Mitropolitul Serafim de Pireu: ADEVARATII SFINTI NU RASTIGNESC, CI SUNT RASTIGNITI, NU URASC, NU PRIVESC CU SUSPICIUNE, CI SE ROAGA PENTRU PRIGONITORII LOR/ Mitropolitul Ilarion: Noi, in rasarit, nu avem nimic asemanator cu papismul/ Conflict intre Irlanda si Vatican (Stiri religioase, 27 iulie 2011)

27-07-2011 8 minute Sublinieri

….Aceştia nu sunt sfinţi, aşa cum nu sunt sfinţi cei pe care îi sanctifică după ochi şi cum îi vine falsul-episcop al Romei celei vechi, cel numit papă, care desigur este un ereziarh şi s-a rupt din Trupul Bisericii celei Una, Sfinte, Universale şi Apostolice. Un exemplu de astfel de comportament tragic este recenta beatificare – aşa cum zic ei numirea de fericit – a predecesorului său, a unui om care şi-a dat girul într-un mod aş zice deosebit de tragic şi sacrileg, pentru că – aşa cum cunoaştem toţi, şi opinia publică mondială – a fost persoana-cheie, care a încercat să acopere cel mai mare şi mai ruşinos scandal al vremurilor noi, scandalul nesuferiţilor pedofili din para-sinagoga numită „romano-catolică”. Aşadar, acest om fals a fost canonizat de către para-sinagoga romano-catolicilor. Cu siguranţă, nu este sfânt, aşa cum nu este sfânt şi alt recent sanctificat, cardinalul de Zagreb – în Croaţia, Aloijius Stepinatz, care a fost liderul spiritual al aşa-numiţilor ustaşi, care în timpul ocupaţiei germane a Iugoslaviei, au uzurpat puterea în Croaţia, au creat un regim fascist, sub conducerea lui Ante Pavelici, şi s-au dedat unui groaznic masacru al ortodocşilor sârbi. 800 000 de ortodocşi sârbi au fost înscrişi în Martirologiul Bisericii, pentru că au rămas în mod neschimbat şi constant tari în credinţa în Hristos. Aşadar, acest om, care a măcelărit 800 000 de oameni, nu poate fi sfânt.


  • Pelerin Ortodox:

25 IULIE 2011: MITROPOLITUL SERAFIM DE PIREU: FAIMOŞII GURU, PAPA ŞI ALOIJIUS STEPINATZ NU POT FI SFINŢI! SFINŢENIA ESTE O REALITATE INCONTESTABILĂ DOAR ÎN BISERICA ORTODOXĂ!

În seara aceasta, Înaltpreasfinţitul Serafim, Mitropolit de Pireu, a slujit Vecernia Mare cu Litie în biserica „Sfânta Paraschevi” – Kalipoleos din Pireu, enorie ce-şi serbează hramul.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre Sfânta Muceniţă Paraschevi şi despre unicitatea sfinţeniei, care se poate dobândi doar în Ortodoxie, demolându-i pe aşa-numiţii „sfinţi” ai religiilor orientale şi ai Occidentului eretic, cu referire precisă la beatificarea papei Ioan Paul al II-lea şi a cardinalului Aloijius Stepinatz, casapul moral a 800 000 de ortodocşil sârbi. Mai exact a spus:

„…Desigur, Biserica noastră Ortodoxă, care constituie „stâlpul şi întărirea Adevărului” nu acceptă aşa-numitele sanctificări (canonizări) ale oamenilor înşelaţi, pentru că în spaţiul şi în timpul terestru există erezii şi para-sinagogi şi abateri şi invenţii sau făcături omeneşti, care în mod mincinos, fals şi oportunist încearcă să demonstreze -chipurile – o dimensiune lăuntrică de adevăr şi trec la sanctificări – aşa cum zic ei – ale unor persoane care sunt cunoscute pentru nedreptăţi îngrozitoare împotriva naturii umane, dar şi împotriva Bisericii lui Hristos. Aceste lucruri, deci, Biserica nu le acceptă, pentru că nu le acceptă Dumnezeu; pentru că ştiţi că sfinţenia este participare la şi împărtăşire din adevărata viaţă a lui Dumnezeu.

Îmi povestea un om de-al nostru, părintele Arhimandrit Konstantinos, care slujeşte Biserica în Mitropolia misionară din Hong Kong, sub fratele său, Mitropolitul Nektarios, că pe când vizita ţara idolatră a indienilor, în care credinţa creştină este interzisă – deci când vizita în ţinută de mirean, pentru a vedea comunitatea creştinilor ortodocşi de acolo – aşa-numiţii „sfinţi ai hinduismului”, faimoşii guru, care se laudă acolo posedaţi de demoni, pentru că aceste tradiţii religioase, care nu comunică cu adevăratul Dumnezeu, comunică cu demonii, aceşti oameni deci, care sunt consideraţi sfinţi în această ţară, imediat ce l-au văzut pe clericul ortodox, fiind informaţi de demonul din ei că este vorba despre un cleric, au luat o înfăţişare groaznică, privindu-l cu dispoziţii ameninţătoare, desigur fără să ştie cine este, pentru că – aşa cum am spus, nu purta uniforma de cleric ortodox. Era doar un străin în trecere. Cu toate acestea, demonii care se aflau în ei, îi informaseră despre identitatea lui clericală, pentru care se şi mobilizaseră la astfel de mişcări ostile.

Prin urmare, aceştia nu sunt sfinţi, aşa cum nu sunt sfinţi cei pe care îi sanctifică după ochi şi cum îi vine falsul-episcop al Romei celei vechi, cel numit papă, care desigur este un ereziarh şi s-a rupt din Trupul Bisericii celei Una, Sfinte, Universale şi Apostolice. Un exemplu de astfel de comportament tragic este recenta beatificare – aşa cum zic ei numirea de fericit – a predecesorului său, a unui om care şi-a dat girul într-un mod aş zice deosebit de tragic şi sacrileg, pentru că – aşa cum cunoaştem toţi, şi opinia publică mondială – a fost persoana-cheie, care a încercat să acopere cel mai mare şi mai ruşinos scandal al vremurilor noi, scandalul nesuferiţilor pedofili din para-sinagoga numită „romano-catolică”. Aşadar, acest om fals a fost canonizat de către para-sinagoga romano-catolicilor. Cu siguranţă, nu este sfânt, aşa cum nu este sfânt şi alt recent sanctificat, cardinalul de Zagreb – în Croaţia, Aloijius Stepinatz, care a fost liderul spiritual al aşa-numiţilor ustaşi, care în timpul ocupaţiei germane a Iugoslaviei, au uzurpat puterea în Croaţia, au creat un regim fascist, sub conducerea lui Ante Pavelici, şi s-au dedat unui groaznic masacru al ortodocşilor sârbi. 800 000 de ortodocşi sârbi au fost înscrişi în Martirologiul Bisericii, pentru că au rămas în mod neschimbat şi constant tari în credinţa în Hristos. Aşadar, acest om, care a măcelărit 800 000 de oameni, nu poate fi sfânt.

Prin urmare, fraţii mei, despre sfinţenie puteţi să auziţi în lume, dar numai în Biserica lui Hristos, cea Una, Nedespărţită, Neînnoită şi Ortodox-Universală, sfinţenia este o realitate incontestabilă şi o imitare a Domnului celui Răstignit.

Fiţi atenţi, la fiecare cuvânt, adevăraţii sfinţi nu răstignesc, ci sunt răstigniţi, nu urăsc, nu privesc cu suspiciune, ci dimpotrivă, se roagă pentru răstignitorii lor. Şi exact în acest punct se deosebesc la modul esenţial şi ontologic de toate abaterile şi pervertirile umane ale adevărului…”

CONFLICT ÎNTRE VATICAN ŞI IRLANDA

În contextul unui val de critici fără precedent, Vaticanul a luat decizia extrem de rară de a-şi retrage reprezentantul diplomatic din Irlanda. Sfântul Scaun a fost acuzat că sabotează eforturile episcopilor catolici de a raporta la Poliţie abuzurile sexuale ale preoţilor. Oficial, un purtător de cuvânt al Vaticanului a motivat decizia prin necesitatea de “a-l retrage pe nunţiul din Irlanda pentru a pregăti un răspuns adecvat la acuzaţiile aduse“.

Vaticanul îşi retrage reprezentantul diplomatic din Irlanda

Criza în relaţiile dintre Irlanda şi Vatican a survenit în urma unui raport conform căruia dioceza din Cloyne nu a depus plângere împotriva a 19 preoţi acuzaţi de abuzuri sexuale, în perioada 1996–2009. Documentul afirmă şi că Sfântul Scaun ar fi încurajat episcopii să ignore regulile de protecţie a copiilor, inclusiv obligativitatea de a raporta autorităţilor civile orice acuzaţie de abuz.

Ministrul irlandez de Externe, Eamon Gilmore, l-a chemat pe ambasadorul papal cerând explicaţii oficiale. Vaticanul a reacţionat, anunţând un răspuns la momentul potrivit. Acesta nu a sosit încă. Este pentru prima dată în ultimii 17 ani când politicieni irlandezi acuză Vaticanul direct într-un caz de pedofilie, în loc să acuze clericii locali. Descoperirile privind abuzuri răspândite în rândul preoţilor catolici au erodat încrederea în Biserică într-o ţară în care majoritatea şcolilor şi a spitalelor se află în proprietatea sa.

O scrisoare confidenţială a Vaticanului din 1997, publicată de Associated Press în luna ianuarie le ordona episcopilor irlandezi să trateze cazurile de abuz numai după legea canonică. Documentul avertiza că a raporta astfel de cazuri la Poliţie ar însemna violarea legilor bisericeşti.

Autor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu

Data: Marţi, 26 Iulie 2011

Sursa:http://m.rfi.ro

Ministrul de Externe al Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Volokolamskului, kir Ilarion, care a participat la dialogul teologic dintre papistaşi şi ortodocşi de la Rethymno (Creta) a declarat că există impasuri datorate numeroaselor puncte de vedere diferite ale reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe asupra primatului papei. Potrivit Agenţiei de Presă bisericească „Romfea”, din data de 21 iunie:

„E nevoie de răbdare în dialogul cu catolicii”, a precizat între altele colaboratoarei noastre Pegky Dokou, Preasfinţitul Mitropolit al Volokolamskului, kir Ilarion, în timpul întâlnirii ortodocşilor şi romano-catolicilor care a avut loc la Rethymno.

Mitropolitul Volokolamskului, rugat să facă aprecieri asupra întâlnirii de la Rethymno a comisiei constituante, a subliniat: „A fost o întâlnire a comisiei constituante mixte de dialog teologic dintre Biserica Ortodoxă şi cea Romano-Catolică. Timp de trei zile am încercat să plănuim şi să luăm notiţe asupra primatului şi a sinodalităţii întemeindu-ne atât pe studiile teologice, cât şi pe elementele istorice referitoare la Biserica din primul mileniu”.

„Până acum nu am avut prea mult succes, pentru că există diferite tentative nereuşite de redactare a unor texte [comune] diferite, de aceea nu am ajuns la un text final. Trebuie să continuăm acest exerciţiu până la următorul sinod de coordonare a acestui dialog, programat pentru noiembrie următor”, a adăugat Mitropolitul Ilarion.

În alt loc, Mitropolitul Volokolamskului a subliniat că noi, ortodocşii, trebuie să ajungem la o poziţie comună asupra poziţiei romano-catolicilor. Acest lucru nu este totdeauna uşor, pentru că în tradiţia ortodoxă noţiunea de primat are caracteristici foarte stricte. Noi în Răsărit nu avem nimic asemănător cu papismul, am avut dintotdeauna Biserici autocefale …”

Ὀρθόδοξος Τύπος, 1 iulie 2011, nr. 1885, p. 8

Traducere Mihail Ilie

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit ieri, în şedinţă, printre punctele de pe ordinea de zi aflându-se situaţia de la Arhiepiscopia Timişoara.

Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, drepturile administrative i-au fost redate Înalt Prea Sfinţitului Nicolae, însă mitropolitul va putea semna actele administrative doar împreună cu Episcopul-vicar Prea Sfinţitul Paisie Lugojanul. „Înalt Prea Sfinţitul Nicolae Corneanu va semna hotărârile administrative şi procesele verbale de la adunarea Consiliului Eparhial împreună cu Episcopul-vicar Paisie Lugojanu. În continuare, mitropolitul Irineu al Olteniei va continua să supravegheze activitatea Arhiepiscopiei Timişoara”, a declarat Constantin Stoica, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române.

Drepturile mitropolitului Nicolae Corneanu au fost retrase în urma şedinţei Sfântului Sinod din 21 mai. Noua decizie a Sfântului Sinod nu schimbă cu aproape nimic vechea hotărâre, pentru că mitropolitul îşi va putea pune numele pe hârtie, dar numai sub supravegherea lui Paisie Lugojanu.

Biserica Catolică din Italia transferă Patriarhiei Ortodoxe Ruse mai multe biserici

„Bisericile catolice din Italia, care nu mai au enoriaşi, ne-au fost oferite nouă. Datorită acestui fapt, în ultima vreme, numărul parohiilor ortodoxe ce apartin de Patriarhia Moscovei a crescut simţitor, ajungându-se la 49 de comunităţi, iar în toată lumea, avem peste 400 de parohii, pe cuprinsul a 52 de ţari, însă nu toate au bisericile lor proprii”, a declarat reprezentantul Patriarhiei Moscovei pentru Relaţii Externe, IPS. Mark, Arhiepiscop de Yegorievsk.

Potrivit acestuia, Biserica rusă este în continuă dezvoltare, urmând ca până la începutul anului viitor, să se  definitiveze lucrările de construcţie a mai multor biserici în Cipru, Spania, Marea Britanie, şi Tailanda, acolo unde numărul enoriaşilor ortodocşi ruşi este în creştere.

Traducerea şi adaptarea Andrei Andronic

Sursa: http://www.interfax-religion.com/

Secretarul de Stat American Hilary Clinton în vizită la Patriarhia Ecumenică

Secretarul de Stat al Statelor Unite ale Americii, Hilary Clinton a vizitat Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol (Istanbul) – Turcia şi s-a întâlnit cu Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Constantinopolului, în ziua de sâmbătă 16 iulie 2001, la Reşedinţa patriarhală din Fanar.

Dna Hilary Clinton s-a întâlnit şi cu membrii Sinodului permanent al Patriarhiei de Constantinopol. În cadrul discuţiilor cu secretarul de stat american, s-au remarcat problemele privitoare la relaţia Patriarhiei cu statul turc dar şi credincioşii ortodocşi din America.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.patriarchate.org

Biserica Ortodoxă din Georgia critică autoritățile pentru noua lege a minorităților religioase

Biserica Ortodoxă din Georgia a criticat guvernul şi parlamentul ţării, pentru refuzul de a consulta ierarhia bisericii, înainte de a promulga o lege cu privire la acordarea statutului de persoană juridică, unor asociații religioase.

Preşedintele comisiei pentru drepturile omului din parlament, Lasha Tordia, a fost invitat la o reuniune a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Georgia, luni, pentru a discuta pe seama acestei legi. La sfârşitul întâlnirii, Mitropolitul Serafim de Borjomi şi Bakuriani, a precizat că „noi ne-am exprimat nemulţumirile noastre cât şi cele ale credincioşilor, dar pentru că legea a intrat în vigoare şi nu se mai poate schimba nimic, totuşi, domnul Tordia, ne-a dat asigurari că aceasta nu prezintă nici un pericol pentru Biserica Ordodoxă din Georgia. Sinodul a cerut guvernului şi parlamentului să nu mai ia decizii similare, decât după discuții bilaterale, pentru că aceste lucruri trebuie să fie într-un acord între stat şi biserică şi anumite asociaţii religioase”, a mai completat acesta.

Traducere și adaptare: Andrei Andronic

Sursa: interfax-religion.com/

Recunoaşterea oficială a Bisericii Ortodoxe din Botswana

Crucea ortodoxă sau steagul roşu – ce este mai potrivit pentru comemorarea soldaţilor sovietici?

O dezbatere aprinsă s-a stârnit în societatea germană în legătură cu modul cel mai potrivit al comemorării soldaţilor sovietici morţi în cel de-al doilea război mondial, îngropaţi într-un cimitir german: Crucea ortodoxă sau steagul roşu.

În oraşul german Stukenbrock în regiunea Westphalia există un memorial în formă de obelisc, care comemorează soldaţii sovietici morţi în ultimul război mondial. O Cruce ortodoxă a împodobit acest memorial mai bine de 50 de ani, dar în ultimul timp s-a pornit o dispută dacă este potrivit să pui o Cruce la căpătâiul soldaţilor sovietici. Un grup de lucru numit “Flori pentru Stukenbrock” insistă că o cruce este incorectă din punct de vedere istoric în acest caz, şi cere ca un steag roşu să fie arborat în locul Crucii, spre marea supărare a Bisericii Ortodoxe.

Primii prizonieri de război sovietici au venit la Stukenbrock în iulie 1941, la o lună după declararea războiului de către Uniunea Sovietică. În următorii 4 ani, mai mult de 300.000 de prizonieri sovietici au fost ţinuţi în condiţii inumane în aşa numitul “Campus Stalag 326”. Nu este clar câţi dintre prizonieri au murit, dar experţii estimează că în jur de 65.000 şi-au pierdut viaţa înainte ca trupele americane să elibereze campusul. În ziua de 2 mai 1945, chiar înintea capitulării Germaniei, supravieţuitorii lagărului au ridicat un memorial pentru amintirea celor morţi, pe care l-au împodobit cu steagul roşu sovietic.

În 1956, steagul roşu a fost înlocuit cu o cruce ortodoxă, în timpul lucrărilor de restaurare. Aproape 50 de ani, crucea a rămas acolo, iar în 2004, asociaţia de stânga “Flori pentru Stukenbrock”, care dorea să amintească de ororile regimului nazist, a pledat către guvernul regional Nord Rin Westphalia să restaureze steagul roşu originar din vârful obeliscului. Biserica Ortodoxă s-a opus ideii şi continuă s-o facă.

Arhiepiscopul Longin, preşedintele Bisericii Ortodoxe Ruse din Germania a spus că nu poate înţelege această cerere. El afirmă faptul că steagul roşu exprimă regimul opresiv sovietic, iar soldaţii au suferit datorită acestui steag

“În primul rând, [nu] steagul roşu nu simbolizează Victoria, ci Crucea. Ea este simbolul victoriei asupra morţii” a spus Arhiepiscopul. “În al doilea rând, cei mai mulţi dintre soldaţii îngropaţi aici erau creştini ortodocşi, şi în al treilea rând, trebuie să onorăm obeliscul dar şi să conservăm frontierele istorice”.

Militanţii de stânga “Flori pentru Stukenbrock” spun că unii soldaţi morţi acolo sunt ateişti sau musulmani.

Deocamdată dezbaterea continuă până la o decizie unanimă.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: Deutsche Welle (http://www.dw-world.de)

Viitorul creştinilor ortodocşi în Turcia

Slujbe de Parastas pentru vrednicul de pomenire patriarh Teoctist


Categorii

Erezii, secte, rataciri, sminteli, inselari, scandaluri..., Mitropolitul Ilarion, Mitropolitul Nicolae Corneanu, Mitropolitul Serafim de Pireu, Pagini Ortodoxe, Papa (Papism), Patriarhul ecumenic Bartolomeu, Patriarhul Ilia al Georgiei, PS Paisie Lugojanul, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor, Sarbatori, comemorari, sfinti

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “Mitropolitul Serafim de Pireu: ADEVARATII SFINTI NU RASTIGNESC, CI SUNT RASTIGNITI, NU URASC, NU PRIVESC CU SUSPICIUNE, CI SE ROAGA PENTRU PRIGONITORII LOR/ Mitropolitul Ilarion: Noi, in rasarit, nu avem nimic asemanator cu papismul/ Conflict intre Irlanda si Vatican (Stiri religioase, 27 iulie 2011)

  1. ‘s-a întâlnit cu Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Constantinopolului, în ziua de sâmbătă 16 iulie 2001’…si abia acu’ ne spuneti ?

  2. “Biserica Ortodoxa este intotdeauna asa cum a fost Iisus Hristos, rastignita. Si noi suntem rastigniti, nu rastignitori.” (Parintele Sofronie Saharov – Cunosc un om in Hristos)

    In mod clar, aceasta este calea spre sfintenie. Si nu doar sa ne lasam rastigniti, ci sa ne si rugam pentru prigonitori. E greu, nu ne place, nu ne convine…De aceea si sunt atat de putini care ii urmeaza in mod real lui Hristos si Bisericii Sale. Teoretic, sunt multi crestini – unii se si cred sfinti inca din viata aceasta.

  3. Pingback: ANTIHRISTUL ESTE "MESIA" ASTEPTAT ASTAZI DE EVREI - marturiseste in fata unui rabin Mitropolitul Serafim de Pireu. Ce este si ce rol are CABALA?
  4. Pingback: IPS Ilarion (Patriarhia Moscovei): Intalnirea dintre Papa si Patriarhul Kirill ar putea avea loc pe teren neutru
  5. Pingback: IPS Serafim de Pireu: CUVANT MUSTRATOR CATRE PARTICIPANTII ORTODOCSI (printre care si Patriarhul Daniel) de la intrunirea sincretista “PENTRU PACE” de la Munchen - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  6. Pingback: IPS Serafim de Pireu la Duminica Ortodoxiei (I): ECUMENISMUL – PANEREZIE SI MISCARE SIONISTA PENTRU O RELIGIE UNIVERSALA. Papismul nu este Biserica! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: Inca o intalnire ORTODOX-CATOLICA s-a incheiat NECONCLUDENT. Din fericire… La AMMAN, delegatii ortodocsi si catolici nu s-au pus de acord asupra SINODALITATII si PRIMATULUI - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare