Parintele Gavriil Stoica: SA NU TE FACI FRATE CU DRACUL PENTRU A TRECE PUNTEA!
Articol marturisitor scris de vrednicul de pomenire si regretatul Parinte Arhimandrit Gavriil Stoica, de o nestirbita actualitate:
“Fa-te frate cu dracu pana treci puntea”?!
“Poate va cade „prea trăsnită” pentru un titlu de articol zisa aceasta, dar este totuşi o vorbă nesăbuita pe care uneori o auzim rostita, din nefericire, chiar de creştinii noştri. Şi e greu păcat, pentru că presupune chiar lepădare de Dumnezeu în anumite momente de încercare, mai lungi sau mai scurte, din viaţa omului. Cei care trădează sau compromit Adevărul cu minciuna, cei care acceptă în viaţa lor necinstea, nedreptatea, laşitatea în detrimentul altora, şi mai ales al cauzei şi mărturisirii lui Dumnezeu, şi n-au deci curajul să spună adevărul, acela se fac fraţi cu dracul, care este „tatăl minciunii“ (după cuvântul Mântuitorului Hristos) „şi care dintru început a fost mincinos”, adică încă din rai, de când i-a amăgit pe Adam şl Eva să mănânce din pomul oprit, că vor fi şi ei Dumnezei, cunoscând binele şi răul. Cuvântul „Adevărul” nu este un cuvânt ca oricare altul. Adevărul mântuitor este revelat în persoana lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit să mărturisească adevărul (Ioan 18,23) şi este El Insuşi adevărul: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6). Pe acest adevăr, că Iisus Hristos este Dumnezeu şi Om, a întemeiat El Biserica Sa, numită tocmai de aceea „stâlp si temelie a adevărului” (I Tim. 3, 15)”.
Pentru că la oamenii de nimic uneori adevărul pe care-l spun este mincinos sau neadevărat, Domnul Hristos accentua uneori în cuvântările Sale cuvântul adevăr de două ori, zicând: „Adevărat, adevărat…”, sau „adevăr adevărat grăiesc vouă”, deci adevăr dumnezeiesc.
Lepădarea Sfântului Petru
Apostolul Petru nu L-a trădat, nu L-a vândut pe Domnul Iisus Hristos, ca Iuda; dar de frică să nu-l lege şi pe el, n-a spus adevărul, că este dintre ucenicii Lui; s-a lepădat şi blestemat că nu-L cunoaşte, s-a făcut „frate cu dracu” de moment, până să treacă puntea prigoanei; dar când a cântat cocoşul a doua oară, şi-a adus aminte că s-a lepădat de Domnul Iisus de trei ori, şi a plâns cu amar (se spune la viaţa Sfântului Petru – deci în Sf. Tradiţie – că până la sfârşitul vieţii, de câte ori auzea cântând un cocoş, plângea cu amar).
Unii oameni nu s-au lepădat de Dumnezeu, dar recunosc că „n-am avut curajul să fim martiri”, să arătăm ce hram purtăm; alţii zic: Eu cred şi Il iubesc pe Dumnezeu, dar în sufletul meu, în inima mea, nu cu vorba; nu-mi dă mâna să-mi arăt credinţa pe faţă (când trece pe lângă o biserică sau troiţă, nu se închină, sau îşi face cruce cu limba în gură, ca nu cumva să fie văzut de oameni). Greşit şi necreştinesc raţionament, căci Domnul Hristos spune: Cel ce se va lepăda de Mine – sau se va ruşina de Mine – înaintea oamenilor, şi Eu Mă voi lepăda – respectiv ruşina – de el înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri, iar cel ce Mă va mărturisi, şi Eu îi voi mărturisi pe el.
Căinţa Sfântului Petru
Revenind la Sf. Apostol Petru, eu am spus lucrurilor pe şleau, aşa cum descrie Sf. Evanghelie lepădarea lui de Hristos; n-am făcut-o eu pe judecătorul, căci l-a judecat şi mustrat însăşi conştiinţa lui. A îngăduit Dumnezeu aşa, din iconomia Sa, lepădarea Sf. Petru, ca şi lui şi nouă să ne arate că îi place mai mult smerenia noastră cu căinţă sinceră şi lacrimi decât râvna şi devotamentul înflăcărat născut din mândrie.
Dacă s-a căit cu lacrimi, Domnul nu l-a lepădat pe Petru, ci cu aceeaşi iubire i-a purtat de grijă, ca să nu cadă în deznădejde ca Iuda (să-şi pună ştreangul de gât). Şi imediat după Inviere, când trimite cuvânt de mângâiere apostolilor, Domnul aminteşte şi de Petru, căci le spune mironosiţelor, prin înger: „Ci duceţi-vă şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că voi merge în Galileea mai înainte de voi”; şi într-adevăr, după înviere Domnul arătându-Se ucenicilor, îi zice lui Simon Petru: „Simone, fiul Iui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia? [Deci, aşa cum spuneai înainte de patima Mea, că vei merge cu Mine şi la moarte?] Da, Doamne, i-a răspuns Petru. Tu ştii că Te iubesc. Iisus i-a zis: Paşte oile Mele. A urmat a doua şi a treia întrebare din partea Domnului şi acelaşi răspuns din partea apostolului; iar Domnul, spunându-i a treia oară: Paşte oile Mele, l-a repus în harul apostoliei, din care căzuse prin cele trei lepădări, şi este de observat cu câtă bunătate şi delicateţe face Domnul Iisus acest lucru: nu-l ceartă pe Petru, nu-i face imputaţie că a fost un ticălos, un laş, un fricos, nerecunoscător şi lepădat, ci îi consideră de ajuns căinţa sinceră, lacrimile şi părerea de rău; că nu şi-a motivat lepădarea prin „cuvinte de vicleşug”, ca Adam şi Eva în rai călcarea de poruncă. După cuvântul Psalmistului: „Doamne, să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug, ca să-mi dezvinovăţesc păcatele mele”.
Pentru că la această arătare după Inviere către Sf. Apostoli Domnul s-a adresat numai Apostolului Petru şi i-a spus de trei ori: Paşte oile Mele, catolicii susţin că atunci Domnul Hristos l-a pus mai mare pe Apostolul Petru peste ceilalţi apostoli; deci (şi) aşa argumentează ei primatul şi inflailibllitatea Papei, adică cum că este negreşelnic. Că n-au dreptate, este foarte uşor de dovedit. Pretenţia de urmaş inflailibil al Sfântului Petru la Roma se spulberă ca praful stârnit de vânt, căci vedem că şi Sf. Petru a greşit lepădându-se de trei ori, iar apoi, smerindu-se, a rămas adevăratul Petru – piatră de neclintit. Papa ii seamănă Sfântului Apostol Petru numai cu mândria sau încrederea de sine pe care acesta a avut-o înainte de lepădare, şi pe care Papa şi-a amplificat-o la cote luciferice.
Provocările timpului nostru
Şi acum l-aş întreba şi eu chiar pe Papa de la Roma, cu toţi ai lui, şi pe toţi cărora ne-a dat Dumnezeu cap nu numai ca să avem pe ce pune căciula, cine in lumea asta se mâhneşte când este făcut mai mare? Cine se mâhneşte că este ales preşedinte, prim-ministru, senator, deputat etc, sau chiar în Biserică, ales episcop, mitropolit, patriarh? Nu numai că nu se mâhneşte, dar ne este dat să asistăm la cât se cheltuieşte şi cu câtă înverşunare şi demagogie se duce lupta concurenţială în campaniile electorale din partea celor care vor să fie mai mari – la putere – şi care sunt în stare „să facă pe dracu în patru” (cum s-ar zice în grai popular), „să se facă frate cu dracu”, denigrând calomnios pe concurenţii mai competenţi şi mai cinstiţi decât ei şi astfel ridicandu-se pe ruinele altora, prin cuvântări bombastice şi promisiuni mincinoase, până trec de „puntea” alegerilor, văzându-se apoi demnitari onorabili, precum cei mai buni dintre cei buni, aleşi „democratic” de electorat, de poporul de bună-credinţă (ca să nu-i zic credul); căci, vezi Doamne, vox populi, vox Dei (glasul poporului este glasul lui Dumnezeu). Deci iată-i pe „aleşii lui Dumnezeu” – care de fapt s-au făcut frate cu dracu până au trecut puntea – ajunşi la putere şi uitând de promisiuni.
Intr-adevăr, şi Sf. Apostol Pavel spune în Cartea Sfântă că „orice stăpânire de Dumnezeu este rânduită”, în sensul de îngăduită. Chiar dacă este ateistă sau liber-cugetătoare, ba chiar ne dărâmă bisericile, astfel că după fapte nu este plăcută nici lui Dumnezeu, El o îngăduie, totuşi, ca pedeapsă pentru păcatele noastre, şi ne ia mintea, aşa încât chiar noi să ne-o alegem. Şi avem ce ne-am ales!
De aceea, ar fi bine ca atunci când vom merge la votare să facem câte o rugăciune, să-L rugăm pe Dumnezeu să ne lumineze mintea pentru cine să punem ştampila şi să nu greşim să votăm ciobani la stâna ţării din lupii in cojoc de oaie.
In loc de concluzie
De aceea, în încheiere, te rog mult, dragă române şi frate creştine, să nu accepţi să fii frate cu dracu până treci puntea, nici o clipă (crezând sau amăgindu-te că te vei căi precum Sf. Apostol Petru), căci, dacă mori pe punte, nu rămâi frate cu dracu în vecii vecilor? Căci scris este că „în ce te va găsi moartea, în aceea vei fi”. Ci rămâi frate cu Hristos Domnul – copil al lui Dumnezeu, deci – şi chiar de vei cădea de pe punte în valurile greutăţilor vieţii şi lumii acesteia, să ai nădejdea că Fratele Hristos te va scoate ca pe Petru din valuri şi vei fi fericit cu El în vecii vecilor”.
(Publicat in revista “Lumea credintei”, in noiembrie 2004)
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Asistam in zilele noastre cum tot mai multi preoti si episcopi ortodocsi dar si crestini ortodocsi mireni,se fac “frate cu dracul” nu doar ca sa treaca puntea …ci cu mult mai mult…
In sens strict lumesc, atata timp cat nu (se) aduce atingere sufletului ori vietii duhovnicesti si, nici nu aduci vreun prejudiciu aproapelui tau – de orice alta natura ar fi…, ‘a te face ‘frate’ cu dracu’ este o expresie des intalnita si uzitata ca mod de a intelege in a accepta un compromis, o ‘lasare de la tine’ sau, mai bine zis de a cade ‘la pace’ pentru a-ti vedea ‘boii-n caruta’, cum se spune uneori (in unele cazuri de cearta, mandrie) pentru a (re)dobandi pacea, spre exemplu!
Devine o problema si este de nedorit atunci cand, prin compromis iti faci rau sie-ti si/sau altora nearatand verticalitate, moralitate, buna credinta.
Sigur! Este atat de intrebuintat chiar de catre noi, crestinii…dar sensul – in sens larg – este acelasi, dintotdeauna: compromis in dauna ta sau a altcuiva riscand fie sa-i dai ‘apa la moara’ aceluia pentru a face in continuare si cu altii la fel, fie sa nu fie pedepsit cel ce te forteaza la asa-ceva; de senzatia de disconfort fizic sau psihic nu vei scapa decat daca indrepti lucrurile dobandindu-ti – din nou – demnitatea umana. In privinta lui Nichiduta, nici nu intra in discutie ca sa te faci ‘frate’ cu el, n-ai voie nu numai sa nu intri in dialog (prin ganduri) cu el, dar sa nu-i dai satisfactie prin implinirea voilor lui.
DREPTATEA TA ESTE DREPTATE IN VEAC SI CUVANTUL TAU, ADEVARUL !
Ar trebui sa luam cu totii aminte la aceste cuvinte si “sa stam bine, sa stam cu frica!”
Si daca aceste cuvinte sunt adresate tuturor crestinilor, ce vom raspunde noi, care am fost chemati prin cuvintele: “pastoreste oile Mele”?
Caci avem dinainte doua pilde:
-slabiciunea firii umane (lepadarea lui Petru);
-viclenia (compromisurile de tot felul si alergarea nebuna si iresponsabila dupa slujbe si onoruri inalte).
Episodul lepadarii sf. Petru este o pilda, una dintre cele mai importante, pe care Domnul, in nemasurata Sa iubire, ne-a dat-o noua. Daca avem cap “nu numai pentru a purta caciula” ne dam seama ca Noul testament era stirbit fara aceasta pilda.
Ne dam seama insa, prin ea ca omul nu poate rezista ispitelor, oricat de inflacarat ar fi:”Chiar daca toti Te vor parasi, eu niciodata…”. Si sa nu uitam ca sf. Petru a scos sabia in aceeasi seara in care s-a lepadat si a taiat urechea lui Malhus. Nu-i lipsea curajul.
Omului ii lipseste puterea, pe care numai Dumnezeu o are:”Eu sunt vita, voi sunteti mladitele…fara Mine nu puteti face nimic”.
Numai harul lui Dumnezeu ne poate ridica. Si intelegand aceasta pilda, altele vor fi pretentiile noastre.
Dumnezeu ne “instruieste” ingaduindu-ne ispite pe care le putem duce, de la cele mai usoare la cele grele, pe masura cresterii noastre in duh.De aceea “testul de fidelitate” este cea mai mare prostie, care arunca pe multi peste cal. Ispita e necesara, cum frumos spune parintele Arsenie:”dar ce ne facem fara drac?”,insa nu este al nostru a o masura.
@ Magda
“A te face frate cu dracul” este o expresie care nu prea are un sens asa de lax, nu arata niste compromisuri nesemnificative, eventual chiar cu un scop bun, de a fi intelegatori cu ceilalti. Dintotdeauna sensul expresiei a fost legat de existenta unui compromis grav, de o abatere morala sau de la crezurile personale definitorii. Cu atat mai mult trebuie sa intelegem noi, crestinii traitori, gravitatea acestei expresii…
A doua, problema vicleniei:”fa-te frate cu dracul…”, este una a necredintei, a prostiei si inconstientei. Ea genereaza acceptarea compromisurilor de tot felul si dorirea unor demnitati inalte.
Aceasta este cursa cu care dracul prinde cei mai multi oameni, de la cei mai prosti pana la cei mai “isteti”.
Omul care nu are nadejde desavarsita in Dumnezeu, Il izoleaza in cer, undeva departe, iar el isi face singur socotelile pe pamant,unde nu gaseste tovaras decat pe Aghiuta, gata oricand sa-si ofere serviciile “gratis”.
Si daca intr-o clipa de sinceritate ne-am gandi ce s-ar intampla daca oamenii,cuprinsi de smerenie ar fugi de functii inalte?
I-am vedea pe toti atunci alergand de colo-colo dupa oameni capabili si i-ar pune cu de-a sila in dregatorii.Si ar avea tara oameni de isprava in frunte.
Daca lucrurile stau chiar invers, nu inseamna ca e imposibil.Poate unii isi mai aduc aminte de Patriarhul Nicodim Munteanu, care intr-un trecut nu prea indepartat a fost numit in multe functii inalte, pe care nu si le dorea, cum incerca sa-si dea demisia din unele si nu-i era primita si avea (evident) o viata de sfant.
Dar ce vom zice noi, fratilor preoti, gandind la Sfintii care au fugit de preotie? Iar noi am primit-o cu mai multa sau mai putina usurinta.
Oare nu ne este de ajuns aceasta inalta demnitate, de ne mai dorim si altele?
Oare n-ar fi mai bine sa cautam a ne ridica la demnitatea ei?
Sa nu se intrebe nimeni de ce avem la carma tarii intotdeauna netrebnici. Pentru ca nu i-a pus nimeni cu sila, ci s-au pus ei singuri, “si-au luat siesi cinstea”, fara chemare, ca Aaron. Iar cei vrednici sunt consecventi, fug in continuare de onoruri si slava desarta.
Vom lua oare aminte, sau vom ramane in amorteala cu vise desarte?
Cuvintele Domnului rasuna peste veacuri:”spalati-va si va curatiti, scoateti viclesugurile din inimile voastre!”
Pe cine vom asculta, pe pustnicul din bordei, sau pe “grasul” din masina de lux? Atunci, cu care vrem sa ne asemanam?
@Admin.
Stiu ce vrei sa spui; eu am facut o similitutine intre expresia mai sus amintita si compromis care este oarecum sinonim aratand ca, se porneste de la lucrurile mici pana la cele grave; au doara nu face Nichiduta cu noi la fel? Ne cere un deget ca apoi sa ne i-a pe de-antregul!
Cati dintre noi (ma refer si la mine) si la alte persoane care, chiar au dat marturie scriind carti, nu ne-am ‘vandut’ aplicand sensul expresiei in ciuda Botezului, necunoscandu-L pe Dumnezeu?! Si asta pentru ce?! Pentru a fi mai cu mot, de a avea putere, ascendent asupra celorlalti prin ‘cunoasterea’ si relevarea din partea puterilor intunericului a unor lucruri/puteri ce ne-ar situa deasupra celorlalti. Fiindca, s-a constatat ca, nu sexul ori banii sunt in lupta pentru a le avea deplin iar prin asta de a fi ‘fericit’ ori ‘implinit’ ci, puterea de a fi deasupra celorlalti si de a-i subjuga prin asta; marturie stau ‘Marii initiati ai Indiei si Parintele Paisie’ de Dyonysios Farasiotis, cartea lui Danion VAsile, Monica Fremo si altii…e-adevarat! Si eu si ei cautam sensul existentei pe pamant dand mana cu practicile oculte crezand ca am descoperit Adevarul. Si pe ei, si pe mine ne-a ‘intors’ bunul Dumnezeu pentru ca, aviditatea cautarii sensului vietii a fost unde/de la cine trebuia ca se ne ferim ca de foc, deturnandu-ne de la adevarata Cale ce duce la Viata! Sunt multe de spus; la randu-le politicienii si multi din ierarhia BOR uita ca, puterea te poate orbi, asurzi si ca, responsabilitatea purtarii ei apasa greu pe umeri in viata de-aici si-a sufletului in vesnicie pentru reaua intrebuintare a ei! Asa ca, pactul sau compromisul se face – aproape intotdeauna – pentru a ramane cat mai mult sau intotdeauna in pozitia de a da ordine, de a fi deasupra tuturor, de a avea putere.
Doamne ajuta
Iuliu A. Zanne are o opera in 10 volume Proverbele Romanilor reeditate in editie anastatica de Scara. Foarte multe proverbe ca de altfel si limbajul, credinta, famia ctc se pervertesc cad din sensul lor firesc schimonosite fiind de ,,n” factori.
Proverbul in forma lui autentica (editia 1897) suna cam asa:
,,De te faci frate cu dracu ca sa treci puntea pe urma vei fi una cu el”
Iertati si rugati-va si pentru mine
Sa aveti pace in inima.
Sunteti minunati cu totii…imi place sa citesc tot ce se scrie aici si in materiale si in comentarii.Dimineata inainte de biserica dupa ce am citit la GIDEON :,,EU SUNT VITA VOI SUNTETI MLADITELE…” mi-au venit in minte o avalansa de lucruri.Stiti poate ca icoana pe sticla ,,Iisus cu vita de vie” chiar la asta se refera.Una din interpretarile acestei icoane este aceasta.Este icoana Sfintei Impartasanii.Este una din icoanele pe care le iubesc tare.Icoanelor pe sticla pictate de taranul roman dupa jumatatea secolului al 19-lea ar trebui sa li se acorde o mai mare importanta.Eu am cam zece ani de cand le studiez.Atata intelepciune,talent si dragoste de Dumnezeu impletita cu dragostea de neam, la taranul roman ar trebui sa nu ne lase indiferenti.Nu trebuie uitat din ce fel de oameni erau stramosii nostri.Totul era facut cu gandul la Dumnezeu.Soacra mea are o casa din barne de lemn in Transilvania care nu stim,dar cred ca are 100 de ani.Casa avea(caci a cazut)o cruce pe acoperis.Geamurila sunt facute in asa fel ca atunci cand stau inchise formeaza o cruce,toate usile de la casa tot asa au un format in care este o cruce…Toti pertii sunt plini de icoane.Acum sunt litografii,dar cu un secol si jumatate in urma erau aceste icoane pe sticla ,acum in muzee o parte din ele…Dar erau sate cum era Nicula in care iarna aproape tot satul asta facea:picta icoane pe sticla…Nu erau alte mijloace de raspadire atunci a sfintilor si chiar a bibliei sub forma imaginilor.Avem adevarate valori lasate de bunicii si strabunicii nostri!Noi macar pentru asta trebuie sa le iubim.Ma iertati daca v-am rapit timp cu lucruri pe care le stiati.Dar am simtit ca trebuie sa amintesc despre frumusetea sufletului taranului roman care credea in mod firesc in Dumnezeu prin tot ce facea.Nu trebuie pierdut acest lucru…si mi-a venit in acest moment ca un cutit in suflet faptul ca noi vrem sa scoatem icoana din scoli…ma iertati nu vreau sa necajesc pe nimeni,nici pe cei ce vor asta…nu uitati dragii mei,bucurati-va inima cu inocenta,curatenia sufletului neamului nostru.Le gasiti in icoana pe sticla.
Demult, intr-un film englez, o fraza mi-a atras atentia : “Traieste cum vrei, dar ai grija sa nu provoci suferinta celor din jurul tau !”. Mi s-a parut o deviza excelenta, buna de urmat. Dar, eram tanar si ignorant. Nu mi-am dat seama ca aceasta fraza este o impletire intre budism si “libera-cugetare” si ca in aceasta fraza se ascunde o contradictie intre cele doua indemnuri. Fraza incearca sa faca un compromis de genul “a fi si cu Dumnezeu si cu mamona” , care este de fapt o capcana (ne indeparteaza de Dumnezeu si ne lasa in ghearele celui viclean , ca nimeni nu poate sluji la doi stapani). Crestinul adevarat, adevarat, nu face compromisuri. De aceea Calea Adevarului este atat de grea si de abrupta. Mantuitorul ne cere imperativ sa indraznim, dupa exemplul Sau , asigurandu-ne ca a biruit lumea si ca ne va sustine , ca va avea grija de noi. ASADAR , FARA COMPROMISURI ! FRATELE NOSTRU MAI MARE ESTE IISUS HRISTOS ! NU AVEM ALT FRATE !
L-am cunoscut personal pe parintele arhimandrit Gavriil Stoica. Multumesc, admini, mi-ati linistit pentru o clipa dorul de sfintia sa.
Aici se pot găsi câteva înregistrări cu minunatul Părinte Gavriil:
http://www.lumeacredintei.com/sct_5/c_1/video.htm
Despre Ortodoxie:
https://www.youtube.com/watch?v=oE-atrP3agY