INCEPE POSTUL INCHINAT PREASFINTEI FECIOARE MARIA, MAICA LUI DUMNEZEU. Scoaterea Sfintei Cruci (1 august)

“In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin!

In Evanghelie ni se spune ca Domnul binevestea si inva­ta in pustie, iar poporul Il asculta toata ziua. Nici arsita, nici frigul, nici foamea nu-l distragea. Si, la sfarsit, Domnul a facut minunea inmultirii celor cinci paini.

Astazi, unora le este greu sa asculte o predica; casca, se ocupa cu alte lucruri. Iar pe vremea aceea o mare multime de oameni asculta atent toata ziua. Unii cred ca acest lucru este un chin: predicatorul se chinuie pe sine si pe altii. Dar cuvantul predicii este paine pentru sufletul nostru. Oame­nii primesc intotdeauna folos ascultand sau citind cuvantul sfant. Chiar daca nu-l inteleg, fiind luminati si avand frica de Dumnezeu, invata sa-l asculte. Ascultarea si citirea sunt lucrari duhovnicesti de capatai. Ele ne tin gandul la Dum­nezeu, inmoaie inima, indrepteaza firea, alunga diavolii, ne invata teama de pedeapsa care urmeaza incalcarii voii di­vine. Intelegand cuvantul, trebuie sa-l duci celor insetati. Pedeapsa oamenilor in vremurile din urma va fi lipsirea de cuvantul lui Dumnezeu! Oamenii aceia simpli ascultau cu­vantul de dimineata pana seara, asemenea Mariei. Acesta este sensul vietii, fapta faptelor: Ascultand de voi, de Mine asculta. Cei care au auzit cuvantul si au gustat painea Dom­nului au strans cu atentie 12 cosuri de firimituri. Iata, si noi trebuie sa strangem in „cosurile” noastre mancare nestricacioasa, prin citirea Evangheliei, a Psaltirii, a rugaciunii.

Primind hrana trupeasca, nu uita de suflet: roaga-te ina­inte de masa, in timpul mesei (atunci nu vei manca peste masura) si dupa masa. Este bine sa nu mananci nimic fara semnul crucii si rugaciune. Diavolul poate intra in manca­re. Sa nu uiti niciodata ca prin semnul crucii mancarea se curata de duhuri. Acest lucru ni s-a descoperit, din mila lui Dumnezeu, prin cuvintele demonizatilor.

Ia aminte la mancarea inmultita de Domnul: este manca­re simpla, paine si peste, nu fructe exotice, prajituri, cioco­lata, cu care ne satisfacem poftele, dar de la care avem putin folos. Satisfacerea placerii gustului prin imbuibarea cu di­ferite delicatese este pacat. Nu te imbuiba cu mancare, lasa loc Duhului Sfant. Nu uita sa spui in timpul mesei: „Doam­ne, iti multumesc pentru mancarea acesta, de care unii sunt lipsiti.” Imparatul care a gustat pesmetul unui sfant nevoi­tor a ramas uimit de gustul lui minunat. Dar de ce avea acel gust? Pesmetul era „condimentat” cu rugaciune si cu har. Fii infranat la bautura, la mancare, la imbracaminte. Iata un exemplu: pusculita lui Dumnezeu. Cand sotia cerea sotului o suma oarecare pentru cumparaturi, el ii dadea un pic mai putin, iar restul ii punea in pusculita. Si toata viata a facut astfel, de cate ori s-a putut. Inainte sa moara, barbatul l-a chemat pe preot si i-a dat pusculita. Cu banii adunati s-a construit un spital. Iata, trebuie sa chibzuim si sa jertfim din avutul nostru acolo unde este mare nevoie.

Incepe Postul Adormirii Maicii Domnului. Postul este necesar si folositor pentru infranarea pacatului. Postul si ru­gaciunea il fac pe om ceresc si ii bucura pe ingeri. Sa adu­cem postul nostru ca o jertfa lui Dumnezeu, sa intarim ruga­ciunea, sa biruim patimile, sa ne impacam cu cei care ne-au suparat. Sa slujim lui Dumnezeu cugetand la El, citind, infranandu-ne, impartasindu-ne. Postul trupesc fara cel duhovnicesc nu este folositor. Sa ne canalizam toate eforturile pentru a ne infrana de la rau, pentru a topi pornirile spre ma­nie si a pune paza gurii. Sa ne straduim sa fim binevoitori, lipsiti de rautate, sa-i vizitam pe cei bolnavi, sa ne impacam cu toti. Nu-l invidia pe cel fericit, ci impleteste dragostea fata de aproapele cu zdrobirea inimii si cu pocainta.

Intampina postul vesel si bucuros. Ia aminte la tine insuti, posteste cu smerenie. Ridica-te de la masa inainte de a te sa­tura. Cine mananca pana la saturare nu posteste. Tu postes­te cu ochii, cu limba, cu auzul, mergi mai des la biserica, ia aminte la gandurile tale, la ceea ce vorbesti. Postul si trezvia: acestea sunt armele care lovesc raul, sunt carul care duce la cer, faptele care aduc milostivirea Domnului. E lipsit de pri­cepere cel care posteste trupeste, dar nu se abtine de la rau­tate. Iarta supararile, nu tine minte raul, ia aminte la propriile pacate, iar nu la cele ale altora, distruge deprinderile rele. Nu limita postul tau la infranarea de la mancare! Nici diavolul nu mananca. Stapanind pantecele, stapaneste limba!

Painea si apa nu fac rau nimanui. Cei neputinciosi, ca­re nu pot sa posteasca, sa compenseze aceasta cu lucrarea duhovniceasca. Scopul postului este impartasirea deasa cu Tainele lui Hristos.

Insusi Domnul a postit! Postul slabeste puterea pacatului care vietuieste in trup. Prin post, noi dovedim ca Il iubim pe Dumnezeu mai mult decat ne iubim trupul. Postul este hra­na pentru suflet. La sfarsit, nu uita sa te intrebi ce te-a inva­tat acest post”.

(Din: Pr. Valentin Mordasov, duhovnicul de la Pskov: Invataturi si intamplari minunate, Editura Sophia, 2011)

***

• Doxologia: Scoaterea Sfintei Cruci

Prăznuirea scoaterii cinstitei Cruci a Domnului s-a aşezat în această zi în anii binecredinciosului împărat grec Manuil şi a marelui domn al Rusiei, Andrei Gheorghievici, de către preasfinţitul Luca, patriarhul Constantinopolului, de mitropolitul Constantin al Kievului şi de Nestor, episcopul Rostoyului. Şi s-a aşezat această prăznuire pentru o pricină ca aceasta: împăratul Manuil şi marele domn al Rusiei petrecând în pace şi iubire de fraţi, s-a întâmplat într-o zi de au ieşit la război: cel din Constantinopol împotriva turcilor, iar acesta din Rostov împotriva bulgarilor, că atunci marele domn Andrei petrecea în Rostov. Bulgarii erau un popor necredincios, care se chemau aşa după râul Volga, fiindcă petreceau în josul acestui râu. Şi le-a dăruit Domnul Dumnezeu la amândoi biruinţă împotriva potrivnicilor. Impăratul grec a biruit pe turci, iar domnul Rusiei a biruit pe bulgari şi i-a supus lui, făcându-i birnici ai stăpânirii sale.

Iar marele cneaz Andrei avea obicei, când mergea la război împotriva vrăjmaşilor, de lua cu sine în cetele sale, cinstita icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care are în braţele sale pe Pruncul Cel mai înainte de veci, pe Hristos, Mântuitorul nostru. El mai lua încă şi cinstita Cruce a Domnului, pe care o purtau doi preoţi îmbrăcaţi în veşminte sfinţite. Astfel ieşea la război, cu aducere de multe rugăciuni cu lacrimi către Hristos Dumnezeu şi către Preacurata Lui Maică, împărtăşindu-se cu dumnezeieştile Taine ale Trupului şi Sângelui lui Hristos. Cu nişte arme ca acestea nebiruite se înarma mai mult decât cu săbiile şi cu suliţele, şi nădăjduia mai mult spre ajutorul Celui Preaînalt, decât spre vitejia şi puterea oştirii sale, ştiind bine cuvântul lui David: Nu în puterea calului va voi, nici în pulpele bărbatului bine îi va plăcea. Bine va voi Domnul întru cei ce se tem de Dânsul şi întru cei ce nădăjduiesc spre mila Lui. Incă şi pe oastea sa, acest binecredincios domn pe de o parte o întărea cu pilda cucerniciei sale întru rugăciuni, iar pe de alta o deştepta cu porunca sa spre rugăciuni. Deci toţi căzând înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a cinstitei Cruci, se rugau Domnului cu lacrimi.

Iar marele domn, privind spre icoană, zicea în rugăciunea sa astfel: „O, Stăpână, ceea ce ai născut pe Hristos, Dumnezeul nostru! Tot cel ce nădăjduieşte spre tine nu va pieri; şi eu, robul Tău, te am pe Tine, după Dumnezeu, zid şi acoperământ, iar Crucea Fiului tău, armă ascuţită împotriva vrăjmaşilor. Deci roagă pe Mântuitorul lumii, pe Care îl ţii în braţele tale, ca să fie puterea Crucii ca un foc, arzând feţele potrivnicilor, care doresc război cu noi; iar sprijinul tău cel atotputernic să ne ajute nouă şi să calce pe vrăjmaşii noştri“. Iar după multă rugăciune, sărutând ei sfânta icoană şi cinstita Cruce, toţi mergeau cu îndrăzneală împotriva vrăjmaşilor şi astfel le ajuta lor Domnul cu puterea Crucii, iar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu le ajuta cu mijlocirile sale cele către Dumnezeu.

Un obicei ca acesta având marele domn totdeauna, a ieşit cu astfel de rânduială cu oastea sa împotriva bulgarilor – precum de demult marele împărat Constantin a purtat semnul Sfintei Cruci înaintea oastei – şi, mergând la câmp, s-a luptat cu oştirea bulgărească. Deci, biruindu-i, a gonit după dânşii şi a luat patru cetăţi ale lor, precum şi a cincea, anume Brehimul, la râul Kamii. Şi când s-a întors în cortul său de la lupta cu păgânii, a văzut ieşind din icoana Mântuitorului şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu o strălucire luminoasă ca focul, care strălucea peste toate cetele. Aceasta a fost în luna august, în ziua întâi. De aceea, marele domn, luând iarăşi mai mare bărbăţie şi mai multă îndrăzneală, şi-a întors puterea sa împotriva păgânilor şi a ars cetăţile acelea cu foc, încât a făcut pământul acela pustiu; iar asupra celorlalte cetăţi ce rămăseseră a pus dajdie, apoi s-a întors înapoi cu prăznuire.

Asemenea şi Manuil, împăratul grecilor, care ieşise cu oastea sa împotriva turcilor, a văzut tot atunci o minune ca aceea, adică nişte raze de foc ce ieşeau din icoana Mântuitorului şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe care o avea cu cinstita Cruce în ostile sale, şi a biruit în acea zi puterea turcilor. Deci s-au înştiinţat unul pe altul prin scrisori de biruinţa lor, cu ajutorul lui Dumnezeu, împotriva vrăjmaşilor, şi de strălucirea cea minunată pe care o văzuseră ieşind din chipul Mântuitorului şi au proslăvit pe Dumnezeu. Şi sfâtuindu-se cu arhiereii lor cei mai mari, au aşezat prăznuire în ziua întâi a lui august, dând mulţumire lui Hristos Mântuitorul şi Preacuratei Lui Maici. Iar pentru pomenirea puterii Sfintei Cruci, cu care, fiind înarmaţi, au biruit pe vrăjmaşi, au poruncit ca să scoată preoţii cu mâinile lor cinstita Cruce din Sfântul Altar şi să o pună în mijlocul bisericii, ca să se închine ei toate popoarele creştine şi cu dragoste să o sărute, proslăvind pe Hristos Domnul, Care a fost răstignit pe dânsa. Incă arhiereii au mai poruncit să se facă şi sfinţirea apei, şi s-a numit prăznuirea aceasta “Scoaterea Cinstitei Cruci“, căci se scoate cu slăvită umblare Crucea Domnului împreună şi cu sfintele icoane, la pâraie, la fântâni şi la izvoare.

Deci să prăznuim, fraţilor, lăudând şi mulţumind Preamilostivului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi Maicii Lui celei fără de prihană, Stăpâna noastră cea binecuvântată Fecioara Maria, şi slăvita Cruce să o cinstim cu dreaptă credinţă. Şi să prăznuim cu cucernicie şi cu plăcere dumnezeiască, având între noi pace şi dragoste, mângâind cu milostenie pe cei săraci, depărtându-ne de toate lucrurile cele rele şi luând aminte la frica de Dumnezeu, pentru ca astfel plăcând Ziditorului şi Stăpânului nostru, să ne învrednicim prăznuirii celei veşnice, împreună cu toţi sfinţii, în ziua aceea, în care se va arăta pe cer semnul Fiul Omului, adică cinstita Lui Cruce, care va merge înaintea Celui ce va să vie cu slavă şi cu putere multă, a judecătorului viilor şi al morţilor, şi va străluci pe toţi drepţii cu străluciri luminoase şi dătătoare de bucurie. Iar după săvârşirea judecăţii, va merge înaintea tuturor cetelor sfinţilor, povăţuindu-i în împărăţia cerului. Atunci vor prăznui, dănţuind în vecii cei fără de sfârşit, toţi sfinţii, cu care şi pe noi, păcătoşii, să ne numere Preamilostivul Hristos Mântuitorul nostru, cu rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Amin.

• Mai multe pentru acest praznic – la DOXOLOGIA

***

Bogdan Munteanu: Cea mai fericită femeie

Noi i-am ucis Fiul, dar ea ne iubeşte. A suferit mai mult decât toate femeile care s-au născut şi se vor naşte vreodată pe lume.

Miliarde de fiice ale Evei au îndurat şi vor mai avea parte de chinuri cumplite, însă numai uneia i s-a prezis că va trece sabie prin sufletul său. Şi aşa a fost.

Totuşi, pe niciuna alta nu o putem numi pururea fericită. Numai Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (Theotokos) este şi cea care a suferit mai mult, dar şi cea mai fericită.

Cum de uităm adesea această esenţială lecţie?! Nu există nici scurtături către fericire, nici nu o putem atinge pe gratis, fără a ne asuma un preţ.

Iar pe acesta nu-l puteam măsura în bani sau în funcţie de alte repere materiale după care, eronat, ne rânduim vieţile.

Atât în lumea trecătoare de aici, dar mai ales când se vor socoti toate, în cea de apoi, nu vom primi decât atâta autentică fericire câtă dispoziţie pentru jertfă am avut.

Or, cine va avea vreodată mai multă jertfelnicie decât Maica Domnului? Toţi sfinţii sunt bune modele, dar unul este modelul suprem.

Dacă până şi jalnicele surogate hedoniste pe care le luăm drept fericire ne costă şi ne dor, cum ar putea fericirea veritabilă să ne vină de-a gata?

Nu că nu ne-ar da-o Dumnezeu, că doar Adam şi Eva astfel au primit-o. Dar nu ne-ar fi de folos. Am strica-o precum au făcut protopărinţii noştri.

Mulţi copii se roagă să primească jucăria preferată, o visează noaptea, îşi fac speranţe, mai bat din picior sau se fac surprinzător de cuminţi mânaţi de acest interes.

Într-un final, îşi primesc cadoul râvnit. Însă nu ştiu ce să facă de el. Adesea, nici nu trece o jumătate de oră până ce ajunge să zacă stricat în vreun colţ al casei.

Oricui şi oricând ne-ar da Dumnezeu fericirea instantaneu. Dar nu ne-ar fi de niciun folos. N-am şti să preţuim ceea ce, fiind un dar divin, este fără-de-preţ.

Nu se pune problema că nu o merităm, căci fără de merit ne-a chemat Preasfânta Treime de la nefiinţă la viaţă – pentru veşnică şi deplină fericire.

Ci doar că nu ştim să trăim fericirea. Prin urmare, Domnul ne poartă prin împrejurări smeritoare, doar-doar om învăţa să preţuim darul la care ne cheamă.

[…]

Cu toate acestea, şi din cea mai adâncă deznădejde, să o chemăm pe Maica Sa. Minunile ei nu-s doar în cărţi, ci se petrec acum în multe vieţi din jurul nostru.

Să nu credem minţii noastre nici în plăsmuiri feerice, nici în deznădejde, ci să nu lăsăm vreo zi fără o chemăm pe Maica Domnului. Şi vom trăi minuni!

• Cititi integral la SURSA

Legaturi: