Pastorala de Craciun a PS SEBASTIAN, Episcopul Slatinei (2013): DARURILE MAGILOR SI “DARURILE” NOASTRE

DARURILE MAGILOR ȘI „DARURILE” NOASTRE

Scrisoare Pastorală la Naşterea Domnului

.

† S E B A S T I A N,

cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei şi Romanaţilor,

Iubitului nostru cler şi popor har, pace şi milă de la Dumnezeu,

Tatăl nostru,

iar de la Noi arhiereşti binecuvântări

Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi,

Preacuvioase Maici,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Cărțile sfinte ne arată că la Nașterea Domnului, trei crai sau magi astrologi au venit din părțile Extremului Orient, pentru a aduce Pruncului Hristos daruri de aur, tămâie și smirnă: „aur lămurit, ca unui Împărat al veacurilor; tămâie, ca unui Dumnezeu al tuturor, dar și ca Unuia (ce avea să moară trupește pentru) trei zile; și smirnă, ca Unuia fără de moarte”[1].

Aceștia, însă, nu sunt singurii care s-au grăbit să-și arate recunoștința Domnului nostru, întrupat pentru mântuirea lumii, căci și „îngerii (I-au adus ca dar) cântarea, cerurile steaua, (…) păstorii minunea, pământul peștera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioară”[2].

Astfel, „născându-Se Domnul Iisus din Curata Fecioară, toate s-au luminat, că Dumnezeu în trup S-a arătat, Mântuitorul sufletelor noastre; păstorii cântând din fluiere, magii închinându-se și îngerii slăvind”[3]. Doar Irod s-a tulburat și, îngrozit la gândul că ar putea fi uzurpat de noul Împărat, a căutat să nimicească bucuria și darurile tuturor celor de mai sus.  

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Darurile magilor sunt expresia credinței că Iisus avea să fie Împărat, Mântuitor și Dumnezeu adevărat. Împărat, însă, „al veacurilor”, adică al unei împărății care „nu este din lumea aceasta” (In. 18, 36) și care nu se dobândește cu oști și războaie, nici nu poate fi uzurpată prin vicleșug. Mântuitor, Hristos avea să fie prin moartea Sa jertfelnică pentru noi și în locul nostru, pentru ca moartea să nu mai aibă atâta stăpânire asupra noastră. Iar Dumnezeu, S-a arătat prin aceea că a biruit moartea, care s-a dovedit neputincioasă în fața dumnezeirii Sale.

Cât privește darurile celorlalți − cântarea îngerilor, steaua cerurilor, minunea păstorilor, peștera pământului, ieslea pustiului și Maica neamului omenesc − acestea se constituie în tot atâtea mărturii ale bucuriei că „zidul cel despărțitor acum cade, sabia cea de foc se îndepărtează, heruvimul nu mai păzește pomul vieții, iar noi ne împărtășim din dulceața din rai, de la care ne-am îndepărtat prin neascultare”[4]; toate sunt ecoul cerului pe pământ sau răspunsul tuturor celor cerești și al celor pământești în fața minunii dumnezeiești.

Doar brațul secular al lui Irod, îngrozit la gândul unei concurențe evident inechitabile, „caută Pruncul ca să-L omoare” (Mt. 2, 13). El, deținătorul puterii vremelnice, se îngrozește la auzul venirii Celui cu adevărat puternic, pentru că totdeauna uzurpatorul se teme de uzurpare și impostorul de Stăpânul autentic.   

Dragii mei,

Privind la modul în care L-au primit contemporanii Săi pe Hristos și la ce fel de daruri I-au adus, cred că e nimerit să medităm acum cu toții la ce fel de daruri aducem și noi Stăpânului Hristos: daruri crăiești, ca unui Împărat, Mântuitor și Dumnezeu, daruri după putere, asemenea celorlalte personaje prezente în icoana Nașterii Domnului, sau daruri prefăcute, ca Irod, cel care cu vicleșug a plănuit să mimeze închinarea în fața Domnului (Mt. 2, 8)?…

Astăzi, la împlinirea a peste 2000 de ani de creștinism, suntem chemați să-I aducem lui Hristos darurile noastre de recunoștință, pentru darurile Sale: pentru darul vieții, pentru darul sănătății, pentru darul mântuirii și pentru toate celelalte daruri revărsate din belșug asupra noastră. Fiecare dintre noi trebuie să ne deschidem vistieriile inimii, pentru a face daruri lui Hristos, așa cum au făcut-o și magii și așa cum am făcut-o chiar și noi zilele acestea față de părinți, față de familie, prieteni și cei dragi ai noștri!…

Ce fel de daruri aducem noi lui Hristos?

Îi aducem noi credință autentică? Ori doar simplă prezență festivistă la slujba de Crăciun − de dragul folclorului, în virtutea obiceiului, din respect față de istorie, din considerație față de părinți și bunici − sau, și mai rău, Îi aducem o credință secularizată, prin prezență formală, abordare „filozofică” ori – ceea ce este de-a dreptul regretabil −, nepăsare sau chiar necredință?…

Îi aducem noi speranță puternică și vie în mântuirea noastră? Ori îi aducem ezitare, incertitudine, neîncredere, sau chiar pesimism și deznădejde?… Îi aducem dragoste curată și sinceră? Ori doar amatorism, mimetism, rutină bolnăvicioasă, sau, și mai rău, desconsiderare ori trădare?…

Să-I aducem, deci, lui Hristos în dar sufletul nostru, într-o lume preocupată tot mai mult doar de daruri materiale! Să-I aducem închinarea noastră curată, într-o vreme ce lumea tinde să se lase contaminată tot mai mult de închinări „străine” − deviante, halucinante, individualiste ori sincretiste! Să-I aducem închinarea noastră sinceră, iar nu − ca Irod − închinare formală, oportunistă, disimulată, demonstrativă sau, și mai rău, nesinceră ori vicleană.

Să ne închinăm viața noastră lui Dumnezeu − „pe noi înșine și unii pe alții” −, pentru că acesta este cel mai mare dar pe care I-l putem noi oferi și care ne poate aduce cu adevărat și bucurie, și împlinire, și binecuvântare și mântuire de la Hristos Domnul nostru, Care a venit în lume pentru noi și pentru a noastră mântuire, Amin!

Al vostru întru Domnul povățuitor,

† SEBASTIAN

EPISCOPUL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR

[4] Idem, stihira I.

sursa: Episcopia Slatinei

Legaturi: