Parintele Dosoftei de la Putna despre CRIMA AVORTULUI SI TACEREA NOASTRA VINOVATA/ Parintele Vasile Mihoc: TRADAREA CRESTINISMULUI IN OCCIDENT A DUS LA LEGILE “HOMOSEXUALE” IMPOTRIVA FIRII

22-07-2013 16 minute Sublinieri

pr-dosoftei-dijmarescu

“Chiar şi când se instaurează o dictatură, este tot o urmare a stării poporului… Este o iluzie să credem că va exista pace şi coeziune socială în aceste condiţii. Cât timp va exista această fărădelege, trăim în dizarmonie şi ură pentru viaţă, respingem darurile lui Dumnezeu care sunt copiii şi bine nu va fi“.

*

“O lume creată după poftele necurate şi după mintea stricată a unor oameni bolnavi nu mai poate fi o lume în care cineva – oricine – să se mai simtă acasă. Dar, desigur, primele şi cele mai evidente victime vor fi copiii aruncaţi în această cursă demonică”.

***

antiavort-2

  • Ziarul Lumina:

Silviu Dascălu: Avortul înseamnă dizarmonie şi ură pentru viaţă

Biserica a învăţat totdeauna că viaţa umană începe de la concepţia copilului în pântecele mamei şi consideră avortul, în orice moment al sarcinii, ca o formă de omucidere. În România, întreruperea sarcinii este un fapt a cărui conştientizare e lăsată în seama nimănui. Din 1958, de când sunt contabilizate avorturile, şi până în prezent, populaţia României ar fi trebuit să fie mai numeroasă cu aproximativ 23 de milioane de români. Citiţi în cele ce urmează un interviu cu părintele Dosoftei Dijmărescu de la Mănăstirea Putna despre avort şi modul în care putem să luăm parte la salvarea de vieţi omeneşti.

OL114597Părinte Dosoftei, societatea noastră pare a nu mai fi deloc interesată de problema avorturilor. Vi se pare o atitudine corectă?

Nu e firesc să se vorbească atât de puţin în spaţiul public despre acest subiect. Jumătate din populaţia României este omorâtă încă din pântecele mamei şi aproape nimeni nu vorbeşte despre asta.

Acest lucru ar trebui pus pe tapet în fiecare zi, aşa cum spunem Crezul la fiecare Liturghie. Pentru că este esenţială apărarea vieţii. Viaţa pe care ne-a dat-o Dumnezeu este ceva fundamental. Asta nu înseamnă că trebuie să spui în fiecare predică, însă apărarea vieţii trebuie afirmată în orice cuvânt al nostru, în orice discuţie, în orice relaţie, în mod firesc, aşa cum vorbim limba română fără să ne propunem, tot aşa trebuie să promovăm viaţa. Cred că preocuparea faţă de omorârea copiilor nenăscuţi în pântece ar trebui să fie firească pentru orice om care consideră că are ori vrea să aibă o minimă dragoste faţă de aproapele, un minim interes faţă de viaţa socială sau faţă de România.

Mi se pare o componentă primară. Nu văd în momentul de faţă un subiect social mai important. Discutăm despre ce se întâmplă în Siria, de exemplu (n.n.: interviul a fost luat în ianuarie 2013). Bun, dar acolo se instaurează un regim nou. Au murit 70.000 de oameni până acum. În România, numai anul trecut au fost luate mai multe vieţi nevinovate decât au murit în Siria. Şi au fost luate prin contribuţia celor care ar fi trebuit să le protejeze viaţa, părinţii lor. Mi se pare o orbire sufletească lipsa de implicare, dar ea arată măsura vieţii noastre duhovniceşti.

Credeţi că problema s-ar rezolva prin schimbarea legislaţiei?

Rezolvarea nu vine de la nivel legislativ. Este profund falsă această gândire. Ea porneşte de la schizofrenia în care omul se vede despărţit de societate: viaţa privată este viaţă privată, iar de viaţa socială se ocupă politicienii.

Putem spune că se fac atâtea avorturi în România câte iau eu parte la ele. Exact atâtea. Pentru că eu sunt în legătură sufletească cu toţi oamenii din România. Cât mă implic eu în binele organismului care este comunitatea, ori Biserica Ortodoxă Română, ori Statul român? Noi suntem legaţi sufleteşte de toţi cei care vieţuiesc în ţara asta, pentru că împărţim cu ei toată viaţa.

În 1871, la prima serbare a Românilor de Pretutindeni de la Putna, a avut loc şi primul congres al Studenţilor Români din mai multe centre universitare, inclusiv de peste hotare. Şi s-au pus două probleme. Una dintre ele: ce se face mai întâi, unirea politică sau unirea culturală? Atunci, Transilvania aparţinea Ungariei, Bucovina, inclusiv Mănăstirea Putna, aparţinea Austriei, în Imperiul Austro-Ungar, Dobrogea era la turci, iar Basarabia era la ruşi. Aparent, soluţia era unirea politică. Dar este fals, pentru că însemna să cauţi soluţia în afara ta, să vină politicienii să unească ţara.

Eminescu a spus foarte clar: unirea culturală trebuie făcută mai întâi. Să ne unim noi sufleteşte şi, când plăcile tectonice ale imperiilor se vor clătina, atunci se va face unirea politică, pentru că te vei recunoaşte în ceilalţi. Şi în chip firesc vei spune „suntem una“.

Deci, nu trebuie să aşteptăm niciodată legislaţia. Ea nu face decât să urmeze starea poporului. Chiar şi când se instaurează o dictatură, este tot o urmare a stării poporului. Avorturile apar din cauza lipsei de dragoste şi de responsabilitate.

Cum ar putea fi evitat avortul?

intreruperea-de-sarcinaSă încetăm să mai minţim. Minciuni de genul termenului de „întrerupere de sarcină“ – de parcă după întrerupere cândva o să o reiei; nu o să mai reiei. Apoi, faptul că avortul te scapă de copil; nu, copilul nu dispare, ci femeia devine mama unui copil mort, iar tatăl, tatăl unui copil mort. Se spune că avortul a fost interzis de comunişti; fals, regimul comunist l-a legalizat în 1957, şi, la un moment dat, a introdus restricţii, dar în perioada restricţiilor, 1967-1989, s-au făcut mai mult de 6.000.000 de avorturi – „curată“ interzicere.

Să privim adevărul în faţă. Peste 80% dintre avorturi nu ar avea loc dacă mama ar avea pe cineva în preajmă, un singur om care să o sprijine necondiţionat pentru păstrarea copilului. În toate aceste cazuri nu există o persoană care să sprijine acea femeie. Să îi spună că o ajută să îl crească. În general, să ne pese de viaţa copiilor. Uitaţi-vă la mişcarea pro-viaţă din SUA. Ei nu sunt ortodocşi şi unii nici măcar nu sunt religioşi. Dintre ţările occidentale, în SUA este cel mai mare procent de oameni fermi pro-viaţă şi împotriva avortului.

S-au implicat foarte mult. O tânără din Canada are o formă extremă. Se duce în clinici şi vorbeşte cu femeile care doresc să facă avort. Personalul de la clinică cheamă poliţia şi e  arestată. A fost de zeci de ori arestată până acum. Stă o lună, două în închisoare, iese şi iarăşi face acelaşi lucru. De curând, a avut colegă de celulă o femeie care i-a spus că o cunoaşte. Pentru că era într-o clinică de avorturi şi, după ce a vorbit cu ea, femeia s-a răzgândit şi nu a mai avortat. Până şi această formă extremă este de folos.

La noi nu există o cultură a adopţiilor. Se fac fertilizări in vitro şi oamenii şi statul plătesc sume foarte mari pentru aceste tratamente prin care se distrug embrioni. Pentru că din 100 de copii concepuţi, în medie doar unul – doi ajung să trăiască, restul mor în diferite etape. Să nu ne amăgim că aceasta aduce fericire, ci un noian de morţi. Dacă s-ar investi într-o cultură a adopţiilor, o femeie care este convinsă că nu poate să crească copilul pe care îl are în pântece ar şti foarte clar că îl va da spre adopţie. Ar ajuta familiile care nu au copii şi care recurg disperate la FIV, unde, pe lângă atâţia copii pierduţi, cei care se nasc au şanse mai mari să aibă diferite afecţiuni.

Dar, în primul rând, păstrarea fecioriei până la căsătorie şi o viaţă de familie plăcută lui Dumnezeu sunt împlinitoare, aducătoare de har şi bucurie şi izbăvesc de astfel de păcate grele. Iar, în situaţii de criză, lăsarea în mâna lui Dumnezeu: spovedanie şi purtarea crucii. Bucuria şi izbăvirea vor veni. Câte minuni a făcut Maica Domnului: copii despre care se spunea că vor fi bolnavi, mame ameninţate… Puţină credinţă şi hotărâre şi să-L lăsăm pe Hristos să lucreze. El spune „Lăsaţi copiii să vină la Mine“. Lăsaţi-i să se nască şi va purta El la toţi de grijă, şi copii, şi părinţi.

Care consideraţi că este motivul recurent pentru care se întâmplă avorturile?

O mulţime de tinere fac avort pentru că sunt necăsătorite şi se tem că nu se vor mai căsători dacă nasc. Mai ales la ţară. Nu pentru că nu au cu ce să îl crească, ci de „gura lumii“, care spune că dacă a făcut un avort nu e nici o problemă, dar că are un copil e o problemă. O mentalitate pe care nici o lege nu poate să o schimbe, decât dragostea şi bunul-simţ: cum gândeşte Dumnezeu? Spre cine caută Dumnezeu cu bucurie? Spre aceea care a greşit şi a făcut o greşeală şi mai mare făcând avort sau spre cea care a greşit, dar care apoi şi-a asumat consecinţele şi îşi creşte copilul aşa cum trebuie? Dar noi, societatea, o învinuim pe cea cu copil.

Nu trebuie aşteptat de la lege, ci trebuie lucrat. În susţinerea vieţii nu trebuie doar să spunem „nu faceţi avort“, pentru că o femeie ajunge la această decizie pentru că i se pare că nu are altă soluţie. Dar cei din jur sunt responsabili că ea nu vede soluţiile, ei trebuie să i le ofere.

Sunt tinere care rămân însărcinate şi le dau părinţii afară din casă pentru că nu vor să facă avort. Au acea curăţie a minţii care le spune că, oricât de greu ar fi, nu e bine să ia viaţa copilului lor. Preferă să fie date afară din casă. Cine le încurajează după aceea? Rămân şi se roagă singure pentru că sunt prea puţine mâini care să ajute.

Nu există o cultură a adopţiilor şi aceasta nu o poate face legea. Şi familiile cu copii pot adopta copii! În SUA există familii care au un copil cu handicap. Şi, pentru că au văzut câtă dragoste poate oferi un copil cu dizabilitate severă (autism, Sindrom Down etc.), adoptă special al doilea copil cu acelaşi tip de problemă, pentru că ei ştiu câtă bucurie poate aduce un asemenea copil şi, pe de altă parte, ştiu cât de greu e să îngrijeşti un asemenea copil, dar ei se pricep deja.

La noi, când e vorba de un astfel de copil, adesea îl ţin în ultima cameră a casei, ca să nu îl arate. Acela nu e un suflet dat de Dumnezeu? Am observat de multe ori cum copiii cu probleme mentale severe sărută icoanele cu atâta bucurie şi sunt atât de bucuroşi când sunt stropiţi cu agheasmă! Pentru că şi sufletul lor intră în legătură cu Hristos. Şi duhul simte sfinţenia. Raţiunea nu este organul de simţire a sfinţeniei. Simţirea sfinţeniei o au şi persoanele cu handicap.

Care sunt traumele femeilor în urma avortului?

Nu doar mamele, ci şi taţii pot trăi drame uriaşe. Este o persoană publică care spune că nu s-a căsătorit pentru că, în tinereţe, o femeie cu care a avut un copil a făcut un avort fără să îi spună. El şi-ar fi dorit foarte mult copilul. Atât de mult s-a îndurerat, încât nu s-a mai căsătorit toată viaţa. Nu spun că este o atitudine bună, dar iată ce traumă a putut trăi. Aceste lucruri se întâmplă de obicei la tinereţe, dar, după mai mulţi ani, oamenii îşi dau seama că ar fi fost bine să mai fi avut câţiva copii. Şi nu se mai poate.

Avortul este prezentat ca un fel de panaceu pentru orice problemă o are o femeie în criză de sarcină. Este profund fals. Avortul va agrava toate problemele. Şi nu doar pe moment, ci şi peste decenii. Sunt femei care au 80 de ani şi care se apropie de moarte. Vor să se mai spovedească încă o dată. Spun că în ziua cutare asta am făcut. A trecut jumătate de secol şi nu s-a şters deloc din conştiinţa lor. Pentru că este teribil să iei o viaţă care nu a apucat să îşi dea mărturia ei, să conlucreze sau să respingă pe Dumnezeu. Iei libertatea copilului, care nu a apucat, în primul rând, să fie botezat. Şi conştiinţa spune acestea.

Dacă oamenii ar da mărturie că au trecut prin aşa ceva, ar fi avertizaţi ceilalţi să nu facă la fel. Sunt persoane care dau mărturii, şi astfel sunt salvaţi mulţi prunci. Tinerele discută între ele. Şi dacă una spune că avortul este cumplit şi îndeamnă să nu facă, celelalte abia aşteaptă un sprijin şi o încurajare pentru a rezista presiunii. De fapt, de foarte multe ori femeile sunt presate cu putere de alţii să facă avort. Sunt ameninţate fie că vor fi părăsite, că vor fi date afară din casă, de la serviciu. Sunt locuri de muncă unde sarcina este privită rău, pentru că implică lipsa de la serviciu.

O altă soluţie sunt mărturiile pozitive. Mamele care au avut această problemă, le-a fost foarte greu, au născut copilul şi apoi şi-au dat seama că au făcut ceea ce trebuie, şi-au dat seama că acel copil nu a fost doar un boţ de celule, ci Ion, Maria, Roxana sau cum i-au pus numele. Copilul acela cu ochi frumoşi care te ia în braţe şi care îţi spune mama şi tata, acela e copilul micuţ, pe care îl pândeau gândurile tale rele.

Prea puţini au curajul să vorbească despre lucrurile acestea. Dar lipsa de curaj şi de mărturisire face ca ele să se întâmple mai departe. Despre comunism, occidentalii nu ştiau mai nimic până ce Soljeniţîn, în Arhipelagul Gulag, nu a vorbit despre el. De astfel de lucruri este nevoie, şi continuu, nu o singură dată, ori într-o singură predică.

Bărbaţii trebuie să îşi asume responsabilităţile. Când rămâne soţia sau prietena însărcinată, spun că nu vor să aibă copii. Dar el deja are, copilul există! Şi o ameninţă că o va părăsi – dar, dacă recurge la şantaj, dacă are inima asta, el oricum o va părăsi. Laşitatea bărbaţilor este una din cauzele clare ale avortului. Trebuie încurajaţi bărbaţii să îşi asume responsabilitatea.

Cum ar putea fi conştientizaţi oamenii implicaţi în săvârşirea acestui păcat de crima pe care o comit?

Vorbeam cu un bărbat român din Crasna, un sat din nordul Bucovinei, dincolo de graniţă, în Ucraina, cu populaţie românească. Şi mi-a spus că este imposibil ca o femeie căsătorită să facă avort, pentru că ea are bărbat. Nu putea concepe altceva decât că bărbatul o ocroteşte şi are grijă de tot ceea ce este rod al căsătoriei lor. Dar, de fapt, câţi bărbaţi nu spun, după unul sau doi copii, „ia bani, du-te şi rezolvă“? Lipsă de responsabilitate. Nu vor să îşi asume responsabilitatea creşterii unui copil. Şi femeile, ce tărie trebuie să aibă ca să reziste singure? Nu trebuie judecate şi condamnate, căci faptul că nu le sprijinim este vina noastră.

Câţi oameni respectabili sunt prieteni cu doctori ginecologi? Dar în discuţia cu un doctor ginecolog, subiectul acesta este tabu. Când doresc un avort, apelează la ei, dar să nu afle nimeni. În schimb, când sunt la o masă, discută numai despre naşteri, de parcă doctorul acela se ocupă numai de naşteri. Fals, pentru că majoritatea ginecologilor se ocupă majoritatea timpului de avorturi, nu de naşteri.

Or, de ce nu le spun prietenii că îl stimează, dar ar dori să discute despre conştiinţa lui?! Spune: sunt plătit şi fac ceea ce cere femeia care vine, naştere sau avort. Dar tu, ca medic, scoţi de acolo copilul bucăţică cu bucăţică. Îi vezi inima cum bate şi vezi fiecare parte din acel copil, pentru că îl pui pe măsuţă şi îl asamblezi ca să te asiguri că l-ai scos pe tot când faci avort. Tu ştii foarte bine că scoţi acel ceva despre care unei paciente îi spui „ce copil frumos aveţi!“, iar alteia îi spui: „Vom rezolva această sarcină!“ Unde e conştiinţa ta? Bine ar fi dacă oamenii din jurul lui ar discuta cu prietenul lor medic ginecolog, chiar dacă alţii fac, măcar el să nu facă! Dacă ar fi mai mulţi astfel de oameni, tot s-ar schimba ceva! Dar este o tăcere vinovată, în masă.

Aceste păcate nu apasă numai pe conştiinţa celor care le fac în mod direct, ci pe conştiinţele noastre, ale tuturor. Pentru că nu s-au întâmplat în altă parte, ci lângă noi şi în lipsa unor cuvinte şi atitudini ale noastre. În lipsa unor încurajări ale noastre. Tăcerea, ruşinea mărturisirii adevărului, este o vină. Şi nu poate nimic să meargă bine. Este imposibil să clădeşti ceva fără temelia adevărului. Viaţa duhovnicească, dragostea de aproapele, coeziunea socială nu există atunci când îl omori pe cel mai vulnerabil. Solidaritatea este atunci când cei puternici îi apără pe cei mai slabi. Dacă nu avem grijă de cei mai slabi, nu vom putea avea niciodată solidaritate.

Dacă inima s-a împietrit în aşa fel şi alungi harul din tine încât să ridici mâna asupra unui prunc care nu ţi-a greşit cu nimic, ce relaţie vei avea cu vecinul sau cu cei care ţi-au făcut un rău, sau nu te-au ajutat? Ce inimă poţi avea dacă tu l-ai omorât pe cel care este rodul dragostei şi al trupului tău? Este o iluzie să credem că va exista pace şi coeziune socială în aceste condiţii. Cât timp va exista această fărădelege, trăim în dizarmonie şi ură pentru viaţă, respingem darurile lui Dumnezeu care sunt copiii şi bine nu va fi. Să ne îndreptăm, Hristos de aceea a venit în lume şi este cu noi până la sfârşitul veacurilor!

stop-avort

diac. George ANICULOAIE: Copilul are nevoie de tată şi mamă

Tatăl şi mama au un rol unic şi de neînlocuit în viaţa şi în formarea copilului. Familia creştină, în care tatăl şi mama trăiesc potrivit voii lui Dumnezeu, oferă copiilor acea atmosferă de dragoste jertfelnică, de bucurie, de pace, de bunătate, susţine părintele profesor Vasile Mihoc, care ne-a acordat un interviu despre familia creştină, naşterea de prunci şi despre bucuriile unei familii ortodoxe.

Părinte profesor, aveţi o familie frumoasă şi numeroasă. Câţi copii aveţi?

Într-adevăr, prin darul lui Dumnezeu, ne bucurăm să avem o familie frumoasă şi numeroasă. Avem 13 copii şi, până acum, de la cei 9 copii căsătoriţi, 27 nepoţi, socotindu-i şi pe cei patru încă nenăscuţi. Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru toate darurile şi binecuvântarile Sale!

Astăzi, familiile cu mulţi copii sunt foarte rare. De ce aţi ales să aveţi mulţi copii?

familia_mihocŞi soţia mea Octavia, şi eu am dorit din suflet să avem copii, chiar mulţi copii. Noi am fost zece fraţi şi surori, iar soţia mea, deşi a fost singură la părinţi, şi-a dorit şi ea, de la bun început, mulţi copii. Dar nu noi am ales ceva în această privinţă. Cu deplină încredere în Dumnezeu şi în purtarea Sa de grijă, alegerea noastră a fost pur şi simplu de a-L lăsa pe El să decidă şi în această privinţă. Căci naşterea unui copil este un lucru prea mare ca noi să ne fi permis să decidem într-un fel sau altul.

De ce credeţi că numărul familiilor cu mulţi copii este în scădere?

Pentru că a scăzut şi scade credinţa în Dumnezeu. Oamenii credincioşi, familiile credincioase ascultă de Dumnezeu. Astfel, punând ca temei al vieţii lor ascultarea de Dumnezeu şi de poruncile Sale, ei nu vor cădea în păcatul îngrozitor al uciderii pruncilor nenăscuţi, prin mijloace chirurgicale, chimice sau de alt fel, nici nu vor încerca a limita în vreun fel oarecare numărul copiilor lor, ci vor primi cu bucurie pe pruncii pe care Dumnezeu voieşte să li-i dăruiască. Iar primindu-i, vor descoperi tot mai mult, prin propria lor experienţă, adevărul învăţăturii biblice că pruncii sunt un dar dumnezeiesc şi o binecuvântare, iar nu o povară şi un blestem, cum îi socotesc cei mai mulţi.

Ce îi îndemna înainte pe strămoşii noştri să întemeieze familii numeroase?

Odinioară, existau mult mai multe familii numeroase pentru că oamenii erau mult mai aproape de Biserică, iar frica de Dumnezeu şi ascultarea de El erau temeiul vieţii lor. Mulţi dintre ei nu erau deloc bogaţi, ba chiar unii erau foarte săraci, dar, cu toate acestea, ei nu se temeau a primi pe toţi copiii dăruiţi lor de Dumnezeu.

Care ar fi sfaturile şi îndemnurile care ar mai avea efect astăzi ca tinerii să facă mulţi copii?

Celor care întemeiază astăzi familii trebuie să li se pună stăruitor la inimă, pe de o parte, frica de Domnul, care este „începutul înţelepciunii“ – şi nu este vorba atât de o înţelepciune teoretică, ci de înţelepciunea practică a vieţii, prin care viaţa oamenilor devine frumoasă şi împlinită –, iar pe de altă parte, să fie ajutaţi să înţeleagă valoarea infinită a fiecărei fiinţe umane, precum şi faptul că jertfa pe care o implică din partea părinţilor naşterea şi buna creştere a copiilor este infinit răsplătită, atât în viaţa de aici, cât şi în veşnicie.

Care este rolul mamei şi al tatălui în educaţia copiilor?

Educaţia nu se rezumă la un set de învăţături şi atitudini sau acţiuni din partea părinţilor sau a altcuiva. Părinţii sunt chemaţi să facă educaţia copiilor lor prin tot ceea ce sunt şi prin tot ceea ce fac ei, adică prin însăşi existenţa lor, în ansamblul ei. Dorind copii şi acceptând efortul şi jertfele fără număr de a purta în pântece, de a naşte şi de a creşte mulţi copii, soţia mea a avut, desigur, şi are un set de valori care se exprimă în întreg felul ei de a fi. Copiii, mai întâi instinctiv, iar mai apoi prin participarea minţii şi a voinţei lor, percep foarte viu şi foarte precis ceea ce felul de a fi şi de a trăi al părinţilor le transmite ca moştenire de mare preţ.

Este, cu adevărat, unic rolul tatălui şi al mamei în educaţia copiilor. Nimeni nu va putea îndeplini la fel de bine şi cu acelaşi succes un astfel de rol. De aceea e atât de important ca, în primul rând, fiecare copil să aibă şi tată, şi mamă. Din nefericire, explozia actuală a numărului de divorţuri face ca atâţia copii să fie lipsiţi de acest drept fundamental. Aici însă trebuie să mai adaug ceva: pentru educaţia copiilor este, de asemenea, de neînlocuit rolul fraţilor şi al surorilor. Iar limitarea numărului copiilor face ca atâţia copii să fie lipsiţi de fraţii şi de surorile pe care ar fi trebuit să-i aibă. Ce să mai spun de grozăvia faptului că înşişi părinţii lor sunt vinovaţi de neprimirea în familie, ba, mai mult, de suprimarea acestor fraţi şi surori.

Astăzi se încearcă îndepărtarea de conceptul familiei formate din tată, mamă şi copii. Ţările din Occident, una câte una, aprobă căsătoria persoanelor de acelaşi sex. De ce credeţi că s-a ajuns la această situaţie?

Răspunsul la această întrebare îl dă Sfântul Apostol Pavel, care zice lămurit că păcatele împotriva firii sunt consecinţa idolatriei, a părăsirii adevăratului Dumnezeu (Rom. 1, 22-28). Există în acest text paulin un „de aceea“ (în versetul 24) şi un „pentru aceea“ (în versetul 26) care arată, clar şi repetat, mihoclegătura de la cauză la efect între părăsirea credinţei şi grava decădere în patimile de ocară şi împotriva firii. Consecinţele acestei grave decăderi pentru întreaga comunitate umană sunt, cu adevărat, incalculabile.

Cel mai mult vor avea de pierdut copiii. Cum credeţi că vor fi copiii care nu vor mai trăi într-o familie tradiţională?

Nu numai copiii, ci toţi suportă consecinţele unei astfel de grave abateri de la legea firii, de Dumnezeu rânduită. O lume creată după poftele necurate şi după mintea stricată a unor oameni bolnavi nu mai poate fi o lume în care cineva – oricine – să se mai simtă acasă. Dar, desigur, primele şi cele mai evidente victime vor fi copiii aruncaţi în această cursă demonică.

Sper din toată inima să nu ajungem să vedem şi pe la noi copii care să aibă doi „părinţi“ de acelaşi sex. Căci fiecare copil are nevoie de un tată şi de o mamă. Amândoi, şi tatăl, şi mama, cu specificitatea genului lor, au un rol unic şi de neînlocuit în viaţa şi în formarea copilului. Cu atât mai mult este adevărat acest lucru pentru familia creştină, în care tatăl şi mama, trăind potrivit voii lui Dumnezeu, oferă copiilor lor acea atmosferă de dragoste jertfelnică, de bucurie, de pace, de bunătate, într-un cuvânt, de adevărată şi sfântă comuniune, care, prezentă şi cultivată în familie, se va răsfrânge din plin şi în afara ei.

În urma curentului occidental de prăbuşire a familiei tradiţionale, mai mult ca oricând, familia trebuie să devină şi mărturisitoare. Cum trebuie să venim în apărarea familiei?

Ortodoxia este chemată acum, mai mult ca oricând, să-şi afirme adevărul şi misiunea mântuitoare pentru oameni şi pentru lume. Şi aceasta nu numai – şi nu atât – la nivel teoretic, cât mai ales într-un mod practic, prin pilda autenticei trăiri a Evangheliei lui Hristos.

Occidentul este victima gravelor trădări ale unui creştinism care, iată, de atâtea secole, s-a abătut de la calea credinţei adevărate. Dacă lumea apuseană este o lume secularizată, aceasta se datorează, în primul rând şi mai presus de toate, secularizării de secole a creştinismului apusean. Acolo unde, de atâta vreme, Biserica a îmbrăţişat idealuri mai degrabă lumeşti (secularizare vine de la saeculum, care înseamnă lume), părăsindu-le, în aceeaşi măsură, pe cele duhovniceşti, să nu ne mirăm că lumea s-a afirmat tot mai mult ca o lume a păcatului, în vrăjmăşie cu Dumnezeu (cf. Iac. 4, 4).

Îmi aduc aminte de o discuţie particulară cu părintele profesor Dumitru Stăniloae, care-mi spunea că pericolul cel mai mare care ne paşte este secularizarea Bisericii, adică, în special, a preoţilor. Căci dacă preoţii se lasă cuprinşi de duhul lumii, atunci ce ideal mai oferă Biserica?

Biserica nu are voie să se potrivească lumii şi nici să accepte în vreun fel sau altul duhul lumii. Dimpotrivă, în lumina şi prin puterea şi lucrarea Duhului Sfânt, Biserica este chemată să vădească lumea „de păcat şi de dreptate şi de judecată“ (In. 16, 8-10), mărturisind credinţa cea adevărată şi în ceea ce priveşte instituţia divină a familiei. Iar această mărturisire, din partea tuturor credincioşilor şi, desigur, în primul rând, din partea preoţilor, se cuvine să fie o mărturisire practică, o mărturisire prin însăşi viaţa lor.

Tot mai multe familii mari şi binecuvântate ale preoţilor şi ale credincioşilor Bisericii noastre, iată cel mai bun răspuns la provocarea ucigaşă a lumii robite de păcat!

hqdefault

Legaturi:

***

***

***

***


Categorii

Avort, Homosexualitate, Manastirea Putna, Pagini Ortodoxe, Parintele Vasile Mihoc, Preoti si duhovnici romani, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

21 Commentarii la “Parintele Dosoftei de la Putna despre CRIMA AVORTULUI SI TACEREA NOASTRA VINOVATA/ Parintele Vasile Mihoc: TRADAREA CRESTINISMULUI IN OCCIDENT A DUS LA LEGILE “HOMOSEXUALE” IMPOTRIVA FIRII

  1. Pingback: Parintele Arsenie Papacioc: PACATUL SODOMIEI (HOMOSEXUALITATEA) ADUCE MAI GRABNIC JUDECATA DE APOI!/ Despre catolicism si ecumenism: “Nu ne putem juca cu Adevarul. Nu-i totuna ortodox sa mori sau ecumenist vandut!” -
  2. “Sfântul Apostol Pavel…zice lămurit că păcatele împotriva firii sunt consecinţa idolatriei, a părăsirii adevăratului Dumnezeu (Rom. 1, 22-28). Există în acest text paulin un „de aceea“ (în versetul 24) şi un „pentru aceea“ (în versetul 26) care arată, clar şi repetat, mihoclegătura de la cauză la efect între părăsirea credinţei şi grava decădere în patimile de ocară şi împotriva firii…”

    Este cea mai pertinenta explicatie si lamurire a “cauzei” decaderii Occidentului.
    Desi citisem acest text scripturistic de mai multe ori, totusi parca ochii mintii mele erau acoperiti ca sa nu priceapa ca a lui LUCA si CLEOPA pe drumul Emausului, dar citind aceste frumoase cvinte ale Parintelui Profesor Vasile Mihoc, am vazut si inteles mai mult si mai adanc aceste cuvinte ale Sf. Ap. Pavel!

    Cred ca in Occident (si poate chiar si la noi) nu este departe vremea cand NOUL TESTAMENT va fi INTERZIS CU TOTUL in spatiul public si orice referire la el, va fi pedepsita prin lege…

    Iar referitor la “modelul” si “pilda” de viata pe care o ofera Parintele Vasile Mihoc, tin sa spun ca este un OM si PREOT care a influentat si impulsionat atat de multe familii de crestini ortodocsi din tara asta ca sa faca si ele MULTI COPII!
    Copii Parintelui sunt dotati cu calitati execptionale din punct de vedere intelectual.
    Are cel putin 5 copii care sunt doctori in diferite domenii, de la matematica, informatica, teologie si limbi straine.
    Una dintre fiicele sale a castigat acum cativa ani, un concurs de limba engleza la care au participat 3000 de concurenti din intreaga lume.
    Premierea a fost in Japonia. Si unul dintre profesorii japonezi a contactat-o telefonic pe aceasta fiica a Parintelui ca sa-i de vestea ca ea este castigatoarea, a intrebat-o in engleza ce profesie are tatal ei, iar ea a raspun ca este PREOT. Profesorul japonez a exclamat “WOW!” A intrebat-o apoi despre familia ei, si daca mai are frati, iar fiica Parintelui a raspuns ca are inca 12 frati. La care profesorul japonez a exclamt “WOW….WOW!”
    Parintele a mers in Japonia, la premiere, si a urcat pe podium unde se decernau premiile, in SUTANA lui de PREOT! Tot juriul si toti cei care erau prezenti au ramas impresionati de demnitatea lui sacerdotala…si de caracterul si omenia lui.
    Daca ar stii ca il laud…m-ar certa!
    Am avut marele privilegiu sa-l cunosc si sa ma bucur de cuvintele lui si de indrumarile lui. Este cu adevarat o “raritate” de profesor si de Teolog in Biserica noastra…
    In BOR si in lumea academica universitara teologica este cel mai pregatit specialist in Teologia Biblica a Noului Testament de la noi din tara.

    Am inteles ca ar avea si un proiect de a intemeia o asociatie a “familiilor crestine ortodoxe cu multi copii”, care sa ofere in mod practic spijin si ajutor material si duhovnicesc pentru astfel de familii numeroase din Romania!
    La Biserica din Sibiu unde Parintele Profesor slujeste este in toata ziua “praznic”, unde sunt hraniti multi nevoiasi…

    Dumnezeu sa ne ajute sa pretuim si mai ales sa imitam astfel de oameni care au facut din daruirea pentru Dumnezeu si consacrarea intregii lor fiinte Acestuia, scopul si telul suprem al vietii lor! Amin!

  3. Un frate de-al parintelui este profesor la seminarul de la Neamt. Defapt din poza se vede ca toti fratii parintelui slujesc lui Dumnezeu.

  4. “Fericit este omul care-si va umple casa de copii; nu se va rusina cand va grai cu vrajmasii sai in poarta.”(Ps.126)

    Cand vor bate dusmanii la portile tarii cum ne vom rusina noi romanii!!

    Daca am fi fost macar jumatate ca parintele si tot ar fi fost bine, macar un sfert sa fi fost, dar….

    La Judecata de Apoi parintele in pace va putea sa spuna:

    “Iata Doamne eu si pruncii pe care Tu mi i-ai dat!”

  5. URGENT !!! AJUTOR PENTRU COSTEL CONDURACHE!

    Urgent! Ajutor de sange pentru Costel Condurache, aparator al lui Valeriu Gafencu (din cate stiu, la propunerea sa ajunsese Valeriu cetetean de onoare al orasului Targu Ocna)! A avut un accident foarte grav zilele trecute! Dati mai departe! Cine poate ajuta concret, Dumnezeu sa-i rasplateasca! Toti sa ne rugam pentru el!

    De la sotia lui Costel, Cezarina:

    Avem nevoie mare de sange. Ideal ar fi A2 rh negativ, dar se poate dona orice tip de sange maine la Spitalul Militar la hematologie, intre 8 si 11. Sa spuneti ca donati pt Costel Condurache internat la Bagdasar la dr Exergian. O sa am nevoie si de dovada donarii ca sa o depun la Bagdasar. Multumesc.

  6. Pingback: IPS Irineu despre casatoriile homosexuale si Constitutie: DE UNDE ACEASTA RAPACITATE SPIRITUALA SI SOCIALA? - Recomandari
  7. Pingback: GADARENII DE AZI. Bebelusul regal, casatoriile homosexuale si teoriile satanice ale “identitatii de gen”. NE-AM OBISNUIT CU RAUL? Pr. Vasile Mihoc despre LUPTA LUMII DEMONIZATE CU TINERII SI COPIII (video) - Recomandari
  8. Pingback: Pr. Vasile Mihoc catre tineri: E NEVOIE DE SERIOZITATE SI LUPTA CU “CEL VICLEAN”, HRISTOS NU E “NICE”. Lumea de azi ii fragilizeaza programatic pe tineri si proclama NORMALE si patimile impotriva firii (VIDEO) -
  9. Pingback: MARTURISIREA CREDINTEI si INCEPUTUL EPURARII RELIGIOASE. Ce facem “daca ni se cere sa optam intre apartenenta la unele structuri politice, economice sau militare” si HRISTOS? DATORIA DE A NU TACEA - Recomandari
  10. Pingback: SFANTUL IOAN IACOB DE LA NEAMT in fata CADERII GRELE A NEAMULUI NOSTRU – praznuirea smeritului INFIRMIER AL SUFLETELOR românilor -
  11. Pingback: FILM RUSESC ANTI-AVORT: ”Iluminarea”/ MITUL SUPRAPOPULARII/ Dreptul la viata al… plantelor (!) sau schizofrenia ideologiei ecologiste - Recomandari
  12. Pingback: Parintele Dosoftei de la Manastirea Putna despre CUTREMURUL DUHOVNICESC PE CARE IL TRAIM, ca urmare a NIHILISMULUI care ataca credinta si temeliile vietii (VIDEO, TVR) - Recomandari
  13. Pingback: CEA MAI MARE MATERNITATE DIN TARA ISI INCHIDE SECTIA PENTRU AVORTURI. Cei mai multi medici refuza sa mai omoare pruncii, pe motive religioase. DIRECTORUL SPITALULUI, MARIA STAMATIN – cunoscuta ca “INGER PAZITOR” AL COPIILOR (video) - Rec
  14. Pingback: La inceputul noului an bisericesc, CUVINTE VII SI TARI DE LA UN SFANT IN VIATA, PARINTELE EFREM DIN ARIZONA (mai 2014) : Cum sunt Raiul si Iadul? Ce sa facem ca sa ne mantuim astazi Despre SODOMIE si RAZBOIUL NUCLEAR: “Razboiul va incepe din cauza p
  15. Pingback: UCIDEREA PRUNCILOR NENASCUTI – RAZBOIUL IMPOTRIVA PRUNCULUI IISUS: Avortul ucide si pe cei vii. “AVORTUL, ULTIMA EXPLOATARE A FEMEII” (si video) - Recomandari
  16. Pingback: PARINTELE IOANICHIE BALAN (si audio) despre TAINA DUHOVNICEASCA A NASTERII PRUNCULUI IISUS IN NOI si CATASTROFA AVORTURILOR: “Ori supravietuim urmand lui Hristos, ori suntem niste Irozi blestemati care ucidem si sufletele noastre, si pruncii cei nev
  17. Pingback: IPS IUSTINIAN CHIRA despre CASATORIILE HOMOSEXUALE: O MONSTRUOZITATE, O NEBUNIE. “Va veni potopul peste noi, când Dumnezeu nu va putea răbda până în capăt fărădelegile noastre, va trimite peste noi biciul Său. Peste tot Globul” | Cuv
  18. Pingback: IPS TEOFAN (video) – predica la Nasterea Maicii Domnului, citandu-l pe Simion Mehedinti, cu referire la PRIMIREA REFUGIATILOR vs. PUSTIIREA TARII prin NE-NASTEREA COPIILOR: “Tu, popor român, să nu te temi dacă vor veni străinii peste tine!
  19. Pingback: CAMPANIE ANTI-AVORT LA SIBIU. Pr. Catalin Dumitrean: “SE DISTRUGE FAMILIA SI NEAMUL si acest lucru convine acelor forte care ne cer sa spunem raului bine si care vor sa distruga orice identitate”. NOUL COMUNISM MONDIAL? | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: O noua scandalizare a presei “liberale” fata de ora de religie. UNUI ELEV I S-A FACUT RAU VIZIONAND FILMUL DESPRE AVORT “STRIGATUL MUT”. Despre ipocrizia avortionistilor | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: Intrarea în biserică a Maicii Domnului: SFATURI PENTRU PĂRINȚI de la Presb. Florica Bațu-Ichim/ PREDICA PĂRINTELUI DOSOFTEI de la Putna despre PAZA CURĂȚIEI, căile de pierdere și cele de redobândire a ei: “Trebuie să avem încredere în
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare