NU PUTEM SLUJI LA DOI DOMNI…
[…] Un lucru care se neglijeaza adeseori de catre multi dintre noi, atunci cand ne complacem si ne amagim cu un fel de “minimalism” religios este ca Hristos, Dumnezeul nostru este “Dumnezeu gelos” si ca in calea catre mantuire nu exista jumatati de masura (sau… mai putin de jumatati). Hristos ne cheama sa fim cu totul ai Lui, sa-I daruim tot sufletul nostru, tot trupul si toata viata noastra, sa-L recunoastem ca deplin Domn si Imparat peste noi, intelegand si aplicand adevarul acesta fundamental enuntat de Sf. Ap. Pavel: “noi nu suntem ai nostri” si viata “noastra” a Lui este. Pentru multi “crestini” de astazi este socant sa afle ca viata lor nu este legitim “sa le apartina” si sa faca ceea ce vor cu ea (desigur, poate in limitele “decentei” si “moralei” – foarte relative, de altfel). La fel si cu trupurile noastre sau cu imbracamintea noastra – “avem dreptul sa facem ce dorim“. Ce sa mai spunem de… indragostirile sau iubirile noastre, despre placerile, “distractiile” si “pasiunile” noastre, de ambitiile si proiectele noastre, de viata noastra de familie, etc. Pentru nimic din toate acestea nu ne trece prin minte ca s-ar cuveni sa-L intrebam ceva pe Dumnezeu. Nu e treaba Lui! Daca pentru noi insesi scopurile vietii noastre sunt indiferente la voia Sa...
Astazi, chiar si printre credinciosii numiti “practicanti”, a ravni si a cauta sa traiesti dupa cuvantul liturgic: “Pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam“, fara a aluneca in niciun fel de extremism sau fanatism ingust sectarist, inseamna totusi a-ti asuma automat si eticheta de “habotnic” si a te expune barfelor si deriziunii. De ce? Pentru ca in acel cuvant liturgic astazi nu mai crede (efectiv) aproape nimeni, el este in cel mai bun caz o frumoasa metafora, un accesoriu estetic care sa ne faca sa ne simtim bine in cadrul “ceremonialului divin”, al “spectacolului” Sfintei Liturghii. Nu spunem ca nimeni nu izbuteste sa-l implineasca – ceea ce este firesc si de inteles, pentru ca asta este intreaga lupta de toata viata a crestinului; Evanghelia nu se implineste batand din palme si “metanoia” nu se intampla peste noapte, ci prin stradanie continua, prin continue caderi si ridicari – ci ca mai nimeni nici nu incearca, mai nimeni nu mai lupta, pentru ca… mai nimeni nu-l mai in serios. Iar cine-l ia in serios, acela se cheama ca… ori este “facut pentru” manastire, ori este… nebun! A fi “lumesc” astazi este subinteles ca singura forma posibila de a fi crestin in lume. A nu iubi “lumea” este o “prostie” pe care n-o mai crede nici o babuta, daramite – nu-i asa? – noi, niste crestini tineri, cu studii inalte, plini de viata si moderni, traitori in progresistul secol XXI…
Toata Evanghelia, de fapt, este tratata astazi de catre cei mai multi “crestini” ca pe o poveste din care luam ce ne place, ce ne “satisface”, ce ni se pare ca ne confirma si nu ne obliga nici macar la a ne problematiza mai profund, cu atat mai putin la a ne schimba, poate radical… E suficient ca “bifam” prezentele simbolice minimale la slujbele si tainele Bisericii, ca postim (de bucate) si ca (eventual) ii platim “tributul” necesar lui Dumnezeu prin “pravila”/”canon” si prin “faptele bune” ocazionale, facute cu satisfactia de a ne simti buni… Ni se pare arhi-suficient sa facem toate lucrurile acestea formale (uneori chiar cu mult zel, cu ambitie, cu constiinciozitate) ca apoi sa ni se para firesc sa fim lasati “in pace“, sa ne traim viata asa cum vrem si cum credem, atata timp – zicem noi – “nu facem rau nimanui“... Dumnezeu poate sa ia o pauza si sa ne lase “sa ne bucuram” de nevinovatele distractii si de placerile permise (credem noi) ale acestei vieti, ca doar – ce? – “nu este Dumnezeul nostru Dumnezeul bucuriei“? Ca si cum Dumnezeu poate binecuvanta acea bucurie gaunoasa din care tocmai El lipseste? Ca si cum in afara Lui exista vreo bucurie adevarata si nu e totul desertaciune si minciuna?
Dar noi… pe toate stim sa le interpretam si sa le justificam… ca sa nu venim sau, daca am venit totusi de forma, ca sa nu ramanem la Ospat cu El. Noi fugim de Dumnezeu si, daca suntem sinceri, simtim ca… si El alearga dupa noi… Din cand in cand doar ne mai oprim ca sa-i platim “ce I se cuvine” sau ca sa-I cerem sa ne dea ceva ajutor in problemele noastre… Vrem darurile Lui, vrem ajutorul Lui, bineinteles! Avem chiar dreptul, de ce nu? Dar tocmai pe EL nu-L dorim defel!
Iar El nu pentru altceva ne cheama, nu din alt motiv alearga nebun dupa noi… Nu alt Ospat ne-a pregatit decat acela de a-L manca pe El, de a ne hrani din El. Nu doar prin Impartasanie, ci tot timpul, in toata vremea si prin toate mijloacele! Dar nu, pentru noi asta e prea mult, e prea greu, e prea impovarator… 🙁
Suntem credinciosi, zicem noi. Dar credinta noastra este mincinoasa, vai, cel mai adesea! Pentru ca alegerile noastre, prioritatile noastre ne tradeaza… Ceea ce alegi – aceea esti si in aceea crezi! Orice prefera inima noastra chemarii Lui, tot ceea ce iubim mai mult decat pe El ni se face idol si sminteala, piatra de poticnire in calea spre Imparatie. Orice “avem“, orice este “al nostru” si nu este impartasit cu Hristos, de orice ne lipim inima si nu dorim sa lepadam, acela ne este Comoara/Bogatia, acela ne este Domn si Imparat adevarat, indiferent de ce am declara si am pretinde sau de ce ne-ar placea sa credem despre noi... Fiecare avem “tarina noastra“, “boii nostri” sau “femeia noastra” care sunt intotdeauna “mai importante” si din pricina carora ni se pare ca am fi indreptatiti sa fim primiti la Cina si mai tarziu; deocamdata insa… sa fim lasati sa ne ingrijim de prioritatile noastre, de ceea ce ne pasioneaza, sa ne cultivam idolul in liniste, sa slujim nestingheriti voii proprii.
De aceea chemarea pe care ne-o face Hristos – cu umilinta, ingenuncheat, batand discret la usa noastra incuiata – ne si agaseaza, ne tulbura, ne enerveaza pentru ca, nu-i asa?, ne strica “pacea” si “bucuria” de a face ce vrem noi. De aceea, cand vedem un credincios care pare sa ravneasca sa traiasca CU TOTUL duhovniceste (nu ideologic, nu “anti-sistem”, nu “justitiar”) pentru Hristos, cu toate stangaciile si limitele lui, deodata noi, cei atat de linistiti, de buni si de iubitori (asa cum ne inchipuim ca suntem) devenim nervosi, agresivi, bombanitori, nemultumiti, carcotasi, cusurgii… Pentru ca insasi prezenta lui tacuta ne mustra insuportabil, incepem sa-l barfim, sa-l batjocorim, sa-l scuipam prin cuvinte, sa-i punem etichete si sa radem de el… In duh, ceea ce facem noi atunci asta inseamna: ca si noi il imbracam pe fratele nostru in hlamida rosie, ca ii indesam pe cap coroana de spini si-i punem trestie in mana, iar mai apoi incepem sa jucam “bâza” cu el… Pentru ca ceea ce i-am facut fratelui nostru lui Hristos I-am facut! Prin acel frate umil si prost, habotnic si incuiat Hristos Insusi ne batea la usa, ca sa ne cheme la Cina Sa!
Ce chemare mai duioasa, mai sfasietoare poate exista decat chemarea Păstorului care Si-a dat in chinuri Trupul si Sangele Sau pentru noi, Care plange pentru noi si ne cauta cu lacrimi, fara ca noi sa fi facut nimic sa-L meritam? Cu adevarat, vorba Apostolului, “cum vom scapa noi daca fi-vom nepasatori fata de o astfel de mantuire…?“
Legaturi:
- ORTODOXIE SAU ORTODOXISM? Viata sau Ideologie? Hristos sau Baraba? Silire sau libertate? Sau despre altfel de “tarini”, “boi” si “femei” (cf. Luca 14)
- “Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor”. SURPRIZELE FRUMOASE ALE DUHULUI SI CHEMAREA INCOMODA A CRUCII. Provocarea cea buna VS. duhul lumii
- DUMINICA ORBULUI DIN NASTERE. “Ne place un Dumnezeu care sa nu ne stanjeneasca cu autoritatea Lui si mai ales cu prezenta Lui”
- OMILIA SFANTULUI IOAN GURA DE AUR LA EVANGHELIA GRIJILOR VIETII: “Hristos ne spune: „Cautati pe cele ceresti!”, dar noi nu le cautam nicio clipa…”
- Duminica tanarului bogat: CUM FUGIM DE HRISTOS?…
- Sfantul Teofan Zavoratul (10 ianuarie) despre CE ESTE IMPARATIA LUI DUMNEZEU SI DESPRE IDOLATRIILE SI ADULTERELE NOASTRE ASCUNSE
- Sfantul Teofan Zavoratul despre TIRANIA “OPINIEI PUBLICE” IMPOTRIVA A TOT CEEA CE ESTE CRESTINESC si despre renuntarea la obiceiurile lumesti
- Din corespondenta Sfantului Teofan cu o tanara ravnitoare DESPRE VIATA LUMEASCA SI VIATA DUHOVNICEASCA
- Sf. Teofan Zavoratul – “DUMNEZEU SAU LUMEA: NU ESTE CALE DE MIJLOC!”
- BOALA DUHULUI LUMESC
- Trei cuvinte importante despre lepadarea lumescului si a iubirii de sine
- CE RASTIGNIRE FATA DE LUME I SE CERE SI MIREANULUI?
- Omilia Mitropolitului Augustin despre ADORAREA MAMONEI SI INCREDINTAREA IN MANA LUI DUMNEZEU: “Are grija Dumnezeu!”
- Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu! – CUV. PAISIE DESPRE PURTAREA DE GRIJA A LUI DUMNEZEU FATA DE OM
- Cuv. Paisie Aghioritul: SIMPLIFICATI-VA VIATA!
- “RASUCITI BUTONUL LA HRISTOS!”
- NU VA DATI INIMA CELOR MATERIALE!
- Pastorala-avertisment de Pasti a PS SEBASTIAN, Episcopul Slatinei: “IISUS SAU BARABA? MULTI DINTRE NOI IL ALEG SI ASTAZI PE BARABA!”
- PUTINA VREME MAI SUNT CU VOI… Cuvinte rascolitoare ca niste Denii ale Parintelui Mucenic Constantin Sarbu
- CU CE OCHI VOM PRIVI NOI LA HRISTOS IN ZIUA JUDECATII?
- Ce este Adevarul? UN CUVANT CAPITAL AL SFANTULUI IUSTIN POPOVICI SI O MEDITATIE PE MARGINEA SA. Totul in Hristos…, nu doar in numele Lui!
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Ce sa spun??
Altceva inafara de multumesc nu indraznesc!
M-am frecat la ochi…Credeam ca eu am scris randurile de mai sus.Plagiat curat…
E o imortalizare reusita a starii duhovnicesti a generatiilor actuale.Ne luptam cu deznadejdea,lenea,margelele colorate.Traiam cu impresia ca sunt singur in framantarile mele.In cuvintele voastre m-am regasit.
Tudor Gheorghe:
“Au facut copiii nostrii dinti
Musca din bunici si din parinti
Musca din vazduh si din pamant
Musca si din mortii din mormant”
http://www.youtube.com/watch?v=1WO-e0D8K74
Multumesc !
Pentru ca zilnic ne aratati cit de departati sintem ,fata de calea cea cu adevarat folositoare ce-o avem de urmat !
Doamne,Iisuse Hristoase ,Fiul Lui Dumnezeu,miluieste-ne pe noi,pacatosii robii Tai !
Pentru mine este cred ca cea mai mare tragedie sa asist la acest “amestecus” dintre bine si rau, “permis” si “interzis”, “inapoiat” sau “evoluat”, “amestecus” ce se gaseste in toate ale omului cazut, si mai ales in Sfanta Biserica Ortodoxa, si vreau sa subliniez ca in Biserica se gasesc cele mai mari si mai fine ispite, iar aceste ispite sunt in tot ceasul! Daca ne “aflam in Biserica” si credem ca am “progresat” indeajuns cat sa ne putem considera “priceputi” si “cunoscatori” de Dumnezeu atunci satana ne face sa credem ca am devenit liberi si induhovniciti. Iar de aici potopul de ispite cat mai fine, aici cand ne pierdem vointa de a ne pocai (a ne schimba radical), de a ne lepada inca o data si inca o data de omul vechi fara sovaiala, de a intelege ca drumul catre Sfintenie nu s-a terminat, si nu se va termina niciodata. Trebuie sa ne rugam sa intelegem faptul ca nu stim unde ne aflam (duhovniceste), si ca numai Hristos stie cum si poate sa ne scoata din acest labirint infernal. Acest, “tu nu stii ce fac eu acum”, nu se termina niciodata. Dumnezeu este Alfa si Omega, nu noi cu principiile si scopurile noastre lumesti cazute, pe care inca nu le percepem ca atare, si astfel, nici nu le putem lasa in urma cu desavarsire.
De ce ma tem cel mai mult este ca acest fel de ispite din care se nasc o profunda parerea de sine, si credinta ca “telul” a fost “atins”, iar de aici incolo traim si mergem in linie dreapta, aceste ispite cred ca sunt cele mai periculoase in Zilele Noastre, cand crestinul inca mai cuteza sa presupuna ca lucrurile pot merge “bine” asa “cum sunt”, si mai rau, ca traim cu adevarat o era in care umanitatea a evoluat si atinge mari culmi ale stiintei si ale cunoasterii. Poate ca da, dar pe cat umanitatea progreseaza catre astfel de tinte, pe atat se departeaza de adevarata stiinta si cunostinta de Dumnezeu si in Dumnezeu — pe atat pacatele se inmultesc. Oare nu are viata monahiceasca cea mai mare valoare? Nu ne putem pacali, nu noi, crestii acestor timpuri, in asa fel incat sa fim atat de neintelepti sa credem ca nu traim cu adevarat vremuri aproape cu totul si cu totul Babiloniene, Iar in Biserica Ortodoxa mai fiecare crestin isi construieste propriul Turn Babel, catre un Dumnezeu pe care si l-a “configurat” dupa cum a “apucat”, dupa cum i s-a “parut”–poate un Dumnezeu mai “progresist”, poate mai “nationalist”, poate mai “stiintific”, poate mai “artistic”, si asa secularismul, ecumenismul, zelotismul prost intelese, sau mai degraba, NEINTELESE DIN PUNCT DE VEDERE DUHOVNICESC, se dovedesc a fi fatale si vor fi extrem de fatale in aceste timpuri.
Of, cati crestini nu se vor mantui decat prin chinurile Vamilor, daca se mai mantuiesc, doar pentru faptul ca au uitat sa mai ia aminte la ei insisi, de a se mai spovedi cu adevarat, ca multi ne spovedim doar ca sa zicem ca am facut, deja stim “cam cum merg lucrurile” , si gata, ne si mantuim. Acesta este somnul mortii demonice ce s-a incuibat in adancul nostru. Cum, cand sau cine sa ne mai trezeasca? Dintr-o adanca parere de sine doar noi cu ajutorul lui Dumnezeu si cu o miscare puternica a voii proprii ne mai putem schimba.
Dar Hristos, in mod paradoxal, a lasat lucrurile atat de simple, ca si un prunc le poate implini. Ce se gaseste in Sfanta Biserica si Traditie este tot ce avem nevoie pentru a ne mantui, iar ce se gaseste in afara nu este mantuitor, punct! Biserica este viata, lumea este moarte! Daca nu credem acest lucru, atunci nu credem nici in Jertfa Mantuitorului, nici in faptul ca vom muri si vom fi judecati, si cam asta este toata “filozofia”. Nimic mai mult pe lumea asta! Dumnezeu sa ne mantuiasca!
@ Cristi G:
🙂
IoanC:
Poate ca aceasta idee ar trebui explicitata sau reformulata, fiindca ne e teama ca se intelege altceva. Sigur, daca se citeste mai departe, din context se da sensul corect, dar e bine sa nu dam prilej cuiva de nelamurire, de tulburare, sa nu creada ca ai dat vina pe Biserica pentru ispitele cele mai mari si mai fine.
@admin
Am vrut sa spun ca greul, ispitele cele mai fine se gasesc in Biserica, atunci cand intram in Ea, sau atunci cand ni se pare ca ne aflam pe deplin in Ea, dar in realitate nu ne dam seama ca inca mai apartinem lumii, dupa masura la care a ajuns fiecare. Nu ma refeream la Biserica in sensul de ierarhie, organizare sau invatatura propriu-zisa, ci sa avem grija ca a ne numi Trup al lui Hristos nu este lucru pe care sa-l tratam usuratic sau cu aroganta.
Nimeni sa nu se amageasca: cel care nu se jertfeste pentru aproapele sau si care nu se roaga pentru el, oricat ar propovadui pe internet, nu poate sa aibe dragostea cea adevarata. Si atunci de ce sa avem pretentii sa asteptam de unde nu este?
Si inca mai stim de la Parintele Paisie ca nu trebuie sa ne descurajam din cauza prigoanei pornite impotriva Bisericii, caci asa cum se spune in Psalmii 93 si 96, Domnul ne va pazi.
@admin
Va multumesc pentru corectie! Mi-ati mai atras atentia in legatura cu claritatea, si incet-incet observ anumite erori in exprimare si gandire, cat si un stil literar pe care mi l-am formulat de unul singur si care poate nu este inteles de toata lumea, sau nici nu prea are cum. Exemplu la ce spuneam mai sus. Venim la Ortodoxie cu tot felul de lucruri imprumutate din intelepciunea acestei lumi care in combinatie cu neajunsurile duhovnicesti pot duce la probleme atunci cand vorbim in numele Bisericii. Voi incerca sa fiu mai clar si mai simplu. Va rog sa va rugati pentru mine, pacatosul!
Si ce e mai rau, ca am ajuns sa folosim cuvintele invataturii lui Hristos pentru a ne valida patimile. Sufletul simte miscarea, nu o intelege cu mintea si repede gaseste fara de indoiala un verset care, in acceptiunea lui ii justifica asa zisa ravna, ii indreptateste, in mintea lui pornirea spre adancurile urii. Lumea cauta cu aviditate “citate” celebre care storc lacrimi pioase, dar finalul duce la sfasaierea aproapelui-mai ales a celui de care ati amintit ca incearca sa traiasca duhovniceste-in numele marturisirii.
V-ati gandit sa-mi faceti un articol dedicatie?
Chiar nu trebuia.
Si solutia ? Solutia practica, concreta ? Ce sa fac de azi, de acum ?
Televizorul este cu adevarat omoratorul de suflete al omenirii din ziua de astazi. Si celor care citesc acest site si cred despre ei ca ar fi pe calea induhovnicirii, le propun un mic test de auto-control.
Ce dorinta este mai mare este in suflet, mai ales atunci cand venim de la biserica…? Aceea de a continua rugaciunea inceputa acolo, ori de a deschide televizorul pentru a vedea ce se mai intampla? Cat timp din zi este petrecut in fatza televizorului, aducand cu sine imprastierea mintii si tulburarea sufletului?
Primul pas spre calea mantuirii este renuntarea la televizor. Sticla televizorului este icoana antihristului din care transpare toata lucrarea sa, oricat de nevinovata ar parea cateodata la prima vedere.
Cine vrea sa se lepede de satana o poate face la modul propriu. Sa se lepede de televizor.
Iertare ca indraznesc sa intreb si eu, cum facem sa ne daruim toata viata noastra lui Hristos? Practic. Adica, in afara de straduinta de a nu mai pacatui si de a ne elibera de patimi, de a ne spovedi sincer, de a ne plange pacatele, de a ne impartasi, de a merge la Sfintele Slujbe, de face fapte bune si de a ne purta frumos cu ceilalti, ce ar mai trebui sa facem? Cum putem ajunge la a-L iubi pe Dumnezeu cu toata puterea noastra, cu toata fiinta si inima noastra?
Cat priveste “avem dreptul sa facem ce dorim” – stiu ca avem o anumita libertate, Dumnezeu ne-a daruit liberul arbitru (altfel de unde meritul, de unde vina?) Eu ma gandesc ca avem dreptul sa facem ce dorim atat timp cat nu pacatuim, si avem dreptul sa iubim ceva sau pe cineva, atat timp cat aceasta sau acesta nu devin idoli pentru noi, si atat timp cat de dragul acestora nu suntem dispusi sa incalcam poruncile lui Dumnezeu. Iar renuntarea pana unde ar trebui sa mearga? Caci am citit, ca trebuie sa ai marinimie, sa odihnesti pe aproapele tau, sa cauti sa ajuti pe cel de langa tine, sa nu fii egoist. Dar traind in lume, este firesc sa iti doresti sau sa te preocupe anumite lucruri. Cum am putea stii voia Lui in anumite privinte din viata noastra? Sunt chestiuni delicate si destul de complicate, sau mie asa imi par.
@ c si Mirela:
De exemplu:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/06/14/scrisoare-catre-un-prieten-la-pogorarea-sfantului-duh/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/08/15/duminica-tanarului-bogat-cum-fugim-de-hristos/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/10/06/toate-se-leaga-si-se-dezleaga-in-duh-si-in-nevazut/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/03/14/pun-inceput/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/05/18/maica-siluana-vlad-la-capatul-durerii-e-dumnezeu/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/01/25/sfantul-teofan-zavoratul-despre-necrutarea-de-sine-si-venirea-harului-ce-asteapta-dumnezeu-de-la-noi-unde-si-cum-sa-cautam-ajutorul-lui-dumnezeu/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/01/09/sfantul-teofan-zavoratul-despre-tirania-opiniei-publice-impotriva-a-tot-ceea-ce-este-crestinesc-si-despre-renuntarea-la-obiceiurile-lumesti/
@admin,
Multumesc.
Iubeste si fa ce vrei,nu-i asa admin? 🙂
@Arsenie:
Nu e obilgatoriu sa ai televizor ca sa te inscrii in categoria descrisa mai sus de admin.
…televizorul ca televizorul…dar daca ar trebui sa renuntam asa,mai abrupt,la net,bloguri,la oazele gen `RIC`unde inca mai tziriie apa si-nca-i frunza racoroasa si loc comod,odihnitor,unde inca ne mai putem trage sufletul?Mai o (de)cafeinata,mai un…cui electronic…Si ne-am trezi doar…eu cu mine si cu subsemnatu`?!Moi cu…je! 😀 Oare primul si/sau macar ultimul nostru gind va fi inspre El?Oare ne vom aminti,ne vom increde sau/si vor fii atunci suficiente…sutele de h de teorie a zborului invatate aici sau aiurea…testate-n…focu` commenturilor? Sau vom urla panicati dupa `tzitzi`ca niste tocilari imaturi bocna de teorie dar fleasca de fri(s)ca…en los pantalones?Pt.ca atunci,primul lucru pe care-muss sein!- 😀 sa-l facem nu va fi sa tastografiem descriptionat problemul,fie el si ultradoct explicat,catre RIC,ci va trebui sa incepem cu…munca de jos si sa ne schimbam…los calzones!!
Oare sintem constienti ca vor trebui probate`shandramalele` subiectiv construite in conditii…obiective?Sau ne vom multumi sa fim doar niste hard-uri mai mult sau mai putin…soft?
Scuzati (pi)stilu` pastelat!!
Doamne,Tu ma cunosti!Iarta-ma si ajuta-ma!
@ Ovidiu:
Simpatic mesaj, dar ar merita re-tradus in romana mai sobra si mai duhovniceasca, pentru a putea fi receptat cum se cuvine. Fiindca… e foarte important si asa este, cum zici.
Acuma,mai serios vorbind( 😀 ),nu cred ca ar prea fii cazul aici ,in…oaza, unde sint suficienti `beduini`,de traduceri…
De obicei nu comentez pt. ca nu prea am ce sa mai adaug.Imi iau `beduini` portia din gura.Iertare,(inca)nu[ma(dez)]mint 😀
Pai ca sa ne adecvam si sa ne armonizam totusi si mijlocul la scop, sau forma la continutul mesajului… Fiindca ar fi pacat sa ramanem doar cu zambetul.
Ma iertati,
dar gelosia e un pacat. De ce ziceti ca “Dumnezeu e gelos”? Nu putem gasi un cuvint mai frumos pt.iubirea nemarginita a Lui Dumnezeu pt. noi pacatosii?
@Ovidiu
Chiar ca simpatic mesaj!:)
Nu stiu daca are,intradevar, nevoie de traducere…
Si pune o intrebare esentiala pt noi ,cei din ziua de astazi:Ce ne-am face daca am ramane noi cu noi,singuri,deodata?Putem incerca, putem “experimenta”(cum recomanda,adeseori,si imi place,parintele Constantin Coman,in” cuvintele” sale).
Eu una ma ingrozesc cand ma uit in jurul meu(la ai mei,de exemplu) si vad de cate”carje” de genul asta are nevoie omul doar ca sa nu se faca liniste in jurul lui…,ca sa nu se auda “urletul”golului din interior(suflet)!Si n-ar fi numai televizorul!Ca daca n-ar fi acela ar fi filmele de pe net,sau Messengerul sau muzica,neaparat muzica!-pusa la casti si tare!-sau,daca nu se poate,macar ca fundal la orice(invatat,citit mancat,adormit)…Of,Doamne!Cum sa lupti cu aceste DEPENDENTE ?Degeaba le spun eu sa EXPERIMENTEZE ce se intampla in lipsa acestora caci drogul este deja stapan iar”Tu,mama, prea exagerezi!Tu prea vezi TOTUL ca printr-un filtru care se cheama Dumnezeu!”
Raman doar durerea,lacrima si rugaciunea…si sunt SINGURELE care lucreaza cu adevarat…
@admin
Sa stiti totusi ca sunt si din cei care traiesc cu adevarat cuvantul:
“Pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam“, fara a aluneca in niciun fel de extremism sau fanatism ingust sectarist”.
Nu multi,dar sunt.
Eu ii vad in jurul meu,ii simt-caci sufletul meu se odihneste in preajma lor,si ii iubesc,nicidecum nu ii vad habotnici ci se constituie in modele pt mine.
Doamne,ajuta si multumim pt toate “tonicele duhovnicesti”pe care ni le puneti la indemana pt insanatosirea noastra!
Discutia despre televizor cred ca este una ampla si nu cred ca poate fi usor solutionata, in sensul de a da un verdict: televizor bun sau televizor rau. Am auzit spunandu-se ca televizorul in sine este o unealta si depinde de cum este folosit. Este adevarat dar cred ca trebuie inca nuantat, pentru ca altfel putem crede ca televizorul este si absolut necesar, si anume pentru mantuire, si asa, de fapt ajungem sa ne indreptatim multe patimi care sunt transmise cu ajutorul televizorului.
Aici cred ca depinde de vocatia fiecaruia. Un crestin care si lucreaza la o televiziune, ar putea spune, “lasa-ma in pace, ca stiu ca televizorul este un nimic, dar asta imi este Crucea”. Pe de alta parte un monah, ar putea spune, “lasa-ma in pace, ce nevoie am eu de un televizor, cand treaba mea este rugaciunea”. Dar din asta nu reiese ca vre-una dintre aceste doua persoane este desevarsita, sau ca intelege pe deplin care este treaba cu televizorul, atat cu aparatul in sine, cat si cu felul in care este folosit la scara universala. Eu atat pot sa zic cu certitudine: ce se gaseste in Sfanta Traditie este tot ce avem nevoie pentru mantuire. Ce se gaseste in afara, nu este nevoie pentru mantuire. Cu alte cuvinte, unde nu este necesar, POATE avem o dezlegare, iar unde este necesar avem binecuvantare de la Dumnezeu. Dar este greu, si zona cenusie, acolo unde se gaseste amestecul, confuzia, este zona in favoarea satanei, si cred ca trebuie clarificata cu orice pret cu sfat de la duhovnic si frati.
“Oaza” de aici, este evident ca, stirneste o oarece vibratie sufleteasca in cei care se adapa frecvent si uneori tin sa mai puncteze si cu ceva remarca personalizata.
Cred ca e de bine ca se intimpla asta in acest univers abstract internaut ,care ,iata ,da posibilitatea unor oameni sa interactioneze,sa fie cumva intr-o dorita comuniune.
Apreciez si respect munca celor care vin in intimpinarea setei noastre duhovnicesti !
Pe de alta parte mi se pare ca e de bun augur si dinamica diversitatea celor care simt nevoia sa puncteze in cuvintul scris cite ceva pentru ca iubirea nu poate fi barata de nivelul tehnologic,limbaj elevat,incifrat sau simplist exprimat : iubirea transpare oriunde si oricum ,daca exista !
Si daca iubirea-si gaseste salas aici,in aceasta oaza,inseamna ca sintem insotiti de Dumnezeu si implicit sintem pe nesfirsita si izbavitoarea Cale !
Uneori mi se pare ca suna a deznadejde generata de graba unele dorinte exprimate intru desavirsire intr-un moment sau altul a noastra ca oameni fiinte create ce sintem.
Nu avem cum sa cumulam vreodata desavirsirea ,nici macar in eternitate;e educativ, izbavitor si duhovnicesc sa tindem spre ea;dar nu putem face altceva decit sa slefuim niste virtuti si sa fim receptati in permanenta de catre Bunul Dumnezeu ca ne aflam pe Calea Lui din proprie vointa,prin toata paleta de nevointe la care trebuie sa ne supunem umilele vieti si in continuul urcus dorit,dupa permanentele caderi inerente.
Izbavitor si mintuitor cred ca este ca in clipa clipelor sa fim gasiti pe urcus si atunci vom fi imbratisati intru vesnicie de Lumina Lina !
Vai de noi daca vom fi surprinsi intr-o cadere …
Restul tine de puterea si vibratia iubirii pe care o detine fiecare in firea lui !
Celelalte teoretizari palesc,se vestejesc,nu-s pe calea vesniciei.
Iubirea daca o purtam in suflet,inima si minte inseamna ca-L avem pe Dumnezeu in noi;cu cit este mai intensa si plina de trezvie cu atit sintem mai aproape de indepartarea valului de pe ochii nostrii lumesti,ne transfiguram si ne pregatim trecerea in vesnicia care o meritam fiecare functie de ce am semanat in asta viata efemer paminteana.
Dumnezeu sa ne miluiasca pe toti !
Cu sprijinul si ajutorul Maicii Domnului si al tuturor Sfintilor sa facem din viata noastra o continua rugaciune si incet incet vom incepe a intelege si a ne umple de bucurie !
“Cine-L vrea pe Dumnezeu de Tatal ,trebuie sa aibe Biserica de Mama !”
Doamne , ajuta !
@ Mariana:
Cuvantul e din Sfanta Scriptura, nu de la noi, si exprima (sugereaza) in termeni omenesti, deci NU LA PROPRIU, o anumita realitate dumnezeiasca. Este pe linia analogiei cu NUNTA si cu relatia mire-mireasa, care brazdeaza intreaga Sfanta Scriptura. Sensul este acela ca Dumnezeu ne vrea fideli Lui, ne daruieste iubirea Sa intreaga si nu ne doreste “curvari”, “desfranati”, adica necredinciosi Lui. Evident ca nu pentru Sine isi doreste aceasta, ci pentru NOI, dar este un mod de a ne face sa intelegem, in limbajul si la masura noastra omeneasca. In niciun caz nu e vorba, bineinteles, de vreo similaritate cu modul nostru lumesc de a trai si a ne manifesta gelozia.
@ Magda S:
Suntem convinsi ca sunt, si noi mai cunoastem, dar ideea era ca s-au imputinat teribil de mult in ultimii ani, chiar in ultimul deceniu, am zice. Asta o vad si o marturisesc si duhovnicii. Criza de viata duhovniceasca in Biserica este una mai acuta decat cea economica. Dar… sigur ca exista, fiindca… inca nu s-a sfarsit lumea, si inca se mai savarseste Jertfa cea nesangeroasa, si deci harul lui Dumnezeu e viu si lucrator. Si rodeste in oricine voieste.
Parafrazand vorba din Pateric, zicem si noi ca… am vazut crestini adevarati, dar noi inca nu ne-am facut crestini… Cuvantul acesta, scris in cea mai mare parte acum 4 ani, l-am scris si l-am reluat acum si pentru noi insine….
@vasile
Multumim pentru aceste cuvinte, in care, personal, ma regasesc si in bine si in rau.
@ Vasile:
Multumim mult! Desi nu prea “rezonam” la terminologia cu “vibratia iubirii”, e bine sa evitam influentele din limbajul New Age.
Am scris asa:
Personal, inca cred (dupa cum am mai spus) ca multele comentarii si discutii de pe forumurile si site-urile crestine nu fac altceva decat sa repete ceea ce deja s-a spus in articol, sau sa desfaca firul in patru acolo unde Duhul Sfant deja a vorbit prin Sfinti sau Duhovnici. Nu vreau sa descurajez pe nimeni, este mai mult o convingere personala ca din multa vorbire se nasc si reies multele neajunsuri duhovnicesti si lipsa de intelepciune/experienta. Practic comentariile nu fac decat sa se combata (desi fin), unele pe altele. Corectiile sau adaugarile cu adevarat necesare sunt f. rare. Altfel, “am citit, ce bine suna, si eu la fel, de acord”, sau “nu e bine, nu sunt de acord, eu stiu altfel, asa se face”. In fine, eu nu mai “rezist” mult. 🙂
In leg. cu discutia dintre vasile si admin vreau sa completez ca desi drumul catre teosis(indumnezeire) este intr-adevar de nepatruns si de nedescris de mintea omeneasca, totusi, in mod paradoxal, se pot da porunci si sfaturi in legatura cu ce este de facut pentru a intra in Imparatie. Hristos, Cuvantul lui Dumnezeu cel Intrupat s-a impartasit pe sine ca fiind Calea, Adevarul si Viata. Ca urmare trebuie sa implinim cele ce El a poruncit si pe masura ce implinim, primim si Harul. Cred ca trebuie atentie sa nu devenim prea new age, sa nu se ‘dizolve Logosul’ (ma iertati ca spun asa) in ceva abstract care pare cumva un taram mistic de unde nu mai putem fi intelesi sau intelege pe ceilalti. Deja, din nou, vorbesc ca sa nu tac; evident ca nu am dobandit Harul, ci doar mi-L doresc. 🙂