Parintele Ioan Buliga: ROBIA DIN IADUL ZAVISTIEI. Cum ajungem ucigasi precum CAIN si cum putem infrunta duhovniceste greutatile vietii?

Robia din iadul zavistiei

Sunt multe păcate care ne robesc fără ca noi să ne dăm seama şi aceasta este foarte dăunător pentru sufletul fiecăruia dintre noi. Lucrarea diavolului vrea ca să ne acapareze pe nesimţite: vrea ca noi să ne facem o părere bună despre noi, pe când noi de fapt suntem într-o stare sufletească jalnică.

Vorbeam într-un subiect anterior despre boala depresiei şi mulţi care au această boală nu vor să accepte această realitate, deşi fiecare dintre noi trecem prin momente de depresie. Nu vrem să acceptăm boala din cauza fricii sau a ruşinii. […]

Dar ce legătură are zavistia cu depresia? În subiectul în care vorbeam despre depresie, aminteam despre păcatul lui Cain care l-a ucis pe Abel şi ştim că motivul uciderii a fost zavistia, iar urmarea păcatului săvârşit a fost zbuciumul şi neliniştea celui ce a făptuit păcatul.

Zbuciumul şi neliniştea sunt caracteristici ale depresiei şi cauza lor, afară de celelalte păcate pe care le avem este şi o nemulţumire faţă de situaţia în care suntem. Vrem mai mult, vrem altceva; ne întrebăm de ce Dumnezeu lor le-a dat şi nouă nu şi apare acea întristare a lui Cain în care a ajuns să-şi ucidă fratele.

Chiar dacă noi nu ne ucidem fizic aproapele nostru, totuşi dacă avem în comportamentul nostru răutatea lui Cain putem fi catalogaţi ca ucigaşi, deoarece la baza uciderii lui Abel a stat răutatea pe care o avem şi noi şi poate doar contextul de astăzi face ca răi fiind să ne comportăm „civilizat”.

Această răutate se simte în relaţiile dintre oameni şi culmea: nimeni nu şi-o asumă. Astfel deşi suntem nemulţumiţi de situaţia prin care trecem, nu vrem să ne recunoaştem vinovăţia păcatelor şi să ne asumăm starea noastră sufletească decăzută. Mulţi acuză anumite evenimente din viaţa lor ca motiv al depresiei, prea puţini am întâlnit din cei care să-şi recunoască păcatele şi astfel nici vindecarea nu are cum să vină.

Nemulţumiţi de cele pe care le avem, suntem obsedaţi mereu de ceea ce ni se pare că au alţii, deşi s-ar putea ca ceea ce vedem la ei să fie doar nişte aparenţe exterioare care să ne înşele. Astfel, „fericirea” multor familii este doar de imagine. Ei zic: să nu ştie lumea problemele noastre; să arătăm lumii că noi ne înţelegem bine şi suntem fericiţi. La fel mulţi dintre cei care par aranjaţi din punct de vedere material, trăiesc o dramă interioară departe de fericirea adevărată.

Cum am putea să-i invidiem pe cei ce-şi iau partea în această viaţă, când ştim bine că Hristos îi osândeşte pe aceştia? Este necreştinesc total să huzureşti în mijlocul suferinţelor altora.

Bucuria adevărată poate să fie mulţumirea că pentru toate suferinţele vieţii ni se iartă păcatele, bineînţeles atunci când mulţumim lui Dumnezeu în aceste suferinţe, iar nu atunci când cârtim. Ne este frig? Suferim de arşiţă? Suntem bolnavi? Suntem în lipsuri? Suntem părăsiţi? În toate aceste cazuri să cerem iertarea păcatelor şi astfel ne folosim în nişte situaţii în care alţii, care nu abordează în felul acesta situaţia, s-ar îmbolnăvi de întristare şi mai apoi de depresie.

Sfinţii Părinţi ne spun că grija exagerată de a-i îndrepta pe alţii ţine şi de păcatul zavistiei. În momentul în care vedem că unii procedează într-un anume fel, fie în credinţă, fie în viaţa familială, noi le spunem mereu că altfel ar fi trebuit să facă. Astfel ajungem din nou să încercăm să ne anihilăm aproapele, adică să-l ucidem pe Abel, sau să-L răstignim pe Hristos, invocând un tipic, un mod de a proceda care ne-ar da nouă dreptate. Tratamentul la acest fel de manifestare a bolii zavistiei este smerenia în care să ne vedem neputinţele noastre, iar la ceilalţi să le vedem părţile bune.

Astfel, scăparea noastră este bucuria reabilitări sufleteşti şi putem să ne îndreptăm smerindu-ne şi acceptând provocările prin care trecem, ca fiind mântuitoare atunci când le abordăm cu credinţă.

Singhel Ioan Buliga,

Man. Sihastria Putnei

(pentru Razboi intru Cuvant)

Legaturi: