PARINTELE RAFAIL NOICA evocand la Cluj chipul sfant si minunile discrete ale ARHIMANDRITULUI SOFRONIE (video)/ “Cunosc un om in Hristos” – CUVINTE DUHOVNICESTI (si audio) din tezaurul viu al duhovnicului de la Essex

11-07-2013 Sublinieri

Transcriere partiala (updatata) a primei parti, in care este evocat chipul Parintelui Sofronie:

30 de ani am fost langa parintele Sofronie. 30 de ani, cand il auzeam vorbind sau citeam din scrierile lui as fi dorit ca lumea intreaga sa auda cuvintele acelea, dar bineinteles ca nascut fiind in pamanturile astea si din neamul acesta romanesc, mai intai de toate ma gandeam: O, de s-ar auzi in Romania cuvintele astea! De ce, nu stiu…

Eu nu stiam prea multe despre Biserica atunci cand am plecat din Romania, dar simteam ca ce auzeam noi de la parintele era ceva rar, era ceva calitativ, care convingea sufletul, si parca convingea pana si oasele, ceva ce nu auzisem de la altii, ce nu auzisem de nicaieri.

Aveam 20 de ani cand l-am intalnit pe parintele Sofronie, si mai tarziu, in viata, mi-am socotit ca m-am nascut cand l-am cunoscut pe parintele Sofronie. Poate ca eu n-am fost chiar ca toti ceilalti copii, cand m-am nascut aveam 20 de ani. Multi ani mai tarziu mi-am dat seama ce spuneam. Pai nu asta inseamna parinte duhovnicesc? Si mi-am amintit ca Sfantul Pavel zicea:

„De veti avea zece mii de povatuitori intru Hristos, dar parinti nu aveti multi, ca eu unul v-am nascut intru Domnul”.

Si mi-am dat seama ca viata Duhului se aseamana intru toate cu viata pe care o cunoastem noi, viata asta pamanteasca, trupeasca. Adica exista o realitate in paternitate si de atunci mi-am dat seama ca exista o realitate in tot ce este duhovnicesc, care pentru noi e ceva abstract, ceva necunoscut, pentru majoritatea dintre noi indraznesc sa zic, ca dupa aceea sa-mi dau seama ca materia, pamantul, trupul, nu sunt decat un simbol al adevaratei vieti, care viata este in Duh. As zice ca asta ar fi, pe scurt, ce a insemnat pentru mine si pentru noi toti, parintele Sofronie. Zic noi toti, zic cei care am ramas imprejurul lui si nu numai obstea, dar si cei care au ramas prieteni ai manastirii si care fie ca locuiau departe dar ne mai cercetau din cand in cand, sau chiar daca nu, cate unul a luat un cuvant de la parintele Sofronie si cuvantul ala a fost linia vietii lui si tot dintre cei care au trait din cuvantul parintelui Sofronie, poate care s-au nascut de la parintele Sofronie, sunt si ei.

20 de ani de la trecerea intru cele vesnice a parintelui… Titlul zilei de azi si al cartii mi-a amintit de Condacul Sfantului Siluan ca „S-a dus sa-L vada precum este”. Intr-un sens, L-a vazut precum este, inca de acum. Si catre o viata care duce catre aceasta ne-a povatuit si ne-a indemnat, pe toti, parintele.

Ce este Biserica? Biserica este mama noastra, este pantecele acestei zidiri a lui Dumnezeu iar Dumnezeu prin ea ne naste intru cele vesnice. Mintea parintelui Sofronie era intotdeauna catre cele vesnice iar cele pamantesti, foarte apreciate de el, dar trecatoare. Si daca trecatoare, sunt clipe in care traiesti ca deja au trecut.

Cartea “Vom vedea pe Dumnezeu precum este” este autobiografia lui, dar, tipic pentru parintele Sofronie, nu ne da multe date istorice. Gandul lui era la cele vesnice si e o autobiografie duhovniceasca. El nu se cobora prea usor la lucruri mai prejos de cele vesnice. In acelasi timp, spunea parintele, vazand ca nu intelegem anumite lucruri ale vietii destul de adanc: “Eu pentru ei trebuie sa fiu nu numai un parinte, trebuie sa le fiu si mama. Dar ani de zile mai tarziu mi-am dat seama ca era serios cuvantul asta, mult mai serios decat parea si probabil ca el il traia serios si adanc, dar il spunea asa ca o gluma. Ce inseamna ca o mama? Ziceam ca el nu se pogora usor la amanunte trecatoare ale vietii, dar tinea cont de ele si se ocupa de fiecare in masura in care omul se poate ocupa, si avea deja o varsta, l-am cunoscut la 66 de ani. In masura in care omul se poate ocupa, era foarte grijuliu fata de “puisorii” lui, ca o mama, si se ocupa de fiecare amanunt. 

Imi amintesc intr-o zi, seara destul de tarziu, a venit din Franta o sora care acum este sora la manastirea noastra si care calatorise mai toata ziua. Atunci nu prea se calatorea inca cu avioane, nu stiu daca n-a venit cu trenul si cu vaporul, in sfarsit, a venit seara. Era post, nu stiu daca era un post sau daca era o miercuri sau o vineri si eram singur in bucatarie si parintele Sofronie locuia intr-o casa alaturi de manastire, unde niste vecini plecasera si Dumnezeu ne-a miluit sa o putem cumpara – si a fost casa lui de retragere, langa manastire, la vreo suta de metri. Si o primesc pe sora asta, o cunosteam de mai multa vreme, scot acolo ceva de mancare, nu stiu, i-am facut poate un ceai, si la un moment dat suna telefonul. Ma duc sa raspund, parintele Sofronie:

– A venit cutare?

– Da, a venit.

– Stii ce, deschide-i o cutie de sardele.

– Bine.

Si mi-a mai dat cateva instructiuni, am facut cum a zis, am deschis o cutie de sardele, i-am oferit dupa calatorie, sa se odihneasca. Si s-a retras. Cu cativa ani mai tarziu, dupa ce devenise de acum sora de-a manastirii, mi-a amintit de ziua aia si spunea ca era hamesita, obosita si tare ar fi vrut sa manance peste sau asa ceva, dar era vineri sau nu stiu ce era. Dar, parintele Sofronie, ca si cum stia de departe, da un telefon si spune: „Fa asta.”

Ca si cum stia… Acest „ca si cum” s-a intamplat de atatea ori ca am inteles ca stia. Stia… Nu-l puteai pacali. N-avea aerul de… nimic [foarte mare, inalt, n.n.], n-avea aerul de ce ne inchipuim noi ca ar fi un stravazator, dar… nimic nu-i scapa.

La inceput, multi ani, aveam o singura casa, mai mare, si acolo aveam chiliile noastre si aveam Paraclisul in casa aia. Si era singura noastra biserica. Dimineata si seara ne adunam acolo sa facem rugaciunea noastra si acolo slujeam Liturghiile si toate praznicele pana cand a devenit total neincapatoare bisericuta, si ne-a dat Dumnezeu putinta sa zidim una mai mare. Intotdeauna seara mai ales, incuiam usa si ne retrageam toti in biserica. Eram vreo cinci sau sase si faceam rugaciune. Acolo, in general ardeau doar doua candele si faceam rugaciunile incepatoare si dupa-aia cu Doamne Iisuse.., faceam randuiala noastra. Era o randuiala pe care parintele Sofronie a gasit-o mai demult, era in mai multe limbi, aveam putine carti liturgice atunci, nici nu prea existau in limbile pe care le stiam, franceza/engleza. Erau in slavona, trei care erau cu noi erau convertiti prin Biserica Rusa, din Franta sau de altundeva, dar greu ne descurcam cu slujbele zilnice, cele sapte Laude. Si atunci am recurs la asta: rugaciuni incepatoare, un psalm, Crezul, si restul de doua ceasuri Doamne Iisuse…, dupa o anumita randuiala. Deci incuiam usa si ne adunam. Dar, cateodata, parintele Sofronie spunea: „Vedeti ca vine cutare in seara asta, lasati usa deschisa”. Dar noi, desteptii, mai uitam. De cate ori n-am vazut asta: la un moment dat, din intunericul Paraclisului, iese parintele Sofronie si intra cu cineva. Ah, uitasem sa lasam usa deschisa dar parintele Sofronie stia exact momentul cand era cutare la usa. Si asta s-a intamplat de multe ori, si ma uimeam… Ce “coincidenta”! Alta “coincidenta”, inca o “coincidenta”… Necredinciosul de mine…, inteleg repede, dar trebuie sa-mi explici mult 🙂 Pana si Dumnezeu ajunge greu la cate unul ca astia.

Parintele Sofronie era un om care nicicum nu se pleca de la inaltimile duhovnicesti, teologice, dogmatice, la ceva mai prejos, dar nimic din cele practice ale vietii nu-i scapa si nu le trata cu dispret. Zicea ca in viata omului nu exista nimic care sa nu fie de cea mai inalta importanta, ca cele mai mici fleacuri te miri ce inraurire pot sa aibe asupra unei intregi vieti si sa duca la mantuire sau, fereasca Dumnezeu, la pierzanie. Si de cate ori treceam cu vederea ceva sau era neatenti ne spunea: “Bagati de seama, ca lucrurile astea sunt importante!.

Parintele Sofronie spunea ca toata nevointa se face pentru a dobandi dragostea.

M-a intrebat cineva, candva, ce m-a impresionat cel mai mult la parintele Sofronie. N-am prea stiut ce sa-i spun, si multi ani de-atunci ma tot gandesc daca mai vine intrebarea asta ce-o sa raspund…Si inca zic ca nu stiu ce, pentru ca-s asa de multe, dar unul dintru lucrurile care te atragea catre parintele era dragostea. La inceput, parintele Sofronie era un “nimeni“. El niciodata nu si-a dat aere si nu era cunoscut. 30 de ani mai tarziu era alta poveste, de-acum era cunoscut, cartile lui fusesera traduse in mai multe limbi, si acum era o personalitate si acum oamenii veneau cu frica, dar din primele miscari toata gheata se topea. 

Spre sfarsitul vietii, rareori mai iesea sa vorbeasca cu cineva, ca nu prea mai putea, dar daca era vorba de un teolog, un episcop, cineva de care o biserica intreaga se folosea mai facea un efort si iesea. Sau, daca era cineva cu cancer, mic sau mare, nu conta, intotdeauna iesea. 

De multe ori ne spunea parintele Sofronie, ca viata duhovniceasca, viata crestina este de o maretie de neinchipuit omului neduhovnicesc, dar din afara nu se vede nimic.Si asa era parintele, din afara nu se vedea nimic. Cine era dispus putea sa-l dispretuiasca, sa-l calce pe coada, dar el era un om care nicicum nu se pogora de la cele duhovnicesti la lucruri trecatoare, ieftine. Dar pentru cele vesnice, pentru ce poate insemna cel mai mic amanunt din viata omului, pentru viata lui vesnica, pentru mantuire.

Primul lucru care te izbea la părintele Sofronie era acea căldură, acel simţământ de libertate. [Împreună] cu acea căldură am simțit ceva ce nu simțisem până atunci nicăieri și nicicând în viața mea. Un simțământ de libertate. Ce fel de libertate? Nu știam, nu înţelegeam de ce mă simt aşa liber – la început în prezenţa lui, apoi în mănăstirea lui… L-am cunoscut în august 1962… Am stat ca oaspete în mănăstirea lui o lună. […].  Şi ani de zile după aia mă tot întrebam: dar ce libertate? Să faci ce? Că si-n alte locuri n-aș face, să zicem, lucruri de necuviință. Şi nu înţelegeam, dar mă uimeam de simţământul ăsta de libertate, până ce un monah athonit, de la Vatopedi, mi-a dat răspunsul într-o zi: „Pentru că el, părintele Sofronie, era un om liber”. Și-atunci am înțeles, ăsta era răspunsul: Nu atât libertatea de a face, ci libertatea de a fi tu, ăla care eşti. Drept sau strâmb, sărac sau bogat, păcătos sau sfânt, aveai în prezența lui libertatea să fii ăla care ești... și dacă vrei să te mântuiești, de unde ești, de acolo te lua!

La el nu era nimic manieristic, nimic prefăcut şi nici nu tolera, într-un sens, manierisme, prefăcătorii și chestii de astea. Nu în sensul că te făcea să te simți nu știu cum. Nu, dacă ăsta erai, păi așa te primea, dar, în povățuirea lui, încerca, fără să-ți dai seama, să te scoată din ce ești și să te aducă în tărâmurile pe care el le cunoștea, adică tocmai în libertatea asta dumnezeiască pe care el o trăia… Dar niciodata, nicio silnicie! […]”

Conferinta video si audio integrala la: CONFERINTA PARINTELUI RAFAIL NOICA DE LA CLUJ, 30 mai 2013, “S-a dus Sa-L vada precum este”

cu pr rafaiil

***

Cateva “pastile concentrate” (si fragmente AUDIO, de la “Familia ortodoxa“, in lectura pr. Sabin Voda) din multimea marturisirilor si sfaturilor duhovnicesti ale Arhimandritului Sofronie, culese de catre fiul sau duhovnicesc, Mitropolitul grec Hierotheos Vlachos si incluse in volumul aparut la Editura Sophia in 2011 –

Cunosc un om in Hristos: Parintele Sofronie de la Essex:

***

  • Este o durere îngrozitoare ca cineva să se roage cu lacrimi pentru toată lumea şi să simtă că ceilalţi oameni nici nu se interesează de mântuirea lor”.
  • „Uneori am suferit de o durere în piept de la loviturile inimii. Inima mea se topea ca o ceară. Atunci însă doctorul mi-a făcut o electrocardio­gramă şi mi-a zis: «Ai inima unui copil mic.» Uneori inima loveşte tare, ca şi cum s-ar sparge, dar nu păţeşte nimic”.
  • „Un sfert de veac am plâns în Sfântul Munte pentru păcatele mele şi ale întregii lumi”.
  • Dumnezeu nu promite bucurie, ci potirul durerii. Ne cheamă să pătimim pentru numele Lui, deoarece aşa vom trăi şi slava Lui”.
  • „Duhul Sfânt se numeşte mângâietor, deoarece îi mângâie pe cei care au durere din pricina păcatelor şi se pocăiesc. Drumul vieţii creştine este mă­reţ, de aceea nu iese nimeni în acest drum singur, ci are nevoie de ajutor. Astfel, Preacurata a întărit-o pe Elisabeta, iar Sfântul Apostol Pavel a mers la Apostoli, la Ierusalim, pentru a primi încredinţare”.
  • „Un lucru înfricoşător se petrece în viaţa creştinului. De multe ori, Dumnezeu pare că nu este mulţumit de lupta omului, ca şi cum nu ar auzi strigătul său; astfel este trăită chenoza, micşorarea“.
  • „Cuvintele «Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui» sunt foarte importante azi. Eu am scris oarecum în amănunt, însă puţini au înţeles. Sunt experienţe ale Bisericii. Mulţi părinţi o trăiesc, dar într-un grad diferit. Sfantul Siluan le-a trăit într-un grad foarte mare. Ca cineva să aibă mintea lui în iad trebuie ca patimile sale să fie oprite. Când mintea pleacă din iad, atunci lucrează patimile. In acest loc se găseşte esenţa ascetismului. Astăzi puţini sunt asceţi cu adevărat”.
  • Dumnezeu este smerenie. Smerenia este micsorarea lui Dumnezeu, dragostea Lui. Una este smerenia ascetica si alta este smerenia lui Hristos. Smerenia ascetica presupune lupta si are inauntru elementul tulburarii. Smerenia Iui Hristos este o stare fireasca. Nu are nici o tulburare, se leaga doar de micsorare, de chenoza”.
  • „Descoperirea lui Dumnezeu catre noi ne deschide orizonturile pentru a iubi pe aproapele ca pe noi insine”.
  • „Una este frica psihică şi alta frica duhovnicească. Frica psihică condu­ce către necunoaştere şi către paralizarea omului. Frica duhovnicească îl însufleţeşte pe om până la moarte. Frica lui Dumnezeu nu este asemănătoare cu instinctele animalelor”.
  • „Dacă oamenii îţi vor spune că nu pot să doarmă, să le zici să facă ru­găciune şi vor adormi”.
  • „Mulţi, când se găsesc în primul har, în prima dragoste, vor să vândă tot ce au, şi case, şi alte clădiri, să-şi lase serviciul şi să trăiască asemenea săraci­lor, dar noi trebuie să fim atenţi, să-i îndrumăm cu discernământ”.
  • „În cuvântările pe care le ţinem in vremea tunderii monahale nu trebuie sa ne referim la nuntă, la mire, la dumnezeiasca dragoste, deoarece, mai ales la femei, într-un fel sunt distorsionate aceste înţelesuri duhovniceşti”.
  • „Femeile sunt foarte insistente, duhovnicul lor trebuie să aibă mult discernământ şi răbdare pentru a le îndruma”.
  • „Femeile căsătorite trebuie să aibă grijă de bărbaţii lor, trebuie să fie acasă şi să se intereseze de ei şi de copiii lor”.
  • „Unii duhovnici îi îngrădesc pe fiii lor duhovniceşti prin puterea lor psihică, adică prin darurile raţionale, dar lasă nerezolvate problemele lor duhovniceşti, nu-i ajută. Duhovnicii care au preoţie duhovnicească interioară, adică har al lui Dumnezeu, îi ajută în mod decisiv pe fiii lor duhovniceşti să înfrunte problemele duhovniceşti”.
  • “La nivel lumesc, desteptaciunea este considerata ca ucenicul sa-l in­drepte pe invatator si sa i se impotriveasca, sa-i raspunda. La nivel duhov­nicesc, impotrivirea si raspunsul ucenicului fata de parinte sunt o mare prostie si moarte duhovniceasca”.
  • “Fratele care ascultă de un părinte este cel mai mare bun al acestuia”.
  • „Cel mai mare bun al mănăstirii este persoana, sunt fraţii, şi nu banii sau lucrurile”.
  • „De obicei, staretii care dobandesc faima lumeasca si primesc pretuirea lumii sunt foarte duri si foarte intransigenti cu monahii lor. Nu sunt atenti deloc la viata lor”.
  • „Cand omul este desconsiderat, atunci este liber. Asta se intampla si in manastire, atunci cand il desconsidera, poate sa traiasca in mod linistit, isihast. Cand cineva este considerat important, atunci este judecat aspru de ceilalti monahi, dar chiar si el insusi este foarte atent sa nu-si piarda bunul nume pe care il are inaintea celorlalti si astfel nu este liber”.
  • „Cand eram in Sfantul Munte si monahii cei tineri faceau lucruri mai putin potrivite, neoranduieli, monahii cei batrani spuneau: «Sa nu fie mai rau!» Noi acum zicem: «E bine si asa»”.
  • „Una este dragostea omeneasca, alta este erosul platonic si alta este erosul dumnezeiesc. Exista unii care talcuiesc fraza Sfantului Ignatie: «Dragostea mea rastignita» in mod gresit, caci o asociaza dragostei omenesti, dar si cei care ii judeca fac greseli. Cu critica nu iese nimic bun. Daca vrem sa spunem ceva, trebuie sa cercetam bine exact ce a vrut sa spuna celalalt si de cele mai multe ori sa scriem pozitiv, adica sa indreptam greseala altuia intr-un mod pozitiv. In general, trebuie sa spunem faptul ca erosul este rodul cunoasterii lui Hristos, prin vederea dumnezeiestii lumini, adica omul Il cunoaste Hristos prin vedere si Il iubeste. Prin urmare erosul catre Hristos este de alta natura decat cel omenesc (decat erosul catre oameni)”.
  • „Am trecut prin multe in viata mea, sunt scrise in cartile mele, dar intai le-a scris Dumnezeu in inima mea”.
  • „Din perspectiva socială trebuie să ne simţim orfani duhovniceşti, deoarece nu aparţinem acestei societăţi. Altundeva este patria noastră, iar aici suntem orfani”.

11_july_93_sophronius_of_essex

***

Mitropolitul Hierotheos Vlachos:

“Titlul acestei carti este preluat din Sfântul Apostol Pavel, care se ­refera la propria experienta, pe care o prezinta însa la persoana a III‑a: Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani – fie în trup, nu stiu; fie în afara de trup, nu stiu, Dumnezeu stie – a fost rapit unul ca acesta pâna la al treilea cer (II Corinteni 12, 2). Am folosit acest citat din doua motive: primul, pentru faptul ca parintele Sofronie a avut o experienta paralela sau asemanatoare cu cea a Sfântului Apostol Pavel si ar fi putut‑o folosi si el în scrierile sale; al doilea este faptul ca m‑am învrednicit sa vad în persoana batrânului Sofronie un om în Hristos. Am vazut, am auzit si am gustat cuvântul vietii, leac al nemuririi. Atunci când m‑am apropiat de el am simtit ca ma gaseam înaintea unui mare chip, precum Apostolul Pavel, precum Sfântul Simeon Noul Teolog sau precum Sfântul Grigorie Palama, pe care îi si iubea foarte mult“.

Vezi si: 

Legaturi:

***


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, IPS Hierotheos Vlachos, Minuni si convertiri, Parintele Rafail Noica, Parintele Sofronie Saharov, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “PARINTELE RAFAIL NOICA evocand la Cluj chipul sfant si minunile discrete ale ARHIMANDRITULUI SOFRONIE (video)/ “Cunosc un om in Hristos” – CUVINTE DUHOVNICESTI (si audio) din tezaurul viu al duhovnicului de la Essex

  1. Cred ca o buna marturie a marelui Pr. Sofronie este marele nostru Pr. Rafail! 🙂

  2. Pingback: Parintele Sofronie Saharov | albastru de...
  3. Pingback: PARINTELE CIPRIAN GRADINARU (Namur, Belgia) – sau RAVNA PENTRU “RAIUL” FRATIETATII INTRU HRISTOS in vecinatatea “Fiarei” europene. Model si inspiratie pentru regasirea COMUNITATII ORTODOXE AUTENTICE, astazi prea-uitate…
  4. Pingback: Conferinta de la Bucuresti a PARINTELUI ZAHARIA DE LA ESSEX (audio + text) – prima parte: “Inalta stiinta a Sfantului Siluan Athonitul si a staretului Sofronie Saharov”: PUTEREA INIMII ZDROBITE SI A DUHULUI UMILIT -
  5. Pingback: “In premiera”: Reportaj-eveniment cu ALEXANDRA NOICA, sora parintelui Rafail si fiica marelui filosof Constantin Noica: “Noi, ca români” (VIDEO) - Recomandari
  6. Pingback: VIDEO si AUDIO: Cuvantul IPS Hierotheos Vlachos de la LIBRARIA SOPHIA: La Staretul Sofronie gasim raspunsuri pentru cautarile si deznadejdile omului de azi. Am gasit un om care a trait in vremea noastra in duhul Sfintilor Parinti -
  7. Pingback: Conferinta de la Bucuresti (Facultatea de Drept) a MITROPOLITULUI IEROTHEOS: “Dumnezeu nu-Si impartaseste darurile celor care ‘dorm’, celor care nu lucreaza… SA NU DEZNADAJDUITI NICIODATA!” (video, audio, text) -
  8. Pingback: IPS Ierotheos Vlachos despre CUVIOSUL SOFRONIE SAHAROV (†11 iulie 1993), cel care ITI TRANSMITEA VIATA SI DUH DE POCAINTA prin simpla sa prezenta si prin binecuvantare: “Era un om care efectiv L-a vazut pe Dumnezeu. A fost un urmas al Sfintilor Pa
  9. Pingback: STARETUL SOFRONIE DE LA ESSEX, vazatorul luminii necreate si cunoscatorul neinselat al lui Dumnezeu. EXPERIENTA HARULUI si PUTEREA RUGACIUNII CU DURERE. Ce se intampla cand omul nu-si schimba viata dupa ce s-a savarsit cu el o vindecare minunata? | Cuvân
  10. Pingback: INTALNIREA CU HRISTOS. Parintele Zaharia despre LUCRAREA PLINA DE DELICATETE SI SMERENIE A LUI DUMNEZEU cu care cauta sa ne imbie sa dorim, sa primim si sa putem pastra APA CEA VIE A DUHULUI: “Ca să tămăduiască rănile femeii samarinence, Domnul
  11. Pingback: PARINTELE SOFRONIE (†11 iulie 1993), fericitul “ARISTOCRAT” AL IUBIRII LUI HRISTOS: “Vom avea dragoste pe ceilalţi atunci când ne vom ruga pentru ei” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate