“Tot mai aproape de Dumnezeu”: ASEMANARE. TRANSFIGURARE. RECUNOASTERE. “Ea, crezand ca este gradinarul…”
Ea a crezut că este grădinarul
În ajunul Intrării în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie) mă aflam la o mănăstire şi le ajutam pe călugăriţe la pregătirea tămâii. După o zi întreagă de rulat, tăiat şi ambalat tămâie în magneziu, la ora 22:00 ne îndreptam toate spre biserică, unde era cald, pentru a începe veghea de noapte, care consta în slujba Vecerniei, apoi a Utreniei şi în cele din urmă a Sfintei Liturghii. Toate acestea durau de obicei trei-patru ore.
Mie-mi plăcea să stau lângă sobă, aşezată în partea stângă a naosului; câteodată din cauza căldurii îmi cădeau pleoapele de somn, dar, cu toate astea, mai ales în nopţile de iarnă, nu mă mişcăm de lângă sobă. Cântările bisericeşti erau frumoase şi liniştitoare, ca întotdeauna, dar, spre surprinderea mea, când maicile au început să intoneze catavasia praznicului Intrării în Biserică a Preasfintei Maici, am auzit toaca (symandron) bătută ritmic, urmată de clopotele mari din turnul bisericii. Apoi, pentru prima oară în perioada Postului Crăciunului, le-am auzit pe călugăriţe cântând troparul Naşterii Mântuitorului:
Pentru a celebra acest minunat eveniment al Naşterii Pruncului Iisus, măicuţele le împărtăşeau tuturor – păsărilor, copacilor şi munţilor care înconjurau mănăstirea -, aceeaşi vestire pe care o adresase îngerul Domnului păstorilor care vegheau în noaptea cea sfântă de acum 2000 de ani: „Că vi S-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David“ (Luca 2, 11).
Asemenea multor alte nopţi albe petrecute în rugăciune la mănăstirile din Grecia, şi această noapte de veghe m-a umplut de o negrăită bucurie (deşi am mai şi aţipit din când în când). La sfârşitul Sfintei Liturghii, cu puţin timp înainte de a primi Sfânta Împărtăşanie, am întors capul şi am văzut o călugăriţă înaltă, frumoasă, al cărei chip îmi era familiar şi care se sprijinea de o strană. Mă gândeam: „O cunosc pe călugăriţa asta. Dar de unde o cunosc? De la o altă mănăstire? Poate de la una dintre mănăstirile din Panorama? Nu, nu cred. Dar cine să fie? Figura ei îmi este foarte cunoscută.”
Deşi am încercat să n-o privesc prea insistent, mi se tot întorcea capul spre ea. Naosul era luminat de candele şi lumânări, iar ea nu era prea departe de mine, aşa că o puteam vedea bine. Totuşi nu-mi aduceam aminte de unde o cunoşteam, oricât de mult mă străduiam. Dintr-odată, a înaintat şi s-a apropiat de catapeteasmă să se închine la icoane înainte ca preotul să iasă în faţa uşilor împărăteşti cu Sfântul Potir. „Dar ce face monahia asta? Doar n-o fi vrând să se împărtăşească înaintea maicii stareţe!”, mi-am zis eu în gând. Şi în clipa aceea mi-am dat seama că ea era maica stareţă! Doamne, ce se întâmplase şi cum de nu o recunoscusem?
Nu-mi pot explica nici acum de ce n-am recunoscut-o atunci pe maica stareţă, dar ştiu că mi-a venit în minte Sfânta Maria Magdalena şi episodul în care L-a confundat ea pe Hristos Cel înviat cu grădinarul:
„Zicând acestea, ea s-a întors şi L-a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus.
Zis-a ei Iisus: «Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?». Ea, crezând că este grădinarul, l-a zis: «Doamne, dacă tu L-ai dus de aici, spune-mi unde L-ai pus şi eu Il voi lua de acolo.»
Iisus i-a zis: «Maria!» Întorcându-se, ea l-a zis: «Rabbuni!» (adică, «Invăţătorule!»)”
Toţi am fost creaţi după chipul lui Dumnezeu, dar după căderea protopărinţilor noştri, numai harul Domnului împletit cu strădaniile noastre ascetice ne pot învrednici să dobândim „asemănarea” cu El, pe care ne-a dăruit-o dintru început, când ne-a făcut „după chipul şi asemănarea” Lui (Facerea 1, 26).
Mitropolitul Hierotheos de Nafpaktos ne asigură:
„Cine dobândeşte asemănarea cu Dumnezeu prin sârguinţa proprie – şi, mai presus de toate, prin harul lui Dumnezeu – acela devine cu adevărat persoană.”
Prin urmare, omul va ajunge să fie o persoană adevărată şi să poarte atât chipul, cât şi asemănarea cu Dumnezeu, doar după ce va fi transformat prin harul Lui.
Cu toate că „asemănarea” aceasta nu se referă la înfăţişarea exterioară, ci la starea lăuntrică a inimii şi a sufletului, nu poate fi negat faptul că persoana va fi curăţită, iluminată, şi va experia îndumnezeirea (theosis) nu numai cu raţiunea, cu sufletul, cu duhul, dar şi cu trupul său. De aceea ne închinăm la moaştele sfinţilor şi le venerăm, pentru că ele sunt vase ale sfinţeniei, unite şi indisolubil legate de sfintele suflete care au sălăşluit în trupurile de carne. Părintele martir Daniel Sîsoev spunea:
„Legătura dintre sufletul şi trupul creştinului nu poate fi distrusă (…). Iată de ce ne rugăm la moaştele sfinţilor (…), întrucât înainte ca lucrarea de mântuire a Mântuitorului să fie săvârşită, legătura aceasta nu exista.”
De ce nu L-a recunoscut Maria Magdalena pe Hristos, Învăţătorul ei, Rabbuni al ei? Pentru că El era transfigurat; deşi era aceeaşi persoană, avea o altă asemănare. Poate s-ar putea spune acelaşi lucru şi despre maica stareţă pe care n-am recunoscut-o în biserică, în timpul rugăciunilor din ajunul praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului. Poate că transformarea ei duhovnicească, transfigurarea interioară care-i cuprinsese fiinţa, ea ducând o viaţă ascetică autentică, se oglindea şi în înfăţişarea ei exterioară, în timp ce se ruga cu intensitate. Şi care a fost momentul când am recunoscut-o eu? Acela în care s-a apropiat să se împărtăşească, să primească Trupul şi Sângele lui Hristos Domnul, aşa cum Hristos a fost recunoscut de Luca şi Cleopa în drum spre Emaus, numai „la frângerea pâinii” (Luca 24, 35).
De data aceasta, în cazul meu, căldura sobei încinse lângă care stătusem în biserică, orele de muncă de-a lungul zilei, îmbinate cu cele de veghe şi de rugăciune de-a lungul nopţii, poate că mi-au indus o stare soporifică – dar, fie şi aşa, e plăcut să reflectezi la faptul că ai văzut cu ochii tăi transfigurarea duhovnicească a unei maici stareţe învăluite întru totul în faldurile rugăciunii!
(desen de Gabriela Mihaita David)
GUSTUL DE NEUITAT AL DULCEȚII PARADISIACE A HARULUI și EXPERIENȚA DE A FI “ACASĂ”
Mireasma sfinteniei: CHIPURI MARTURISITOARE, MAINI MARTURISITOARE
Parintele Teofan Munteanu: CUM SA-L MAI (RE)CUNOASTEM PE DUMNEZEU ASA CUM ESTE?
Doneaza pentru filmul "Scrum"
3 Commentarii la ““Tot mai aproape de Dumnezeu”: ASEMANARE. TRANSFIGURARE. RECUNOASTERE. “Ea, crezand ca este gradinarul…””