VOCEA PARINTELUI SOFRONIE SAHAROV in inregistrari inedite, inclusiv rostind RUGACIUNEA LUI IISUS/ Marturiile Mitropolitului ATANASIE DE LIMASSOL si Egumenului EFREM VATOPEDINUL (video)

Va mai recomandam si:

***

Părintele Sofronie Saharov – „Când nu mai ai puteri, odihnește-te puțin și bea un ceai”

Părintele Sofronie Saharov: Vreau să spun că în această carte, așa cum este firesc, de vreme ce Pronia lui Dumnezeu m-a adus la Gheronda Siluan, se vorbește despre o asceză duhovnicească de cel mai înalt nivel. O formă mai adâncă, mai profundă, de asceză nu există. Si, de aici, se poate înțelege că este de la Dumnezeu: “Tine-ți mintea în iad și nu deznădăjdui“.

Egumenul: Cartea sfinției voastre, Sfântul Siluan Athonitul, a devenit pentru mulți oameni un motiv de a veni și de a deveni monahi în Sfântul Munte. De asemeni, în întreaga Europa, mulți eterodocși au devenit ortodocși.

Părintele Sofronie Saharov: Si din scrierile mele, după cum spun unii, se vede că monahismul nu este lucrare omenească, ci chemarea lui Dumnezeu. Iar dacă va citi cineva aceasta carte va spune că nu monahii sunt cei care aleg omenește această cale, ci este o chemare de la Dumnezeu. Din acest punct de vedere, cartea poate fi teologică, adică teologia care coincide cu practica ascetului ortodox. De aceea, trimiterile sunt doar la Sfânta Scriptura.

Egumenul: Si sfinția voastră, Gheronda, trebuie să fi avut o experiență personală de mijlocire din partea Sfântului Siluan.

Părintele Sofronie Saharov: Să vă spun, sfințite egumen, povestea acestei mijlociri. A doua zi de Paști, probabil în anul 1930 sau 1931, în chilia mea din Mănăstirea Sfântului Pantelimon, m-a vizitat un pustnic rus, un om educat, fusese inginer… Si mi-a spus: “Părinte Sofronie, cum sa ne mântuim?”. Eu țineam la acest om. Era un om foarte blând și plăcut, dar și ager la minte. I-am pregătit o ceașcă cu ceai și i-am spus: “Să stai pe marginea prăpastiei și, atunci când simiți că este peste puterea ta, să te retragi și să bei o ceașcă cu ceai”.

În ziua următoare m-am întâlnit cu Gheronda Siluan, cu care nu avusesem încă un dialog personal, însă îi simțeam puterea duhovnicească. Si, îmi zice: “Ieri a fost la tine părintele Vladimir?”. Eu nu i-am răspuns că: “da, a fost“, ci i-am spus: “Cumva, am greșit cu ceva?”.”Nu, dar ceea ce ați spus a fost peste puterea, peste măsura lui. Veniți să vorbim”. Astfel, m-a chemat să-mi vorbească. Și, datorită acestei fraze: “Să stai la marginea prăpastiei, și când nu mai ai puteri, odihnește-te puțin și bea un ceai”, a început cunoștința, legătura duhovniceasca [între noi]. Apoi, am mers la Gheronda și mi-a explicat [acea fraza] prin: “Tine-ți mintea în iad și nu deznădăjdui“.

Sursa: Roman Ortodox în Franța, Documentare și înregistrări inedite cu Părintele Sofronie Saharov difuzate la Colocviul “Întâlnirea cu duhovnicul” de la Iași (Video, text)

***

“De tânăr copil citisem cărțile Părintelui Sofronie Saharov și, mai ales, ale Sfântului Siluan, cărți care apăruseră când eram încă la gimnaziu. Auzisem foarte multe despre acest Sfânt Stareț de la multi studenți ciprioți din Anglia, studenți care-l avuseseră ca Părinte duhovnicesc.

În continuare, în Sfântul Munte Athos, când am mers în 1976, și mai ales la Nea Skiti, unde eram pe atunci, am cunoscut foarte mulți Părinți care-l avuseseră ca Părinte duhovnicesc pe Gheronda Sofronie Saharov, mai ales Gheronda Teofilact, care mergea și-l ajuta pe Părintele Sofronie atunci când liturghisea în peștera Sfintei Treimi, în vremea când locuia acolo. Gheronda Teofilact, pentru că era în obștea chiliei noastre, foarte des, aproape zilnic, ne povestea întâmplări și cuvinte pe cale i le spunea duhovnicul lui, Gheronda Sofronie. La fel și Gheronda Iosif Vatopedinul, când eram încă la Nea Skiti, îl lăuda mult și ne spunea cele mai bune cuvinte despre Părintele Sofronie și, desigur, despre Sfântul Siluan.

Mai pe urmă, când eram în Sfânta Mănăstire Vatoped, Gheronda Iosif a hotărât să meargă în Anglia pentru a-l vizita pe Gheronda Sofronie. În anul 1990 am mers împreună cu Părintele Iosif în Anglia, unde l-am întâlnit pe Gheron Sofronie, și am rămas lângă el câteva zile.

Ceea ce pot spune este că, cu siguranță, este vorba despre un mare Sfânt contemporan al Bisericii noastre, un om harismatic, un teolog care avea experiența îndumnezeirii și a lumii necreate. Și, așa cum spunea și Gheronda Iosif, mulți sfinți au existat în Biserică, dar sfinți care au scris, au explicat și au exprimat trăirea patristică a îndumnezeirii personale în cadrul Bisericii, în decursul veacurilor, sunt puțini, pentru că acest har al teologiei și al exprimării a fost dat puținor sfinți ai Bisericii – pot spune. Și, astfel, foarte rar apare câte un om ca Gheronda Sofronie, oameni care în epocile lor, după pronia lui Dumnezeu, au suferit martiriu pentru aceasta experiență.

Gheronda Sofronie cred că este unul dintre acei mari Sfinți care, în epoca noastră, a dat mărturie că omul se poate îndumnezei cu adevărat și că Hristos S-a făcut cu adevărat Om, iar Sfânta noastră Biserică este locul mântuirii omului.

Impresia pe care mi-a făcut-o acest Sfânt om, în puținele zile cât am stat alături de el, și când am avut destule întâlniri cu acesta, a fost că este vorba despre un om desăvârșit. Cu alte cuvinte, dacă voiam să spun unui oarecare om: “Cum poate Hristos să-l facă pe om?” și “Ce înseamnă om desăvârșit în Hristos?“, l-aș fi arătat pe Gheronda Sofronie. Aceasta este desigur, concepția mea, subiectivă, dar este ceva ce am trăit și o mărturisesc oriunde m-aș afla și m-ar întreba cineva despre acest om sfânt.

Sursa: Român Ortodox în Franta, IPS Athanasie de Limasol despre Părintele Sofronie de Saharov: “un om desăvârșit”

“Nu pot uita întâlnirea mea cu Părintele Sofronie. Cred că a avut loc cu 3 ani înainte de adormirea sa. Am întâlnit un om plin de har. Desigur, mi l-am imaginat înainte de a-l cunoaște, din scrierile sale, căci îmi amintesc că citisem cartea despre Sfântul Siluan, care m-a ajutat realmente. Știam cu aproximație pe cine voi întâlni, căci Părintele Sofronie este unul din cei care au contribuit la renașterea monahismului. Spun Părinții athoniți că în cea mai mare măsură, trei au fost factorii care au contribuit la repopularea Sfântului Munte (cu călugări): Părintele Sofronie cu cartea sa, despre Sfântul Siluan, prezența plină de har a Sfântului Paisie, și Starețul Iosif cu ucenicii săi. Și, într-adevăr, Starețul Sofronie a fost un om (aparte) așa cum toți mărturisesc. Noi, ca monahi vatopedini, avem un respect deosebit față de Părintele Sofronie.

Atunci când am mers să-l vad, mi-a arătat permisul, primit înainte să plece în Franța din motive medicale, căci a fost găzduit pentru mult timp în schitul Sfântului Andrei, care aparține de Mănăstirea Vatoped. Când am mers să îl vad, pregătise permisul pentru a mi-l arata, permis pe care l-am și xeroxat și l-am adus în arhiva noastră, și mi-a spus: “Eu sunt vatopedin“, căci a primit permisiunea de acolo și o are. Si mi-a spus: “Tot ceea ce are legătură cu Sfântul Munte, pentru mine e sfânt“. Si, îmi amintesc cum mi-a zis: “Cât de mult doresc să mă întorc pe Sfântul Munte chiar și pentru o oră, și tot ce-mi doresc e să sărut pământul Sfântului Munte, dar nu aș face asta nici dacă aș putea merge pe picioare – era desigur foarte înaintat în vârstă, și nu putea să vină din cauza neputinței trupești,- căci aceasta o face papa, și nu pot să mă identific cu papa, deși doresc din inima să sărut pământul Sfântului Munte”. A spus aceasta căci, așa cum mi-a explicat mai târziu, în cadrul aceleiași întâlniri, nu putea să uite experiențele din Sfântul Munte, nu putea uita trăirea luminii necreate, primită cu adevărat în acest loc sfânt.

Mănăstirea Vatoped, dorind să evidențieze teologia și personalitatea sa, a organizat un congres panortodox de teologie, cu titlul: “Starețul Sofronie – teologul luminii necreate“. De aceea, Părintele Sofronie este astăzi o mare personalitate luminoasă în Biserica Ortodoxă.

Despre Sfântul Siluan spune în cele trei cărți apărute recent, care sunt cateheze ținute obștii sale (și mi-a mărturisit și mie) că: “Pentru mine cea mai mare binecuvântare de la Dumnezeu este că l-am cunoscut pe Sfântul Siluan și m-am legat sufletește de el“. Și știam foarte bine că viața unui sfânt este cel mai bine și mai complet scrisă de ucenicul său. Cred că dacă nu ar fi fost Starețul Sofronie, noi nu am ști nimic despre Sfântul Siluan, și nici Biserica nu ar fi cunoscut această personalitate sfântă, pentru a o adaugă în sinaxar, astfel încât să îl avem astăzi, oficial, pe Sfântul Siluan în comuniunea sfinților Bisericii. Cred că Sfântul Siluan a arătat într-o manieră actuală și prin experiența sa mesajul Evangheliei, anume că: “Hristos ieri și azi, și în veci, Același este”.

Starețul Sofronie este cu adevărat un om care L-a iubit pe Hristos și care a primit harisma teologiei. Nu pot uita că în timpul celor trei zile cât am stat la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Essex, un monah mi-a spus un amănunt din viața sa. Odată, o fetiță în jur de 13 ani i-a spus: “Părinte, de ce sunteți bucuros? Păreți foarte bucuros!“. Si i-a spus: “Copilul meu, sunt foarte bucuros fiindcă în fiecare seară plâng“. Și am fost foarte impresionat de aceasta, deoarece era întotdeauna un om care dădea mare importanță și punea accent pe viața interioară, punea un accent deosebit pe viața de pocăință, pe ascultare. De aceea cultiva viața interioară. Programul mănăstirii sale prevedea ca în anumite ore din zi să facă, în locul slujbelor, rugăciunea (inimii). Căci acest om învăța rugăciunea, învăța viața lăuntrică, învață interiorizarea duhovnicească, fiindcă în mod deosebit monahul, după cum spunea Sfântul Sofronie (eu îl consider sfânt), trebuie să trăiască neapărat viața mistică interioară în Hristos. Și Sfântul Sofronie, adică Starețul Sofronie, a fost unul din cei care au trăit-o, aș putea spune, până la sfârșit, cât a putut. De aceea a atras lumea, de aceea cuvântul lui a avut, are, și va avea greutate până la sfârșitul veacurilor, căci era pustnicul contemporan, Părintele adevărat contemporan. A fost cel care se vedea, deja, a fi plin de har, a cărui smerenie era vizibilă, al cărui har se manifesta. De aceea mi s-a spus în mănăstirea sa că, uneori, când slujea și spunea rugăciunile, îi ieșea foc pe gură, și adesea, când era în timpul Sfintei Liturghii, slujea în lumina, slujea ca un înger, liturghisea cu sentimentul neîntrerupt al tainei slujbei divine, astfel încât Dumnezeu l-a umplut de har.

Tot acolo, mi s-a spus ulterior, când am mers să văd și Părinți (ucenici) de ai săi că, în ziua în care a trecut la Domnul, a venit o fetiță cu mama sa din Tesalonic, căci urma să facă o operație; fetița avea o tumoare cerebrală, și când au plecat din Tesalonic, un preot le-a spus: “Mergeți să luați și binecuvântarea Părintelui Sofronie, căci este bine pentru voi”. Mama și fetița au mers și au zis, fără să știe ca Părintele trecuse la Domnul, în acea zi: “Vrem să ne citească Părintele Sofronie o rugăciune“. Îl țineau în biserică și li s-a spus: “Mergeți să vă închinați rămășitelor sale pamântești”. S-au cutremurat mama și fiica pentru faptul că în ziua în care au mers (să îl vadă), el a trecut la cele veșnice. Cineva le-a spus: “Să treacă copilașul pe sub moaștele sale“. A trecut și au plecat apoi la operație, dar operația a arătat că nu mai exista nicio tumoare. Aceasta a fost, cred, deja prima minune făcută de Părintele Sofronie după adormire.

Dar cred că minunea cea mai mare a Starețului Sofronie a fost că Îl avea pe Hristos în inima sa. “Nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă“. Oricine se întâlnea cu dânsul vedea că este un om hristofor, că Îl poartă pe Hristos în inima sa. Era un om care îți dădea șansa să întâlnești harul lui Dumnezeu, căci era întotdeauna un martor al lui Iisus Hristos. Inima sa mărturisea prezența lui Iisus Hristos. Acest om ne hrănește și astăzi prin cărțile sale, ne însuflețește și ne înviorează cu învățătura sa.

Ne amintim întotdeauna de figura, de prezența, de personalitatea sa și de contribuția pe care a adus-o Bisericii. După cum spunea el însuși: “Dacă v-aș spune ispitele prin care am trecut aici, în Anglia… Nu vreau să vi le spun, poate că revin. Au fost atât de multe și de mari, încât adesea cădeam în genunchi. Însă harul lui Dumnezeu, care nu îngăduie să fim ispitiți mai mult decât putem, m-a ajutat să rabd, iar acum dau aceasta mărturie“.

Îmi mai spunea: “Cred că urmașii mei vor duce mai departe acest duh, acest cuget, căci monahul adevărat trebuie să intre în cugetul Părintelui său duhovnicesc, să-i comunice învățătura“. Urmașul său trebuie să continue experiența pe care a transmis-o Starețul Sofronie. De aceea și noi ne lăudam cu personalitatea sa, deoarece prezența Starețului Sofronie în Europa este prezența Sfântului Munte acolo. Întotdeauna, prin Pronia divină, cea de negrăit și de necercetat, Sfântul Munte a trimis în lume diverși oameni: și acum, și în vechime. A trimis oameni care au arătat învățătura adevărată a Evangheliei, tocmai fiindcă o trăiau. Și Părintele a trăit-o și a transmis-o, și o transmite celor care doresc și însetează după viața în Hristos cea adevărată“.

Sursa: Roman Ortodox în Franța, Starețul Efrem Vatopedinul despre Părintele Sofronie Saharov: “Era un om care îți dădea șansa să întâlnești harul lui Dumnezeu, căci era întotdeauna un martor al lui Iisus Hristos“

Vedeti si: