorul interpreteaza cuvintele spuse de preot: “Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati!“. Zice:

Cei care sunt in starea de rob, dar totusi lucreaza, sunt in lucrare, sa se apropie cu frica de Dumnezeu – aceasta prima data. Apoi, cu credinta – sunt cei care sunt in starea de naimiti – cum se spunea mai inainte, de platiti, adica cei care lucreaza pentru a primi [plata n.n.]. Apoi cu dragoste, si anume aceasta este starea fiului, care este starea fireasca.

Parintele Ioannis Romanidis spunea: bineinteles ca in centrul tuturora este Sfanta Impartasanie, dar nu este singurul centru al vietii duhovniesti; si rugaciunea este, si citirea Sfintelor Scripturi“. De exemplu la Sfanta Liturghie ne rugam, ascultam Apostolul, Evanghelia, predica, si ne impartasim. Deci trebuie sa fie o impreuna lucrare intre cele trei elemente.

In ceea ce priveste deasa impartasanie. Consider ca intotdeauna trebuie sa pastram calea de mijloc. Nici o indepartare foarte mare de Sfanta Impartasanie, foarte rar, dar nici foarte des, atunci cand nu suntem in stare, si in nevrednicia de a ne impartasi. Duhovnicul este cel care randuieste aspectele acestea. Parintii filocalici vorbesc despre deasa impartasanie, dar pentru fiecare in parte. Si anume, pentru cineva des inseamna o data pe an, pentru ca nu este in starea duhovniceasca de a se impartasi. Foarte des ar putea fi pentru cineva o data la… cinci ani, daca a facut ceva care-l impiedica sa se impartaseasca, sau pentru altcineva ar putea fi o data pe saptamana, sau pe luna, sau poate zilnic. Acest lucru depinde de progresul sau duhovnicesc.

Acest lucru nu are neaparat legatura cu cat postim, pentru ca cineva poate sa fie bolnav si sa nu posteasca. Postul este un mijloc al Bisericii pentru curatire, deci, pentru a se impartasi cineva trebuie sa observam lupta pe care o face sa se impartaseasca, [si] depinde foarte mult de cat traieste Taina Crucii lui Hristos.

Cand eram mic domnea aceasta conceptie: de doua ori pe an ne impartasim. Si auzeam pe duhovnici: “Nu, trebuie sa ne impartasim des“, fara insa sa puna problema pregatirii si a pocaintei. Deci parintii filocalici din sec. XVIII vorbeau despre deasa impartasanie, dar si despre isihasm! Acuma este conceptia in Grecia: toti sa ne impartasim. Si preotul zice: “Doamne, multi crestini s-au impartasit astazi. Slava Domnului!. Dar faptul ca Sfanta Impartasanie e luata cu nevrednicie nu prea este mentionat. Spune Sfantul Apostol Pavel:

Pentru ca nu va pocaiti si va impartasiti cu nevrednicie, foarte multi dintre voi au si murit.

In America, odata, am auzit pe preot zicand: “Acuma, ca ati venit, cu totii, sa va impartasiti“. Si s-au impartasit unii americani si au zis: “foarte frumos! foarte dragut!“.

Consider ca ar trebui sa fim foarte atenti sa nu cadem in extreme. Sfantul Maxim Marturisitorul spunea ca indiferent in ce extrema ai cazut este acelasi lucru. In anii ’60, cand am fost ca student in Muntele Athos exista aceasta problema. Exista o manastire unde se spunea: “nu va veti impartasiti prea des, o data la o luna, o data la doua luni”. Si se duceau tinerii sa devina calugari si li se spunea: “nu va veti impartasi“. Si intrebau: “De ce? M-am facut calugar. Am devenit calugar pentru a ma uni cu Hristos si sa ma impartasesc cu pocainta. De ce ma lipsiti de Hristos, din moment ce exista ascultare, pocainta, spovedanie?” Si s-a dat o lupta puternica intre anii ’60-’70 pentru a se impartasi calugarii acolo, o data pe saptamna. Deci este posibil ca cineva sa fie monah, sa se roage, si sa nu i se permita sa se impartaseasca?

Sfantul Grigorie de Nyssa spune foarte frumos:

Cand un duhovnic lasa pe cineva care nu este vrednic sa se impartaseasca este un pacat. La fel, pacat este si atunci cand opresti pe cineva pregatit sa se impartaseasca“.

A te impartasi, de fapt, este o problema de dragoste: il iubesc pe Dumnezeu si vreau sa ma impartasesc. Trebuie ca dragostea sa fie la un asa nivel, incat sa ne unim cu aceasta dragoste, si trupul nostru sa reziste la acest mare har care ni se daruieste.

Spune un duhovnic ca exista oameni care traiesc pana la un moment dat in afara bisericii intra in biserica, si deodata vor sa se impartaseasca foarte des. Adica inima lor, sufletul, au o dorinta, o sete de a se impartasi foarte des. Trupul insa a fost invatat in diferiti ani sa traiasca oarecum altfel. Deci este valabil ceea ce a spus Mantuitorul: “ca sufletul este sarguitor dar trupul nepuntincios“. De aceea, uneori se creeaza o problema, deoarece sufletul doreste lucruri mai mari decat poate sa duca trupul, si de aceea nu se creeaza acel echilibru intre cele doua. Deci trebuie intr-un anumit fel cele doua parti, trupul si sufletul sa fie puse pe aceeasi [lungime de] unda. Nu se poate impartasi si a doua zi sa inceapa aceleasi pacate. Insa aceasta este un lucru de discernamant.

Deci nu trebuie sa spui: bine, haideti, este un obicei bun, se poate face, dar nici o impartasanie foarte rara nu este buna.

Eu sfatuiesc sa aibe foarte multa atentie atunci cand se impartaseste cineva, si sa aibe constiinta a ceea ce face, decat se impartasesca fara sa-si dea seama de ceea ce face.

Este o tema foarte larga, am incercat doar sa punctez cateva principii si imi pare rau ca vorbesc aici in fata IPS-lui [Teofan n.n.], care este responsabil sa calauzeasca pe pastoritii sai, si nu as vrea ca eu sa fiu cel care va ofera altceva, si IPS-ul sa sa se exprime.

IPS Teofan: – Credinciosii au nevoie de cuvantul dumneavoastra, Inaltpreasfintite, dar eu aproape la fiecare Sfanta Liturghie le spun asa: Cei care sunteti ortodocsi si aveti binecuvantare de la preotul duhovnic sa va impartasiti,  apropiati-va; si pruncii!“. Asadar, asa cum amintea si IPS-ul, lasati-va in mana unui duhovnic care-L iubeste pe Hristos si urmati-i sfatul. Si sesizati intr-insul un lucru: daca simte, cel care se spovedeste, ca poate trai fara de Domnul Hristos, atunci sa primesti sfatul lui, sa te apropii cat mai rar sau deloc, si sa te apropii atuncea rar, cu frica de Dumnezeu si cu cutremur. Daca duhovnicul simte in tine ca nu poti trai fara Domnul Hristos, un duhovnic bun te va indemna sa te apropii de Sfanta Impartasanie cu credinta si cu dragoste multa.

IPS Hieroteos Vlachos: – Consider ca acest cuvant a fost unul intelept. Aceasta este temelia, fundamentul.

*

– Pot psihologii si psihiatrii sa devina psihoterapeuti ortodocsi, si cum este posibil acest lucru?

– Vorbim desigur despre psihoterapie ortodoxa si am scris o carte, dupa cum stiti: “Psihoterapia ortodoxa“, dar temeiul acestei carti nu este psihoterapia, ci este traditia isihasta. Aceasta carte a aparut in deceniul ’80 si a provocat foarte multe dezbateri. Avem de-a face cu acelasi termen atat in tamaduirea, in terapia ortodoxa, cat si in cea din afara Bisericii, dar sunt lucruri diferite, acelasi termen desemneaza lucruri diferite. Avem de-a face in primul rand cu o antropologie diferita: ce intelege prin om si suflet psihoterapia din afara Bisericii, laica, si ce intelege prin suflet si om Biserica. Eu sustin ca toate acestea, psihanaliza, psihoterapia,  psihologia, psihiatria, care s-au dezvoltat in occident, au aparut ca urmare a faptului ca occidentul a abandonat traditia isihasta, metoda isihasta. Exista rationalism, exista pe de-o parte moralism si ramane neacoperita aceasta parte abisala, launtrica, a omului de care s-a ocupat Freud, Jung, Adler si altii. Psihoterapia laica a creat foarte multe directii, scoli, in America exista in jur de 300 asemenea directii. Exista psihoterapia cognitiva, exista si psihoterapia comportamentala, cea existentialista. Folosesc spre exemplu si linii buddhiste, si alte directii ale vietii umane, analizeaza comportamentul zilnic al omului, felul cum merge. Psihoterapia ortodoxa contine multe elemente din toate acestea, are elemente din psihoterapia cognitiva, de exemplu. Spre exemplu puteti sa ascultati o cuvantare, o conferinta si sa va schimbe modul de a gandi si sa va vindecati. Puteti sa invatati cum sa va luptati cu gandurile, si aceasta sa fie o cale de vindecare. Puteti sa ajungeti la o manastire, sa intrati intr-o comunitate si acolo sa vedeti cum se comporta monahii, cum se comporta sfintii, si in modul acesta, urmarind comportamentul lor, sa va vindecati.

Eu unul observ ca psihoterapia ortodoxa seamana mai mult cu psihoterapia existentiala; spre exemplu Victor Frankl, a treia scoala psihoterapeutica din Viena. Victor Frankl a trecut din lagarele fasciste de concentrare si traind experientele acestea, si fiind un discipol al lui Freud, a inteles acolo ca nu se poate vindeca urmand principiile lui Freud. Si acolo a descoperit psihoterapia existentialista, a descoperit sensul vietii. Le spunea celor care sufereau impreuna cu el:Nu te descuraja, nu abandona, pentru ca exista o persoana care te iubeste si care asteapta sa te intorci“. A inteles ca atunci cand un om are un scop in viata este in stare sa depaseasca toate dificultatile vietii.Spre exemplu in celula vedea in fiecare zi un paianjen care isi tesea panza cu sarguinta si vedea in asta un sens. Atunci cand noi avem un scop in viata – si scopul este sa-L iubim pe Hristos, sa participam la Dumnezeiasca Liturghie, atunci depasim toate problemele si dificultatile.

Eu astazi am ramas cu totul surprins la Dumnezeiasca Liturghie. Mie imi era frig, pentru ca nu sunt obisnuit cu frigul, si vedeam oamenii cum stau, participa nemiscati la Liturghie si ma urmareau cu inima lor. Nu ma urmareau cu ratiunea, cu logica, ci cu toata inima lor se rugau la Dumnezeiasca Liturghie; ca si acum. Atunci cand cineva spune: “Maine ma duc la Dumnezeiasca Liturghie care se savarseste in cinstea Sfintei Parascheva“, [aceasta inseamna ca] simt intr-adevar ca Dumneziasca Liturghie este Imparatia lui Dumnezeu si raiul, [ca] o sa primesc har, [ca o] sa dea Dumnezeu har si binecuvantare, si sa plec de acolo cu gandul: “Cand vine duminica, pentru a veni din nou la Liturghie?“. Asa dobandim un sens al vietii.

Si pentru ca omul are intrebari existentiale: “ce este moartea?“, “ce este viata?“, in acest mod, raspunzand la aceste intrebari, se poate ajuta, se poate vindeca. In urma cu cativa ani am fost in Atlanta ca sa vorbesc despre parohie ca o comunitate terapeutica, vindecatoare. Acolo am ascultat un psihiatru care m-a abordat si mi-a spus:

Inaltpreasfintite, va multumesc pentru cuvantul pe care mi l-ati spus. Eu am un cabinet psihiatric si atunci cand am citit cartea IPS voastre am decis sa fac terapie urmand aceste principii“.

Si si-a schimbat si denumirea clinicii, si pe cartea de vizita scria “psihoterapeut ortodox“.

“Si vin la mine tineri care sunt dependenti de droguri si incerc sa-i tratez urmand metoda pe care o propuneti, prin lupta cu gandurile, prin lupta cu dorintele, cu patimile“.

Si totusi spunea: “nu pot sa vindec pentru ca nu sunt preot“. Ca sa devina cineva cu adevarat psihoterapeut trebuie sa devina si preot.

Vreau, prin urmare, sa va spun ca psihoterapia laica ajuta pe om pana la un punct, ca sa nu innebuneasca de tot. Spre exemplu este gradinita sau scoala primara. Psihoterapia ortodoxa merge mai departe, considera ca adevaratul medic este Hristos. Hristos este deopotriva Medicamentul, Terapeutul si Spitalul. Si-L ajuta pe om sa scape de iubirea de sine prin Sfintele Taine si prin nevointa.

Consider ca nu trebuie sa dam la o parte nicio stiinta, pentru ca psihoterapeutii laici ajuta oarecum pe oameni sa ajunga la un oarecare echilibru, si mai ales pe oamenii care sunt atei si sunt in afara Bisericii, si chiar pe oamenii Bisericii care nu stiu sa foloseasca metoda de vindecare a Bisericii. Calea noastra de vindecare tinteste la unirea omului cu Dumnezeu si la vederea lui Dumnezeu. Psihoterapia laica are ca scop echilibrul dintre oameni, echilibrul in viata de cuplu, echilibrul relatiei cu copiii, sa nu innebuneasca copiii. Traim intr-o epoca in care nu este posibil sa nu existe conflicte. Fiecare, de aceea trebuie sa-si gaseasca limitele in care sa se miste.

(…)

*

Curatirea si luminarea, nu sunt oare procese ciclice? Ca sa ma curatesc am nevoie de luminare, ca sa vad ce trebuie sa ma curatesc, si tot asa.

– Si cum de rezista inima, care e materie, la o lucrare atat de puternica precum este rugaciunea adanca?

– Si aici, cu insistenta, asupra laicilor din lume care pot sa faca aceasta lucrare, si cei care nu o fac, ce sansa de mantuire au, cei care nu ajung la rugaciunea neincetata sau la vederea lui Dumnezeu?

– Voi vorbi pe scurt. Zicem curatire, luminare, vedere a lui Dumnezeu. Purificarea, curatirea de patimi este scoala primara, luminarea este invatamantul secundar, si vederea lui Dumnezeu este deja facultatea; dar nu sunt niste etape prin care treci si s-a incheiat, nu se poate mai sus. Intrucat din tineretile sale mintea omului este aplecata spre rau, si am invatat foarte mult sa punem in aplicare logica si inchipuirea inca din frageda varsta si am invatat sa traim mai mult pe baza simturilor, nu este foarte usor ca cineva sa se curete si apoi sa treaca la iluminare. Deci se poate ca omul sa se intoarca de unde a plecat.

Se arata foarte clar in canoanele Bisericii ca pe atunci credinciosii erau avansati duhovniceste, la un anumit nivel, insa pacatul pe care-l faceau ii putea determina sa fie trimisi in ceata catehumenilor; si episcopul era cel care isi dadea seama de pocainta celui cazut si il lasa sa participe la Liturghia celor Credinciosi. Deci nu sunt nistre stadii, niste etape, ci sunt niste grade. Si cand cineva ajunge la vederea lui Dumnezeu, nu poate sa-L vada permanent. Poate cadea la nivelul de rugaciune [?!], dar este un martiriu pentru el, dupa cum vedem la Sfantul Siluan Athonitul si la Parintele Sofronie. Stiti ce inseamna ca cineva sa cunoasca marea dragoste a lui Dumnezeu si apoi sa se intoarca la un stadiu anterior, cand trebuie sa manance, cand trebuie sa traiasca impreuna cu toti ceilalti?!

In ceea ce priveste rugaciunea inimii, am facut anumite experimente in legatura cu acest subiect, pentru ca atunci cand cineva are o teorie asupra unui lucru trebuie sa o experimenteze. Am spus unei fetite de patru ani: “In fiecare seara vei face rugaciunea mintii, de 20-30 de ori, inainte de a adormi: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine…“. Cand a mai crescut, era de cinci ani, i-am spus: “Cand vei merge de acasa spre gradinita, mintea ta sa lucreze: Doamne Iisuse Hristoase…. Cand dupa un timp am intalnit-o, am intrebat-o: “Spui rugaciunea dupa cum ti-am spus eu?“. Mi-a zis: Zic rugaciunea, dar mi se intampla ceva si nu stiu ce este!“. “Ce ti se intampla?“. Inainte de a o spune o aud in interiorul meu, rugaciunea curge de la sine. Aud in adancul inimii mele: Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu…“.

Deci nu este partea trupeasca a inimii, fizica. De aceea Parintele Sofronie vorbeste despre inima duhovniceasca. Si Sfintii Parintii cand se refera la inima duhovniceasca, la ce se refera de fapt? Platon spunea ca sufletul omului se imparte in trei: in partea rationala, in partea care doreste, si in partea care se manie. Sfintii Parinti au acceptat acest lucru, si au spus: in partea logica sunt gandurile, in partea de a dori sunt de fapt dorintele pe care le are fiecare, si in partea celalalta, a treia, mania este o energie, o putere, pe care o ai in interiorul tau. Deci este numita partea pasiva a sufletului partea legata de manie si dorinta. De aceea se zice partea rationala, logica, si partea pasiva, care contine pe celelalte doua. Cand se refera la inima, se refera de fapt la cele doua, si anume la partea care doreste si la partea care se manie. Inima are eros, are o dragoste nemarginita fata de Dumnezeu, si partea manioasa este de fapt energia, puterea care iti da un avant catre Dumnezeu. Acest lucru caracterizeaza pe toti oamenii.

Cand Hristos spune: “Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu” nu a spus acest lucru doar pentru calugari – nici nu existau calugari pe atunci; a spus-o pentru toti oamenii. Am intalnit oameni in lume care aveau rugaciunea inimii, pe cand unii calugari nici nu auzisera de ea. Spunea Parintele Sofronie:

Cand cineva are o durere, il doare pentru cineva anume (mama are o durere anume pentru copilul sau) si spune cu durere: “Doamne, te rog, copilul meu…”, atunci  rugaciunea se uneste cu durerea si aceasta este rugaciunea din inima, foarte puternica“.

In acest fel se intampla si cu cel care intampina anumite probleme: nu este iubit sau altceva de felul acesta. Aceasta este rugaciunea curata si nu cea pe care o facem in mod formal la chilie.

Parintele Paisie Aghioritul a avut candva o vedenie. A vazut cum [cineva] lua oseminte din Muntele Athos si le arunca in afara, in lume, si pe urma l-a vazut cum aduce oseminte din lume in Munte Athos. Stiti ce inseamna acest lucru? Ati auzit de parintele Gheorghe Metallinos? Ati auzit de el! Si eu, si acesta il iubim foarte mult pe Parintele Ioannis Romanidis. Este preot, casatorit, profesor si decan al Facultatii de Teologie din Atena, cu sotie si copii, si vorbeste permanent despre rugaciunea curata a inimii, dupa cum si Parintele Dumitru Staniloae. Eu l-am vazut pe Parintele Staniloae vorbind despre rugaciunea inimii si plangand.  Si era casatorit. Si vad pe unii ca zic: ce sunt aceste lucruri afirmate de Mitropolitul de Nafpaktos si de Parintele Gheorghe Metallinos? Acestia nu accepta isihasmul si traditia Bisericii…

Ma bucur ca astazi ati fost alaturi de mine. Ati vazut, la avioanele care zboara, ce se spune? “Va multumim ca ati zburat cu noi si ne vom bucura sa fiti alaturi de noi si la alte zboruri!”

Legaturi:

***

***


Categorii

Deasa impartasire, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Impartasania, IPS Hierotheos Vlachos, Marturisirea Bisericii, Parintele Ioannis Romanidis, Psihologie si psihoterapie duhovniceasca, Razboiul nevazut, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine), Teologie ortodoxa

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

27 Commentarii la “MITROPOLITUL IEROTEI VLACHOS: PARTEA A DOUA (INTREBARI SI RASPUNSURI) A CONFERINTEI DE LA IASI. (audio si text). Despre impartasania deasa, rugaciunea inimii, psihoterapia ortodoxa si pr. Ioannis Romanidis

  1. “Psihoterapia ortodoxa” – o carte, pe care am citit-o in clipe foarte grele, fiindu-mi de mare folos, insa, abia acum, citind acest articol, am realizat cine-i autorul. Am simtit, atunci, ca a fost scrisa pentru mine. Multumesc lui Dumnezeu, ca m-a invrednicit sa-l cunosc la hramul Sfintei Parascheva! Este cu adevarat, un om de mare valoare. Va multumesc si dvs pentru articol!

  2. Mii de multumiri!

  3. Pingback: IPS Hierotheos Vlachos - coplesit de dragostea, ravna si evlavia ortodocsilor din Romania. Impresii tulburatoare din pelerinajul cu moastele Sf. Policarp
  4. Pingback: SFANTUL GRIGORIE PALAMA. Invatatura despre conditiile vindecarii sufletului de patimi, in sinteza Mitropolitului Hierotheos Vlachos
  5. Pingback: "Duhovnicul si ucenicul": CRIZA VIETII DUHOVNICESTI A CREDINCIOSILOR "PRACTICANTI" si PERICOLUL BANALIZARII CELOR SFINTE. Urgenta iesirii din inertie, a retrezirii la pocainta adevarata, la nevointa si lucrarea launtrica
  6. Pingback: PARINTELE EFREM IN ROMANIA: Cuvinte din Sfantul Munte (I) – Conferinta de la Alba-Iulia, 2000 (prima parte)
  7. Pingback: STARETUL EFREM IN ROMANIA. Conferinta de la Bucuresti, 2000 (si video). MESAJ DIN SFANTUL MUNTE: Nu va pierdeti curajul! Duhul Sfant nu iese la pensie!
  8. Pingback: Parintele Efrem de la Vatopedi in Romania. Cuvant din Sfantul Munte: INTOARCERE LA TRADITIE SI LA PARINTI, LEGATURI STRANSE CU MANASTIRILE! -
  9. Pingback: FRANGEREA INIMII PENTRU PACATE SI HOTARAREA DE A RENUNTA LA ELE – conditiile esentiale ale pregatirii de Impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului -
  10. Pingback: STIM SI CONSTIENTIZAM CE SE INTAMPLA IN SFANTA LITURGHIE? CU CE SI CUM NE IMPARTASIM? Cuvinte trezitoare ale Sf. Ioan de Kronstadt (2) -
  11. Pingback: IMPARTASANIA – DES SAU RAR? IN CE CONDITII? Cuvantul Sfintilor Parinti: “Cei care sunt intru nepocainta, sa nu indrazneasca!” -
  12. Pingback: Parintele Calciu despre DEASA IMPARTASANIE FARA SPOVEDANIE si “CERBERII POTIRULUI” -
  13. Pingback: TAINA IMPARTASANIEI. Cuvantul marilor parinti duhovnicesti: CONTEAZA NU FRECVENTA, CI PREGATIREA SI NEVOINTA DE PASTRARE A HARULUI -
  14. Pingback: Sfantul Simeon Noul Teolog: SA NU NE IMPARTASIM FARA LACRIMI SI FARA STRAPUNGEREA INIMII! Sa nu ne cautam scuze, sa nu ne amagim… -
  15. Pingback: TAINA EUHARISTIEI – “CUTIT CU DOUA TAISURI”. Spovedania este strans legata de Sfanta Impartasanie. SPOVEDANIA OMULUI LAUNTRIC din “Pelerinul Rus” -
  16. Pingback: Vladica Hierotheos Vlachos alaturi de IPS Serafim de Pireu: LUMEA S-A SATURAT DE VERBALISM TEOLOGIC, E NEVOIE DE OAMENI ARZAND DE CREDINTA VIE! -
  17. Pingback: SFANTA IMPARTASANIE – taina spre caderea si ridicarea multora -
  18. Pingback: Dmitri Avdeev: PSIHOTERAPIA – ABORDAREA ORTODOXA -
  19. Pingback: PSIHOZA, NEVROZA sau INDRACIRE? Care sunt cauzele posibile ale bolii psihice? -
  20. Pingback: IMPARTASANIA DEASA? DAR VIATA CUM NE ESTE? Parintii Ioan Buliga si Iustin Miron de la Oașa despre discernamantul impartasirii, rafinarea strategiilor celui-rau, lupta cu pacatul si ispitele duhovnicilor -
  21. Pingback: SPOVEDANIA SI VINDECAREA SUFLETULUI. Mitropolitul Hierotheos Vlachos ne arata ce este, in mod real, PACATUL, in Traditia ortodoxa si cum poate fi IERTAT -
  22. Pingback: SCHIMBAREA LA FATA. Talcuirea amanuntita a Praznicului, de Mitropolitul Hierotheos Vlachos -
  23. Pingback: Intre constiinta adanca a pacatului si Iubirea “nebuna” a lui Dumnezeu. PS MARC NEMTEANUL despre PREGATIREA DE IMPARTASANIE SI SPOVEDANIA DEASA - Recomandari
  24. Pingback: VIDEO si AUDIO: Cuvantul IPS Hierotheos Vlachos de la LIBRARIA SOPHIA: La Staretul Sofronie gasim raspunsuri pentru cautarile si deznadejdile omului de azi. Am gasit un om care a trait in vremea noastra in duhul Sfintilor Parinti -
  25. Pingback: PARINTELE IOANNIS ROMANIDIS, urmator al Marelui Grigorie Palamà si luptator neintrecut impotriva RATIONALISMULUI TEOLOGIC: “…Asta-i o intelegere papistasa despre primirea dogmelor. Dogma trebuie sa ajunga experienta!” -
  26. Pingback: Avem noi CREDINTA ca RELATIE VIE cu Hristos? PARINTELE ARSENIE MUSCALU ne invata CUM SA DOBANDIM SMERENIA si EVLAVIA AUTENTICE, cum sa traim POCAINTA si cum sa spunem adevarul FARA SA JUDECAM | Cuvântul Ortodox
  27. Pingback: CUVINTE CATRE TINERI ale Mitropolitului IEROTHEOS (Vlachos) DE NAFPAKTOS: “Astăzi, în afara dependențelor trupești, există multe dependențe psihologice și ideologice”. DESPRE RELATIILE TRUPESTI INAINTEA CUNUNIEI: “Orice fruct tăi
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate