“IN NUMELE COPILULUI” – reportaj TVR despre drama FAMILIEI BODNARIU (Video). Mitingurile de solidarizare cu familiile românești abuzate din Norvegia au continuat in marile orase

31-01-2016 7 minute Sublinieri

Reportaj realizat de Irina Păcurariu după ce i-a vizitat în Norvegia pe Ruth şi Marius Bodnariu. Filmul a fost difuzat pe TVR1 pe data de 29 ianuarie

“S-au stabilit la o margine de fiord unde lumea stă atârnată dincolo de oricare timp. Voia să nu-l ştie nimeni şi acum îl ştiu toţi. E obosit, plâns, pus pe tavă, sub lupă. E un tată fără rost şi fără copii. Îi bătea? E şomer? E dintr-o sectă periculoasă? Are obiceiuri barbare? Prea creştin? Povestea e lungă, absurdă, anapoda. Şi o voi spune, în curând, şi la TV. Deocamdată, doar atât: Marius are pentru copiii lui ceea ce nu apare în nicio anchetă sau raport norvegian Barnevernet, are ceva care se numeşte iubire, o infinită iubire”. Este o avanpremieră a poveştii lui Marius Bodnariu şi a familiei sale, pe care Irina Păcurariu urmează să o spună, în exclusivitate pentru România, la TVR 1, vineri seară, de la ora 21.00, sub titlul În numele copilului. Reportajul poate fi urmărit de românii din afara graniţelor ţării la TVR Internaţional, în premieră, joi, 29 ianuarie, de la ora 22.00 şi duminică, 31 ianuarie, de la 15.00.

În numele copilului aduce în prim-plan unul dintre cele mai dezbătute subiecte ale momentului, cazul familiei Bodnariu, Ruth şi Marius, ai cărei 5 copii au fost preluaţi de autorităţile norvegiene în urma unui denunţ care acuza corecţii fizice aplicate minorilor, făcut la serviciile de protecţie a copilului (Barnevernet).

În materialul realizat de Irina Păcurariu exclusiv pentru TVR, filmat la faţa locului în intervalul 19-22 ianuarie, telespectatorii vor vedea interviuri cu autorităţi, reprezentanţi ai Parlamentului norvegian, avocaţi, oficiali ai Bisericii Neoprotestante, oficiali ai Bisericii Orotodoxe Române, filmări cu familia Bodnariu, vecini, prieteni şi români din diaspora, ale căror opinii consolidează întreaga poveste.

Cinci copii, dintre care un bebeluş de 3 luni, împărţiţi în trei case surogat, au trezit conştiinţe şi au mişcat inimi. Marius şi Ruth au fost acuzaţi de autorităţile norvegiene de violenţă fizică asupra copiilor cei mari. Copiii le-au fost luaţi, duşi la sute de kilometri, de unde nu au mai venit niciodată acasă. Au greşit părinţii? Sistemul norvegian de protecţie socială este nemilos? E vorba de reguli încălcate? De un exces de zel? Cazul care a polarizat opinia publică din România, care a zguduit conştiinţe şi a scos românii în stradă va fi reflectat, în exclusivitate, în reportajul În numele copilului de la TVR. În numele copilului s-au luat decizii, au fost găsiţi vinovaţi, curg lacrimi. În numele copilului ne întrebăm unde e adevărul. Ce a rămas nespus într-o poveste fără egal aflăm joi, de la ora 22.00, la TVR Internaţional şi vineri, 29 ianuarie, de la ora 21.00, la TVR 1 şi pe TVR+.

Realizator: Irina Păcurariu

Mărturii incredibile: 100.000 de oameni, din cele cinci milioane de locuitori, lucrează în Barnevernet

Cazul familiei Bodnariu, căreia autoritățile norvegiene i-au luat copiii, a făcut înconjurul lumii și a zguduit emoțional două țări: România și Norvegia. După trei zile petrecute la față locului, realizatoarea TVR Irina Păcurariu, care a filmat documentarul „În numele copilului”, dezvăluie că presa norvegiană a început să-și pună întrebări, dar și că sistemul de protecție socială din „Țară Fiordurilor” se zguduie din temelii.

Autoritățile s-au întrecut cu explicațiile

„Mă aşteptăm chiar la un boicot din partea presei, mai ales că primele pagini din ziarele norvegiene nu sunt foarte generoase cu astfel de teme. Subiectul este sensibil, implică un sistem, mă refer la Barnervernet, care cuprinde de fapt nu doar una, ci toate instituţiile de protecţie socială pe care le are Norvegia. În sistem muncesc mai bine de 100.000 de norvegieni, dintr-o populaţie de aproximativ 5 milioane, deci doar aflând aceste cifre îţi dai seama că domeniul este strategic, povesteşte jurnalista.

Cum subiectul a devenit de interes, la întâlnirile cu parlamentarii români a fost atât televiziunea publică cât și cel mai important post privat, presă scrisă, radiouri și toți s-au deplasat în Forde, Ținutul Nausdal. „Guvernatoarea regiunii, reprezentantă a unicei autorităţi care supervizează activitatea Barnevernet car şi City Managerul oraşului FORDE s-a simţi obligaţi să dea explicaţii detaliate despre sistem. Din păcate, multe din lucrurile pe care le-am aflat demonstrează că la nivel de intenție totul are sens, în practică există derapaje mari. Am încercat să fiu atentă chiar şi la nuanţele mai puţin esenţiale. Când încerci să afli de la colegi de breaslă ce relaţii de familie au, unde se situează iubirea, căldura părinţilor naturali, protecţia absolută cu care încerci să îţi creşti propriii copii afli de exemplu că în vacanţe nu se prea întâmplă că nepoţii să meargă la bunici, nu se cultivă dependenţa necondiţionată de ai tăi. Mulți părinți sunt divorțați, familiile o iau de la capăt, se presupune că e mai bine să crești copiii independenți, cu încredere în protecția sistemului decât în propria familie. Pentru mine asta spune mai mult decât orice declaraţie oficială, a subliniat jurnalista.

Bodnariu și-a pus speranțele în București

Speriată şi dezamăgită de sistem, familia Bodnariu speră că soluţia să vină din partea statului român. Părinţii sunt dărmaţi şi, după cum spune jurnalistă TVR „nimeni nu poate şti ce e în sufletul unor oameni care nu au nici o certitudine că cei 5 copiii se vor întoarce acasă”.

[…]

integral pe EVZ premium

jurnalist-tvr-465x390

***

Mii de persoane au participat la mitinguri în Sibiu, Cluj şi Iaşi, pentru susţinerea familiei Bodnariu din Norvegia, ai cărei copii au fost preluaţi temporar de Barnevernet, instituţia de protecţie a copiilor. La Sibiu, 2.000 de oameni au protestat, alături de mai mulţi preoţi, dar şi de prefect sau de preşedintele Consiliului Judeţean, precum şi de o delegaţie de jurnalişti din Norvegia.

La Cluj, peste 1.000 de persoane au ieşit în stradă, majoritatea de rit penticostal, în faţa lor vorbind de asemenea mai mulţi preoţi. La Iaşi, aproape 4.000 de oameni au mărşăluit, declarându-şi susţinerea pentru familia Bodnariu. Cazul familiei Bodnariu din Norvegia, dar şi sistemul de protecţie a copilului din acest stat vor fi dezbătute peste trei săptămâni în Parlamentul European (PE), în condiţiile în care, joi, s-au finalizat procedurile prin care 42 de europarlamentari din mai multe ţări au solicitat acest lucru.

Peste 1.000 de persoane au participat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la un miting de solidaritate cu mai multe familii româneşti din Norvegia cărora autorităţile acestui stat le-au luat copiii, acestea cerând o mai mare implicare din partea şefului statului şi a premierului în rezolvarea cazurilor.

Participanţii la miting, majoritatea aparţinând cultului penticostal, s-au adunat, sâmbătă, pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca, având bannere cu mesaje în limba engleză precum “Norvegia, nu separa copiii familiei Bodnariu”, “Reuniţi familia Bodnariu”, “Norvegia, este timpul să îi dai înapoi pe copiii noştri”, “Nu separaţi familia Bodnariu”, “Norvegia, opreşte Barnevernet să ne fure copiii” şi au rostit, în grup, rugăciunea “Tatăl Nostru”.

Pastorul Marin Pintilie a declarat, de pe scena amplasată pe Bulevardul Eroilor, că mitingul este unul de solidaritate “cu o cauză nobilă şi dureroasă”.

“Ne-am adunat să fim solidari cu familia Bodnariu, dar şi cu familiile Nan, Avramescu şi Rădulescu, care trec printr-o situaţie grea. Copiii lor au fost smulşi cu brutalitate din braţele părinţilor, în mod abuziv şi ilegal, chiar din punctul de vedere al legislaţiei norvegiene. Nu abuzul fizic este motivul care a declanşat această dramă în familia Bodnariu, îngrijorarea învăţătoarei care a sesizat Barnevernet (Autoritatea de Protecţie a Copilului din Norvegia – n. r.) fiind provocată de creştinismul exagerat al copiilor, ceea ce a dus la acuzaţia de îndoctrinare religioasă şi creştinism radical, care provoacă handicap psihic. Pentru autorităţile norvegiene, noi, creştinii, suntem calificaţi ca handicapaţi psihic”, a spus Pintilie.

El a cerut preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Dacian Cioloş să se implice mai mult, să dea dovadă de mai multă determinare în rezolvarea cazului Bodnariu. “Dacă veţi tăcea, ajutorul va veni din altă parte”, a mai spus vorbitorul.

Preotul ortodox Stelian Tofană, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, a declarat, la rândul său, pe scenă, că lupta în acest caz nu este pentru identitate confesională, ci pentru identitate creştină.

“Îmi exprim întreaga mea solidaritate cu familia Bodnariu şi cu alte familii care trăiesc o dramă asemănătoare. Trebuie să strângem toţi rândurile. Distrugerea familiei creştine înseamnă distrugerea societăţii în care trăim”, a spus Tofană.

Sibiu: 2.000 de protestatari, alături de prefect şi preşedintele CJ

Peste două mii de persoane au participat, sâmbătă, în municipiul Sibiu, la un marş de susţinere a familiei Bodnariu şi a altor două familii cărora serviciul de protecţie a copilului din Norvegia – Barnevernet – le-a luat copiii, participanţii scandând “Mama nu are înlocuitor”.

Participanţii la marş au pornit, sâmbătă, la ora 12.00, din faţa Gării din municipiul Sibiu, acţiunea desfăşurându-se pe traseul: str. Constituţiei, Bulevardul Corneliu Coposu, Teatrul “Radu Stanca”, pietonala Nicolae Bălcescu, Piaţa Mare din Sibiu.

Oamenii au pancarte prin care îşi arată susţinerea faţă de familiile Bodnariu, Nan şi Rădulescu, susţinerea faţă de familie în general şi revolta faţă de instituţia Barnevernet din Norvegia: “Norvegia, redă copiii familiei Bodnariu”, “Familia nu înseamnă Statul”.

Totodată, participanţii la acţiune scandează “Norvegia, redă copiii familiilor”, “Mai bine mamă săracă în România, decât mamă cu copiii furaţi în Norvegia” şi “Mama nu are înlocuitor”, mulţi dintre participanţi fiind însoţiţi de copii.

La miting a participat şi o delegaţie de jurnalişti din Norvegia.

“Suntem uimiţi de numărul impresionant de persoane angajate în aceste demersuri. Vrem să aflăm mai multe detalii despre reacţia României în acest caz”, a declarat Eystein Rossum, unul dintre jurnaliştii din Norvegia.

La mitingul de la Sibiu au participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, prefectul de Sibiu, Ovidiu Sitterli, dar şi reprezentanţi ai mai multor biserici.

“Cerem instituţiilor europene şi autorităţilor române să se implice în corectarea abuzurilor făcute de statul norvegian împotriva drepturilor fundamentale ale copilului şi ale familiei. Potrivit Sfintelor Scripturi, noi credem că familia este unirea dintre un bărbat şi o femeie, care îşi cresc împreună copiii. Vrem să ne apărăm familiile, valorile şi identitatea noastră creştină”, a declarat lect. univ. dr. Ioan Brie, rectorul Institutului Teologic Penticostal din Bucureşti şi pastor al Bisericii Creştine “Emanuel” din Sibiu.

Şi la Iaşi, aproape 4.000 de persoane au ieşit în stradă. Oamenii au mărşăluit prin centrul oraşului arătându-şi susţinerea pentru familia Bodnariu.

Cazurile românilor care se judecă cu Barnevernet, în Parlamentul European

Copiii familiei românului Marius Bodnariu, inginer IT, şi ai soţiei sale norvegiene Ruth, asistentă medicală, au fost luaţi de la părinţi de serviciul de protecţie a copilului din Norvegia – Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor. Cei cinci copii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei.

Ambasadorul României la Oslo, Adrian Gabriel Davidoiu, consulul ambasadei, Mihai Oprescu şi un expert trimis din centrala MAE au avut o întâlnire, în 12 ianuarie, cu familia Bodnariu şi cu avocatul acesteia, anunţa MAE, care preciza că minorii vor putea fi vizitaţi de consul.

Partea norvegiană a dat asigurări că există “garanţii proceasule pentru părinţi” şi a reiterat faptul că ancheta Barnevernet nu a pus în discuţie aspecte de natură religioasă, fapt confirmat şi de familie.

În atenţia Ministerului Afacerilor Externe şi a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) se află, în prezent, şapte cazuri ale unor familii de cetăţeni români ai căror copii, în total 16, au fost preluaţi de autorităţile norvegiene.

Astfel, în ultimii cinci ani, în afara cazului Bodnariu, au mai fost gestionate, pe baza sesizărilor primite, alte şase cazuri ale unor familii de cetăţeni români, care s-au soluţionat, în cinci cazuri prin repatrierea a opt minori, iar într-un alt caz, prin revenirea a doi copii în familia unor români rezidenţi în Norvegia.

Printre aceste cazuri este şi cel al familiei Nan. Dumitru şi Mihaela Nan, originari din Maramureş, care s-au mutat în Norvegia în urmă cu cinci ani, au rămas fără cei doi copii în octombrie 2015, când aceştia au fost preluaţi de serviciul de protecţie a copilului – Barnevernet şi plasaţi într-o familie surogat. Soţii Nan au fost atunci chemaţi la poliţie, interogaţi şi, în final, anunţaţi de angajaţi de la protecţia copilului că le-au fost luaţi copiii, pe motiv că sunt bătuţi. Acuzaţiile ar fi pornit de la faptul că fetiţa familiei Nan a spus că a fost bătută, aceasta fiind filmată, fără ca familia să ştie, când se juca şi răspundea unor întrebări despre părinţii săi. […]/ integral pe gandul.info

***

UPDATE VIDEO:




Categorii

Confiscarea copiilor de catre stat, Documentare/ Reportaje, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE), Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la ““IN NUMELE COPILULUI” – reportaj TVR despre drama FAMILIEI BODNARIU (Video). Mitingurile de solidarizare cu familiile românești abuzate din Norvegia au continuat in marile orase

  1. Povestea dramatică a unei rusoaice în Norvegia | Sunt 19.000 de ong-uri pentru reprofilarea copiilor din bărbat şi femeie în alte sexe neconvenţionale.
    http://www.nasul.tv/povestea-dramatica-a-unei-rusoaice-in-norvegia-m-a-sunat-sasa-fiul-meu-mai-mare-atunci-avea-13-ani-mami-ne-duc-la-o-familie-adoptiva-tot-ce-puteam-face-era-sa-ma-stapanesc-plansul-este-i/

  2. Ceea ce se intampla in Norvegia este efectul mamonizarii lumii, cel putin. Cine nu e cu Dumnezeu si face sau sustine faradelegi nu e neutru, ci lucreaza vrand sau nevrand impotriva Lui. Faradelegea a devenit lege, ascunzandu-se dupa niste abuzuri reale. In ciuda dracilor care le soptesc unora ca Familia Bodnariu merita sa-si piarda copiii, eu cred ca aceasta familie se va reuni, pentru ca multa, multa lume se roaga pentru ei. Am plecat la rugaciune cu credinta ca asa va fi. Ma uimesc insa minti ciudate, care platite sau neplatite, iau apararea Barnevernetului. De ce sa ia copiii si mai ales de ce parintii nu au dreptul sa-i apere deschimbarile de sex, de exemplu. Nelegiuirile astea sper sa le stearga Dumnezeu de pe fata pamantului.

    Asta e un link al unei persoane care probabil abia la Judecata isi va da seama ce spune si ce sustine, citandu-L, culmea, eronat chiar pe Mantuirorul. Mantuitorul a spus sa vina la El nu sa se duca in brate la niste pedofili sau descreierati, si tocmai de aceea il si arde probabil majuscula cu care se scrie numele Mantuitorului sau pronumele care il reprezinta in fraza sau propozitie.

    http://adevarul.ro/news/eveniment/copiii-procesul-juridic-procesul-geopolitic-1_56af5b965ab6550cb85810ef/index.html

  3. Il reprezinta

  4. Gandul a preluat stirea de pe mediafax, care a redus mult cifrele. La sibiu, presa locala a scris 4.000…cel putin

  5. Pingback: FAMILIA NAN A PIERDUT PROCESUL CU BARNEVERNET (Video)/ Despre tacerea complice a PRESEI NORVEGIENE si pregatirea unui REGIM POLITIENESC al copilului si mai DRACONIC/ Episcopul Macarie dupa vizitarea familiilor românești din Norvegia: ”ESTE EVIDENT CA
  6. Pingback: ACUZATII GRAVE: copiii familiilor BODNARIU si NAN s-au prezentat cu LEZIUNI FIZICE la intalnirea cu parintii lor. “BARNEVERNET URMARESTE SUBMINAREA SISTEMATICA A AUTORITATII PARINTILOR”/ Un alt abuz incredibil al Norvegiei: ROMÂNCA CE A CASTI
  7. Pingback: MASINARIA BARNEVERNET SI CAZUL NAN. ”Rugați-vă pentru familia Nan, e multă durere, e prea multă durere”/ MANIPULARI IN PROCESUL BODNARIU/ Unul din sefii Barnavernet: ACTIVISTA LESBIANA/ Profitabila industrie a rapitorilor de copii/ Marea Brita
  8. Pingback: MASINARIA BARNEVERNET SI CAZUL NAN. ”Rugați-vă pentru familia Nan, e multă durere, e prea multă durere”/ MANIPULARI IN PROCESUL BODNARIU/ Unul din sefii Barnavernet: ACTIVISTA LESBIANA/ Profitabila INDUSTRIE A RAPITORILOR DE COPII/ “Norv
  9. Nu, e mult prea mult. Sigur eu cred ca trebuie sa fie cineva, care sa ajute familia. Copiii dintr-o familie e bine sa fie luati doar in cazuri extreme…cand sunt legati cu lanturile de pat, li se rup picioarele si mainile in batai sau sunt foarte infometati sau sunt mutilati si trimisi la cersit. Cazurile acestea insa sunt foarte rare.
    Cum vad eu ca ar trebui procedat in caz ca o astfel de institutie ar exista…daca se intampla ceva intr-o familie rudele de gradul I sau II sa depuna un dosar in care sa existe probe, documente fotografii etc…oamenii de acolo sa analizeze dosarul si numai daca este cazul si problema e reala sa se duca, sa cerceteze, sa puna la dispozitie medici, psihologi, psihiatri etc, care sa discute, sa incerce cat pot sa rezolve, astfel ca familia sa ramana unita…e foarte important.
    In urma filmului urmarit mi-am dat seama de un lucru. In aceste tari acest fapt nu se intampla, ci s-a ajuns sa fie luati copii fara probe, doar pe baza unui simplu telefon de la orice anonim. Dupa ce sunt luati copiii se desfasoara o ancheta la modul in care parintii sunt cei mai periculosi infractori din lume, sunt interogati in camere separate, nu au contacte unul cu celalalt (ceea ce nu e normal).
    Practic parintii sunt sufocati cu prea multe reguli, pe care e din ce in ce mai greu sa le respecte, dar nu se tine cont de latura umana a fiecaruia, de sufletul omului. Rezultatele sunt de dezastru: familii intregi sunt destramate, uneori fara motiv intemeiat dovedit. Asta se numeste totalitarism, statul crede ca e Dumnezeu pe pamant, isi asuma acest rol, ceea ce nu este normal.
    Mi-a ramas in minte ce a zis doamna aceea cu copil la gradinita, ca angajati ai primariei vin sa vada copiii, dezvoltarea psiho-motorie si nu stiu ce mai zicea. Mie asta imi seamana a ceva de genul vin la vanatoare sa vada pe cine prind pe picior gresit.
    Citeam o data de doi tineri norvegieni din sistem, care s-au aruncat de pe acoperisul unui centru de plasament…si inainte de asta au scris pe acoperis “lasati-ne sa gandim liber”.

  10. Pingback: FAMILIA BODNARIU SI-A RECUPERAT TOTI COPIII! | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: FAMILIA BODNARIU a decis SA RAMANA IN ROMÂNIA dupa ce procuratura norvegiana i-a pus pe parinti SUB URMARIRE PENALA! “Caracatița uriașă nu rămâne niciodată datoare! Este numai un subterfugiu de a-i aresta pe soții Bodnariu și a le lua iară
  12. Pingback: SCANDALUL MUSAMALIZAT AL NORVEGIEI. O ancheta BBC despre expertul psihiatru al BARNEVERNET condamnat (la doar 2 ani si pastrand custodia copiiilor sai!) pentru PORNOGRAFIE INFANTILA. Autoritatile norvegiene sunt acuzate de complicitate si pentru pastrarea
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare