În deschiderea evenimentului, în prezenţa Patriarhului Daniel, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a oficiat o slujbă de Te Deum în altarul de vară al Catedralei Patriarhale.
După slujbă, miile de tineri prezenţi pe Dealul Patriarhiei au intonat, împreună cu grupul psaltic Tronos, imnul de stat al României, Deşteaptă-te române!
A urmat imnul #ITO2016 în interpretarea artistului Mihai Georgescu acompaniat de Orchestra Metropolitană din Bucureşti, dirijată de Daniel Jinga, şi grupul psaltic Tronos, dirijat de protopsalt arhid. Mihail Bucă.
În continuare, Patriarhul României a adresat tinerilor prezenţi un cuvânt de încurajare şi binecuvântare intitulat: Credinţa în Iisus Hristos – izvor de bucurie.
Următorul moment în cadrul ceremoniei de deschidere a constat în prezentarea delegaţiilor participante la întâlnire. Câte doi reprezentanţi ai fiecărei delegaţii, îmbrăcați în costume tradiționale, purtând drapelul țării din care provin și al eparhiei pe care o reprezintă, au urcat pe scenă şi au primit binecuvântarea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române.
Moderatorul evenimentului, Iuliana Lazăr, a dat apoi cuvântul reprezentanţilor autorităţilor de stat care au transmis mesaje cu prilejul acestui eveniment cu participare naţională şi internaţională.
Mesajul Preşedintelui României, dl. Klaus Iohannis, a fost transmis de dl. Sergiu Nistor, Consilier Prezidenţial – Departamentul Cultură, Culte şi Centenar.
Prezenţa la această manifestare a peste 2000 de tineri din ţară şi din diaspora românească, ori venind din Bisericile Ortodoxe surori demonstrează forţa credinţei în Dumnezeu şi vitalitatea Ortodoxiei. Ei sunt dovada că Biserica Ortodoxă Română are un rol de neînlocuit în formarea şi educarea tinerilor din România prin valorile pe care le propagă şi prin modelele pe care le propune noilor generaţii, se precizează în mesajul Preşedintelui României.
Guvernul României a fost reprezentat la #ITO2016 de dl. Victor Opaschi, Secretar de Stat pentru Culte:
Acest eveniment este o formă de afirmare şi de celebrare a identităţii ortodoxe ca parte a identităţii europene. Cred că această întâlnire ce reuneşte mii de tineri ortodocşi din întreaga lume este un eveniment care ne atrage atenţia prin dimensiunea lui integratoare, dar care în mod special vorbeşte despre importanţa Bisericii şi a credinţei în viaţa societăţilor contemporane.
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice este un partener constant al Patriarhiei Române în activităţile cu tinerii. La eveniment a fost prezent şi dl. Ministru Mircea Dumitru.
Participarea unui număr atât de mare de tineri sub aceleaşi valori şi preocupări este o reuşită în sine şi consider că acest tip de evenimente care amintesc celor prezenţi de toate acele lucruri care ne aseamănă şi ne apropie ar trebui să fie mai frecvente şi nu doar în rândul tinerilor. Întâlnirea internaţională a tinerilor ortodocşi din acest an oferă participanţilor oportunitatea de a discuta în seria de activităţi propuse în cadrul evenimentului despre relaţia tinerilor cu Biserica, respectiv despre rolul, locul şi importanţa tinerilor în viaţa Bisericii, a spus dl. Mircea Dumitru.
După mesajele reprezentanților autorităților de stat a urmat un moment artistic susţinut de:
grupul psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale;
formaţia Trei Parele;
corul Cantus Domini.
Evenimentul s-a încheiat prin intonarea imnului întâlnirii.
Manifestările legate de Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea continuă și astăzi, 2 septembrie 2016. Programul a debutat cu rugăciunea de dimineață. În continuare, participanții se vor deplasa la școlile partenere unde vor lua parte la diferitele ateliere de dezbateri.
În a doua parte a zilei, tinerii participanți la ITO2016 vor fi prezenți la Sala Palatului din Capitală unde începând cu ora 19 va avea loc conferința cu tema Iisus Hristos – Bucuria Vieții. Invitații conferinței vor fi Liana Stanciu și părintele diacon Sorin Mihalache.
Ziua se va încheia cu „Procesiunea Luminilor“. Evenimentul va avea loc imediat după conferința de la Sala Palatului. Tinerii se vor deplasa, purtând lumânări în mâini, de la Sala Palatului pe Calea Victoriei până la Catedrala patriarhală.
Aspirațiile spre bine și frumos ale tinerei generații trebuie susținute de întreaga societate, care are responsabilitatea de a-i orienta pe tineri și de a le cultiva încrederea pentru a iubi valorile spirituale, morale și culturale perene, a afirmat joi seara patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în deschiderea celei de a treia ediții a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din toată lumea.
Patriarhul Daniel a îndemnat la cultivarea de către tineri a bucuriei față de familia creștină.
“Vă încurajăm să cultivați cu bucurie iubirea față de familia creștină, care poate fi descoperită numai în Biserică, deoarece aici ea are valoare de icoană a iubirii lui Hristos față de umanitate, iar sfinții Bisericii sunt modele de viață în Hristos și rugători pentru toți tinerii din lume”, a îndemnat patriarhul.
Joi seară a debutat Întâlnirea Tinerilor Creștin-Ortodocși din toată lumea, eveniment ce are loc până duminică, în Capitala României. La festivitatea de deschidere, pe lângă PF Daniel, au luat cuvântul și reprezentanții instituțiilor statului român.
Între aceștia s-a aflat și reprezentantul președintelui Klaus Iohannis, consilierul prezidențial pentru Cultură, Culte și Centenar, dl. Sergiu Nistor. Acesta a afirmat că Biserica Ortodoxă are un rol neînlocuit în formarea și educarea tinerilor din România.
„Prezența la această manifestare a peste 2000 de tineri din țară și din diaspora românească, ori venind din Bisericile Ortodoxe surori demonstrează forța credinței în Dumnezeu și vitalitatea Ortodoxiei.Ei sunt dovada că Biserica Ortodoxă Română are un rol de neînlocuit în formarea și educarea tinerilor din România prin valorile pe care le propagă și prin modelele pe care le propune noilor generații”, s-a precizat în mesajul Președintelui României.
De asemenea, prezent la eveniment a fost și Ministrul Educației, dl. Mircea Dumitru. Acesta a elogiat evenimentul și prezența tinerilor și i-a îndemnat să-și cultive credința în Dumnezeu în fiecare zi.
„Sunt deosebit de bucuros să mă aflu în mijlocul atâtor tineri, participanți la întâlnirea internațională a tinerilor ortodocși. Participarea unui număr atât de mare de tineri, sub aceleași valori și preocupări este o reușită în sine și consider că acest tip de evenimente, care amintesc tuturor celor prezenți de lucrurile care ne aseamănă și ne apropie, ar trebui să fie mai frecvente.
Mesajul meu este unul de încurajare în ceea ce faceți în acest început de septembrie și doresc să subliniez importanța tinerilor în viața comunităților din care veniți. Vă încurajez ca dimensiunea spirituală să fie parte integrantă din viața voastră, alături de ceea ce faceți și sunteți din punct de vedere fizic, intelectual și emoțional.
Legătura cu Dumnezeu este personală și se cultivă zi de zi, în acest fel dând sens și claritate vieții voastre și în același timp calității relațiilor inter umane cu persoanele din jur.
Vă încurajez să fiți și să deveniți voluntari. E nevoie de voluntari, mai ales în rândul tinerilor, nevoie generată de dorința de a face lucruri bune și de a participa la dezvoltarea societății. Aș dori să apreciez că acest eveniment extraordinar în care vă aflați în aceste zile este un și un excelent prilej de învățare și vă doresc să-l valorificați cât mai bine. Vă felicit încă o dată pentru acest eveniment impresionant”, a spus Ministrul Educației.
Vineri, începând cu ora 19.00, la Sala Palatului din Capitală, va avea loc conferința cu tema Iisus Hristos – Bucuria Vieții,urmată de Procesiunea Luminilor pe traseul: Sala Palatului – Calea Victoriei – Splaiul Independenței – Catedrala patriarhală.
Sâmbătă, de la ora 20:00, va avea un loc un concert de muzică pop-rock în Parcul IOR. De asemenea, în cele două zile, tinerii vor vizita cele mai importante obiective culturale ale Bucureștilor.
Duminică, evenimentul se va încheia la Catedrala Mântuirii Neamului, cu Liturghia săvârșită de PF Daniel.
***
Care era viziunea Cuviosului Serafim Rose, un sfant american al zilelor noastre, a carui adormire este pomenita chiar astazi, referitoare la modul ortodox de formare a tinerilor contemporani:
„… Se pune azi o întrebare importantă: Ce se poate face pentru tinerii ortodocşi? Nu cumva mulţi dintre ei îşi pierd credinţa şi se îndepărtează de Biserică?
Răspunsul multora la această întrebare sunt dansurile, picnicurile, întâlnirile sociale. Dar acesta e un răspuns lumesc, ca şi cum adunarea oamenilor laolaltă ar fi un scop în sine, sau o scurtă rugăciune şi o mică cuvântare ar fi de ajuns pentru a face reuniunea «religioasă» sau «creştină».Insă lucrurile acestea trec şi se uită, şi nici unul nu este cu mult mai creştin pentru ei…”
“… Este cu atât mai îngrijorătoare situaţia tineretului de azi ce se îndreaptă spre sectari. Eu cred că protestanţii şi catolicii (ca şi ortodocşii), plini de entuziasm «ecumenic», nu sunt foarte serioşi; ei sunt prinşi de curentul la modă, a cărui atracţie este, în esenţă, superficială şi fară nimic duhovnicesc. Dar sectarismul nu este ceva ce ţine de modă; cei ce se îndreaptă spre el o fac ca persoane individuale şi pentru pricini ce pot fi complicate şi confuze, dar cu toate acestea ei tânjesc după ceva autentic duhovnicesc. Pentru aceşti oameni, dacă află despre Sfânta Ortodoxie, mai există nădejde…”
“… Alaltăseară am întâlnit întâmplător un grup de tineri ortodocşi vorbitori de engleză, care alcătuiesc un grup de sine stătător. Nu ştiu de ce m-au invitat, dar a fost un bun prilej de a afla ce viaţă au alţi ortodocşi. Răspunsul este: nici una. Moarte totală. Sunt sinceri, au intenţii bune; dar, pur şi simplu, nu au de la ce porni. Nu numai că nu sunt pregătiţi pentru hrana duhovnicească, dar aproape că nu sunt pregătiţi nici pentru lapte. Am să-ţi povestesc despre ei data viitoare când ne mai vedem… Nu vom fi în concurenţă cu ei, căci planurile lor nu trec de înţelegerea „inter-ortodoxă” şi studierea „tradiţiilor” ortodoxe la nivel elementar; dincolo de asta, interesul lor este vag ecumenic, dar nu misionar…”
Imaturitate si duh lumesc versus nazuinta spre viata ortodoxa integrala
[…] Întorcându-se acasă din vizita la Etna, Pr. Serafim scria că „mlădiţa Ortodoxiei creşte bine acolo“. Altundeva nota că obştea „până acum pare să se dezvolte destul de bine pentru a păstra o insulă de Ortodoxie“.
Această nouă mlădiţă a Frăţiei i-a îndemnat pe părinţi să cugete la principiile obştilor ortodoxe laice, în special cele ce au vieţuit în condiţii moderne. Într-un articol pentru Cuvântul Ortodox Părintele Serafim s-a inspirat din învăţăturile şi pilda părintelui Adrian (devenit atunci Arhiepiscopul Andrei) spre a stabili aceste principii.
“Esenţa adevăratei vieţi ortodoxe este buna-cinstire (sau blagocestia) [evlavia, n.n.], care, după definiţia Stareţului Nectarie, întemeiată pe etimologia cuvântului, înseamnă «a cinsti ceea ce este al lui Dumnezeu». Este ceva mai adânc decât simpla învăţătură dreaptă: este intrarea lui Dumnezeu în orice aspect al vieţii, al unei vieţi trăite în cutremur şi în frica lui Dumnezeu… O asemenea atitudine produce vieţuirea ortodoxă, care nu cuprinde doar obiceiurile şi purtările exterioare caracteristice creştinilor ortodocşi, ci întregul nevoinţei duhovniceşti conştiente a omului pentru care Biserica şi rânduielile ei sunt centrul a tot ceea ce face şi gândeşte. Experienţa împărtăşită, conştientă, a acestui mod de vieţuire, centrat pe dumnezeieştile slujbe zilnice, produce autentica obşte ortodoxă, cu simţămintele ei de seninătate, bucurie şi linişte lăuntrică. Neortodocşii şi chiar mulţi dintre creştinii ortodocşi neconştientizaţi deplin abia dacă îşi pot închipui ce este această experienţă a comuniunii, fiind înclinaţi să o excludă ca pe ceva «subiectiv», dar cel ce a participat cu toată inima la viaţa unei adevărate comunităţi ortodoxe, monahală sau laică, nu se va mai îndoi niciodată de realitatea acestui simţământ ortodox“.
Chiar după publicarea articolului, părinţii au citit nişte scrisori adresate lui Alexei de un ortodox din Grecia, având ca temă comunităţile ortodoxe. „Le-am găsit cât se poate de interesante”, scria Pr. Serafim acestui om.
„Noi înşine ne-am gândit mult la această problemă, iar noul număr din Cuvântul Ortodox cuprinde câteva din ideile noastre despre acest subiect. […] Dar nu e cu putinţă să ne exprimăm pe deplin prin tipar asupra temei menţionate, fiindcă ortodocşii sunt pur şi simplu prea imaturi – ideea de «comunitate ortodoxă» este foarte atrăgătoare, dar aproape nimeni nu e conştient sau gata pentru greutăţile şi jertfele cerute de punerea ei în aplicare şi, prin urmare, nu avem decât experimente fără speranţă şi dezamăgiri…
Totuşi, dacă am fi realişti şi nu am aştepta de la o comunitate laică tot atât de mult ca de la una monahală, aceasta ar fi o alternativă posibilă pentru zilele noastre, şi chiar una foarte importantă.Viaţa într-o parohie ortodoxă obişnuită din ziua de azi, în atmosfera anormală a unei mare oraş, cu o mulţime de ispite nemaiauzite până acum, nu este normală pentru Ortodoxie.Cunoaştem un preot plin de zel din New Jersey, cu o turmă foarte mare, cu mulţi tineri; dar el spune că duce o bătălie dinainte pierdută. Tinerii sunt cu el în biserică câteva ceasuri duminica şi poate şi sâmbătă noaptea şi cam un ceas sau două sâmbăta la orele de catehism, iar restul săptămânii sunt supuşi unor influenţe opuse în şcolile de stat, la televizor etc. Dorinţa de a avea o atmosferă în care Biserica să joace un rol mai însemnat în viaţă şi să aibă mai multă influenţă asupra copiilor este o dorinţă ortodoxă cât se poate de firească, şi nu ceva «ciudat» sau un semn de «înşelare», cum par să creadă mulţi”.
(…)
La câţiva ani după moartea părintelui Serafim, Alexei îşi amintea:
„Nu o dată Pr. Serafim mi-a scris/spus: «Să nu cumva să înveţi ruseşte. Dacă o să ştii ruseşte, vei auzi toate bârfele şi vei fi ispitit să iei parte la ele. Şi să nu intri în nici un consiliu parohial. Fugi de politica parohială ca de ciumă!» Fireşte că eu şi familia mea am fost încurajaţi să luăm parte la Liturghie în diferite parohii şi să primim Sfintele Taine, dar am fost descurajaţi să participăm la alte activităţi parohiale care, simţea el, m-ar fi abătut de la «chemarea» ce credea că-mi fusese trimisă de Dumnezeu, adică de la lucrarea misionară prin scris, învăţat şi publicat. Ca urmare, mulţi laici ruşi mă numeau «de rit vechi»!“
În scrisoarea către corespondentul lui Alexei din Grecia, Pr. Serafim explica nevoia unor comunităţi, precum cea a lui Alexei, de a scăpa de influenţa lumescului:„În condiţiile de azi este nevoie de un efort conştient pentru a nu ne lăsa prinşi de lume, şi astfel, marilor oraşe le vom prefera localităţile mici şi ne vom elibera (pe cât posibil) de televizor, ziare, telefon etc. Şi chiar mai mult: va trebui să existe o distanţare de duhul lumesc chiar în viaţa bisericească; aceasta înseamnă îndepărtarea chiar şi de viaţa parohială obişnuită, dacă e cu putinţă, fiindcă şi ea a devenit astăzi foarte lumească“.
„Comunitatea din Etna nu este în nici un caz o comunitate cu totul «ideală» sau «experimentală»; ci mai curând o dezvoltare naturală în nişte condiţii speciale, deosebit de favorabile pentru o autoconservare ortodoxă – fireşte, cu condiţia ca zelul şi ardoarea ortodoxă de temelie să fie prezente încă de la început, în mod paradoxal, cea mai mare binecuvântare a acestei comunităţi este faptul că se află departe de o parohie ortodoxă – ceea ce i-a silit să iasă de pe făgaşul pe care merg atâţia ortodocşi de astăzi care iau ca pe un lucru de la sine înţeles tot ceea ce ţine de Biserică, socotind că altcineva «are în sarcină» Biserica şi slujbele etc. Aceşti oameni au fost siliţi să facă ei înşişi slujbele şi astfel le-au îndrăgit cu mult mai mult; iar greutăţile prin care trebuie să treacă spre a ajunge la un preot şi a primi Sfânta Împărtăşanie sunt aşa de mari încât păstrează cu scumpătate acest privilegiu şi efectiv îşi lucrează mântuirea cu frică şi cutremur. Fireşte, noi americanii mai avem şi binecuvântarea ca tot ce ţine de Ortodoxie să fie nou pentru noi şi deci preţios – fiece nouă traducere a Vieţii sau slujbei unui sfânt este pentru noi o nouă descoperire, şi cu atât mai mult dacă putem participa noi înşine la ea“.
Într-o scrisoare către Alexei, Pr. Serafim scria:
„Ar trebui să-I mulţumeşti lui Dumnezeu din toată inima pentru că ai prilejul să trăieşti retras şi independent, acolo unde Ortodoxia poate intra cu adevărat în viaţa ta de zi cu zi”.
Iar într-o altă scrisoare, comentând revista Nikodemos:
„Ne bucurăm să vedem cum sămânţa autenticei Ortodoxii prinde rădăcini şi dă mlădiţe, deschizând o «dimensiune» a vieţii ortodoxe ce nu prea s-a văzut până acum în America: o ortodoxie laică, dar care nu e lumească, care caută rădăcinile mai adânci şi simte că nu se poate acomoda cu lumea; care nu se mulţumeşte a fi ca toţi ceilalţi, doar cu «un punct de vedere ortodox» asupra a tot ce se petrece; care caută răspunsuri la Părinţi, nu la întrebări academice sau teologice, ci la întrebări legate de felul cum să trăiască. Se întrezăreşte aici o ortodoxie ce nu este pur şi simplu «adăugată» stilului de viaţă american, ca apoi să-şi ceară scuze şi să devină pe înţelesul neortodocşilor, «acomodându-se» ca o a patra religie majoritară, ci mai curând o ortodoxie ce preschimbă viaţa, face ca poporul ortodox să fie sminteală lumii şi creşte pe temeiul propriilor principii, separat de lumea din jur, rămânând totuşi sănătoasă şi normală în sine“.
Însă, în acelaşi timp, Pr. Serafim şi-a dat seama cât de fragile sunt aceste preţioase comunităţi mici şi cu câtă putere încearcă diavolul să le slăbească şi să le distrugă.
„Fără o nevoinţă duhovnicească constantă şi conştientă”, scria el, „chiar şi cea mai bună viaţă sau comunitate ortodoxă poate deveni o «seră», o atmosferă ortodoxă artificială în care manifestările exterioare ale vieţii ortodoxe sunt doar «degustate» sau luate ca atare, în vreme ce sufletul rămâne neschimbat, fiind relaxat şi în largul său, în loc să rămână încordat în lupta pentru mântuire. O, cât de des se întâmplă ca o comunitate, devenind prosperă şi renumită, să-şi piardă preţioasa osârdie şi unimea cugetului din primele zile de grele încercări! Nu există o «formulă» a unei vieţi ortodoxe cu adevărat plăcute lui Dumnezeu; orice lucru exterior poate deveni fals; totul depinde de starea sufletească, care trebuie să fie una de cutremur înaintea lui Dumnezeu, având legea Dumnezeiască în faţa ochilor în orice domeniu al vieţii, punând cu cinstire cele ale lui Dumnezeu pe primul loc în viaţă în orice clipă”.
20 Commentarii la “INTALNIREA TINERILOR ORTODOCSI (ITO 2016) a inceput la Bucuresti. DEMONSTRATIE DE FORTA SI DESCHIDERE A BISERICII CATRE TINERI, deficitara insa din punct de vedere al CONSISTENTEI duhovnicesti si marturisitoare. Care era viziunea CUV. SERAFIM ROSE despre FORMAREA TINERILOR? “Adunarea laolaltă nu e un scop în sine””
“Câtuşi de puţin, statelor occidentale nu le pasă nici cât negru sub unghie, în fundamentalismul lor secular, antidemocratic, că 75% dintre europeni sunt creştini! Dimpotrivă, având o pornire foarte ostilă împotriva lui Dumnezeu şi a Sfintei Sale Biserici ortodoxe, aceste state „execută” cu o determinare de-a dreptul diabolică interesele anticreştine ale marilor corporaţii internaţionale, în vederea instaurării în lume a unei societăţi globale controlate de Mafia masonică. Noua lor „civilizaţie”, păstrând aparenţele unei aşa-zise religii oficiale de tip „ghiveci”, ne este impusă, pas cu pas, de o mişcare ecumenistă condusă de protestanţi. Aceşti protestanţi, din rândul cărora face parte şi preşedintele lutheran Iohannis, sunt consideraţi în învăţătura Bisericii ca fiind eretici (adică au învăţături greşite). Este foarte important de menţionat că abaterea lor de la dreapta-credinţă este atât de gravă încât, conform textului biblic inspirat de Duhul Sfânt, aceştia nu vor fi moştenitori ai Împărăţiei lui Dumnezeu oricâte fapte bune ar face (deoarece acestea sunt legate doar de dreapta-credinţă). Căci scris este: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Mt.7, 21). Crezându-se înţelepţi, ei sunt cei care promovează la nivel mondial o altă paradigmă religioasă (falsă)… Iar ca să-şi atingă scopul antihristic, prin care răul va anihila binele, recurg la implementarea unor politici de protestantizare generală. În acest trend general de denigrare şi obstrucţionare sub orice forme a autorităţii Bisericii, s-a „pliat” şi Iohannis. Acesta, după ce s-a afişat cu soţia sa la cultul reformat şi l-a adus cu de la sine putere pe „episcopul lutheran” la Şedinţa Camerelor Reunite ale Parlamentului în 21 decembrie 2014, când a şi jurat cu mâna „pe Biblie şi pe Constituţie” (II, pg.238), s-a manifestat refractar la Ortodoxia Naţională evitând să-i primească pe colindători, spunând insinuant în cărţile lui că are „o credinţă, nu o superstiţie” (II, pg.30) şi fiind intrigat de „mobilizarea unor preoţi ai Bisericii Ortodoxe Române în campania electorală… să nu mă voteze” (II, pg.124), lucru care l-a făcut să militeze deschis pentru fracturarea ajutorului dat Bisericii de către Stat (contar art.29, 5 din Constituţie): „Sunt nenumărate cazurile în care parlamentarii aprobă amendamente la legi privind construcţia sau restaurarea de biserici, iar acesta este doar un aspect al relaţiei. Existenţa acestei legături contribuie şi la mecanismele care se pun în mişcare în timpul alegerilor (…) De cele mai multe ori, parlamentarii se implică în finanţarea din bani publici a unei biserici… Politicienii mizează pe faptul că, prin preot, comunitatea religioasă află că el s-a implicat dând bani bisericii şi, ca urmare, se simte motivată să-l susţină (…) Însă politicienii trebuie să înţeleagă că este cazul să se profileze prin ceea ce fac pentru comunitate în ansamblul ei, şi nu prin ceea ce fac pentru comunitatea religioasă. Există nişte cutume ale relaţiilor dintre politică şi religie, iar ele trebuiesc înlocuite (şi prezenţa Părintelui Patriarh la învestirea preşedintelui în Parlament o consideră tot „cutumă” – n.a.) printr-un raport mai modern. Eu am impresia că lucrurile se mişcă în această direcţie pozitivă… Impresia mea este că ea pledează (societatea – n.a.) pentru o relaţie modernizată între Biserică şi Stat” (II, pg.126).
Mă rog, până la urmă, această „pledoarie” a lui Iohannis în vederea „relaţiei moderne” (de fapt, a breşei) dintre Stat şi Biserică va prinde contur faptic nu peste mult timp şi, pe fondul creării în stradă a unei psihoze vizând „crezul” secular „Vrem spitale, nu catedrale”, visul preşedintelui de a avea „Guvernul meu” (Cioloş) s-a împlinit şi, prin acesta, şi-a satisfăcut dorinţa în cele din urmă de a se răzbuna pe preoţi (şi astfel, cu toate că Biserica primea o parte financiară infimă din P.I.B., în bugetul guvernamental nu s-au mai „găsit” bani pentru finanţarea Bisericii)! În rest, nu l-am auzit pe Iohannis să-i apere pe tinerii derutaţi şi deprimaţi ai Şcolii, în atacul demoralizator de a li se introduce Educaţia sexuală în spaţiul de învăţământ, or să se implice în ocrotirea instituţiei familiei confruntată cu pericolul legiferării homosexualităţii şi al încercărilor infamante de a-i despărţi pe copii de părinţi în numele „drepturilor copilului”. În schimb, ca să fie în pas cu sloganurile seculariste americane, cu care ne bat la cap activiştii anticlericali ai O.N.G.-urilor, s-a solidarizat cu ziariştii iconoclaşti ucişi ce aparţineau redacţiei revistei blasfemiatoare franceze Charlie Hebdo… Da, desigur, atunci a avut voinţă şi timp să scrie pe Facebook „Je suis Charlie”, iar ulterior să meargă la marşul de la Paris, unde mai mulţi şefi de state s-au adunat buluc ca să apere (deh) „libertatea cuvântului”, fără să le pese că în acel moment mii de creştini erau masacraţi în Siria, în vreme ce revista Charlie Hebdo semnifica în Franţa vârful de lance al combaterii creştinismului prin desene blasfemiatoare la adresa Domnului nostru Iisus Hristos, ironii jignitoare şi obscenităţi batjocoritoare de principii. Şi poate că altfel l-ar fi înţeles românii pe Iohannis dacă ar fi scris pe net „Eu sunt creştin”… Însă, nu! Scriind „Eu sunt Charlie” s-a autodefinit, arătându-ne a nu înţelege că a-ţi bate joc de libertatea religioasă înseamnă a nu fi un adevărat apărător al libertăţii, astfel făcându-se părtaş nu cu apărătorii libertăţii, ci cu nişte antihrişti aflaţi în spatele celor care de fapt o atacă! ”
multumesc pentru citat. Ce mi-a atras mie atentia, in legatura cu subiectul articolului de fata, e aceasta fraza: “Iar ca să-şi atingă scopul antihristic, prin care răul va anihila binele, recurg la implementarea unor politici de protestantizare generală.”
Nu vi se pare ca aceasta intalnire a tinerilor ortodocsi se incadreaza perfect in citatul de mai sus? Aceasta “noua” miscare, din aceasta “noua” era (spuneti-i si sinodala daca vreti), de a atrage tinerii spre “credinta” in Dumnezeu cu ajutorul a circa 500 de “voluntari” (???, deci credinta e si pe baza de voluntariat), ma duce cu gandul la duminicile de evanghelizare, de pe stadioanele anilor ’90, a sectelor protestante, rasarite si la noi ca ciupercile dupa ploaie. Mai lipsesc doar chitarele si acordeoanele, dar poate ca ma insel (am auzit ca se lasa si cu ceva concerte). Mai aflu si ca aceast tip de voluntariat e si o forma de marturisire a credintei catre societate (si eu, naivul, care ma gandeam sa merg in concediu, sa stau vreo 2 saptamani intr-o manastire, pentru dorul, bucuria de a-i vorbi, striga, plange numai lui Hristos Dumnezeu). Sa ma ierte bunul Dumnezeu, dar ce treaba are aceasta intalnire a ortodocsilor cu Ortodoxia? Cu despatimirea, luminarea si indumnezeirea? Ah, am inteles. Ne-o spune presedintele tarii (care e lutheran): “Prezenţa la această manifestare a peste 2000 de tineri […] demonstrează forța credinței în Dumnezeu și vitalitatea Ortodoxiei“. Probabil ca domnia sa nu a auzit de Parinti si de Sfanta Traditie. Dar se pare ca si noi, astia de ne numim ortodocsi, am cam inceput sa uitam de ele.
E putin cam exagerat totusi. Nu e nimic antihristic aici, dimpotriva. Ca dovada ca media mainstream a ignorat, a boicotat evenimentul, extrem de deranjant ca simbolistica sociala! S-a subliniat, chiar insistent, identitatea ortodoxa, macar si cea formala, dar nu s-a diluat intr-un crestinism fara contur si cel putin in zilele astea o astfel de afirmare, de asemenea proportii, chiar conteaza. Da, e o demonstratie de forta mai ales la nivel de imagine, pentru a contrabalansa efectul “#Colectiv” si arata ca, iata, mai multi tineri sunt chiar in Biserica, ai Bisericii. Asta nu e deloc rau, dimpotriva. Problema era ca trebuia sa se fi dat un continut mai duhovnicesc si mai substantial formativ actiunilor, inclusiv prin a se raspunde unor probleme si provocari ale zilei, a nu se reduce totul la bucurie si socializare.
Apoi bineinteles ca e pe baza de voluntariat credinta, cum altfel? Slava Domnului ca se gasesc 500 (cinci sute!) de tineri in ziua de astazi care sa faca ceva petru Biserica in chip benevol! Asta e motiv de a-i huli? Problema este ca ei trebuie ajutati, formati, induhovniciti, pentru a nu ramane numai la forma si la suprafata. Si aici e marea deficienta a Bisericii noastre, care se arata foarte stangace si foarte inhibata in fata lor, nestiind prea bine ce si cum sa le ofere, cum anume sa faca… desi modelul de la Oasa este, iata, atat de la indemana.
Cine i-a hulit pe cei 500 de voluntari? I-a hulit cel care i-a numit astfel. Eu doar am aratat niste constatari. Toata aceasta miscare e de suprafata, iar parerea mea (de asemenea pot fi eu, cel inselat), e ca acei tineri (sa spunem si adevarul, probabil atent selectionati din familiile preotesti), deci acei tineri erau acolo “nu pentru Dumnezeu, nu pentru teologia Bisericii, nu pentru ca să se mântuiască, nu pentru ca să ajute Biserica…ci pentru ca să fie duși în tabere, să li se facă campionate sportive, concerte, agape, ateliere, să li se dea meditații gratuite, filme, de mâncare etc. Adică vor ca Biserica să fie…în loc de familia lor sau de Statul român…și să le plătească poftele. Utilitarism de cea mai joasă speță.”[1]
Chiar in articolul de fata, la intrebarea “Ce se poate face pentru tinerii ortodocsi de astazi?”, Cuviosul Parinte Serafim Rose ne spune destul de clar ca pentru multi “răspunsul la această întrebare sunt dansurile, picnicurile, întâlnirile sociale. Dar acesta e un răspuns lumesc, ca şi cum adunarea oamenilor laolaltă ar fi un scop în sine, sau o scurtă rugăciune şi o mică cuvântare ar fi de ajuns pentru a face reuniunea «religioasă» sau «creştină». Insă lucrurile acestea trec şi se uită, şi nici unul nu este cu mult mai creştin pentru ei…
Si apropo, care e simbolistica sociala a acestui eveniment? E plina lumea de astfel de manifestari religioase, ale caror simbolism e doar de fatada, exterior.
Mda, cu astfel de surse de inspiratie precum pr. Piciorus, chiar ne-ai pierdut de musterii 🙂 Mi se pare un proces de intentie de rea-credinta, hiper-ultracriticist si banuitor pana peste poate. Nu ii cred deloc asa pe acesti tineri. Si nu am inteles de ce e o jignire sa fie numiti voluntari, dar in fine, chiar nu vreau sa lungim discutia. Poate ne ajuta mai mult Sfanta Liturghie cu Evanghelia de maine sa revenim la duhul plansului aceluia, care ne va invata sa-i privim cu alti ochi si pe acesti copii. Multumim!
‘Toata aceasta miscare e de suprafata, iar parerea mea (de asemenea pot fi eu, cel inselat)’
Mda. Ma tem ca, intr-adevar, dv. sunteti cel inselat. Mai bine pt dv. ati urma acel indemn de care vorbeati – ‘ma gandeam sa merg in concediu, sa stau vreo 2 saptamani intr-o manastire, pentrudorul, bucuria de a-i vorbi, striga, plange numai lui Hristos Dumnezeu’ – si ati iubi tacerea. Spuneti-I Domnului Hristos si numai Lui, asa cum v-ati propus, oful si plangerea dv. legata de aceasta manifestare, si El va va lumina si alina, cu siguranta.
Eu sunt sceptic din fire.De obicei evit masele de oameni (intemeiat sau nu) . Nu ma dau in vant dupa manifestatii si intruniri pe picior mare.Imi provoaca indigestie.Eu sunt mai…rural. Nu condamn pe nimeni. O fi de vina zodia mea refractara.Sa vina parintele Necula sa ne spuna cum rock-ul e o muzica esentiala pentru parcursul unui tanar.Exemple sunt…cate fiice(sau fii) de “popchi” mai deocheate sau mai rebele decat multi laici oarecare am intalnit…sigur,trece!Rock-ul e al tineretii…o etapa trecatoare spre inteleptire…asa se spune.
Cred in schimb intr-o comuniune care sa ii adune atat pe cei tineri,cat si pe cei cu parul alb.Intotdeauna au existat adunari ale tinerilor,dar cel mai adesea se aflau sub stricta obladuire a adultilor si batranilor. In fond,tineretea e o stare de spirit,iar tineretea duhovniceasca…se obtine cu greu.
Sa nu ma intelegi gresit:sustin tabere ca cea de la Oasa sau site-uri ca Ortodoxia Tinerilor(chiar daca nu cred intr-o delimitare de tipul ortodoxia tinerilor,batranilor,mirenilor,calugarilor ) . Si inteleg foarte bine ca tinerii fara perspectiva au nevoie de astfel de intruniri sau tabere.
@ioanc
Domnul Piciorus il vrea anatemizat pe parintele Justin,avand in vedere alergia pe care i-o provoaca numele parintelui.Mare caracter Piciorus asta(si teolog,sa nu uitam) .
Eu dau Slava Domnului ca valoarea Ortodoxiei este inca afirmata si recunoscuta explicit la cel mai inalt nivel oficial in Romania. Nu e deloc putin lucru! Si ma bucur ca oamenii strang randurile si isi afirma credinta – nu se ascund, sub pretextul ‘trairii in ascuns’, ca sobolanii in vagauni de unde se privesc suspiciosi unii pe altii tintind paiele si ratand barna. Slava Cerului ca exista aceste manifestari colective intr-o tara in care – nu mai stiu ce om mare spunea – mai mult de trei insi autentic loiali si dedicati unei cauze cu greu poti strange! Doamne ajuta! Sunt sperante!
Eu unul am tras doar un semnal de alarma … nu am dat in cap nimanui cu parul. Am aratat despre pericolul ideologizarii credintei prin astfel de manifestari, iar aceasta vine pe fondul unei crize vocationale si teologice in Biserica noastra. A introduce divertismentul si voluntariatul ca metoda de marturisire, mie imi par acestea forme goale, fara sens, cu alte cuvinte amagiri si de aceea am vorbit de protestantizarea tinerilor nostri ortodocsi. Astfel de manifestari nu sunt proprii Bisericii noastre.[1] Nu vreau sa vad peste 10-20 de ani ca in Biserica apar tot felul de alaute, chitari, acordeoane si preoti, calugari facand waka-waka (cam cum e pe la catolici astazi).[2] Si nici ideea de voluntariat, nu e reprezentativa ortodoxiei. [3]
@Doroteea, esti o scumpa. Multumesc!
Doamne, ajuta!
P.S. Daca prin comentariile mele deranjez, sau considerati ca abuzez de ospitalitatea dumneavoastra, nicio problema, spuneti-mi si am sa plec!
Doar pentru ca fac unele lucruri si catolicii sau protestantii nu inseamna ca, automat, ele nu sunt bune in sine sau, cum e cazul de fata, nu inseamna ca provin de acolo. Apoi si sa nu confundam mijloacele/metodele (discutabile) cu scopul. Nici eu nu sunt de acord cu pogoramintele prea mari in materie de divertisment si nu imi plac tehnicile si jargoanele moderne importate din zona psihologiilor si stiintelor comunicarii (post)moderne, sau din cultura organizationala corporatista. Insa cumva trebuie sa vii inspre tineri si sa dai drumul putin la arc, insa nu de tot, bineinteles si nu pentru a-i maguli ca sunt frumosi si buni asa cum sunt, nu pentru a-i lasa la nivelul acela, ci pentru a te folosi de niste carlige ca sa-i ridici mai sus. Una peste alta, cred ca ar trebui sa fim cu ceva mai multa largime de inima si sa acordam mai multa incredere celor care s-au straduit sa arate ca in lumea asta nu exista numai tineri “frumosi si liberi” si secularisti, iar la biserica nu merg doar babutele si oamenii tristi. Repet, nu intamplator, mass-media s-a straduit cat a putut sa se prefaca ca nu a vazut mii de tineri in procesiune in centrul Bucurestiului, afirmand Ortodoxia. Prezenta lor IN SINE, fie si mai lumeasca, tot DERANJEAZA! Si atunci inseamna ca da, a meritat!
Ce vedeti rau si anti-crestin in voluntariatul tinerilor? Similitudinea cu protestantismul nu cred ca poate servi drept argument…sau cel putin asa sper. Sau credeti ca sta in spiritul ortodox ca tinerii mireni sa treaca direct la experiente isihaste? Lipsa exercitiului voluntariatului, a faptei bune, organizate si dezinteresate, a solidarizarii intru ajutorararea aproapelui in mod cat mai amplu si eficient – nu o resimtiti ca pe o carenta strigatoare a societatii romanesti? Daca nu, va invidiez: multumirea, fie ea si provenita din auto-suficienta, e o stare cu siguranta linistitoare.
“Câtuşi de puţin, statelor occidentale nu le pasă nici cât negru sub unghie, în fundamentalismul lor secular, antidemocratic, că 75% dintre europeni sunt creştini! Dimpotrivă, având o pornire foarte ostilă împotriva lui Dumnezeu şi a Sfintei Sale Biserici ortodoxe, aceste state „execută” cu o determinare de-a dreptul diabolică interesele anticreştine ale marilor corporaţii internaţionale, în vederea instaurării în lume a unei societăţi globale controlate de Mafia masonică. Noua lor „civilizaţie”, păstrând aparenţele unei aşa-zise religii oficiale de tip „ghiveci”, ne este impusă, pas cu pas, de o mişcare ecumenistă condusă de protestanţi. Aceşti protestanţi, din rândul cărora face parte şi preşedintele lutheran Iohannis, sunt consideraţi în învăţătura Bisericii ca fiind eretici (adică au învăţături greşite). Este foarte important de menţionat că abaterea lor de la dreapta-credinţă este atât de gravă încât, conform textului biblic inspirat de Duhul Sfânt, aceştia nu vor fi moştenitori ai Împărăţiei lui Dumnezeu oricâte fapte bune ar face (deoarece acestea sunt legate doar de dreapta-credinţă). Căci scris este: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Mt.7, 21). Crezându-se înţelepţi, ei sunt cei care promovează la nivel mondial o altă paradigmă religioasă (falsă)… Iar ca să-şi atingă scopul antihristic, prin care răul va anihila binele, recurg la implementarea unor politici de protestantizare generală. În acest trend general de denigrare şi obstrucţionare sub orice forme a autorităţii Bisericii, s-a „pliat” şi Iohannis. Acesta, după ce s-a afişat cu soţia sa la cultul reformat şi l-a adus cu de la sine putere pe „episcopul lutheran” la Şedinţa Camerelor Reunite ale Parlamentului în 21 decembrie 2014, când a şi jurat cu mâna „pe Biblie şi pe Constituţie” (II, pg.238), s-a manifestat refractar la Ortodoxia Naţională evitând să-i primească pe colindători, spunând insinuant în cărţile lui că are „o credinţă, nu o superstiţie” (II, pg.30) şi fiind intrigat de „mobilizarea unor preoţi ai Bisericii Ortodoxe Române în campania electorală… să nu mă voteze” (II, pg.124), lucru care l-a făcut să militeze deschis pentru fracturarea ajutorului dat Bisericii de către Stat (contar art.29, 5 din Constituţie): „Sunt nenumărate cazurile în care parlamentarii aprobă amendamente la legi privind construcţia sau restaurarea de biserici, iar acesta este doar un aspect al relaţiei. Existenţa acestei legături contribuie şi la mecanismele care se pun în mişcare în timpul alegerilor (…) De cele mai multe ori, parlamentarii se implică în finanţarea din bani publici a unei biserici… Politicienii mizează pe faptul că, prin preot, comunitatea religioasă află că el s-a implicat dând bani bisericii şi, ca urmare, se simte motivată să-l susţină (…) Însă politicienii trebuie să înţeleagă că este cazul să se profileze prin ceea ce fac pentru comunitate în ansamblul ei, şi nu prin ceea ce fac pentru comunitatea religioasă. Există nişte cutume ale relaţiilor dintre politică şi religie, iar ele trebuiesc înlocuite (şi prezenţa Părintelui Patriarh la învestirea preşedintelui în Parlament o consideră tot „cutumă” – n.a.) printr-un raport mai modern. Eu am impresia că lucrurile se mişcă în această direcţie pozitivă… Impresia mea este că ea pledează (societatea – n.a.) pentru o relaţie modernizată între Biserică şi Stat” (II, pg.126).
Mă rog, până la urmă, această „pledoarie” a lui Iohannis în vederea „relaţiei moderne” (de fapt, a breşei) dintre Stat şi Biserică va prinde contur faptic nu peste mult timp şi, pe fondul creării în stradă a unei psihoze vizând „crezul” secular „Vrem spitale, nu catedrale”, visul preşedintelui de a avea „Guvernul meu” (Cioloş) s-a împlinit şi, prin acesta, şi-a satisfăcut dorinţa în cele din urmă de a se răzbuna pe preoţi (şi astfel, cu toate că Biserica primea o parte financiară infimă din P.I.B., în bugetul guvernamental nu s-au mai „găsit” bani pentru finanţarea Bisericii)! În rest, nu l-am auzit pe Iohannis să-i apere pe tinerii derutaţi şi deprimaţi ai Şcolii, în atacul demoralizator de a li se introduce Educaţia sexuală în spaţiul de învăţământ, or să se implice în ocrotirea instituţiei familiei confruntată cu pericolul legiferării homosexualităţii şi al încercărilor infamante de a-i despărţi pe copii de părinţi în numele „drepturilor copilului”. În schimb, ca să fie în pas cu sloganurile seculariste americane, cu care ne bat la cap activiştii anticlericali ai O.N.G.-urilor, s-a solidarizat cu ziariştii iconoclaşti ucişi ce aparţineau redacţiei revistei blasfemiatoare franceze Charlie Hebdo… Da, desigur, atunci a avut voinţă şi timp să scrie pe Facebook „Je suis Charlie”, iar ulterior să meargă la marşul de la Paris, unde mai mulţi şefi de state s-au adunat buluc ca să apere (deh) „libertatea cuvântului”, fără să le pese că în acel moment mii de creştini erau masacraţi în Siria, în vreme ce revista Charlie Hebdo semnifica în Franţa vârful de lance al combaterii creştinismului prin desene blasfemiatoare la adresa Domnului nostru Iisus Hristos, ironii jignitoare şi obscenităţi batjocoritoare de principii. Şi poate că altfel l-ar fi înţeles românii pe Iohannis dacă ar fi scris pe net „Eu sunt creştin”… Însă, nu! Scriind „Eu sunt Charlie” s-a autodefinit, arătându-ne a nu înţelege că a-ţi bate joc de libertatea religioasă înseamnă a nu fi un adevărat apărător al libertăţii, astfel făcându-se părtaş nu cu apărătorii libertăţii, ci cu nişte antihrişti aflaţi în spatele celor care de fapt o atacă! ”
http://www.justitiarul.ro/sfidarile-lui-iohannis-ii/
http://basilica.ro/conferinta-la-sala-palatului-liana-stanciu-dumnezeu-este-peste-tot-tu-l-ai-descoperit-e-timpul-sa-il-arati-si-altora/
@emanuel,
multumesc pentru citat. Ce mi-a atras mie atentia, in legatura cu subiectul articolului de fata, e aceasta fraza: “Iar ca să-şi atingă scopul antihristic, prin care răul va anihila binele, recurg la implementarea unor politici de protestantizare generală.”
Nu vi se pare ca aceasta intalnire a tinerilor ortodocsi se incadreaza perfect in citatul de mai sus? Aceasta “noua” miscare, din aceasta “noua” era (spuneti-i si sinodala daca vreti), de a atrage tinerii spre “credinta” in Dumnezeu cu ajutorul a circa 500 de “voluntari” (???, deci credinta e si pe baza de voluntariat), ma duce cu gandul la duminicile de evanghelizare, de pe stadioanele anilor ’90, a sectelor protestante, rasarite si la noi ca ciupercile dupa ploaie. Mai lipsesc doar chitarele si acordeoanele, dar poate ca ma insel (am auzit ca se lasa si cu ceva concerte). Mai aflu si ca aceast tip de voluntariat e si o forma de marturisire a credintei catre societate (si eu, naivul, care ma gandeam sa merg in concediu, sa stau vreo 2 saptamani intr-o manastire, pentru dorul, bucuria de a-i vorbi, striga, plange numai lui Hristos Dumnezeu). Sa ma ierte bunul Dumnezeu, dar ce treaba are aceasta intalnire a ortodocsilor cu Ortodoxia? Cu despatimirea, luminarea si indumnezeirea? Ah, am inteles. Ne-o spune presedintele tarii (care e lutheran): “Prezenţa la această manifestare a peste 2000 de tineri […] demonstrează forța credinței în Dumnezeu și vitalitatea Ortodoxiei“. Probabil ca domnia sa nu a auzit de Parinti si de Sfanta Traditie. Dar se pare ca si noi, astia de ne numim ortodocsi, am cam inceput sa uitam de ele.
@ ioanc:
E putin cam exagerat totusi. Nu e nimic antihristic aici, dimpotriva. Ca dovada ca media mainstream a ignorat, a boicotat evenimentul, extrem de deranjant ca simbolistica sociala! S-a subliniat, chiar insistent, identitatea ortodoxa, macar si cea formala, dar nu s-a diluat intr-un crestinism fara contur si cel putin in zilele astea o astfel de afirmare, de asemenea proportii, chiar conteaza. Da, e o demonstratie de forta mai ales la nivel de imagine, pentru a contrabalansa efectul “#Colectiv” si arata ca, iata, mai multi tineri sunt chiar in Biserica, ai Bisericii. Asta nu e deloc rau, dimpotriva. Problema era ca trebuia sa se fi dat un continut mai duhovnicesc si mai substantial formativ actiunilor, inclusiv prin a se raspunde unor probleme si provocari ale zilei, a nu se reduce totul la bucurie si socializare.
Apoi bineinteles ca e pe baza de voluntariat credinta, cum altfel? Slava Domnului ca se gasesc 500 (cinci sute!) de tineri in ziua de astazi care sa faca ceva petru Biserica in chip benevol! Asta e motiv de a-i huli? Problema este ca ei trebuie ajutati, formati, induhovniciti, pentru a nu ramane numai la forma si la suprafata. Si aici e marea deficienta a Bisericii noastre, care se arata foarte stangace si foarte inhibata in fata lor, nestiind prea bine ce si cum sa le ofere, cum anume sa faca… desi modelul de la Oasa este, iata, atat de la indemana.
Cine i-a hulit pe cei 500 de voluntari? I-a hulit cel care i-a numit astfel. Eu doar am aratat niste constatari. Toata aceasta miscare e de suprafata, iar parerea mea (de asemenea pot fi eu, cel inselat), e ca acei tineri (sa spunem si adevarul, probabil atent selectionati din familiile preotesti), deci acei tineri erau acolo “nu pentru Dumnezeu, nu pentru teologia Bisericii, nu pentru ca să se mântuiască, nu pentru ca să ajute Biserica…ci pentru ca să fie duși în tabere, să li se facă campionate sportive, concerte, agape, ateliere, să li se dea meditații gratuite, filme, de mâncare etc. Adică vor ca Biserica să fie…în loc de familia lor sau de Statul român…și să le plătească poftele. Utilitarism de cea mai joasă speță.”[1]
Chiar in articolul de fata, la intrebarea “Ce se poate face pentru tinerii ortodocsi de astazi?”, Cuviosul Parinte Serafim Rose ne spune destul de clar ca pentru multi “răspunsul la această întrebare sunt dansurile, picnicurile, întâlnirile sociale. Dar acesta e un răspuns lumesc, ca şi cum adunarea oamenilor laolaltă ar fi un scop în sine, sau o scurtă rugăciune şi o mică cuvântare ar fi de ajuns pentru a face reuniunea «religioasă» sau «creştină». Insă lucrurile acestea trec şi se uită, şi nici unul nu este cu mult mai creştin pentru ei…
Si apropo, care e simbolistica sociala a acestui eveniment? E plina lumea de astfel de manifestari religioase, ale caror simbolism e doar de fatada, exterior.
____________________
[1] http://www.teologiepentruazi.ro/2016/09/03/tinerii-utilitarismul-si-biserica/
@ IoanC:
Mda, cu astfel de surse de inspiratie precum pr. Piciorus, chiar ne-ai pierdut de musterii 🙂 Mi se pare un proces de intentie de rea-credinta, hiper-ultracriticist si banuitor pana peste poate. Nu ii cred deloc asa pe acesti tineri. Si nu am inteles de ce e o jignire sa fie numiti voluntari, dar in fine, chiar nu vreau sa lungim discutia. Poate ne ajuta mai mult Sfanta Liturghie cu Evanghelia de maine sa revenim la duhul plansului aceluia, care ne va invata sa-i privim cu alti ochi si pe acesti copii. Multumim!
@ioanc
‘Toata aceasta miscare e de suprafata, iar parerea mea (de asemenea pot fi eu, cel inselat)’
Mda. Ma tem ca, intr-adevar, dv. sunteti cel inselat. Mai bine pt dv. ati urma acel indemn de care vorbeati – ‘ma gandeam sa merg in concediu, sa stau vreo 2 saptamani intr-o manastire, pentrudorul, bucuria de a-i vorbi, striga, plange numai lui Hristos Dumnezeu’ – si ati iubi tacerea. Spuneti-I Domnului Hristos si numai Lui, asa cum v-ati propus, oful si plangerea dv. legata de aceasta manifestare, si El va va lumina si alina, cu siguranta.
@admin2 -comentariu 4
Eu sunt sceptic din fire.De obicei evit masele de oameni (intemeiat sau nu) . Nu ma dau in vant dupa manifestatii si intruniri pe picior mare.Imi provoaca indigestie.Eu sunt mai…rural. Nu condamn pe nimeni. O fi de vina zodia mea refractara.Sa vina parintele Necula sa ne spuna cum rock-ul e o muzica esentiala pentru parcursul unui tanar.Exemple sunt…cate fiice(sau fii) de “popchi” mai deocheate sau mai rebele decat multi laici oarecare am intalnit…sigur,trece!Rock-ul e al tineretii…o etapa trecatoare spre inteleptire…asa se spune.
Cred in schimb intr-o comuniune care sa ii adune atat pe cei tineri,cat si pe cei cu parul alb.Intotdeauna au existat adunari ale tinerilor,dar cel mai adesea se aflau sub stricta obladuire a adultilor si batranilor. In fond,tineretea e o stare de spirit,iar tineretea duhovniceasca…se obtine cu greu.
Sa nu ma intelegi gresit:sustin tabere ca cea de la Oasa sau site-uri ca Ortodoxia Tinerilor(chiar daca nu cred intr-o delimitare de tipul ortodoxia tinerilor,batranilor,mirenilor,calugarilor ) . Si inteleg foarte bine ca tinerii fara perspectiva au nevoie de astfel de intruniri sau tabere.
@ioanc
Domnul Piciorus il vrea anatemizat pe parintele Justin,avand in vedere alergia pe care i-o provoaca numele parintelui.Mare caracter Piciorus asta(si teolog,sa nu uitam) .
Eu dau Slava Domnului ca valoarea Ortodoxiei este inca afirmata si recunoscuta explicit la cel mai inalt nivel oficial in Romania. Nu e deloc putin lucru! Si ma bucur ca oamenii strang randurile si isi afirma credinta – nu se ascund, sub pretextul ‘trairii in ascuns’, ca sobolanii in vagauni de unde se privesc suspiciosi unii pe altii tintind paiele si ratand barna. Slava Cerului ca exista aceste manifestari colective intr-o tara in care – nu mai stiu ce om mare spunea – mai mult de trei insi autentic loiali si dedicati unei cauze cu greu poti strange! Doamne ajuta! Sunt sperante!
https://www.youtube.com/watch?v=lfOQL903O5U
Stati putin, ca au fost si conferinte si ateliere. Nu stim ce s-a discutat acolo, comentam doar evenimentele “usoare”, de socializare.
Eu unul am tras doar un semnal de alarma … nu am dat in cap nimanui cu parul. Am aratat despre pericolul ideologizarii credintei prin astfel de manifestari, iar aceasta vine pe fondul unei crize vocationale si teologice in Biserica noastra. A introduce divertismentul si voluntariatul ca metoda de marturisire, mie imi par acestea forme goale, fara sens, cu alte cuvinte amagiri si de aceea am vorbit de protestantizarea tinerilor nostri ortodocsi. Astfel de manifestari nu sunt proprii Bisericii noastre.[1] Nu vreau sa vad peste 10-20 de ani ca in Biserica apar tot felul de alaute, chitari, acordeoane si preoti, calugari facand waka-waka (cam cum e pe la catolici astazi).[2] Si nici ideea de voluntariat, nu e reprezentativa ortodoxiei. [3]
@Doroteea, esti o scumpa. Multumesc!
Doamne, ajuta!
P.S. Daca prin comentariile mele deranjez, sau considerati ca abuzez de ospitalitatea dumneavoastra, nicio problema, spuneti-mi si am sa plec!
________________
[1] http://www.intc.ro/ro/
[2] https://www.youtube.com/watch?v=vz1vn9Y6ED4 ;
https://www.youtube.com/watch?v=oHwjNbFCBgg (de la min. 6:40)
[3] http://www.intc.ro/voluntariat/
@ioanc:
Doar pentru ca fac unele lucruri si catolicii sau protestantii nu inseamna ca, automat, ele nu sunt bune in sine sau, cum e cazul de fata, nu inseamna ca provin de acolo. Apoi si sa nu confundam mijloacele/metodele (discutabile) cu scopul. Nici eu nu sunt de acord cu pogoramintele prea mari in materie de divertisment si nu imi plac tehnicile si jargoanele moderne importate din zona psihologiilor si stiintelor comunicarii (post)moderne, sau din cultura organizationala corporatista. Insa cumva trebuie sa vii inspre tineri si sa dai drumul putin la arc, insa nu de tot, bineinteles si nu pentru a-i maguli ca sunt frumosi si buni asa cum sunt, nu pentru a-i lasa la nivelul acela, ci pentru a te folosi de niste carlige ca sa-i ridici mai sus. Una peste alta, cred ca ar trebui sa fim cu ceva mai multa largime de inima si sa acordam mai multa incredere celor care s-au straduit sa arate ca in lumea asta nu exista numai tineri “frumosi si liberi” si secularisti, iar la biserica nu merg doar babutele si oamenii tristi. Repet, nu intamplator, mass-media s-a straduit cat a putut sa se prefaca ca nu a vazut mii de tineri in procesiune in centrul Bucurestiului, afirmand Ortodoxia. Prezenta lor IN SINE, fie si mai lumeasca, tot DERANJEAZA! Si atunci inseamna ca da, a meritat!
Apropo:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2016/09/03/parintele-serafim-rose-simplitate-criticism-rabdare-viata-duhovniceasca-smerenie-ingamfare-incredere-in-ratiune-corectitudine-inima-calda-inmuiata-umor/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/09/05/serafim-rose-formarea-sufletelor-tinere/
@ioanc:
Multumesc! Placerea e de partea mea. 🙂
Ce vedeti rau si anti-crestin in voluntariatul tinerilor? Similitudinea cu protestantismul nu cred ca poate servi drept argument…sau cel putin asa sper. Sau credeti ca sta in spiritul ortodox ca tinerii mireni sa treaca direct la experiente isihaste? Lipsa exercitiului voluntariatului, a faptei bune, organizate si dezinteresate, a solidarizarii intru ajutorararea aproapelui in mod cat mai amplu si eficient – nu o resimtiti ca pe o carenta strigatoare a societatii romanesti? Daca nu, va invidiez: multumirea, fie ea si provenita din auto-suficienta, e o stare cu siguranta linistitoare.
http://www.activenews.ro/stiri-social/Un-grup-de-tineri-din-Maramures-a-inceput-sa-cante-melodii-ortodoxe-in-metroul-Bucurestean.-REACTIA-calatorilor-cand-paznicii-i-au-amenintat-pe-tineri-ca-i-dau-jos-din-tren-daca-nu-tac-136476