ONU, IARASI DESPRE SPERIETOAREA DEMOGRAFICA: omenirea se afla in pragul unui dezastru planetar din cauza suprapopularii

13-07-2011 1 minut Sublinieri

De Ziua mondială a populaţiei, care a fost celebrată în 11 iulie, ONU a încercat să atragă atenţia opiniei publice mondiale asupra suprapopulării planetei, ceea ce o ameninţă cu un dezastru planetar: peste câteva decenii, oamenii se vor confrunta cu o lipsă acută de alimente, apă şi chiar aer, transmite Reuters.

Într-un raport publicat pe site-ul său, ONU semnalează că până la sfârşitul acestui an, populaţia lumii va atinge 7 miliarde de oameni, iar către 2023 – 8 miliarde. O astfel de situaţie va afecta negativ nivelul de trai al oamenilor. Deja 925 de milioane de persoane suferă de foame pe mapamond.

Conform previziunilor oamenilor de ştiinţă americani, până în 2050, populaţia pământului ar putea ajunge la 9 miliarde de persoane, iar atunci oamenii vor începe să se lupte la propriu între ei pentru hrană. Într-un discurs rostit cu această ocazie, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, subliniază: ‘Avem destulă mâncare pentru a hrăni toată lumea şi, totuşi, un miliard de oameni suferă de foame.Bolile şi epidemiile continuă să se răspândească în pofida progreselor ştiinţei şi medicinei.Conflictele, războaiele şi cursa înarmărilor seamănă moarte şi suferinţă’.

Ban Ki -moon şi-a exprimat speranţa că mişcările de masă populare, cum ar fi ‘primăvara arabă’ vor pune capăt tuturor acestor inegalităţi. ‘În acest an am văzut cum o putere populară gigantică poate învinge tirania şi disperarea, cerând să se facă dreptate’, subliniază el în discurs.

Lideri mondiali în creşterea populaţiei sunt ţările în curs de dezvoltare, cărora le revin 95% din creşterea populaţiei pe glob.În viitorul apropiat, cel mai populat stat va fi India, în timp ce în ţările dezvoltate şi în Europa numărul populaţiei va continua să scadă.


Categorii

1. DIVERSE, Dezastre, calamitati, Revolte populare, revolutii

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “ONU, IARASI DESPRE SPERIETOAREA DEMOGRAFICA: omenirea se afla in pragul unui dezastru planetar din cauza suprapopularii

  1. ‘Avem destulă mâncare pentru a hrăni toată lumea şi, totuşi, un miliard de oameni suferă de foame.Bolile şi epidemiile continuă să se răspândească în pofida progreselor ştiinţei şi medicinei.Conflictele, războaiele şi cursa înarmărilor seamănă moarte şi suferinţă’.
    Multa ipocrizie şi demagogie în declaraţia secretarului general al ONU, Ban Ki-moon.
    Nu conduce el şedinţele în care taie şi spânzură naţiuni întregi pe mapamond?
    De fapt sugestiv este şi numele său care poate fi citit si BAAL (zeu malefic pagân)- nin (atribut de călugăr păgân la sumerieni/asirieni) – KI (şarpe la egipteni, Kem fiind ţara şerpilor) – moon (luna ritualică, prezentă în calculul anilor, sezoanelor/anotimpurilor şi ciclicitate, utilizată şi în denumirea banilor mooney).
    Adevărul este că pământul poate sătura de foame şi 20 de miliarde de oameni, dar nu poate sătura lăcomia câtorva zeci!

  2. 34. Şi ieşind din corabie, Iisus a văzut mulţime mare şi I s-a făcut milă de ei, căci erau ca nişte oi fără păstor, şi a început să-i înveţe multe.
    35. Dar făcându-se târziu, ucenicii Lui, apropiindu-se, I-au zis: Locul e pustiu şi ceasul e târziu;
    36. Slobozeşte-i, ca mergând prin cetăţile şi prin satele dimprejur, să-şi cumpere să mănânce.
    37. Răspunzând, El le-a zis: Daţi-le voi să mănânce. Şi ei I-au zis: Să mergem noi să cumpărăm pâini de două sute de dinari şi să le dăm să mănânce?
    38. Iar El le-a zis: Câte pâini aveţi? Duceţi-vă şi vedeţi. Şi după ce au văzut, I-au spus: Cinci pâini şi doi peşti.
    39. Şi El le-a poruncit să-i aşeze pe toţi cete, cete, pe iarbă verde.
    40. Şi au şezut cete, cete, câte o sută şi câte cincizeci.
    41. Şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, privind la cer, a binecuvântat şi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca să le pună înainte, asemenea şi cei doi peşti i-a împărţit tuturor.
    42. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat.
    43. Şi au luat douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri şi cu ce-a rămas din peşti.
    44. Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbaţi.
    45. Şi îndată a silit pe ucenicii Lui să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va slobozi mulţimea.
    46. Iar după ce i-a slobozit, S-a dus în munte ca să Se roage.
    47. Şi făcându-se seară, era corabia în mijlocul mării, iar El singur pe ţărm.
    48. Şi i-a văzut cum se chinuiau vâslind, căci vântul le era împotrivă. Şi către a patra strajă a nopţii a venit la ei umblând pe mare şi voia să treacă pe lângă ei.
    49. Iar lor, văzându-L umblând pe mare, li s-a părut că este nălucă şi au strigat.
    50. Căci toţi L-au văzut şi s-au tulburat. Dar îndată El a vorbit cu ei şi le-a zis: Îndrăzniţi! Eu sunt; nu vă temeţi!
    51. Şi s-a suit la ei în corabie şi s-a potolit vântul. Şi erau peste măsură de uimiţi în sinea lor;
    52. Căci nu pricepuseră nimic de la minunea pâinilor, deoarece inima lor era învârtoşată.
    53. Şi trecând marea, au venit în ţinutul Ghenizaretului şi au tras la ţărm.
    54. Şi ieşind ei din corabie, îndată L-au cunoscut.
    55. Şi străbăteau tot ţinutul acela şi au început să-I aducă pe bolnavi pe paturi, acolo unde auzeau că este El.
    56. Şi oriunde intra în sate sau în cetăţi sau în sătuleţe, puneau la răspântii pe cei bolnavi, şi-L rugau să le îngăduie să se atingă măcar de poala hainei Sale. Şi câţi se atingeau de El se vindecau.

    http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?cap=6&id=53

  3. Iisus le-a răspuns şi a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat.
    Si acum, speriati de foamete, cum il vor mai cauta oamenii pe cel care-i va hrani!

  4. http://www.hotnews.ro/stiri-revista_presei_international-9396922-time-incinge-cursa-pentru-controlul-arcticului-10-000-soldati-rusi-indreapta-spre-nord.htm

    Un posibil focar de conflict intre marile puteri, dornice de a pune mana pe ultima mare zona de hidrocarburi. Sa plece de aici scanteia care va aprinde urmatorul mare conflict mondial ?

  5. @Gheorghita-7:

    Nu neaparat, insa este semnificativa situatia. Competitia pentru resurse, tocmai acum, cand se bate atat moneda pe raritatea lor, si cand si obiectiv, cele legate de energie, gaz, petrol, sunt atat de strategice, este un ”bun” motiv si instrument de competitie geopolitica si militara.

  6. Lumea este impinsa demult intr-o anumita directie,insa n-a vrut si nu vrea sa vada si sa stie.Acum slujitorii “maestrului de ceremonii”(funebre) fac tot felul de artificii si speculatii la adresa unei stari de fapt, construite cu abilitate si perseverenta de-a lungul anilor.Si desi pare paradoxal,mass media care da in vileag toate inselaciunile si pericolele ce asteapta omenirea(sic!), este de fapt cea care sufla cel mai vartos sa aprinda focul.
    Interesanta este negustoria cu pisica intre China si SUA.Ce se va intampla cand va muri pisica ? Vor accepta chinezii sa suporte aceasta ? Sau se va alatura cetei nemultumitilor,Rusia si tarile arabe, care nu vad cu ochi buni SUA si Europa occidentala ?

  7. 1. realitatea demografica, pe care nu o cunoscut, poate corespunde unei cresteri semnificativa de populatie (pt Romania si Rusia, ca exemple, predictia este negativa)

    2. mesajul asociat, care face ca fiecare sa creada ca ‘ceilalti’ sunt in plus, si deci reducerea lor numerica este, desi dureroasa, binevenita.

    Concluzie: o psihoza care justifica un razboi

  8. Pe langa inflatia pe care o tot alimenteaza, mai produc si altfel de inflatie, cea a minciunilor. Pe unde intorci capul numai minciuni care se bat cap in cap, depasesc orice intelegere, orice logica de bun simt si mai mult decat atat chiar cand se dovedesc a fi minciuni destul rapid, altele proapete le iau locul….asistam la un “carnaval/sarabanda” a minciunilor, nascute bineinteles de tatal minciunii. Eu una am un sentiment de carnaval malefic si cred ca acesti indivizi nici nu mai incearca sa ne faca sa intelegem ceva, pentru ca de fapt nu e nimic de inteles, in schimb vor sa ne ameteasca si sa ne induca starile pe care le vor ei sa le avem.
    Gogorita cu inmultirea oamenilor peste masura are pe langa intentia de a le justifica diferitele actiuni criminale, rolul de a ne induce ura pentru aproapele nostru si minimizarea importantei vietilor omenesti. Suntem multi, ce mai conteaza daca mor colo sau dincolo, cateva milioane, e chiar benefic, sau mai mor niste batrani sau niste bolnavi sau niste copii….incet, incet se introduce legea junglei in spiritul ca nu suntem Cununa Creatiei ci suntem iaca acolo niste animale oarecare.

  9. @ Gheorghita70:

    La anumite probleme si necazuri personale ale cuiva ne putem gandi? Ne pare rau ca nu ai dat o adresa electronica valida pentru a-ti raspunde acolo, e mai normal. In orice caz, imagineaza-ti ca… toti suntem oameni, cu tot ce implica asta. Si nu suntem aici angajati de cineva. Trebuie sa acceptam ca exista – si or sa fie, poate, si mai mari- si pauze, si chiar un sfarsit…

  10. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Revolutia mondiala declansata prin internet, marea criza, noua ordine mondiala si elogiul catastrofelor: INGREDIENTELE NOII CONSTIINTE PLANETARE
  11. Imi cer scuze, am crezut ca este vorba de concediu. Cat priveste adresa de email, am uitat parola si nu am mai intrat de ceva timp, banuiesc ca s-a sters contul. Totusi cel mai important lucru este ca vi se simte lipsa. Sper ca veti trece peste probleme cu bine, ca astfel sa fiti alaturi de noi, ca sa formam o mica comunitate.

    Am remediat adresa de email, dar banuiesc ca acuma este tarziu.

  12. oare nu a stiut Bunul Dumnezeu cand a facut pamintul ca pot fi hranite multimile inmultite, pana la sfarsitul veacurilor…asta nu este decat, sugestia lui lucifer…se vede pe ultima suta,si nu stie prin ce nascociri sa piarda neamul omenesc…

  13. Pingback: "SFARSITUL DEMOCRATIEI, AL EUROPEI SI AL SUA?" Suntem pregatiti tot mai intens cu mesaje despre sfarsitul ordinii actuale a lumii prin criza economica, haosul revoltelor si razboiul mondial
  14. Pingback: CRIZA... APEI POTABILE? Rezervoarele subterane din Dobrogea, inca o resursa cheie (VIDEO)
  15. Pingback: Iarna demografica (documentar VIDEO) vs ONU SI SPERIETOAREA MALTHUSIANA A CELOR 7 MILIARDE
  16. Pingback: ONU ALEGE INTENTIONAT HALLOWEEN-ul PENTRU A DECRETA ZIUA "SUPRAPOPULARII" PLANETEI! Se recunoaste: nu conteaza data exacta, ci mesajul malthusian: "SUNTEM PREA MULTI"
  17. Pingback: [video]: SUNTEM PREA MULTI… SARACI SI BOLNAVI IN ROMANIA? Statul roman vrea sa ne reduca si-si ia mana de pe cei oropsiti prin viitoarea lege a asistentei sociale - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  18. Pingback: CONTROLUL POPULATIEI SI EUGENIA. Sterilizarea oamenilor prin INDUSTRIA OMG (organisme modificate genetic)? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  19. Pingback: “Reforme istorice” sau PR chinezesc? CHINA “ABOLESTE” TABERELE DE REEDUCARE SI RELAXEAZA POLITICA ABORTIONISTA A COPILULUI UNIC - Recomandari
  20. “Secerisul” este aproape si a fost fixat pentru data de 23 decembrie 2018, inca din 1970!

    La 1 august 2018, omenirea îşi va fi consumat toate resursele pe care planeta le poate reînnoi într-un an şi va fi poluat mai mult decât aceasta poate absorbi.
    În 1970, “ziua depăşirii” a fost fixată pe 23 decembrie.
    https://www.agerpres.ro/planeta/2018/07/29/omenirea-traieste-pe-datorie-din-ce-in-ce-mai-devreme-1-august-in-2018-fata-de-23-decembrie-in-1970–152497

  21. Pingback: ONU vrea un guvern mondial in mai putin de 12 ani (OPINIE). Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare