ULTIMUL INTERVIU DAT DE MARELE DUHOVNIC PETRONIU TANASE PRODROMITUL: “Daca nu ne pregatim in lumea aceasta, o sa ajungem niste nefericiti, bantuiti vesnic de pacatele pe care le-am facut”

22-02-2012 Sublinieri

Petroniu Tanase

Din: revista Rost, nr. 101/ septembrie 2011

Omul este om când tinde spre Dumnezeu

 Nu demult, avva Petroniu Tănase, fostul egumen al Schitului românesc Prodromu din Muntele Athos, s-a mutat la cele veşnice, după o viaţă de călugărie. Bunul Dumnezeu a făcut să-i luăm un ultim interviu, pregătit a apărea într-o carte, chiar cu puţin timp înainte de a se săvârşi din viaţa pământească. Îl redăm aici în premieră.

 Interviu de George Căbaş

 – Preacuvioase părinte, vă rugăm să ne spuneţi cum ne putem da seama de ce patimă suntem stăpâniţi cel mai mult, pentru a lucra împotriva ei şi pentru mântuirea noastră.

– Sfinţii Părinţi, vorbind de viaţa duhovnicească, arată cum se prezintă abaterile de la rânduiala cea bună. Izvorul tuturor păcatelor este iubirea de sine. Când omul nu se interesează deloc de viaţa sufletească şi a aproapelui, de acolo vin toate relele. Iubirea de sine alimentează alte trei păcate. Primul este uitarea. Omul a aflat de învăţătura cea bună, cândva, cum ştim din pilda semănătorului, dar nu se îngrijeşte de ea mereu. Al doilea este nepăsarea. Omul nu se gândeşte la mântuire, la viaţa veşnică, spune că are Dumnezeu grijă de el. Al treilea este nesimţirea. Omul dacă trăieşte în viaţă dezordonat devine nesimţitor, nu îşi mai dă seama că un lucru e rău, ajunge să „bea nedreptatea ca apa (Iov 15, 16). Face păcatele fără să îl doară capul. De la acestea trei – uitarea, nepăsarea, nesimţirea –  vin cele şapte păcate capitale: mândria, iubirea de arginţi, lăcomia, desfrânarea, invidia, mânia, lenea şi toate acestea sunt potrivnice poruncilor dumnezeieşti de a ne iubi aproapele ca pe noi înşine.

Omul trebuie să cunoască învăţătura Bisericii creştine, ignoranţa este iarăşi un mare păcat. Omul nu ştie care e răul şi care e binele, să fugă de rău şi să facă binele. Mântuitorul ne-a lăsat învăţătura, ne-a fost scrisă în Noul Testament. Sfinţii Părinţi au scris o mulţime de cărţi care ne arată calea cea bună, dar şi ce este rău. Creştinul bun trebuie să le ştie. Aşa cum poţi exersa o meserie bună; dacă ştii bine toate elementele meseriei poţi exersa meseria mai desăvârşit. Aşa şi creştinul trebuie să ştie foarte bine învăţătura creştină şi atunci îşi dă seama când face un lucru rău. Dacă Dumnezeu se îngrijeşte de toate făpturile necuvântătoare, cu atât mai mult poartă de grijă făpturilor făcute după chipul lui Dumnezeu, inteligente, conştiente, cu libertate. De aceea „căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă (Matei 6, 33). Cine mai crede în aceste cuvinte? Nu mai crede nimeni. Cred doar în bani. […]

Sunt multe întâmplări în Vieţile Sfinţilor în care oamenii îşi puneau toată nădejdea la Dumnezeu şi Acesta făcea minuni şi aveau hrană şi cele necesare. Creştinii nu trebuie să neglijeze cele creştineşti, postul, spovedania, să se păzească de păcate. Oamenii se justifică de ce nu le fac, dar vor după aceea să le meargă bine acasă. Nu faci cele ale lui Dumnezeu, dar vrei binecuvântarea Lui ca să îţi meargă bine acasă. Dacă vrei să meargă lucrurile cu binecuvântarea lui Dumnezeu, atunci ţine rânduielile Lui. El te ajută să ai îndestulare, dar omul s-a îndepărtat de Dumnezeu, nu mai crede în făgăduinţele lui Dumnezeu şi după aceea e nemulţumit de neajunsurile vieţii şi se supără că  Dumnezeu e nedrept, că i-a omorât copilul sau i-a dat boală, nu că el îşi face rău nesocotind pe Dumnezeu. Aşa că un creştin trebuie să ştie cum se nasc păcatele şi dacă vede cum lucrează vrăjmaşul, când este ispitit îşi dă seama de treaba asta. Dacă omul nu ştie învăţătura Bisericii e ca orb, apare vrăjmaşul şi face cum îi spune el, nu ştie că e rău şi nu trebuie să facă.

Sunt mulţi care văd în învăţăturile Bisericii restricţii, constrângeri impuse… De ce să postesc, de ce să am numai o nevastă? Greşit. Învăţătura Bisericii nu e constrângere, e indicaţie cum să mergem bine ca să ajungem la mântuire.

– Părinte, discernământul e o calitate a creştinului autentic. Dar, de multe ori, chiar şi cei care au această calitate ezită în faţa unor decizii. De exemplu, având în vedere că tinerii sunt în perioada în care trebuie să acumuleze cunoştinţe care să-i ajute în viaţă, să acorde mai mult timp bisericii sau şcolii?

– Sfinţii Părinţi spun că atunci când e să pui în cumpănă cele trupeşti şi cele sufleteşti, întotdeauna să dăm întâietate celor duhovniceşti. Şcoala şi Biserica nu se exclud. Poţi să duci o viaţă bună creştină şi să fii şcolar foarte bun. Dacă cineva se străduieşte pentru viaţa duhovnicească, poate să se păzească de păcatele care strică mintea omului şi mintea lui fiind luminată îşi însuşeşte cunoştinţele mai uşor şi sporeşte. Dacă dăm întâietate celor duhovniceşti şi celelalte vin. Învăţăturile, cunoştinţele sunt trecătoare pe când cele duhovniceşti sunt pentru viaţa veşnică. Să ne îngrijim şi de unele şi de altele. Noi pierdem timp cu lucruri inutile. Dacă cineva se chiverniseşte bine are timp şi pentru unele şi pentru altele. Dacă ne sunt date cunoştinţe greşite, nu le asimilăm fără discernământ. De pildă, prin educaţia sexuală din şcoli se elimină duhul creştinesc din viaţa elevului. Dacă merg pe calea bună, cu credinţă, mă luminează Dumnezeu şi pot să-mi dau seama la nivelul meu. Eventual, mai întreb şi oameni mai luminaţi, vrednici de crezare. Încurajarea răsfăţului pe calea păcatului e foarte vătămătoare. Nici un păcat nu degradează fiinţa umană aşa de mult ca desfrânarea, prin care îţi deteriorezi însăşi fiinţa ta. E încurajată pe toată linia, dar e o lucrare potrivnică chemării omului, care nu îl duce la fericire, ci la chinurile veşnice. Nu mă face mai inteligent, mai bun, mai nobil, ci, dimpotrivă, mă murdăreşte. Dacă ţin la fiinţa mea, la menirea mea, mă feresc de ea. Mai este şi altceva. Sunt ofensatoare, răspândite peste tot, reclamele, spectacole păcătoase, nu mai vorbesc de televizor – care e o catastrofă pentru sufletul omului. Chipul omului e frumos fiind făcut de Dumnezeu, dar manifestările lui sunt stricate după păcatele pe care le-a făcut.

Dacă se înmulţesc aceste cazuri, închipuiţi-vă o societate cu asemenea elemente degradate unde ajunge. Omul e înzestrat de Dumnezeu cu puteri sufleteşti, cu inteligenţă, cu minte, cu daruri şi trebuie să înmulţească talantul, să fie un profesor bun, un inginer bun, un preot bun şi să le facă pentru binele lui şi pentru alţii. În felul acesta să progreseze să se ridice, să se înnobileze sufleteşte, asta e chemarea omului. Dacă se abate de la acestea, se degradează până la o anulare cumplită.

Cei care aveţi televizor, internet, dacă ţineţi la viitorul vostru, păziţi-vă de ele! Nu sunt necesare, nu sunt folositoare. Ştiinţa neluminată de Dumnezeu nu duce la cultură, ci la pagubă. La televizor vezi crime, depravare. Dacă ţin la viitorul meu, mă feresc de lucruri care mă deteriorează sufleteşte. Ele schimbă aşezarea mea sufletească, pentru că în sufletul meu sunt rele. Greul de acum începe.

Dacă vii din lume şi te aşezi ca monah, aduci un capital negativ, ce ai văzut, ce ai auzit, cum ai trăit. Acestea şi-au făcut cuib în sufletul tău şi trebuie să le scoţi. E foarte greu. Trebuie mulţi ani de post şi rugăciune, luptă cu trupul, oboseală, nevoinţă, ca să nu mai vezi lucrurile acelea. Dacă le repeţi, ele se înrădăcinează în trupul tău ca într-o grădină – iar dacă n-ai scos rădăcinile şi bolovanii din acea grădină, nu poţi să semeni şi să scoţi recoltă bună de acolo. Dacă m-am stricat prea tare aşa o duc în vecii vecilor. Interesul nostru este să vrem să avem un rost bun în lumea asta, ca să nădăjduim să auzim de la Mântuitorul: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34). Dacă nu ne pregătim în lumea aceasta, o să ajungem nişte nefericiţi, bântuiţi de păcatele pe care le-am făcut în vecii vecilor. Acestea sunt chinurile veşnice. Dacă nu am scăpat de patimi, ele ne vor chinui în veşnicie. Dumnezeu m-a chemat pentru împărăţia cerurilor, trebuie să mă pregătesc pentru aceasta. Ce negoţ bun, oleacă de osteneală, câţiva ani şi câştigăm veşnicia! Oricât de mulţi ani ar fi pe pământ, faţă de infinit sunt o picătură. Cu puţinul pe care-l facem aici câştigăm veşnicia nefericită sau fericită. Să nu fim nesimţitori la aceasta! Să am nădejde că mă duc dincolo unde mă aşteaptă binele nu răul.

Din păcate, actuala civilizaţie e străină de lumea creştină, e lepădată de Dumnezeu, iar mai ales tineretul este antrenat în această cădere. Vrăjmaşul ştie că dacă oamenii se strică de tineri o să fie mai încolo şi mai stricaţi decât la tinereţe.

– Care sunt lucrurile de care ar trebui să fim mai atenţi în lume?

Să ducem o viaţă creştinească. Ăsta e rostul nostru şi la el trebuie să ne fie mintea atentă şi sufletul treaz. Omul trebuie să ajungă să împlinească acest rost. Dacă nu împlineşte, atunci existenţa omului nu are nici o raţiune. Găsim rosturi în viaţa de toate zilele. Dacă e frig ne îmbrăcăm mai bine. Avem ceas care ne indică momentele zilei. Nu facem nimic fără un rost, fără sens şi atunci omul trebuie să ştie care e rostul lui şi să-l împlinească.

– Ispitele s-au înmulţit şi sunt tot mai greu de evitat. De aceea, unii creştini cred că e mai bine să faci cât de puţin poţi şi nu neapărat cum îţi cere Biserica. Dacă nu poţi ţine tot postul, măcar o săptămână sau pe sărite să-l respecţi; dacă nu poţi merge duminică de duminică la Sfânta Liturghie, măcar din când în când să o faci… Credeţi că ne putem mântui aşa?

– În Sfânta Evanghelie spune de multe ori: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei 5, 48). Noi suntem dintr-o materie mai grosolană şi trebuie să o spiritualizăm ca să se apropie de lumea în care suntem sortiţi să ajungem. Cu ce a venit Hristos pe pământ? A luat trup pământesc, afară de păcat, a mâncat, a băut, a ostenit ca orice om, nu a fost scutit de trebuinţele omeneşti. A trăit făcând numai binele. Observăm că atunci când a înviat a intrat la apostoli prin uşile încuiate. După ce a discutat cu Luca şi Cleopa în drum spre Emaus, a dispărut. Apostolii au crezut că este duh. Mântuitorul a insistat şi le-a arătat că e cu trup ca şi al lor. A cerut să mănânce ca să le dovedească acest lucru. Duhul nu are trup. Mântuitorul avea acelaşi trup, dar schimbat, spiritualizat. Aşa trebuie să ne înduhovnicim şi noi trupul pe care îl purtăm şi să îl sfinţim mereu. Omul trebuie să se străduiască mereu ca să intre în împărăţia cerului. Toată rânduiala creştină este ca trupul să se subţieze, să se înduhovnicească. Duhovnicul este foarte important, căci el îl ajută pe om să se facă duh.

Desfrânarea murdăreşte trupul cel mai mult.

– De ce?

– Pentru că e făcută în trupul omului. Celelalte păcate sunt făcute în afara trupului: crima, furtul etc. Desfrânarea face materia pe care o purtăm noi şi mai grosolană, mai pământească. Biserica a pus rânduială: pentru înduhovnicirea trupului –  postul, cumpătarea. Nu e nevoie să mănânce şi să bea omul peste măsură ca să trăiască. Sfinţii Părinţi au postit mult şi nu au murit, ci au trăit ani mulţi. Mântuitorul a spus că: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4). Nu numai pâinea ajută viaţa, ci şi cuvântul viu ajută trupul material. Sfinţii Părinţi se lipseau în bună măsură de mâncare îşi împlineau trebuinţa cu puteri duhovniceşti. Mântuitorul, după ce a arătat ucenicilor cum să ne înduhovnicim trupul, s-a înălţat la cer. Prin coborârea Duhului Sfânt la Cincizecime a întemeiat Biserica, iar în biserică, la Sfânta Liturghie, se pogoară Duhul Sfânt, pentru ca trupul cel înduhovnicit omenesc luat din Hristos înduhovnicit să fie transmisibil, să poată fi realizat şi de oameni pe pământ, de oameni care cred în Hristos. De acum înainte, cei care cred în Hristos au exemplu de cum trebuie să fie înduhovnicit trupul şi au posibilitatea să primească o fărâmă din Trupul lui Hristos. A rânduit Dumnezeu Sfinte Taine, Spovedania pentru păcate şi Împărtăşirea – când iei o fărâmă din Trupul cel înduhovnicit al lui Hristos. După ce omul scapă de păcate, mergând la duhovnic, pune trupul în rânduială, îl pune la post şi îl hrăneşte cumpătat.

– Avva, sunt mulţi oameni care cred în Dumnezeu, dar nu duc o viaţă conform cu această credinţă în Dumnezeu…

E spre paguba lor. Nu se pregătesc pentru intrarea în împărăţia lui Dumnezeu. La sfârşit îl vor vedea pe satana cum i-a schimonosit la faţă. Faptele bune, viaţa cumpătată, curată, duc la o înfăţişare frumoasă. Sfinţii au chip frumos. La un om frumos remarci înfăţişarea frumoasă. Un om cu faţă urâtă aduce a criminal, se vede la un beţiv, faţa desfigurată. Trupul suferă în urma faptelor. Dacă faci fapte bune şi te păzeşti de rele, trupul se sfinţeşte se înfrumuseţează şi se aseamănă cu frumuseţea veşnică, chipul şi asemănarea cu Dumnezeu, icoana lui Dumnezeu. Trupurile când învie vor veni cu capitalul pe care l-au agonisit în timpul vieţii. Trupurile înviate se vor caracteriza ca în Evanghelie: „Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor” (Matei 13, 43).

Viaţa lor pe pământ le vor face asemănătoare cu prototipul lui Dumnezeu care este icoana. Cel care s-a murdărit, s-a stricat cu păcatele, aşa apare, murdărit. Toate instinctele păcătoase, spun Sfinţii Părinţi, vor fi potenţate, mărite de aceste păcate, dar nemaifiind trupul nu mai au obiect să desfrâneze, să fie lacome. Trupul e răscolit de nişte porniri care nu mai au satisfacţie. Acestea sunt chinurile iadului. Omul o să fie chinuit mereu de patima desfrânării, a lăcomiei etc. Dacă şi-ar da seama ce îl aşteaptă, nu ar mai greşi un ceas.

– Cum putem ajuta oamenii să treacă la trăirea credinţei?

 – Cu mijloacele pe care ni le-a pus Biserica la îndemână. Omul face toate relele pe care le face le consideră fericire şi se străduieşte să aibă toate trebuinţele naturale, o casă, o familie, o mâncare bună şi crede că sunt suficiente. Singura speranţă e ca omul să se trezească din această situaţie, să se roage la Dumnezeu, să se spovedească. Bietul om cu mintea întunecată este fericit cu lucruri care îl vor face total nefericit. La asta duce întunecarea la care l-a adus vrăjmaşul. Se mai întreabă: „De ce îmi pune mie Biserica restricţii?” Nu vede că sunt lucruri bune, fundamentale pentru fericirea veşnică. Nu le vede ca o necesitate, dar relele care vin din afară le consideră ale lui. De exemplu, fumatul face evident rău, dar omul zice: vai, ce bine este, nu mă pot lăsa…

– Unii ar vrea să se bucure şi de „bunătăţile” vieţii acesteia şi să câştige şi împărăţia cerurilor, nerealizând că nu se poate decât ori cu Dumnezeu, ori diavolul…

– Dumnezeu l-a făcut pe om cu un rost, cu un destin. Omul este adevărat om când tinde spre Dumnezeu. Nu este libertate altfel decât să faci binele, nu răul. Nu e voie să facă orice, nu e în interesul lui. Dumnezeu l-a făcut pe om, spun Sfinţii Părinţi, ca să cunoască şi să se bucure de frumuseţile acestei lumi. Când e să pui în cumpănă cele materiale cu cele spirituale întotdeauna trebuie să aibă prioritate cele spirituale. Sufletul e veşnic, iar trupul – trecător, deci e normal să mă îngrijesc de ceea ce rămâne, nu de ceea ce putrezeşte. Însă, civilizaţia materialistă a făcut ca omul să nu mai aibă timp pentru suflet deloc. Acum omul trebuie să se pună la îndemâna celui care îl exploatează şi îi ia sufletul.

Foto: Irinel Carlanaru

Legaturi:


Categorii

Ce este pacatul?, Crestinul in lume, Curvia, Egoismul, voia proprie, Parintele Petroniu Tanase, Pentru tineri, Portile Iadului, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “ULTIMUL INTERVIU DAT DE MARELE DUHOVNIC PETRONIU TANASE PRODROMITUL: “Daca nu ne pregatim in lumea aceasta, o sa ajungem niste nefericiti, bantuiti vesnic de pacatele pe care le-am facut”

  1. Invataturi si sfaturi la obiect,de un real folos duhovnices.
    Multumim din suflet Parintelui,iarta-ne ca nu suntem vrednici;ai mila si de noi!
    Hristos a inviat!

  2. esential.Multumim !

  3. Numai cand il privesti ai si inteles ce ne invata ! Modestia, umilinta, rugaciunea.
    Intelectual intelegem invataturile, si multi credem ca daca le intelegem la nivelul intelectului este de ajuns ca sa le si aplicam…dar ca sa ajungem ca el ne mai trebuie si umilinta…
    Domnul sa ne ajute sa ajungem la umilinta !

  4. Foarte folositoare pentru suflet aceste vorbe ale parintelui Petroniu Tanase. Dumnezeu sa-l odihneasca cu Sfiintii Sai!

  5. Totul este atat de clar, cand citesti si pare simplu, dar trebuie sa avem o iubire imensa pentru DUMNEZEU, sa punem in practica invataturile lui AVA PETRONIU, pentru ca ajutorul ce ni la dat, sa-l urmam cu vointa, iubire, ascultare de duhovnic , curatie de pacate, smerenie, umilinta, ca sa avem speranta in mantuire.
    Doamne Ajuta.

  6. Pingback: Parintele Ioan Buliga despre PACATUL TIMPULUI PIERDUT, PACATUL CURIOZITATII SI TRANDAVIEI FLECARE -
  7. Pingback: MARTURIA UN GINECOLOG CARE REFUZA SA MAI FACA AVORTURI SI LUPTA PENTRU VIATA: Doctorul Ionel Cioata din Timisoara (video) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: CONSTIINTA si NESIMTIRE | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate