AI CUI SUNT COPIII? Sfarsitul familiei asa cum o stim/ ABUZURILE SISTEMULUI DIN FINLANDA – descrise drept ”TEROARE JUVENILA”/ Episodul experimentului social danez asupra copiilor inuiti. “ERA IN ZILELE CAND GROENLANDA ERA COLONIE DANEZA. IAR STAPANII COLONIALI CONTROLAU TOTUL”

sursa foto: aftenposten.no (http://www.aftenposten.no/meninger/kronikker/Godhetens-tyranni-6764286.html)

Alianta Familiilor din România:

COPIII BODNARIU – AI CUI SUNT EI?

Tragedia dureroasa cu care se confrunta familia Bodnariu si alte familii romane ale caror copii le-au fost rapiti de autoritatile norvegiene continua sa impuna subiecte noi de discutie. Si asta e un lucru bun. Acum doua saptamini am discutat despre disciplinarea copiilor. Observam ca in presa si dezbaterile media din Romania se discuta tot mai mult despre familie, copii, cresterea copiilor si relatiile dintre copii si parinti. Azi discutam un subiect nou, dar la fel de relevant si care trebuie sa ne puna pe gand si pe noi romanii: ai cui sunt copiii?

Ai cui sunt copiii?

Daca vi se pare ridicol ori banal acest subiect ori titlu insistam sa aveti rabdare si sa cititi cu atentie. Bulversarile valorice din ultima generatie aparute in Occident le priveam in Romania, si unii dintre noi inca continua sa le priveasca, ca pe niste aberatii tranzitorii. Am atentionat, din 2006 incoace, si continuam sa atentionam ca aceste rasturnari valorice nu sunt tranzitorii, nu pot fi asemuite unei dureri de cap trecatoare, ci tind sa aibe un caracter normativ – adica tind sa devina ceea ce sociologii numesc “noul normal”. Normalizarea nonvalorilor occidentale, eufemistic si pe nedrept numite “valori europene”, se face in speta prin institutiile europene, asa cum dovedim periodic cind comentam rezolutii ori proiecte legislative demarate in Parlamentul European, Consiliul Europei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, si Organizatia Natiunilor Unite. Intrebarea pentru noi ca romani este daca romanii vor accepta ca aceste inversiuni valorice sa transforme cultura si civilizatia noastra, si, in final, valorile noastre crestine si traditionale. In cazul in care institutiile europene reusesc sa transforme nonvalorile in directive normative, prabusirea familiei, a casatoriei, si, in final, a civilizatiei, va deveni o realitate si in Romania.

In acest context, deci, discutam intrebarea de astazi: ai cui sunt copiii? Intrebarea are de a face cu una din nonvalorile care se impune tot mai mult in cultura si legislatia Occidentala, si anume: copiii nu apartin neaparat parintilor biologici, ci celor care pot sa le asigure un trai mai bun, un mediu material mai ridicat. Cu citiva ani in urma se dezbatea in Consiliul Europei o conventie europeana a drepturilor copilului care atenua rolul parintilor biologici in cresterea copiilor si accentua tocmai inversul. In sociologie si jurisprudenta reversul familiei fondate pe relatiile biologice intre parinti si copii este numit “social parenting” (“parinti sociali”) sau “psychological parenting” (“parinti psihologi”). Conform acestor doctrine copiii nu apartin parintilor biologici ci celor care ii cresc ori au abilitatea financiara sa ii creasca. Din fericire, propusa conventie europeana, impinsa din spare de Suedia si Norvegia, a esuat.

Cum am ajuns aici?

Cum am ajuns aici? In primul rind prin nepasarea celor carora trebuia sa le pese. La inceput a fost divortul. Noul sot ori sotie cereau ca fiii si fiicele noului sot ori sotii sa devina copiii lor. Cereau ca relatiile parentale intre copiii fostului sot ori sotii si parintii lor biologici sa fie eliminate pentru a permite noului sot ori sotii sa adopte acesti copii. Rationamentul a fost ca noii parinti ingrijesc si se investesc in copiii biologici ai unor parinti biologici care acum lipsesc din viata copiilor lor. La inceput tribunalele au ezitat sa accepte teoria aceasta, dar in timp unele dintre ele au cedat si le-au validat.

Dupa divort au urmat pretentiile celor care traiau in concubinaj, unde unul dintre adulti avea copii biologici si celalat pretindea sa i se permita sa fie si el ori ea parintele acelorasi copii pe motiv ca si ei contribuie financiar si emotional la cresterea lor. In timp tribunalele au cedat si acestei presiuni. Dupa divort si concubinaj a urmat revolutia homosexuala, homosexualii pretinzind sa aibe si ei dreptul la a avea copii, prin adoptie, cu toate ca, clar fiind, ei nu pot, la nivel biologic, sa ii aduca pe lume. Parteneriatele civile si casatoriile homosexuale au avut ca efect principal eliminarea procreatiei ca justificare a casatoriei naturale intre barbat si femeie. Odata inscrisa irelevanta procreatiei ca motivatie pentru pastratea casatoriei traditionale in legi ori deciziile unor tribunale supreme, cum ar fi cele din Canada ori Statelor Unite, lumea occidentala a intrat pe o pista foarte alunecoasa. Practic, in spatiul occidental nu mai exista nici un argument convingator in favoarea casatoriei naturale ori a familiei naturale care consista intre un barbat si o femeie si copiii lor biologici.

Familia intentionala

Odata demarata aceasta confuzie privind “ai cui sunt copiii”, confuzia nu poate decit sa se extinda. In urma cu citiva ani The Institute for American Values din New York a publicat un dosar extrem de interesant si important privind familia intentionala (“the intentional family”). Terminologia aceasta identifica, se pare, ultimul val in agresiunea societatii seculare impotriva relatiilor biologice intre parinti si copii. Unii sociologi occidentali vad in familia intentionala o versiune superioara familiei traditionale. In familia traditionala copiii se nasc cind natura si firescul lucrurilor decid, adica sotia devine insarcinata iar dupa noua luni naste. In contrast, familia intentionala e familia planificata, unde cei care alcatuiesc familia, evident nu neaparat barbatul si femeia uniti in casatorie, decid cum, cind, si citi copii sa aibe. E mai bine asa, zic sociologii, pentru ca asta permite femeilor si barbatilor sa-si planifice viata, cariera si sa-si chiverniseasca banii.

Studiul lui Institute for American Values identifica diferite categorii de “familii” unde relatiile biologice dintre parinti si copii nu mai decid ai cui sunt copiii.

O prima categorie e surogatul unde cei care platesc sa li se faca un copil sunt declarati parintii copilului, iar femeii purtatoare, care la urma urmelor este mama biologica a copilului, nu i se recunoaste dreptul de parinte biologic. In categoria aceasta intra homosexualii si bogatii care prefera sa plateasca femeile sarace sa le aduca copii pe lume.

A doua categorie sunt barbatii care isi vind materialul genetic femeilor necasatorite ori fetele care isi vind ovulele cuplurilor casatorite care nu pot avea copii. In aceste situatii nici barbatii nici fetele nu sunt recunoscuti de lege ca parinti biologici ai copiilor care vin pe lume. Mai devreme in luna ziarul britanic Daily Mail comenta despre un barbat britanic care a devenit tatal biologic a peste 800 de copii donindu-si materialul genetic, dar nu e tatal lor legal. [http://www.dailymail.co.uk/news/article-3397175/Britain-s-prolific-sperm-donor-fathers-800-children-selling-magic-potion-Facebook-50-pot.html]

A treia, si poate cea mai bizara, categorie de familie intentionala, a aparut in San Francisco cu citiva ani in urma: un grup de persoane incheie un contract de convietuire care determina, printre altele, ai cui sunt copiii. Exemplul dat de studiu era al unui grup de mai multe persoane care traiau impreuna, homosexuali, lesbiene, bisexuali si heterosexuali. Relatiile sexuale intre ei erau reglementate in scris prin contract. Impreuna decideau care femei vor ramine insarcinate, cu cine, si ai cui vor fi copiii care se vor naste. Tot prin contract erau reglementate alte detalii, cum ar fi contributiile financiare pentru cresterea copiilor, si cine va sta cu copiii acasa cind sunt bolnavi.

Radacinile acestei erezii

Radacinile acestor asalturi diabolice impotriva parintilor biologici nu sunt recente. Le depistam inca in antichitate. Daca Sfintele Scripturi numesc copiii un dar din partea lui Dumnezeu, grecii antici gandeau invers. Plato pare sa fi fost primul ganditor in opinia caruia copiii nu apartin parintilor ci comunitatii. Copiii trebuie luati de la parinti de la o varsta frageda si dati comunitatii sa fie educati de comunitate nu de familia biologica, zicea el in Partea V a cartii lui Republica.

Feministele moderne au adoptat ace[a]st[a] axiom[a], iar statele occidentale il promoveaza la nivel legislativ. De exemplu, in 2005, dupa ce Canada a legiferat casatoriile homosexuale, a modificat legislatia familiei, eliminind apelatia de “parinte natural”, adica biologic, si inlocuindu-l cu termenul de “parinte legal” (“legal parent”). Legalizarea casatoriilor homosexuale in Statele Unite a avut un efect similar. Pina in prezent 19 state americane au abolit conceptul de “natual parent” (“parinte natural”) si l-au inlocuit cu “legal parent” (“parintele legal”). In Marea Britanie vedem, in numele egalitatii intre “familii”, interzicerea folosirii la scoala a termenilor “mama” ori “tata” si inlocuirea lor cu termenul de “parinte” pentru a nu “ofensa” copiii cu doua mame ori doi tati. Printre apologetii avantgardisti care promoveaza anihilarea relatiilor biologice intre parinti si copii ca fundament legal pentru definirea familei, notabili sunt politologii americani Amy Gutmann si Stephen Macedo. Acestia, dar si altii ca ei, au in comun negarea autoritatii parintesti naturale in cresterea si educarea copiilor lor biologici. Cei mai in varsta dintre noi isi amintesc ca aceasta a fost, de fapt, si ideologia si politica comunista a familiei promovata in Romania totalitara a secolului trecut.

Statul ne confisca copiii

Asa statul ne confisca si copiii. Legiferind casatoriile homosexuale, statul a confiscat, expropriat, nationalizat, daca vreti, institutia casatoriei, iar acum face la fel cu produsul natural si cel mai pretios al casatoriei – copiii, transformindu-i pe toti in victime si bastarzi, pentru a folosi expresia lui Douglas Farrow, Profesor la Universitatea McGill din Montreal, din cartea lui, publicata in 2007, Nation of Bastards – Essays on the End of Marriage (“Natiune de bastarzi – eseuri privind sfarsitul casatoriei”). O varianta apropiata a acestei gandiri e reflectata si in decizia lui CEDO din 2006 in cazul Konrad v. Germany care a respins drepturile parintilor de a-si educa copiii in conformitate cu valorile morale personale. De acum inainte familia, casatoria, si “ai cui sunt copiii” devin institutii si conversatii exclusiv statiste pe care statul le construieste dupa plac. Aceasta perspectiva e cunoscuta sub numele de “perspectiva constructivista” a familiei pentru ca statul, nu natura si firea lucrurilor, o defineste.

Avalansa impotriva relatiilor biologice de familie se identifica. Numarul intelectualilor, al profesorilor de drept, al sociologilor, al judecatorilor, al politicienilor, al legiuitorilor care cer eliminarea relatiilor biologice ca fundament al familiei e in crestere vertiginoasa. Asta se reflecta in numarul crescind de comentarii, legi, ori carti care se publica in sprijinul distrugerii familiei biologice ori nucleare. Notam ca in 2013 New York University Press a publicat What Is Parenthood? Contemporary Debates about the Family (“Ce inseamna a fi parinte? Dezbateri contemporane privind familia”) Din nefericire nu am avut ocazia sa citim cartea, dar o simpla aruncare de privire asupra subiectelor tratate in ea si a titlurilor capitolelor iti fac rau. Exemple: “A diversity approach to parenthood in family life and family law”; “Uncoupling marriage and parenting” (“disocierea casatoriei de paternitate”); “The other side of the demographic revolution: social policy and responsible parenthood”).

O tema centrala a cartii e definitia paternalitatii pe care o propune: “It defines parenthood more by reference to the quality of the relationship – or, to use a psychological concept, attachment – between adult and child than to whether a marital relationship exists between two opposite-sex adults or a biological tie between adult and child. It recognizes that adult-adult intimate relationships often produce and may be linked to parent-child bonds, as in marriage. However, it also recognizes that adult-adult intimate bonds are not always the anchor of parent-child bonds; some parent-child bonds form and flourish outside of marriage or other adult intimate relationship.” (Pagina 3) (Cartea “defineste paternalitatea mai mult prin referinta la calitatea relatiei – ori, pentru a folosi un concept din psihologie- atasament – intre persoana adulta si copil decit prin referinta la existenta unei relatii de casatorie intre adulti de sex opus ori legaturi biologice intre persoana adulta si copil. Recunoaste ca relatiile intime intre adulti deseori produc si pot fi legate de atasament intre persoana adulta si copil, de exemplu in casatorie. Insa, ea deasemenea recunoaste ca relatiile intre adulti nu sunt totdeauna ancora atasamentului intre persoana adulta si copil; unele relatii intre ei se formeaza si se dezvolta si in afara casatoriei ori a relatiilor de intimitate intre adulti“).

• Rushincrush: Fiul unei familii ruse confiscat pe nedrept de autoritatile finlandeze

Veronica Stopkina e casatorita cu un finlandez si au impreuna 3 copii. Pe 27 noiembrie, femeia a primit un mesaj de la scoala care o anunta ca fiul ei Thomas, in varsta de 10 ani, a fost “retras din familie”. Conform activistului pentru drepturile omului Johan Beckman, totul s-a petrecut in timpul orelor de scoala, iar copilul a fost transferat intr-un loc necunoscut.

Thomas pare sa se fi plans la scoala ca a fost pedepsit acasa, desi nu exista nicio dovada in aceasta directie. Dimpotriva, chiar, Beckman afirma ca parintii nu au niciun fel de problema sau conflict familial. Veronica si sotul ei sunt socati. “Li s-a cerut sa trimita o aprobare scrisa, dar au refuzat.”

Beckman declara ca Thomas a fost plasat intr-o casa de copii privata, care castiga mai multe sute de Euro pe zi pentru ingrijirea fiecarui copil. Baiatul ar fi spus in orfelinat ca parintii l-au abandonat si nu vor sa vorbeasca cu el. In acelasi timp, parintilor si fratilor sai li s-a interzis contactarea.

Femeia cere ajutor autoritatilor ruse reprezentate de Pavel Astakhov si jurnalistilor rusi.

Comisarul prezidential pentru drepturile omului este deja activ in incercarea de a rezolva situatia, relateaza RIA Novosti. “Am vorbit cu familia si am cerut tuturor surselor noastre, inclusiv consulatului, sa afle motivul pentru care copilul a fost luat”, a declarat Astakhov.

In data de 27 septembrie 2014, serviciile sociale finlandeze au mai confiscat fiica unei familii ruse stabilita in tara. Motivul invocat este acela ca mama i-a interzis copilei sa se joace cu o prietena finlandeza deoarece o considera o influenta negativa.

In decembrie acelasi an, serviciile sociale au mai rapit un baiat de 14 ani din familia sa pe motiv ca mama sa era “prea dragastoasa”. Dupa aceea, copilul a fost transferat intr-o familie adoptiva.

In luna octombrie 2014, unei familii de rusi din Norvegia i-a fost luata fiica in varsta de 6 ani. Dupa raportarea incidentului, o luna mai tarziu, fiica a fost inapoiata familiei.

In noiembrie, Comisarul prezidential pentru drepturile omului, Pavel Astakhov a acuzat autoritatile finlandeze si norvegiene de “teroare juvenila” si a cerut organizatiilor internationale pentru drepturile omului sa atraga atentia asupra situatiei.

Thomas, fiul unei familii ruse, confiscat la scoala

In Finlanda, autoritatile au rapit iarasi copilul unei mame ruse. Veronica Stopkina cere ajutorul autoritatilor ruse, Pavel Astakhov si jurnalistilor.

“Rusoaica Veronica Stopkina, casatorita cu un finlandez cu care are 3 copii, a primit in data de 27 noiembrie 2015 un mesaj de la scoala prin care era anuntata ca fiul ei de 10 ani, Thomas, a fost retras din familie si trimis intr-un loc necunoscut”, declara activistul pentru drepturile omului Johan Beckman.

Thomas pare sa se fi plans ca era pedepsit acasa, desi nu exista nicio dovada in aceasta directie. Parintii nu au probleme sau conflicte maritale. Veronica si sotul ei sunt socati. Desi li s-a cerut sa-si dea aprobarea scrisa, acestia au refuzat.

Conform legii finlandeze, orice copil poate fi confiscat fara ordin judecatoresc, fara dovezi, bazat doar pe opinia subiectiva a unui reprezentant al serviciilor sociale.

Parintii au raportat ca nu au niciun drept sa afle unde este Thomas, la fel cum si fratilor sai sau celorlalte rude li s-a interzis incercarea de a-l contacta. Este amuzant ca ceilalti 2 copii, cu varste de 6 si 13 ani, au ramas acasa.

Se poate astfel declara ca familia nu ofera conditii periculoase copiilor. Repetam, aceste decizii – de a rapi un copil si a-l transfera intr-un orfelinat privat sau intr-o familie adoptiva, total izolat de parintii naturali -, aceste decizii pot fi luate de catre un singur asistent social, fara explicatii, dovezi sau ordin judecatoresc, doar pe baza unei opinii subiective.

Se cunoaste ca Thomas a fost transferat intr-un orfelinat privat care castiga cateva sute de Euro pe zi pentru fiecare copil. Institutia face orice pentru a se asigura ca fiecare copil locuieste acolo cat mai mult timp posibil. Thomas crede ca parintii l-au abandonat si nu vor sa comunice cu el, cand de fapt parintilor li s-a interzis contactarea lui.

Atunci cand parintilor li s-a permis in sfarsit intalnirea cu Thomas, conditiile au fost foarte dificile.

Orfelinatul este departe, la cateva sute de kilometri, iar dreptul la intalnire este rar. Thomas li s-a plans parintilor ca este in inchisoare si ca vrea sa mearga acasa, deoarece trebuie sa doarma in asternuturi murdare.

“Sunt convins ca decizia de a rapi copilul fara motiv a fost influentata in primul rand de numele rusesc al mamei.

Reprezentantii serviciului social si-au dat seama imediat ca mama mea este rusoaica. Nu au discutat cu ea, doar au luat copilul de la scoala. Ministerul Sanatatii din Finlanda declara in documentele oficiale ca rusii isi bat copiii in mod regulat, deci sunt mai usor de confiscat.”

Veronica Stopkina cere ajutorul autoritatilor ruse.

Vesti.ru a raportat ca baiatul este batut in orfelinat si aproape nimeni nu are dreptul sa spuna ca acesta se afla mai in siguranta decat in cadrul familiei:

“De Craciun, Thomas a trimis mamei o felicitare facuta de mana si doua poze. Intr-una se poate vedea clar ochiul vanat al copilului, iar in cealalta, o vanataie pe picior. Este clar ca in orfelinat copilul nu se afla in siguranta.

Serviciile sociale finlandeze cer familiei sa isi pastreze calmul, promitandu-le ca vor intelege dar, traditional, nu se grabesc: baiatul locuieste de o luna si jumatate in orfelinat din cauza radacinilor sale rusesti.”

Veronica nu cunoaste motivele confiscarii bruste:

“Mi s-a zis ca Thomas a fost la director si s-a plans ca este pedepsit acasa. Acesta mi-a zis ca este ofensat de faptul ca nu ducem copiii la cluburi. Am spus ca scoala este pe primul loc, este necesar ca mai intai sa-ti faci lectiile si abia apoi te poti juca.”

• BBC.COM: Copii rapiti de acasa pentru un experiment social

In anii ’50, un grup de copii inuiti au fost luati din familiile lor din Groenlanda pentru a fi reeducati ca cetateni danezi model. Peste 60 de ani mai tarziu, acestia cer guvernului danez sa-si ceara scuze pentru experimentul care le-a adus daune enorme.

“Era o zi superba de vara, cand doi barbati danezi au venit la usa”, povesteste Helene Thiesen. Era 1951 si locuia cu familia in Nuuk, capitala Groenlandei.

“Aveau un traducator cu ei, iar eu si sora mea am gandit: Ce fac ei aici? Eram foarte curioase. Ni s-a zis sa mergem afara cat timp mama vorbea cu ei.

Au intrebat-o pe mama daca e dispusa sa ma trimita in Danemarca. As invata sa vorbesc daneza si as primi o educatie buna – au spus ca este o sansa foarte mare pentru mine.

Mama i-a refuzat de doua ori. Dar ei au continuat sa o preseze, spunandu-i ca va dura doar 6 luni. Si ca voi avea sansa la un viitor luminos.”

Danemarca hotarase sa imbunatateasca conditiile de trai in colonia sa arctica. Multi oameni inca traiau din vanatoarea de foci, doar un procent foarte mic vorbeau daneza, iar tuberculoza era raspandita.

Autoritatile daneze au hotarat ca cea mai buna cale de a moderniza insula era crearea unui noi tip de cetatean groenlandez, astfel ca au trimis telegrame preotilor si directorilor de scoala sa identifice copiii inzestrati, cu varste cuprinse intre 6 si 10 ani. Planul – formulat cu ajutorul agentiei de caritate Salvati Copiii – era de a-i trimite in familii adoptive daneze pentru a fi reeducati ca “mici danezi”.

Multi parinti s-au aratat reticenti, insa in final 21 de familii au acceptat.

Tatal Helenei Thiersen murise de tuberculoza cu trei luni in urma, iar mama ramasese singura cu 3 copii.

“Mama s-a ghemuit si mi-a explicat: ‘Vei merge in Danemarca.’ Eu am raspuns: ‘Ce e Danemarca?’
‘Este o tara indepartata’, mi-a raspuns aceasta. ‘Insa este frumoasa, ca un paradis. Nu trebuie sa fii trista.”

In luna mai 1951, nava MS Disko a plecat din Nuuk avand 22 de copii la bord.

“Am mers pana in port pe jos, cu mica mea valiza”, spune Thiesen. “Din barca, am privit-o pe mama si nu i-am putut face cu mana. Eram prea suparata. Gandeam: ‘De ce ma lasi sa plec?’ Nu puteam intelege de ce ne trimit de acasa. Ce urma sa se intample cu noi? Totul era foarte neclar.”

“Imi amintesc ajungerea in Copenhaga. Era la apusul soarelui si era un port foarte mare. Si ma gandeam ca mama se insela, deoarece puteam sa vad munti in Danemarca. Insa apropiindu-ma mi-am dat seama ca de fapt vedeam niste copaci care aratau precum muntii. Nu stiam ce sunt. Insa erau inalti si verzi si plini de viata.”

Dupa ce au ajuns in Danemarca, copiii au fost trimisi sa locuiasca in familii adoptive. Insa mai intai a fost nevoie sa-si petreaca vara in ceea ce era descris drept “tabara de vara”, Fedgaarden.

“Am realizat mai tarziu ca ne aflam de fapt in carantina”, povesteste Thiesen.

“Ferma era foarte izolata, nu am vazut niciodata alte case. Si eram in carantina deoarece era prima oara cand un grup de copii tineri din Groenlanda sosise in Danemarca. Existau temeri ca am putea avea ceva contagios.

Ma tot gandeam: ‘Ce facem noi aici si cand vom merge acasa?’ Imi era dor de mama si eram indurerata de moartea tatalui. Nu puteam intelege de ce am fost trimisa atat de departe.”

Sositea copiilor inuiti era un proiect intr-atat de presitigios incat pana si Regina Danemarcei a venit o data in vizita.

“Nu intelegeam nimic – eram incredibil de suparata si aratam mereu foarte serioasa. Puteti vedea in fotografia in care suntem stransi imprejurul reginei: niciunul dintre noi nu zambeste. Bineinteles ca existau si momente mai fericite precum acelea in care mergeam la plaja, de exemplu. Dar cand ne duceau la culcare, plangeam incetisor. Ma simteam foarte trista si in nesiguranta.”

Apoi, copiii au fost trimisi la diverse familii adoptive din intreaga tara. In luna decembrie 1951, un saptamanal danez a publicat un articol de doua pagini in care sustinea succesul experimentului. Acesta scria:

“Stilul de viata din tara noastra este foarte diferit de acela cu care sunt obisnuiti acesti copii, insa capacitatea lor de adaptare este remarcabila. Neintelegerile – cauzate de reactia lor la civilizatie -, se petrec foarte rar.

Copiii din Groenlanda vorbesc deja daneza destul de bine, insa atunci cand bucuria sau supararea ii agita, un potop de cuvinte groenlandeze se revarsa din gura lor, iar bolboroseala se aude in intreaga casa.”

“Helene nu a spus niciun cuvant parintilor adoptivi… si raspunde doar dand din cap atunci cand i se vorbeste. Insa e bucuroasa sa discute cu surioara ei adoptiva, Marianne, care o invata acum cum sa impleteasca.”

Helene Thiesen a facut o eczema in Fedgaarden si s-a decis ca ar trebui sa locuiasca cu un doctor. Pentru a-i trata eczema, acesta a uns-o pe coate cu o unguent negru si i-a interzis sa intre in sufragerie pentru a nu strica mobila.

“Nu m-am simtit binevenita in acea familie. Ma simteam ca o straina. Mama avea probleme de sanatate mintala si statea in pat tot timpul. In ceea ce priveste adultii, nu aveam incredere in ei. Ma trimisesera in Danemarca. Oricand imi spuneau ceva, dadeam din cap. Nu voiam sa le raspund.”

Cateva luni mai tarziu, cand eczema i se afla sub control, Thiesen a fost mutata in alta familie.

“A doua familie adoptiva a fost un basm, daca o comparam cu prima. Era oameni cu inima mare.”

Apoi, in anul urmator, 16 dintre cei 22 de copii, inclusiv Thiesen, au fost trimisi inapoi in Groenlanda. Salvati Copiii aranjase ca cei 6 ramasi sa fie adoptati in familiile daneze.

“Cand nava a andocat in Nuuk, mi-am luat valiza si am fugit pe pod in bratele mamei”, povesteste Thiesen.

“I-am povestit tot ce vazusem. Insa ea nu mi-a raspuns. Am privit-o nedumerita. Dupa o vreme, a spus ceva dar nu am inteles ce zicea. Nici macar un cuvant. M-am gandit: ‘E cumplit. Nu mai pot vorbi cu mama.’ Vorbeam doua limbi diferite.”

Si atunci a avut parte de alta surpriza. Cat timp Thiesen fusese plecata, o alta fundatie caritabila, Crucea Rosie, construise un orfelinat in Nuuk. Aceasta spunea ca dupa ce locuisera in imbelsugatele case daneze, copiii nu ar trebui sa mai stea cu propriile familii in “conditii mai rele”.

“Noua noastra ‘mama’, directoarea orfelinatului, mi-a pus mana pe umar si a zis: ‘Hai, urca in autobuz, mergem la orfelinat.’ Credeam ca merg acasa cu mama. De ce eram trimisa la orfelinat? Nimeni nu mi-a raspuns. Am urcat in autobuz si abia am mai vazut orasul printre lacrimi.”

La orfelinat, copiii erau descurajati sa mai vorbeasca inuita. “Voiam sa invatam groenlandeza din nou deoarece majoritatea angajatilor orfelinatului era localnici. Si nici ei nu vorbeau prea multa daneza.”

“Insa mai apoi a aparut managerul danez si a zis: ‘Ce faceti? Nu-i puteti invata groenlandeza. Acesti copii trebuie educati sa inainteze in societate. Deci de acum veti vorbi numai in daneza cu ei.'”

Relatia Helenei cu mama ei nu a mai fost reconstruita niciodata. “M-am simtit foarte inversunata impotriva decizia ei de a ma trimite de acasa. Foarte suparata ca renuntase la mine, si nu doar atat – ci si ca ma lasase sa locuiesc la orfelinat, desi eram in acelasi oras.”

“Era in zilele cand Groenlanda era o colonie daneza. Iar stapanii coloniali – erau ‘stapani’ in cel mai rau sens al cuvantului -, controlau totul. Nu puteai contrazice un danez. Nu aveai dreptul nici macar sa-ti pui intrebari cu privire la ce zicea unul.”

Thiesen afirma ca aceasta experienta are consecinte pe termen lung.

“De-a lungul vietii, nu am putut niciodata intelege de ce eram adeseori trista si plangacioasa. Cand mi-am intalnit prima data sotul Ove in 1967, aproape ca a renuntat la mine deoarece plangeam prea mult”, povesteste ea.

Abia in 1996, la varsta de 52 de ani, a descoperit de ce fusese luata de la mama sa.

Stirea nu a venit de la guvernul danez, ci de la un scriitor, care a gasit o colectie de documente in Arhivele Nationale.

“Mi-a telefonat si mi-a zis: ‘Esti asezata? Ai fost parte dintr-un experiment.'”

“M-am asezat pe podea si am plans.”

Rareori, Helene si ceilalti copii se intalnesc, desi spune ca au mai ramas doar 7 dintre ei.

“Toti am simtit ca nu e in regula. Am simtit o pierdere si o lipsa a increderii in sine iar acele emotii nu au plecat niciodata”, declara ea.

Departe de a servi drept modele de schimbare culturala in Groenlanda, copiii au ajuns un grup mic, marginalizat la periferia propriei societati. Cativa dintre ei au ajuns alcoolici si au murit tineri.

“Cativa dintre ei au ajuns cersetori iar altii au cedat nervos. Si-au pierdut identitatea impreuna cu abilitatea de a-si vorbi limba materna, si-au pierdul sensul si scopul vietii.”

Helene a primit o scrisoare de la Crucea Rosie in 1998 in care fundatia isi declara “regretele” pentru rolul purtat in acel episod.

In sfarsit, in 2009, Salvati Copiii si cerut si ea scuze. Insa o investigatie interna a aratat ca o parte dintre documentele ce detaliau implicarea organizatiei au disparut – Salvati Copiii recunoaste ca s-ar putea ca acestea sa fi fost distruse intentionat.

“Cand privim la ce s-a intamplat, a avut loc o violare clara a drepturilor fundamentale ale copiilor. Cu greu putem gasi o regula care sa nu fi fost incalcata”, declara Mimi Jacobsen, secretar general al Salvati Copiii Danemarca.

“Bunastarea lor a fost trecuta in plan secundar in favoarea proiectului. Au fost bine-intentionati, insa totul a decurs teribil de gresit. Presupun ca gandirea generala la momentul acela era ca vor sa-i educe si sa imbunatateasca viata localnicilor pentru un viitor mai bun.

Voiau sa creeze modele de urmat pe care sa le aduca in Groenlanda si sa avanseze societatea. Aceasta era gandirea politica din spatele proiectului. Iar Salvati Copii a fost contactata de catre statut danez pentru a ajuta – ceea ce din pacate am facut.”

In 2010, autoritatile din Groenlanda au cerut si el formularea unor scuze oficiale din partea guvernului danez.

Partidul Social Democrat, aflat atunci in opozitie, a fost de acord si a cerut o investigatie independenta. Dupa ce au obtinut puterea in 2011, au tacut.

Thiesen este totusi de parere ca experienta a avut cateva urmari pozitive.

“In ciuda faptului ca m-am jurat ca nu ma voi casatori cu un danez deoarece eram furioasa pe puterea coloniala, am ajuns sa am un sot danez. Impreuna cu el si copiii nostri, am avut o viata fericita in Danemarca. Am ajuns fluenta in daneza, am obtinut o diploma universitara si am avut o cariera.”

Thiesen s-a implicat in ingrijirea copiilor si a ajuns directoarea unui club after-school. La 71 de ani, este acum pensionata si traieste in sudul Danemarcei.

“Insa in ce priveste autoritatile daneze, m-am simtit foarte suparata si dezamagita. Nu am putut sa inteleg cum de ne-au putut transforma intr-un experiment. Este pur si simplu de neinteles si sunt inca suparata. Voi ramane asa pana in ziua mortii.”

Groenlanda in cifre:

1721 – Este stabilita o asezare daneza langa Nuuk-ul zilelor noastre si Groenlanda devine colonie daneza

1940 – SUA isi asuma custodie protectiva asupra Groenlandei pe perioada celui de-Al Doilea Razboi Mondial, cand Groenlanda este sub ocupatie germana

1953 – Groenlanda devine parte integrala a Regatului Danemarcei si obtine reprezentare in guvernul danez

1979 – Groenlanda obtine independenta administrativa in urma unui referendum – Parlamentul sau decide si administreaza chestiunile interne, insa Danemarca pastreaza controlul asupra problemelor constitutionale, afacerilor externe si apararii

traduceri pentru Cuvantul Ortodox de b.d.