Parintele Seraphim si CHEMAREA LA CONVERTIRE ADEVARATA pentru “crestinii fierti” care suntem…

3-09-2008 Sublinieri

baptism.jpg

Oare câţi Părinţi buni ne va mai da Dumnezeu în aceste vremuri de pe urmă? Poate că tot mai puţini, deoarece tot mai puţini sunt şi aceia care îi ascultă. Şi m-am gândit şi la afirmaţia Mântuitorului: Du-te şi nu mai păcătui, ca să nu-ţi fie ţie mai rău! Aceasta este o afirmaţie foarte gravă şi care ne responsabilizează foarte mult. Dacă pe aceşti părinţi sfinţi, poate ultimii din secolul XX, nu-i vom asculta, nu vom asculta cuvintele lor cu putere, cuvintele lor foarte aproape de noi, foarte aproape de problemele noastre, ce vom face mai departe? (Stefan Voronca)

frseraphimairbrush.jpg

Am selectat pentru a reproduce si pe pagina noastra doua dintre marturiile personale cele mai semnificative despre parintele Serafim Rose ale unor convertiti romani la Ortodoxie (de la… muzica rock si probabil de la multe altele, respectiv de la catolicism), parintele Dan Badulescu si Stefan Francisc Voronca, marturii extrase din conferinţa care a avut loc la Facultatea de Teologie din Bucuresti, în noiembrie 2003, cu prilejul lansarii volumului Ne vorbeşte părintele Serafim Rose – Scrisori, Editura Bunavestire, Galati, 2003. (Sursa: Razboiul nevazut).

Credem ca acest fel de marturii sunt necesare pentru a intelege mai bine si noi, “ortodocsii practicanti” (sau nici macar) urgenta de a (re)converti cu adevarat si de a trai viata in Hristos ca pe o re-convertire neincetata, nelasand moartea suficientei sau a blazarii sa puna stapanire pe noi. AMIN!


prdanbadulescu.jpg

Un model pentru convertiţi

de Pr. Dan Bădulescu

“O coincidenţă[1]: prima carte prin care am luat cunoştinţă de părintele Serafim Rose este Ortodoxia şi religia viitorului, apărută în 1995, la Chişinău, şi pe care eu am primit-o cadou în 1996.

Haideţi să plonjăm direct în lumea paradoxurilor. Pe vremea aceea, eram student la Teologie, la a doua facultate, dar, cetăţean suedez fiind, stăteam în străinătate, în Suedia. N-am auzit în Suedia de părintele Serafim Rose, deşi căutam şi citeam şi acolo. Foarte interesant! Acum m-aş gândi care ar fi motivul. Un motiv ar fi că, în Suedia, Ortodoxia este o zonă destul de mică şi pricăjită şi al doilea că mai este şi foarte ecumenistă. Aşa s-ar explica. În sfârşit, mi-a plăcut foarte mult cartea, m-am regăsit, eram pe aceeaşi lungime de undă şi, între timp, am citit din ce în ce mai multe, şi în engleză, colecţia The Orthodox Word, plus cărămida aceea, Not of This World, a părintelui Damaschin Christensen, carte ce are vreo mie de pagini şi care prezintă viaţa părintelui.

Părintele Rafail spune că omul din fire e ortodox şi este cel puţin un paradox. Pentru mine. Iată de ce. Am fost numit convertit. Dacă m-au numit pe mine convertit, îl numesc şi eu pe Danion Vasile şi zic: „Uitaţi, alt convertit!”. A fost coleg cu mine. Dar cum ne-am convertit noi? Părintele Rafail Noica[2] era, pare-mi-se, anglican, botezat anglican, iar părintele Serafim Rose era protestant. Ei s-au convertit în sensul cel mai concret al cuvântului. Dar Danion Vasile şi cu mine, şi cu alţi Danioni şi Părinţi Dani, cum ne-am convertit? Căci noi eram botezaţi, mirunşi şi împărtăşiţi în Biserica Ortodoxă. Care este convertirea? Ia să vedem dacă părintele Rafail poate să spună că, din fire ortodox fiind, s-a întors la Ortodoxie. Eu tot timpul am fost în Ortodoxie, nu? Am Certificatul de Botez. Prima întrebare: cum ne considerăm noi oare nişte convertiţi? Pentru că aşa spunem: suntem convertiţi, suntem întorşi. Eu pot să zic că sunt întors, pentru că am fost în Biserică de mic copil, am părăsit-o şi m-am întors mai la bătrâneţe. Danion Vasile s-a întors mai devreme.

Dar, dacă într-adevăr omul este din fire ortodox, ce caută convertiţi de tipul ăsta? Asta este o întrebare care a dat multă bătaie de cap. Eu am simţit că omul din fire este heterodox. Este o fire căzută, aşa cum s-a spus, iar convertirea este un rezultat al chemării Duhului Sfânt. Pasul acestor părinţi este total supranatural, suprafiresc, este o excepţie care confirmă regula, şi eu văd că noi, mulţi botezaţi ortodocşi, avem o fire mult mai heterodoxă decât Serafim Rose şi decât Rafail Noica, care sunt modele de ortodoxie pentru noi. Omul din naştere şi din firea lui este heterodox. Se naşte din nou din apă şi din Duh. Da, noi suntem toţi născuţi a doua oară, însă nu în sensul neoprotestant, ci în sensul ortodox – şi erezia se lipeşte de noi. Eu simt că este un efort imens de a sta pe linia ortodoxă, sprijinit de Duhul Sfânt.

Ortodoxia şi religia viitorului abordează, mai mult sau mai puţin, o temă care pentru mine a devenit esenţială în lucrarea de doctorat: New Age-ul – Religia vărsătorului, religia viitorului. S-a vorbit despre preocupările ecumeniste. Părintele Serafim a venit dintr-o zonă protestantă, a trecut şi prin zona asiatică, cu zen, având şi un moment de ateism, deci a traversat multe perioade. Părintele Sofronie, duhovnicul părintelui Rafail Noica, a avut şi el o perioadă yoghină. A trecut prin căutări artistice, pictând la Paris. Este şi el un convertit? În sensul Danion şi părintele Dan, da! Pentru că el era ortodox şi rus. Deci această convertire, ca aspect, este foarte interesantă.

Părintele Serafim Rose însă vine direct dintr-un mediu heterodox şi a ajuns unul dintre părinţii cei mai influenţi pentru genul acesta de oameni cum sunt eu şi cum este şi Danion Vasile. De ce? Pentru că sunt oameni care au urmat un traseu bine stabilit, care reprezintă linia: gimnaziu – seminar – facultate, adică ortodocşi de mici şi până acum, provenind din familii preoţeşti, familii de la ţară, medii curate şi oarecum mai ferite. Mediul celălalt, cel urban, din care provenim noi, orăşenii, urmând traseul: gimnaziu – liceu laic, facultate, preocupaţi de rock, de new age, de yoga, karate, antropozofism şi multe altele. După ’90, s-au deschis porţile Facultăţii de Teologie şi pentru cei ca noi.

Însă noi şi cei ca noi simţim, desigur, mare reazem în părinţi precum părintele Rafail Noica sau părintele Serafim Rose. Vă amintiţi cum a apărut sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi? Unul zicea: „Sfântul Vasile-i cel mai mare!” „Ba nu, este Ioan!” „Ba nici unul dintre ei, Grigore este cel mai mare!” Şi ajunseseră să se certe. De ce? Pentru că fiecare avea o afinitate. Părintele Rafail tot timpul citează: „cum spune părintele Sofronie”, „părintele Sofronie” în sus, „părintele Sofronie” în jos. Părintele Serafim: „Vlădica Ioan Maximovici aşa făcea, aşa făcea, aşa făcea!” Părintele Sofronie: „Siluan Athonitul spunea…” ş.a.m.d. Deci există o aşa evlavie faţă de un părinte, dar nu spunând că e mai mare decât ceilalţi – de genul ăsta noi ne ferim – sau spunând că Sfântul Siluan e mai bun decât Sfântul Ioan Maximovici. Mai auzim şi vorbe din astea. Nu este normal.

Afinitatea pe care o am pentru Serafim Rose nu o pot avea faţă de părintele Cleopa, pentru că sunt orăşean, acela era cioban, eu sunt din oraş, acela-i din Moldova, deci, m-am trezit că – alt paradox! – că mă simt mai apropiat de un părinte american, deşi sunt din Bucureşti. Genul acesta de tineri de la oraş se regăsesc foarte mult în părintele Serafim Rose şi foarte puţin în părintele Cleopa.

Alt paradox. Ca temă de gândire, deci, nu ca răspuns: de ce sunt atâţia care se regăsesc mai mult în părintele Serafim Rose şi mai puţin în părintele Cleopa? Părintele Serafim Rose a fost un părinte special, un părinte foarte îndrăzneţ şi liber în gândire, în sensul bun al cuvântului. În Rusia este aproape un cult pentru el, căci el nu se închista şi nu se poticnea în două lucruri: o dată în gândirea juridică, cine-i canonic, de unde până unde e cineva canonic sau nu, iar pe de altă parte, avea îndrăzneala să nu se afilieze – citez din altă lucrare – „unei biserici de partid, sau politicii bisericii” care de multe ori urmăreşte criterii ideologice şi nu duhovniceşti. Părintele Serafim este admirabil pentru noi şi unii îi zic „fericit”, i s-a făcut şi icoană şi nu au exagerat.

Gândiţi-vă că este primul care a făcut Acatistul şi slujba Sfântului Cuvios Paisie Velicicovski de la Neamţ. Deci slujba sa vine de la mare distanţă, de la Frăţia Sfântului Gherman din Alaska. Părinţi precum Serafim Rose sau Rafail Noica beneficiază de o libertate a duhului pe care noi o inspirăm cu bucurie, şi nu se împotmolesc în interese extrabisericeşti sau extraduhovniceşti, şi ne dau şi nouă curaj de a gândi în libertate în duhul ortodox, care nu-i duh ideologic şi nici duh dogmatist. Au această libertate a duhului, care exprimă adevăruri exacte.

Părintele Serafim nu are bariere duhovniceşti şi, din această cauză, şi-a atras multe probleme încă în timpul vieţii. Cu Kalomiros, legat de problema evoluţionistă, ce polemică a dus! Scrisori de câte patruzeci de pagini – cine dintre noi a scris scrisori de patruzeci de pagini? Şi situaţia cu Kalomiros tot nu s-a lămurit, căci au murit amândoi, unul hăis şi unul cea, şi nu s-au împăcat pe acel subiect.

Şi ce ne mai spune acest exemplu? Că, în momentul în care devii o personalitate, îţi asumi acest gen de polemici şi îţi poţi atrage multe duşmănii.

Cât a trăit, s-au convertit mulţi dintre rockeri şi dintre punk-işti. Iată, eu nu sunt un rocker convertit, căci eu, repet, am fost ortodox şi pe urmă am devenit rocker. Acolo, invers, din rockeri au ajuns ortodocşi şi unii s-au şi călugărit.

Lucrarea asta ne arată ce duh a adus părintele acolo. Şi despre ce duh este vorba? Este duhul Sfinţilor Părinţi, un duh patristic care te impresionează. Şi l-a avut, paradoxal, un american cu rădăcini norvegiene, suedeze, pe undeva nemţeşti, letone, cine ştie, o amestecătură.

Părintele Serafim Rose simte duhul Sfinţilor Părinţi mai bine decât mulţi dintre noi. Deşi n-a fost profesor, are valoare teologică, iar noi avem multe de învăţat de la el şi ca ascet, şi ca mistic. Un mare semn de întrebare se ridică: unde ne aflăm noi faţă de el?

Închei aici. Am spus câteva cuvinte, subliniind de ce eu şi alţii care simt şi gândesc ca mine avem atâta evlavie şi afinitate faţă de acest gen de convertiţi cu adevărat de la protestantism şi de la lipsa de har. Iată, pe părintele Serafim noi îl avem la evlavie, ca model de comportare duhovnicească, patristică, un părinte deosebit ce a scris atâtea cărţi folositoare”.

seraphimroseslujind.JPG

O chemare la Ortodoxie

de Ştefan Francisc Voronca (traducător)

“În calitate de traducător şi convertit (că tot a venit vorba de convertiţi) de la catolicism (că tot se vorbea de confesiuni), vreau să spun doar câteva cuvinte despre părintele Serafim şi despre învăţătura sa, ceva ce m-a mişcat. Sigur, întreaga sa operă este mişcătoare, dar, oare cât ne rămâne în inimă din ea? Iată câte ceva din ce m-a impresionat pe mine. Ea este destul de simplă şi foarte bine prezentată de el însuşi. De fapt, nu este o simplă învăţătură, ci chiar propriul său suflet, transpus în cuvinte, propria lui raportare la Dumnezeu, aşa cum chiar el spune aici [în Ne vorbeşte părintele Serafim Rose – Scrisori – n.n.] despre cuvintele sale: „mai mulţi mi-au spus că cuvintele mele le-au mers direct la inimă. Că trebuie să se adâncească mai mult în credinţă, fără să se împiedice de elementele exterioare“.

Problema „elementelor exterioare” apare de mai multe ori în scrisori, apare şi în celelalte cărţi dar sub o altă formă şi cu alţi termeni. Părintele Serafim are un cuvânt care pe mine personal m-a răscolit, aşa-zicând, mi-a întors fiinţa pe dos, la fel cum spuneau unii dintre iudei despre Sfinţii Apostoli (în Faptele Apostolilor) că au întors lumea pe dos. Acest lucru cred că a urmărit şi părintele Serafim: lumea este întoarsă pe dos, ea trebuie întoarsă şi aşezată într-o poziţie normală sau, aşa cum ziceau opozanţii Sfinţilor Apostoli, respectiv ai părintelui Serafim, că asta ar însemna întoarcerea ei pe dos. Pe mine, cel care m-a întors prima dată pe dos a fost părintele Cleopa. M-a luat, aşa-zicând, de mijloc şi m-a aruncat în staulul Ortodoxiei, pentru că a fost un cuvânt „care a mers la inimă“, a fost un cuvânt care a venit direct de la Dumnezeu.

Prin el – prin părintele Cleopa – sau prin părintele Serafim, L-am simţit pe Dumnezeu mai aproape. L-am simţit pe Dumnezeu vorbind direct omului. Chiar înainte să fiu ortodox, cunoşteam destule lucruri despre Ortodoxie, ştiam cât de depărtaţi erau catolicii de dreapta credinţă, citind teologii ruşi, citindu-l pe părintele Stăniloae ş.a.m.d., cunoscând elementele exterioare, cunoscând adevărul (mai puţin cel trăit – Adevărul – Persoană) şi crezând în el, dar, cu toate acestea, nu treceam la Ortodoxie. Sigur, cărţile pe care le citeam aveau ceva din Duhul Cel Sfânt al acelor teologi sau părinţi, dar parcă nu mi se adresau personal (deşi erau scrise pentru toţi). Pur şi simplu nu vedeam persoana scriitorului, cu toată expresia sa de trăitor al Ortodoxiei.

Mă întrebam de ce, de ce nu trec până la urmă la Ortodoxie. De ce? Pentru că vedeam mai mult o Ortodoxie a minţii (fie ea în Tradiţie patristică sau biblică), care nu cutremura fiinţa din temelii, întorcând-o spre Hristos. În biserica catolică rosteam Crezul fără Filioque, osândeam erorile catolice (au oare vreun număr?), începeam să fiu, oarecum, un ortodox în catolicism. Era problema elementelor exterioare. Mi se spunea că Ortodoxia e aşa şi pe dincolo, or n-am văzut pe cineva, pe cineva cu cuvinte mergătoare la inimă, cuvinte ce răstoarnă suflete, aşa cum era răvăşit cu totul sufletul iudeilor care Îl ascultau pe Hristos. Citisem puţin din părintele Cleopa, dar nu m-a convins prea mult. Văzusem o casetă video cu el, văzusem una şi cu părintele Stăniloae, cuvintele mi-au mers la inimă şi au zdrobit acel zid care o împrejmuia.

Problema convertirii nu trebuie pusă foarte mult confesional, trasând nişte graniţe între confesiuni, că noi suntem ortodocşi şi ceilalţi sunt catolici sau heterodocşi ş.a.m.d. Problema stă în raportarea la Dumnezeu. Nu suntem noi responsabili că suntem ortodocşi, sau cei care sunt catolici sunt responsabili şi vinovaţi sau nevinovaţi că sunt catolici. Pur şi simplu, aşa am ajuns, aşa a vrut Dumnezeu, deşi nu poate fi vorba, bineînţeles, de o alegere arbitrară. Dintr-un paradox, cum s-ar spune. Răbdarea lui Dumnezeu, Providenţa lui Dumnezeu. Părintele Serafim a ajuns la Ortodoxie printr-un paradox providenţial, sau „existenţial”. Aş putea spune, din scrisorile lui, [că a ajuns] mişcat foarte mult de cuvântul Sfântului Episcop Ioan Maximovici. Numele lui se regăseşte adesea în Scrisori; Părintele Serafim vorbeşte despre el, vorbeşte despre rugăciunea pe care o îndrepta către el şi spunea că încearcă să meargă pe aceeaşi linie. Totuşi nu era singura personalitate pe care o urma, mai erau şi alţi episcopi, numele lor fiind pomenite de asemeni în Scrisori.

A doua chestiune pe care aş vrea să o ating este problema unei mentalităţi pe care el încerca să o trăiască, o mentalitate, spune el, de catacombă. Această afirmaţie m-a impresionat foarte mult şi, după cum ştiţi, el s-a adâncit sau a „coborât” în pădurile Californiei, în catacombele Californiei dacă vreţi, unde a încercat să se întoarcă, oarecum, la cugetul Părinţilor, la acel cuget rupt de lume, dar făcut una cu lumea, una cu adevărata fire a lumii. Dacă noi suntem în lume, să nu credem neapărat că o şi cunoaştem. Adesea relaţiile dintre noi sunt exterioare, deşi trăim împreună, paradoxal, ne „ascundem” unii de alţii, vorbim mai mult de obiectele care ne înconjoară, iar creştinii de astăzi – printre care cred că mă număr – numiţi de Cuviosul Paisie Aghioritul „fierturi” – discută despre unele rânduieli bisericeşti şi „aspecte” bisericeşti, care merită, chipurile, mare atenţie.

În acest sens, apropos de această mentalitate, el vorbea – cred că pe sute de pagini – despre atitudinea creştinilor faţă de lume. Acest lucru m-a răscolit foarte mult. Pur şi simplu, recitind traducerea pe care am făcut-o, m-a cuprins o deznădejde profundă. Mă întrebam: Oare ce fel de credincios mai sunt? Oare mai sunt creştin? Oare ce pot face mai departe? Vorbea, de exemplu, despre lipsa de vlagă a ortodoxiei, despre creştinii ortodocşi, care au ajuns la o comoditate foarte mare etc. Aici ne ducem cu gândul, bineînţeles, la Cuviosul Paisie Aghioritul, şi cei care l-au citit pot face foarte multe paralele între cei doi autori. Acest lucru m-a răscolit foarte mult şi am ajuns la concluzia că cuvintele lui nu sunt nişte simple analize sau păreri împodobite cu exemple sau citate patristice, sunt nişte cuvinte pe care tânărul sau adultul frământat, omul dezorientat, căruia îi este frică de Dumnezeu, care-L caută pe Dumnezeu cu „disperare”, le primeşte cu toată inima. Ele emană o putere care poate sparge inimi împietrite, au caracterul unor cuvinte care pătrund şi zdrobesc inima. Şi mi-am zis: după atâtea lecturi, după lectura părintelui Stăniloae sau a părintelui Cleopa, Paisie Aghioritul ş.a.m.d., până când voi continua să citesc, să mi se frângă inima şi, după aceea, să se împrejmuiască la loc cu zidul cel vechi, cu omul cel vechi. Oare câţi Părinţi buni ne va mai da Dumnezeu în aceste vremuri de pe urmă? Poate că tot mai puţini, deoarece tot mai puţini sunt şi aceia care îi ascultă. Şi m-am gândit şi la afirmaţia Mântuitorului: Du-te şi nu mai păcătui, ca să nu-ţi fie ţie mai rău! Aceasta este o afirmaţie foarte gravă şi care ne responsabilizează foarte mult. Dacă pe aceşti părinţi sfinţi, poate ultimii din secolul XX, nu-i vom asculta, nu vom asculta cuvintele lor cu putere, cuvintele lor foarte aproape de noi, foarte aproape de problemele noastre, ce vom face mai departe? Vom rămâne doar cu nişte lecturi?

El vorbea într-un studiu – Cum să-i citim pe Sfinţii Părinţi – pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, am reuşit să-l traduc – despre lecturile patristice, fiind împotriva lecturii dezordonate a Părinţilor, care nu duce altundeva decât la rătăcire. El se referea şi la acei editori de texte patristice şi la absurdităţile pe care aceştia le debitează. Din nefericire, şi în spaţiul românesc există acest tip de editori, care, în vremurile de pe urmă aflaţi, departe de a încerca să propovăduiască pe Hristos prin ceea ce publică, editează simple texte – adesea fără nici o binecuvântare – întru promovarea unei ortodoxii a minţii, bazată pe „acurateţea filologică” a textelor şi mai puţin pe Duhul pe care acestea Îl conţin.

Cineva spunea că, dacă vom citi cutare părinte (dându-l ca exemplu la întâmplare pe Sfântul Simeon Noul Teolog), ne putem realmente îndrăci, batjocorind cuvântul Domnului, cum scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul despre astfel de cititori, şi făcând o teologie a demonilor. Poate că cea mai mare luptă a părintelui Serafim a fost împotriva unei astfel de teologii. Studiul amintit şi Scrisorile ne dau nenumărate exemple. Prin urmare, atât el cât şi ceilalţi părinţi sfinţi pe care ni i-a dat Dumnezeu în aceste vremuri de pe urmă nu trebuie să rămână o lectură oarecare, ci trebuie urmaţi degrabă. Dacă nu îi urmăm, fie ne vom trezi ortodocşi „autentici” trăind o îndoielnică ortodoxie a minţii – după cum spunea părintele Serafim – fie, după cuvântul Mântuitorului, ne va fi nouă mai rău…”

nevorbesteserafim.jpg

______________________________________________________

[1] Primul vorbitor fusese părintele Gheorghe Holbea, care a spus: „prima mea informaţie despre părintele Serafim Rose am avut-o din cartea Ortodoxia şi religia viitorului, în limba engleză, şi îmi amintesc că părintele Serafim Rose mi-a atras atenţia asupra unui filosof pe care eu, în perioada studenţiei, l-am admirat foarte mult. Este vorba de Nicolae Berdiaev. Având ca temă de licenţă, pe atunci, Persoană şi comuniune, cineva mi-a sugerat să caut problema personalismului la Nicolae Berdiaev. Având la dispoziţie cărţile lui Nicolae Berdiaev – asta se întâmpla în 1987 – cărţi care au fost traduse după aceea în limba română, este vorba despre Pentru un nou Ev Mediu, Despre destinul omului, Personajele lui Dostoievski, Certitudine şi adevăr, Sensul Creaţiei, îmi venea foarte greu atunci să am o privire clară asupra lui Nicolae Berdiaev, pentru că Nicolae Berdiaev pare uneori foarte ortodox, adică atunci când se referă la filosofia lui Dostoievski, mai ales atunci când alcătuieşte el această metafizică a libertăţii, dar, dacă cercetăm mai cu amănuntul, vedem că Berdiaev este cel care vorbeşte despre nefiinţa originară, din care se naşte libertatea originară, din care iese fiinţa şi apoi din fiinţă iese Dumnezeu – Dumnezeu şi libertatea fiind două lucruri care merg paralel. Cel care mi-a atras atenţia asupra faptului că Berdiaev se înscrie în acest curent al holismului, al new age-ului, era tocmai părintele Serafim Rose. După aceea, provocat de aceste aprecieri critice ale părintelui Serafim Rose, am descoperit faptul că în această filosofie a lui Berdiaev, cel puţin partea de început şi partea finală ţin de altceva, şi anume de ezoterism; Berdiaev poate fi numit filosof gnostic, maniheic ş.a.m.d., dar nu trebuie să fie asimilat, aşa cum se întâmplă de multe ori – şi am citit chiar un studiu asupra lui Berdiaev, într-o revistă de la Sibiu, în care, paradoxal, nu era sesizată nici o abatere de la învăţătura de credinţă a Bisericii” [n.red.].

[2] Părintele Holbea făcuse o paralelă între părintele Serafim Rose şi părintele Rafail Noica [n.red.].

in-vesminte-liturgice.JPG

Cititi si:


Categorii

Crestinul in lume, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Minuni si convertiri, Parintele Serafim Rose

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

42 Commentarii la “Parintele Seraphim si CHEMAREA LA CONVERTIRE ADEVARATA pentru “crestinii fierti” care suntem…

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Granita dreptei socoteli in abordarea chestiunilor de credinta este atat de fina, de subtire, e realmente pe muchie de cutit; ceva – din interior – iti poate da masura si in cele lumesti si in cele duhovnicesti; simti cand cazi in extreme – este imposibil sa nu stii cand, cum, in ce fel, in ce masura…ceva din interior iti spune cu acuratete: ca este vorba de glasul lui Dumnezeu in om (constiinta) ori ingerul lui Dumnezeu…cert e ca, de fiecare data cand n-am dat ascultare acelui glas – uneori ca o adiere de vant ce adie lin fara sa forteze, doar sa atentioneze daca ‘ai urechi de auzit’ ori impetuos ca o strapungere aproape fizica prin impuls (simtit in plexul solar, ori chiar in inima) ca atentionare mai clara, perfecta a ceea ce nu trebuie sub nici-o forma sa faptuiesti; sunt sigura ca, si cei nebotezati dar, mai ales noi cei botezati simtim, stim, suntem constienti de atentionarile venite in momentele cheie ale vietii cand, izbavirea sau prabusirea noastra se joaca intr-o fractiune de secunda, totul depinzand de deciziile/reactiile luate (in pripa, la manie, de frica, de sila) platind cu varf si indesat consecintele actiunilor noastre.
    Referitor la articol, unii pot fi de acord 100% cu ceea ce spune un Parinte imbunatatit daca, ucenicul (cititorul, ascultatorul) este pe aceeasi lungime de unda si doreste desavarsirea prin dorinta asemanarii in ravna a celui ce invata, povatuieste; altii – la inceput de drum ori mai lenti in urcusul duhovnicesc se pot sminti de unul imbunatatit bagandu-i in deznadejde ajungandu-le pentru inceput un parinte mai ingaduitor, mai bland…cred ca Dumnezeu randuieste fiecaruia ceea ce-i trebuie pentru inceput urmand sa treaca pe fiecare, din treapta in treapta in focul curatitor al ispitelor, necazurilor de la propria fire, de la oameni ori de la draci; lupta este surda, uneori absurda, simti cum se bate/zbate sa ‘castige’ ratiunea ori simtirea…inima uneori spune ceva, ratiunea condamna inima si o mustra pentru slabiciune, alteori doar rationezi rece, sec…inima fiind impietrita si incapabila sa se puna in acord cu mintea ori macar sa-i dea raspuns ‘simtit’ de da ori ba…ajutorul tot numai de la Dumnezeu vine numai sa nu lasi rugaciunea (mai ales in zilele noastre) fiindca esti/devii mort.

  2. Mulţumesc băieţilor pentru postare şi profit de această ocazie pentru a îndrepta unele erori strecurate – fără de voie – la acea lansare de carte. În primul rând, părintele Rafail Noica nu este botezat anglican aşa cum am afirmat, ci … ortodox! Acest lucru l-am aflat însă ulterior. Am fost indus în eroare de faptul că mama sa a fost englezoiacă, şi îmi aminteam de relatările sale cu privire la o anumită perioadă în care se apropiase de neo-protestanţi…
    Al doilea: ulterior conferinţei am primit un exemplar cu o slujbă închinată Sf. Paisie de la Neamţ, alcătuită prin secolul XIX de vieţuitorii de pe la noi. Repet, aceste informaţii au venit cu întârziere şi regret că nu am adus la vreme cuvenitele îndreptări.
    În ceea ce priveşte “firea ortodoxă” a omului de care vorbeşte părintele Rafail, era evident vorba de firea iniţială, curată, nepăcătoasă, nepătimaşă, aşa cum a gândit-o Dumnezeu. De la această fire omul a căzut prin păcatul protopărinţilor în acea fire “heterodoxă” pe care o cunoaştem la toţi oamenii, în afară de Mântuitorul Hristos. Deci nici chiar Maica Domnului nu are această fire ortodoxă prin naştere – cum afirmă “imaculata concepţiune” papistaşă -, pentru care a şi zis: „Măreşte sufletul meu
    pre Domnul, şi se bucură sufletul meu preste Dumnezeu, Mântuitorul meu” (Luca I, 45-46).
    Dar, se vede că şi aceste lucruri, în aparenţă simple şi clare, sunt anevoioase pentru mintea nepogorâtă în inimă! Aşa că, să ne rugăm Domnului şi Maicei şi Sfinţilor Săi bineplăcuţi să ne dea darul pocăinţei – metanoiei! – aşa cum l-au dobândit aceia, ca şi Părinţii îmbunătăţiţi de care vorbim. Personal nu am nici o îndoială de sfinţenia Părintelui Serafim, canonizarea e doar o chestiune de timp. Într-un fel, cred că dacă Sfântului Nicolae Velimirovici i s-a spus “Noul Hrisostom”, lui Serafim Rose i se cuvine “Noul Paisie Velicikovski”. Dar, şi acel Paisie (ca şi mulţi alţi cuvioşi) a aşteptat canonizarea, aşa că… răbdare…

  3. Doamne-ajută.
    Atât aş vrea să spun, aş fi sugerat “creştini căldicei/călduţi”, mai degrabă decât “fierţi”. Dacă nu mă înşel, Părintele Rose foloseşte termenul “lukewarm”.
    Doamne-ajută şi sper că nu am supărat pe nimeni.

  4. “Fierti” ne numeste Cuviosul Paisie Aghioritul, pe care-l citeaza Stefan Voronca.

  5. Nu neg că aşa este în greacă.

    Dar “lukewarm” – de care textele Părintelui Rose sunt pline – înseamnă “călduţ”, nu “fiert”. Se referă la creştinii care nici nu sunt nici “prea-prea, nici foarte-foarte” şi care se complac într-un soi de credinţă “comodă”, fără prea multă implicare, limitată la aspectele de suprafaţă/ritual. E foarte important să păstrezi nuanţa, pentru transmiterea corectă a mesajului.

  6. @ Vlahia:

    Intelegem ce vrei sa spui, este corect, dar metafora folosita de parintele Paisie nu era menita sa traduca termenul de “caldicel” din Apocalipsa, ci folosea imaginea plastica a tinerilor si a crestinilor de astazi care parca ar fi fost “fierti in apa”, adica sunt lipsiti de orice vlaga, de orice ravna, moi, “flescaiti”. Dar perspectivele se intalnesc.

  7. Cu tot respectul, Parinte Dan Badulescu, eu cred, dimpotriva, ca situatia polemicii Parintelui Serafim Rose cu Kalomiros este foarte lamurita, in sensul ca Parintele Serafim are dreptate, iar dr. Kalomiros nu are – cel din urma fiind adept al unui evolutionism mai sofisticat. Am citit cu mare atentie scrierile Parintelui Serafim, inclusiv “Cartea Facerii, omul inceputurilor…” si lucrurile mi se par clare. Si aici, ca si in cazul lui Berdiaev sau al lui Teilhard de Chardin, Parintele Rose a vazut foarte corect.
    Grav e ca lucrari ale lui Kalomiros apar la noi girate ca foarte ortodoxe, iar ortodocsi ca parintele Doru Costache, sau profesorul Basarab Nicolescu si Magda Stavinschi din asociatia Stiinta si religie, se pozitioneaza de partea lui Kalomiros.
    Altminteri, blagosloviti si iertati, personal sunt un admirator al Dv., si eu ma numar printre cei cu un traseu asemanator, dupa cum v-am povestit ca am fost in Tibet, daca va mai amintiti, iar cartea Dv. despre New age e o referinta importanta, mi-a folosit mult la licenta despre globalizarea religioasa.

  8. Pingback: Război întru Cuvânt » “O ortodoxie laica, dar care nu e lumeasca…” sau: Cum putem aduce pustia in lume?
  9. @Andrei Dirlau

    Draga Andrei,

    Bănuiesc că te-ai referit la următorul pasaj: “Părintele Serafim nu are bariere duhovniceşti şi, din această cauză, şi-a atras multe probleme încă în timpul vieţii. Cu Kalomiros, legat de problema evoluţionistă, ce polemică a dus! Scrisori de câte patruzeci de pagini – cine dintre noi a scris scrisori de patruzeci de pagini? Şi situaţia cu Kalomiros tot nu s-a lămurit, căci au murit amândoi, unul hăis şi unul cea, şi nu s-au împăcat pe acel subiect.
    Şi ce ne mai spune acest exemplu? Că, în momentul în care devii o personalitate, îţi asumi acest gen de polemici şi îţi poţi atrage multe duşmănii.”

    Ai văzut tu oare aici vreo înclinare către Kalomiros, sau măcar neutralitate? Chiar nu ştii poziţia mea în această privinţă? Uite, eu nefiind o mare personalitate, nu m-am angrenat într-o polemică de acest fel cu Pr. Doru Costache, deşi aş fi fost cumva cel care a apăsat primul pe trăgaci (vezi articolul cu “Eonul dogmatic XX…” din “Credinţa ortodoxă”), la care a urmat o replică acidulată din partea părintelui, dar postată numai pe site-ul lui. În felul însă în care a arătat această replică (pamflet? “Întoarcerea popii Grama…”), se vedea bine că nu are nici un sens a continua, decât ca să crească arţagul şi celelalte…
    Aşa că, pentru mine este clar cine a avut dreptate acolo.
    Ba chiar, aş merge mai departe în direcţia de a nu-l mai recomanda pr Kalomiros nici măcar în lucrarea “Against false union” (Împotriva mincinoasei uniri). Părintele Serafim se întreba cum e cu putinţă ca acelaşi autor să aibă acele puncte de vedere. Îndrăznesc să afirm că ar fi o explicaţie: cunoscând mai îndeaproape viaţa şi opera lui Kalomiros, se vede acolo un duh neortodox de cârteală şi anarhie, care pare cumva cuceritor, dar în esenţă e chiar dăunător. El a sfârşit prin a se separa şi de vechii calendarişti din cauza icoanei “necanonice” a Sfintei Treimi, făcându-şi o parohie proprie… fără ierahie şi preot! Asta spune multe despre el, aşa că nici măcar pentru antiecumenism nu cred că ar mai trebui consultat. Există slavă Domnului surse curate duhovniceşti şi în acest domeniu, avem de unde alege…

  10. @Vlahia şi admin

    Apropo de traducere, “lukewarm” este desigur o trimitere la textul Apocalipsei III, 16. Noi ne-am obişnuit cu termenul de “căldicel”, dar Biblia 1688 (pe care eu o consider cea mai bună realizare – cel puţin până acum – în limba română) foloseşte termenul de “încropit” pe care-l opune lui “rece” şi “cald”!

  11. @ Pr. Dan:

    Va multumim pentru explicatii si completari, parinte Dan! Sunt foarte binevenite si le impartasim.

    Referitor la “greseala” Dvs. initiala legata de cuvantul “Ortodoxia este firea omului”, cred ca, intentionat sau nu, a fost un accent necesar, pentru a contrabalansa o gresita intelegere a cuvantului (foarte bun si inspirat, altfel) al parintelui Rafail. Este o distorsiune care face ravagii, multi intelegand ca insasi firea noastra de acum, cazuta (si.. tot mai cazuta prin pacatele si pervertirile ingrozitoare de azi) ar fi acea “fire ortodoxa”. Destul de multi cred, din pacate, ca este suficient sa se manifeste “firesc”, “asa cum simt ei”, chiar daca nu si-au curatit firea (inima, mintea…) prin pocainta si prin tot ceea ce inseamna Cruce, rastignire de sine. Se insista mult prea putin pe acel pasaj extraordinar al convorbirii de taina a Mantuitorului cu Nicodim (din care duminica se va citi doar o parte la Sfanta Liturghie), in care se vorbeste despre “nasterea din nou, din apa si din Duh”. De asemenea e foarte important sa se inteleaga distinctia “om firesc/psihologic” – “om duhovnicesc”. De aici si problematica importanta a ‘convertirii’ adevarate, pe care si Dvs. si Francisc, la acea conferinta, dar si noi in ultimele postari, am incercat sa o aducem in prim-plan. V-am lansa chiar “provocarea” sa ne ajutati cu un articol pe aceasta tema, daca dortiti si puteti. Va multumim!

  12. Pr Dan, cuvintele dvs mi-au mers la inima! Intr-adevar, simt pe pielea mea cat de greu e sa fii si sa te pastrezi ortodox in ziua de azi.

  13. Pingback: Război întru Cuvânt » Pr. Dan Badulescu: Despre convertirea ortodocsilor la Ortodoxie
  14. Pingback: Război întru Cuvânt » Din “Viata si lucrarile Parintelui Serafim Rose”: TOATA NADEJDEA LA HRISTOS!
  15. Pingback: Război întru Cuvânt » Suntem convertiti cu adevarat?
  16. Pingback: Război întru Cuvânt » Cuviosul Serafim Rose despre ispitele nou-convertitilor sau cum se poate pierde harul la cei ravnitori
  17. Pingback: Război întru Cuvânt » CUM AJUTAM SI CUM IMPIEDICAM VENIREA OAMENILOR LA ORTODOXIE? DESPRE DRAGOSTE, CONVERTIRE SI ECUMENISM
  18. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVIOSUL SERAFIM ROSE - “UN OM AL INIMII” - 27 ani de la plecarea sa in patria cereasca
  19. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVIOSUL SERAFIM ROSE (†2 SEPTEMBRIE 1982) si “noii inchinatori ai Americii”
  20. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVINTE DE TREZIRE SI DE LIMPEZIRE DUHOVNICEASCA DE LA CUVIOSUL SERAFIM ROSE (†2 septembrie): “Este mai tarziu decat credem”; “Nu trebuie sa umblam dupa semne spectaculoase, ci mai degraba sa cautam semne
  21. Pingback: Război întru Cuvânt » CURSUL DE SUPRAVIETUIRE ORTODOXA AL CUVIOSULUI SERAPHIM ROSE sau cum sa evitam fenomenul “maimutarelii duhovnicesti”
  22. Pingback: Război întru Cuvânt » IN FATA LUI IISUS: Viata launtrica a Duhului vs. falsa Ortodoxie a pietismului si moralismului religios. La ce “folosesc” Sfintele Taine?
  23. Pingback: Război întru Cuvânt » De ce crestinii nu mai cauta Duhul Sfant? Ce inseamna inchinarea in duh si in adevar? CULTURA DUHULUI, A TAINEI VERSUS CULTURA IMAGINII, A EXTERIORULUI
  24. Pingback: Război întru Cuvânt » Chemarea primilor Apostoli si Duminica Sfintilor Romani. CHEMAREA SI LUCRAREA TAINICA A DUHULUI. CARE SUNT CRITERIILE CANONIZARII UNUI SFANT?
  25. Pingback: MARTURIA UNUI EVREU CONVERTIT LA ORTODOXIE SI DEVENIT PREOT IN AMERICA: Pr. James Bernstein, "Uimit de Hristos. Calatoria mea de la Iudaism la Ortodoxie"
  26. Pingback: MINUNATA FRATIE A PARINTILOR SERAFIM ROSE SI GHERMAN. Ce putere are ravna sincera si curata pentru Ortodoxie si ce inseamna fratietatea adevarata in Duh...
  27. Pingback: PARINTELE SERAFIM ROSE (2 septembrie) - MODEL DE MARTURISIRE "POZITIVA" A CREDINTEI, IN DUHUL AUTENTIC ORTODOX
  28. Pingback: CE SE POATE FACE PENTRU TINERII ORTODOCSI DE ASTAZI? Cu Parintele Serafim Rose despre joaca de-a Ortodoxia a noilor generatii narcisiste
  29. Pingback: "Duhovnicul si ucenicul": CRIZA VIETII DUHOVNICESTI A CREDINCIOSILOR "PRACTICANTI" si PERICOLUL BANALIZARII CELOR SFINTE. Urgenta iesirii din inertie, a retrezirii la pocainta adevarata, la nevointa si lucrarea launtrica
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate