PARINTELE PETRONIU TANASE – UN CALUGAR DESAVARSIT

21-02-2012 Sublinieri

Vedeti si:

 

Pe 22 februarie facem pomenirea unui an de la mutarea la Domnul a Parintelui Petroniu Tanase, Staretul celui mai vechi asezamant monahal romanesc din Sfantul Munte — Schitul Prodromu.

Inca din tinerete, la numai 14 ani, s-a dus cautand vietuirea ingereasca la vechea lavra a Neamtului, unde se va inchinovia dupa unsprezece ani, iar dumnezeiasca pronie l-a purtat apoi la Manastirea Antim, ce va ajunge lacas al renasterii isihaste a „Rugului Aprins”. La Bucuresti studiaza teologia, dar si matematica si filosofia. Tot la Antim isi vadeste aplecarea carturareasca, incercand sa puna in randuiala biblioteca de acolo, lucrare in care ii va urma peste cativa ani tanarul ierodiacon Bartolomeu Anania, viitorul Mitropolit al Clujului.

Dupa ce slujeste in anii 1950 la cance­laria Sfantului Sinod si la secretariatul Patriarhului Nicodim, se intoarce ca dascal la Seminarul Monahal de la Neamt, unde, in acele vremuri grele, propovaduieste tinerilor invataturile mantuitoare ale dreptei-credinte. Fiind silit de prigonirile stapanirii lumesti sa paraseasca Neamtul, cu inima plina de dragoste pentru Hristos si monahism, izbuteste sa se retraga la Manastirea Sihastria, alaturandu-se unei obsti alcatuite din parinti ca Paisie Olaru, Cleopa Ilie, Ioanichie Balan sau Marcu Dumitrescu. Dupa paisprezece ani de vietuire in Sihastria, unde ajunge vestit pentru marea sa smerenie si ravna in implinirea nevointelor calugaresti, in 1978, alaturi de alti patru monahi din tara, primeste cu bucurie ascultarea de a ajuta la innoirea obstii Schitului romanesc Prodromu, al carui staret este ales sase ani mai tarziu. Slujirea sa in Athos a cuprins, pe langa indatoririle de egumen si duhovnic, o bogata activitate carturareasca, ajungand iubit si cinstit de toti pelerinii din Gradina Maicii Domnului. Pana in cele din urma zile ale sale, Parintele Petroniu a staruit in rugaciu­nea mintii si a cautat sa se apropie cat mai des de Sfintele Taine, adormind cu pace in seara zilei de 9/22 februarie, cand in Sfantul Munte se praznuia odovania Intampinarii Domnului. Intru pomenirea sa, l-am rugat pe unul dintre parintii Schitului romanesc Prodromu sa ne dea o marturie despre Parintele Staret Petroniu. (R.H.)

Ieromonahul Daniel Marc (Prodromu):

Staretul Petroniu, un calugar desavarsit

In anul 1994, pe cand eram staret la Schitul Vovidenia, in Neamt, am pornit impreuna cu cativa parinti intr-un pelerinaj, indreptandu-ne catre Sfantul Munte. Poposind intai in insula Corfu, Mitropolitul locului, Timothei, ne-a primit cu multa caldura. Afland ca mer­gem in Athos, ne-a spus ca acolo se nevoiesc trei parinti romani cu viata sfanta: Parintele Dionisie Ignat, Parintele Ioan Gutu de la Colciu si Parintele Petroniu de la Prodromu. Acelasi lucru aveam sa-l mai aud pe drum de la inca doi parinti greci, asa ca, odata ajuns in Sfantul Munte, am dorit mult sa le sarut mana, sa le cer binecuvan­tarea si sa-i rog sa ma poarte in rugaciunile lor. Cu ajutorul Domnului, asa s-a intamplat.

Intorcandu-ma in tara insa, am luat din Sfan­tul Munte un dor dupa aceste locuri pline de har. Dupa doi ani am primit din nou binecuvantarea sa vin in Athos pentru o vreme, ca sa ma linistesc sufleteste. Cu cateva zile inainte de a pleca, am ajuns la Preasfintitul Gherasim Putneanul, cel care m-a hirotonit, si i-am spus dorinta mea. Iar el mi-a raspuns: Daca mergi si faci ascultare de Petroniu, la sfarsitul vietii nu vei mai trece prin vami, vei zbura direct la Cer!”

Am fost atunci primit in obstea Schitului Prodromu. Inceputul a fost greu, mi se parea ca am lasat palatul si am venit la coliba. La pat de scandura cu o patura pe el, lampa cu gaz, baie fara apa calda si fara dus, slujbe de noapte lungi si obositoare. Desteptarea o facea insusi Parintele Staret, batand si deschizand usa fiecarei chilii. Dimineata, dupa slujba, ne odihneam putin, maxim doua ore, dupa care fiecare mergea la ascultare, pana seara, la Vecernie. In zilele de post, masa se lua o singura data pe zi, fara ulei, iar in celelalte de doua ori pe zi. De atunci, cu ajutorul Bunului Dumnezeu si al Maicii Domnului, au trecut saisprezece ani, vreme in care am avut ocazia sa-l cunosc intr-o oarecare masura pe Parintele Staret Petroniu.

Cum mi-l amintesc pe Parintele Petroniu

Pentru mine a fost un „pom frumos, drept, inalt, impodobit cu multe roade“. Era putin cam „zgarcit”, nu dadea prea usor din fructele sale al­tuia, desi ne graia in fiecare saptamana cuvinte cu putere multa, prin care ne indemna pe fie­care sa ne ingrijim „pomul nostru”, ca sa putem aduce si noi roade bogate.

Dupa numai cateva luni, am cerut binecuvantarea sa merg la un hram al unei manastiri athonite. Dar Parintele Staret mi-a spus: „Nu o sa te folosesti, frate, avem si noi aici slujba frumoasa la biserica… Fiecare are chilia sa, unde poate sa-si faca randuiala calugareasca. Daca o sa pleci, acolo n-o sa intelegi slujba, care este in greceste, o sa te intalnesti cu alti calugari romani si o sa se faca vorbarie multa. O sa ramai cu oboseala si fara canonul calugaresc care trebuie facut. Atunci cu greu i-am inteles cuvintele. Mai tarziu insa, am vazut ca a avut perfecta dreptate.

Am primit mai multe ascultari, care cereau seriozitate, tragere de inima si o respectare stricta a programului. Cea mai grea a fost ascultarea de chelar, atunci cand parintele mi-a spus: „Frate, n-ai blagoslovenie sa dai la nimeni nimic. Aici totul este de obste, totul se pune pe masa la toti fratii“. Ne vorbea la masa, mai ales cand faceam vreo greseala sau incalcam programul, dar intot­deauna ne graia in asa fel incat sa nu-l supere pe cel ce nu era in randuiala, ci vorbea de parca el insusi ar fi fost acela care incalcase randuielile.

In respectarea programului, a fost ca un ceas. Niciodata nu a intarziat la biserica, de fiecare data ajungea cu cincisprezece minute inainte de inceperea slujbelor si a slujit pana la 90 de ani, facand de rand la Sfantul Altar. A iubit mult bi­serica, slujbele si cantarile liturgice, el insusi fiind un mare psalt. Slujbele de 8-10 ore i se pareau scurte, mereu spunea sa se citeasca mai rar, ca stam in fata si in casa lui Dumnezeu si a Sfintilor.

Cand cadelnitam prin biserica, nu-i placea sa ne oprim in dreptul lui si sa-l cadim de mai multe ori, sau sa ne plecam capul in fata lui. Daca faceam asa, se-ntorcea intr-o parte, plecandu-si capul. Pana in ultima zi in care a putut veni la biserica, pe timpul Sfintei Liturghii statea numai in picioare. La masa era tare cumpatat; niciodata nu a mancat tot din ce i se punea, totdeauna lasa cel putin trei linguri in farfurie. Nu accepta usor sa-l ajuti, sa-i saruti mana sau sa-l lauzi – nici in ultimele saptamani, cand a stat la pat. A incuviintat foarte greu sa-l ajute cineva cand a fost bolnav, si atunci numai un singur parinte, care a facut-o cu multa dragoste. In biserica nu vorbea niciodata, decat la mare nevoie.

A iubit florile, fiind un iscusit florar. Pe toti oamenii i-a iubit la fel, chiar si pe cei de alte con­fesiuni. In fiecare floare, in fiecare om, Parintele vedea mana si chipul lui Dumnezeu. A avut un mare discernamant, niciodata nu a rupt o floare ca s-o puna in chilie, niciodata nu a dispretuit vreun om. Cand a fost vorba de persoane de alta credinta, a fost atent si nu a dat cele binecuvan­tate sau cele sfinte celor straini de Ortodoxie. Cunostea bine si respecta cu strictete canoanele si invataturile Sfintilor Parinti.

Cand auzea ca s-a dat libertate pacatelor si oamenii fac pacate grele, se aprindea foarte tare, spunand ca asemenea caderi vor aduce pedeapsa peste popoare. Iar cand oamenii Bisericii faceau anumite greseli sau incalcau canoanele, el nu a incuviintat. Insa atunci cand a fost rugat sa scrie despre asemenea cazuri, s-a abtinut sa judece, asteptand sa vada care este mai intai atitudinea Sfantului Sinod. Avea credinta ca Duhul Sfant va fi cu Biserica pana la sfarsitul veacurilor. Ne indemna sa-I multumim lui Dumnezeu ca ne aflam in acest loc sfant, sa profitam de acest lu­cru, sa facem cele ale calugariei si sa ne vedem fiecare de lucrarea mantuirii personale.

A fost un calugar desavarsit, de multe ori aveai impresia ca nu este el Staretul… Avea o smerenie adanca, uneori greu de inteles pentru mine, care nu eram la aceeasi adancime a sme­reniei. El insusi facea ascultare de cei carora le incredintase sarcini mai importante ale Schitu­lui, trecand doar de putine ori peste hotararile iconomului, ale eclesiarhului, ale duhovnicului si ale celor ce cunosteau cum trebuie facute mai bine anumite lucruri.

Invatatura Parintelui

A iubit mult cartile si scrierile oameni­lor invatati, fiind ca o albina care aduna de peste tot ce e mai bun si mai folositor pentru mantuire. A fost pentru noi, toti, o pilda de urmat. Mai mult, ne-a fost invatator, busola si far pentru mantuirea sufletelor. Ne vorbea mereu despre decaderea monahismului din zilele noastre, despre ce a adus modernismul, despre viata duhovniceasca si materiala, despre Traditie, Sfanta Scriptura, despre Sfintii Parinti si indrumarile lor in monahism si crestinism.

Facea comparatii intre viata duhovniceasca si materiala din trecut si de azi, spunand ca „pomul dupa roade se cunoaste” (Matei 7, 20). Re­zultatele le vedem destul de bine, omul a cautat sa-si faca mijloace de trai cat mai comode — masina, televizorul, te­lefonul si celelalte devenind azi idoli pentru om. Cei bolnavi acum isi pun nadejdea numai in medicamente, nu in puterea rugaciunii si a lui Dumne­zeu. Toate acestea au adus o instrainare de Dumnezeu; omul crede ca poate fa­ce totul si fara Dumnezeu, ajungand sa-L dispretuiasca, sa-L huleasca, ba, mai mult, sa se roage lui satana si sa se inchine lui. Atunci cand le merge rau in casa, oamenii nu mai cheama preotii sa faca rugaciuni, nu mai merg la biserica sa se marturiseasca, ci divorteaza.

Despre randuiala calugareasca, Pa­rintele ne invata ca monahul trebuie sa-si pazeasca cele cinci simturi, adica tot ceea ce vine din afara, paza sim­turilor fiind o lucrare mai usoara decat lupta cu pacatul care, odata intrat in suflet, lasa o pata, o murdarie sau o radacina care se scoate foarte greu, in zeci de ani (de pilda saptesprezece ani, cum vedem la Cuvioasa Maria Egip­teanca). Pentru a spala sufletul de lucrurile pacatoase, iti trebuie de multe ori, parca, toata apa din mare. Este aproape imposibil sa stai in mijlocul acestor lucruri pacatoase si sa nu te murdaresti de ele, asa cum nu poti spala rufele langa cineva care lucreaza cu carbuni — de aceea se cere pentru calugar sa fuga de lume.

Cum s-a infiintat monahismul? Dupa ce au incetat prigonirile si crestinismul a ajuns religie de stat, crestinii au ascultat de glasul Evanghe­liei si au incercat sa puna in practica virtutile cele mai inalte, intai traind in mijlocul orasului, dar au observat ca erau inconjurati de ispite, de prea multe bunatati de la care le era greu sa se abtina, si atunci au fugit in pustie. Acolo au zidit lacasuri sfinte, pe care le-au ingradit cu ziduri inalte, izolandu-se de lume, si au pus biserica in mijloc, ca semn ca preocuparea lor centrala trebuie sa fie cea duhovniceasca. Acele manastiri care nu au ziduri de imprejmuire nu sunt manastiri, dupa randuielile Sfintilor Parinti. Vedem ca, dupa ce au inaltat zidurile, inchideau si poarta pe timpul noptii, tocmai pentru a fi mai feriti de ispite. Mai mult, fiecare calugar avea o chilie unde se retragea ca sa nu vada si sa nu auda nimic din afara, pentru a se ocupa cu rugaciunea si cu cele duhovnicesti. Ne mai spunea ca Dumnezeu l-a facut pe om cu minte si cu inima, si in inima se gaseste tronul lui Dumnezeu. Acolo trebuie El cautat si gasit. De aceea calugarul a facut toate aceste paravane catre exterior, pentru a-L putea gasi pe Dumnezeu in interiorul sau, pentru a sta de vorba cu El si a-L simti in inima sa. Dar azi, cand vedem si auzim despre cate un calugar ca are in chilie televizor, radio si alte lucruri care tin de confortul vietii moderne, oare se poate intalni unul ca acesta cu Dumnezeu in rugaciune si il mai poate pastra in inima sa? Este imposibil. De altfel, vedem si rezultatele: nemultumiri, nestatornicii, caderi in pacate, sminteli si altele. Cand se pun la rugaciune si la citirea Sfintilor Parinti, mintea le zboara la lucruri pacatoase, la imagini urate, toate aces­tea fiind foarte greu de scos din mintea si din inima calugarului.

Doua marturii

Mi-au ramas in minte doua marturii aduse de doi parinti ai Bisericii despre puterea rugaciunii pe care o avea Parintele Petroniu. Prin anul 1997, Arhiepiscopul Calinic al Argesului a fost in pelerinaj la Sfantul Munte. In cuvantul tinut atunci, a spus, printre altele:

Sunt 20 de ani de cand am fost ultima data la Prodromu, si atunci am plecat cu o mare tristete vazand ca totul se darama… Ploua chiar si in biserica mare. Fiecare om, fiecare casa, fie­care manastire si tara are cate un inger pazitor. Acolo unde o casa se darama, o manastire se pustieste si un popor este in razboi si piere, acolo rugaciunea si faptele bune nu au prisosit, iar pacatele au fost multe si mari. Azi, dupa douazeci de ani, privesc si vad ca totul a prins viata, a inflorit din nou. Toate acestea sunt ro­dul liturghiilor neintrerupte ale Parintelui Petroniu“.

Din prima si pana in ultima zi a vietii sale, a tinut sa se faca zilnic cele sapte laude si Dumnezeiasca Liturghie la biserica. De la toate slujbele, Parintele Petroniu era nelipsit.

A doua marturie despre puterea rugaciunii Parintelui Staret am aflat-o de la Parintele Nectarie (Lazar) Prodromitul. Inaintea venirii Parintelui Petroniu in Sfantul Munte, aceste locuri erau mereu zguduite de cutremure pu­ternice. In primul an al venirii Parintelui Sta­ret, intr-o zi a fost un cutremur puternic de s-au clatinat cladirile, iar in unele chilii a cazut tencuiala. Parintii au iesit cu totii pe holul chi­liilor, iar Parintele Nectarie a spus:

Sa fugim, parintilor, in curte!“.

Dar Parintele Petroniu a zis:

Nu, fratilor, sa stam in chilie si sa ne ru­gam.

Şi de atunci pana acum nu a mai fost nici un cutremur. De asemenea, Parintele Nec­tarie spunea ca in toti anii vietii Parintelui Staret Petroniu, aici s-a simtit si s-a vazut un acoperamant, o binecuvantare si o pace peste Schitul nostru. Acest lucru l-am simtit si l-am vazut si eu, ca si alti parinti din Schit.

Rugaciunea, biserica si Sfintele Taine

In ultimele luni, puterile fizice au inceput sa-i slabeasca, totusi cu greu a acceptat sa ia in mana o carja. Apoi a fost nevoit sa fie sprijinit de un parinte, care-l ajuta sa vina la biserica si la trapeza. Pana intr-o zi, cand am simtit cu totii in biserica un mare gol, o pustietate. Desi erau toti parintii in biserica, lipsea cineva… Lipsea Parintele Staret. A cazut la pat, s-a luptat pana in ultima clipa, cu putina forta pe care o mai avea, ca sa nu se leneveasca. La inceput, se ridi­ca si statea pe marginea patului, cu metaniile in mana, spunand „Doamne, Iisuse…“, atata vreme cat stia ca este slujba la biserica. Mereu il intreba pe ucenic: unde a ajuns slujba, cat este ceasul si cand vine preotul sa-l impartaseasca? Singura lui grija si cel mai mult vorbea despre rugaciune, despre biserica si despre dorinta de a veni cat mai repede preotul cu Sfintele Taine. Altceva nu-l interesa prea mult. De asemenea, in toate aceste saptamani de boala nu a acceptat sa manance inainte de programul stabilit la care obstea lua masa; desi ucenicul uneori il mai in­demna sa ia masa, sfintia sa intotdeauna intreba daca obstea a mancat. Observand ca puterile il parasesc, am mers pe 15 ianuarie sa-mi cer ier­tare, sa iau binecuvantare si un cuvant de folos. Intai el si-a cerut iertare de la mine, dupa care m-a rugat sa nu uit fagaduintele calugaresti, sa nu fac pogoramant si compromis cu mine in­sumi, sa nu fac sminteala, sa-i intaresc pe fratii din obste, iar Domnul sa-mi randuiasca un sfarsit bun si crestinesc.

Pe 9/22 februarie, la ora 14:30, am simtit nevoia sa merg sa-l vad. Se afla intr-un somn adanc… Dintr-un om inalt si drept, ajunsese firav, garbov, numai piele si oase. La plecare, i-am sarutat mana care era aproape rece, am pus mana pe picioarele sale si am vazut ca si ele se raceau. I-am spus ucenicului: „Nu o mai duce mult…“. In vremea Pavecernitei ne aflam cu totii in biserica. In clopotnita a inceput sa bata rar si tare clopotul cel mare… Pentru toti a fost ca un cutremur; am inceput sa ne privim unii pe altii, spunandu-ne: „A trecut la cele vesnice Parintele Staret… Dumnezeu sa-l ierte!”

(din: revista “Familia ortodoxa, nr. 2 (37)/ februarie 2012)

Cititi si:


Categorii

Calugaria / viata monahala, Parintele Petroniu Tanase, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “PARINTELE PETRONIU TANASE – UN CALUGAR DESAVARSIT

  1. Zi aliturgica

    Pericopa apostolica: I Corinteni 4, 6- 15

    6. Fiindcă Dumnezeu, Care a zis: “Strălucească, din întuneric, lumina” – El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoştinţa slavei lui Dumnezeu, pe faţa lui Hristos.
    7.Şi avem comoara aceasta în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârşitoare este a lui Dumnezeu şi nu de la noi,
    8. În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi;
    9. Prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi;
    10. Purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru.
    11. Căci pururea noi cei vii suntem daţi spre moarte pentru Iisus, ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru cel muritor.
    12. Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa.
    13. Dar având acelaşi duh al credinţei, – după cum este scris: “Crezut-am, pentru aceea am şi grăit”, – şi noi credem: pentru aceea şi grăim,
    14. Ştiind că Cel ce a înviat pe Domnul Iisus ne va învia şi pe noi cu Iisus şi ne va înfăţişa împreună cu voi.
    15. Căci toate sunt pentru voi, pentru ca, înmulţindu-se harul să prisosească prin mai mulţi mulţumirea, spre slava lui Dumnezeu.

  2. Pilda vietii Parintelui ne lasa fara cuvinte. Deci se poate sa ai intr-adevar dragoste si smerenie, si o viata plina de roade bune.

  3. Pingback: ULTIMUL INTERVIU DAT DE MARELE DUHOVNIC PETRONIU TANASE PRODROMITUL: “Daca nu ne pregatim in lumea aceasta, o sa ajungem niste nefericiti, bantuiti vesnic de pacatele pe care le-am facut” -
  4. Pingback: FERICIRILE explicate dumnezeieste de Parintele Calciu. Ce (nu) inseamna A FI SARAC CU DUHUL? -
  5. Pingback: CUVIOSUL AMBROZIE de la Man. Dadiou – 100 de ani de la nastere, 6 ani de la fericita sa adormire. AMBROZIA CEREASCA A SMERENIEI INAINTE-VAZATOARE -
  6. Pingback: PARINTELE PETRONIU DE LA PRODROMU DESPRE TELEVIZOR SI PREGATIREA PENTRU VIATA VESNICA: “Lumea e asa de strambata si de indepartata de Dumnezeu, incat lucrurile crestinesti i se par nebunie” -
  7. Pingback: Cuvantul PARINTELUI PETRONIU TANASE la Duminica Infricosatei Judecati: “O, ce ceas va fi atuncea…” DREPTATEA SI POGORAMANTUL LUI DUMNEZEU -
  8. Pingback: FERICITUL PARINTE PETRONIU TANASE, marele duhovnic al Prodromului athonit (22 februarie – 3 ani de la adormirea intru Domnul) despre NUMARUL 666 -
  9. Pingback: AVVA PETRONIU TANASE in amintirea ucenicilor si fratilor sai de la Prodromu: UN OM SFANT, CU DARUL DISCERNAMANTULUI SI AL STRAVEDERII -
  10. Pingback: PARINTELE PETRONIU PRODROMITUL († 22 februarie 2011) | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: PARINTELE PETRONIU si CHEMAREA LA ADANCIREA VIETII DUHOVNICESTI: “Astăzi este în lume o orbire înfricoşată, o strâmbare a învăţăturii creştine. În ce hal se găseşte creştinătatea în vremurile noastre băgăm de seamă şi din faptul
  12. Pingback: azi… Pr. Petroniu Tănase | Gabriela Mihaita David
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate