PREOTUL MARTIR DANIIL SISOEV (†19 nov. 2009) despre ecumenism, relatia cu Dumnezeu, razboiul cu diavolul, mersul la biserica, convertiri si puterea credintei

†19 noiembrie – 3 ani de la moartea sa muceniceasca, fiind impuscat in biserica in care slujea de catre un musulman fanatic

“Deseori se întâmplă că îi explici unei persoane totul. În mintea lui îţi dă dreptate, dar cu inima nu primeşte. Dar roagă-te pentru ea, şi se schimbă… Dacă vrei să-i spui altuia despre puterea lui Dumnezeu, trebuie să simţi întâi tu puterea Lui“.

***

“- O altă întrebare despre viaţa duhovnicească. Ce este necesar pentru a rezista ispitelor contemporane, care este virtutea cea mai importantă?

– Părintele Daniel: Increderea în Dumnezeu este cea mai importantă. Dacă noi nu avem încredere în Dumnezeu, atunci rugăciunea noastră va deveni o regulă chinuitoare. Duhovnicul va deveni un psihanalist. Toate celelalte lucruri vor deveni neimportante. Trebuie să existe încrederea personală în Dumnezeu. Trebuie să ţinem minte că suntem sub Dumnezeu şi Dumnezeu este cu noi.

Dumnezeu ne ţine într-adevăr în mâinile Lui. Şi nimeni nu ne va despărţi de El, după cum spune Apostolul Pavel: cine ne va despărţi de dragostea lui Dumnezeu în Iisus Hristos? Într-adevăr, dacă noi vom fi cu Dumnezeu, toţi ceilalţi „binefăcători” vor renunţa. Rugăciunea va deveni comunicarea cu Dumnezeu, Care este cu noi.

Ascultarea va deveni capacitatea de a auzi Cuvântul Lui cel Sfânt, de a-L auzi în zgomotul acestei lumi. Ascultarea de duhovnic va deveni capacitatea de a vedea în el o icoană vie a lui Hristos şi privirea Domnului prin el. Duhovnicul este cel care duce spre Dumnezeu, şi nu cel care stă şi acordă el însuşi smerenie. Acelaşi lucru este valabil şi pentru smerenie. Dar o smerenie nu în sensul că eu sunt un om rău, prost, nu înţeleg nimic, ci capacitatea de a înţelege că fără Dumnezeu nu poţi face nimic, iar cu Dumnezeu poţi face foarte multe. Apropo, smerenia are o a doua parte – îndrăzneala -, atunci când o persoană îşi dă seama de talentele de care va răspunde mai târziu. Blândeţea este legată în acelaşi timp cu curajul, pentru că blândeţea fără Dumnezeu este laşitate, iar cu Dumnezeu aceasta este curaj. Şi aşa este în toate. De aceea trebuie să umblăm înaintea lui Dumnezeu, în toate zilele. Şi în zilele moderne, şi în cele antice – întotdeauna.

– Care este atitudinea poporului rus ortodox fata de sfintii sarbi – Sfantul Nicolae Velimirovici si Ava Iustin Popovici?

– Iurii Maximov: Sfantul Nicolae din Serbia si Ava Iustin Popovici sunt cei mai iubiti, cei mai faimosi sfinti sarbi ai secolului al XX-lea si cei mai cunoscuti in Rusia. La inceput i-am cunoscut din cateva traduceri mici, dar oamenii Bisericii din Rusia atat de viu au raspuns cu inima la cuvintele Duhului Sfant, care erau in creatiile acestor doi sarbi, incat editorii, vazand atata interes, au inceput sa editeze si sa traduca tot mai multe si mai multe carti ale lor. Daca veti intra acum intr-o librarie din Rusia, veti vedea o mult­ine de carti ale Sfantului Nicolae si ale Avei Iustin. Si, mai mult, daca veti deschide lucrarile ortodoxe moder­ne, veti vedea in ele citate din Sfantul Nicolae si din Ava Iustin. Acesta es­te darul Bisericii Ortodoxe Sarbe, pe care cu mare dragoste si recunostinta l-a acceptat si il accepta Biserica Ortodoxa Rusa in prezent. Amandoi au un prestigiu foarte mare in Rusia. Si eu cred ca acest lucru se datoreaza si faptului ca Sfantul Nicolae a avut un talent deosebit de a explica simplu ce era dificil, si in asa fel incat sa fie aproape de inima omului modern. De asemenea, el nu a expus o versiune scurta sau unele lucruri primitive, ci a explicat credinta noastra in profunzimea ei. De aceea, desigur, dragostea fata de el si autoritatea lor este foarte mare. Si este justificata. Pe baza acestui val de interes fata de patrimoniul sarbilor s-au tradus si se traduc si al­te carti din limba sarba in rusa, si ale altor autori bisericesti, inclusiv ale teologilor sarbi contemporani. Dar, din cate stiu eu, nici unul dintre ei nu s-a aprofundat ca popularitate in randul poporului rus ca acesti doi piloni. Si as­ta, pentru ca, atunci cand citim textul Sfantului Nicolae Velimirovici simtim cum el patrunde in sufletele noastre.

Parintele Daniel: As vrea sa adaug ceva. Este vorba de faptul ca primele traduceri ale Sfantului Iustin au fost la inceputul anilor ‘’70 in samizdat. Si versiunea de samizdat, care a fost tradusa undeva in anii ‘82-‘83, a reusit sa faca un lucru foarte important. Trebuie sa intelegem ca pentru epoca sovie­tica ecumenismul a fost traditional. Noi cunoastem ca si Biserica a participat la asta, si ierarhii, cand au spe­rat ca inamicul comun, materialismul – acest idol -, va ajuta la invingerea divergentelor intre ortodocsi, romano-catolici si altii. Dar asta, bineinteles, a fost o greseala. Si tocmai lucrarea Biserica Ortodoxa si ecumenismul a Cuviosului Iustin a schimbat foarte mult opinia multor persoane care acum, de fapt, formeaza viata bisericeasca din Rusia. Acest lucru se refera nu numai la teologi si ierarhi. De fapt, aceasta carte a avut efectul unei bom­be.

Eu va spun asa: in ceea ce-l priveste pe Sfantul Nicolae, din experienta mea, el este foarte iubit de oamenii obisnuiti, iar Sfantul Iustin a ajutat foarte mult la schimbarea viziunii oamenilor pregatiti teologic, sa spunem asa. In multe privinte, exact acel impuls pe care Sfantul Iustin l-a dat cu lucrarea sa impotriva ecumenismului a servit la regandirea acestui fenomen si la faptul ca din acel ecumenism a ramas foarte putin in Biserica Ortodo­xa Rusa. Ecumenismul este dispretuit la noi.

Majoritatea oamenilor, chiar si cei care se ocupa cu ecumenismul, se autojustifica in mod constant. Acest lucru nu se intampla inainte. In anii ‘70 ecumenismul era perceput in mod normal. Acum, el este perceput ca ceva rusinos chiar si de catre cei care se ocupa cu el. Si aici este intr-adevar meritul Sfantului Iustin. Dupa Sfantul Iustin au inceput sa-l publice pe Sfantul Ilarion Troitki si pe alti au­tori. Dar inceputul a fost pus de Sfan­tul Iustin”.

(in: Martiriul unui apologet al ortodoxiei. Pr. Daniil Sâsoev. Iurii Maximov, Ed. Sophia, 2010)

***

“(…) Şi nu trebuie să uităm de rugăciune şi mersul la biserică, pentru că un exces de misionarism incorect îl poate înrobi pe un om într-atât încât să nu se mai roage şi să nu mai vină la biserică.

– Şi de ce trebuie să mergem la biserică în fiecare duminică ?

– Pentru că Hristos ne-a poruncit aşa: şase zile sunt pentru tine şi a şaptea zi este pentru Domnul Dumnezeu. El ne poate cere să-i oferim drept sacrificiu o parte din timpul nostru. Şi în al doilea rând: ar trebui să ne amintim de Stăpânul nostru din Ceruri şi de Patria Cerească.

Dacă vreţi, noi creştinii suntem toţi “terorişti”. Suntem membrii unei armate rebele, care se revoltă împotriva stăpânitorului acestei lumi, diavolul. Bisericile sunt staţii intermediare. Acolo primim informaţii de la guvernul nostru: codurile (Noul Testament), întăririle (Sfânta Euharistie), şi primim sprijin de la comunitate. Stăpânim tot felul de trucuri pentru a purta atacuri teroriste împotriva prinţului acestei lumi, adică învăţăm cum să facem binele. Desigur, dacă un agent al Împărăţiei Cerurilor se sustrage şi nu ţine legătura cu centrul de comandă, uşor se poate pierde, îşi pierde puterea şi cade în luptă. Potrivit regulilor Bisericii, cineva care fără motiv nu vine trei duminici la rând la Sfânta Liturghie este exclus de la Împărtăşanie.

Deseori, cei ce nu participă la slujbele Bisericii se plictisesc repede. Dacă unii cred că dormim duminica să recuperăm nesomnul din restul săptămânii, în loc să mergem la Sf. Liturghie, vor înţelege curând că somnul de duminică nu face nicio plăcere. Poţi mânca şi totuşi rămâne flămând, sau poţi dormi 25 de ore şi să te simţi totuşi somnoros. Dacă Dumnezeu nu-ţi da puterea, nu o vei găsi niciunde altundeva. Dacă eşti îndrăgostit de cineva, permanent îţi doreşti să-l vezi pe cel iubit, să comunicaţi. Nu trebuie să te forţeze nimeni să mergi la întâlnire, nu-i aşa? Creştinismul se înalţă pe dragostea dintre Dumnezeu şi om.

Este încă foarte important să nu cauţi justificări dacă lipseşti de la slujbă. Putem afla o mie de motive, dar aceasta nu va face decât să înrăutăţească situaţia. E nevoie să luptăm fără milă cu păcatul, cu trândăvia. Creştinii sunt făpturi de altă natură. Există Homo Sapiens şi Homo Christianus. Creştinii trebuie să comunice cu cei asemenea lor.

– De ce creştinii au o altă natură ?

– Un creştin este o persoană plină de harul dat ei la Botez. Un ne-creştin e doar o persoană, pe deasupra fiind şi înrobită de diavol. Ori Duhul Sfânt este în inima ta, ori diavolul – vedeţi diferenţa ?

– Fiecare om are felul său de a veni în biserică. Dar ca misionar cred că ştiţi poveşti uimitoare despre convertirile oamenilor.

– De ce să căutăm departe? Avem în parohia noastră pe Tatiana Imranovna, cea mai apropiată asistentă a mea. Ea a trecut de la Islam la ocultism, iar de acolo, întâmpinând neplăceri care au speriat-o, s-a convertit la Ortodoxie. A venit la Hristos la început ca la o cale de salvare. Apoi a început să se îmbisericească. Şi cu cât mai aproape venea de biserică, cu atât părinţii ei o condamnau mai mult. Ciudat – cu cât se purtau mai rău cu ea, cu atât aveau mai mari probleme. De pildă, au blestemat-o, i-au aruncat icoanele – şi în aceeaşi noapte dacha lor a ars. E un exemplu de cum îi ocroteşte Domnul pe ai Săi.

Sunt cazuri de vindecări miraculoase. Odată, părinţii unui copil, penticostali, au venit la mine. Îşi duseseră copilul la tot felul de «medici». Ca urmare, copilul avea febră de 39 de grade de trei luni. Nimic nu-l ajuta. L-am botezat solemn la Liturghia Baptismală. A stat, desigur foarte slăbit, dar arăta interes în toate. I-am dat Sfânta Împărtăşanie şi au plecat acasă. A adormit, s-a trezit şi temperatura i-a scăzut la 36, 6 grade. De atunci n-a mai fost bolnav, şi au trecut mai mulţi ani.

Deseori se întâmplă că îi explici unei persoane totul. În mintea lui îţi dă dreptate, dar cu inima nu primeşte. Dar roagă-te pentru ea, şi se schimbă. Mereu se întâmplă că după molitva pentru întoarcerea la credinţă a rătăciţilor mai mulţi oameni se botează.

Deci, dacă vrei să vezi multe minuni – trebuie să devii misionar sau martir. Se spune că dacă vrei să ungi pe cineva cu mir trebuie să-l torni în mâinile tale şi să-l miroşi, abia după aceea să faci ungerea altei persoane. Este la fel aici: dacă vrei să-i spui altuia despre puterea lui Dumnezeu, trebuie să simţi întâi tu puterea Lui“.

SURSA: koinonia

Cititi si: