Predica IPS Andrei la TAIEREA CAPULUI SF. IOAN BOTEZATORUL: “Vrajmasul de moarte al familiei este depravarea; CASATORIILE HOMOSEXUALE SUNT O SPURCACIUNE IN FATA LUI DUMNEZEU SI DARAMA FAMILIA” (video)/ IROD – PROTOTIPUL DESPOTULUI TIRAN: adulator al puternicilor, nimicitor al supusilor/ MOARTEA UNUI OM SE ASEAMANA PACATULUI SAU

29-08-2014 9 minute Sublinieri

Predica IPS Andrei Andreicut la hramul Manastirii Sfanta Treime, Bic

(29 august 2013):

– Vrajmasul de moarte al familiei este depravarea.

– Pacate oribile precum: divortul, incestul, desfraul, prostitutia, avortul s.a. – ar fi mai de inteles intr-o lume necrestina.

– Patimile care macina societatea duc la prabusirea familiei.

– Familia – forma sociala de baza, constand in sot, sotie si copii.

– Veacul nostru – mai pecetluit de erotism decat oricare alt veac.

– Atunci cand se prabuseste familia, suferim cu totii. Multele pacate din lume erodeaza temelia familiei crestine.

– Divorturile s-au triplat. Desfraul si incestul – pacate care rod la temelia familiei.

– Biserica staruie ca in noua varianta a Constitutiei sa se stipuleze clar ca familia este formata din barbat si femeie, plus copiii lor.

– Uniunile consensuale, casatoriile de proba, casatoriile intre persoane de acelasi sex – sunt in fata lui Dumnezeu o spurcaciune si darama temelia celei mai importante institutii de pe pamant, care duce lumea inainte: FAMILIA.

– Biserica spune fara incetare ca trebuie intarita familia.

– Nu putem concepe un alt fel de familie decat cea formata din sot si sotie (plus copiii lor).

– Niciodata n-au emigrat asa de multi oameni tineri din Romania din cauza saraciei – premise mari ca familia sa se destrame, cand unul dintre soti pleaca din tara.

***

1036

  • Doxologia:

Preasfințitul Corneliu, Episcopul Hușilor – Predică la sărbătoarea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul

Astăzi, Biserica, în mare tristețe, amintește de o crimă odioasă, perfidă, josnică, a unui despot, ce a lăsat istoriei un nume vrednic de dispreț și uitare. Obsesia crimei săvârșite de către regele Irod Antipa, fiul altui Irod, și acela, la fel de criminal și dezumanizat, îi apăsa cugetul și-i provoca mustrări ale conștiinței. Din acest motiv, când a aflat despre puterea vindecărilor și a cuvântului lui Iisus Mântuitorul, Irod își închipuia că Ioan Botezătorul, cel pe care-l ucisese, a înviat din morți: „Este Ioan, căruia eu am pus să i se taie capul, el s-a sculat din morți” (Marcu 6, 16). Ce afirmație lipsită de rușine, ce despot fără omenie, ce limbă poate, în public, cu lipsă de respect, să afirme crima și fărădelegea?

Relatarea morții tragice a marelui Prooroc Ioan, a celui ce a viețuit pe pământ asemeni unui înger, este prezentată în momentul în care regele Irod aude despre minunile săvârșite de Iisus Hristos, Domnul și Mântuitorul.

Irod Antipa, cel ce poartă răspunderea păcatului crimei, a uciderii Înaintemergătorului Domnului Hristos, uzurpase tronul, ca și tatăl său. Din cele pe care le stăpânise și le guvernase tatăl său, el moștenise Galileea și Pereea, până în anul 39 d. Hr.. Domnia lui este caracterizată de istorici ca fiind un compromis, fără egal, înaintea stăpânitorilor romani. Pentru menținerea privilegiilor sale, din slugărnicie față de împăratul Romei, Tiberiu, a ridicat, în cinstea acestuia, un întreg oraș, pe malul lacului Ghenizaret, numit Tiberiada, un oraș cu profund caracter cosmopolit, cu obiceiurile populației ce provocau indignare, și nu rareori, revolta evreilor pioși, care vedeau, în aceasta, trădarea obiceiurilor și legilor lor.

Ca orice despot tiran, Irod era un vicios, robit patimilor, corupt, dispus a adula pe cel mai puternic decât el, dar și la anihilarea și nimicirea totală a oricărui supus. Domnia lui este marcată de abuz, fărădelege și crimă, cea mai oribilă fiind decapitarea marelui și ultimului prooroc, Ioan. Conflictul dintre cei doi a apărut în momentul în care Irod și-a părăsit soția sa, fiica regelui Areta, din Damasc, și a luat ca soție pe Irodiada, soția fratelui său, Filip. Ioan Botezătorul, care venise în lume spre a o chema la pocăință, și a o pregăti pentru venirea Mântuitorului Iisus Hristos, nu putea tolera această faptă, ce nesocotea Legea și obiceiurile evreiești. Asemeni proorocului Ilie, care nu înceta a-l mustra pe un alt rege, imoral și idolatru, Ahab, Ioan se ridică necruțător, direct și fără nici o reținere, apostrofându-l pe Irod în public: „nu-ți este îngăduit să ai de soție pe femeia fratelui tău!” (Marcu 6, 18).

Glasul marelui prooroc răsuna, precum tunetul, împotriva adulterului ce se petrecea în viața vechiului Israel. De aceea, Irod îl stima pe prooroc, îl asculta cu bucurie, îi confirma cele ce i le prezenta ca fărădelegi, dar, din pricina Irodiadei, la începutul anului 29, se hotărî să-l închidă în temniță. În palatul Macherus din apropierea Mării Moarte, Ioan va sta în temniță aproape un an de zile. Irod îi aprecia felul proorocului, îl socotea așa cum era, sfânt, îi stârnise curiozitatea și oarecare teamă: „și auzindu-l (pe Ioan) multe făcea și cu drag îl asculta” (Marcu 6, 20). Din proprie inițiativă, Irod nu l-ar fi sacrificat niciodată pe Ioan. Asemeni suveranilor, era sensibil la viața de dincolo, și nu dorea să intre într-un conflict cu cei ce purtau, cu ei, mesajul ceresc.

Cea care i-a dorit moatrea era Irodiada, asemeni altor ticăloase femei din istorie, Izabela, Eudoxia, își urmărea victimele, până la anihilarea completă. În ciuda slăbiciunilor sale, Irod se împotrivea la a-și da consimțământul uciderii sfântului Ioan. Timpul petrecut în închisoare era oarecum favorabil profetului, suveranul îl chema adesea și îl provoca la discuții, ucenicii aveau permisiunea să-l viziteze, să primească sfaturi și îndemnuri. Parte dintre aceștia au venit la Mântuitorul, trimiși de Ioan, pentru a se convinge dacă suferința, prin care trecea el, era precursoare suferințelor prin care urma să 150-JohnBaptist_Beheading-56-800-478x600treacă Cel pe care-L prezentase lumii ca „Miel al lui Dumnezeu” (Ioan 1, 29).

Răspunsul Mântuitorului, la întrebările ucenicilor lui Ioan, a confirmat puterea și măreția sfințeniei acestuia:

„Ce ați ieșit să vedeți? Un prooroc? Da, zic vouă, și mai mare decât un prooroc. Că el este acela despre care s-a scris: Iată Eu trimit înaintea feței Tale pe îngerul Meu, care va pregăti calea Ta, înaintea Ta. Adevărat zic vouă: nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul, toți proorocii și Legea au proorocit până la Ioan” (Matei 11, 7-13).

Auzind, din închisoare, cuvintele Domnului, Ioan a putut rosti, din nou, cuvintele:

„Această bucurie a mea s-a împlinit” (Ioan 3, 29).

Cu prilejul zilei de naștere, sărbătorită cu fastul specific suveranilor, în timpul ospățului satanicesc, fiica Irodiadei, Salomeea, o altă ticăloasă, nedemnă de numele de femeie, a dansat în așa fel încât a provocat gândurile desfrâului, tuturor celor ce i-au privit dezmățul ei seducător. Sub influența beției, regele i-a promis jumătate din regatul lui, cu jurământ. La îndemnul mamei sale, cea plină de destrăbălare și gânduri de răzbunare, nespecifice unei tinere fete, în care altădată, rușinea, bunul simț și sensibilitatea erau firești, rău famata cere capul marelui prooroc. Îngroziți-vă ceruri, cum o destrăbălată cere să țină, în mâinile ei, capul cel sfânt, din care sângele curge, iar gura lui nu înceta să vorbească: „nu-ți este îngăduit să ai de soție pe femeia fratelui tău”! Ce privire au mai putut avea cele două criminale? Ce mâini au mai putut să mângâie, ajute, să liniștească, când ele erau pline de sânge nevinovat? Mai pot fi, vreodată, acestea, numite femei? Mai pot fi socotite vreodată purtătoare de viață, când ele, în propriile mâini, au ținut capul cel sfânt al celui mai mare prooroc?

Regele s-a mâhnit adânc, dar pentru a nu-și călca jurământul, a poruncit uciderea sfântului Ioan. Irod preferă să respecte un jurământ făcut la patima beției și desfrâului, prestigiul său, înaintea supușilor săi adulatori, a cântărit mai mult decât viața unui om sfânt, de aceea, lipsit de orice scrupule, fără conștiința consecințelor, a fost capabil de această crimă, care a zguduit orice om, cu rațiune și responsabilitate.

Acest rege criminal a întrecut în răutate, prin crima săvârșită, mulți despoți, de aceea Domnul l-a numit „vulpe” (Luca 13, 32), apelativ ce a evidențiat duplicitatea și cinismul tiranului. În momentul când Domnul va fi arestat și trimis de la Pilat la Irod, acesta nădăjduia că va fi martorul unei minuni, punându-i tot felul de întrebări, asemeni unui interogatoriu. Celui care a omorât pe cel mai mare prooroc, Iisus nu-i va da nici un răspuns. Nu era vrednic de a asculta cuvântul Domnului, un mărgăritar nu putea fi aruncat înaintea unui porc. Călăul Botezătorului era prezent și în drama Patimilor, prin sfârșitul său tragic, Ioan a anticipat și crucea Domnului.

Pe linia misiunii sale, care consta în mustrări adresate celor păcătoși, cu îndemnul de a-și schimba viața, el a pătimit, spre a păstra, nealterat, vechiul așezământ, lui fiindu-i rezervat dreptul și privilegiul de a-L prezenta lumii pe Mântuitorul ei. În el ardea flacăra credinței, care lumina și încălzea sufletele. Altă dată, Domnul a spus despre el: „Acela era făclia care arde și luminează”(Ioan 5, 35). Această lumină, ce strălucea, era rodul lucrării Duhului Sfânt, Care s-a coborât peste profet, umplându-l de har, încă din pântecele mamei lui, tot datorită prezenței Duhului Sfânt, a trăit asemeni unui înger pe pământ, biruind cele potrivnice vieții, el având chemarea unică de a privi cerurile deschise și a auzi glasul Celui nevăzut, Care îl încredințează de dumnezeirea propriului Fiu, în apa râului Iordan.

Moartea sa tragică a precedat momentul minunii înmulțirii pâinilor, ca anticipare a tainei euharistice, dar și mărturisirea lui Petru, moment ce va anunța taina întemeierii Bisericii celei vii, lucrătoare și biruitoare. Aceste întâmplări vor marca începutul unei noi etape istorice, a mântuirii lumii.

Sfintele Evanghelii ne relatează că ucenicii lui Ioan au venit și au luat trupul lui, punându-l în mormânt. Apoi, au vestit pe Mântuitorul despre crima și fărădelegea săvârșită de mai marii timpului, care, mereu, au abuzat de soarta supușilor lor. Moartea sfântului Prooroc L-a tulburat adânc pe Domnul și Mântuitorul nostru, de aceea, El s-a retras în singurătatea pustiului, nerostind niciun cuvânt cu această tristă și nefericită întâmplare. La crima săvârșită, cu sete de răzbunare, ce mai putea fi de spus? Răul nu are niciodată nume, nici atenția nu trebuie acordată și centrată asupra lui. Moartea Botezătorului era un preludiu la propria Sa moarte. „Pe care dintre prooroci nu au prigonit părinții voștri?” îi va întreba primul martir al Bisericii, Ștefan, pe inchizitorii sinedriului (Faptele Apostolilor 7, 52).

Astăzi Biserica a rânduit zi de post și tristețe pentru sfârșitul tragic al marelui Prooroc. Împovărați de atâtea griji, să privim la propriul nostru sfârșit, pregătindu-ne pentru el. Sfârșit creștinesc, fără durere, neînfruntat, în pace, și răspuns bun la înfricoșata Judecată, a lui Hristos Dumnezeu, să cerem!

Aceeaşi destinaţie

Sfântul ocrotitor al monahismului şi-a primit mucenicia, pentru a fi apărat legătura sfântă a căsătoriei. Sfântul Ioan ne descoperă că, aceste două chemări sunt cărări îngemănate, ce duc la aceeaşi destinaţie: dragostea neprihănită pentru Dumnezeu.

(John Oliver, Atingând cerul- cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam, Editura Teosis, Oradea, 2010, p. 101)

Pedepsirea lui Irod, a Irodiadei și a Salomeei

The_Beheading_of_St_John_the_Baptist_-_Google_Art_ProjectDupă uciderea Sfântului Ioan Botezătorul, Irod a continuat să guverneze, pentru o anumită perioadă de timp. Ponțiu Pilat, guvernatorul Iudeii, mai târziu L-a trimis pe Iisus Hristos la el, de Care și-a bătut joc (Luca 23, 7-12).

Judecata lui Dumnezeu a venit asupra lui Irod, a Irodiadei și a Salomeei, chiar în timpul vieții lor pământești.

Regele arab, Aretas, a făcut război împotriva lui Irod. Învins, Irod a căzut victimă mâniei împăratului roman, Gaius Caligula (37-41) și a fost exilat, împreună cu Irodiada și Salomeea, prima oară în Galia, apoi în Spania.

Dacă observați cum mor oamenii, veți vedea că moartea unui om se aseamănă, de obicei, cu păcatul său. După cum este scris: „Căci toți cei ce ridică sabia, de sabie vor pieri” (Matei 26:52). Fiecare păcat este un cuțit și oamenii, de obicei, sunt uciși prin păcatul pe care l-au comis cel mai ușor.

Un exemplu în acest sens ne este dat de către Salomeea, fiica ticăloasă a Irodiadei, care a cerut și a primit de la Irod, capul Sfântului Ioan Botezătorul, pe o tipsie. Trăind în Spania, în orașul Lerida [Loredo], împreună cu exilații Irod și Irodiada, într-o iarnă, Salomeea a vrut să traverseze râul înghețat, Sikaris. Dar gheața s-a rupt și a căzut în apă până la gât. Gheața s-a strâns în jurul gâtului ei și ea se rotea, dansând cu picioarele în apă, precum a dansat cândva la curtea lui Irod. Cu toate acestea, nu a putut nici să se ridice, nici să se scufunde, până când o bucată ascuțită de gheață i-a retezat capul. Apa i-a purtat trupul în aval, iar capul a fost adus Irodiadei pe o tipsie, precum odată a fost adus capul Sfântului Ioan Botezătorul.

Iată cât de mult se aseamănă moartea cu păcatul comis!

traducere şi adaptare: Ioan-Lucian Radu
sursa: http://www.johnsanidopoulos.com

Cum a fost izbăvit în chip minunat un monah de către Sfântul Ioan Botezătorul

Un oarecare monah dintre proestoşii Sfintei noastre Mănăstiri, aflând că scriu în cronica mănăstirii minunile săvârşite de-a lungul vremii de către Sfântul Ioan Botezătorul, spre slava şi cinstea lui, m-a cercetat la chilie şi mi-a destănuit ceea ce i s-a întâmplat, rugându-mă mai întâi să nu-i menţionez numele, nici să-l fac cunoscut cuiva. După ce i-am făgăduit, a prins curaj şi mi-a povestit următoarele:

“Eu, frate Lazar, aşa cum îţi aminteşti, la începutul lunii iulie a anului trecut, 1995, am fost trimis de mănăstire la Tesalonic pentru a cumpăra diferite alimente şi lucruri necesare mănăstirii. Ajungând în Tesalonic, am tras, după obicei, la un hotel, unde am şi rămas peste noapte. Dar, vai mie, ticălosului, din lucrarea satanică am căzut într-o mare şi neaşteptată ispită. Dacă nu ar fi apucat înainte Harul dumnezeiesc şi ajutorul Sfântului Ioan Botezătorul, nu ştiu ce s-ar fi ales cu viaţa mea şi dacă aş mai fi fost astăzi în mănăstire”.

Şi spunând acestea, monahul a început să plângă amintindu-şi înfricoşătoarea încercare prin care a trecut, precum şi minunata lui izbăvire ce a urmat. Apoi a tăcut pentru paina vreme. Eu, încurajându-l să-mi povestească ceea ce i s-a întâmplat, i-am făgăduit din nou că această povestire se va socoti ca o mărturisire şi nimeni nu va afla vreodata numele lui, nici chiar egumenul. Auzind acestea, a continuat:

“Fratele meu, s-a întâmplat ca în camera vecină să găzduiască, împreună cu fratele ei, o tânără frumoasă din unul din satele din Halkidikis, pe care cu vreo zece ani în urmă o cunoscusem, mică fiind, în casa ei părintească, fiindcă familia ei era cunoscută de mănăstire. În acea noapte s-a întâmplat ca fratele fetei să lipsească de la hotel. Tocmai se înnoptase şi eram singur în camera mea, când fata, aflând despre mine că stau în cutare cameră, a venit să mă viziteze în Elena Murariu, Bucuresti, expo Cotroceni 11virtutea faptului că ne cunoşteam, aşa cum am spus mai înainte. După obişnuita salutare, ne-am prins în discuţie. După ce am întrebat-o despre tatăl ei şi despre ceilalţi membri ai familiei ei, iar ea m-a întrebat despre unii părinţi din mănăstire pe care îi cunoştea, în cele din urmă fata m-a chemat în camera ei să mă ospăteze din mâncarea rămasă de la fratele ei, care lipsea, şi să-mi dăruiască nişte fructe pe care le adusese din sat.

La început m-am împotrivit şi am refuzat propunerea ei, însă ea insista. În cele din urmă m-a prins de mână şi mi-a spus: «Mergem numai o clipă şi te vei întoarce imediat». O, ce nenorocire, fratele meu! Îţi dai seama în ce situaţie grea mă aflam? Pe de o parte, cugetam la absurda, necuviincioasa şi meşteşugita cursă a vrăjmaşului, pe de alta, eram atras de cuvintele ei dulci, de frumuseţea feciorească, de săgeţile aprinse de noapte, de singurătate, de legea potrivnică ce se află în mădularele trupului… Ameţisem şi începusem să cedez voii ei. Cu toate acestea nu încetam să-l rog din adâncul sufletului pe Sfântul Ioan să mă apere şi să nu devin jucăria şi batjocora demonilor….

Şi ca să nu mai lungesc vorba, am mers în camera ei, care era în celălalt capăt al etajului, la o depărtare destul de mare de camera mea. De îndată ce am intrat în cameră, a încuiat bine uşa şi se pregătea să mă sărute… Închipuieşte-ţi acum bucuria şi strigătele demonilor pentru biruinţa lor aproape împlinită. Dar, o minunate sunt lucrurile tale, Ocrotitorule cel mare al nostru, preaslăvite Botezătorule şi Înaintemergătorule al Domnului!

În timp ce credeam un fapt deja săvârşit zdrobirea şi căderea mea în păcat, deodată un fulger strălucitor a străbătut toată camera, ca şi cum ar fi fost luminată de multe becuri electrice. Iar în mijlocul acestei lumini fulgerătoare s-a arătat marele Înaintemergător, care m-a apucat de piept şi într-o clipă, fără să-mi dau seama cum, m-am aflat în camera mea din cealaltă parte a etajului.

Venindu-mi întru sine din uimirea ce m-a cuprins şi dându-şi seama de ajutorul şi ocrotirea pe care le-am avut de la sfântul nostru ocrotitor, Înaintemergătorul Domnului, toată noaptea aceea am petrecut-o în lacrimi de bucurie, de recunoştinţă şi de evlavie, mulţumindu-i cu căldură, rugându-mă şi minunându-mă de marea dragoste şi de ocrotire pe care le are faţă de noi, monahii dionisiaţi, neînsemnaţii lui fii”.

Atunci eu i-am spus:

”Sfinţia Ta, ca om, ai alunecat şi urmarea acestei căderi ar fi fost o mare pagubă sufletească, însă Preabunul Dumnezeu te-a acoperit pentru ascultarea pe care o săvârşeai. Iar pentru rugăciunile părinţilor mănăstirii, a intervenit Sfântul Ioan Botezătorul, ocrotitorul mănăstirii şi te-a izbăvit de la o mare cădere sufletească”.

(Monahul Lazăr Dionisiatul, Povestiri dionisiatice, Editura Evanghelismos, pp. 132-135)

George-Korids-St.-John-The-Baptist


Categorii

Cultura desfraului, Homosexualitate, IPS Andrei Andreicut, PS Corneliu Barladeanul, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Sarbatori, comemorari, sfinti, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “Predica IPS Andrei la TAIEREA CAPULUI SF. IOAN BOTEZATORUL: “Vrajmasul de moarte al familiei este depravarea; CASATORIILE HOMOSEXUALE SUNT O SPURCACIUNE IN FATA LUI DUMNEZEU SI DARAMA FAMILIA” (video)/ IROD – PROTOTIPUL DESPOTULUI TIRAN: adulator al puternicilor, nimicitor al supusilor/ MOARTEA UNUI OM SE ASEAMANA PACATULUI SAU

  1. Va multumesc pentru aceste cuvinte is iscusite si Povestea monahului cel salvat de la desfrau de minunatului si nostru Sfantul Ioan Botezatorul. Asa sa ne ajute si pe noi toti la vreme de necaz sau ispita. Slava Lui Dumnezeu pentru sfintii Sai.

  2. Pingback: MITROPOLITUL ANDREI, la sarbatoarea de la Nicula, despre PLANSUL MAICII DOMNULUI PENTRU TRAGEDIA DISOLUTIEI FAMILIEI CRESTINE SI SUFERINTELE COPIILOR TRAUMATIZATI: “Oamenii divorteaza usor pentru ca nu mai au credinta si viata de rugaciune… Ne
  3. Pingback: “S-a dat cap de sfant pe trup de desfranata…” – CHIPUL LUI IROD DIN NOI, “masochismul duhovnicesc”, superficialitatea si radacinile ascunse ale pacatului; GLASUL SFANTULUI IOAN DIN NOI – mustrarea dureroasa a cons
  4. Pingback: “S-a dat cap de sfant pe trup de desfranata…” – CHIPUL LUI IROD DIN NOI, “masochismul duhovnicesc”, superficialitatea si radacinile ascunse ale pacatului; GLASUL SFANTULUI IOAN DIN NOI – mustrarea constiintei, pe
  5. Pingback: Predica Parintelui Petroniu Tanase la TAIEREA CAPULUI SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL. “Petrecerile cu beţii şi jocuri sunt pricină de multe şi grele păcate, căci acolo este de față diavolul…” | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: “Oamenii laudă cuvântul lui Dumnezeu atâta timp cât nu le scoate la lumină păcatele…” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare