Cum si de ce PIERDEM foarte usor HARUL dupa ce mergem la biserica si chiar dupa impartasire? DUHUL LUMESC AL DESERTACIUNII si FANTANILE SPARTE CARE NU POT TINE APA DUHULUI SFANT (I)

23-06-2014 Sublinieri

in biserica

VEZI SI:

Fantani sparte

[…] De la o vreme am observat ca starea buna pe care o aveam in biserica dupa slujba de duminica disparea in cateva ore. Disparea insa si in cinci sau zece minute sau aproape imediat ce ieseam din biserica. Toata puterea care parea ca imi umplea sufletul in biserica sau dupa ce citeam acasa un acatist se risipea. Iarasi lumea ma atragea, iarasi parea ca vointa mea devine moale si incapabila sa se opuna suvoiului lumii care ma tara in iuresul sau. Nu era nevoie decat sa deschid televizorul pentru ca starea de liniste duhovniceasca sa dispara. Sau sa ma intalnesc cu un cunoscut si sa am o discutie sau sa trec pe langa un loc unde rasuna muzica lumeasca sau sa aud o gluma sau altceva vatamator. Sau pur si simplu sa ma duc la servici[u] si sa intractionez cu colegii sau cu rudele si ma umpleam din nou cu altceva decat imi umpluse sufletul in vremea rugaciunii sau in biserica. Am aflat despre har si m-am intrebat daca-l primesc si eu in biserica. Am aflat din diferite carti cum lucreaza harul in Biserica, cum credinciosii il primesc, prin Tainele Bisericii si am fost convins ca asa este, caci in parte, simteam si eu. Insa, foarte important mi s-a parut nu cum il primim, ci cum il pierdem.

Un mirean poate pierde harul in mii si mii de feluri, am aflat. De aceea cred ca foarte rari sunt crestinii ortodocsi care ajung acasa fara sa fi pierdut harul primit dupa Sfanta Liturghie de duminica. Daca au televizor la cateva secunde sau minute dupa deschiderea acestuia harul este alungat. Sau la rasfoirea ziarelor sau accesarea internetului sau in multe alte situatii. Linistea sufleteasca care dadea marturie de prezenta harului este inlocuita de tulburare. Pofta de afaceri, combinatii, dorinta de a vedea lucruri lumesti atrag crestinul din nou in suvoiul din care pentru o clipa iesise in timpul rugaciunii.

Am incercat pe cat posibil sa simt cand anume harul primit ma paraseste. Repet, ca mi s-a parut foarte, foarte important cum se pierde harul primit prin Sfintele Taine si slujbe ale Bisericii. Altfel, crestinul, desi, ortodox, nu poate spori deloc, chiar daca merge regulat la Biserica si participa la viata ei, tot la fel de regulat pierde harul primit spre a lui osanda. Mai important decat cum primim harul, este cum il pierdem, ca sa putem sa nu-l risipim, sa-l ajutam sa creasca si sa rodeasca in sufletul nostru. Altfel, vom fi mereu intr-o stare imatura, fara rod, nu vom cunoaste Ortodoxia sau chiar ne vom lupta impotriva ei. Sa luam aminte la urmatoarea pilda: sa presupunem ca mergem la cineva care ne da un ban, dar avand buzunarul rupt, acesta cade si ajungand acasa vedem ca nu mai avem nimic. Şi iarasi alergam sa luam un ban, iar omul acela bun, plin de bunavointa ne da iarasi un ban, pe care il pierdem in acelasi fel. Şi dupa multi ani oare ne va fi de vreun folos ca ne-au trecut prin mana atatia si atatia bani, daca noi suntem fara nimic?! Oare nu se vor ridica unii care sa defaime insusi pe cei care i-a dat banii, zicand ca este un amagitor, sau se va ridica chiar asupra lui sa-l loveasca sau sa-l omoare zicand ca acela l-a facut sa-si piarda vremea in zadar? Banul insa a fost real, l-ai tinut pentru o clipa in mainile tale si ai vazut ca este bun. Dar acum nu-l mai ai. Se cuvine ca dupa ce ai patit si tu ca si mine, asta de nenumarate ori sa cercetam daca este vreo cale ca banul sa nu se mai piarda, ca harul primit in suflet sa nu se piarda, ci sa creasca si sa dea rod. Altfel starea de continua risipire a harului ne poate duce la o stare de nedumerire, necredinta sau de revolta impotriva lui Dumnezeu. Aceasta stare o vedem tot mai des in jurul nostru: Biserica si Tainele par sa-si fi pierdut puterea. Dar cu toate acestea harul este acelasi numai ca noi nu mai stim cum sa-l pastram.

Unii au vazut o solutie administrarea mai deasa a Tainelor, fara alta cercetare, dar aceasta este tot una cu a cere mai multi bani fara ca sa astupi gaura din buzunar[1]. Sfantul Ioan Gura de aur spune: cei care s-au invrednicit de botez si s-au bucurat de tainele duhovnicesti, nu vor fi folositi cu nimic daca nu vor da dovada de o viata vrednica de harul primit[2]. Oricat de mult ai primi si ai pune in buzunarul tau gaurit, se va pierde daca nu vei lua aminte la gaurile prin care cad banii. Aceasta este lucrarea fecioarelor nebune, care nu aveau in candelele lor harul Duhului Sfant, dupa cum talcuieste Sfantul Serafim de Sarov:

Eu, sarmanul, gandesc ca lor, anume harul Sfantului Duh le-a lipsit. Savarsind fapte bune, aceste fecioare au socotit in cugetarea lor duhovniceasca, ca in aceasta si consta lucrarea crestina ca sa faca numai fapte bune. Au facut, adica fapta cea buna, dar daca prin aceasta au dobandit harul Duhului Sfant, la aceasta nici nu s-au gandit. Despre astfel de vietuiri, bizuindu-se numai pe savarsirea faptelor bune, fara o cercetare amanuntita, daca agonisesc ele oare si in ce masura anume agonisesc harul Duhului Sfant este scris in Scriptura: Unele cai par drepte in ochii omului, dar sfarsitul lor duce in fundul iadului[3].

Fecioarele nebune nu sunt doar in pilda Mantuitorului, ci sunt reale si in numar mare in Biserica Ortodoxa. Ceva asemanator spune Proorocul Ieremia:

Doua rele a facut poporul meu: pe Mine izvorul apei celei vii M-au parasit, si si-au sapat fantani sparte, care nu pot tine apa (Ier. 2,13)

Studiind scrierile Sfintilor lucrurile incepeau incet incet sa se lamureasca. Iata ce spune Sfantul Ioan Gura de Aur:

“este cu putinta sa cazi dupa doua zile si sa pierzi numele de nou luminat (nou botezat) si harul[4]. “Acum de multe ori chiar cel mai inalt har al Sfantului Duh zboara de la cei ce pacatuiesc mult”[5].

Iar Sfantul Ioan de Kronstadt spune:

In inimile celor ce nu se roaga creste neghina tuturor rautatilor, care inabusa putinul bine care a mai ramas de la harul Botezului, Mirungerii si apoi al Pocaintei si Impartasaniei[6].

Şi in alta parte tot Sfantul Ioan de Kronstadt adauga:

“Sa nu ne legam de cele pamantesti, sa ne ferim de poftele cele necurate ale trupului. Altminteri, nepretuita comoara a Duhului Sfant se va lua de la noi intr-o clipa. Indata ne vor disparea din inima pacea si bucuria, acea neobisnuita, ingereasca stare de usurare a inimii, cea care vine din libertatea inimii si a mintii. Vor disparea si acele rauri de apa vie care curgeau pana nu demult, stropindu-ne din belsug tarina sufletului[7].

In starea mea de mirean amestecat in nenumarate probleme cu firma, nevasta, copil, servici[u], m-am gandit ca harul nu poate fi decat rar si foarte slab in inima mea, caci trebuia sa recunosc ca slujeam mai mult lui mamona, aveam mintea plina de planuri si proiecte pentru a face bani, iar Evanghelia spune clar:

Nu puteti sluji Lui Dumnezeu si lui mamona” (Matei 6, 24).

In inima mea, adeseori, parea ca este “altceva”, care parea ca-mi da viata, ma anima, ma distreaza, ma face sa bat din palme de fericire. La fel ca si harul, acest “ceva” il simteam uneori cu putere in inima mea, iar alteori parea ca dispare. Inima mea inseta, insa, cu putere dupa acest “altceva” sau mai degraba era atatata sa inseteze dupa acest “altceva” si mi se parea ca este mare lucru sa ai inima plina de acest “altceva” si ceilalti oameni pareau ca si ei alearga la fel ca si mine dupa acest “altceva”. Am observat ca inima mi se umplea de acest “altceva” cand stateam la o terasa vorbind, cand echipa favorita castiga, cand ma distram cu familia, cand auzeam glume, cand ma uitam la televizor sau cand ascultam muzica. De asemenea, inima se umplea de acest “altceva” cand eram laudat sau cand visam cu ochii deschisi si in multe alte cazuri.

Am observat, apoi, ca harul de la biserica dispare atunci cand inima se umplea de acest “altceva”. Am fost uimit, dar prin purtarea de grija a Lui Dumnezeu, am gasit cartile prin care am aflat aceste lucruri din scrierile sfintilor. In special, cartea Despre inselare” a Sfantului Ignatie Briancianinov mi-a fost de mare folos, dar apoi si alte si alte carti ale Sfintilor Parinti.

Totusi mai greu imi era sa observ cand anume ma parasea harul si mult mai usor imi era sa observ cand anume inima mea se umplea de acest “altceva”. Imi era greu sa observ cand anume ma parasea harul pentru ca nu aveam decat in foarte mica masura experienta harului, pe cand experienta acestui “altceva” o aveam din belsug. Eram nascut, crescut, imbibat si scufundat in acest “altceva”. Pe acesta il puteam observa mult mai clar cand imi umplea sufletul. Atunci cand acesta aparea, stiam cu siguranta ca harul primit plecase sau era pe cale sa plece, daca nu ma voi smulge in cel mai scurt timp din acel “altceva”.

Ce era insa acel altceva care ma umplea? M-a preocupat mult timp acest lucru. Cu timpul am gasit multe definitii si idei importante despre acest “altceva” care ne inconjoara inca de la nastere. Sfantul Teofan Zavoratul vorbind despre aceasta spune:

in jurul inimii s-a lasat parca un fel de perdea de intuneric, un fum – va spun – ce iese din focul duhului lumesc, care nici gandului nu ii da voie sa comunice cu Dumnezeu, nici sufletului sa se roage din proprie dorinta sau sa creada sau sa-L iubeasca pe Dumnezeu[8].

Apoi precizeaza:

“Nu  se  poate  trai  fara  duh  de  viata; oricine traieste este neaparat insufletit de ceva. Duhul propriu noua, crestinilor, e duhul lui Hristos, care si trebuie sa ne insufleteasca, supunand stapanirii sale toate celelalte si facandu-le unelte slujitoare lui. Duhul lui Hristos sta in a face totul spre slava lui Dumnezeu si spre propria mantuire. Potrivnic acestui duh al lui Hristos este duhul lumii, la a carui porunca oamenii, uitand de Dumnezeu, lucreaza neobositi, alergand dupa scopuri desarte, inchipuite, neajungand nicicand la ele si neindulcindu-se nicicand de odihna implinirii. Ei se mai numeste si duh inselator (1 Tim. 4, 1) care sub felurite infatisari frumoase ii atrage pe multi, luand chip de inger luminat[9].

Iar in alta parte zice:

“Cei care cred in Domnul se umplu de un cu totul alt duh, potrivnic celui care-i stapanea pe oameni inainte de venirea Lui[10]. “Adevaratul crestinism va slabi din ce in ce mai mult, iar in cele din urma se va stinge de tot; va ramane doar numele de crestin, insa duh crestinesc nu va mai fi. Duhul lumesc umple toate.[11]

Cine va trage in sine cat de putin din duhul lumii, acela va deveni rece fata de crestinism si de invataturile lui. Duhul lumii cu toate invataturile vatamatoare de suflet care-l insotesc este un duh potrivnic lui Hristos, este duhul lui antihrist; raspandirea lui inseamna raspandirea urii fata de credinta crestina si randuielile crestine de viata. Se pare ca in jurul nostru cam intr-acolo se indreapta lucrurile… Duhul lui antihrist este intotdeauna acelasi; ceea ce a fost la inceput va fi si acum, poate in alta forma, dar cu acelasi inteles[12].

Aceste invataturi apar in scrierile multor altor sfinti dar si in Sfanta Scriptura. Sfantul Teodor Studitul spune:

“Ştiti ce tulburari, ce strigari, ce jocuri, ce betii se fac astazi in lume. Ele sunt lucruri si fapte diavolesti pentru care, de nu se vor pocai, rau se vor chinui cei ce le fac”[13]. “Cei ce canta cantece mirenesti li se umple inima de duh necurat, iar cei ce canta bisericeasca cantare, cu smerenie, li se umple inima de Duh Sfant”[14].

Suntem nascuti, crescuti, inconjurati si cufundati in acest duh al inselarii, duhul desertaciunii, care se straduieste sa inlocuiasca harul in inima omului asa cum antihrist se va stradui sa-L inlocuiasca pe Hristos. Ofera si el un fel de bucurie, un soi de viata, este familiar tuturor oamenilor, este duhul care stapaneste in lume, este duhul antihristic. Atunci cand inima se umple de duhul desertaciunii harul ne paraseste. Sau daca nu ne paraseste se intristeaza si suntem pe cale de a-L pierde. Asa cum zicea Sfantul Ignatie Brianceaninov in cartea Despre inselare:

Inselarea este vatamarea firii omenesti prin minciuna. Inselarea este starea in care se afla toti oamenii, pana la unul, stare nascuta din caderea protoparintilor nostri. Cu totii suntem in inselare. Constiinta acestui fapt este cea mai de nadejde pavaza impotriva inselarii. Cea mai mare inselare este a te crede liber de inselare. Cu totii suntem inselati, cu totii suntem amagiti, cu totii ne aflam intr-o stare mincinoasa, avand nevoie sa fim sloboziti de adevar; iar Adevarul este Domnul nostru Iisus Hristos[15].

Sfantul Simeon Noul Teolog spune ca adevaratul crestin

“vede toate lucrurile asa cum sunt ele prin fire, nu se minuneaza de culorile lor si de stralucirile lor”[16].

Iar Sfantul Ioan Gura de Aur zice foarte clar:

“Cei ce raman uimiti de lucrurile din viata aceasta, toti acestia merg pe usa cea larga si pe calea cea lata[17].

Iar in Comentarii la Psalmi si Sfantul Vasile cel Mare spune:

Putini sunt cei care sa nu se minuneze de cele omenesti, cu toate ca toti depind de Dumnezeu[18]. “Cu adevarat fericit este unul ca acesta, pentru ca nu se topeste dupa lucrurile de pe pamant ca dupa niste lucruri care ar fi ale lui, nici nu se lipeste de cele de aici ca de o patrie fireasca[19].

Iar Sfantul Tihon de Zadonsk adauga:

“O, viata vesnica! Cat esti de scumpa si de dulce, dar putini sunt cei ce te iubesc! O, lume, lume, valea plangerii! Cat esti de amara si totusi aproape toti te iubesc! Ce s-ar intampla daca ai fi dulce? Fara indoiala toti ar socoti-o patrie si un al doilea rai[20]. “Cand aceasta frica si acest dor parasesc inima (dorul de Dumnezeu), atunci isi face lacas in ea dorul veacului acestuia”[21].

(VA URMA)


[1] Botezul si celelalte Taine nu lucreaza, atata vreme cat omul staruie in viata pacatoasa: Sfantul Grigorie Palama, Opera Completa 1, Editura Patristica, 2005, pag.49
[2] Sfantul Ioan Gura de Aur, Talcuiri la epistola intai catre Corinteni, Editura Sofia si Editura Cartea Ortodoxa, 2005, pag.238
[3] Sfantul Serafim de Sarov, Viata invataturile si profetiile Sfantului Serafim de Sarov, Schitul Sfantul Serafim de Sarov, 1999, pag. 162
[4] Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilii la saracul Lazar, Editura Institutului Biblic si de Misiune al BOR, 2005, pag.310
[5] Sfantul Ioan Gura de Aur, Talcuiri la epistola intai catre Corinteni, Editura Sofia si Editura Cartea Ortodoxa, 2005, pag.448
[6] Sfantul Ioan de Kronstadt, Viata mea in Hristos, Editura Sofia, 2005, pag 120
[7] Idem, pag.70
[8] Sfantul Teofan Zavoratul, Invataturi si scrisori despre viata crestina, Editura Sofia, 2005, pag.217
[9] Sfantul Teofan Zavoratul, Raspunsuri la intrebari ale intelectualilor, Vol.1, Editura Sofia, 20O5, pag. 140
[10] Sfantul Teofan Zavoratul, Talcuiri din Sfanta Scriptura pentru fiecare zi din an, Editura Sofia, 1999, pag.213
[11] Idem, pag.232
[12] Idem, pag.233
[13] Sfantul Teodor Studitul. Cuvantari Duhovnicesti, Episcopia Alba lulia, 1994, pag.97
[14] Idem, pag. 100
[15] Sfantul Ignatie Brianceaninov, Despre inselare, Editura Anestis, 2005, pag.6
[16] Sfantul Simeon noul Teolog, Discursuri teologice si etice, Editura Deisis Sibiu, 2001, pag.258
[17] Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilii la saracul Lazar, Editura Institutului Biblic si de Misiune al BOR, 2005, pag. 155
[18] Sfantul Vasile cel Mare Scrieri PSB 17, Editura Institutului Biblic si de Misiune al BOR, 1986, pag.301
[19] Sfantul Vasile cel Mare, Talcuiri la Psalmi, Editura Sofia si Editura Biserica Ortodoxa, 2004, pag.46
[20] Sfantul Tihon de Zadonsk, Scrisori din chilie, Editura Sofia si I ditura Cartea Ortodoxa, 2006, pag.91
[21] Idem, pag.89

(din: Parintele Spiridon, Duhul desertaciunii si pecetea interioara, Editura Cartea Ortodoxa, 2014)

807657.png

Legaturi:

***

***

***

***


Categorii

1. SPECIAL, Ce este pacatul?, Crestinul in lume, Deasa impartasire, Despre inselare, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Razboiul nevazut, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “Cum si de ce PIERDEM foarte usor HARUL dupa ce mergem la biserica si chiar dupa impartasire? DUHUL LUMESC AL DESERTACIUNII si FANTANILE SPARTE CARE NU POT TINE APA DUHULUI SFANT (I)

  1. Doamne, ajuta!

    Cine este autorul acestor cuvinte de folos?

  2. @ Clifford:

    Am dat la final sursa. Un anume parinte Spiridon, nu stim nici daca este numele real.

  3. Mda…este greu sa tii/retii ceea ce-ai dobandit (uneori, nu intotdeauna) chiar si din Biserica!

    De multe ori, pleci din Biserica deranjat, tulburat…babe, cumetre, copii, fosnet de sacose, de pupaturi zgomotoase pe la toate icoanele, EXACT in timpul celor mai importante momente ale Sf.Liturghii!

    Eu vad din an in an in Biserica, o lume preponderent imbatranita, dezechilibrata din interior, prin manifestari bizare, exteriorizandu-si atfel tarele, fara a constientiza neregulile – pentru ca atunci, nu le-ar mai face!

    Chiar daca vii acasa PRIMENIT de la Biserica, chiar daca nu te infigi direct pe telecomanda sau pe computer, atmosfera DE AFARA, iti poate spulbera pacea, linistea, dobandite acolo!

    Deja traim intr-o lume nebuna, in care te simti depasit, uneori obosit sa lupti cu morile de vant!

  4. Daca harul Duhului Sfant ar cadea peste sufletul meu ca ploaia peste pamantul uscat de arsita soarelui, ar fi absorbit imediat si inca ar mai dori sufletul har. Dar, daca pamantul inimii mele este imbibat, musteste chiar de “laturile” cu care eu il adap, unde sa mai incapa harul?
    Ani de zile am dat vina pe cele din afara, pana cand Dumnezeu mi-a aratat ca nu voi avea cuvant de indreptatire la infricosata Judecata.
    Acel “altceva” de care vorbeste parintele Spiridon, nu intra cu sila in sufletul nostru, noi il primim, cu buna voire.
    Va multumesc mult, astept cu nerabdare partea a doua!

  5. Sa urmeze cat mai repede si continuarea. Aceasta e alaturi de articolul lui Nechifor Horia de la Trei Ierarhi despre zelotism poate cel mai bun articol de pe acest blog.

  6. “TU erai innauntrul meu,dar vai,eu insumi eram in afara mea”.DOAMNE AJUTA!

    P.S-FERICITUL AUGUSTIN(despre rugaciune).

  7. Cred ca harul vine mai usor si se pastreaza mai mult daca este lasat sa circule de la inima la inima caci Dumnezeu este in deosebi sensibil fata de cei pe care ii vede ca sunt deschisi catre ceilalti, se roaga pentru ei, si compatrimesc impreuna cu ei. Asa au facut sfintii, caci ei, in inimile lor, cuprindeau cat mai multi oameni, ii dureau pentru ei, se rugau pentru ei, iar Dumnezeu le trimitea belsug de har.

    Din pacate insa lumescul aduce si o vrajmasie intre crestini, de parca nu mai pot fi recunoscuti ca frati intru Hristos. Merg dupa aceleasi reguli ca si in societatea din care fac parte, pecetuindu-si toate simturile launtrice cu duhul ei. Si astfel crestinatatea este precum o camasa sfasiata de duhurile necurate care au prins putere datorita moleselii noastre, a nelucrarii celor bune pe care ni le-a poruncit Hristos. Nu putin lucru este sa ierti, sa te jertfesti, sa treci prin “urechile acului”.

    Cu adevarat ca in vremurile din urma, pe care le si traim de altfel, ramane numele de crestin, iar duhul se ridica de la oameni, caci nu poate convietui cu cele ale lumii pe care si crestinii le-au imbratisat din plin.

  8. Da, harul vine si pleaca… Pentru ca nu se poate salaslui intr-un templu “murdarit” de griji lumesti, tulburare etc prea mult timp.
    Dar Bunul Dumnezeu vede saracia noastra, vede nimicnicia copiilor sai… Si ii este mila de noi. Trebuie doar sa nadajduim in mila Sa pentru ca “Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.” (Luca 18, 27)
    Nu trebuie sa ne punem nadejdea in postirile noastre, in rugaciunile sau nevointele facute!
    “Pentru că din faptele Legii nici un om nu se va îndrepta înaintea Lui” (Romani 3,20)
    Doar Sangele Lui Hristos care se varsa pururea pentru noi ne poate mantui.
    Doamne ajuta!

  9. @ Corina sper ca parerea ta de rau la camasa sfasiata a crestinatati nu se refera la Ecumenism. Otodoxia nu e sfasiata nici certata ci e condusa de insusi Doamnul nostru Iisus Hristos!
    Doamne ajuta!

  10. @ Andrei

    Faci foarte bine ca aduci aceasta chestiune in discutie deoarece imi permite sa spun raspicat ca nu este vorba despre Ecumenism, fata de care sunt total impotriva, ca erezie a ereziilor ce este. Ceea ce voiam sa accentuez, insa, este ca patimile aduc dezbinare intre oameni si felul cum se traieste crestinismul astazi intristeaza profund. Am spus crestinism, insa este mai cu seama vorba despre comunitatea ortodoxa din care fac parte. In ea am observat cum lumescul, democratia, secularismul, carierismul eclezial si alte forme, isi fac simtita prezenta subminand comuniunea dintre oameni. Si daca nu se realizeaza comuniunea, atunci ce sa mai vorbim de putinta de a pastra harul? Ca doar harul nu-i ca o scoala pe care sa o adaugi in CV, nu este vre-o performanta personala s.a.m.d. ci este expresia prezentei lui Dumnezeu in om. Si Dumnezeu este dragoste, pace, viata si adevar si vrea ca toti oamenii sa se mantuiasca. Ori omul vrand-nevrand a inlocuit aceasta prezenta prin acel “altceva” de care se pomeneste in textul de fata. Acest “altceva” aduce cu sine orbirea si anesteziaza sufletul omului exact ca o capusa care vrand sa suga sangele gazdei ii injecteaza mai intai in piele un fel de anesteziant, dupa care se umfla in mod copios. Prin urmare greu este sa scapi de asa ceva din moment ce nici nu sti prea bine ca te paraziteaza. Insa tot harul este cel care te face sa vezi ce porti si tot el este cel care desface aceste legaturi nesanatoase.

    Trimite Doamne harul Tau, si nu ne lasa pe noi in ispita. Intareste Biserica Ta intru bunul si de viata facatorul Tau Duh. Amin.

  11. @Magda, cunosc sentimentul si marturisesc faptul ca si eu am fost si inca mai sunt deranjat de telefoanele care suna in timpul slujbei. Dar, de la o vreme, incerc ca de fiecare data sa urmez sfatul parintelui Proclu, si-mi repet in minte ca “tot ce se intampla e din cauza pacatelor mele”. Si sa stii ca functioneaza. Pana la urma si astea sunt tot niste ispite care vin tocmai ca sa ne tulbure.

  12. *functioneaza in sensul ca reusesc sa depasesc repede momentul respectiv

  13. ..si tot de la pustnicul Proclu, alte cateva cuvinte de folos: http://www.youtube.com/watch?v=Tucrd3jbAuU

  14. @Gheorghe
    Sublim citatul.
    Daca nu ne-ar tine Dumnezeu,am fi spulberati de pe fata pamantului,dar si din noi insine…

  15. Am observat si eu chestia cu pungile, dar nu se intimpla in toate bisericile. Un preot chiar a interrupt slujba o data si a zis “da mai lasati pungile alea odata!” Unii preotii iau o atitudine blinda si le spune frumos enoriasilor sa isi lase totul in spate, daca este vreun parastas. Numai colacii ii primeste in fata la masa. Asa nu se mai plimaba lumea prin Biserica sa deranjeze. Solutii sint. Unii preoti le-au gasit.

    De copii, totusi nu ne putem plinge. Domnul ii vrea si pe ei in Biserica. Indraznesc sa adaug ca daca noua ne-ar fi mintea la slujba, de fapt, nu am auzi si nu am vedea nimic altceva in afara ei. Sint mai multe trepte de har. Cred ca cei ce reusesc sa depaseasca distragerile cu pungile si toate celelalte distrageri si se straduiesc sa se concentreze la slujba, cu ajutorul si mila Lui Dumnezeu, reusesc sa se concentreze 100% la slujba, si nu mai observa nimic altceva. Deci, in loc sa bagam in seama ce se intimpla in jurul nostru, cred ca ne-ar folosi mult mai mult daca tinem seama de mintea noastra in fiecare secunda si bagam in seama faptul ca ne lasam distrasi. Mai mult folos am avea daca ne-am ocari pe noi insine ca ne permitem aceste distrageri, decit sa dam vina pe x si pe y ca se joaca cu pungi sau se pupa. Desigur ca cei ce fac asta au ispite, iar ispitele sint acolo si pentru noi si trebuie sa incercam sa le facem fata.

    Un staret de la o manastire spunea intr-o conferinta ca intr-o zi pe cind era copil, dupa slujba i-a spus mamei sale ca cutare n-a venit la slujba. Iar mama sa i-a tras o palma peste cap si i-a spus ca daca el ar fi fost atent la slujba si NUMAI la slujba, n-ar fi avut cum sa mai vada ca cutare n-a venit la Biserica. Asa cred ca trebuie sa facem si noi. Nu cred ca putem ajunge pe o treapta mai inalta si sa primim mai mult har daca dam vina pe x si pe y. Sa fim mai atenti la mintea noastra, sa n-o lasam sa fie asa, imprastiata la fiecare fosnitura de punga si Domnul ne va raspindi stradania si ne va trimite mai mult har.

  16. @emma

    E bine ca sunt adusi copiii la Biserica, dar cand urla (de nu se mai opresC), ori vorbesc tare si raspicat (ca si acasa), acoperind strana, preotii – NU MAI E BINE!

    Biserica nu este gradinita, nici cresa!

    Atunci cand devin galagiosi, parintii trebuie sa SE SIMTA, sa iasa afara cu ei, altfel, am adus LUMEA in Biserica si am transformat-o in IARMAROC!

    Nu dau vina pe copii, ci – pe parinti!

  17. Pingback: Amagitoarele “impliniri” desarte ale vietii si puterea esentiala a harului: “NUMAI CU HARUL DUHULUI SFANT PUTEM REZISTA ATRACTIEI LUMII. Nu este cu putinta sa fii mucenic daca nu esti intarit de Sfantul Duh“ -
  18. Pingback: CALEA LARGA A DUHULUI LUMESC: “Cand desertaciunea intra in inima, atunci vesnicia iese afara” -
  19. Pingback: DUHUL DESERTACIUNII SI PECETEA INTERIOARA. Pecetluirea in duh, impartasirea cu antihrist si “apostazia tainica a inimii” prin vietuirea statornica in pacat si modul de viata lumesc: “PECETEA CRESTINILOR ESTE DUHUL SFANT. TREBUIE SA NE IN
  20. Pingback: VIATA CA O MINCIUNA | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: CUM NE SPOVEDIM? Care sunt conditiile intalnirii reale a omului cu Dumnezeu si pentru a trai inca de aici BUCURIA CEA MARE A HARULUI DUHULUI SFANT? | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: “Atunci când ne pregătim să ne împărtăşim cu Sfintele Taine…”: Mitropolitul Antonie de Suroj DESPRE ÎMPĂRTĂŞIRE: “Să intrăm în viaţa cea nouă, oricât ne-ar costa aceasta” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate