DECIZIA CCR PRIVIND ORA DE RELIGIE. Cale libera pentru abuzurile impotriva profesorilor si elevilor/ CUM DEVINE ANTICRESTINISMUL NORMALITATE SI CREDINTA EXTREMISM

15-11-2014 7 minute Sublinieri

13_elev_ora_de_religie

În urmă cu câțiva ani eram elevă la un liceu de renume din București și, cu toate că în spațiul public nu exista o dezbatere coerentă despre ora de religie, conducerea liceului nostru a decis să facă o schimbare.

La începutul clasei a XI-a am fost informați că, dacă vrem să continuăm studierea acestei discipline, trebuie să se strângă semnături și să depunem cereri. În timp ce elevii au început imediat să facă acest demers din proprie inițiativă, unii profesorii au încercat să-i convingă să nu semneze și să nu depună cererile respective. La început au făcut acest lucru soft, prin discuții. Când au văzut că nu reușesc, a început etapa hard, amenințări și presiuni. La asta greu rezistă un elev, așa că mulți colegi au renunțat să mai facă cerere, deși nu aveau nimic împotriva orei de religie. Pe baza puținelor cereri, conducerea liceului a spus că elevii nu doresc să studieze religie. S-au împuținat elevii care făceau religie, a trebuit să se împuțineze și profesorii care predau, așa că unii au plecat din liceu.

Următorul pas a fost ca la orele de religie care se mai făceau să fie aduse mereu inspecții și controale. Brusc, conducerea liceului era preocupată de calitatea orei de religiei! Ei, să fim serioși, unde ne credem? Scopul era presiunea asupra profesorilor. Au mai plecat unii.

La cei tari de cerbice comisiile și conducerea liceului au început să le acorde punctaje slabe pentru activitate sau să-i penalizeze, încât să nu mai fie eligibili pentru predarea orei de religie. Au mai plecat o serie.

Sfârșitul a fost cel dorit de conducerea liceului: în scurt timp ora de religie a fost scoasă cu totul din programa celor patru ani de studiu și nu a mai fost reintrodusă. Probabil au avut o premoniție că viitorii boboci nu vor depune cereri să facă religie…

Nu a fost deloc comic.

Îmi amintesc situația unei profesoare foarte bună, ca pregătire, ca atitudine, ca mod de comunicare cu elevii, un model de comportament și în cancelarie – pe cât am aflat ca elev. A fost printre ultimii care a plecat. Dar atât a fost de umilită, încât a părăsit sistemul de învățământ pentru totdeauna. Și câtă nevoie este de profesori cu vocație, indiferent de materia pe care o predau!

Și mai țin minte ceva, ce nu am să uit niciodată. Conducerea liceului era cea care trebuia să supravegheze armonia dintre elevi, să vegheze ca noi să nu plecăm după bac și să trântim ușa cu ură pentru locul unde am stat patru ani. Nu știu dacă unii au plecat cu ură, dar unii elevi au plecat cu o mare dezamăgire. Cei care făceau mișto de aspectele religioase și batjocoreau pe elevii care mergeau la biserică ori făceau gesturi creștine au prins aripi. Negre. Agresive. Sub acoperirea conducerii. Și nu numai ei, ci și unii profesori. Așa că la ore trebuia să-ți ții gura pe probleme de religie; în cazul în care nu o batjocoreai, desigur, că atunci erai bine văzut dacă erai cu gura mare.

CCR a validat azi, din cel mai înalt for al justiției din România, primul pas al conducerii liceului meu. O să urmeze și validarea celorlalți pași?

Eu nu am curajul să semnez cu numele real acest articol. Sper să se găsească alții mai curajoși decât mine care să împiedice ceilalți pași. Mai sunt BĂRBAȚI în România? Mai sunt MAME în România?

Curtea Constituţională a decis de curând că elevii trebuie să spună când vor să participe la orele de Religie, nu când nu vor, aprobând cererea lui Emil Moise, omul care a cerut oprirea difuzării rugăciunii Tatăl Nostru de la Radio România, precum şi scoaterea icoanelor din şcoli.

Ce spunea la vremea respectivă, pe acest subiect, Horia Roman Patapievici.

De curînd [articolul scris în sep. 2007], Asociația “Solidaritatea pentru libertate de conștiință” a cerut Societății Române de Radiodifuziune să dispună oprirea difuzării rugăciunii Tatăl Nostru, care, împreună cu Imnul Național, este transmisă la începutul și sfîrșitul programelor zilnice ale posturilor publice de radio. Motivul invocat a fost încălcarea neutralității confesionale a statului. Cu acest argument, s-ar fi putut foarte bine și interzicerea Imnului Național, deoarece acesta, numindu-se “Deșteaptă-te române”, încalcă fără echivoc neutralitatea etnică a statului român și reprezintă o clară discriminare la adresa tuturor minorităților naționale, inclusiv cea maghiară. Deocamdată, însă, obiectivul pare a fi doar creștinismul.

În trecutul recent (noiembrie 2006), “Solidaritatea pentru libertate de conștiință” și-a legat numele de campania pentru scoaterea icoanelor din școli, inițiată cu câteva luni mai devreme de un profesor de filozofie din Buzău, care reclamă autorităților publice un lucru, pentru mine, straniu: acela că fetița sa (11 ani, elevă la un liceu) suferă traume psihologice care urmare a faptului că e zilnic expusă imaginilor religioase creștin-ortodoxe. Motivul invocat de tată? Creștinismul ortodox “practică inferiorizarea femeii”, “afectează demnitatea personală a copiilor” și întreține o “atmosferă ostilă și degradantă”, care “periclitează dezvoltarea mentală, spirituală, morală și socială” a elevilor. Pe scurt, creștinismul ortodox ar avea asupra elevilor ca abuzul sexual.

Această comparație nu apare în Petiția înaintată autorităților la 12 august 2006 de către profesorul de filozofie din Buzău, dar apare în mai multe rânduri expresia “abuzați”, atunci când petentul se referă la efectul avut de icoane asupra elevilor: or, întrucît petiția ne plimbă cu luxurianță pe toată harta legală a abuzurilor și discriminărilor, suntem forțați să admitem că termenul de “abuz” este, pentru eruditul autor, un terminus technicus: “abuz” și “copil” se asociază, în această literatură, numai sexual (de aceea mi-am permis asocierea). Oricum, în concepția autorului, precum și a tuturor celor care s-au asociat petiției, inclusiv a autorității numite Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (o instituție care a fost înființată de guvernul Năstase “pe șest”, fără a fi vreodată discutată oportunitatea existenței ei în Parlament, necum să se fi inițiat o dezbatere publică privind rațiunea ei de a fi), e limpede că imaginile religioase creștine îi abuzează pe copii. Pe scurt, icoanele reprezintă o instigare la ceva rău. (Semnatarii nu par să creadă că mesajele sexuale explicite ale aproape tuturor reclamelor ar dăuna elevilor, nici că vulgaritatea agresivă a majorității emisiunilor de divertisment ar constitui o problemă; ei se simt agresați de icoane, care au mesaj spiritual, care le displace, nu de vulgaritate, care are un altfel de mesaj, care însă le e pe plac, întrucît e pesemne e în deplin acord cu antropoligia lor reducționistă).

Am dat aceste citate din Petiția care cere eliminarea icoanelor din școli (să reamintim aici că icoanele incriminate se află acolo prin decizia comună a părinților și a profesorilor, fără implicarea ministerului) pentru a sugera cititorilor că acest gen de acțiune spune prin stilistica lui mai mult decît lasă să transpară argumentarea lui. Argumentel sunt din registrul legal și retoric tipic pentru mișcările de drepturile omului din anii ’90 ai secolului trecut. Stilistica, însă, e mai mult decât evident, aparține fanatismului de totdeauna. Suntem încă relativ insensibili la acest tip de fanatism (fanatismul anticreștin, deghizat în militantism de drepturile omului), deoarece mentalul nostru asociază în mod tradițional fanatismul cu religia, iar drepturile omului cu moderația. Or, ceea ce au adus nou anii ’90 ai secolului trecut în configurarea ideologică a modernității a fost legitimarea publică a unor privilegii de atitudine pentru anumite grupuri minoritare, revendicate de activiști în numele drepturilor fundamentale ale omului. De pildă, proferarea de gesturi obscene în public e calificată, potrivit Codului penal, ca atentat la bunele moravuri. Nu și atunci cînd gesturile obscene sunt ostentativ proferate în defilările de tip “Gay Parade”: în aceste cazuri Codul penal se suspendă, pentru că persoanele gay, prin activismul care a asimilat drepturile omului cu dreptul de a fi homosexual, și-au cîștigat dreptul (de fapt, privilegiul) de a fi obscene în public, ceea ce pentru toate celelalte persoane a rămas un fapt pur și simplu penal.

Cum se ajunge aici? Simplu: prin activismul unei minorități care militează în numele drepturilor omului după principii leniniste. Firește, nu este vorba de drepturile fundamentale ale omului, care sunt universale, ci de anumite privilegii de atitudine, discriminatorii în sens invers, care sunt băgate pe gîtul majorităților, spre culpabilizarea colectivă, cu ajutorul unui sofism de tipul următor: acceptați privilegiul pe care îl revendicăm ca drept al omului, facem pace; nu îș acceptați, declarăm război, pentru că violați drepturile omului. Astfel, o atitudine marginală (pentru o stare dată a societății) este promovată ca trebuind obligatoriu să devină centrală; majoritățile cedează șantajului emoțional, eliberează centrul, iar în golul astfel creat se instalează, triumfătoare, atitudinea marginală.

În cazul acestei acțiuni susținute anul trecut de “Solidaritatea pentru libertatea de conștiință” (înlăturarea icoanelor) toate datele stilistice trădează fanatismul. Numai fanaticul reacționează intolerant la simbolurile unei religii care nu este a lui. Numai un fanatic (anticreștin) își poate imagina că imaginea Maicii Domnului întreține o “atmosferă ostilă și degradantă”, și că poate avea drept mesaj subliminal “inferiorizarea femeii”. Numai un anticreștin fanatic poate susține că vederea unei icoane că vederea unei icoane “afectează demnitatea personală a copiilor” și că religia creștină “periclitează dezvoltarea mentală, spirituală, morală și socială” a elevilor. Aceste afirmații nu trebuie combătute, pentru că falsitatea lor istorică, psihologică și socială este totală. Nu poți combate, de pildă, afirmația cuiva care susține că studiul matematicilor prostește ori că logica îngrădește libertatea de gîndire. Neavînd riguros nici un sîmbure de adevăr, aceste afirmații nu pot fi combătute. Singurul lucru care poate fi combătut este pretenția aflată în spatele lor, anume aceea că psihologia din care ele emană ar fi neutră și descriptivă, adică normală. Ei bine, nu e. Psihologia din care emană acest tip de repulsii compulsive este a fanaticului, iar fanatismul, el, trebuie combătut ca periculos pentru pacea socială.

După ce a bifat anul trecut acțiunea “jos icoanele”, anul acesta “Solidaritatea pentru libertate de conștiință” se ocupă de acțiunea “jos rugăciunea Tatăl Nostru”. Scopul, probabil, este eliminarea sistematică a tuturor simbolurilor creștine din spațiul public.Nu le reproșez acțiunea (anticreștinii sunt liberi să fie anticreștini), le contest însă camuflajul, pentru că își maschează anticreștinismul într-o retorică de tip drepturile omului, ceea ce constituie o fraudă. Căci această asociație nu militează pentru libertatea de conștiință (ceea ce ține de drepturile fundamentale ale omului), ci de libertatea de conștiință împotriva creștinismului (ceea ce face din ea o sectă parareligioasă între multe altele).

În vechime, centrul era fixat prin afirmația “Dumnezeu există”, iar opoziția extremistă prin constatarea “Zis-a cel nebun în inima sa: «Nu este Dumnezeu» Stricatu-s-au oamenii și urîți s-au făcut întru îndeletnicirile lor. Nu este cel ce face bunătate, nu este pînă la unul (Psalmul 13,I). Afirmația “Dumnezeu există” era considerată neutră și normală, iar negarea ei, “Nu este Dumnezeu”, era considerată nu doar greșită, nu doar extremistă, ci nenaturală? adică rezultatul unui proces teoretic de falsificare și distorsionare a realității (noi am spune “de natură ideologică”).

ASTĂZI, lucrurile s-au inversat. Poziția “Nu este Dumnezeu” s-a impus deja în societățile secularizate din Occident ca fiind, ea, neutră și, deci, normală ? ceea ce înseamnă că e singura poziție de la sine înțeleasă, care nu are nevoie de o explicație pentru a fi înțeleasă. A devenit un dat, cum înainte un dat fusese afirmația contrară. Perspectiva afirmației “Nu este Dumnezeu” a ajuns să definească azi normalitatea publică și în funcție de ea se stabilește atît conținutul toleranței, cît și limitele ei. Dimpotrivă, afirmația “Dumnezeu există” a ajuns să fie percepută ca partizană, potențial extremistă și rezultatul unei construcții teoretice ideologizate.

La noi, toată strădania unor asociații precum “Solidaritatea pentru libertate de conștiință” este să prezinte intoleranța față de simbolurile creștin-ortodoxe ca fiind neutralitate. Or, cum poți să faci niște oameni normali să priceapă intoleranța ca fiind neutralitate? Într-un singur fel: redefinind poziția centrală. Adică deplasînd sistemul de referință în așa fel încît atitudinea de excludere a creștinismului să ajungă centrală în raport cu valorile spațiului public, iar intoleranța față de creștinism să poată apărea ca fiind o veritabilă neutralitate. Consecința imediată a aceste “deplasări de sistem de referință” va fi ca simpla prezență a simbolurilor creștine în spațiul public să apară ca fiind un abuz. În acest mod, apărătorii păstrării în spațiul public a simbolurilor care în mod normal, potrivit tradiției, se află deja acolo vor putea fi prezenați ca extremiști, fanatici, adversari ai egalității de tratament și dușmani au drepturilor omului. Adică o mistificare de proporții.

Metoda de acțiune publică este deja verificată. Asociațiile de tipul “Solidarității pentru libertate de conștiință” vor șantaja instituțiile noastre oportuniste și corupte cu “drepturile omului” și cu “legislatia europeană”, folosind sofismul care deja a funcționat în Occident, în practica minorităților leniniste: dacă acceptați privilegiul pe care îl revendicăm ca drept al omului, facem pace; dacă nu îl acceptați, vă denunțăm Europei, cu argumentul că încălcați drepturile omului. Vor încerca, altfel spus, să redefinească neutralitatea ca decurgînd din ateism, iar extremismul din credință.

Așa se face legitimarea publică a anticreștinismului: cu ajutorul acestui mecanism de punere a opiniei publice, prin manipularea insituțiilor, în fața faptului împlinit; și cu evitarea totală a dezbaterii publice, pe care, în bătălia substituirii creștinismului cu anticreștinismul, asociațiile anticreștine ar pierde-o cu siguranță. Ideea este să ne prefacem că suntem democrați pentru a ocoli cel mai bine democrația.

Articol publicat în numărul 9 (36), din septembrie 2007, al revistei Idei în Dialog, preluat de AICI.

Nota noastra:

Articolul lui Patapievici, cum s-a precizat, a fost scris in 2007. Astazi, cand la initiativa aceluiasi “fanatic”, CCR a decis intr-un sens care, aparent, atenteaza la un drept fundamental reprezentat de “ora de religie”, HRP nu a mai reiterat nimic din pozitia sa. Desi s-a intamplat exact ceea ce descria cu precizie, pe atunci: institutii “oportuniste” si “corupte” santajate de activisti anticrestini si fortate, cel mai probabil, de “partenerii euro-atlantici”, au luat decizii prin care “pozitia centrala a fost redefinita total”. Acum nu mai trebuie sa depui cerere pentru ca religia sa nu fie materie de invatamant pentru copilul tau, ci trebuie sa se faca, probabil, invers: sa depui cerere ca sa aiba dreptul copilul tau la educatie religioasa. Pe plan simbolic, anticrestinismul, mai precis, anti-ortodoxia fortelor care lucreaza in acest sens, castiga teren, castiga institutii strategice si incepe sa defineasca excluderea BOR din politica, social, educatie, cultura, ca normalitate, iar prezenta ei in toate acestea drept “Ev Mediu”, “obscurantism”, “fundamentalism”.


Categorii

1. DIVERSE, Educatie, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Scoala romaneasca

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

51 Commentarii la “DECIZIA CCR PRIVIND ORA DE RELIGIE. Cale libera pentru abuzurile impotriva profesorilor si elevilor/ CUM DEVINE ANTICRESTINISMUL NORMALITATE SI CREDINTA EXTREMISM

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Apopo’, D-le EMIL Moise!
    Dvs. sunteti profesor de filosofie nu-i asa?
    Va considerati disciplina pe care o predati elevilor din scoala dvs, “stiinta” sau doar o disciplina recunoscuta de stat?
    Sunteti de accord cu mine ca asupra opiniilor si chiar sistemelor filosofice nu au cazut de accord , toti oamenii, incusiv cei din tarile civilizate si dezvoltate despre care faceti atata caz in argumentele dvs pe care le exprimati cu vehementa impotriva Religiei Crestine?
    Prin urmare si carevasazica dvs…ca profesor, PREDATI intr-o scoala din Romania, publica, laica, de stat, o “disciplina” de invatamant cu privire la care statutul “stiintific” al sau i-a fost contestat chiar de catre unii filosofi, incepand din secolul al 19-lea?!
    Si pe deasupra mai sunteti SI PLATIT de stat, adica din Banii Romanilor!
    Si pentru ce OARE sunteti platit, din banii romanilor, D-le Profesor De Filosofie? Pentru a-i invata pe elevii romani, conceptii filosofice care sunt valabile doar in mod relativ si nu absolut si pe care alte stiinte precum Psihologia sau Psihiatria sau chiar PEDAGOGIA moderna actuala le CONTESTA calitatea de “conceptii stiintifice”?
    In alte cuvinte spus unii dintre romani va pot (de data asta nu spun “acuza”, ca sa nu credeti sufer de sindromul acuzarii semenilor) hai sa spunem “lua in bascalie si peste picior” ca LE VINDETI GOGOSI elevilor, imbrcate in limbaj poozitivist cu iz stiintific, si sub eticheta de “gandire logica si critica”…Mai mult decat atat alti romani se pot supara si spune ca ei nu vor sa mai plateasca… din banii lor astfel de profesori…”filosofi” ! Iar dvs…veti argumnenta ca disciplina dvs este recunoscuta der stat si INCLUSA in corpul didactic al disciplinelor care se studiaza in scolile din Romania, mai ales in cele cu profil umanist!
    DAR nu despre RELATIVITATEA conceptiilor fiosofice am vrut sa va scriu din nou, ci pentru altceva…respective pentru ca vreau sa va intreb ceva IMPORTANT, D-le Prof. de Filosofie EMIL Moise, si anume:
    Oare pentru ora de Filosofie si pentru Disciplina de Filosofie pe care o predati, in scoala dvs. AVETI vreun ACCEPT SCRIS al parintilor copiilor pe care ii educati? Sau aveti un accord PREZUMAT? Atata vreme cat parintii acelor elevi nu si-au exprimat in mod expres doleanta de a-si retrage sau mentine copii lor de le si la ora de Filosofie?! Carevasazica va predati disciplina pe baza unui accord NEexprimat…in scris al parintilor, care este dioar PREZUMAT…!
    Si totusi va castigati ASA si nu atfel painea si existent D-le Profesor, traind din FILOSOFIE si din teorii, conceptii si idei FILOSOFICE…!
    Atunci D-le Profesor de Filosofie, oare de ce nu puteti sa acceptati logic (fiidca dvs. Pomeniti mereu acest cuvant “logica”), ca acelasi ACCORD al parintilor tot NEexprimat in scris este valabil pana la toamna…SI pentru ca TOTI copiii care ACUM studiaza Religia Crestina sau alta, in scolile de stat din Romania, si respectiv pentru STUDIEREA Religie, astfel incat Profesorii de Religie SA poata SA-SI termine PREDAREA pe anul acesta!
    Ce anume vi se pare “diabolic” D-le Profesor de Filosofie, pana in toamna acestui an cu privire la predarea Religiei? Atata vreme cat PROGRAMA scolara este deja stabilita de Ministerul Invatamantului?
    Inca ceva D-le Profesor, va indoiti cumva ca Profesorii De Religie Crestina au o pregatire academica si universitara inferioara celei pe care o posedati dvs?
    Sau considerati ca prestigiul si calitatatea si functia si statul social si professional al dvs de profesor de filosofie sunt cumva superioare celor de Profesor de Religie?
    Va aduc la cunostiinta ca voi pune in discutie in fata autoritatilor competente ale statului roman “ACCORDUL” pe care parintii copiilor romani trebuie sa si-l exprime EXPRES pentru studierea de catre copiii lor a disciplinelor filosofice…in scolile de stat din Romania, urmand TOCMAI exemplul demersurilor dvs…si as vrea sa va vad cum veti reactiona daca in viitor unii colegi de breasla ai dvs (evident altii decat profesorii stigmatizati de Religie…) vor reactiona fata de dvs ca urmare a pierderii posibilitatii de a-si profesa meseria…?!
    O ultima idee, puteti sa-mi dati un exemplu macar de filosofi de pe teritoriul Romaniei, care au adus contributie majora la pastrarea UNITATII de limba si cultura a romanilor, in perioada in care romanii traiau divizati si sub jugul opresor al neamurilor vecine, asa cum a facut-o spre exemplu celebru BADEA CARTAN cu cartile sale bisericesti si ortodoxe?
    Ca sa fiu mai explicit, v-ati ales atat de imprudent sa loviti in Religia Crestina Ortodoxa datorita careia s-a pastrat veacuri de-a randul UNITATEA romanilor si care a fost cauza si izvorul a nenumarate creatii culturale care au rasarit si stralucit pe acest frumos pamant, numit Romania! Pacat…ca un filosof ca dvs. nu a putut surprinde FRUMUSETEA intelepciunii populare care a izvorat din Religia Crestina…!
    Deci D-le Profesor sa ramai cu acest capat de la mine…NE vedem in fata Organelor statului…!
    Fara stima!

  2. @admin
    M-aş rezuma la argumente şi fapte dacă despre asta ar fi vorba. Însă nu despre asta vorbim aici, ci despre atitudini, anume atitudinea acestui ins Moise care e un pic prea plin de sine şi, mai mult de atât, din cale afară de nesimţit.

    Prietene (vorba vine!) Moise, află şi dumneata, dacă n-ai apucat să o faci până la vârsta asta că mesajele formulate într-un simplu limbaj de lemn, superficial şi pe formă politicos, care folosesc termeni curaţi şi eventual ironii care doar în mintea dumitale sunt interesante, deci chiar şi aceste mesaje pot fi jignitoare prin raportarea la contextul în care sunt emise şi la personalitatea interlocutorilor tăi. Or faptul că dumneata eşti/pari incapabil de a înţelege un adevăr elementar ca acesta, că procesul de comunicare nu se reduce la emiterea necondiţionată de informaţii ci presupune un întreg proces de adecvare la destinatar şi la mediul de transmitere a mesajului prin care încerci să ajungi la inima şi mintea celuilalt, îmi spune că nu ar trebui să pierd vremea cu dumneata, întrucât eşti fie nesimţit din neştiinţă, fie obraznic din pornire, fie pur şi simplu un neam prost care-şi caută prilej de aflare în treabă.

    Dar pentru că nu este prima oară când adminul te lasă în mod inexplicabil pentru mine să zburzi pe aici, mă deranjez să-ţi mai descopăr ceva: anume că eşti un pic lipsit de coerenţă internă în cap şi că prezumtiva ta grabă de a da în judecată o şcoală în care s-a renunţat în urmă cu câţiva ani la organizarea orei de religie vine în contradicţie cu propria dumitale excepţie de neconstituţionalitate ce a fost invocată înaintea CCR şi care a fost admisă doar în parte. Căci dumneata de fapt băteai câmpurile cu privire şi la alte dispoziţii legale care prevăd caracterul obligatoriu al asigurării studiului religiei în şcoli, componenţa acesteia în trunchiul comun de materii ş.a. obiective ce ţi-au fost respinse de respectiva curte. Şi dacă tot am ajuns aici, uite te îndemn să şezi blând că am făcut eu şi cu domnul Vela o şezătoare aşa ca între jurişti şi am hotărât că nu este necesar să pornim nici un proces împotriva respectivei şcoli întrucât sfera socială nu se reduce autist la o simplă aplicare a corpului de text normativ, cu manie contabilicească. Asta trecând peste apectele practice cum că e imposibilă repunerea în situaţia anterioară şi că un proces juridic ar trebui să aibă o logică internă care excede simplele pusee vindicative. Adică, mai pe înţelesul dumitale, ar trebui să dai dovadă de înţelepciune când porneşti un proces împotriva cuiva şi să nu te judeci doar de dragul de a te judeca, mai ales când participarea la respectivul proces implică şi alte persoane şi că prin ceea ce urmăreşti dumneata provoci neplăceri. Faptul că la dumneata aceste rezerve nici măcar nu există pe grila psihică şi te crezi singurul care-a descoperit jucăria proceselor judiciare te înscrie în lunga listă a bizareriilor procesomani despre care poţi primi relaţii la orice arhivă curentă din sistemul judecătoresc. Inadecvaţi precum dumneata care cred că totul trebuie formalizat şi juridicizat şi care, din păcate, n-au avut şansa să înţeleagă că litera ucide iar duhul face viu. Uite, strict pentru uzul şi pentru intenţiile dumitale procesuale viitoare îţi ofer un reper esenţial: ori de câte ori rezultatul unei acţiuni în justiţie se traduce în birocraţie şi nervi pentru cei din jurul tău înseamnă că te afli într-o gravă eroare, că interesul tău este divergent faţă de cel al comunităţii/societăţii în care trăieşti, că mai mult strici decât ajuţi.

    Aş mai avea o problemă despre cum vă consideraţi dumneata şi prietenii dumitale inteligenţi din oficiu ori de câte ori intraţi în contact cu o persoană credincioasă. Vă asigur pe toţi că sunteţi de un ridicol absolut şi că zicala prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul vi se aplică întrutotul. Nu mai insist pe acest temei sau pe calitatea ironiilor produse, vă las în durerea voastră.

    Dar uite, dacă tot vă oferiţi să daţi o mână de ajutor cu procesele, având în vedere că faceţi caz de solidaritatea de conştiinţă, vă rog să porniţi un proces împotriva şcolii copiilor mei întrucât mi s-a solicitat să fac cerere pentru ca să poată participa la ora de religie. Or, faptul de a formula cerere pentru a beneficia de un drept garantat constituţional şi organic reprezintă un obstacol birocratic şi administrativ faţă de libertatea religioasă, pe motiv că opţiunea religioasă a unei persoane are un cert caracter de stabilitate, că nu-mi schimb religia mea sau a copilului la fiecare nou început de an, că în condiţiile unor atitudini anticlericale şi antibisericeşti ce-şi găsesc din ce în ce mai des suport mediatic simplul fapt de a formula cerere periodic reprezintă o formă de presiune, că lipsirea mea de forma tacită a exprimării consimţământului faţă de o stare de fapt pendinte este un abuz în sine precum şi pentru alte motive pe care o inteligenţă superioară ca a dvs le poate identifica cu siguranţă. Astfel veţi observa, folosind reperul acela esenţial pe care vi l-am sugerat, că veţi scuti de o birocraţie inutilă pe mulţi dintre părinţii care doresc studiul religiei de către copiii lor şi că nu veţi mai provoca neplăceri gratuite nimănui. Patria vă va fi recunoscătoare.
    Vă doresc mult succes şi o prezenţă cât mai consistentă acolo unde sunteţi dorit şi apreciat, însoţită de o doză cât mai mare de bun simţ care să vă/ne protejeze de inadecvare şi aflare în treabă. Spor!
    Îmi cer iertare pentru tonul expunerii. Doamne, ajută!

  3. @meem:

    Ce parere aveti despre sutele de elevi discriminati pentru ca nu vor sa particile pa religie? de faptul ca scolile fac tot polibilul ca religie sa fie obligatorie si nu optionala? asta inainte de decizia CCR.

    Sutele pe plan national, adica. Pentru ca e bine sa avem proportiile realitatii, altfel se numeste ca fantasmam.

    Care scoli fac tot posibilul ca religia sa fie obligatorie? N-ati inteles nici macar acum, chiar si dupa motivatia CCR, ca religia ESTE obligatiorie pentru stat si ca asta e regula constitutionala?

    Si ce discriminare? A existat vreodata un proces castigat de vreun elev roman in Romania sau la CEDO care sa ateste faptul ca exista discriminare a elevilor ce nu vor religie? Nu. Aveau ei dreptul sa NU faca religie? Da. Doua fapte din care rezulta ca nu a existat nicio discriminare.

    Chiar daca acest caz prezentat este adevarat (ceea ce ar fi regretabil si ar trebui sa plateasca pentru nerespectarea legii) sunt infinit mult mai multe cazuri in care se intampla exact invers.

    Le-ati numarat? Am auzit un singur caz. De la 1 la infinit e o distanta infinita.

  4. …….
    Studiul Religiei în Europa – expresie a unităţii în diversitate

    Dimensiunea naţională a prezenţei religiei în şcoli face ca panorama europeană a chestiunii în cauză să fie una diversă, cu rădăcini adânci în spiritualitatea, cultura şi istoria fiecărei ţări. Cititorul va putea sesiza diferenţele majore care există, atât în privinţa statutului, cât şi a organizării şi abordării Studiului Religiei în şcolile europene. Astfel, Studiul Religiei poate avea caracter obligatoriu pentru toţi elevii, chiar fără posibilitate de scutire, cum se întâmplă în Suedia, sau poate fi disciplină opţională, pe care elevii o pot alege la anumite niveluri de studiu (Slovenia). Există, de asemenea, şi cazul (singular) al Franţei unde Studiul Religiei nu există ca disciplină de sine stătătoare, elemente ale acestei discipline fiind incluse, însă, în cadrul programelor analitice ale altor obiecte de studiu. La fel, organizarea Studiului Religiei în şcolile publice poate fi responsabilitatea exclusivă a Statului (Suedia ori Grecia), subiectul unei cooperări apropiate între Stat şi culte (Germania, Austria) sau doar în sarcina cultelor (Ungaria); totuşi, chiar şi în acest din urmă caz, Statul asigură finanţarea necesară. Nu mai puţin important, abordarea disciplinei poate varia între una puternic secularizată, care-şi propune, în mod strict, oferirea de informaţie obiectivă asupra diferitelor credinţe religioase (ori filosofice) ale lumii (Estonia, Danemarca), şi una evident confesională, care are ca scop iniţierea (sau asistarea) elevilor în a deveni membri responsabili ai unei anumite confesiuni, alocând, deci, foarte puţin spaţiu cunoaşterii altor confesiuni sau religii (Cipru, Malta).

    Pe de altă parte, analiza peisajului Studiului Religiei în ţările Uniunii Europene scoate la iveală şi o serie de tendinţe comune, determinate de provocarea comună a secularizării şi pluralismului cultural şi religios în continuă creştere. Astfel, cel puţin la nivel de discurs oficial, se poate observa o evoluţie în privinţa motivării prezenţei Studiului Religiei în şcolile publice, dinspre conştiinţa necesităţii educării religioase a copilului, înspre raţiuni mai pragmatice, precum combaterea fanatismului religios ori cultivarea abilităţii de înţelegere, de către elevi, a patrimoniului istoric şi cultural al ţării. Evoluţia din Franţa este, şi în acest caz, relevantă, dar ea reprezintă doar expresia maximă a unei stări de fapt comune, în mai mică sau mai mare măsură, multor state europene (Olanda, Regatul Unit, Ţările Scandinave). Se observă, de asemenea, o evoluţie dinspre afirmarea dreptului cultelor de a oferi Studiul Religiei în şcolile publice, către sublinierea dreptului copilului de a primi educaţie religioasă, în contextul mai larg al menirii unui sistem educativ eficient…..http://www.culturavietii.ro/2015/01/29/studiul-religiei-scolile-publice-din-statele-membre-ale-uniunii-europene/

    Iata cum se preda religia in Austria:…
    …Potrivit unei legi federale ce datează încă din 1949, Educaţia Religioasă este disciplină obligatorie, facând parte din trunchiul comun pentru învăţământul primar (6-10 ani), secundar (10-14 ani) şi vocaţional (14-19 ani).

    În organizarea SR în şcoli, Statul cooperează cu cele 14 culte recunoscute oficial. În mod normal, se predau două ore de Educaţie Religioasă săptămânal. Dacă grupul de elevi este mai mic de zece, se predă numai o oră. Pentru organizarea acestor ore este nevoie ca măcar trei elevi să aparţină aceluiaşi cult religios. Este de asemenea necesar ca profesorul să fie adept al aceleiaşi credinţe.

    Părinţii sau elevul însuşi, dacă are peste 14 ani, au dreptul de a cere scutire de la orele de Educaţie Religioasă. În unele dintre cele nouă landuri, acestora li se oferă alternativa unui curs de Etică. …….
    In nici una din tarile UE parintii care fac cerere pentru scoaterea copilului de la ora de religie nu au pretins ca minoritatile de la noi ca ,,e discriminare daca faci cerere, vrei religie, fa tu cerere!” D-ul Moise a afirmat undeva pe pagina lui de facebook dorinta ca ceea ce a facut la noi, sa se aplice si in tarile UE. Doreste deci crearea unui precedent care sa poata fi aplicat in tarile UE.

  5. @Iustin 33!

    Iti multumim pentru aceste informatii, sunt mai mult decat bine venite!
    Ele CAD la TANC, tocmai in timpul acestei dispute PUBLICE si ONLINE-virtuale care este declansata pe internet pe seama Invatamantului Reigios in Romania!

    Se pare ca in statele Occidentale Civilizate, NU trebuie ca MAJORITATEA parintilor copiilor sa ceara expres studierea Religiei, ci doar la noi in Romania…
    Va trebui sa studiem mult mai amplu daca Romania FACE sau nu NOTA discordanta cu cu celelalte state europene la acest capito al Invatamantului Religios in Unitatile de stat…si cred ca va trebui sa SESIZAM CEDO asupra acestui aspect…

    Profit de ocazie si FAC UN APEL al toti JURISTII care sunt Crestini Ortodocsi Practicanti ca sa ISI concerteze eforturile in APROFUNDAREA dreoptului european comunitar…caci dat fiind caracterul deosebit de special al modului in care sunt ocrotite drepturile Majoritatii cetatenilor Romani in Tara asta, nu putem spera la o imbunatatire a RESPECTARII Lor decat LUPATANDU-NE la CEDO!

    Iar daca tu IUSTIN mai poti posta si alte materiale pe seama acestui subiect…nu fi nepasator,, ci harnic precum o ALBINA care aduna POLENUL cunostintelor Pertinente pentru a PREPARA o gustoasa MIERE inteligibila si informationala de care are nevoie gandirea multor citiitori ca sa se indulceasca cu idei delicios de REVIGORANTE de gandire…
    Doamne Ajuta!

  6. IATA TEXTUL mult discutatei si controversatei Decizii Nr.669/2014 a CCR

    http://www.ccr.ro/files/products/Dec_669-dos_537_ADMITERE_RELIGIE.pdf

    S-o citeasca cititorii si sa vada ca chiar si asa este RASTALMACITA pana la EXTREM de catre cei care URASC Religia Crestina Ortodoxa, si Invatamantul de Stat Religios si Ora de Religie si pe Profesorii de Religie si pe Clericii BOR!

    Ar fi bine sa fie scoasa LA IMPRIMANTA…ca sa fie citita cu CREIONUL in mana!
    Intre ce spune Curtea Constitutionala in aceasta Decizie si cum o interpreteaza Dl Prof. Emil Moise si reprezentantii ASUR, este o DIFERENTA nu mica ci ENORMA!

  7. IATA UN PRIM EFECT NEGATIV AL intelegerii gresite a modului in care trebuie aplicata Decizia CCR nr.669/2014, privitoare la Ora de Religie in Scoala:

    http://www.amosnews.ro/orele-de-religie-nasc-din-nou-dispute-musulmanii-din-constanta-ameninta-populatia-majoritara-2015-02

  8. Domnule Vela Gheorghe eu va sustin si va asigur de tot sprijinul meu !

  9. Am RELUAT lectura cu atentie a textului Deciziei nr. 669/2014 a CCR si am ajuns la urmatoarele concluzii ca practician al dreptului:
    – Curtea Constitutionala a Romaniei nu a calificat si considerat ca fiind chipurie “IN INTREGIME” Neconstitutionale dispozitiile Art. 9, alin.(2) din Legea Invatamantului, Nr.84/1995 si respectiv dispizitiile Art.18 alin.(2) din Legea Educatiei Nationale Nr.1/2011, ci DOAR teza I a fiecaruia dintre alineatele articolelor mentionate mai sus.
    – Carevasazica RESTUL TEZELOR pe care le cuprinde atat Alin.(2) al Art.9 din Leg.84/1995 si pe care le cuprinde Alin.(2) al Art.18 din Leg.1/2011 AU RAMAS perfect valabile si CONSTITUTIONALE!
    – Asta inseamna ca toate GALAGIA PUBLICA pe care Prof. EMIL Moise o face pe seama neconstitutionalitatii celor doua texte nici macar nu o face CINSTIT, el facand ALUZIE in postarile sale pe facebook si in discutiile sale pe care le are cu sustinatorii sai ca cele doua texte legale specificate mai sus, ar fi fost declarate ca neconstitutionale de catre CCR “IN INTREGUL LOR”, insa IN REALITATE NU ESTE ASA, si este pacat ca sunt atatia oameni care au ajuns SA-L CREADA si sa-i tina ISONUL falsei galagii si care HABAR NU AU de ceea ce spune negru pe alb textul Deciziei CCR Nr.669/2014,
    – Apoi Decizia Nr.669/2014 NU PREVEDE si NU IMPUNE VREUN MOMENT TEMPORAL la care si DE LA CARE Parintii copiilor sunt obligati sa faca cerere ca odraslele lor sa invete Religia, respectiv la inceputul anului scolar sau la inceputul unui INTREG ciclu de studii, fie el primar sau gimanzial sau liceal.
    – Pe de-alta parte Decizia Nr.669/2014, NU STABILESTE nici pe CE DURATA de timp trebuie facuta cererea de catre Parinti ca astfel copii lor sa invete Religia in scolile de stat, Parintii putand sa-si exprime aceasta doelanta pentru o pwerioada mai mare de 1 an de zile, si poate chiar pentru D\URATA intregii scolarizari corespunzatoare fiecarui ciclu educational (primar, gimazial sau liceal), pana cand copilul devine MAJOR!
    – Decizia Nr.669/2014 NU ABROGA de drept si instantaneu dispozitiile celor doua teze I ale celor doua texte normative mentionate, chiar daca Prof. Emil Moise face referire mereu la termenul de 45 de zile prevazut de Art.147, alin.(1) din Constitutie, dar acest text NU CONTINE in cuprinsul sau termenul juridic “abroga” sau “abrogare”.
    – Asta inseamna ca atata vreme cat Parlamentul nu a modificat cele doua TEZE din cele doua alineate ale celor doua Artciole din cele Doua Lergi care privesc educatia si invatamantul, Profesorii SUNT OBLIGATI sa PREDEA, caci daca nu devin cu adevarat “infractori” dar nu in acceptiunea D-lui Moise, ci in acceptiunea dispozitiior Art.380, alin. (1) din Noul Cod Penal, parte speciala, raportate la dispozitiile Art.297, alin.(1) si (2)din acelasi Cod.

    Prin urmare, asa cum am spus si ieri Prof. EMIL MOISE din Buzau a generat o TEVATURA PUBLICA care a aprins si cuprins internetul fara ca sa aiba bunul simt SA explice clar oamenilor care il sustin ca tot “succesul” sau contitutional se rezuma doar la obtinerea declararii ca neconstitutionale a unei franturi, respectiv doar a unei teze din TREI pe care le contin alineatele celor doua texte legale amintite…in alte cuvinte spus a genrat o SFADA PUBLICA prin care a IMPARTIT pro si contra Populatia Romaniei invrajbindu-o in doua tabere care se razboiesc una cu alta.
    ASA ca nu am gresit cu nimic cand l-am calificat ca fiind INSTIGATOR la comiterea Infractiuniiilor de TULBURAREA LINISTII si ORDINII PUBLICE prevazute de Art.371 din NCP si ale Infractiunii de INCITARE LA URA si DISCRIMINARE, prevazute de Art.369 din acelasi Cod.

    In curand voi reveni si cu ate observatii.

    Doamne Ajuta!

  10. BRAVO, FELICIT SI SALUT initiativa si argumentele aduse de D-l Gheorghe Vela, sa nu uitam Prof. Emil Moise preda filozofie, logica, nu stiu ce…. , la o Scoala Profesionala, copiii din scoala respectiva trebuie sa iasa cu o meserie in mâna din scoala profesionala, deci nu vad ca filozofia sau logica sau ce-o fi, o materie ce trebuie predata ,si mai ales la scolile profesionale, sa cerem si noi ministerului sa o scoata nu are ce cauta si mai ales la scolile profesionale, dupa cum am spus elevii respectivi la scolile profesionale invata o meserie, Emil Moise si materia lui nu are ce cauta in invatamant.

  11. SUNT PARINTE SI VREAU PENTRU COPILUL MEU RELIGIE IN SCOALA, VA MULTUMESC d-le GHEORGHE VELA pentru interventia dumneavoastra,VA SUSTIN CU MARE DRAG, acest profesor care de fapt nu este profesor,EMIL MOISE NU ARE FRICA DE DUMNEZEU, Dar ce este frica de Dumnezeu?
    ,,E acea îngrijorare de a nu călca poruncile Lui, de a nu face rău, de a fi atenți la actele noastre care trebuie să se mențină în limitele valorii. Înseamnă a nu greși, a nu-i supăra pe alții, a nu face fărădelegi, a ne supraveghea. Presupune o conștientizare permanentă și o responsabilizare față de ceea ce gândești, vorbești, faci. Omul „cu frică de Dumnezeu” este cel care și-a interiorizat niște norme și caută să le respecte, punându-și probleme sau suferind atunci când se îndepărtează de la ceea ce acestea pretind. Este omul care știe că nu poate scăpa de judecată, că este vegheat de pronia divină, judecându-se, până una-alta, de el însuși. „Frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii; cei fără minte disprețuiesc înțelepciunea și stăpânirea de sine” (Proverbe 1:7). Prin ea, pricepem proporțiile noastre adevărate, limitele și posibilitățile personale de evoluție și de înălțare. Frica de Dumnezeu presupune îndepărtarea și excluderea păcatului. Această frică nu însemnă că Dumnezeu trebuie receptat ca ceva groaznic, ca o instanță „teroristă”, ultimativă, abstractă. Frica nu este dată de el, ci este acea stare interioară de reverență, de cinstire și de respect față de o instanță care ne depășește prin înțelegere și iubire. Ne este frică de El pentru că îl putem nemulțumi, pentru că nu ajungem la „înălțimea” Lui, pentru că nu-i răspundem cu aceeași „monedă”. Temerea de Dumnezeu este un dar pe care și-l îngăduie spiritele înalte, pricepute, vizionare. Frica de Dumnezeu este preventivă, constructivă, purificatoare. „Prin frica de Dumnezeu te ferești de rele” (Pildele lui Solomon 16, 6), prin ea are loc „urgisirea răului” (Pildele lui Solomon 8, 13), iar „rodul umilinței și al temerii de Dumnezeu sunt bogăția, mărirea și viața” (Pildele lui Solomon 22, 4).În fond, frica de Dumnezeu sau de cele sfinte se traduce printr-o grijă pentru a respecta o normativitate ce ne face, de la o zi la alta, mai buni. Chiar dacă nu o înțelegem în toate profunzimile ei, întrucât are o origine transcendentă, ea ține de o rațiune care nu ni se revelează dintr-o dată, ci o descoperim treptat, pe măsura maturizării noastre. Frica de Dumnezeu presupune acea dispoziție interioară de a fi atenți față de propria conduită, este acel autocontrol care ne reglează relațiile cu semenii și cu sine. Frica de Dumnezeu se ascunde în acele gesturi mici, aparent neînsemnate, de fiecare zi, dar care, asamblate la nivelul vieții noastre întregi, ne dau măsura propriei personalități. Ea este acea „cărămidă” comportamentală elementară, autoasumată, care ne ajută să ne îmbunătățim de la o zi la altă, să ne înălțăm existențial spre noi zări valorice.
    Frica de Dumnezeu este o formă umană de răspuns la chemările divinității. Este atât spre binele nostru, dar și al comunității din care facem parte. Este o stare care nu trebuie să ne sperie, ci să ne bucure pentru că, prin ea, ne auto-depășim.,,-CONSTANTIN CUCOŞ

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare