PREDICA MUSTRATOARE A PS SEBASTIAN PASCANU LA VINDECAREA LUNATICULUI: “In noi se stinge Duhul, ne napadeste formalismul; ne pustieste secularismul; practicam un crestinism din ce in ce mai teoretic”

12-08-2012 Sublinieri

Predica “tare”, usturatoare si curatitoare a PS Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor

la Duminica a X-a dupa Rusalii:

NECREDINTA, NEPUTINTA SAU NE-VOINTA?

Dreptmaritori crestini,

Evanghelia de astazi ne aduce in fata ochilor nostri sufletesti minunea savarsita de Domnul Hristos asupra unui copil posedat de diavol si a carui boala se manifesta odata cu fazele lunii, fapt pentru care si este numit lunatic. Tatal sau, desi prea putin credincios ca sa dobandeasca vindecarea fiului sau, a venit, totusi, la Mantuitorul si, aratandu-si credinta sa indoielnica, I-a zis: De poti face ceva, ajuta-ne” (Mc. 9, 22). Ba a mai si adaugat: „L-am dus si la ucenicii Tai si n-au putut sa-l vindece“, ceea ce L-a determinat pe Domnul Hristos sa rosteasca, poate, cele mai aspre cuvinte pe care le-a adresat vreodata: O, neam necredincios si indaratnic! Pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi suferi pe voi? (Mc. 9,19). Şi certand pe diavolul necurat care se salasluise in el, indata s-a vindecat copilul. Au venit si ucenicii nedumeriti si L-au intrebat:

De ce noi n-am putut sa-l scoatem? Iar Iisus le-a raspuns: Pentru putina voastra credinta. Caci adevarat graiesc voua: Daca veti avea credinta cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici dincolo, si se va muta; si nimic nu va fi voua cu neputinta“.

Iubiti credinciosi,

Ascultand cuvantul acesta aspru al Mantuitorului „O, neam necredincios si indaratnic, pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi suferi pe voi?”, ne intrebam, fireste, cui anume S-a adresat? Era de fata tatal copilului, am spus, nu destul de credincios, caci, din chiar cuvintele lui si-a vadit indoiala: „de poti face ceva, ajuta-ma“. Erau ucenicii, neputinciosi si ei, desi li se incredintase in chip expres puterea de a calca peste serpi si peste scorpii si de a scoate toata puterea diavoleasca din oameni (Lc. 10, 19). Ei experimentasera deja aceasta putere in lume si constatasera ca, prin darul lui Dumnezeu, pot alunga duhurile necurate. Astazi insa, si ei au sporit amaraciunea invatatorului lor, dovedindu-se neputinciosi in fata acestui duh necurat care, este adevarat, necesita o pregatire speciala: de rugaciune si post. Erau de fata si fariseii si carturarii, cei care nici cat bietul om nu credeau in El. Ei bine, vazand Domnul Hristos aceasta necredinta sau putina credinta generalizata, a rostit cuvintele aspre de mai sus.

Mantuitorul a fost neplacut impresionat, asadar, si de omul acesta „putin credincios” — chiar daca, in cele din urma, i-a ascultat rugaciunea si i-a vindecat copilul —, si de ucenici, si de cei ce erau de fata si, in general, de cei din vremea Sa, care s-au indoit de El, asa cum, probabil, este dezamagit si de putina noastra credinta de astazi. Auziti cata credinta le-ar fi trebuit ucenicilor sa savarseasca minunea aceasta: „un graunte de mustar“. Ce inseamna un graunte de mustar?

Se spune ca au mers niste frati in pustie la Ava Serapion si l-au intrebat: Ava, ce insemneaza cuvintele acestea din Evanghelie: De veti avea credinta cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: muta-te de aici dincolo, se va muta?” (Mt. 17, 20). Ce inseamna? Nu intelegem!

Şi acela le-a spus:

„Nu intelegeti? Ei bine, cuvintele: De veti avea credinta cat un graunte de mustar si veti zice muntelui acestuia: muta-te de aici dincolo…!”

si s-a oprit ava, pentru ca un zgomot asurzitor s-a pornit de deasupra. Şi a strigat ava:

Stai, munte, nu am poruncit sa te muti, ci cautam doar sa talmacesc fratilor mei ce inseamna sa aiba credinta…”

Ce se intamplase?! Muntele din preajma, auzind cuvintele parintelui, rostite cu toata credinta si cu putere dumnezeiasca, a prins a se pravali de la locul sau, ca sa se arunce in mare… L-a oprit, insa, sihastrul, pentru ca era doar un cuvant de invatatura pentru fratii care venisera sa-l intrebe si care au inteles in modul cel mai convingator posibil ce insemnau cuvintele acelea.

Dragii mei,

Domnul Hristos este, in pericopa evanghelica de astazi, parca mai aspru ca niciodata cu cel care a venit si i-a cerut vindecarea fiului sau, pentru ca stia ca nu are destula credinta; stia ca se indoieste si nu poate crede ca oarecand sutasul, care i-a zis: „Doamne, nu sunt vrednic sa intri sub acoperisul meu, ci numai zi cu cuvantul si se va vindeca sluga mea (Mt. 8, 8), si ca atatia altii care au venit la El incredintati pe deplin ca poate sa-i ajute. Hristos este aspru si cu ucenicii Sai, pentru ca slabise puterea lor, in ciuda faptului ca primisera dar de la Dumnezeu ca, mergand, sa scoata demoni in numele Lui (Lc. 9,1). In sfarsit, a mai fost aspru Hristos in cuvantul de astazi si cu fariseii si carturarii care vesnic cautau sa-L prinda in cuvant, urmandu-L cu gand si ochi viclean nu ca sa-I vada minunile si sa creada in El, ci ca sa afle vreun gest sau vreun cuvant nepotrivit, sa-L poata apoi aresta si sa-L condamne la moarte, asa cum s-a si intamplat in cele din urma.

Hristos, asadar, rosteste acest cuvant aspru pentru neamul necredincios din vremea Sa, pentru cei care, la modul general, nu credeau indeajuns in El, dar il rosteste, dragii mei, si pentru noi, cei de astazi, pentru ca, dintre noi cati se ridica la vrednicia credintei pe care a cerut-o Hristos omului aceluia si ucenicilor Sai? Cati intelegem sa dovedim atata credinta incat sa putem muta, nu muntii materiali, ci „pietroaiele” care atarna de sufletul nostru, diferitele pacate care ne trag si ne afunda in „marea vietii acesteia”?Cati dintre noi dovedim destula putere ca sa ne recuperam atunci cand cadem si sa traim in adevaratul duh al lui Dumnezeu, aratand ca I-am inteles invatatura, ba inca o si punem in practica in viata noastra?! Daca Mantuitorul Hristos ar fi sa caracterizeze si neamul nostru crestin de astazi, oare nu ar face-o in acelasi mod?

Oare nu ar rosti aceleasi cuvinte si cu aceeasi amaraciune:

O, neam necredincios si indaratnic, pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi suferi pe voi?

Noi, crestinii de astazi, traim cu adevarat in duhul lui Dumnezeu, pastrand taria si darurile Sale impartasite noua la Sfantul Botez? Iar noi, slujitorii Bisericii, pastram cu tarie darul sfintei hirotonii, „ca sa calcam peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului?” (Lc. 10,19) Intalnim astazi in lume oameni care-si parasesc Biserica, trecand la alte credinte si chiar la alte religii, oameni care nu mai gasesc de buna aceasta credinta ortodoxa. O gasesc „invechita”; o gasesc „perimata” sau, oricum, nepotrivita pentru vremurile acestea. De ce? Pentru necredinta sau pentru putina noastra credinta! Pentru ca ajungem noi, credinciosii, care de altfel ne afirmam „credinciosia” cu emfaza, sa nu o facem cu destula convingere, motiv pentru care nici nu suntem credibili.

 

Ce daca vorbim frumos?! Am mai spus si in alta parte: vorbim foarte frumos despre viata de dincolo, dar o iubim mai mult pe cea de aici!… Ne place sa vorbim despre aceea, dar ne agatam toate sperantele noastre de viata aceasta! Caci, cum sa convingi ca Il iubesti pe Dumnezeu daca, de fapt, te arati „indragostit” mai mult de cele de aici? Cum sa fim convingatori atunci cand vorbim de imparatia Cerurilor, daca ne construim cu atata meticulozitate „asternutul” si „culcusul” cald si placut pentru viata aceasta si ne pasa atat de putin de viata de dincolo?!

Sfintii nu erau asa! Mucenicii din primele veacuri, care au „cucerit” lumea — nu atat prin predica lor, cat prin exemplul personal — mergeau, atunci cand necredinciosii ii condamnau la moarte pentru credinta, cantand si bucurandu-se ca se indreptau, astfel, catre viata vesnica in Hristos. De aceea erau convingatori, iar necredinciosii pagani, vazandu-le credinta si speranta, intelegeau ca acestia chiar slujesc Dumnezeului celui adevarat. Cand insa, dragii mei, ne vad necredinciosii pe noi ezitanti, nehotarati, vorbind foarte frumos de viata „spirituala”, dar traind din ce in ce mai „material”, mai „impamanteniti” si mai „inradacinati” in viata aceasta trecatoare, cum sa mai fim convingatori?

De aceea spun ca, daca Mantuitorul Hristos ar fi trebuit si astazi sa rosteasca niste cuvinte la adresa noastra, ma tem ca le-ar rosti pe aceleasi: „O neam necredincios si indaratnic…” Necredincios pentru necredinta sau putina noastra credinta, iar indaratnic pentru ca suntem neputinciosi ori nu vrem sa traim in duhul Lui — in duhul acela care arde, insa, nu intr-unul ezitant ori lipsit de trairea autentica a invataturii Sale.

Asadar, Domnul este astazi aspru cu cei din vremea Sa, dar este aspru si cu noi, pentru ca, incet-incet, ma tem ca si in noi se stinge duhul Sau, iar Crestinismul nostru convinge din ce in ce mai putin… Ne napadeste formalismul; ne pustieste secularismul; practicam un Crestinism din ce in ce mai teoretic; vorbim frumos despre el, dar nu postim si nu ne rugam, dupa cum ne-a cerut-o Mantuitorul Hristos in evanghelia de astazi.

Poate ca va zice cineva: cum, post si rugaciune? Dar, „toate acestea le-am pazit din copilaria mea…” (Mt. 19, 20). Care post l-am tinut, insa? Acela de bucate, poate, pentru ca postul desavarsit este cand te abtii si de la faptele urate, si de la cuvintele rusinoase si si de la gandurile cele murdare! Acela este postul cel adevarat! Iar rugaciunea, care? Aceea de un sfert de ora dimineata si un sfert de ora seara? Daca, si acelea!… Nu, nicidecum!… Adevarata rugaciune inseamna permanenta comuniune cu Dumnezeu, Care nu trebuie sa lipseasca nicio clipa din viata noastra. Ne dorim, adeseori, sa stam de vorba cat mai mult cu mama sau cu tata, cu sotul, cu sotia, cu copiii, cu prietenii etc. Ei bine, Dumnezeu trebuie sa fie mult mai prezent in viata noastra decat toti acestia la un loc, caci relatia si comuniunea cu El se vor permanente. Asta inseamna adevarata rugaciune, si inca intr-o stare de smerenie si de meditatie sfanta, iar nu de teoretizare a invataturilor lui Dumnezeu, dandu-ne cu parerea care mai de care, potrivit intelepciunii noastre, si facandu-I, pentru aceasta, „varza” invatatura.

Dragii mei,

Viata in Hristos este un lucru cat se poate de serios! Şi, ca sa ne arate aceasta, El ne-a dat astazi exemplul credintei care poate muta pana si „muntii” din loc, daca nu in inteles propriu, atunci in sensul slabiciunilor si al pacatelor noastre, al patimilor noastre. Ridicarea si lepadarea acestora de la noi, asta va sa zica mutarea „muntilor” din loc. Adeseori insa, nu avem destula credinta ca sa facem aceasta, si continuam de la o spovedanie la alta sa repetam aceleasi slabiciuni si pacate, pe care duhovnicul se vede silit sa le tot asculte si sa nu mai stie ce sa ne mai spuna, ca sa incetam odata cu ele si sa se cunoasca si la noi un progres real, izvorat din slujirea lui Dumnezeu Celui adevarat si o credinta puternica.

Sa avem credinta puternica, asadar, si incredere pe masura, caci slujim pe Dumnezeul Cel adevarat. Sa nu ne parasim aceasta credinta, pe care a intemeiat-o chiar Dumnezeu, nu „profeti” cu slabiciuni si neputinte, care au „performat” intr-un fel sau altul... Credinta noastra a fost intemeiata de Dumnezeu Insusi, si, ca sa fie mai „convingator”, a venit personal pe pamant sa-Şi reveleze invatatura adevarului acestuia vesnic, doar-doar ne va convinge sa ne luam rolul de crestini in serios, sa dovedim credinta tare, putere si incredere in El, caci numai acestea pot convinge si pot fi credibile si in ochii celor din jurul nostru.

Sa-L rugam pe Domnul, Care a rostit astazi cu amaraciune cuvant aspru si pentru noi, sa faca El sa rodeasca putina noastra credinta, ca sa devenim cu totii crestini buni si cu adevarat credinciosi, tari in credinta, convingatori nu doar prin vorbele noastre, ci mai ales prin ceea ce infaptuim, caci la aceasta mai cu seama se uita vecinul, aproapele sau „departele” nostru; la faptele noastre privesc oamenii, si acelea vor convinge mai mult decat cuvintele cele mestesugite, pentru ca s-a spus ca “ochiul este mai credincios decat urechea“. Poti sa spui, adica, multe!… Omul vrea sa vada! Şi, acest comportament, acest fel de credinta si acest tip de incredere in puterea lui Dumnezeu le ravnea Hristos la „neamul necredincios si indaratnic” din vremea Sa, si aceleasi le ravneste si la noi, neamul…, spuneti dumneavoastra cum este acesta al nostru de astazi!…

Sa-L rugam, deci, pe Domnul, sa ne dea aceasta credinta si incredere, ca sa-L slujim cu toata fiinta noastra, dar sa ne dea si puterea sa savarsim fapte care sa convinga si pe cei din farul nostru, ca ceea ce vad la noi — nu teorie si spectacol, ci viata autentica in Mantuitorul Hristos Dumnezeu — sa-i poata mobiliza si pe ei la tot lucrul cel bun, Amin!

(din: Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011)

 


Categorii

Ce este pacatul?, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, PS Sebastian, Vindecarea lunatecului

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

51 Commentarii la “PREDICA MUSTRATOARE A PS SEBASTIAN PASCANU LA VINDECAREA LUNATICULUI: “In noi se stinge Duhul, ne napadeste formalismul; ne pustieste secularismul; practicam un crestinism din ce in ce mai teoretic”

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Pingback: PREDICI AUDIO LA DUMINICA VINDECARII LUNATICULUI: IPS Bartolomeu Anania si Pr. Gheorghe Calciu -
  2. Pingback: Cuvinte de folos la Vindecarea lunaticului » Alex Rădescu Blog
  3. Superbe “indemnuri” si “clarificari”, despre ADEVARATA practicare (in DUH si IN ADEVAR)a Ortodoxiei…

    NU stiu cum se face, dar parca au aceste cuvinte ale PS. SEBSTIAN un parfum asemanator cu cel al scrierilor “antice” ale parintilor Apostolici si (pre)patristici…
    A fost cu adevarat “un real CASTIG duhovnicesc” faptul ca am avut ocazia sa citesc o astfel de predica cu o astfel de minunata explicatie despre CORECTA TRAIRE A VIETII CRESTINE!

    Dumnezeu sa ni-l tina si ocroteasca si intareasca si pazeasca pe acest vrednic Arhiereu, caci cuvintele sale au ceva special, au o putere de INVIORARE si DEZMETECIRE a mintii si a puterilor (obosite si sleite de pacate si desertaciuni) ale duhului launtric…!

    Amin!

  4. In ce constă ortodoxia
    Şi lucrul sfinţilor părinţi ?
    În faptele de dinlăuntru
    Prin care-au devenit smeriţi.

    Tot ce-au lucrat a fost în taină
    Şi evanghelic în Iisus,
    Păzindu-se de înşelarea
    Şi umanismul din apus.

    Ei au iubit anonimatul
    Şi au slujit lui Dumnezeu
    Ferinduse de ochii lumii
    Şi de’nşelarea celui rău.

    S’au ostenit (până la sânge)
    S’asculte-n totul de Iisus,
    Să fie totul EVANGHELIC,
    Totul lucrat cât mai ascuns.

    Lucrarea lor nu-i dinafară.
    Nu ne uimesc cu ce-au zidit,
    (Arhitectonic şi’academic),
    Ci cât de sincer s’au smerit.

    Ortodoxia-i în pericol
    De-când ,,iubirea’’ din apus
    Ne face umanişti cu duhul
    Care ne duce-n sens opus.

    Lucarea mediatizată
    (Deşi nu-i simplă nici uşoară)
    Deşi e chiar şi ortodoxă,
    Zideşte mult pe…dinafară.

    Tot ce zidim acum e bine.
    E-n ceia ce Domnul ne-a spus,
    Dar ne zidind omul, lăuntric
    Nu o mai facem cu Iisus.

    Ortodoxia noastră-i altfel.
    E bună în exterior
    Dar nu vădeşte (ci ascunde)
    Pustiul din interior.

    Toate sunt bune şi frumoase
    Dar…nu-s lucrate în ascuns
    (În duhul sfintei evanghelii)
    Cum a cerut Domnul Iisus.

    Ortodoxia astăzi este
    (Frumoasă), bună din-afară
    Dar laudă lucarea noastră
    Şi înălţâdu-ne…, (coboară).

    Filantropia noastră, (mila),
    Când este mediatizată
    Ne face nume, da…-şi ia plata
    Şi… nu-i smerită (niciodată).

    Apusu-i plin de fapte bune
    Dar nu’s cum a cerut Iisus,
    Nici nu împodobesc lăuntru
    (Cât nu-s făcute-n chip ascuns).

    Tot ce-am luat noi de la dânşii
    E umanismul (în lucrare)
    E instruirea care’nalţă
    (Spre laudă şi înşelare).

    De nu ne’ntoarcem înlăuntru,
    De nu’nbrăcăm anonimatul
    De n’ascutăm părinţii noştrii
    Noi nu luptăm nici cu păcatul.

    Trăim în bune maniere,
    Într-o morală socială,
    Lucrăm ca să ne creadă lumea
    (Dar nu vedem ce ne înşeală).

    Credinţa creşte în duh public,
    Şi…place şi’i aplaudată
    Convinge lumea dar…, lăuntric
    Nu-i tot la fel de’adevărată.

    Sfinţii părinţii noştri’o viaţă
    Au ostenit şi au luptat,
    Ca să se lepede de lume
    (De duhul ei), şi de păcat.

    Lucarea lor nu-i la vedere
    (Că ce-au lucrat, a fost ascuns)
    E’n nevoinţă şi’nlăuntru,
    (Aşa cum ne-a cerut Iisus).

    Ei n’au lăsat comori trufaşe,
    (Nici umanism pretenţios)
    Ci Duhul Sfintei Evanghelii
    Trăit (în taină) şi’n Hristos.

    Şi’acest “puţin” (al lor) dat nouă,
    I-atât de sfânt şi’atât de greu,
    Încât nu poate să-l urnească
    Şi să-l ascundă nici cel rău.

    Cu’acest “PUŢIN” ortodoxia
    E’n Adevăr şi în lucrare.
    În Duh şi’n sfânta UNITATE
    Ce surpă orice înşelare.

    Ei preamăresc ortodoxia !
    Prin ce-au trăit!. (Prin ce n-au spus).
    Prin unitatea’n Duh cu SFINŢII
    (Din orice veac) într’u Iisus.

  5. “(…)si continuam de la o spovedanie la alta sa repetam aceleasi slabiciuni si pacate, pe care duhovnicul se vede silit sa le tot asculte si sa nu mai stie ce sa ne mai spuna, ca sa incetam odata cu ele si sa se cunoasca si la noi un progres real, izvorat din slujirea lui Dumnezeu Celui adevarat si o credinta puternica.”

    Asa ca, e lipsa si de ucenici buni. Pe cine sa impartaseasca des preotii? Ca tot e la zi tema Sfintei Impartasanii 🙁

  6. Nu au mai ramas decit copiii.

  7. Chiar ca este mustratoare predica….si totusi ce sa fac daca,intre doua spovedanii cad in aceleasi pacate? Ma lupt dar tot cad…si aici ma refer mai ales la clevetire si vb de rau….ma oftic dupa ce cad…este ca o minge aruncata la fileu….si rar se intampla sa nu pic…

  8. admin am postat un link cu cuvantarea parintelui Calistrat la Duminica lunatecului,si vad din pacate ca nu doriti sa o postati,este o predica folositoare si ziditoare pt orice crestin care o asculta,nu vreau sa cred ca exista cenzura pe acest site pe care il citesc de ani si ani de zile de la inceputuri,pot intelege limbajul nepotrivit,dar in acest caz cenzura pt un link folositor pt orice crestin este nepotrivita si regretabila,astept din partea vostra un raspuns in legatura cu acest lucru,sper sa imi postati comentariul initial cu link-ul inclus..si sa nu imi schimb parerea despre site,despre care am o parere f buna..va multumesc anticipat.

  9. @ un roman ortodox:

    Ne pare rau, nu il recomandam si nu dorim sa il promovam pe p. Calistrat pe acest site. Chiar daca va schimbati parerea despre noi, noi ramanem la aceeasi parere. Iertati-ne.

  10. denisa:
    Problema este ca “te oftici”. Si bine ai spus. Daca ti-ar parea rau sincer, s-ar topi patima in suflet pe incetul. Dar parerea de rau necugetata, de fapt nesincera, adica oftica, nu vindeca sufletul, mania, mandria, superioritatea. Viata duhovniceasca nu este anevoioasa, zice P. Mihail din Tebaida Nordului, daca o intelegem cum se cuvine. Si e cu suisuri si coborasuri. Totul e sa fii perseverent. Chiar si in caderi sa-ti mentii staruinta.
    Am vorbit de staruinta aceasta pt ca fara ea totul este la ghici, nu da roade pt ca nu merge pe calea cea stramta, ci pe cea larga. Dar ea are nevoie si de efort. Un efort pe masura, care sa fie in stare sa ridice povara adancurilor, care e mai grea decat orice infaptuire omeneasca. Chiar si decat a cuceri un razboi, dupa cum spune Sf. Grigorie Palama. Deci Dumnezeu sa dea putere celor credinciosi sa fie mai mari decat orice general.
    In schimb, mai bine intrebi pe cineva viu. Eu am raspuns chiar daca-s mort de doua ori, adica si din spatele ecranului.

  11. @denisa

    pacatele cu cuvantul sunt mai greu de invins decat cele cu fapta. Cele cu fapta trebuie biruite toate, inclusiv cele legate de a 10- a porunca, poftele trupului, de mancare, de avere, de confort, de placeri de tot felul, trupesti si peste cele necesare. Abia dupa aceea se poate spera infranarea limbii. Pentru ca este nevoie de o cumpatare generala care sa insoteasca vorbirea cu masura. Si de o gandire staruitoare la moarte, ca sa intelegi ca esti trecator, si sa nu risipesti viata de acum cu vorbirea in desert.

    Imi cer iertare , daca nu aveai nevoie de aceste sfaturi, si roaga-te din toata puterea ta pentru duhovnicul tau sa primeasca harul care sa te ajute.

  12. @denisa

    si eu am asemenea pacate care par sa ma doboare la infinit. Parintele Arsenie Muscalu spunea ca trebuie sa ne incredintam in puterea lui Hristos, care sigur poate birui, si sa recunoastem ca noi nu putem. Sa spui cam asa: Doamne eu nu pot. De acum numai tu sa ma conduci ca sa pot birui. Si apoi sa fii atenta la glasul constiintei prin care iti va vorbi Dumnezeu si sa faci ce iti arata. La mine a dat roade de doua ori, apoi m-am indoit, sau m-am mandrit, cert este ca am inceput sa vad alternative, nu a mai fost clar glasul constiintei cu o singura varianta. Si am nevoie de alt ajutor.

  13. Multumesc pt sfaturi!

  14. @ un ieromonah
    Parerea de rau este pt caderea in sine, pt faptul ca nu mi am tinut gura si nu pt ca l am barfit pe cutare…ba chiar vorbele imi veneau avalansa si aveam o pofta nebuna sa scot raul celuilalt in fata…asa ca aveti dreptate! Desi duhovnicul mi a spus clar: “cand tu vb de rau pe cineva,acela primeste cununa iar tu primesti osanda”…continui.

  15. Pingback: Ce trebuie sa facem INAINTE SI DUPA IMPARTASIRE?/ Invidie si DUPLICITATE/ Pr. Dan Damaschin despre URMARILE TRAGICE ALE AVORTULUI, CONTRACEPTIE si CRUCEA DE MAMA/ IPS Ierotheos Vlachos – interviu despre episcopi, sminteli, secularizare si clericii c
  16. Pingback: BOTEZUL LUCRATOR IN VIATA NOASTRA. Ce fel de parinti suntem? Ce fel de CRESTINI suntem? Copilul este mai mult influentat de VIATA noastra decat de VORBELE noastre -
  17. Pingback: PARINTELE MELHISEDEC, Staretul Manastirii Lupsa, despre FORMALISM si VIATA DUHOVNICEASCA: “Celui ce i se pare ca sta, sa ia aminte sa nu cada” -
  18. Pingback: Predica audio (si text) a parintelui Dosoftei de la Putna in duminica vindecarii lunaticului: CREDINTA LUCRATOARE = SMERENIA LEPADARII DE NADEJDEA IN SINE -
  19. Pingback: Pr. Ioan Istrati denunta RELIGIOZITATEA DE FATADA A ROMÂNILOR SI ANEMIA DE HAR A LUMII: "Suntem cei mai religiosi dintre europeni, insa cei mai putin morali" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  20. Pingback: HRISTOS SI IROZII DE IERI SI DE AZI. Pastorala de Craciun a PS Sebastian, Episcopul Slatinei: ULTIMA PERSECUTIE A CRESTINISMULUI -
  21. Pingback: VINDECAREA LUNATICULUI. Cum sa ne intarim credinta? -
  22. Pingback: ODINIOARA SI ASTAZI… “Singurul duh care domneste astazi este acela al unei vitrine impodobite, dar false, artificiale” -
  23. Pingback: EGOISMUL CRESTINULUI – “MORTUL” CARE REFUZA SA MOARA SI IA MASCA VIETII “NOI”/ Neomenia “ortodoxa” sau Cum fentam “BANALA” MORALA in Biserica?/ De ce nu facem auzit oamenilor GLASUL VIU AL LUI HRISTOS? (Re
  24. Pingback: Meditatie trezitoare la Paremia Vecerniei Intampinarii Domnului despre OAMENII RELIGIOSI CARE… NU ASCULTA(M) ADEVARUL LUI DUMNEZEU -
  25. Pingback: PUTEREA RUGACIUNII PENTRU COPIII LOR A PARINTILOR CU INIMA ZDROBITA: “Dumnezeu aude intotdeauna rugaciunile parintilor care nu se dau batuti, nu trece niciodata cu vederea inima infranta” -
  26. Pingback: Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu la NASTEREA SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL. De ce a fost pedepsit Zaharia? Pe cine trebuie sa certam cu asprime si cui putem descoperi noi pacatele, dupa modelul Proorocului Ioan? -
  27. Pingback: Incorporand lumea sau intrupand Evanghelia? - Recomandari
  28. Pingback: PARINTELE IOANNIS ROMANIDIS, urmator al Marelui Grigorie Palamà si luptator neintrecut impotriva RATIONALISMULUI TEOLOGIC: “…Asta-i o intelegere papistasa despre primirea dogmelor. Dogma trebuie sa ajunga experienta!” -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate