Ron Paul: sanctiunile SUA sunt ACTE DE RAZBOI COMERCIAL fata de Iran, China si Rusia (video)/ UE PUNE SUB EMBARGO IMPORTUL DE TITEI IRANIAN/ “Teocratia de cumetrie”

5-01-2012 5 minute Sublinieri

Rezumat: Ron Paul, luand cuvantul pe tema sanctiunilor impuse de SUA Iranului, explica de ce acestea sunt acte de agresiune atat fata de Iran cat si fata de alte tari, cum ar fi Rusia sau China. De ce? Pentru ca aceste sanctiuni ar trebui aplicate tuturor tarilor care au tranzactii cu Iranul, cum ar fi Rusia si China – fata de care SUA ar trebui, teoretic, sa intrerupa relatiile comerciale. Cum ar fi, insa, ca SUA sa intre in razboaie comerciale cu China?, se intreaba Ron Paul. Arata apoi implicarile militare ale SUA, foarte costisitoare pentru statul american, in conditiile in care oricum este aproape falimentar si, totusi, cautand cu orice pret un nou conflict: cel cu Iran.

Toate discutiile legate de acest subiect sunt, de fapt, propaganda de razboide ce ar trebui sa bombardam Iranul? Desi nu exista nicio dovada ca acestia ar avea bomba nucleara, pe cand altii o au si nu au fost gasiti vinovati de incalcarea Tratatului de neproliferare a armelor nucleare. Iar Pakistanul, India si Israel au bomba atomica si totusi SUA le mai da si bani. Totul e un nonsens. Aceeasi justificare adusa astazi de a ataca Iranul a fost folosita inaintea atacarii Irakului, incercandu-se crearea unei atmosfere pentru a merge la razboi.

Mai departe, senatorul arata ca sanctiunile duc, de fapt, duc la ostilitati si nu reprezinta, asa cum cred multi, o cale diplomatica de actiune. Apoi, cum actiunea SUA din regiune este lipsita de logica: a pus guvernul Irakului in mainile sitiilor, care sunt pro-iranieni, si acum ii imping pe iranieni in “buzunarul” Chinei. Chinezii, de altfel, incep sa investeasca masiv in resurse naturale, in timp ce SUA aplica o politica de tip mercanitlist-colonial, incercand sa acapareze regiunile cu resurse.

  • Money.ro: 

Europa s-a pus de acord să interzică importul de ţiţei din Iran

Şefii UE au ajuns la un acord de principu pentru un embargou asupra importurilor de petrol din Iran.

La începutul lunii decembrie 2011, liderii europeni nu au reuşit să cadă la o înţelegere în privinţa impunerii de sancţiuni comerciale Iranului. Opoziţia de la acel moment a unor ţări europene, în special a Greciei, a fost depăşită acum, potrivit unei surse Reuters. Încă nu s-a stabilit data de la care va fi impus embargoul asupra importurilor de pentrol din Iran, însă sursa oficială citată de Reuters, care a vorbit sub protecţia anonimatului, spune că acordul de principiu este în picioare şi că s-au făcut multe progrese.

Preţul ţiţeiului a crescut la 103,6 dolari barilul de la 102,4 dolari, pe piaţa americană, în urma ştirii, în timp ce barilul de petrol Brent s-a scumpit de la 112 dolari la 113,96 dolari. Petrolul a început şi acest an în creştere puternică, datorită datelor economice care indică creşterea cererii din partea marilor economii emergente, în principal China, şi temerilor privind impactul tensiunilor dintre Iran şi Vest asupra exporturilor din Orientul Mijlociu.

Exerciţiile militare derulate de Iran în Golf şi manevrele executate de nave SUA în zonă au generat temeri privind o posibilă confruntare între Teheran şi Washington, care ar bloca cea mai importantă rută de tranzit a exporturilor de petrol din Orientul Mijlociu.

Iranul susţine că poate face faţă embargoului impus de UE

Iranul dispune de alternative care îi vor permite să facă faţă unui embargou impus de Uniunea Europeană pentru achiziţiile de petrol iranian şi intenţionează să exporte aproximativ 2,3 milioane barili de ţiţei pe zi în acest an, a declarat un oficial iranian de rang înalt, citat de Reuters. Potrivit unor surse diplomatice, guvernele din Uniunea Europeană au căzut de acord asupra unui acord de principiu referitor la impunerea unui embargou privind achiziţiile de petrol iranian, dar nu au decis încă când ar urma să fie pus în practică acest embargo.

Potrivit directorului internaţional al National Iranian Oil Co (NIOC), S. M. Qamsari, autorităţile de la Teheran au în vedere rute diferite în cazul în care embargoul UE va fi introdus. “Am putea foarte uşor să înlocuim acei consumatori”, a declarat Qamsari. O parte din petrolul destinat UE, dar nu întreaga cantitate, ar putea fi livrată Chinei şi altor state din Asia şi Africa. Qamsari a mai declarat că se aşteaptă ca livrările să rămână nemodificate în acest an, la fel ca şi volumul contractelor la termen. “Avem o cerere foarte mare din partea cumpărătorilor astfel încât avem o cantitate comparabilă (puţin peste 2,3 milioane barili pe zi) în contractele noastre la termen”, a declarat oficialul iranian.

Agenţia Internaţională a Energiei estimează că Iranul exportă aproximativ 450.000 de barili de ţiţei pe zi către Uniunea Europeană.

Oficialul NIOC a adăugat că clienţii europeni tradiţionali ai petrolului iranian, printre care se numără grupul francez Total şi cel italian Eni, şi-au exprimat îngrijorarea faţă de posibilitatea unor sancţiuni impuse de UE dar deocamdată nu şi-au diminuat contractele. De asemenea, S. M. Qamsari a avertizat că sancţiunile impuse de Bruxelles se vor răsfrânge asupra consumatorilor europeni care vor plăti preţuri mai mari la pompă.

Zilele trecute, Teheranul a ameninţat că va închide strâmtoarea Hormuz, pe unde tranzitează 40% din traficul petrolier maritim mondial, în cazul unor sancţiuni împotriva exporturilor sale petroliere. Iranul este al doilea mare producător de petrol din cadrul Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol iar exporturile de ţiţei asigură 80% din intrările de valută ale Iranului.

Doamna Faezeh Hashemi a fost condamnată la 6 luni de închisoare, cu executare. Faezeh e fiica ayatollahului Rafsanjani. De unde i se trage? De la revolta populară declanşată la alegerile prezidenţiale din 2009. A fost de partea protestatarilor, în stradă, au săltat-o şi au reţinut-o atunci 24 de ore. (Până au aflat cine e, veţi spune. Ei bine, nu. Tocmai fiindcă ştiau bine cine e). Sentinţa, care s-a copt abia ieri, e blândă. O s-o ţină o vreme la răcoare, ca să nu mai încingă netul. Declaraţiile ei, făcute pe site-urile jurnaliştilor iranieni din exil, sună cam aşa: “(…) minciuni, proastă guvernare, demagogie, neruşinare, banditism, nedreptate, distrugerea resurselor şi bogăţiile naţionale, ratarea oportunităţilor externe şi ruinarea ţării aflate la cheremul unui grup restrâns care face legea”; “imbecilii sunt la conducere, iar oamenii capabili – la inchisoare”; “criminalii ne judecă”; “Preşedintele Ahmadinejad distruge tot ce atinge”.

Cuvintele astea, rostite de fiica şefului Consiliului Experţilor (organism-cheie, care decide în materie religioasă), sună ca nişte salve de tun. Abia de curând ayatollahul a demisionat din înalta funcţie, însă figura lui rămâne uriaşă în istoria Iranului, de la revoluţia islamică încoace. Ayatollahul Akbar Hashemi Rafsanjani l-a instalat – în vara lui 1989, după moartea lui Khomeini – pe Ali Khamenei ca Lider Suprem, dându-l cu iscusinţă şi delicateţe la o parte pe ayatollahul Golpayegani, succesorul de drept. Rafsanjani a fost preşedinte în perioada 1989-1997 şi a manageriat ţara cu mână de fier, ca un tehnocrat.E duşmanul de moarte al actualului preşedinte Ahmadinejad, care de ani de zile îl acuză de corupţie şi îl ameninţă cu dosarele serviciilor secrete. (Că familia Rafsanjani e putred de bogată nu e o noutate. Unul dintre fiii săi, Mehdi – care a dispărut la timp în Marea Britanie – a fost sponsor generos al Mişcării Verzi, în 2009). Dacă “Ayatollahul Miliardar” – (aşa îl alintă presa occidentală, aşezându-l în fruntea unei liste de clerici care au conturi grase în Elveţia şi prin paradisuri fiscale) – şi-a aruncat familia în luptă, înseamnă că ştie ceva ce nouă ne scapă.

Mai ales că lupta în Iran nu se dă între Putere şi Opoziţie. Cea din urmă e monitorizată strâns, cenzurată. Liderii ei, Mousavi şi Karroubi, sunt arestaţi la domiciliu. Adevărata luptă se dă pe alte fronturi. În primul rând, între cler şi Gărzile Revoluţionare – nu doar pentru supremaţie politică, ci şi pentru supremaţie economică.

Khamenei are tot interesul să-şi ţină Gărzile şi armata (al căror comandant suprem este) pe picior de război cu duşmanul extern, oricare ar fi acela.

În al doilea rând şi mai nou e lupta dintre Liderul Suprem şi Preşedinte. Frecuşurile au devenit publice la începutul celui de-al doilea mandat al lui Ahmadinejad.

Până atunci, preşedintele – un personaj şters, dar extrem de consecvent, de un populism pios, bântuit uneori de gărgăuni mistici – îi era obedient până la autoanihilare binefăcătorului său, Khomeini. Dar, în 2009, odată instalat la putere, a făcut un gest şocant. L-a instalat ca prim-vicepreşedinte pe prietenul apropiat şi cuscrul său Esfandiar Rahimi Mashaei. A reuşit să-l ţină o săptămână, până când liderul Suprem l-a îndepărtat ca pe un fir de praf (astăzi, Mashaei e şeful Cancelariei). Totuşi, Khamanei n-a încetat să-l susţină public pe Ahmadinejad, chiar şi atunci când şi-a umplut amicii de contracte preferenţiale cu statul, şi, în general, ori de câte ori l-a prins cu fofârlica. La începutul lui 2011 însă – şoc: obedientul Ahmadinejad îl destituie, de capul lui, pe Ministrul Informaţiilor şi îi ia locul. Nici aventura asta nu durează, Khamenei repune lucurile la punct. Gărzile Revoluţionare profită ca să plătească nişte poliţe şi arestează câţiva înalţi funcţionari, apropiaţi ai preşedintelui. Şi lucrurile se cam opresc aici. Khamanei continuă să-l sprijine public pe Ahmadinejad. De ce? Pentru că sunt prea mulţi care îl atacă, răspunde. Adevăratul răspuns e însă (tipic pentru Liderul Suprem): pentru că n-a sosit momentul. Ahmadinejad e un paratrăznet perfect şi nu va fi sacrificat decât atunci când Khamenei va trebui să-şi salveze apropiaţii. Deocamdată, în această teocraţie de cumetrie, fiul său, Mojtaba Khamenei, cleric la rându-i, e noul şef al Petro Nahad, compania prin care trece tot petrolul ţării.

 


Categorii

1. DIVERSE, America, Batalia pentru resurse, Iran, SUA versus Rusia, Transcrieri-Redactari, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “Ron Paul: sanctiunile SUA sunt ACTE DE RAZBOI COMERCIAL fata de Iran, China si Rusia (video)/ UE PUNE SUB EMBARGO IMPORTUL DE TITEI IRANIAN/ “Teocratia de cumetrie”

  1. Pingback: Iranul pregateste iar EXERCITII MILITARE ample in ORMUZ: cifre, context, implicatii/ Ahmadinejad, convorbire telefonica cu Medvedev/ In Turcia continua EPURAREA armatei/ PRIORITATEA PENTAGONULUI: China - Razboi întru Cuvânt
  2. Pingback: Leon Panetta (Pentagon): Israel ar putea ataca Iranul in aceasta primavara. REACTIA lui Ali Khamenei - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  3. Pingback: Ron Paul: SUA ALUNECA SPRE FASCISM CORPORATIST - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Pingback: Rusia isi ”plimba” flota navala militara catre Tartus (SIRIA)/ Ayatollahul Ali Khamenei a cerut iranienilor sa fie pregatiti pentru RAZBOI, SFARSITUL LUMII SI VENIREA ”IMAMULUI MAHDI” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Pingback: CU UN PAS MAI APROAPE DE MARELE RAZBOI? Ron Paul, fost candidat la presedentia SUA: CONGRESUL AMERICAN “DECLARA RAZBOI” RUSIEI - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare