PILDA LUCRATORILOR VIEI IN ACTUALITATE. Meditatie duhovniceasca si predici audio de la Man. Putna si Sihastria Putnei. MOSTENIREA DE CARE NE BATEM JOC SE VA LUA SI DE LA NOI!

2-09-2012 Sublinieri

La ora scadentei, in pragul robiei…

… Ascultaţi altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Cand a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele. Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre. Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa. La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui. Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis. Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători? I-au răspuns: Pe aceşti răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor. Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: “Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri”? De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei.

Evanghelia dupa Matei, 21: 33-43

***

Predica mangaietoare si talcuire profunda la Pilda lucratorilor celor rai a Ierom. Hrisostom – Man. Putna, 6 sept. 2009:

AVERTISMENTUL LUI DUMNEZEU – chemarea iubitoare catre pocainta:

“Sa luam noi mostenirea” = sa ne fim noua insine lege, “SA FACEM DUPA CAPUL NOSTRU“, sa nu ne mai supunem legii asezate de Dumnezeu, ierarhiei.

Diavolul nu face altceva decat sa ne umileasca, sa ne coboare cu orice pret din demnitatea cu care ne-a creat Dumnezeu.

De ce intarziem sa ne lasam in mana lui Dumnezeu?

Nu putem evita intalnirea cu Hristos. Pe Hristos Il poti nega, te poti lupta sau lepada de El, dar nu poti sa-L eviti!

***

Predica aceluiasi Parinte Hrisostom de la Putna – 22 august 2010:

PILDA INFRICOSATOARE A LUCRATORILOR DEVENITI TRADATORI.

INDRAZNEALA NERUSINATA SI NELUAREA-AMINTE LA SINE (NEPASAREA) – RADACINILE CADERII

INDREPTATIREA DE SINE NE FACE SA TRAIM INTR-O LUME RASTURNATA, IN CARE NOI SA FIM DUMNEZEI, NOI SUNTEM “MASURA TUTUROR LUCRURILOR”, AJUNGAND INSA A NE FACE RAU SINGURI

“ASA FACEM SI NOI. VREM SA NE PUNEM IN LOCUL LUI DUMNEZEU, VREM SA FIM STAPANI, AJUNGEM SA NE LUPTAM CU EL”

Ce lume a creat Dumnezeu si ce lume a facut omul din aceasta? “O lume in care ti-e frica sa traiesti… Dumnezeu ne pune totul inainte, iar noi facem asta, facem si noi precum lucratorii viei…”

***

Predica Ierom. Teofan de la Putna la Pilda lucratorilor celor rai ai viei – 2 sept. 2012:

Cine se se lupta astazi cu Hristos, “Piatra cea din capul unghiului”?

SECETA CARE FACE RAVAGII ASTAZI – CHIPUL SECETEI DUHOVNICESTI DIN VIATA ORTODOCSILOR, CARE NU MAI SUNT “SAREA PAMANTULUI“, NU MAI TRAIESC SI NU MAI PRETUIESC DREAPTA CREDINTA!

***

Predica Parintelui Hrisostom Radasanu de la Sihastria Putnei, 2009:

Nu suntem eroii si drepti care ne credem… Suntem ucigasii Cuvantului lui Dumnezeu atunci cand Il respingem si nu Il ascultam

[de ascultat dupa min. 0:30]

***

Meditatie Razboi intru Cuvant:

Mult, foarte mult, ni s-a dat noua, crestinilor ortodocsi ai acestor vremuri de pace si de libertate, binecuvantati sa traiasca una dintre rarele si fericitele secvente (scurte, este drept) ale istoriei recente in care credinta lor nu numai ca nu le-a fost interzisa si prigonita, dar a si cunoscut, probabil, cele mai prielnice conditii de dezvoltare si manifestare, din punct de vedere al facilitatilor/inlesnirilor omenesti (pe orizontala). Pana in aceste zile, cand se itesc, iata, la orizont, norii negri amenintatori ai celor mai mari stramtorari si ale celei mai diabolice dictaturi de la inceputul veacurilor, asadar pana acum, oricat ne-am lamenta acum sau oricat ne-am fi plans, cei mai multi dintre noi – cei relativ tineri, sa zicem – daca am avea un strop de realism, de cunoastere a istoriei Bisericii, cat si, mai ales, de smerenie, ar trebui sa ne dam seama ca, de fapt,… ne alintam foarte mult.

Niciodata in istorie o masa atat de larga de credinciosi nu a beneficiat de privilegiul unui acces progresiv tot mai mare, iar ca urmare a internetului, a unui acces – practic – cvasitotal, nelimitat, la toate sursele de formare si de informare ortodoxa, teologica, duhovniceasca, de orice fel. Inclusiv, in ultimii ani, la posibilitatea de a cunoaste, din ce in ce mai amanuntit si mai “specializat”, care este mersul lucrurilor in ceea ce priveste viata bisericeasca de la noi si din lume, dincoace si dincolo de “cortina”; de A STI, A DESCOPERI SI A FI CONECTATI 24h/24 cu tot ce misca “in luna si in stele” in intreaga lume, cu o infinitate de alte informatii, cu tangenta si relevanta mai mica sau mai mare pentru viata noastra duhovniceasca. O perioada care, pentru foarte multi, a fost si una de relativa bunastare materiala, de confort sporit si de posesie facila a unor terminale de inalta tehnologie comunicationala (mai nou, devenite aproape indispensabile, iar pentru tot mai multi, o sursa de dependenta psihologica). Viata usoara si accesul larg la resurse informationale ne-a ajutat enorm sa ne ocupam cu activitatea de cunoastere a celor exterioare, mult dincolo de ceea ce ne puneau la dispozitie scoala si bibliotecile.

Niciunei alte generatii nu i s-a dat prilejul pe care l-am avut noi, din plin: sa cunoastem, sa discernem si sa putem alege singuri tot ceea ce inseamna reperele corecte, sanatoase, autentice de invatatura si de practica bisericeasca, ba chiar sa le transmitem si altora, sa le impartasim, sa le multiplicam. Ni s-au pus la indemana scrierile Sfintilor Parinti mai vechi si mai noi, am avut privilegiul sa ni se dea “pe tava”, in cantitati uriase, deja aproape “industriale”, vietile si cuvintele de invatatura ale parintilor, traitorilor si teologilor contemporani, atat in forme brute, cat si in compendii si versiuni concentrate, secventiale, filtrate, selectate, “gata preparate”… Am avut sansa imensa – pe care nici sfintii nostri martiri ai inchisorilor comuniste si intelectualii crestini interbelici nu o aveau – de a ne trezi, practic, fara vreun merit sau efort deosebit, la intelegerea riguroasa si plina de acuratete – dar, pentru multi, numai… la nivel rational si exterior – a ceea ce inseamna “dreapta credinta”, deosebind-o cu maxima acrivie de orice amestec, pervertire, omisiune sau adaugire dogmatice sau morale. Am putut cunoaste, aprecia si folosi tot ceea ce inseamna icoana bizantina veritabila, muzica psaltica traditionala, slujire ortodoxa curata, am putut cerceta, foarte frecvent, o multime de manastiri din tara si chiar din afara ei, am putut cunoaste si cere sfat unui numar foarte mare de duhovnici mai batrani sau mai tineri, mai incercati sau mai putin, am putut vedea si asculta zeci si sute de conferinte, predici si interviuri pe toate temele posibile, sa punem intrebari si sa primim raspunsuri… Si inca multe altele, care ar face si mai obositoare aceasta trecere in revista.

Este acuta nevoie sa constientizam toate acestea, pentru ca, se pare, atunci cand le avem pe toate la discretie, riscam extrem de usor “sa ni se urasca cu binele” si sa luam totul ca ceva absolut normal, ca pe niste drepturi “naturale”, care ni se cuvin, de care dispunem asa cum binevoim, si pentru care nu avem nicio socoteala de dat nimanui. In realitate, tot ce avem (am avut) este un DAR gigantic, coplesitor si… infricosator. Un dar si o responsabilitate, o misiune, adica datoria unei lucrari pe masura. Este via bogata si dotata cu tot ce trebuie, pe care trebuia numai s-o lucram. Este smochinul care a fost sadit si care trebuia numai sa aduca rod.

Sa ne uitam insa foarte atent si sincer la noi, si sa recunoastem daca avem ceva mai mult decat simple frunze, si acelea crescute fara meritul nostru, iar cu ele ne laudam cat e ziua de mare, ca si cum acelea ar fi totul. Iar Hristos-Domnul vine la noi, flamand de a gasi loc unde sa-Si reverse si sa-Si inmulteasca iubirea… si flamand ramane. Samanta Sa nu a adus rod. Suntem uscati, seci, gaunosi, dar ne infoim si ne umflam, falindu-ne prosteste… tot cu ceea ce El ne-a dat. Multi se lasa inselati si, nestiind ce inseamna rodul, se desfata infantil, de aspectul exterior, poate chiar orbitor, poate chiar si halucinogen, al frunzelor noastre. Ii ametim, ii imbatam cu iluzii, cu vorbe, cu pretentii, cu promisiuni, cu teorii si, mai ales, cu FORME. Cu forme “corecte” si “frumoase”.

Cand Dumnezeu Isi trimite slugile ca sa ne cerceteze, le alungam si le batem cu furie, fiindca ne deranjeaza si cauta sa ne “impiedice” din savarsirea propriei noastre voi, a bunului nostru plac. Nu vrem sa raspundem in fata nimanui, nu vrem sa ascultam de nimeni, nu vrem sub niciun chip sa acceptam ca nimic din ceea ce “avem” nu ne apartine de drept… Si ca nu ajunge sa spunem “Doamne, Doamne“, nu ajunge sa facem lucruri de fatada in numele Celui de Sus, ca sa si insemne ca “lucram in via Domnului”; ci trebuie, efectiv, sa-I slujim si sa-I inchinam numai Lui, cinstit si supus, tot ceea ce suntem si tot ceea ce facem, cu frica si cutremur, cu maxima recunostinta, pana acolo unde sa ne topim de uimire si de multumire pentru ca Dumnezeu ne-a miluit cu o asemenea uriasa binecuvantare, in ciuda ticalosiei noastre.

In loc de asa ceva, Comoara Ortodoxiei noastra a ajuns astazi, cel mai adesea, asa cum este traita si “marturisita” – numai in litera goala, dar spre smintire si hula in Duh de noi, “mostenitorii” ei nerecunoscatori, tradatori si uzurpatori de astazi, numai un ghem de pretentii tafnoase si ingamfate, numai un PRETEXT de auto-afirmare indecenta si galagioasa, de exhibare a patimilor, a veninului rautatii si al urii de frate, de rezolvare a intereselor si de plata a meschinelor “polite” personale, un “PRILEJ DE CASTIG RUSINOS”… daca nu de bani, in orice caz de slava lumeasca, de trufie a ‘desteptaciunii’, de putere, de influenta, de “audienta” si de… tot ce se mai poate. In beneficiul… viermilor care ne vor manca basica de desertaciune a bunastarii lumesti si a eului nostru hipertrofiat care se va transforma intr-un altfel de vierme, cel neadormit al constiintei, atunci cand toate iluziile de acum, grabnic, vor inceta, si cand toate orgoliile, vanitatile, placerile, visele, invidiile, intrigile, socotelile si planurile marete pe care astazi ni le hranim si le umflam pana peste masura vor fi spulberate si “date-n priveliste”.

Ne mandrim in zadar cu ce nu e al nostru, rastignindu-L pe Mostenitor chiar atunci cand pretindem – ce infricosatoare fatarnicie si amarnica nerusinare! – a-L “apara” si “marturisi”, dar si batandu-i si omorandu-i fara mila pe fratii Sai cei mici si pe slugile Sale, cu pietrele calomniilor si insultelor, aruncate “din prisosul inimii“, prin gura cea plina de aspida a rautatii, a clevetirii, a delatiunii si a trufiei noastre oarbe de “marturisitori” sau chiar de “teologi” si “carturari”, si nu mai stim sa pretuim simplu, curat, inocent, toata avutia aceasta duhovniceasca de multe feluri care ni s-a incredintat spre a o preface in roade hranitoare de pocainta si de dragoste, tot timpul pretios pe care l-am avut, toata sanatatea si puterea cu care Domnul ne-a inzestrat ca sa putem sa purtam si sa plinim neputintele celor slabi, sa ungem ranile si sa spalam picioarele celor sarmani si suferinzi, cu trupul sau cu sufletul.

Senzatia noastra dureroasa, acuta este ca… avem inspaimantator de mult ajutor, de multe daruri si NE-AM CAM BATUT SI NE BATEM JOC IN CONTINUARE, cu nonsalanta, de tot. Se scrie imens, se publica, se tipareste, se posteaza in nestire, se copiaza – se si fura copios si fara jena munca altora – se multiplica, dar… de citit, cine mai citeste? Si din ceea ce citim, CUM CITIM?, in ce duh, cu ce inima, cu cata evlavie si supunere? Cat de atent, cat de profund, cat de rabdator si patrunzator pentru A NU PIERDE nimic din ceea ce ni se transmite ziditor si implinitor, spre mantuirea noastra?

Si din cat citim, cat interiorizam si cat incercam sa aplicam in viata noastra, sa punem in aplicare? Sau numai ne multumim ca intelegem, ca ne place, ca ne imbogatim cunostintele, ca ni se “ascute” mintea si, mai ales, ca ne sporim… arsenalul si capacitatea de a ne inalta deasupra altora, de a-i judeca, a-i critica si a-i “executa” pe cei mai ignoranti (asa cum ni se par noua) sau mai neglijenti in gandire si in exprimare? Din tot ceea ce ascultam si privim ca arta sfanta, cu ce ramanem? Numai cu desfatarea sau, iarasi, cu, satisfactia ca devenim “fini cunoscatori” si “esteti rafinati”? Deci… la ce ne foloseste, de fapt, tot ceea ce primim – intr-un volum cu mult peste masurile firesti ale unui om care… mai trebuie sa faca si altceva decat sa citeasca, sa inmagazineze? La ce ne foloseste multa desteptaciune, daca o exploatam cu viclenie si pretiozitate, daca sufletul – adica nevinovatia inimii, curatia de prunc iubita de Domnul – ni-l vom pierde? La ce ne foloseste SA STIM de toate, sa invartim lumea pe degete sau sa digeram zilnic milioane de cuvinte, daca acel “un singur lucru care trebuie” si care ramane ca “hrana pentru viata vesnica”, tocmai pe acela il uitam, il dispretuim si ii dam cu piciorul…

E vremea sa tacem mai mult si sa ne intrebam mai mult: CE AM FACUT SI CE FACEM CU TOT CE NI S-A DAT? Am umplut candelele cu untdelemnul harului Duhului Sfant sau am socotit aceasta, pentru noi, ca ceva fie subinteles, usor, fie facultativ, risipindu-ne timpul si puterile in ORICE ALTCEVA DECAT CELE ESENTIALE ale vietii noastre care sa atraga si sa statorniceasca in noi harul?

Sa nu ne slabim impietrita inima din biciul constiintei pana ce nu va constientiza, nu va sangera si nu va varsa lacrimi de recunostinta si de rusinare pentru tot ce am primit si am irosit.

E vremea sa intelegem ca, dincolo chiar de pocainta mea personala, ca obste, suntem, intr-adevar, in situatia evreilor de acum doua milenii si ca suntem, iminent si implacabil, chiar la ora scadentei, exact in pragul clipei cand, dupa ce am facut praf cu inconstienta toata “mostenirea” Tatalui, bate ceasul in care se cere rod de la noi. Si cand, cu siguranta, vom fi gasiti nevrednici si se va lua de la noi comoara de care nu am fost vrednici, via pe care nu am lucrat-o pentru Stapanul nostru si pentru ai Sai frati mai mici… Si atunci vom dusi in crunta robie, in amarnice lipsuri si in cumplite – deloc eroice – prigoniri, vom fi lasati sa ne vedem zdrentarosi, neajutorati, jefuiti de toate si sa ne plangem goliciunea ca, macar asa, in ultimul ceas, sa ne putem mantui, “ca prin foc”.

Sa multumim acum din inima pentru tot bunatatii lui Dumnezeu, sa fagaduim ca de ASTAZI nu ne vom mai bate joc de El si… sa ne pregatim cu nadejde, cu umilinta si spasire, pentru acele momente de incercare care stau sa vina mai curand decat credem…

Doamne, ai mila de robii Tai!

***

96698_lucratorii_viei14.jpg

Alte cuvinte pentru Duminica lucratorilor viei:

Legaturi de continut cu alte articole importante si de folos:

 

***


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Egoismul, voia proprie, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mandria, trufia, Meditatii duhovnicesti, Parintele Hrisostom de la Putna, Parintele Hrisostom Radasanu, Parintele Melchisedec Velnic, Parintele Teofan Popescu, Parinti de la Sihastria Putnei, Pilda lucratorilor rai, Pilda lucratorilor viei, Razboiul nevazut

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

40 Commentarii la “PILDA LUCRATORILOR VIEI IN ACTUALITATE. Meditatie duhovniceasca si predici audio de la Man. Putna si Sihastria Putnei. MOSTENIREA DE CARE NE BATEM JOC SE VA LUA SI DE LA NOI!

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Pana la sfarsitul lumii,Mantuitorul va continua sa ramana pentru multi,piatra cea neluata in seama,desi pe El,intocmai ca si piatra din capul unghiului se sprijina nu numai toata creatia Sa,ci si viata fiecaruia dintre noi.
    Bunul Dumnezeu sa ne ajute,ca aceste cuvinte mustratoare(radiografii)sa aiba ecou si sa creasca in inimile noastre,ca impreuna cu indurarile si incercarile de tot felul,sa primim pocainta cea adevarata!

  2. Halal lucratori ai viei, care crezand ca rodul li se cuvine au gasit pentru aceasta sa ucida. Cati oare nu vor fi facanda asa ucizand in cuvant pe fratele lor?! Si cei care se considera lucratori ai cuvantului plini de atotstiinta lucrarii lor, in loc sa vadeasca roada la timpul cuvenit, ajung ca pe unul sa-l bata, impaunandu-se cum ca “i-au zis-o” aceluia, iar pe altul chiar sa-l ucida cu pietrele grele ale inimilor lor…

  3. ‘Toti, impreuna, netrebnici ne-am facut’ – ca ne place LITERA (care ucide)si ignoram DUHUL (care da viata), e aproape regula generala!

    Ma repet: la predici ma i-a somnul si cascatul! Se vorbeste frumos si bine dar, DOAR ATAT! Schimbare – in mine – ioc! Nu vibreaza nicio coarda a sufletului meu dupa predica(predici)…mai abitir se intampla asta citind aici, pe site sau in carti!

    Cand se citea Evanghelia ieri, la “împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei.” am simtit ca asa se va intampla si ca, deja se VEDE! Roada Duhului nu are unde sa-i faca loc in atata lumesc, in atata cerbicie, in atata mandrie, in atata dragoste de viata aceasta, in atata necredinta – nici in viata de veci, nici in Judecata…nu pot scapa de sentimentul apasator ca suntem VARZA!
    Ca mergem din rau in mai rau si – mai grav – nici ca ne pasa!
    E o veselie si o nesimtire….spre exemplu: mai vorbesc si eu ca intre femei si, in afara de altele (pacate)cel al avortului nu provoaca/naste niciun sentiment de rusine/jena/mustrare de constiinta – se aude ‘e! asa era pe vremea aia! Si ce?! toata lumea facea asa…cati/cate avorturi am facut?! Pai nu mai le stiu numarul – si incepe cu nr.pe degete – 5, 6, 7, 10, 15, 20…si or mai fi!’
    Se rade, se glumeste DETASAT pe seama asta…si ma doare!
    Le recomand dusul la Biserica si spoveditul.
    Imi raspund ” ce? sa ma duc la popa sa-i spun?! Mi-e rusine, nu vreau! Sunt inca tanara…la batranete! ”
    Si toate (femeile) sunt trecute de 40 de ani…au probleme in familie, cu proprii copii (casatoriti), cu nepotii, si nici prin cap nu le trece ca a venit timpul s-o ia pe calea Bisericii de vor sa se indrepte (pe ei si pe cei ai casei lor).
    Este foarte trist! Ati postat dragi admini.despre ce s-a intamplat cu femeile in puscarii – personal, sunt incredintata ca astfel de napaste si nenorociri care cad pe umerii fragili ai femeilor prin negrija de suflet – al lor si-al copiilor lor – pe care nu-i nasc, nu-i cresc DECAT pentru viata asta lumeasca!
    Ma uit la colegele mele: nasc DOAR unul, il cocolosesc, il rasfata peste poate….ii baga meditatori, profesori, il imbraca numai cu haine de firma, ii i-a motocicleta, masina, il dau la facultate si dupa….nu-si gaseste de lucru si sta pe capul parintilor ca niste capuse care DOAR cer, vor…de toate, pentru toti!
    Unii sunt/devin agresivi cu parintii dar asa le trebuie!
    Altora, li se face rau cand vad ca odraslele lor o iau in forta cu drogurile, cu perversiunile, cu jocurile de noroc sau fug peste hotare neuitandu-se in urma…cine-i de vina?!
    Asa ca, suntem repetenti de prea multi ani! Nu mai absolvim duhovniceste nicicand pentru ca nici nu exista hotarare, nici dorinta de schimbare…in bine!
    D-aia ingaduie Dumnezeu sa vina peste noi d-alde Basesti si alte lighioane ca sa ne mai saturam de atata lumesc si sa ne mai ridicam ochii si in sus, la Cer, la EL….

  4. @ Corina:

    Dupa cum scriam si aici: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/08/24/sa-nu-ne-impartasim-fara-lacrimi-strapungerea-inimii-pretexte/

    Parintele Serafim Rose critica adesea pe cei care, din varful mintii fac “teologie la o tigara”. (Unii chiar la propriu, unii chiar preoti fiind, inclusiv autori faimosi si mari apologeti ai “impartasirii obligatorii/ neconditionate”). Mai nou, din pacate, vorba unui parinte contemporan, s-a mers si mai departe in rau, asa incat vedem cum “prisosul inimii” ii vadeste pe alti teologi de scoala noua ca putandu-se incadra in categoria vrednica de plans a celor care, izbind cu piciorul grosolaniei in tepusa Duhului, impart in stanga si in dreapta excomunicari si executii publice, rezultatul fiind un fel de “teologie a rautatii/a razbunarii” sau“teologie… cu spume la gura”. Trist, pacat si rusine… La ce ne va folosi multa invatatura, daca nu avem si un dram de smerenie, de buna-cuviinta si de buna-credinta?

    Intre timp, teologii virtuali cu spume la gura se inmultesc si isi continua apologia rautatii, mizeriei morale, abjectiei, calomniei, turnatoriei, smintelii, manipularii ticaloase. Ca niste adevarate… pseudonume de preoti, teologi, pelerini sau ulii (nu vulturi) ortodocsi si marturisitori neintrecuti ce se afla. In slujba cui? Poate vom afla Candva, daca nu ne dam seama de acum… Paziti-va de lupii in piele de teologi. .net care isi bat joc cu precadere de duhovnicii romani si de toti fratii “prosti” care indraznesc sa nu fie de acord cu ei, prea-desteptii doctori in teologia de moda noua. Cand li se termina argumentele (adica foarte repede), trec la insulte si operatiuni securistice de discreditare. Dupa aceea pot trece satisfacuti si pe la casierie. Si-au facut treaba. Mai greu va fi cu ultima Scadenta.

  5. Intr-adevar se va lua de la noi Ortodoxia. De fapt, se va lua milimetrul care a mai ramas din ea, pentru ca atat cat pare de mare ca a ajuns Ortodoxia zilelor noastre, pe atat de buna de nimic a ajuns sa fie.

    Cred va veni timpul sa tacem, sa ne linistim pur si simplu. Nu se mai poate face nimic bazandu-ne pe omul vechi (cazut/patimas) care a fost atat de cinstit, daca nu slavit; de la bun inceput, dar culminand mai ales in timpurile noastre.

    Sincer, si va rog sa ma iertati, o opinie personala, realizez ca nu am avut aproape nimic de invatat de la majoritatea “ortodcsilor” pe care i-am cunoscut, fiind si eu “unul” dintre ei, adica si eu facand parte din acelasi fenomen negativ. Si nu ma refer la informatie, care intr-adevar se afla absolut peste tot si in toata cantitatea si care am ivatat-o de la multi. Ma refer la Duhul in care traim, la Duhul Infierii, care nu este doar o notiune teologica, ci o Realitate care trebuie sa se actualizeze in vietile noastre. Prea putin se mai vorbeste despre reala noastra legatura cu Dumnezeu care s-a pierdut, dar pe care Hristos a venit sa o restabileasca.

    Ma innebuneste teologia care vorbeste in detaliu infinit despre toate aspectele posibile si imposibile, dar pur si simplu nu realizeaza ca nu traieste nici macar unul dintre ele, si ca asta este unicul scop al vietii, de fapt. De asemenea, ma innebuneste si schizofrenia asceticismului, a “speriatilor de bombe”, in care scopul este aparent clar, a te uni cu Dumnezeu prin Harul Duhului Sfant, dar mijloacele inca se bazeaza pe puterile proprii ale omului vechi, si pe intelegerea falsa a ceea ce este Dumnezeu — orice altceva decat iubire si ajutor sigur.

    Eu cred ca lucrurile sunt simple, le poate intelege si face oricine. Nu asta este problema omenirii si a Ortodoxiei. Problema este ca s-a deraiat total de la scop, de la principii. Iar daca Ortodoxia zilelor noastre nu realizeaza ca nu era nevoie ca Ea sa faca mare lucru, ci doar sa ramana asa cum era, fireasca, linistita, dar ferma intru adevarul Ei, ma tem ca Ea nu va mai fi buna de nimic, ca sarea care s-a stricat si se arunca.

    Si sa nu ne mire sau sa ne ofenseze daca oamenii trec pe langa biserici, preoti, si noi insine (in general), si nu se “intorc la credinta”. Nu se intorc nu pentru ca nu s-ar intoarce, ci pentru ca ce vad, duhul pe care il simt la noi, este respingator, nici macar la nivelul lumescului. Sincer, nici nu imi pare rau, pentru ca stiu ca multi nu ar avea mare lucru de pierdut; de fapt, stiu ca au multe lucruri de evitat, si ca le-ar fi mai bine unde se afla, de si-ar face datoria si in continuare. Imi pare rau, dar asta este Ortodoxia zilelor noastre. Ortodoxia nu era niciodata menita sa devina ceva, un lucru, un idol, nici in sensul de a deveni placere pura, nici in sensul de a deveni povara pura; ci era pur simplu calea fireasca a binelui. Daca ea nu ramane ceva firesc si rational atunci nu mai are nici un sens, indiferent cati oameni adera sau nu adera la ea. Ma iertati!

  6. Ce pot sa spun…Sa rad ca si altii gandesc si lucreaza in vie cu “spor” ca si mine…Sa plang pentru ca nu pot fi un model pentru mine si pentru cei din jurul meu…


  7. obiecte de iluminat

    noi nu avem becuri
    pentru că iubim
    lumina

    dacă am iubi lumina
    n-am avea nevoie de
    becuri…

    noi avem nevoie de becuri
    pentru că iubim
    întunericul

    pentru că ne-a dat prilejul
    să inventăm becul
    şi să ne lăudăm
    cu lumina lui

    lumina rece a acestei torţe
    ce ne ajută să mergem şi mai adânc

    în întuneric….

    (Sursa:Oameni si demoni)

    Cam asa a ajuns sa se intample, din pacate, chiar si in ortodoxie. Multi vorbesc de Dumnezeu, fara sa vorbeasca mai inatai cu Dumnezeu. Si se ajunge ca astazi sa avem destui teologi care par ca lumineaza in jurul lor de atata stiinta, insa fara ca lumina sa salasluiasca in ei. Si cand se va apasa pe intrerupatorul vietii lor si lumina artificiala a stiintei lor se va opri, vor ramane cu filamentul innegrit al sufletului lor, ars de atata consum, de slava desarta. Sigur, fluturi de noapte si gaze felurite se vor strange in jurul lor, atata vreme cat sunt in priza, unii orbiti de o astfel de lumina, altii chiar arzandu-se, dar ducandu-se gramada spre ceea ce le da impresia ca ii scapa de intuneric, “căci au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu”. Si la ce folos o astfel de lumina artificiala? “Caci de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt”(1 Corinteni 13, 2). Asadar, după roadele lor îi veţi cunoaşte(Matei 7, 16), iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia (Cf. Galateni 5, 22-23). Oare acestea se vadesc rostite din prisosul inimii lor sau altele? De se va cerceta omul pe sine insasi va gasi raspuns, atat cat mai este vreme…

  8. @ IoanC:

    Totusi Ortodoxia inseamna orice (si cu mult, cu infinit mai mult) altceva decat… noi, oamenii care incercam… mai mult sau mai putin sa fim/sa devenim ortodocsi, dar si decat preotii, ierarhii sau teologii care vorbesc in numele ei. Sa nu ne fie totusi nevrednicia asta spre sminteala fata de Biserica, de intalnirea cu Dumnezeu si cu sfintii sai… fiindca am face o mare greseala. In Ortodoxie nu vii pt oameni, ci vii si ramai pt Duh si Adevar, pentru Hristos, pentru Imparatia lui Dumnezeu.

    Si, pe de alta parte, nu cred ca Ortodoxia se va lua neaparat de la noi, ca neam, nu asta aveam in vedere, ci faptul ca Imparatia lui Dumnezeu se va refuza celor care se cred deja, nebuneste, stapani pe ea, dar si celor care, prin nepasare, isi bat joc de Darul urias pe care l-au primit si nu fac nimic in sensul recunostintei fata de Daruitor, nu cauta sa lucreze poruncile, sa rodeasca.

  9. Am recitit meditatia voastra si m-a zguduit.Mi-am amintit ca in aceasta perioada de libertate m-a pescuit un preot de mir intr-o biserica din Bucuresti in care intrasem “intamplator”.Se terminase cautarea mea care trecuse prin practici yoga si prin alte metode de autosugestie si incercari de a fii puternic prin propriile capacitati.Mi-am amintit ca am plans la prima spovedanie de a sarit camasa de pe mine.Cu adevarat a fost cea mai frumoasa perioada a vietii mele.Tot ce am construit apoi cu ajutorul lui Dumnezeu dainuie si astazi si este cartea mea de vizita.
    Dar astazi… « Multe patimi se lupta cu mine ».Cad si ma ridic…Slujba e rutina, obisnuinta.rugaciunea particulara un chin.Toti in jurul meu gresesc.Viata mi se pare grea.

  10. Pingback: Parintele Teofan de la Putna despre SECETA NOASTRA SUFLETEASCA si PARINTELE SOFIAN CEL MULT RODITOR -
  11. Pingback: SFANTA CUVIOASA PARASCHEVA. Predici audio ale parintilor Hrisostom (Putna) si Damaschin (Sihastria Putnei), cantari, meditatii, reportaje. PENTRU CE NE RUGAM SFINTEI SI CE MINUNI SAVARSESTE SI ASTAZI PENTRU CREDINCIOSI? -
  12. Pingback: SFANTUL ANDREI, APOSTOLUL ROMANILOR – PREDICI AUDIO: “Incotro se indreapta tara aceasta ocrotita de Sfantul Andrei?” CUM NE-AM INTRISTAT APOSTOLUL? -
  13. Pingback: Parintele Arsenie Boca despre VIITORUL ROMANIEI: “O iubeste Dumnezeu? Sa se astepte la bataie!” -
  14. Pingback: VINDECAREA FEMEII GARBOVE. Predicile Parintilor Cleopa, Arsenie Boca, PS Sebastian, episcopul Slatinei si Arhim. Nectarie, staretul Manastirii Sihastria Putnei (audio) despre FARISEISM, INVIDIE, IUBIRE SI RECUNOSTINTA -
  15. Pingback: PARINTELE RAFAIL CATRE PREOTI – chemare rusinata si dureroasa la pocainta. “Noi toti suntem un singur om, spovedania mea este spovedania ta…” -
  16. Pingback: “INVREDNICESTE-MA, DOAMNE, SA TE BUCUR SI EU CU INTOARCEREA MEA!”. Cand uitam ca suntem fii risipitori sau uitam cum ne iubeste si ne asteapta Tatal… ISPITELE CRESTINULUI – INTRE OBRAZNICIE SI DEZNADEJDE -
  17. Pingback: “Celalalt Noica” despre relatia de tensiune duioasa dintre filosoful Constantin Noica si fiul sau, parintele Rafail. ADEVARATA IMPLINIRE A NOIMEI NOTIUNII DE “DEVENIRE INTRU FIINTA” -
  18. Pingback: MIERCUREA MARE. Femeia pacatoasa si Iuda, ucenicul vanzator: PUTEREA POCAINTEI SI RISCUL PERMANENT AL CADERII SI TRADARII LUI HRISTOS -
  19. Pingback: PREDICA LA SFANTUL ILIE a Arhim. Dumitru Cobzaru (VIDEO): “Niciun prooroc nu este bine primit în patria lui pana astazi. Chiar preotii, din pacate, cautam sa fim pe placul oamenilor si propovaduim o credinta relaxata” -
  20. Pingback: INMULTIREA MILEI LUCRATOARE sau CUM AJUTA DUMNEZEU OMUL PRIN OM. De ce uitam binefacerile Domnului, cartind si tinand minte numai raul? -
  21. Pingback: Mai poate fi numita Romania Gradina Maicii Domnului? “INCA NE MAI TINE DUMNEZEU, DAR PANA CAND?” - Recomandari
  22. Pingback: Parintele Ioan Buliga: ROBIA DIN IADUL ZAVISTIEI. Cum ajungem ucigasi precum CAIN si cum putem infrunta duhovniceste greutatile vietii? -
  23. Pingback: 1 Decembrie: ROMÂNIA – ULTIMUL BAL sau “Tot ce-i românesc nu piere”?/ Scriitoarea ILEANA VULPESCU si istoricul DINU GIURESCU – adevarul despre starea natiunii (VIDEO): Ce mai inseamna astazi Patria, ce mai poate salva România? -
  24. Pingback: “Inceteaza a te mai indreptati in pacate si ocupa-te de orbirea ta!“ AMAGIRILE CARE NE TIN ORBI SI CAPTIVI IN SOMNUL ADANC AL PACATULUI -
  25. Pingback: VINDECAREA SLUGII SUTASULUI – paganul care “a stiut de durerea aproapelui”, care si-a ascultat CONSTIINTA, implinind “legea firii” si il bucura pe Dumnezeu cu SMERENIA CREDINTEI sale. PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu -
  26. Pingback: Cuvinte de invatatura catre tineri de la duhovnicii manastirii Putna: SPOVEDANIA CA VARSARE A INIMII CATRE DUMNEZEUL CARUIA I-AM INSELAT IUBIREA; DUHOVNICUL CA PRIETEN AL MIRELUI/ Parintele staret Melchisedec: Ramaneti in tara, iubiti-va neamul, scuturati
  27. Pingback: 1 Decembrie: ROMÂNIA – ULTIMUL BAL sau “Tot ce-i românesc nu piere”?/ Scriitoarea ILEANA VULPESCU si istoricul DINU GIURESCU – adevarul despre starea natiunii (VIDEO): Ce mai inseamna astazi Patria, ce mai poate salva România? -
  28. Pingback: PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu la PILDA SEMANATORULUI despre importanta esentiala a ATENTIEI LA TINE INSUTI, a TREZVIEI NEINCETATE: “Orice stare pe loc si nepasare fata de suflet este de fapt o cadere, o coborare”. LUCRAREA LUI DUMNEZE
  29. Pingback: SFANTUL ANDREI, ocrotitorul românilor si ZIUA NATIONALA ca ZI A UNIRII IN JURUL LUI HRISTOS. Predici audio: PIERDEREA OMENIEI si RUSINAREA DE A FI ROMÂN. “Toti trebuie sa parcurgem cumva drumul Sfantului Apostol Andrei” -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate