FMI: ASASINII ECONOMICI AI ROMANIEI. CE MAI AVEM DE (CE)DAT? De ce ni s-a impus privatizarea CFR MARFA si ce nou JAF se pregateste la CUPRUMIN? [video]

23-07-2013 8 minute Sublinieri

Comisia Europeana “mustra” lentoarea privatizarilor si a reformei din sanatate, lauda austeritatea si deplange… cresterea salariilor!


Secvential: FMI – ASASINII ECONOMICI ai…

CE-AM PIERDUT SI CE MAI DAM? – Extras din emisiunea “Secvential” cu Adrian Ursu (Antena 3) de duminica 21 iulie 2013

– De ce am avea nevoie de un nou acord cu FMI (Troica)? Continuarea programului “Basescu” de austeritate, de “reforma” (=distrugere) a Romaniei – privatizarea sanatatii si a companiilor strategice, taieri salariale si reduceri drastice de personal. FMI – asasin economic care face profit maxim din praduirea Romaniei?

Ce mai are de cedat Romania pentru un nou acord cu FMI si Banca Mondiala? Desi nu am fost in stare in 23 de ani sa construim nicio hidrocentrala noua, Guvernul a vandut in doar o saptamana 14 microhidrocentrale de pe o lista de peste 100. Dupa ce resursele de petrol, gaze sau aur au fost instrainate, se pregateste acum o noua metoda de a vinde productia de cupru a Romaniei, pachete de actiuni de la Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, Transelectrica, plus terenurile agricole care de la anul vor putea fi cumparate de straini. Ce am avut, ce am pierdut si ce mai avem de dat…?

https://www.facebook.com/Secvential?hc_location=timeline

 


DE CE NI S-A IMPUS VANZAREA CFR MARFA si CU CE PRET?

Acordul pagubos cu FMI si jaful vanzarii CFR…

Extras din emisiunea “Jocuri de putere” cu Rares Bogdan din 17 iulie 2013 (Realitatea TV) – cu economistul Florin Câţu si lideri sindicali de la CFR

http://www.realitatea.net/florin-citu-romania-e-mult-prea-saraca-pentru-a-si-permite-inca-2-ani-in-care-sa-mimeze-reforma_1227622.html

Pentru a marca vizita directoarei FMI la București, versiunea în limba franceza a revistei online Slate a publicat o analiză a măsurilor impuse României de creditorii internaționali în ultimii ani și a efectelor acestora. Articolul ’’România, o țară în lichidare de stoc’’, a fost scris de jurnalista Marianne Rigaux și îl prezentăm integral mai jos.

”Poștă, transport feroviar și aerian, energie, sănătate: România vinde la reducere în toate sectoarele. Reduceri impuse de Fondul Monetar Internațional pentru a raționaliza economia țării.’În curând nu va mai fi mare lucru românesc în România’’, se glumește amar la București.

Țara este de vânzare, cel puțin vreo zece societăți publice, cu scopul de a șterge datoriile. În 2009, lovită de criză, România a împrumutat 20 de miliarde de euro de la FMI, de la Bruxelles și de la Banca Mondială, pentru a nu se prăbuși. Creșterea economica s-a redus cu 8,5%, iar deficitul bugetar a culminat cu 7,2% din PIB.

Economia românească se comportase bine cu câțiva ani înainte, cu o creștere anuală medie de 6,3% între 2002 și 2008. România și-a pregătit intrarea în UE (devenită efectivă în 2007), iar toți indicatorii erau pe verde. Pe 1 iulie 2010, președintele de centru-dreapta Traian Băsescu a fot obligat să reduca salariile funcționarilor cu 25% și pensiile cu 15%. TVA-ul a ajuns de la 19% la 24%. În jur de 200.000 de funcționari au fost concediați în următorii doi ani. O adevărată terapie de șoc cerută în schimbul celor 20 de miliarde de euro împrumutate.

Pe lângă această politica de austeritate care durează de trei ani, troica a impus statului să privatizeze întreprinderile sale pentru a atrage capital și a retabiliza societățile. ’’Ineficient’’, cosideră economistul român Ilie Șerbănescu. ’’Sunt lichidări mascate. Vindem la preț redus întreprinderi deficitare sub presiunea FMI.’’

Astfel, compania publică de transport feroviar de marfă CFR Marfă a fost cumpărată de Grup Feroviar Roman (GFR) pentru 202 milioane de euro. Valoarea estimată, în urmă cu șase ani, a CFR Marfă era de 2 miliarde de euro. În sectorul transportului aerian, trei societăți publice îndatorate sau în declin (IAR Ghimbav, Avioane Craiova și Romaero Băneasa) figurează și ele pe lista tranzacțiilor. Guvernul român va vinde de asemenea un sfert din cele 96% deținute la compania națională Tarom, membră a Sky Team.

Gaz, avioane și centrale nucleare de vânzare

În domeniul energiei, guvernul a scos pe bursă pachete de 10-15% din acțiunile deținute de stat. Aceste privatizări parțiale privesc Transgaz (transportatorul de gaz), Romgaz (producătorul de gaz) și Hidroelectrica (producător de energie hidro). Guvernul a scos de asemenea la vânzare si 10% din acțiunile Nuclearelectrica, compania care gestionează singura centrală nucleară a țării. Este interesată o companie din China.

Deținută de stat în proportie de 75%, Poșta nu a găsit pentru moment un cumpărător. Prin urmare, societatea a acumulat pierderi de 120 de milioane de euro în ultimii patru ani. Pentru a o face mai atractivă, 3.650 de salariați, adică 11% din angajați, vor fi concediați.

Luând în calcul toate privatizările, sindicatele estimează ca vor fi concediați 17.000 de angajați, pe termen scurt. Lovită deja de măsurile de reducere a salariilor, populația plătește și facturi mai mari la gaze și electricitate. România s-a angajat să liberalizeze gradual aceste două piețe, pentru a se conforma tot instituțiilor financiare internaționale. O aliniere a prețurilor inevitabilă după intrarea în UE. ’’Veche moștenire a comunismului, gazul și electricitatea erau încă vândute sub prețul lor de producție’’, spue Sandrine Levasseur, care urmărește țările Europei de Est în cadrul Observatorului Francez al Situațiilor Economice.

Toate aceste schimbări i-au facut pe români să iasă în stradă, în ianuarie 2012. Picătura care a umplut paharul, proiectul guvernului de a privatiza o parte a sistemului de sănătate, aducând patru asiguratori suplimentari pe piață. Iar aceasta însemna reducerea acoperirii sistemului public de sănătate. Privatizările au o presă proastă în România. După căderea regimului comuist al lui Nicolae Ceaușescu în 1989, de privatizări au profitat câțiva oameni de afaceri corupți care s-au îmbogățit de pe urma tranziției din anii 1990. Lipsa transparenței tranzactiilor este arătată cu degetul și astăzi.  […]

Românii așteaptă cu nerăbdare revenirea creșterii economice

Românii își amintesc și de povestea rocambolescă din jurul uzinei de produse chimice Oltchim. Scoasă la vânzare în vara trecută, la cererea FMI, și oferită unui om politic și magnat media pentru 45 de milioane de euro, compania a ajuns în cele din urmă în lichidare, pentru că investitorul nu avea cu ce să plătească…

’’Deschiderea către capital are o latură violentă pentru fostele țări comuniste. Cehia a vândut întreprinderile investitorilor străini la sfârșitul anilor 1990 și a obținut creștere economică în câțiva ani’’, spune Sandrine Levasseur. Brutal, dar eficace.

Modificarea majorității politice în România nu a pus sub semnul întrebării angajamentele față de creditorii externi, pentru că guvernul are interesul de a debloca și alte ajutoare. După împrumutul din 2009, guvernul a semnat un al doilea acord de tip preventiv in 2011, un împrumut de 5 miliarde de euro utilizabil în caz de urgență.

Urmările nu se văd încă în viața de zi cu zi, dar România scoate treptat capul la suprafață. ’’Economia este stabilizată, chiar dacă creșterea este redusă și trebuie să fim atenți pentru ca situația să nu se deterioreze din nou’’, spune Nemat Shafik, prim adjunct al directorului FMI. Estimările indică 1,6% creștere pentru 2013, după 0,9% în 2012 și 2,2% în 2011. Este bine, dar nu extraordinar, nuanțează economistul Ilie Șerbănescu: ’’România este o țară emergentă, are nevoie de cel puțin 5-6% creștere pentru ca efectele să se vadă și în salarii.’’

FMI, mulțumit de România

Christine Lagarde se va afla la București pe 15 si 16 iulie, pentru prima sa vizita aici ca directoare a FMI. Jurnalistul Moise Guran nu vede cu ochi buni această vizită. ’’Ne vom felicita reciproc și vom mulțumi FMI pentru că ne-a oferit o centură de siguranță. Dar să fim cinstiți: România a pierdut patru ani. Un acord cu FMI este în realitate un blocaj. O perioadă în care guvernul nu a făcut decât să execute deciziile luate de câțiva contabili obtuzi’, scrie el pe blogul personal.

Este încă devreme pentru a spune că FMI a reușit în România. În orice caz, instituția financiară ar avea nevoie de un succes, după greșelile (recunoscute) ale acțiunii sale în Grecia. Cât privește guvernul român, el speră să fie felicitat pentru eforturile depuse în vederea obținerii unei noi tranșe pentru 2013-2015. Pentru aceasta va trebui să continue să vândă țara.”

Romania inregistreaza un foarte lent si ezitant proces de privatizare si restructurare a intreprinderilor de stat. Sustenabilitatea fiscala a sistemului de sanatate este foarte limitata, iar serviciile de asistenta medicala au o eficienta scazuta. Exista riscul de re-acumulare a arieratelor in special la nivelul administratiei locale, iar economia se confrunta cu politici active limitate pe piata muncii. Modernizarea mecanismului de lichidare a bancilor poate fi modernizat, iar deteriorarea calitatii activelor bancare ramane un motiv de ingrijorare, se arata intr-un Raport al Comisiei Europene, obtinut de HotNews.ro (citeste intreg documentul din atasament).

Raportul analizeaza modul de indeplinire a ultimelor doua acorduri pe care Romania le-a avut cu finantatorii internationali. Documentul detaliaza pe capitole ceea ce s-a facut bine si unde au mai ramas de implementat reforme.  Un numar consistent de pagini este alocat lipsei de eficienta in atragerea de fonduri structurale, reformelor incomplete din Sanatate, dar si sectoarelor energie, transporturi, bancar s.a.

Din Raport: 

  • Reforma sectorului intreprinderilor de stat a inregistrat un succes limitat si ramane incompleta.
  • E important ca BNR sa ramana vigilenta in continuare si sa mentina o politica monetara  prudenta
  • Masurile de austeritate au contribuit  la reducerea rigiditatii structurii cheltuielilor
  • Arieratele guvernamentale au fost permanent dificil de controlat si continua sa reprezinte o problema
  • Incercarile de a controla arieratele la nivelul administratiei publice locale au esuat, acestea continuand sa creasca.
  • Trezoreria a construit un tampon de finantare confortabil, care ar trebui sa fie mentinut in continuare.
  • Ministerul de Finante are in vedere emiterea de obligatiuni guvernamentale dedicate gospodariilor.
  • Sistemul de sanatate se confrunta cu provocari majore. Au fost initiate reforme de asistenta medicala, dar pana acum, progresul a fost lent si impactul este dificil de masurat
  • La inceputul primului program, piata fortei de munca romaneasca era caracterizata de o pondere ridicata a muncii la negru. De asemenea, din cauza ca salariile cresteau mai repede decat productivitatea, Romania a pierdut din competitivitate.
  • Succesul restructurarii sectorului intreprinderilor de stat a fost foarte limitat

Citit cu atentie, documentul indica si viitoarele tinte pe care noul acord cu FMI si CE le va include. Cel mai probabil acestea vor fi din zona sanatatii, a restructurarii firmelor de stat si a arieratelor la companiile locale. Dealtfel, surse apropiate BNR au declarat pentru HotNews ca finantatorii internationali le-ar fi comunicat partenerilor romani ca acesta este ultimul acord pe care il incheie cu Romania. A sosit timpul ca Romania sa mearga pe picioarele ei, fara ca Washingtonul sau Bruxelles-ul sa fie permanent cu ocii pe economia Dumneavoastra”, ar fi afirmat unul din membrii echipei straine de negociatori.

Din pacate, riscul major este cel politic, mai ales ca in anul care vine in Romania vor avea loc alegeri, iar acest proces e insotit mai mereu de promisiuni care afecteaza bugetul prin alocarea unor cheltuieli care pot ameninta iesirea din tintele convenite).

Dacă în urmă cu o lună, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, anunţa că a primit nu mai puţin de 8 scrisori de intenţie pentru Cuprumin, din care patru de la cei mai marii zece traderi din lume, până vineri, 19 iulie, a depus documentele de participare pentru preluarea unei cantităţi de 331.890 de tone de concentrat de cupru o singură companie.

Potrivit unor surse apropiate negocierilor, până la termenul limită, care a expirat săptămâna trecută, doar compania Trafigura a depus documentele menţionate în anunţul de vânzare postat pe site-ul instituţiei cu privire la oferta de vânzare de concentrat de cupru prin metode combinate, care constă în licitaţie cu oferta în plic, precedată de negociere pe baza de oferte preliminare şi neangajante, cu criterii de eligibilitate.

Trafigura este unul dintre cei mai mari traderi din lume, anul trecut grupul raportând o cifră de afaceri de 120 de miliarde de dolari (peste 90 miliarde de euro). Spre comparaţie, cea mai mare companie din România, OMV Petrom, a raportat pentru 2012 o cifră de afaceri de 5,89 miliarde de euro. Astfel, Trafigura este o companie de 15 ori mai mare decât OMV Petrom, având 81 de sedii în 56 de ţări, numărul de angajaţi fiind de 8.445 de persoane. Presa din România a scris despre Trafigura că aceasta este prezentă în ţara noastră din 1997 prin societatea Romrecycling, specializată în colectarea, prelucrarea şi procesarea deşeurilor.

Ce se scoate la vânzare?

Conform anunţului de vânzare, despre care Capital.ro a scris la începutul acestei luni, Ministerul Economiei vrea să vândă o cantitate maximă de 331.890 tone de concentrat de Cupru, tocmai în perioada în care preţul cuprului a scăzut semnificativ faţă de începutul anului (de la peste 8.000 de dolari la mai puţin de 6.900 de dolari pe tonă), şi în plin proces de privatizare.

În primă fază, vânzătorul solicită un avans de 40 milioane de euro, care să fie plătibil într-o singură tranşă, dar nu mai târziu de 1 decembrie 2013. În contul avansului, cumpărătorul va primi o cantitate maximă de concentrat de cupru de 45.360 de tone, “ajustabilă în funcţie de preţul de vânzare stabilit conform contractului de vânzare”, se menţionează în anunţ.

Mai mult, cumpărătorul va primi această cantitate de 45.360 tone de concentrat de cupru în contul avansului pe o perioadă de şapte ani. În primul an nu se va face nici o livrare, în anul 2 şi 3 se vor livra cantităţi în valoare de 4 mil. euro, iar din anul 4 şi până în anul 7, livrările anuale se vor ridica la 8 milioane de euro.  Trebuie menţionat faptul că dintr-o tonă de concentrat de cupru se poate obţine aproape 200 kilograme de cupru, conform specialiştilor consultaţi de Capital.

Astfel că, la o cantitate de 45.360 de tone de concentrat, cât se va livra în contul avansului, cumpărătorul va putea obţine sub 10.000 tone de cupru, având în vedere că rata medie de recuperare la noi în ţară este de circa 20%. La toată cantitatea de concentrat de cupru – 331.890 tone, s-ar putea obţine circa 65.000 tone de cupru. La preţul actual de 6.900 de dolari, valoarea concentratului scos la vânzare se ridică la circa 450 milioane de dolari, conform calculelor Capital.

Legături mai vechi cu Cupru Min

Ziarul Financiar scria în urmă cu o lună de zile că, în prezent, Cupru Min produce concentrate care conţin echivalentul a 5.000 de tone de cupru pur pe care le vinde în principal către traderul Ronefer, deţinut de Maria Gherghe, denumită “Doamna de Fier”.Ronefer vinde mai departe concentratele inclusiv către Trafigura, traderul interesat de preluarea activităţii Cupru Min. În prezent Cupru Min lucrează cu o singură linie de producţie din patru şi prin investiţii capacitatea ar putea fi extinsă la circa 20.000 de tone pe an.

Într-un interviu acordat anul trecut presei, Maria Gherghe a recunoscut faptul că nu i-ar ajunge banii să cumpere producţia de la producătorul de cupru nici pe jumătate de lună însă marii traderi îi oferă condiţii pentru a putea să plătească în avans concentratele de cupru pe care le cumpără de la Cupru Min. Maria Gherghe a precizat că vinde o parte din producţie inclusiv către Trafigura.

Despre noul jaf pregatit pentru CUPRUMIN – la SECVENTIAL:


Categorii

1. DIVERSE, Acordul cu FMI, Batalia pentru resurse, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “FMI: ASASINII ECONOMICI AI ROMANIEI. CE MAI AVEM DE (CE)DAT? De ce ni s-a impus privatizarea CFR MARFA si ce nou JAF se pregateste la CUPRUMIN? [video]

  1. Nici o noutate.
    Vindem tot,nimic sa nu mai fie romanesc sau al statului.

    Dam totul la straini,la FMI,la UE,ei ne arunca niste arginti si noi suntem fericiti ca suntem sclavi in propria tara.

  2. Ce să-i faci! Demența cretinoidă din scăfîrliile neroade, după ce Ceaușescu ne-a scăpat de datorie, și după tămbălău, au afirmat că o țară musai să aibă datorii, asta fiind o stare de normalitate și benefică pentru țara respectivă. Acuma-i bine!?

  3. Oare, mai avem noi o armată care în cazul unei răscoale a celor fără speranță, să ia partea poporului, să fraternizeze cu cei năpăstuiți? Greu de crezut.

  4. in curand urmeaza posta romana

  5. Pingback: NOU ACORD CU FMI PENTRU 2 ANI. Tintele: reforma sanatatii si protejarea bancilor, presiuni mai mari pentru URGENTAREA PRIVATIZARII COMPANIILOR STRATEGICE - Recomandari
  6. Daca maidanezii mondiali, adica acesti asasini economici, masoni, imperialisti, ce or fi sau cum vreti sa le spuneti, cred ca ne pot transforma Patria milenara intr-o colonie ignoranta, tacuta, controlata facil in favoarea intereselor marilor puteri, ii anuntam ca au serioase dificultati de a judeca! Poporul acesta este viu, puternic, desi pare slabit si acum, dezbinat, gata sa lupte, la nevoie, pana la ultima picatura de sange, pana la ultimul suflu de viata, pentru idealul sau de libertate, neatarnare, demnitate si viata demna, omeneasca! Poate ati gasit niste cozi de topor, niste aratari infecte, numiti ,,USL-isti”, ,,PDL-isti”, sau oricum altcumva, pentru ca toti sunt de aceeasi esenta, indiferent de formatiunea careia apartin, insa nu va veti mai putea folosi de ei pentru mult timp. Este o chestiune de timp, starpiturilor, pana ce bravul popor roman va va oferi din plin ceea ce meritati, adica umilinta, alungandu-va DEFINITIV din Tara sa Sfanta, intrucat noi, oamenii de rand, am inceput sa va intelegem adevaratele intentii, parsivitatea ce salasuieste in voi, si, fiind, prin esenta noastra genetica, mai inteligenti decat oricare alt popor al lumii, vom stii calea prin care sa aratam intregii Terre ca voi sunteti cauza tuturor relelor! Va spunem acum, calm si civilizat, intrucat ceea ce eu gandesc, eu, un om simplu, fara multa scoala, sintetizeaza credinta a 99% dintre compatriotii mei: LASATI-NE IN PACE! PLECATI ACASA! AJUNGA-VA CAT RAU NE-ATI FACUT! PLECATI!!!

  7. @ Valer:

    Sa stiti ca asa i-ati speriat si de acum chiar gata, pleaca 🙂 Bravul popor roman e istorie si… bravada virtuala. Cam atat.

  8. Pingback: ”RESURSE SARACE”. Reportaj In Premiera (VIDEO+TRANSCRIPT) despre cum au ajuns pe mana SPIONILOR SI STRAINILOR INFORMATIILE CLASIFICATE DESPRE ZACAMINTELE IMPORTANTE ALE ROMANIEI. “Dam cupru, dam aur, dam tot, şi Romania o vindem la pachet”
  9. Pingback: Cuprul Romaniei, vandut la SOLDURI? Se pregateste inca un TUN la CUPRUMIN… - Recomandari
  10. Pingback: STAPANII DE LA FMI. Adevaratul guvern al Romaniei si PLANUL ELABORAT AL INGENUNGHERII ECONOMICE a tarii. CAZUL TAROM si tactica “MANAGEMENTULUI PRIVAT” LA COMPANII DE STAT [VIDEO]/ Radu Golban: ROMANIA SI ALTERNATIVELE LA CORSETUL UE [carte pd
  11. Pingback: DISTRUGEREA CAILOR FERATE: La ordinul COMISIEI EUROPENE, guvernul decide trimiterea a 40% din retelele feroviare la fier vechi - Recomandari
  12. Pingback: ROMANIA PRIVATIZATA – ROMANIA FURATA [si VIDEO]. Cum a fost DISTRUSA INDUSTRIA ROMANEASCA - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare