PARINTELE SOFIAN SI “MARTURISITORII” CALOMNIEI: “Pana cand va ridicati asupra omului? Cautati toti a-l dobori, socotindu-l ca un zid povarnit si ca un gard surpat…”

13-09-2010 Sublinieri

Pr-Sofian-5

Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în Ziua Judecătii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, si din cuvintele tale vei fi osândit” (Matei 12, 36-37).

Cristian Curte: “JUDECATORII”

“Sunt şapte ani [anul acesta se fac 8, n.n.] de când părintele Sofian a plecat dintre noi. Deşi nu pare că a trecut mult timp, totuşi e o veşnicie.

Epoca sa, a celor care l-au mărturisit pe Domnul, uneori cu preţul vieţii, a apus definitiv. Deşi luptase mult, nu vorbea despre aceasta niciodată. În plus, nu îşi judeca duşmanii. Şi cerea expres acest lucru tuturor ucenicilor săi.

Acum e vremea altor mărturisitori. Anonimi, vestind peste tot că sunt „în focul luptei”, ar fi gata să atace orice frate din biserică, doar pentru că îl bănuiesc de vreo alunecare. Şi asta fără a-i vorbi faţă către faţă, fără a încerca să îl îndrepte. Dezvăluiri senzaţionale, calomnii şi acuze, ironii vecine cu înjurătura şi vorbe trântite cu năduf, scormonirea vieţii şi a familiei în căutarea gunoiului, nu a luminii, nimic nu este astăzi de lepădat în încercarea de a „mărturisi”. Pe cine?

Asta aş vrea să îl întreb pe părintele. Dar, din nefericire, el nu mai e printre noi…”

(Cristian Curte in “Lumea monahilor”, nr. 27/sept. 2009)

stoning

***

ASCULTA:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Psalmii 61-63 (audio – IPS Teofan)

PSALMUL 61

1. Oare nu lui Dumnezeu se va supune sufletul meu? Că de la El este mântuirea mea;
2. Pentru că El este Dumnezeul meu, Mântuitorul meu şi Sprijinitorul meu; nu mă voi clătina mai mult.
3. Până când vă ridicaţi asupra omului? Căutaţi toţi a-l doborî, socotindu-l ca un zid povârnit şi ca un gard surpat!
4. S-au sfătuit să doboare cinstea mea, alergat-au cu minciună; cu gura lor mă binecuvântau şi cu inima lor mă blestemau.
5. Dar lui Dumnezeu supune-te, suflete al meu, că de la El vine răbdarea mea;
6. Că El este Dumnezeul meu şi Mântuitorul meu, Sprijinitorul meu; nu mă voi strămuta.
7. În Dumnezeu este mântuirea mea şi slava mea; Dumnezeu este ajutorul meu şi nădejdea mea este în Dumnezeu.
8. Nădăjduiţi în El toată adunarea poporului; revărsaţi înaintea Lui inimile voastre, că El este ajutorul nostru.
9. Dar deşertăciune sunt fiii oamenilor, mincinoşi sunt fiii oamenilor; în balanţă, toţi împreună sunt deşertăciune.
10. Nu nădăjduiţi spre nedreptate şi spre jefuire nu poftiţi; bogăţia de ar curge nu vă lipiţi inima de ea.
11. O dată a grăit Dumnezeu, aceste două lucruri am auzit: că puterea este a lui Dumnezeu şi a Ta, Doamne, este mila; că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui.

PSALMUL 62

1. Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineata.
2. Insetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a dupa Tine trupul meu,
3. In pamant pustiu si neumblat si fara de apa.
Asa in locul cel sfant m-am aratat Tie, ca sa vad puterea Ta si slava Ta.
4. Ca mai buna este mila Ta decat viata; buzele mele Te vor lauda.
5. Asa Te voi binecuvanta in viata mea si in numele Tau voi ridica mainile mele.
6. Ca de seu si de grasime sa se sature sufletul meu si cu buze de bucurie Te va lauda gura mea.
7. De mi-am adus aminte de Tine in asternutul meu, in dimineti am cugetat la Tine, ca ai fost ajutorul meu
8. Si intru acoperamantul aripilor Tale ma voi bucura. Lipitu-s-a sufletul meu de Tine si pe mine m-a sprijinit dreapta Ta.
9. Iar ei in desert au cautat sufletul meu
, intra-vor in cele mai de jos ale pamantului; da-se-vor in mainile sabiei, parti vulpilor vor fi.
10. Iar imparatul se va veseli de Dumnezeu; lauda-se-va tot cel ce se jura intru El, ca s-a astupat gura celor ce graiesc nedreptati.

PSALMUL 63

1. Auzi, Dumnezeule, glasul meu, cand ma rog Tie; de la frica vrajmasului scoate sufletul meu.
2. Acopera-ma de adunarea celor ce viclenesc, de multimea celor ce lucreaza faradelege,
3. Care si-au ascutit ca sabia limbile lor si ca niste sageti arunca vorbele lor veninoase ca sa sageteze din ascunzisuri pe cel nevinovat.

4. Fara de veste il vor sageta pe el si nu se vor teme. Intaritu-s-au in ganduri rele.
5. Grait-au ca sa ascunda curse; spus-au: “Cine ne va vedea pe noi?”

6. Iscodit-au faradelegi si au pierit cand le iscodeau,
7. Ca sa patrunda inlauntrul omului si in adancimea inimii lui.

8. Dar Dumnezeu ii va lovi cu sageata si fara de veste ii va rani, ca ei singuri se vor rani cu limbile lor.
9. Tulburatu-s-au toti cei ce i-au vazut pe ei; si s-a temut tot omul.
10. Si au vestit lucrurile lui Dumnezeu si faptele Lui le-au inteles.
11. Veseli-se-va cel drept de Domnul si va nadajdui in El si se vor lauda toti cei drepti la inima.

***

Cititi si:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, 2. Special, Opinii, Parintele Sofian Boghiu, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?)

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

70 Commentarii la “PARINTELE SOFIAN SI “MARTURISITORII” CALOMNIEI: “Pana cand va ridicati asupra omului? Cautati toti a-l dobori, socotindu-l ca un zid povarnit si ca un gard surpat…”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 3 >>

  1. Pingback: Cuvantul ARHIM. MIHAIL la slujba de pomenire de la Caldarusani a PARINTELUI SOFIAN despre PRIGOANA FATISA SI CEA NEVAZUTA IMPOTRIVA CRESTINILOR si despre PUTEREA RUGACIUNII SFINTILOR: “Sa ne rugam mai mult unii pentru altii! Sa pastram credinta drea
  2. Pingback: SFANTUL AMBROZIE DE LA OPTINA ne atrage atentia asupra unor patimi grave care ne pot stirbi si otravi praznicul Invierii: ZAVISTIA SI OSANDIREA ALTORA | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: Oameni si… demoni travestiti in salvatori: “CRUCIADA” IMPOTRIVA RAULUI (din afara) a “LUPTATORULUI ORTODOX” PANA LA… MACELARIREA FRATILOR: “Cain l-a ucis pe Abel pentru că nu a ucis păcatul DIN PROPRIA INIMĂ. P
  4. Pingback: “Şi noi ce facem, încă o dezbinare, încă o schismă, încă o grupare care se va crede de zilele viitoare ‘adevărata Biserică Ortodoxă’?…” | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: “O, de ar fi trăit atunci oarecare super-zeloţi şi super-ortodocşi contemporani! Ar fi aruncat defăimarea de TRĂDĂTOR în obrazul marelui SFÂNT FOTIE”. Fericitul parinte marturisitor EPIFANIE despre PERICOLUL SCHISMEI CARE INCEPE CU NE
  6. Pingback: SA PAZIM UNITATEA FAMILIEI BISERICII, tinand si marturisind credinta ortodoxa CU INTELEPCIUNE SI CU DRAGOSTE, “nu cu isterie si cu condamnari irevocabile ale altora”! CINE SE RUPE DE BISERICA, ACELA MOARE! “Slavă lui Dumnezeu, că nu ne
  7. Pingback: ARHIMANDRITUL SOFIAN de la Mănăstirea Antim († 14 septembrie 2002), PARINTELE ECHILIBRULUI, MUNTELE DE BLANDETE IMBRACAT IN LUMINA: “Trecem printr-un moment foarte dificil din multe puncte de vedere și avem nevoie de un anumit echilibru, FĂRĂ
  8. Pingback: PARINTELE SOFIAN BOGHIU – EFIGIA SMERENIEI, MIREASMA SFINTENIEI, patimitorul si rugatorul linistit si neclintit, laudat pana si de prigonitorii sai: “El tot timpul era înveşmântat în discreţie, nu i-au plăcut gălăgia, zgomotele, reflec
  9. Pingback: SFÂNTUL părinte SOFIAN de la Antim, puterea TĂCERII și a RĂBDĂRII până la sfârșit și MINUNILE DE LA ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: PĂRINTELE SOFIAN – puterea vie a Duhului lui Hristos. MĂRTURIA protos. Teofan Popescu | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate