FERICIRILE explicate dumnezeieste de Parintele Calciu. Ce (nu) inseamna A FI SARAC CU DUHUL?

26-03-2012 Sublinieri

“Sa nu va rusinati de lacrimi niciodata!”

Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor!

“În general s-a împământenit între noi, creştinii – vorbesc de creştinii mai superficiali – să luăm în derâdere sărăcia cu duhul şi să spunem: acesta e sărac cu duhul, e prost, e înapoiat mintal, nu ştie pe ce lume trăieşte. Însă sărăcia cu duhul este o virtute, o mare virtute! Sărăcia cu duhul înseamnă să fii sărac de toate lucrurile lumii acesteia, încât duhul tău să nu se lege de nimic, nici de avere, nici de situaţie socială, nici de luptă politică, nici de nimic altceva! Să nu te legi de nimic din cele de care oamenii se ataşează. Sufletul tău să fie liber, să trăieşti liber, dar ca un străin în lumea aceasta. Fiindcă în lumea asta a fi liber înseamnă a fi străin de lume. Lumea te robeşte. Prin toate sistemele ei de legi, prin toate obiceiurile lumeşti, prin toată tradiţia aceasta materială, lumea ne leagă, ne subordonează, ne face sclavi. Iar dacă nu devii sclavul acestor concepţii eşti un corp străin, un element străin în lumea aceasta. De aceea spune Iisus: „Fericiţi cei săraci cu duhul!”. Sunt fericiţi cei care nu s-au legat de lumea aceasta, nu şi-au făcut un idol din lume, nici din învăţătura lumească, nici din gloria lumească, nici din bogăţia lumească. Ei trăiesc ca o fiinţă străină într-o lume plină de păcate.

Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia!

Vedeţi, a fi, a deveni o parte sau un şurub al vieţii acesteia este o suferinţă. Şi atunci cel care este în lume, dar care vrea să nu fie în lume, acela se întristează, acela plânge, acela varsă lacrimi. Varsă lacrimi pentru el, pentru aproapele lui, pentru toţi cei care sunt în suferinţă, pentru păcătoşi. El se roagă cu lacrimi pentru cei care îl vrăjmăşesc şi pentru cei care îl iubesc. Aţi auzit azi rugăciunile de la Sfânta Liturghie ale Sfântului Vasile cel Mare:

Doamne, pe cei buni păstrează-i în bunătatea lor. Pe cei răi, fă-i buni! Celor care ne vrăjmăşesc stinge-le vrajba! Pe cei care ne iubesc pe noi întăreşte-i! Tinereţile le condu cu înţelepciunea Ta, bătrâneţile le întăreşte, pe copii îi creşte în dragostea Ta!”.

Aceasta înseamnă cei ce plâng.

V-aţi gândit vreodată că Mântuitorul, Care a fost Fiul lui Dumnezeu şi a venit în această lume, nu a avut decât o singură cămaşă în care a umblat îmbrăcat? Desculţ prin căldura Israelului, călcând peste pietre… Şi când a venit cineva, un bogat şi i-a spus: „Vreau să Te urmez oriunde vei merge“, El i-a răspuns: „Fiul Omului n-are unde să-şi plece capul. Vulpile au vizuini, păsările cerului cuiburi, dar Fiul Omului n-are unde să-Şi plece capul!”.

Aşa a fost Iisus! Un străin în lumea aceasta. A plâns pentru toţi, a plâns pentru Lazăr, pentru toată suferinţa oamenilor... Iar Dumnezeu I-a dăruit slava învierii Sale. Să ştiţi că lacrimile care se varsă pentru durerea cuiva sunt lacrimi binecuvântate. Ele vă spală inima şi sufletul. Să nu vă ruşinaţi de lacrimi! Niciodată! Plângeţi şi pentru necazurile personale, dar să nu vărsaţi lacrimi de furie, de mânie sau de blestem! Să vărsaţi lacrimi de durere, de dragoste, căci ele vă purifică sufletul şi vă apropie de Hristos. Şi aşa fericiţi veţi fi.

Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul!

Nu este vorba de a moşteni pământul acesta lumesc. Aici cei duri, cei fără scrupule moştenesc pământul! Ei sunt oamenii care conduc, ei sunt oamenii care au în mâna lor frâul, cuţitul şi pâinea, averea şi puterea. Moştenirea pământului pentru cei blânzi este alta. La sfârşitul lumii, spune Sfântul Apostol Petru, cerurile vor arde, pământul va fi limpezit prin foc şi va fi mai alb decât oasele celor care au murit. Şi acest pământ va fi un cer nou şi un pământ nou, în care va trăi pururi dreptatea. Acest pământ îl vor moşteni cei blânzi, nu pământul de acum! Pământul de acum e în mâinile satanei, pentru că cei care sunt puternicii zilei nu sunt trimişi de Dumnezeu, nu se gândesc la Dumnezeu, nu se gândesc la cei slabi, decât numai în treacăt, numai cu intenţia de a-şi face propagandă.

Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate, că aceia se vor sătura!

Chiar dacă nu suntem prea buni, chiar dacă nu ne manifestăm bunătatea sau nu practicăm o bunătate reală, totuşi inima noastră, interiorul nostru, conştiinţa noastră ne vorbesc despre o dreptate adevărată. Este dreptatea lui Dumnezeu şi inima noastră suferă, însetează pentru această dreptate chiar dacă nu suntem în stare să o realizăm. Poate nici nu ne-o imaginăm cu adevărat. Dacă fiecare dintre noi are un înger şi o conştiinţă, o conştiinţă care vine de la Dumnezeu, pe care venirea lui Iisus ne-a curăţit-o de toată zgura neînţelegerii, atunci este numai în puterea noastră a aplica legea dreptăţii sau a nu o aplica. In mâna noastră stă această alegere, dacă nu o aplicăm suntem păcătoşi. Dar important pentru noi e că aspirăm lăuntric la o dreptate, că aspirăm la o sete către dreptate şi că Dumnezeu ne va sătura cândva în dreptatea împărăţiei Fiului Său, atunci când vor împăraţi pe pământ adevărul şi dreptatea dumnezeiască.

Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui!

Aceasta se adevereşte chiar în lumea noastră păcătoasă. Dacă eşti milostiv, Dumnezeu te miluieşte. Dacă eşti bun cu alţii, şi alţii vor fi buni cu tine. Dacă mila ta se manifestă în fapte, vei fi binecuvântat. Şi chiar dacă cineva te va critica vreodată, nu va putea să nu recunoască că eşti milostiv, iar când vei fi în nevoie, să ştii că se va găsi cineva să te miluiască.

Noi spunem că Dumnezeu este drept, dar înainte de a fi drept, Dumnezeu este şi bun. Dacă Dumnezeu ar fi numai drept, numai justiţiar, în clipa aceasta ar trebui să pierim toţi, pentru că suntem plini de păcate, păcătuim tot timpul, şi când venim la biserică, peste tot. Nimic nu ne ţine în viaţă din faptele noastre, ci numai mila şi iubirea lui Dumnezeu.

Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu!

Dumneavoastră ştiţi foarte bine lucrul acesta. De aceea vă duceţi la biserici, la mănăstiri, pentru că ştiţi că acolo sunt oameni curaţi, care au o legătură mai adâncă cu Dumnezeu, care îl văd. Şi v-am spus odată că îmi povesteau monahii despre Părintele Petroniu care este la mănăstirea noastră din Sfântul Munte, la Prodromu, că atunci când se ruga el, pe Sfânta Masă apăreau picioarele Mântui­torului, însângerate. El îl vedea pe Dumnezeu. Pentru aceasta şi noi, dacă ne păstrăm inima curată, ori dacă ne-o curăţim, vedem pe Dumnezeu într-un fel sau în altul. Dumnezeu poate să-ţi vorbească printr-o descoperire, vorbesc de descoperirile adevărate, nu de cele satanice, dar Dumnezeu îţi vorbeşte şi prin nişte inspiraţii interioare, prin înţelegeri adânci ale unor taine ale mântuirii.

Mărturisesc că de multe ori m-am rugat şi poate din cauza necredinţei mele, Dumnezeu nu mi-a împlinit cererea, dar de foarte multe ori rugăciunea mea s-a împlinit! M-am rugat pentru alţii, iar rugăciunea s-a împlinit şi m-am îngrozit! Ce sunt eu, ca Dumnezeu să asculte rugăciunea mea? Cum spune psalmistul, ce este omul ca să aibă aşa cinste, să fie puţin mai prejos decât îngerii [n.n. Ps. 8, 4-5]? Însă nu pentru virtuţile noastre Dumnezeu ne împlineşte rugăciunile, ci pentru bunătatea Lui şi pentru credinţa cu care ne rugăm.

Dacă aveţi inima curată şi vă rugaţi lui Dumnezeu, El ascultă cererea voastră. Să nu vă rugaţi niciodată pentru răul cuiva! Cei care fac rău, aceia se duc la vrăjitori. Degeaba ai să te rogi tu la Dumnezeu să facă rău cuiva, pentru că Dumnezeu este bun înainte de a fi drept, şi apoi, de unde ştii tu că ai dreptate, pentru că tu eşti subiectiv! Adeseori avem în faţă numai interesul propriu şi uităm de adevăr şi de dreptate.

Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema!

Cel mai mare făcător de pace a fost Hristos. El a adus în lume această pace, la Cina cea de Taină, când le spune ucenicilor Săi: Pacea Mea dau vouă! Nu cum dă lumea, ci pacea Mea dumnezeiască!”. Una este pacea încheiată prin armistiţii, prin tratate care sunt rupte în clipa următoare şi alta este pacea în Dumnezeu. Toate tratatele încheiate în lume s-au spulberat curând. Au creat războaie şi mai puternice decât înainte. De aceea alta este pacea despre care vorbeşte Mântuitorul aici.

Să ştiţi că vremea comunismului – nu mai vorbesc de persecuţiile romane, care au dat milioane de martiri – a dat şi ea milioane de martiri cunoscuţi şi necunoscuţi, cu morminte cunoscute şi necunoscute. Au fost oameni care au mers la închisoare afirmând iubirea lor faţă de Hristos şi purtând în inima lor pacea Lui, oameni care, chinuiţi fiind, se rugau pentru călăii lor. Şi nu au fost cazuri izolate, ci mii şi mii de cazuri în care oamenii chinuiţi se rugau pentru cei care îi chinuiau, pentru cei care îi ţineau în închisori, fiindcă aşa spune Mântuitorul, să ne rugăm pentru vrăjmaşii noştri!

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este Împărăţia cerurilor!

Toată istoria creştinismului e istoria suferinţei. Dintru început şi până la sfârşitul lumii acesteia, creştinismul va fi persecutat într-un fel sau altul, violent sau neviolent. Dar nu vor înceta niciodată persecuţiile, pentru că, aşa cum am spus la început, creştinul este ca un străin care nu are unde să-şi plece capul.

Aceasta este poziţia noastră în această lume şi vom fi prigoniţi, batjocoriţi, vor râde de noi şi vor spune că suntem nebuni. Şi vor spune că suntem mistici, ca şi cum misticismul ar fi o crimă, iar crima politică ar fi o virtute. Aşa cum se fac astăzi crime politice. Pentru că noi am înţeles exact care este poziţia lui Iisus în lumea aceasta şi mergem pe calea Lui.

Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî pe voi şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră din pricina numelui Meu!

Este o continuare la fericirea anterioară, pentru că noi, dacă suntem prigoniţi, şi persecutaţi, şi batjocoriţi în lumea aceasta, este pentru numele lui Hristos. Nimeni nu-l batjocoreşte pe un smintit, orice ar spune, pentru că ştie că e smintit. Nimeni nu-l batjocoreşte pe unul care şi-a făcut o viaţă frumoasă în lumea aceasta. Dar pe noi lumea ne batjocoreşte, învăţaţii lumii acesteia ne batjocoresc, puternicii lumii ne batjocoresc. Ne batjocoresc şi cei mici pentru că nu ştiu, n-au cunoştinţă de adevărul credinţei. Şi totuşi trecem prin lume purtând pe frunte această cunună de spini spirituală, mărturisind pe Dumnezeu, rugându-ne pentru lume, pentru pacea lumii, pentru vrăjmaşii noştri, pentru cei care ne fac rău şi pentru cei care ne fac bine.

De aceea încheie Iisus Hristos:

Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri!

Să căutăm răsplata din ceruri. Să nu căutăm răsplata aceasta de pe pământ. Pentru că orice răsplată în lumea aceasta trece ca o floare. A venit un vânt, a dat o ploaie şi s-a scuturat. Numai plata din ceruri rămâne veşnică şi ea va încununa fruntea noastră la Judecata de apoi şi în viaţa care urmează după Judecată. De aceea spun: spovediţi-vă, împărtăşiţi-vă, citiţi Fericirile şi le aplicaţi! Evanghelia nu este un exerciţiu intelectual, nu e un exerciţiu de cunoaştere a înţelepciunii lumeşti, Evanghelia este un exerciţiu spiritual de cea mai înaltă valoare. Inseamnă să urmezi pe Hristos.

Am explicat aceste Fericiri ca să înţelegeţi care este sensul lor, însă citindu-le acasă şi cugetând puţin, veţi vedea ce stare de bucurie vă vor trezi în suflet aceste Fericiri şi poate şi părerea de rău că nu sunteţi ca cei pe care Iisus îi fericeşte. Să ştiţi că dincolo de posibilitatea noastră de împlinire a poruncilor lui Dumnezeu stă harul lui Dumnezeu, iubirea Lui pentru noi. Aceasta nu ne părăseşte nici în cele mai grele situaţii, când suntem asupriţi, nici când suntem în păcate grele, dacă din adâncul sufletelor noastre strigăm: „Iisuse Hristoase, arată-mi mie slăvită Învierea Ta!”.”

(din: Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Ed. Bonifaciu, Bacau, 2009)

Legaturi:


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, FERICIRILE, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Gheorghe Calciu, Razboiul nevazut, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

24 Commentarii la “FERICIRILE explicate dumnezeieste de Parintele Calciu. Ce (nu) inseamna A FI SARAC CU DUHUL?

  1. Cred (si sper sa nu gresesc) ca ar trebui mentionat si ca Fericirea I (Fericiti cei saraci cu duhul…) nu se refera la faptul ca oamenii prosti (cu sensul de ne-inteligenti) sunt (neaparat) mai presus decat cei mai inteligenti, ci sensul se refera strict la atasamentul fata de placerile lumesti, asa cum spune articolul.

  2. Frumoase cuvinte, multumim !

  3. @ Petru:

    Nu, ci se refera la faptul ca ceea ce Evanghelia denumeste “saraci cu duhul” NU inseamna “prosti” defel, asa cum s-a incetatenit in limbajul si in gandirea omului modern si “destept”. Inseamna smeriti..

    A se vedea si:
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/03/26/fericirile-talcuire-rafail-noica-saraci-cu-duhul/

  4. A 10-a Rugăciune către Prea-sfânta Născătoarea de Dumnezeu.

    Prea Sfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, Doamna lumii, Lauda mea, Nădejdea mea, Scăparea mea, Părtinitoarea mea, Acoperământul, Mângâierea, Veselia mea, pe mine cel stăpânit de multe greşale miluieşte-mă, şi arată îndurările tale cele grabnice către mine păcătosul şi cu totul spurcatul. Ceea ce ai născut Lumina cea adevărată, luminează-mi ochii cei înţelegători ai inimii mele. Ceea ce ai purtat în pântece Izvorul nemuririi, înviază-mă pe mine cel omorît de păcat. Cea bună a celui Bun, cea iubitoare de oameni a celui iubitor de oameni, cea milostivă a celui milostiv, şi Maică a Prea-înduratului Dumnezeu, dă umilinţă şi zdrobire întru inima mea, şi chemare înapoi întru robiile cugetelor mele. Şi îmi dăruieşte minte dureroasă şi ostenicioasă întru această de acum slavoslovie a ta. Şi îmi dă mie lacrimi de pocăinţă şi de umilinţă. Ca să laud şi să slăvesc întru-tot-sfânt numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

  5. A 5-a Rugăciune către Sfânta Treime.
    A Sfântului Ioann Gură de Aur.

    Slavă Ţie, Doamne Dumnezeul nostru, slavă Ţie. Slavă întru cei dintru înălţime, şi pe pământ, Celui ce eşti fără de măsură mai presus de toată fiinţa şi Dumnezeirea, Unuia singur Dumnezeu. Slavă Ţie, Prea-înţeleptului Ziditor şi Stăpânitor a toate, şi nouă Făcător de bine şi Dătător, pentru toate care sîntem şi care avem. Slavă Ţie, celui ce ne suferi pe noi, nevrednicii şi păcătoşii, a sta înaintea slavei Tale. Slavă Ţie, o, fericită Treime, întru o desăvârşit şi prea-singuratecă unime a firii: Părinte, Fiule, şi Sfinte Duhule. Slavă Ţie, Făcătorului a toată firea cea gândită şi simţită. Slavă Ţie, Prea-bunului, şi Atotputernicului, şi mai presus de fiinţă, şi Milostivului, şi Înduratului Părinte şi Stăpân. Mă închin şi cu sufletul şi cu trupul mărimii Tale, eu, zidirea Ta cea prea netrebnică. Laud înţelepciunea Ta cea necercată, mulţumesc purtării Tale de grijă celei cu totul neînţelese. Prea-binecuvântez îndelungă răbdarea Ta, cea prea-neasemănată şi prea-bună.

    Dumnezeule, Treimea cea prea-sfântă şi prea-fericită, mântuieşte-mă. Dumnezeule, lauda mea să nu o taci. Ia aminte spre rugăciunea mea, şi să nu mă părăseşti. Dumnezeule Prea-sfinte, prin Cuvântul Tău şi prin Duhul Tău sfinţeşte-mă. Cu Cuvântul Tău de iznoavă zideşte-mă, şi cu Duhul Tău povăţuieşte-mă. Pe mintea mea cea omorâtă Cuvântul Tău să o însufleţeze, şi pe voirea mea, Duhul Tău cel Prea-sfânt. Mare întru tărie, puternice Doamne, sădeşte în inima mea dragostea legilor Tale, simţirile mele supune-le cuvântului, cuvântul meu întăreşte-l, mintea mea o luminează cu razele adevărului Tău, voinţa mea către Tine întoarce-o, Cel singur cu adevărat dorit, limba mea deprinde-o să zică totdeauna: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, miluieşte-mă. Doamne, prin Fericita Fecioară curăţeşte-mă pe mine, păcătosul, şi mă mântuieşte. Doamne, prin Crucea Ta păzeşte-mă. Doamne, prin Sfinţii Tăi Îngeri îngrădeşte-mă. Doamne, prin Sfinţii Mărturisitori ai Adevărului într-armează-mă. Doamne, prin toţi Sfinţii trimite peste mine mila Ta. Doamne Iisuse, în dar miluieşte-mă pe mine, cel cumpărat prin Sângele şi numele Tău cel prea-scump. Duhule al lui Dumnezeu cel Prea-sfânt, vino, şi Te sălăşluieşte întru mine, şterge spurcăciunile cele de mulţi ani ale păcatelor mele. Goneşte de la mine duhurile desfrânării şi ale vicleşugului. Străluceşte în inima mea făclia darurilor Tale. Opreşte-mă pe mine şi mă împiedică dinspre împătimirile veacului acestuia. Trage-mă pe mine cu totul către dragostea de-a pururea vecuirii. Prea-sfântă Treime, prin îndurările Tale miluindu-mă, mântuieşte-mă.

    Învredniceşte-mă ca cu evlavie să-Ţi înalţ acea rugăciune, prea-deplin şi de Dumnezeu învăţată: Tatăl nostru care eşti în Ceruri, sfinţească-se numele Tău… şi celelalte. Doamne Dumnezeule, dă-ne nouă, robilor Tăi, rugămu-ne, întru neîncetată mântuire a sufletului şi a trupului să ne veselim. Şi cu mijlocirea slăvitei şi fericitei Pururea-Fecioarei Mariei, învredniceşte-ne pe noi, izbăvindu-ne de scârba aceasta de acum, să ne îndulcim de veşnica bucurie, prin Domnul nostru Iisus Hristos, cu Care, împreună cu Sfântul Duh, şi viezi, şi împărăţeşti în vecii vecilor. Amin.

    http://www.scribd.com/doc/38652810/A-Pan-This-Ma

  6. Concret,”Fericirile”le inteleg cam asa:
    A fi “sarac cu duhul”=a ma goli de orice dorinta de posesie in toate planurile,mai exact a ma lasa cu totul in voia Lui Dumnezeu.
    Apoi a plange este un urcus pe inca o treapta spre cer.Plansul izvorat din dorinta de a fi mai bun,din regretul ca l-am mahnit pe Dumnezeu,din dorinta de a fi in comuniune cu El,din regret pentru timpul pierdut,din compatimire pentru cei in nevoi,in necazuri,bolnavi,neputinciosi,din suferinta proprie,din sentimentul de bucurie si pretuire a Creatiei Sale,din bucuria de a putea sa-L slavesc din inima pe Dumnezeu,din suferinta pentru credinta aratata fata de Domnul s.m.d. Toate aceste sentimente exprimate prin plans,creaza starea de blandete si curatie launtrica ca mare dar a Lui Dumnezeu.Toate aceste Fericiri de pana acum duc spre o desavarsire personala,oglindind modul cum ca alipirea de Domnul Hristos duce la prefacerea omului launtric,cu alte cuvinte isi innoieste camasa pentru Cina/Nunta cea impreuna cu Hristos.Ucenicul Lui Hristos nu va avea de luptat numai cu egoismul si pacatul din fiinta sa,ci va trebui sa se straduiasca sa inlature raul si pacatul din lume,va incerca sa micsoreze durerea pe cat cu putinta celor din jur.Aceasta fiind o “milostivire” ca o alta treapta spre cer.Prin milostivire va aduce pacea printre semeni si in sufletul sau.
    Iar setea de dreptate in vederea inlaturarii acelor fapte care sporesc suferinta oamenilor,este o alta trasatura pentru ucenicul Lui Dumnezeu;iar atunci cand va intampina impotrivire,ucenicul nu se va sfii sa lupte pentru dreptate,fara a avea vreo urma de teama din urmarile faptelor sale.Cu alte cuvinte ca exemplu adevarata jertfa a Sfintilor din inchisori,a mamelor care isi doresc sa-si creasca copiii in slujba Lui Dumnezeu,si a vremurilor care vor veni cu scop viclean de a rasturna de pe scara pe toti cei care vor sa inainteze.Mai presus de toate in aceasta Fericire se afla darul de a suferi pentru Domnul Hristos si Evanghelia Sa pana la jertfa.De aceea aceasta Fericire le incununeaza pe toate celelalte,fiind ultima treapta a urcusului spre desavarsire.
    De aceea, dintru inceput Domnul Iisus a afirmat:
    “Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau proorocii;n-am venit sa stric,ci sa implinesc”.Omul nu putea fi mantuit prin vechea alianta ,ci numai prin Jertfa Fiului Lui Dumnezeu,Care indica si duce spre Calea Imparatiei,ultima si suprema treapta.
    Si cel mai frumos se vede atunci cand ucenicul Lui Hristos lupta nu de teama pedepsei,ci pentru a se preface in copil al Parintelui Ceresc.
    Aceasta este lucrarea crestinului cu caracter tainic,lucrarea pe care omul Il cinsteste pe Dumnezeu,Care nu ramane niciodata dator,asa cum bine incheie sirul Fericirilor:
    “Bucurati-va si va veseliti,ca plata voastra multa este in ceruri”.
    Doamne ajuta-ne, ca tare-i greu!

  7. Suntem saraci cu duhul si atunci cand nevoindu-ne cat putem de mult sa implinim poruncile lui Dumnezeu, ne dam seama de neputinta si nevolnicia noastra, in comparatie cu menirea si telul nostru de oameni: acela de a ne indumnezei prin har..distanta de nedepasit pentru noi oamenii!

  8. Pingback: SA NU UITAM: “Mult ni s-a dat, mult ni se cere…” SUFLETUL CARE NU ESTE NASCUT DIN DUHUL SFANT DE PE PAMANT ESTE MORT PENTRU VESNICIE! -
  9. Pingback: CINE MAI IUBESTE SIMPLITATEA SI NATURALETEA? Cugetari actuale la bogatul nemilostiv si saracul Lazar -
  10. Pingback: NEVOINTA IESIRII DE LA OSPATUL MINCINOS AL “BOGATIEI” LUMII… -
  11. Pingback: Gheronda Iosif Vatopedinul: UNDE DUCE ADEVARATA POCAINTA? DE CE AVEM NEAPARAT NEVOIE DE SPOVEDANIE SI DE PLANS? -
  12. Pingback: Sfantul Iustin Popovici: SFINTELE TAINE NU AU NUMAR: “Toate in Biserica sint Sfinta Taina, toate: de la lucrul cel mai marunt, pina la cel mai mare” -
  13. Pingback: PARINTELE GHEORGHE CALCIU MARTURISITORUL – 7 ani de la mutarea la Viata Vesnica. “Memorialul durerii” despre CELE SAPTE CUVINTE CATRE TINERI (VIDEO) -
  14. Pingback: POCAINTA – inceputul propovaduirii Domnului. AVVA EFREM FILOTHEITUL despre POCAINTA si MARTURISIRE: “Lacrimile spala greseala, oricat de rea, de murdara, de dusmanoasa, de urata si de varsatoare de sange ar fi fost” -
  15. Pingback: Sfantul Luca al Crimeei: talcuire din RUGACIUNEA SFANTULUI EFREM SIRUL despre DUHUL IUBIRII DE STAPANIRE, DUHUL GRAIRII IN DEȘERT si DUHUL GANDULUI SMERIT: “Cat de putina sme­renie este in ziua de astazi!” -
  16. Pingback: INCEPUTUL TRIODULUI. Predicile Sf. Iustin Popovici la Duminica vamesului si fariseului despre PUTEREA SMERENIEI SI A RUGACIUNII. “Mandria este dumnezeul acestei lumi! Trebuie lupta pe viata si pe moarte cu acest balaur” -
  17. Pingback: Arhim. Zaharia Zaharou despre PLANSUL DUHOVNICESC ca LUCRARE ESENTIALA DE CURATIRE DE PATIMI. Pocainta – singura cale de reunificare launtrica, de restaurare a chipului lui Dumnezeu in noi si de dobandire a iubirii de Dumnezeu -
  18. Pingback: SCARA RAIULUI. Predica Sfantului Iustin Popovici in Duminica Sfantului Ioan Scararul. “Doamne, eu nu sunt nimic. Tu esti totul!” -
  19. Pingback: Parintele Zaharia Zaharou la Bucuresti despre ZDROBIREA INIMII si LACRIMILE CA HRANA A SUFLETULUI (audio si transcrierea conferintei de la Facultatea de Drept): “Daca voiesti sa dezradacinezi din tine patimile si ca lumea sa nu faca din tine victima
  20. Pingback: “POCAINTA este si o IESIRE DIN IDOLATRIA MODERNA. Noi am intrat in imperiul asta al „BUNASTARII”, al vietii „mai bune”, pentru ca DIAVOLUL STIE CA FACE MAI MULTA ROADA CU „BUNASTAREA” DECAT CU PRIGOANA – Predica audio in Duminica S
  21. Pingback: TAINA CRUCII IN VIATA NOASTRA: Rastignirea mintii prin coborarea dureroasa in inima: “Prin harul Duhului Sfant, STRAPUNGEREA si ZDROBIREA INIMII ii sunt indeajuns crestinului pentru A BIRUI TOATE DUHURILE RAUTATII” | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: CE PUTEM FACE PENTRU COPIII SI TINERII ucisi sufleteste de duhul inselator al vremurilor in care “pacatul s-a inmultit mai mult ca niciodata”? PARINTII CRESTINI – INTRE ALIPIREA DE DUHUL LUMII si PLANSUL VADUVEI | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: PE CRUCE, IMPREUNA CU HRISTOS… De ce este SUFERINTA o realitate duhovniceasca de neocolit pentru un crestin? “Dacă fugim de Cruce, vom sfârşi în sistemul NEW AGE – un fel de CREȘTINISM FĂRĂ CRUCE” (Arhim. Zaharia) | Cuvântu
  24. Pingback: INVIEREA CU PARINTELE MARTIR GHEORGHE CALCIU, in Aiud si in America, in 1982 si 2004 (VIDEO si AUDIO) – Conferinta integrala de la ZALAU (2005) despre TINERET, ORTODOXIE si ISPITELE VEACULUI NOSTRU | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate