MERKEL LA ATENA (video). “Nu celui de-al patrulea REICH!”

10-10-2012 7 minute Sublinieri

UPDATE 16:16 – În timpul întâlnirii cu premierul grec, cancelarul german a declarat că Grecia şi Germania sunt două ţări partenere şi prietene. Mai mult, Merkel a afirmat că Grecia face progrese în fiecare zi, însă mai sunt paşi de făcut. “Mă bucur că am ajuns la Atena”, a spus Angela Merkel, potrivit The Telegraph. Angela Merkel a precizat că nimic nu poate fi rezolvat peste noapte, dar că este convinsă că tratamentul dur este cel mai dur. “Calea dură pe care este acum Grecia va da roade”, a spus cancelarul german.

UPDATE 15:20Potrivit Reuters, mii de persoane au ignorat interdicţiile autorităţilor şi s-au adunat să protesteze în Piaţa Syntagma din centrul Atenei. Poliţiştii greci au folosit spray cu piper şi gaze lacrimogene pentru a potoli protestatarii violenţi, care aruncau cu pietre şi sticle incendiare. La această oră, Angela Merkel discută cu premierul grec Antonis Samaras.

La această oră, un mic grup de manifestanţi violenţi a fost îndepărtat din zonă de forţele de ordine, în timp ce manifestaţia paşnică, la care participă 25.000 de persoane, din piaţa Syntagma, în faţa Parlamentului, continuă. Mulţi greci o consideră pe Angela Merkel responsabilă de măsurile de austeritate impuse pentru acordarea creditelor de peste 200 de miliarde de euro necesare scoaterii Greciei din criză

UPDATE 14: 16 – Cancelarul german a ajuns la Atena. Grupuri de manifestanţi au început deja să se adune în piaţa Syntagma din centrul Atenei, mulţi dintre protestatari purtând pancarte cu svastici naziste, pentru a protesta, astfel, la adresa vizitei în Grecia a cancelarului german Angela Merkel, considerată principalul vinovat pentru măsurile de austeritate impuse ţării lor.

„Nu eşti binevenită!”, „Afară cu imperialiştii!”, „Nu Celui de-al Patrulea Reich!” – se putea citi pe pancartele manifestanţilor adunaţi în această piaţă devenită în ultimii ani un loc de adunare a contestatarilor din rândurile dreptei naţionaliste şi extreme. Mesajele de pe panouri sunt în mod clar ostile, comentează AFP, care subliniază că vizita cancelarului german a fost salutată drept un mesaj de susţinere de către Guvernul de coaliţie de la Atena.

Un bărbat agita un panou care purta imagini ale doamnei Merkel şi a celor trei premieri greci care s-au succedat la conducerea Executivului de la Atena din 2010 până în prezent, adică de la declanşarea crizei datoriilor, purtând zvastici, embleme ale nazismului.

Grosul manifestanţilor urmează să se adune în zonă la chemarea celor două mari centrale sindicale ale ţării, GSEE şi Adedy în faţa Ministerului de Finanţe, şi, la câţiva metri mai încolo, la chemarea principalului partid de opoziţie, Syriza, al stângii radicale, urmează să se mobilizeze alţi protestatari. Liderul Syriza, Alexis Tsipras, urmează să facă o serie de declaraţii alături de preşedintele partidului-frate german, Die Linke, care a trimis o delegaţie care va participa la manifestaţia axată în principal pe denunţarea modelului de austeritate impus de cancelarul german.

UPDATE 13:57- Cancelarul german, Angela Merkel, a sosit la ora 13:30 pe aeroportul din Atena, informează AFP. Premierul conservator Antonis Samaras a întâmpinat-o pe Merkel la coborârea din avion.  Cancelarul german, Angela Merkel, ajunge astăzi la Atena pentru a-şi arăta sprijinul faţă de guvernul conservator al lui Antonis Samaras, care încearcă să impună noi măsuri de austeritate pentru a menţine Grecia în zona euro.

Vizita lui Merkel în Grecia, prima de la începutul crizei, are o semnificaţie mai degrabă simbolică, cancelarul german fiind considerat de unii greci ca fiind principalul responsabil pentru scăderea nivelului lor de trai, comentează AFP.

Într-un interviu acordat săptămâna trecută presei germane, premierul Samaras a tras semnalul de alarmă asupra stării ţării sale, unde şomajul a ajuns la 24% şi unde actualitatea este dominată de scandaluri de corupţie şi de sinucideri, în timp ce în fiecare zi zeci de companii îşi închid porţile. Potrivit lui Samaras, ‘coeziunea societăţii greceşti’ este ‘pusă în pericol de creşterea şomajului, la fel cum s-a întâmplat în Germania la sfârşitul Republicii de la Weimar’, regim care a impus austeritatea bugetară şi al cărui faliment l-a adus pe Hitler la putere.

Şeful opoziţiei din Grecia, Alexis Tsipras, liderul partidului radical de stânga Syriza, a ridiculizat sprijinul oferit de cancelarul Merkel unui guvern de coaliţie care ‘se prăbuşeşte’. ‘Ceea ce se întâmplă în ţara noastră este ceva criminal şi fără precedent’, a spus Tsipras, care crede că actualele programe de austeritate ‘conduc la un dezastru social’.

Securitate sporită pentru vizita Angelei Merkel în Atena: 7.000 de polițiști mobilizați pentru protecția cancelarului german

Autoritățile elene au mobilizat 7.000 de polițiști, un elicopter va survola centrul orașului, iar localnicii din Antena nu vor avea voie, timp de șase ore, să circule sau să staționeze în zona Pieței Syntagma. Securitatea a fost întărită după ce cele două mari sindicate elene au cerut întreruperea muncii timp de trei ore, astfel încât membrii lor să poată participa la un miting în Piaţa Synagma, în centrul capitalei. Acest miting ar urma să aibă loc exact în timpul întâlnirii oficialului german cu reprezentanţii guvernului grec.

Membrii sindicatului afiliat Partidului Comunist vor organiza, la rândul lor, o demonstraţie separată, la aceeaşi oră, în piaţa Omonia. Partidul de stânga SYRIZA şi-a încurajat susţinătorii să participe la protest şi să îşi manifeste nemulţumirea faţă de măsurile de austeritate implementate în Grecia.

Iar partidul de dreapta Grecii Independenţi a cerut formarea unui lanţ uman în jurul ambasadei germane din Atena în cadrul unui protest simbolic împotriva deciziilor lui Merkel privind Grecia.

Centrul Atenei e pazit ca o fortareata militara. Politistii controleaza toti trecatorii, nimeni nu poate intra fara permis special. Multe scoli au fost inchise. Demonstratiile, ca si reuniunile publice, au fost interzise in centrul orasului, intre orele 9.00 – 22.00. E marti, 9 octombrie, ziua in care cancelarul german Angela Merkel viziteaza din nou Atena. La fosta sa vizita, in 2007, armonia era perfecta.

Acum, ea apare pe afisele unor protestatari sub semnul zvasticii.

Un jurnalist grec ii compara comportamentul cu “cel al lui Hitler”. Politicieni germani de stanga ii fac contra-propaganda, pe teren grecesc. Atmosfera e exploziva, spiritele sunt tinute in frau de 7.000 de politisti.

Avionul guvernamental german a aterizat la Atena la ora 12.30. Cancelarul Merkel a fost intampinata la aeroport de seful guvernului grec, Antonis Samaras. Vizita incepe cu o masa de pranz. La ora 15.00 are loc conferinta de presa. Dupa aceasta, Merkel se intalneste cu presedintele Greciei, Karolos Papoulias. In cursul dupa-amiezii, Merkel are o intalnire cu oameni de afaceri greci si germani, carora li se cere sprijinul in aplicarea reformei necesare pentru salvarea statului grec. Acesta sta din nou pe marginea prapastiei. In 18 octombrie se va decide asupra unei noi transe de imprumut, de 31 miliarde de euro. Cat din vechile transe de bani de la FMI au ajuns la popor si cat la bancile grecesti, nu stie nimeni.

Tocmai de aceea, grecii au putine cuvinte de lauda pentru cancelarul german, considerat promotor principal al politicii drastice de austeritate, la care e supusa tara lor. Luni, mii de protestatari greci au iesit pe strazi cu afise pe care scria “Afara din tara noastra, tarfo“, “Fiica lui Hitler, afara din Grecia si fara un Al patrulea Reich”, relateaza corespondentul la Atena al publicatiei Bild.

Acesta a luat un interviu unui popular moderator TV grec, Giorgios Trangas, care isi incepe emisiunile cu “Bine ati venit in zona de ocupatie germana!”. Trangas e dusman declarat al cancelarului Merkel, pe care a numit-o “Domina” si “strudel storcit”. Pentru ultima catalogare, el a primit o amenda de 25.000 de euro de la Consiliul Presei grecesti.

Insa moderatorul nu se lasa. In interviul acordat ieri cotidianului Bild, el spune: “N-am nicio problema cu nemtii, insa am o problema cu Angela Merkel. Se comporta ca un al doilea Hitler, acestea sunt metodele unui dictator. Noi, grecii, suntem anihilati, pentru ca Germania sa fie tot mai mare”.Oamenii sufera, n-au de mancare, medicamentele lipsesc. Nu poate veni si mai rau. De aceea, trebuie sa facem ceva impotriva acestei Merkel”, a declarat Trangas, ale carui incitari la revolta par sa gaseasca o tot mai larga audienta in randul unor categorii de greci.

Peste 250 de jurnalisti straini s-au acreditat la Atena cu prilejul vizitei lui Merkel. Centrul de presa de la hotelul Hilton e si el puricat la sange, de politisti cu caini ce adulmeca explozibili. Unii dintre acesti jurnalisti se intreaba de ce “sarmanul stat grec” mai trebuie sa plateasca si locatia de lux pentru presa straina, neajungand centrul de presa oficial al statului grec, Zappeion. Cat costa mobilizarea fortelor de ordine grecesti, ca sa asigure protectia unui oficial strain intr-o vizita care aprinde un butoi de pulbere, atat de puternice sunt resentimentele populare fata de politica de austeritate impusa de Troika ce imprumuta bani si “varful ei de lance” german?

Ajutoarele financiare vin in Grecia de la Fondul Monetar International FMI), Comisia Europeana, (CE), Banca Centrala Europeana (BCE). Conditiile sunt aspre, se cere reforma institutiilor de stat existente, o fiscalitate dura, combaterea coruptiei, relansarea economica. Usor de spus, greu de facut intr-o tara cu o mentalitate de munca diferita de “robotismul” german, intr-o tara cu o mai veche istorie a fuserelii de cifre, intr-o tara vanata ca punct logistic strategic si pe care, cu cinism, proprii ei bogati si armatori au tradat-o, scotandu-si masiv capitalul peste granite.

Insa, cand oamenilor le merge rau, terenul e propice pentru crearea imaginii unui “vinovat”, al unui “dusman”, in mentalul colectiv. Abstractii ca  FMI, CE, BCE sau imagini sterse de tehnocrati cenusii sunt prea putin tentante in a-ti revarsa furia, cand iti chioraie matele. Asa ca “doamna de fier” a politicii germane, cu stilul ei rece, pragmatic si putin popular printre sentimentalii greci, se pare ca trage ponoasele.

Iar de “problema greceasca” se agata electoral si opozantii lui Merkel, din politicul german. Se cere mai multa intelegere si “un impuls, pentru a stimula cresterea economica, ocuparea fortei de munca grecesti si astfel iesirea din spirala datoriilor” (Martin Schultz, SPD). Peer Steinbruck, candidatul oficial al SPD la functia de cancelar la alegerile generale de anul viitor, a cerut si el, “mai multa rabdare” pentru Grecia.

Insa Troika nu are rabdare. Raportul progresului grecesc pe linia reformei si a masurilor de austeritate este asteptat in noiembrie, termenul fixat pentru luarea de masuri este 18 octombrie. Fara dovezi de implementare a cerintelor Troikai, noul credit de 31 de miliarde de euro sta sub semnul intrebarii. Guvernul lui Antonis Samaris spera in bunavointa creditorilor internationali. Iar Merkel ar putea fi un bun mediator, pe linia aceasta. Insa daca acesta e un posibil punct de vedere oficial, “eros-ul” poporului grec pentru Angela se lasa inca asteptat.

  • RFI:

Atena, o fortăreaţă înaintea vizitei Angelei Merkel

Autorităţile elene au comunicat că “orice adunare publică în aer liber sau marş de protest” sunt interzise marţi la Atena. Cu toate acestea, demonstraţiile organizate de sindicate în pieţele centrale ale Capitalei elene, Syntagma şi Omonia, vor avea loc, aşa cum au fost programate. Vizita Angelei Merkel se anunţă aşadar una extrem de delicată.

Corespondenta RFI şi RRA la Atena, Monica Chihaia

Manifestaţiile sindicatelor nu pot fi interzise, prin Constituţie, care garantează dreptul la libera exprimare, în cadru organizat. Potrivit organizatorilor, demonstraţiile de protest sunt îndreptate împotriva politicilor de austeritate agresivă impuse Greciei, a politicii pe care cancelarul german Angela Merkel o reprezintă, spun sindicatele.

Pe fondul unei atmosfere sociale încărcate şi a lipsei de previzibilitate în ceea ce priveşte acţiunile grupurilor anarhiste, autorităţile se tem că în orice moment ar putea izbucni episoade violente. Pentru prevenirea sau oprirea acestora, în centrul Atenei a fost mobilizat un număr impresionant de forţe de ordine (6.000-6.500 de poliţişti). Atena arăta marţi dimineaţă ca o fortăreaţă. Principalele artere ale Capitalei elene au fost închise, numeroase instituţii şi magazine nu îşi vor desfăşura activitatea pe durata demonstraţiilor.

Ce spune presa despre vizita lui Merkel în Grecia

Sub titlul “Speranţe şi ghimpi”, cotidianul Ta Nea vorbeşte despre ceea ce numeşte viteză pe ultima sută de metri într-o cursă lungă… Guvernul va trebui să prezinte (până) pe 18 octombrie nu mai puţin de 89 de măsuri structurale, pentru a mai avea şansa de a obţine tranşa de împrumut în valoare de 31,5 miliarde de euro. Vizita Angelei Merkel se doreşte a fi un gest menit să exprime strict susţinerea actualului Guvern de la Atena. Nimic altceva. Speranţe şi ghimpi…

Angela Merkel este aşteptată să sosească la Atena la ora 13.30. Cancelarul german va fi întâmpinat de premierul Antonis Samaras, pe aeroportul internaţional “Eleftherios Venizelos”. Întâlnirea pentru consultări a celor doi oameni politici este programată la 14.15 şi va fi urmată de declaraţii comune de presă. În continuare, Angela Merkel este aşteptată la reşedinţa preşedintelui Karolos Papoulias, urmând ca la finalul scurtei sale vizite (şase ore) să se întâlnească şi cu membri ai comunităţii de afaceri.

Vizită tensionată a Angelei Merkel în Grecia

Cancelara germană este marţi în vizită la Atena, o vizită privită de observatori drept “un pas suplimentar” spre o ieşire din criza cu care se confruntă zona euro. E vorba de prima vizită de cinci ani încoace a Angelei Merkel în capitala elenă.

Vizita Angelei Merkel la Atena răspunde unei invitaţii făcute de omologul grec al cancelarei germane, liberalul Antonis Samaras. Ea intervine în contextul în care Grecia nu reuşeşte să-şi finalizeze negocierile cu creanţierii internaţionali, FMI, UE şi BCE, privind noile eforturi bugetare pe care va trebui să le facă Atena, pentru a primi un nou credit.

În cazul în care Grecia nu obţine cele 31,5 miliarde de euro cerute instanţelor internaţionale, “vistieria statului va fi goală la sfârşitul lui noiembrie”, a declarat recent premierul Samaras. Un şef de Guvern care a ştiut s-o convingă pe cancelara germană să vină la Atena, printr-o formulă abilă, făcând o comparaţie între situaţia din ţara sa şi cea din epoca republicii de la Weimar, care a permis venirea la putere a lui Hitler. “Grecia e la limita a ceea ce se poate cere poporului”, a spus Samaras în interviul de săptămâna trecută, acordat presei germane, argument care a reuşit aşadar s-o convingă pe Merkel să vină la Atena.

O vizită salutată deci de oficialii greci, dar care riscă să fie agitată, opinia publică şi în particular sindicatele elene promiţându-i vizitatoarei de la Berlin o primire cu surle şi trâmbiţe, în particular o grevă de patru ore şi o manifestaţie în faţa Parlamentului de la Atena.


Categorii

1. DIVERSE, Germania, Grecia, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE), Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “MERKEL LA ATENA (video). “Nu celui de-al patrulea REICH!”

  1. she came, she left.

    But the question is: why did she come after all?

  2. Because his dirty agenda, of course, and “they” are in hurry.
    There is a statement too. Good bless Greece an Romania.

  3. Pingback: Grecia: violente starnite de NOUL PLAN AL AUSTERITATII [live VIDEO]/ ”Mai multă austeritate, mai putina libertate a presei” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Pingback: MERKIAVEL: abilitatea machiavelica de a construi EUROPA GERMANA prin NEOLIBERALISM extrem si DEFORMAREA democratiei - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Pingback: Nigel Farage la “Secvential” (video): ROMANI, TOCMAI ATI RENUNTAT LA INDEPENDENTA SI V-ATI VANDUT DEMOCRATIA, INTRAND IN U.E.! Ce ne asteapta in 2013? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  6. Pingback: GERMANIZAREA EUROPEI SAU ERA MERKELIANA: Angela Merkel castiga zdrobitor alegerile din Germania. MODELUL AUSTERITATII PERIFERIEI IN AVANTAJUL BUNASTARII NEMTILOR A TRIUMFAT - Recomandari
  7. Pingback: O CRITICA DEVASTATOARE A IPOCRIZIEI GERMANE SI A MINCIUNII AUSTERITATII. Mircea Platon despre alegerile din Germania si noua aplicare a principiului ARBEIT MACHT FREI - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare