PARINTELE DIONISIE DE LA COLCIU ne avertizeaza asupra vremurilor noastre si asupra PERICOLELOR ECUMENISMULUI

23-05-2007 Sublinieri

dionisie1.jpg

  • Noi suntem în al VIII-lea veac. În al VIII-lea veac zice că or să fie mari greutăti si mari schimbări în lume, spre răutatea si spre dărâmarea vietii sufletesti si duhovnicesti. Eh! Fiindcă Bunul Dumnezeu a orânduit ca să fim crestini ortodocsi, multi-putini, să nu ne depărtăm de poveţele Bisericii Ortodoxe, de sfaturile Sfintilor Părinti cei îndumnezeiti si să sperăm că o să căpătăm mântuirea.
  • Se vor schimba multe în scurt timp cu ecumenismul, se vor schimba multe în Biserică. Dar ce va fi mai rău, se vor face partide în Ortodoxie. Unii cu ecumenismul, cu Papa, cu schimbări, alţii împotrivă. Vor fi schimbări mari în Ortodoxie şi duşmanii ei vor spori. Atunci când Ortodoxia nu va mai fi la înălţime, atunci va veni antihristul. Până atunci nu va putea împărăţi el. Noi să ne ţinem de Adevăr, care este Ortodoxia, şi de sfaturile Bisericii cu cele şapte sfinte soboare ecumenice.
  • Ce se zice azi? „Arhierei erau şi ei, arhierei suntem şi noi. Ei au făcut sinoadele ecumenice sub îndrumarea Sfântului Duh, astăzi putem şi noi schimba, că suntem arhierei!Dar nu este aşa. Ei (arhiereii Sinoadelor Soborniceşti, n. mea) aveau sfinţenie şi simplitate duhovnicească. Avem noi aşa ceva astăzi? Mai greu…
  • Daca nu avem dragoste de Dumnezeu, de cele sfinte, atunci avem dragoste de cele pamantesti, de placeri, si sigur vom fi in cele de jos. Trebuie sa ne silim sa avem dragoste. Vezi ce spune Apostolul despre dragoste? Dar trebuie osteneala. Ca sa ai dragoste, trebuie sa iubeşti osteneala.
  • Un ucenic a întrebat pe Bătrânul său când va veni sfârşitul. Şi Bătrânul a răspuns: Când se va înmulţi mintea.” Şi asta o vedem astăzi.
  • Acum toţi sunt cu studii şi automat au înălţarea minţii, nici nu îşi dau seama de asta. Învăţătura e bună, dar înălţarea (minţii, n.mea) nu.
  • Noi nu mergem la Biserică să citim, ci ca să ne hrănim. Orice cuvânt care se citeşte, trebuie să îl „mistuim”, altfel degeaba citim dacă nu înţelegem nimic, nu rămânem cu nimic.
  • Să avem dragoste de aproapele, să nu avem dragoste vicleană, adică să facem alegere că acela e viclean, că celălalt este aşa… Eu trebuie să îi iubesc pe toţi ca pe mine însumi, că aşa îmi porunceşte Biserica. Aceasta este Adevărul şi Ortodoxia. Adică să îi iubim pe toţi – şi pe turc, şi pe arab, şi cei de alte neamuri sau religii. Dar Dumnezeu nu porunceşte să-mi schimb şi credinţa după a lor, sau după obiceiurile şi patimile lor.
  • Noi cunoaştem Adevărul – credinţa ortodoxă. Să o ţinem, să o respectăm; ceilalţi cu ale lor. Faptul că eu îi iubesc pe aproapele meu, nu înseamnă că îmi însuşesc sau aprob credinţa sau patimile lui.
  • Ăştia vor să facă lumea ca nişte dobitoace, să nu se ştie că este viaţă veşnică, viaţă fără de sfârşit, veşnicie. Chiar dacă zic că este Dumnezeu, ei spun că „totul este aici, în viaţa aceasta să ne fie bine”.
  • Vezi câte înlesniri? Mare înţelepciune a dat Domnul, dar pentru ce sunt aceste înlesniri? Pentru trup, nu pentru suflet!

snapshot.jpg


Categorii

1. Slider, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Marturisirea Bisericii, Parintele Dionisie Ignat de la Colciu, Parinti athoniti contemporani, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

50 Commentarii la “PARINTELE DIONISIE DE LA COLCIU ne avertizeaza asupra vremurilor noastre si asupra PERICOLELOR ECUMENISMULUI

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Referitor la discutia prezentata cu parintele Dionisie de catre stilisti, vreau sa precizez un lucru: cei din Sfântul Munte, Athos se inţelege, nu sunt considerati în nici un fel stilisti, cum nu sunt considerati stilisti nici ceilalti crestin ortodocsi din celalate tari ortodoxe a caror Biserici se afla in comuniune liturgica, canonica si dogmatica,

  2. Pingback: Război întru Cuvânt » Cuv. Seraphim Rose: ESTE MAI TARZIU DECAT CREDEM. VA MAI SUPRAVIETUI CREDINTA NOASTRA?
  3. Pingback: Război întru Cuvânt » Fie mie dupa Cuvantul Tau, Doamne!
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Vom ajunge vreodata „o turma şi un pastor”, avva Petroniu?
  5. @ Emil Cristea:

    Va rugam, nu mai folositi ghilimelele de tipul < < >> pentru ca setarile de pe net sunt in asa fel incat dispare ceea ce este in intre ele. Folositi ghilimelele “clasice”, “”

  6. Pingback: Război întru Cuvânt » Chiar vine sfarsitul lumii?
  7. Pingback: Razboi întru Cuvânt » “Popa de profesie…” sau cum se face batjocorirea lui Hristos astazi
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » DUREREA CEA MAI MARE A PARINTILOR NOSTRI: DEZBINAREA DINTRE FRATI!
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » “Ereticii vor pune mana pe Biserica, isi vor numi peste tot slugile si-i vor prigoni pe pastori si monahi”
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Cleopa: DA, NOI SUNTEM CEI DE PE URMA!
  11. “În al VIII-lea veac zice că or să fie mari greutăti si mari schimbări în lume, spre răutatea si spre dărâmarea vietii sufletesti si duhovnicesti.” – dupa parerea mea, s-a atins deja apogeul!

    “Se vor schimba multe în scurt timp cu ecumenismul, se vor schimba multe în Biserică. Dar ce va fi mai rău, se vor face partide în Ortodoxie. Unii cu ecumenismul, cu Papa, cu schimbări, alţii împotrivă. Vor fi schimbări mari în Ortodoxie şi duşmanii ei vor spori. Atunci când Ortodoxia nu va mai fi la înălţime, atunci va veni antihristul. Până atunci nu va putea împărăţi el.” – din pacate, terenul este pregatit, covorul rosu isi asteapta ‘vedeta mondiala’ sa paseasca aruncand cu promisiuni in stanga si-n dreapta, facand pe milostivul, pe credinciosul, pe omul socio-politic care va rezolva la modul heirup-ist problemele omenirii din care este scos Hristos cu buna-stiinta si vointa din inima oamenilor; lepadarea pe fata nu poate venii mai intai fara cea launtrica care este, gata!

    CAti dintre ‘bine’credinciosii nostrii cre(s)tini nu se dezic de ortodoxie datorita slujbelor interminabile, altii smintindu-se de caderile/scaderile preotilor, altii impiedicandu-se de dogme spunand ca sunt invechite si exagerate, de sinoadele ecumenice…si asta nu e totul: insusi mai-marii nostri fac jocul asta murdar, omagiind intalnirea cu Papa, savarsind impreuna-rugaciuni, inchizand ochii la erezii, faradelegi, pe unii bagandu-i in puscarie (cazul Tanacu)pe altii incurajandu-i sa obtina preotia pe bani fara a avea nici-un merit duhovnicesc, nerealizand ca, poate imbraca pe un slujitor al satanei in sutana ce va duce la moarte duhonviceasca pe multi (si Stalin a fost teolog, si Darwin…).

    “Noi nu mergem la Biserică să citim, ci ca să ne hrănim. Orice cuvânt care se citeşte, trebuie să îl „mistuim”, altfel degeaba citim dacă nu înţelegem nimic, nu rămânem cu nimic.” – ne hranim cu Darul Sf.Duh care, se coboara si se atinge intr-o masura stiuta doar de El asupra celor din Biserica, chiar si un pic…urmand, prin perseverenta, sa devina mai activ si sa poposeasca mai mult asupra celor nevoitori.

    “Ăştia vor să facă lumea ca nişte dobitoace, să nu se ştie că este viaţă veşnică, viaţă fără de sfârşit, veşnicie. Chiar dacă zic că este Dumnezeu, ei spun că „totul este aici, în viaţa aceasta să ne fie bine”.” – pai, pe undeva chiar au reusit – din pacate! Lumea din ziua de azi acumuleaza la bunuri materiale, masini, case…pentru a fi ‘in trend’, pentru a nu se face de bafta in ochii celorlalti; in ochii lui Dumnezeu, nu conteaza!

    Eu ma infior de ceea ce vad! Si lumea doarme…sau rade, canta si danseaza pe ritm de manele cu carduri la purtator, chiar ‘gold’ pentru milionari in euro sau dolari, se plimba prin tari ca si cum m-as duce eu in P-ta Victoriei, se indulceste/dedulceste la tot ce se poate oferi d.p.d.v material; sufletul este mort de foame, cerseste si el curatire prin spovedanie, vrea si el sa manance si sa bea Trupul si Sangele Domnului Dumnezeului nostru pentru ca sa fie viu, vrea sa vorbeasca cu El prin rugaciune, vrea sa se atinga de sf.moaste, vrea sa se puna in regula…insa, nu-l lasa trupul si mintea coborata doar pentru raiul pamantesc!

    Pai, daca acum este asa…dupa cip-uire o sa fugi de om mai bine intovarasindu-te cu fiara din padure acceptand sa fii chiar mancat/a de ea decat de oameni!

    “Noi cunoaştem Adevărul – credinţa ortodoxă. Să o ţinem, să o respectăm; ceilalţi cu ale lor. Faptul că eu îi iubesc pe aproapele meu, nu înseamnă că îmi însuşesc sau aprob credinţa sau patimile lui.” – Ei! Asta ar trebui sa realizeze si Patriarhul nostru impreuna cu BOR si, chiar purtatorul de cuvant – Tov.Stoica d.p.d.v. ecumenic ca, iubim pe ceilalti (de alte confesiuni) pentru ca sunt si ei Chip al lui Dumnezeu, le ‘intelegem’ punctul de vedere lumesc adoptat in credinta lor, neputinta si caderea, cerbicia de a ramane ancorati in ceea ce cred, dar a accepta ca ei sunt alesii, ca detin Adevarul pana la a ne uni cu ei din ‘iubire crestineasca’, pana la a ne ruga impreuna cu ei (care inseamna acceptare a mai multor Adevaruri de credinta) este o cale batuta si larga ce ne cufunda in Iad cu bilbii cu tot (alea tiparite de Consiliul Mondial al Bisericilor care sunt conduse de masoni, jidovi) si de care, ai nostrii ierarhi nu se despart/dezic chiar daca chitibusesc mereu la ele, schimband Cuvantul lui Dumnezeu!

  12. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE DIONISIE IGNAT: “Daca au inselat pe capii Bisericii, sigur… s-a terminat, e sfarsitul”
  13. cum de am ajuns in halul acesta de orbire si unde ne indreptam cei care ne zicem ,, credinciosi,, si sintem atit de departe de iubirea aproapelui. De atita timp vedem ca nu este in ordine cu ceea ce se intimpla in patriarhia romana si nu ne adunam ca sa protestam si sa ne cerem drepturile noastre de crestini-ortodoxi. Inca sint sub impresia celor intimplate la Mosuni si ma doare ca BOR nu vrea sa vada tragedia pastorului si a turmei de acolo, ca nu se ia nici un fel de atitudine intru apararea dreptei credinte. Este cumplit ca turma sa-si piarda pastorul. Doamne iarta-ne si ne miluieste pe cei care nadajduim in Tine.

  14. CERUL SI PAMANTUL VOR TRECE..DAR CUVINTELE MELE NU VOR TRECE…NU AVEM DECAT SA RABDAM TRAIND PRIN SMINTELILE SI DECADERILE APROAPELUI NOSTRU IUBITOR DE AVERE PAMANTEASCA…MULTI CHEMATI DAR PUTINI ALESI..AICI IAR E GREU CUVANTUL SI DE NEINTELES PENTRU MAJORITATEA..NIMIC NECURAT NU VA INTRA INTRU IMPARATIA MEA..AICI CE SA MAI ZIC..UN SINGUR PETIC DE URMA PACATULUI NU NE VA LASA SA INTRAM IN RAI..DECI ERA GREA NEVOINTA PANA ACUM DAR IN ZILELE NOASTRE E VREMEA APOCALIPTICA ANTIHRISTICA PORPAGATA DE CATRE INSASI ASA ZISI ”IUBITORI” DE HRISTOS CHIAR DINTRE CEI ALESI..AICI TREBUIE SA FIM INTELEPTI CA SERPI SI BLANZI CA PORUMBEII CA SA NU II JUDECAM…CA PRIN CADEREA LOR SA NE OSANDIM INAINTEA LOR..JUDECAND APROAPELE SAPAND PRAPASTIE ADANCA INTRE NOI SI BISERICA LUI HRISTOS NERESPECTAND PORUNCILE DATE NOUA…

  15. Pingback: Război întru Cuvânt » Staretul Dionisie: SA NU FIM LASI! ORI ORTODOX, ORI CU PAPA
  16. E foarte ciudat ce se intampla in ultimul timp…. mie chiar a inceput sa imi fie frica de oameni, nici nu stii la ce sa te mai astepti din partea lor. Precum zicea si Magda: dupa cip-uire o sa fugi de om mai bine intovarasindu-te cu fiara din padure acceptand sa fii chiar mancat/a de ea decat de oameni!
    Vai de capul nostru, cine stie ce ne mai asteapta!

  17. Pingback: Război întru Cuvânt » “Du-te, sa-ti fie dupa cum ai crezut!”
  18. Pingback: Război întru Cuvânt » DESPRE EPOCA LUI ANTIHRIST SI REVENIREA PROROCULUI ILIE, CA „AL DOILEA INAINTEMERGATOR AL VENIRII LUI HRISTOS”
  19. Pingback: Război întru Cuvânt » DANION VASILE: “Dumnezeu si-a pus deoparte marturisitorii Sai…”
  20. @admin: am ajuns la un moment dat să citesc de pe un blog nihilsinedeo despre păr. Dionisie Ignat că era cu stiliştii ( era vorba de o converbire cu nişte stilişti din România ). Până la urmă care a fost faza în cazul respectiv?

  21. @xxx:

    Din cate stim noi din marturiile ucenicilor parintelui Dionisie de la Colciu era cam asa: venea cate un stilist si punea reportofonul, insa inregistra doar partea in care parintele explica cat de rau s-a facut prin introducerea calendarului nou. In momentul in care incepea, insa, sa spuna cat de rau au facut stilistii ca s-au rupt de biserica, reportofonul era oprit. Parintele Dionisie, altfel, era in comuniune cu BOR (ca si intreg Muntele Athos) si a fost frecventat de numerosi preoti, ierarhi si “mireni din biserica noastra, de pe stil nou. Niciodata nu le-a pus problema parasirii bisericii, dimpotriva!

  22. Am înţeles. Mulţumesc.

  23. Pingback: Război întru Cuvânt » ADEVARATA SI FALSA ASCULTARE DUHOVNICEASCA (I) Care este criteriul?
  24. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Dionisie Ignat de la Colciu – de 6 ani impreuna cu sfintii. VREMURILE DIN URMA – SEMNE SAU EXAGERARI? (I)
  25. De ce scrie ca noi suntem in al VIII-lea veac? La care veac se refera?
    multumesc anticipat de lamururi.

  26. Transcriu din carte, de la paginile 31-32, atat raspunsul parintelui cat si nota editorului:

    Parinte, ce se intelege prin veacul al VIII-lea?

    Ca am intrat in a opta mie de ani, dupa numaratoarea Bisericii.* Sfintii Parinti, si Sf. Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu si toti cei care scriu despre antihrist, tot asa, amintesc de veacul al VIII-lea, dupa numaratoarea Bisericii (07-05-2002).

    *Nota: Potrivit cronologiei traditionale bizantine, dupa care se ghideaza toate scrierile vechi bisericesti, anul Nasterii lui Hristos este anul 5508 “de la facerea lumii”. Prin urmare, in 2010, suntem in anul 7518 “de la facerea lumii”. Sf. Nil Athonitul, Sf. Cosma Etolianul, Sf. Moise Arapul si Sf. Ierarh Calinic de la Cernica sunt doar cativa dintre Parintii Bisericii carora le-a descoperit Dumnezeu in vedenie ca la a doua jumatate a veacului al optulea, cand se va inmulti faradelegea, se va apropia sfarsitul lumii. Despre acest veac pomeneste adesea parintele Dionisie in dialogurile sale.

    Adaug si Sinaxarul de la Duminica lasatului de sec, unde se mentioneaza, de asemenea, acest lucru:
    http://www.orthoblog.ro/2009/02/21/sinaxarele_triodului_la_duminica_lasatul

    Nimeni nu stie cand va fi venirea Lui. Domnul a ascuns-o chiar apostolilor Sai. Cu toate acestea a aratat ca inainte de venirea Sa vor fi unele semne, lamurite mai pe larg de unii din sfinti. Se spune ca a doua venire va fi dupa trecerea celor sapte mii de ani. Inainte de venirea Lui va veni Antihrist (I Ioan 2, 18, 22; 2 Ioan 7). Se va naste, dupa cum spune Sfantul Ipolit al Romei, dintr-o femeie desfranata, fecioara cu numele, dintre evrei, din semintia lui Dan, fiul lui Iacov: Se va purta ca si cum ar trai dupa Hristos, va face minuni, cate a facut si Hristos, si va invia morti. Totusi pe toate le va face in chip mincinos, nu cu adevarat; si nasterea, si trupul si toate celelalte minuni, dupa cum zice Apostolul: “Atunci, zice el, se va descoperi fiul pierzarii, cu toata puterea si semne si marturii mincinoase”(II Tes. 2, 3-4).
    Dar, dupa cum spune Ioan Damaschin,nu se va intrupa diavolul, ci va fi un om nascut din desfranare. Va lua asupra sa toata lucrarea Satanei si se va arata pe neasteptate. Apoi se va arata bland si bun tuturor. Va fi atunci foamete mare. Va veni, asa zicand, in ajutorul poporului; va cerceta dumnezeiestile Scripturi; va tine post si va fi silit de oameni sa primeasca a fi ales imparat. Va iubi mai cu seama poporul evreu, se va aseza in Ierusalim si va zidi templul iudeilor.
    Cu sapte timpuri (ani – nota noastra) inainte, dupa cum zice Daniel, vor veni Enoh (facere 5,24) si Ilie, propovaduind poporului sa nu-l primeasca. Antihrist insa ii va prinde si ii va chinui, apoi le va taia capetele. Cei care vor voi sa ramana credinciosi vor fugi departe; pe cei care ii va gasi in munti ii va ispiti prin demoni. Dar, din pricina celor alesi, se vor micsora cele sapte timpuri (ani – nota noastra). Va fi foamete mare; Toate stihiile lumii se vor schimba, incat, aproape sa dispara toate.
    Dupa aceasta va fi pe neasteptate venirea Domnului din cer, ca un fulger, mergand inainte cinstita Lui Cruce. Rau de foc clocotind va merge inainte, curatand tot pamantul de miasme. Indata va fi prins Antihrist si slugile lui si vor fi dati focului vesnic. La sunetele de trambite ale ingerilor, va veni deodata, de la marginile pamantului si din toate stihiile, tot neamul omenesc in Ierusalim, caci acesta este centrul lumii, si acolo vor sta tronurile de judecata.

  27. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE DIONISIE IGNAT – VREMURILE DIN URMA (II): Despre U.E. si propaganda sodomiei
  28. Pingback: Război întru Cuvânt » Evanghelia chemarii primilor Apostoli: CINE L-AR MAI URMA AZI PE HRISTOS?
  29. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE DIONISIE IGNAT DESPRE VREMURILE DIN URMA SI ANTIHRIST (III): “Sa facem rabdare si sa ne pregatim, mai cu seama noi, poporul român!”
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate