PARINTELE PAISIE OLARU – Testamentul dragostei duhovnicesti (video, audio)

18-10-2010 Sublinieri

INREGISTRARE CU PARINTELE PAISIE OLARU – SFAT, RUGACIUNI SI BINECUVANTARI

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

SFATURI DUHOVNICESTI SI RUGACIUNI ALE PARINTELUI PAISIE

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

*

***

CONVORBIRI DUHOVNICESTI (cu parintele Ioanichie Balan)

– Binecuvantati-ma, prea cuvioase parinte Paisie!

– Domnul si Maicuta Lui sa ne binecuvanteze pe toti, parinte Ioanichie!

– Am venit sa va vad si sa primesc cuvant de folos de la sfintia voastra.

– Acum, noi batranii nu mai avem cuvinte de folos cum aveau parintii nostri. Ne-a luat Dumnezeu darul si puterea cuvantului, pentru ca nici noi, nici cei ce ni-l cer nu-l implinesc cu fapta. Spunem noi cate un cuvant de sfatuire celor care vin pana aici, dar cind aud ca trebuie sa-l puna in practica, adica sa se roage mai mult, sa posteasca, sa ierte pe aproapele lor, se intorc abatuti acasa. Spun la unii de zece ori sa lase betia si desfranarea ca sa nu-si piarda sufletul, dar ei, desi fagaduiesc, il fac mai departe. Am insa si suflete care ne intrec pe noi. Numai cat deschid gura, ei si incep a face cu fapta lucrul lui Dumnezeu. (…)

– In ce an ati intrat in obstea Manastirii Sihastria si cum era viata duhovniceasca pe atunci in aceasta manastire?

– Am venit la Sihastria in anul 1948. Ca staret era parintele Cleopa. Aici era pe atunci adevarata viata de obste. Am apucat parinti care nu aveau in chilie nimic, afara de pat si citeva carti de rugaciuni. Parintele Dometian, un calugar batrin si sporit, era nelipsit noaptea de la biserica. El incepea regulat miezonoptica. Un alt calugar smerit, parintele Cristofor, care ingrijea de bolnavi, il aducea noaptea la biserica in spate pe fratele Mihai, care era paralizat. Toti fratii erau obligati sa vina la utrenie, iar cine nu venea, nu manca a doua zi. Toti erau multumiti ca domnea pacea si linistea in sfanta Manastire Sihastria.

– Ca duhovnic al Manastirii Sihastria timp de 30 de ani, cum ati implinit aceasta grea ascultare?

– Duhovnicia este cea mai grea ascultare din viata de manastire. De duhovnic depinde mantuirea sau osanda fiecarui suflet care ii este incredintat. De el depinde calugaria fratilor de manastire, cu dezlegarea lui se impartasesc si calugarii si mirenii si tot cu dezlegarea si pe garantia lui se hirotonesc candidatii la preotie. Mare raspundere are un duhovnic si de aceea el se mantuieste mult mai greu decat un calugar sau un mirean. Ca duhovnic al Manastirii Sihastria am avut si multe bucurii duhovnicesti, dar si ispite si uneori dezamagiri. Am avut la spovedanie majoritatea parintilor si fratilor din obste. Cei mai multi si mai ravnitori m-au ascultat au tinut cont de blagoslovenie, s-au spovedit sincer si si-au predat sufletul in mana staretului si a duhovnicului. Acestia m-au bucurat cel mai mult. Iar eu i-am primit ca pe copiii mei sufletesti, i-am mangaiat, i-am impacat cand erau in ispita si i-am invatat sa iubeasca cel mai mult ascultarea, slujba bisericii, tacerea, smerenia si rugaciunea la chilii. Unii dintre frati insa veneau rar la spovedanie, iertau mai greu pe ceilalti, carteau in ascultare si erau uneori nemultumiti.Cu acestia aveam mai mult de lucru. Imi trebuia mai multa rabdare si mestesug ca sa-i castig duhovniceste. Uneori ma duceam eu pe la chiliile lor. Alteori le dadeam canon mai usor, ii incurajam mai mult si ma rugam pentru ei. Pe unii din ei i-am folosit, iar pe altii macar i-am mentinut sa nu cada mai rau si sa ramana in manastire. Cat am reusit, pe cati am dobandit sau pe cati i-am pierdut, stie numai singur Dumnezeu. Un lucru numai stiu, ca pentru toti pe care i-am avut la marturisire si i-am povatuit, voi da socoteala in fata judecatii lui Hristos. (…)

– Care sant cele mai obisnuite ei mai grele ispite ale calugarilor si cum se pot izbavi de ele?

Toate patimile calugarilor si ispitele se nasc din doua pacate: din neascultare si din lenevirea la rugaciune. Cand cadem din sfanta ascultare si fugim de biserica, de rugaciune, de metanii si de post, cadem usor in toate ispitele si patimile omoratoare de suflet si ne pierdem mantuirea. Neascultarea si lenevirea la rugaciune, ca si toate celelalte patimi, se vindeca prin marturisire curata la duhovnic, prin canon si prin plantarea faptelor bune in locul pacatelor care ne stapanesc. De mare ajutor pe calea mantuirii ne sunt smerita cugetare si smerenia, care spala pacatele si biruiesc diavolul.

– Care sunt, dupa experienta ce o aveti de la spovedanie, cele mai grele pacate care bantuie astazi in randul credinciosilor si cum se pot izbavi de ele?

– Dupa cum se stie, doua sunt cele mai grele patimi care stapanesc astazi in randul mirenilor: betia si desfranarea. Acestea strica multe familii si ucid nenumarate suflete omenesti. Insa, daca se caiesc de aceste pacate, daca le marturisesc la preoti si le parasesc, se vindeca prin canon. (…)

– Ce sa faca tinerii pentru a se izbavi de pacatul desfranarii?

– Tinerii sa pazeasca infranarea si cumpatarea, posturile si sarbatorile, marturisirea pacatelor si canonul si sa asculte de parinti si de preoti.

– Din ce cauze a decazut atat de mult viata duhovniceasca in randul credinciosilor nostri?

– “Pestele de la cap se strica”! spun batranii. Cea mai mare vina o poarta pastorii de suflete. Daca am fi noi mai buni s-ar schimba si crestinii.

– Cum se poate innoi astazi viata duhovniceasca in manastiri si schituri?

– Prin revenirea la vechile noastre randuieli calugaresti, adica prin mai multa rugaciune si citire a Sfintilor Parinti, prin participarea intregii obsti la pravila bisericii, mai ales, la slujba utreniei si Sfanta Liturghie si prin trairea in armonie, in dragoste si smerenie. Unde sunt acestea, acolo viata duhovniceasca este la inaltime si se pot forma frati si calugari buni. Iar unde stapaneste materia, lenevirea la rugaciune, neascultarea si traiul bun, acolo slujbele la biserica se fac de mantuiala si nu se pot creste calugari sporiti.

– Din ce cauza a slabit ravna pentru rugaciune si pentru orice fapta buna, atat in manastiri, cat si intre mireni?

– Pentru ca a slabit credinta in toata lumea. Astazi, fiecare crestin si calugar marturiseste ca nu se mai poate ruga in prezent, cum se ruga in trecut. Numai cu mare sila si osteneala, unii calugari buni si crestini isi mentin rugaciunea curata de zi si de noapte. Ceilalti sunt mereu invaluiti de griji, de oameni si de neputinte; iar cand ne rugam, mintea ne este plina de ganduri si raspandire. Avand in vedere cele trei atacuri prin care a trecut Mantuitorul pe muntele ispitirii, cand L-a ispitit satana, intai cu lacomia, al doilea cu mandria si al treilea cu necredinta, biruirea oricarui atac este ca “Domnului Dumnezeu sa ne inchinam si numai Lui sa-i slujim”. Astazi este mare cearta intre cele doua surori ale lui Lazar, Marta si Maria, care “si-a ales partea cea buna”. In manastiri, ca peste tot Marta asupreste pe Maria si n-o lasa sa se roage mai mult iar Maria plange nemangaiata. Daca vom pune intai biserica, lauda lui Dumnezeu, adica pe Maria si apoi ascultarea, lucrul mainilor, adica pe Marta, atunci toate manastirile si bisericile noastre ar inflori si diavolul ar fi izgonit dintre oameni. Iar sporirea duhovniceasca a fiecaruia incepe de la aceste cuvinte: “Doamne da sa-mi vad pacatele mele si sa nu osandesc pe fratele meu… “

– Din ce cauza se inmultesc asa de tare sectele in satele si orasele noastre?

Sectele se inmultesc mai intai din cauza preotilor care nu au grija pentru turma lui Hristos. Unde preotii isi fac datoria de pastori si traiesc precum invata pe oameni, acolo nu patrund sectele. Mai mult decat cunoasterea Sfintei Scripturi si decat teologia si predica este viata preotului. Aceasta este, si trebuie sa fie cea mai puternica predica a preotului de la tara si oras.

– Cum pot ajuta calugarii si manastirile noastre la combaterea sectelor si a patimilor in randul credinciosilor?

– Pot ajuta prin aceste doua: prin lucrare si rugaciune. Cu cat se va duce o viata mai inalta prin manastiri, in rugaciune, in post, in smerenie si iubire fata de credinciosi, cu atat se va intari credinta si viata duhovniceasca in randul mirenilor.Sa nu uitam cum se nevoiau parintii nostri prin manastiri si sa le urmam.

– Care este cel mai mare rol al manastirilor si al calugarilor dintotdeauna?

– Sa se roage neincetat pentru ei si pentru toata lumea. Sa laude permanent pe Dumnezeu, sa invete si sa mangaie pe credinciosi. In manastiri, Marta trebuie sa asculte de Maria, iar nu invers si sa traiasca in armonie una cu alta. De vom face asa “nimeni nu va strica cetatea noastra!”

– Cum trebuie sa traiasca calugarii pentru a-si mantui sufletele lor?

– Sa traiasca in dragoste, ca spune Mantuitorul: “Prin aceasta vor cunoaste oamenii ca sunteti ucenicii Mei, de veti avea dragoste intre voi” (Ioan 13, 35). Apoi, fiecare sa-si faca datoria in directia lui, adica unde este randuit, cu bucurie si fara de cartire. Sa invatam si pe altii, dar sa ne aducem aminte de cuvantul Domnului, care zice: “Cel ce va face si va invata, acela mare se va chema intru imparatia cerurilor” (Matei 5, 19). Sa ne aducem aminte si de cuvantul proorocului David, care zice: “Slujiti Domnului cu frica si va bucurati Lui cu cutremur” (Ps. 2, 9). Si, in sfarsit, orice facem sa fie spre lauda lui Dumnezeu si sa fie facut cu smerenie, precum ne invata Hristos: “Cand veti implini toate acestea, sa ziceti ca slugi netrebnice suntem, ca ce am fost datori sa facem, aceea am facut” (Luca 17, 10). Atat calugarii, cat si mirenii, daca au pace intre ei, adica pacea Domnului, a constiintei si daca au dragoste, se pot mantui.

– Ce carti sfinte mai de folos recomandati pentru calugari si mireni?

– Eu m-am folosit cel mai mult de Vietile Sfintilor, de pilda vietii lor. Dar de mare folos sunt si invataturile Sfintilor Parinti si mai ales Sfanta Scriptura. Toate sunt de folos la timpul lor.

– (…) Cum putem ajuta noi, calugarii, la mantuirea credinciosilor si a oamenilor in general?

– Ajutam prin rugaciune, prin cuvant si exemplul personal. Scopul pentru care faci o fapta buna, pentru care te rogi, acela conteaza la Dumnezeu pentru mantuirea noastra si a celor din jurul nostru. Eu, odata, stateam pe cerdacul chiliei mele de la Cozancea. In fata noastra, se ridica un deal peste care trecea un drum de camp. Intr-o zi treceau pe drum mai multe care incarcate, intre care era si un om sarac, cu un car incarcat, cu doi boisori. La un damb nu puteau boisorii sa ridice, iar omul ii batea si ii indemna. Saracii boisori au cazut in genunchi, iar eu fiind pe cerdac m-am asezat in genunchi si cat puteam impingeam de cerdac si ziceam: “Hai, mai boisori, sculati-va! Hai cu “Doamne ajuta”. Asa strigand, numai ce vad ca juncanii se scoala si pleaca, iar eu bucuros, am zis: ” Slava, Tie, Doamne! ” Cam asa ar trebui sa ajutam la mantuirea altora, impingand la povara lor si rugandu-ne pentru ei. (…)

***

Altor fii duhovnicesti care au ajuns pana la chilia lui, la Schitul Sihla, le-a zis :

Sa nu uitati de moarte. Toti aceia care au umblat dupa slava omeneasca si s-au amagit de grijile acestei lumi, la sfarsit au regretat amamic, dar poate prea tarziu.

Doi calugari tineri din Manastirea Sihastria i-au cerut batranului un sfat duhovnicesc, iar el le-a spus:

Sa aveti frica lui Dumnezeu si sa puneti zilnic inceput bun. Cei care ati schiopatat, indreptati-va; iar care nu ati schiopatat, stapaniti-va cu darul Domnului, sa nu cadeti. Ca nu-i asa de usor a trai, dar este tare greu a muri.Toti cei care mor uita de viata aceasta si in ceasul mortii vad inaintea ochilor numai cele ce le-au facut, bune sau rele. Odata m-am intamplat langa patul unui om nepregatit, care se chinuia sa moara, si striga la mine deznadajduit: “Nu ma lasa, parinte Paisie, nu ma lasa!” Cauta sa fuga si striga: “Nu ma lasa, parinte Paisie!si a murit. Dumnezeu sa-l ierte!

Altul, care era de mult bolnav, a murit asa frumos! S-a spovedit, s-a impartasit si a cerut sa-l fac calugar. Joi l-am calugarit in patul lui de suferinta si sambata a plecat la Domnul. Dar, inainte de ceasul mortii m-a trimis sa chem duhovnicul ca sa-i citeasca rugaciunile de darea sufletului. Apoi a zis: “Aprindeti lumanarea! Degraba, lumanarea!” Ii aprind lumanarea si voiam sa i-o tin eu. Iar el mi-a zis: “Lasa, parinte Paisie, c-o tin eu!A tinut-o in mainile lui cateva minute. S-a uitat la stanga si s-a infricosat. Apoi s-a uitat la dreapta si s-a bucurat putin. La urma imi zice: “Parinte, stinge lumanarea ca mai am oleaca!” A venit duhovnicul si i-a citit molitfa de darea sufletului. Era in zori de ziua. S-au adunat mai multi in jurul monahului Ghervasie, ca asa il chema. Am aprins din nou lumanarea, si-a cerut de la toti iertare, a rasuflat adanc si si-a dai duhul cu pace. Iata calugar pregatit pentru moarte numai in trei zile. Dumnezeu sa-l odihneasca cu sfintii pe parintele Ghervasie. Mi-a fost ucenic. (…)

Odata, l-a intrebat un calugar din Manastirea Sihastria:

– Parinte Paisie, ma invaluiesc ispitele si parca nu mai am rabdare!

– Asculta, parinte, a raspuns batranul. Sa dam slava lui Dumnezeu ca ne incearca cu ispite, cu boli si tot felul de necazuri, aici pe pamant, iar nu dincolo. Ca daca traim necaliti prin ispite, nu putem sa ne mantuim. Precum este focul pentru aur, asa sunt ispitele vietii pentru noi. Ne intaresc, ne calesc, ne dau mai multa credinta, ne smeresc si ne invata sa ne rugam si sa cerem sfat. Cine este bun, mai bun sa se faca si cine a biruit ispita, sa se roage pentru cel care este in ispita. Ispitele le biruim prin rugaciune, prin post, prin spovedanie si indelunga rabdare. Dupa furtuna vine si senin, cu darul lui Hristos. Sa ne rugam, parinte. Iar daca parintii nostri duhovnicesti ne mustra pentru indreptarea noastra, sa nu ne suparam, ca drumul mantuirii este presarat cu ispite. Acum, insa am patit si noi cum a patit Eli preotul din Legea Veche, cu feciorii lui.Eli si-a crutat feciorii si nu i-a mustrat la vreme, cand greseau inaintea Domnului, de aceia au murit cu totii si s-au osandit. Sa ne fereasca Dumnezeu sa avem soarta lui! (…)

Stand batranul intr-o zi de vorba cu ucenicii sai, i-au cerut cuvant de folos sufletesc, iar el le-a raspuns:

Iata ce, parintilor. Fiecare isi pregateste mancarea dupa gustul si placul sau. Daca i se pare prea dulce, o mai acreste, daca i se pare nesarata, ii mai pune putina sare si verdeturi si o face cum ii place; si daca ii place lui, place la toti. Eu asa cred. Tot asa se intampla si cu viata duhovniceasca a fiecaruia. Fiecare dintre noi isi pregateste mantuirea cum crede el, cum voieste, cum poate, dupa ravna si harul pe care i le-a dat Dumnezeu. Spun batranii ca foamea este cel mai bun bucatar, iar saracia cel mai bun gospodar. Tot asa si cu mantuirea sufletului nostru. Ravna, rugaciunea si smerenia ajuta cel mai mult pe calea mantuirii. (…)

– Parinte Paisie, ce este constiinta? l-a intrebat un calugar. Iar batranul a raspuns:

Constiinta este ingerul lui Dumnezeu care pazeste pe om. Cand ea te mustra, inseamna ca Dumnezeu te cearta si trebuie sa te bucuri ca nu te lasa uitarii. Trebuie sa avem pururea inainte noastra pacatele noastre, ca sa ne palmuiasca constiinta prin mustrare, sa dobindim lacrimi la rugaciune si sa nu mai gresim. Si lui Pavel i-a dat Dumnezeu un inger rau ca sa-l loveasca peste obraz pentru a nu se inalta cu mintea. Constiinta pomeneste pacatele noastre si, pomenindu-le, ne smereste. Hristos a veni pentru mantuirea pacatosilor. Deci, sa avem nadejde si curaj, sa nu mai gresim, sa facem milostenie, sa ne rugam dupa putere si ne mantuim cu darul lui Dumnezeu. (…)

Un crestin intristat i-a cerut batranului cuvant de mangaiere, iar el i-a spus :

– Asculta, frate. Fara ispite si necazuri nu ne putem mantui. Dar sa nu ne tulburam, nici sa slabim in credinta, ca acum diavolul da mai greu razboi asupra oamenilor ca altadata, ca vede ca are timp putin. Sa ne rugam, sa rabdam si sa ne aducem aminte de cuvintele Domnului care ne-a fagaduit ca va ramine cu noi “pana la sfarsitul veacurilor “. Nici sa ne deznadajduim de viata in vremea necazurilor, ca Dumnezeu nu ne lasa parasiti. Ca precum in vremea Sfantului proroc Ilie Tezviteanul, Dumnezeu mai avea “inca 7000 de barbati alesi care nu si-au plecat genunchiul lui Baal”, tot asa si in zilele noastre are Domnul inca destui barbati si crestini alesi, care sint tari in credinta si nu si-au plecat sufletul in robia patimilor. Are Dumnezeu dreptii Lui prin sate si orase, care Il slavesc ziua si noaptea, care traiesc in feciorie si infranare si fac mila cu saracul si cu vaduva. Dar numele si numarul lor il stie numai singur Dumnezeu. (…)

Odata au venit cativa preoti duhovnici la parintele Paisie si l-au intrebat despre taina Sfintei Spovedanii. Iar batranul suspinand, le-a zis:

Ei parintilor, duhovnicia este tare grea, mai ales in zilele noastre! Pacate multe, credinta putina, rugaciune din fuga, vremuri de pe urma Numai mila lui Dumnezeu ne poate mantui!

Si iarasi l-au intrebat:

– Este bine sa primim la spovedanie pe cei patimasi, care nu se pot lasa de pacate?

– Suntem datori a primi la marturisire pe orice pacatosi; inca cu toata dragostea. Caci chiar de nu fac canonul, macar stiu cat de mare este pacatul si ce osanda ii asteapta de nu se vor pocai. Astfel, poate se indreapta si ei si parasesc cele rele in viitor. (…)

– Cum pot scapa de parerea de sine si gandurile cele necurate? l-a intrebat un fiu duhovnicesc.

– Prin aducerea aminte de ceasul mortii. Sa nu uitam ce am fost inainte de a fi, ce dupa nastere, ce suntem astazi si ce vom fi maine si sa le atribuim toate lui Dumnezeu. (…)

Unul din ucenicii mai apropiati i-a zis batranului:

– Ce cuvant de invatatura imi lasati ca testament, pentru a ma mantui si pe mine si a ajuta si pe altii pe calea mantuirii?

– Sa facem si noi ceea ce invatam pe altii, si tot ce facem in viata sa fie spre slava lui Dumnezeu si spre folosul aproapelui, ca “dragostea acopera multime de pacate”. Acest testament va las tuturor ucenicilor mei, adica testamentul dragostei, cum ne invata Insusi Mantuitorul: “Intru aceasta vor cunoaste oamenii ca sunteti ucenicii Mei, de veti avea dragoste intre voi “ (Ioan 13, 35 ).

Sursa: Sfaturi Ortodoxe

Cititi si:


Categorii

Calugaria / viata monahala, Ce este pacatul?, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Parintele Ioanichie Balan, Parintele Paisie Olaru, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “PARINTELE PAISIE OLARU – Testamentul dragostei duhovnicesti (video, audio)

  1. Prin cei smeriţi concretul vieţii,
    Ne’aduce-n faţă mărturia
    Sfinţeniei trăite’n fapte
    Ce dovedesc ortodoxia.

    Prin ei cuvântul este viaţă,
    E Adevăr, e misiune
    Ce fără iscusinţa vorbei
    Duce la sfânta convertire.

    Este puterea vieţii sfinte
    Care ne’arată ce a pus
    Şi ne-a cerut prin jertfa crucii
    Şi pilda sa Domnul Iisus.

    Este realul ce vorbeşte
    De Dumnezeu şi veşnicie,
    Fără construcţia verbală
    A minţii în filozofie.

    Este puterea constatării
    Realului care-a transpus
    În viul faptic al vieţii
    Cuvântul Domnului Iisus.

    Este lumina dinlăuntru
    Ce luminează tuturor.
    Este zidirea ce zideşte
    Şi Adevărul sfinţitor.

    Este chemare şi exemplu.
    Este îndemnul la sfinţire
    Şi viaţa cea de dinlăuntru
    Trăită pentru mântuire.

    Că-n cei smeriţi concretul vieţii
    Şi’arată viul şi puterea
    De-a birui răul şi moartea
    Şi-a ne aduce învierea.

    Prin ei se mustră şi vădeşte
    Capcanele filozofiei
    Şi-n ei s’arată diferenţa
    Şi’ntreg neviul teoriei.

    Căci ei vorbesc prin viul faptei
    Cu mult mai mult ca prin cuvint
    Iar vorba lor spusă sau scrisă
    A fost trăită-n Duhul Sfânt.

    Iată părintele Paise
    Arată-n taină ce i-a spus
    Prin răstignirea-i monahală
    Cu dragoste lui Iisus.

    In carnea trupului ,concretul’
    Şi-a scris parcursul nevoinţei,
    Scopul, efortul, bucuria
    Şi’ntreaga taină a credinţei.

    Părintele’i o carte vie.
    Un adevăr o mărturie,
    Şi-o misiune ce lucrează
    Şi concretul în ortodoxie.

  2. Fericite Părinte Paisie, roagă-te şi pentru noi ca Domnul să ne fie milostiv şi să ne dăruiască, pentru rugăciunile tale, “un coltişor de rai”!

  3. Cand te gandesti ce oameni au trait pe aceste meleaguri! Ce nevrednici suntem noi pe langa acesti “munti” ai Ortodoxiei!

  4. Chiar ca a fost Olar de suflete parintele.
    Cat de multe sfaturi bune….unul si unul.
    Si ultimul, cel mai simplu si mai frumos….dragostea crestineasca…ca fara de ea suntem nimic.

    Ma mai incearca niste ispite cateodata sa judec pe unul pe altul:
    “Ca uite ca nu vrea sa stie de Dumnezeu…si uite cate rele face”.
    Deh… ratiunea si gandirea daca nu le pui paza se fac repede frate cu necuratul….dar inima imediat intervine cu iubire si ma pune pe Cale….si mi se face mila de cel pe care cu cateva clipe mai inainte il judecam.
    Cine sunt eu sa-l judec?…si ce folos am eu ca stiu de Dumnezeu si fac atatea rele?….mai mare osanda voi avea.
    Sa ne ferim sa judecam, sau sa dispretuim sau si mai rau sa osandim, si sa ne straduim sa iubim mai mult. Toti suntem creaturile Dumnezeului Celui Viu si daca celui de langa mine ii este rau, mie nu poate sa-mi fie bine pentru ca suntem legati unul de altul prin fire invizibile…asa a lasat Dumnezeu lumea asta sa depindem unul altul prin ganduri, prin fapte prin sentimente. Cine crede altfel se autoamageste.

    Si moartea…ce bun e gandul la moarte, cateodata numai asta ma mai trezeste din amorteala.

    @Ion de la Chiuiesti
    Asa-i frate; si cand te gandesti ca acesti oameni se socoteau pe ei insisi nevrednici si unii din noi ne umflam in pene ca suntem credinciosi…ma infricosez. Cred ca parintele, chiar in rai fiind, si plin de iubire cum a fost in timpul vietii are ochii plini de lacrimi pentru durerea ce o are privind la noi nevrednicii.

  5. Pingback: PARINTELE PAISIE DUHOVNICUL (video - documentar). O viata de sfant roman: CUVIOSUL PAISIE OLARU DE LA SIHLA, PARINTELE BINECUVANTARILOR
  6. Pingback: PARINTELE PAISIE DE LA SIHLA: "Mai mult sa faci cu FAPTA, decat sa vorbesti cu cuvantul. Ca lumea este plina de vorbe... Cei mai multi sunt bolnavi de MANDRIE"
  7. Pingback: PARINTELE CLEOPA – 14 ani de la nasterea in Cer: GANDUL LA MOARTE (si video) -
  8. Pingback: PARINTELE PAISIE OLARU – SFATURI DUHOVNICESTI -
  9. Pingback: PARINTELE PAISIE OLARU SI SPOVEDANIA. Taina duhovniciei roditoare. “Marturisirea sa fie mai deasa decat impartasirea” -
  10. Pingback: CUVIOSUL PAISIE OLARU (DE LA SIHLA) si DARURILE SALE: Simplitatea, Tainuirea de sine, Smerenia. “In lumea CV-urilor, tainuirea vi­etii inseamna nebunie” -
  11. Pingback: Interviu de suflet cu PARINTELE GHEORGHE HOLBEA despre modelele sale formative si duhovnicii sai, INTALNIREA CU PARINTELE STANILOAE si criza tinerilor traitori in “societatea relativismului absolut” -
  12. Pingback: PARINTELE IOANICHIE BALAN, mult-ostenitorul Sihastriei, slujitorul neobosit al neamului sau: “SALVAREA NOASTRA ESTE RUGACIUNEA. LUMEA ESTE LA O RASCRUCE. Strigati mai tare, mai mult, sa auda Dumnezeu strigatul romanilor” -
  13. Pingback: Fericitul Parinte PAISIE DE LA SIHLA (†18 octombrie), cel care a deschis multora USA RAIULUI: “Tot timpul asta faci: cazi si te ridici… Nu te lasi in disperare” -
  14. Pingback: PARINTELE PAISIE DE LA SIHLA – Punct de intalnire: Poarta Raiului | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: PARINTELE IOANICHIE BALAN, mult-ostenitorul Sihastriei, slujitorul neobosit al neamului sau: “SALVAREA NOASTRA ESTE RUGACIUNEA. LUMEA ESTE LA O RASCRUCE. Strigati mai tare, mai mult, sa auda Dumnezeu strigatul romanilor” | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: “Ascultă ce-ţi spune tătucuţa…” – DIN SCRISORILE PĂRINTELUI PAISIE OLARU, smeritul sfant si marele duhovnic de la Sihla | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate