ADMINISTRATIA TRUMP: O CONTRA-REVOLUTIE CULTURALA CU IMPLICATII GLOBALE? Crestini conservatori, printre oamenii importanti ai viitorului presedinte TRUMP: MIKE PENCE, guvernatorul statului INDIANA, care a incercat sa apere LIBERTATEA RELIGIOASA A CRESTINILOR de asaltul LOBBYULUI GAY/ REINCE PRIEBUS, lider important republican, ORTODOX PRACTICANT

17-11-2016 17 minute Sublinieri
Mike Pence, Donald Trump, Reince Preibus

Mike Pence, Donald Trump, Reince Preibus

Cu Brexit-ul au feştelit-o, la fel cu Trump şi Dodon, urmează să se facă de râs şi în 11 decembrie, la alegerile de la noi. Şi se miră, şi sunt sideraţi, şi sunt scandalizaţi, se simt luaţi pe nepregătite. Mă refer la majoritatea intelectualilor mioritici, care au impresia că sunt singurii cunoscători avizaţi ai realităţii. Cei după care, aşa sunt convinşi, culmea caraghioslâcului, ar trebui să-şi stabilească soarele ora răsăritului şi apusului.

Plimbaţi pe la seminarii, formolizaţi la catedrele universităţilor, părerişti în media şi pe Facebook, au ajuns să-şi confunde dorinţele cu realitatea, necesitărţile populaţiei cu propaganda. Este o falie imensă între ei şi societate. Cum s-a ajuns aici? E un subiect care ar necesita o dezbatere lungă, dar ce dezbateri serioase poţi deschide acum, când argumentaţiile lucide au fost înlocuite la greu cu contorsiunile isteriei? Cert e că şi-au abandonat atributele de critici ai puterii, ai oricărei puteri, preferând să fie promotorii unor idei primite de-a gata, asimilate ca literă de lege. De fapt, e o demisie de la condiţia de adevărat intelectual. Au schimbat menirea critică pe hainele agenţilor de PR.

Democraţia are baza în vot, nu în credinţa că doar ei ştiu ce e mai bine pentru ţară şi mapamond, iar majoritatea n-are decât să execute orbeşte, necondiţionat, cu umilinţă. Nu în desconsiderarea restului categoriilor sociale, nu în asumarea abuzivă a unei superiorităţi bazate pe ură, nu în nesocotirea cu tupeu a legilor firii.

Fuck you corectitudine politică, fuck you globalizare, lumea merge într-o direcţie greşită, e cazul să se reseteze relaţiile- sunt cerinţele momentului, stabilite prin vot. Cine nu le pricepe este tâmpit. Dacă, mai grav, poziţia nu îi este impusă de stipendii. Miorlăielile post-electorale nu rezonează cu inteligenţa.

Creștin, conservator și republican, în această ordine”. Așa se prezintă Mike Pence, vicepreședintele ales al Statelor Unite. Un politician cu multă experiență, Pence este elementul de echilibru în echipa pe care o face cu președintele ales Donald Trump, un „outsider” cu idei controversate.

Mike Pence, în vârstă de 57 de ani, este în prezent guvernator al statului Indiana. A fost membru al Camerei Reprezentanților între 2001 și 2013 și președinte al conferinței republicane (numărul 3 în partid) între 2009 și 2011.

Acest conservator extrem de popular în cadrul dreptei religioase este relativ puțin cunoscut la nivel național, potrivit Agerpres.

Este un om de onoare, de caracter și onest”, care „se bate pentru oameni”, a spus Donald Trump despre cel cu care va face echipă la Casa Albă.

Unul din motivele importante pentru care l-am ales este unitatea partidului”, a explicat miliardarul.

Pence este un susținător al valorilor familiale tradiționale și se pronunță împotriva avorturilor și căsătoriilor între persoane de același sex.

Chiar dacă l-a susținut în timpul campaniei pe Donald Trump, în ciuda declarațiilor controversate ale acestuia, Mike Pence nu s-a sfiit însă să spună şi ceea ce gândeşte.

Cea mai frapantă intervenţie de acest fel a avut loc în dezbaterea candidaţilor la vicepreşedinţie, pe 4 octombrie, când şi-a apărat propriile poziţii, însă nu neapărat şi pe ale lui Trump, potrivit News.ro.

Înainte de a fi desemnat candidat la vicepreşedinţie, Pence a criticat propunerea lui Trump cu privire la interzicerea intrării musulmanilor pe teritoriul Statelor Unite ca „jignitoare şi neconstituţională” şi a spus că unele declaraţii ale omului de afaceri despre judecătorul districtual Gonzalo Curiel sunt „nepotrivite”. Aceasta, după ce Trump a sugerat că originea mexicană a judecătorului l-a privat de un proces echitabil în dosarul împotriva Universităţii Trump.

Mike Pence a fost însă și el în centrul unor controverse. Guvernatorul a provocat un val de proteste după ce a promulgat, în martie 2015, Legea restaurării libertăţii religioase (Religious Freedom Restoration Act).

Criticii săi au argumentat să textul discrima comunitatea lesbienelor, gayilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT) prin faptul că le permitea oamenilor de afaceri să refuze să ofere servicii în baza credinţei religioase.

În urma unor importante presiuni la nivel naţional, Pence a fost nevoit să semneze un amendament care precizează că întreprinderile nu pot discrimina persoane de orientare homosexuală. Atunci conservatorii l-au criticat dur şi l-au acuzat de trădare.

Pence, un creştin fervent şi tatăl a trei copii, a promulgat în martie una dintre cele mai dure legi cu privire la avort din ţară.

Indiana este al doilea stat american – după North Dakota – care le interzice femeilor să solicite un avort în cazul în care riscă să nască un copil cu dizabilităţi.

Pence a crescut ca un catolic, împreună cu cei cinci fraţi ai săi, la Columbus, în Indiana. El declara în 2012, pentru ziarul The Indianapolis Star, că simboluri liberale precum John F Kennedy şi Martin Luther King Jr l-au inspirat să intre în politică, potrivit BBC.

El a povestit că a început să-şi schimbe opinia abia în facultate, când a cunoscut-o pe Karen, soţia sa, într-o biserică.

America profundă și rurală și-a votat liderii conservatori care i s-a părut că o reprezintă mai bine. Acest electorat mobilizat de Trump a fost demonizat de mass-media centrală și etichetat ca rasist, homofob și bigot.

Presa de mainstream i-a favorizat fără jenă pe democrații elitiști și condescendenți, produși de universitățile în care și-au însușit ideologia neomarxistă. Cu toate acestea, ei nu au reușit nici măcar să își mobilizeze propriul electorat. Hillary Clinton este candidatul democrat care a obținut cele mai puține voturi din istoria alegerilor în SUA.

Dar noul vicepreședintele ales al SUA a adus pe scena politică un profil uman cu totul diferit, unul în care fermierii și muncitorii de extracție socială joasă, cei mai afectați de evoluția economiei în ultimii ani, puteau găsi oglindite valorile care le dau puterea să meargă mai departe.

Astfel, în discursul pe care l-a ținut pe 20 iulie 2016, după nominalizarea sa ca partener de cursă electorală al lui Trump, Mike Pence, fostul guvernator pro-viață al statului Indiana, aduce un omagiu emoționant familiei – atât strămoșilor cărora le datorează viața și construirea propriului caracter, cât și soției și copiilor, vorbind despre ei ca despre cele mai importante persoane din viața lui.

Declară că acceptă nominalizarea la funcția de vicepreședinte în numele familiei sale – atât al celor care nu mai sunt, cât și al celor care încă îi sunt alături.

Prezentăm video și  câteva extrase traduse (începând de la minutul 3:00):

Pentru aceia dintre voi care nu mă cunosc – adică majoritatea: Am crescut în prim-planul visului american. Bunicul meu a emigrat în această țară. Am crescut într-un orășel din sudul statului Indiana, într-o familie numeroasă și cu un lan de porumb în spatele casei.

Deși familia noastră nu prea avea nicio legătură cu politica, eroii tinereții mele au fost J.F. Kennedy și Rev. Dr. Martin Luther King Jr.

Când eram mic, i-am văzut pe părinții mei construind tot ce era important: o familie, o afacere și o bună reputație.

Am crescut învățând să-mi pun încrederea în valoarea muncii serioase, în credință și în familie.

Tata, Ed Pence, a fost veteran în luptele din Coreea. Tata avea o benzinărie în orășelul nostru. A fost un tată extraordinar. Dacă ar mai fi cu noi astăzi, am sentimentul că ar fi savurat acest moment. Și probabil că ar fi fost și cam… surprins! Însă mă bucur nespus să vă pot spune că mama este aici. Vă invit să o aplaudați pe mama mea, Nancy, lumina vieții mele.

Să știți că, după ce am crescut, am intrat în politică în celălalt partid. Aceasta până când am auzit glasul și idealurile celui de al 40-lea președinte și m-am alăturat Revoluției Reagan.

Însă cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată – chiar mai bun și decât ceea ce mi se întâmplă în această seară – este faptul că, în urmă cu 31 de ani, m-am însurat cu fata viselor mele, o profesoară și o artistă care este totul pentru mine. Vă invit să o aplaudați pe minunata mea soție, Karen Pence!

Și, indiferent ce altă funcție voi mai deține vreodată, cea mai importantă slujbă pe care o voi avea vreodată va rămâne cea de T-A-T-Ă. Eu și Karen am fost binecuvântați cu cei mai minunați copii din lume: Charlotte, scriitoare, Audrey, studentă, și un locotenent din Marina SUA pe nume Michael J. Pence.

Sunt atât de mândru de voi, dragii mei!

La un an după ce decizia Curții Supreme de Justiție a SUA (26 iunie 2015) a dat verdictul (in cazul Obergefell vs. Hodges) care practic a făcut instituția căsătoriei accesibilă pentru cuplurile de același sex, Partidul Republican nu s-a dezis și a reafirmat, înaintea alegerilor, ceea ce New York Times a calificat drept cea mai conservatoare platformă din istoria sa în ceea ce privește aspectele sociale.

Iată un sumar al viziunii politice a republicanilor, pe care cele mai recente alegeri i-au consacrat ca majoritari în legislativul american. Textele sunt extrase, conform NY Times, din cea mai recentă formă a platformei lor politice, publicată în iulie 2016:

Despre legalizarea „căsătoriei” între persoane de același sex

Cinci judecători care nu au fost aleși de popor au privat 320 de milioane de americani de legitima lor autoritate constituțională de a defini căsătoria ca uniunea dintre un bărbat și o femeie [n.red. – în anii 2000, 31 din statele americane introduseseră în legile lor fundamentale, multe prin referendum, protejarea noțiunii de căsătorie ca uniune între un bărbat și o femeie]. Curtea a interpretat abuziv înțelesul celui de al Paisprezecelea Amendament, făcându-l de nerecunoscut. Ca și judecătorul Scalia, ne exprimăm dezacordul. Prin urmare, ne pronunțăm pentru numirea de judecători care să respecte limitele constituționale și autoritatea statelor de a decide cu privire la aceste probleme sociale fundamentale.

Despre judecătorii de la Curtea Supremă

Încurajăm Camera Reprezentanților să se folosească de posibilitatea de a suspenda judecătorii care uzurpă în mod neconstituțional puterile menționate în Articolul 1. Împreună cu un Senat majoritar republican, un nou președinte republican va putea restaura o majoritate conservatoare la Curte, care să respecte textul și înțelesul original al Constituției și legilor noastre.

Doar astfel de numiri vor permite tribunalelor să înceapă repararea unui lung șir de decizii de factură activistă — inclusiv în cazurile Roe vs. Wade [n.red. – decizia care a liberalizat total avortul la cerere în SUA, în 1973] , Obergefell vs. Hodges [n.red. – decizia care a liberalizat „căsătoria” între persoane de același sex] și în cazul asigurării universale de sănătate cunoscută sub numele de Obamacare [n.red. – reforma în sistemul de sănătate prin care administrația Obama și-a propus să ofere asigurare de sănătate întregii populații, făcând serviciile medicale accesibile tuturor, dar nu a reușit decât să le ofere oamenilor servicii medicale mai  scumpe și de care nu aveau nevoie, în cadrul unor tipuri de asigurare pe care până și medicii de familie le refuzau]

Despre libertatea religioasă și exercitarea ei în spațiul public

Ne pronunțăm în favoarea promovării publice a celor 10 porunci biblice ca reflectare a istoriei noastre și a moștenirii iudeo-creștine a țării, și afirmăm dreptul studenților creștini de a face în mod voluntar rugăciune publică la evenimentele școlare și de a avea acces egal la facilitățile școlare.

Ne opunem discriminării guvernamentale împotriva firmelor și a altor entități care refuză să vândă produse sau servicii persoanelor pentru activități care intră în contradicție cu vederile lor religioase legate de respectivele activități

[n.red. – se face referire la procesele pe motiv de discriminare intentate de activiștii LGBT proprietarilor de locații de nuntă, de florării, de cofetării și de firme de fotografie care refuzau să-și presteze serviciile la așa-zisele „nunți” ale homosexualilor și lesbienelor; aceste procese de obicei le aduceau amenzi grele acestor furnizor de servicii; unii chiar și-au închis afacerea]

Familia tradițională și familiile moderne

Datele și faptele ne conduc la următoarea concluzie inevitabilă: Fiecare copil are dreptul la o mamă și un tată care sunt căsătoriți. Realitatea este că milioane de familii americane nu mai prezintă avantajul oferit de o asemenea structură. Omagiem efortul curajos al celor care poartă povara monoparentalității și îmbrățișăm principiul că toți americanii trebuie să fie tratați cu demnitate și respect. Dar respectul nu este suficient. Legile și deciziile noastre guvernamentale trebuie să recunoască instituția căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie.

Despre terapia pentru minorii cu atracție pentru persoane de același sex

Ne pronunțăm în favoarea dreptului părinților de a decide tratamentul medical și terapia pentru copiii lor minori

[n.red. – ideologia care și-a croit drum în instituțiile medicale și educaționale în ultimii ani pretindea că este o traumă pentru minori să fie trimiși de părinți să urmeze terapie pentru tulburarea identității de gen, deoarece aceasta nu dă rezultate și nu face decât să îi pună pe copii în conflict cu ei înșiși].

Despre drepturile persoanelor transgender și așa-zisul „decret al toaletelor”

Aceeași lege este folosită acum de birocrați — inclusiv de actualul președinte al Statelor Unite — pentru a impune o revoluție socială și culturală radicală poporului american prin redefinirea greșită a discriminării sexuale cu scopul de a include orientarea sexuală și alte categorii.

Obligarea prin decret federal a statelor să organizeze într-un anumit fel toaletele, vestiarele și alte facilități este ilegală, periculoasă și ignoră aspectele care țin de intimitatea persoanelor.

[n.red. – se referă la ordinul emis de administrația Obama, prin care școlile publice erau amenințate cu pierderea finanțării dacă nu permit accesul băieților care se declară transgender în toaletele, dormitoarele și vestiarele fetelor – fără acordul părinților și fără nicio dovadă medicală]

 

Noul șef de cabinet de la Casa Albă este fostul Șef al Convenției Naționale Republicane, Reince Priebus [se pronunță rains pribăs], cel care l-a sprijinit pe Trump în campanie.

Acesta este capabil să suplinească lipsa de experiență și de conexiuni politice ale noului președinte american, urmând să aibă un rol esențial în promovarea agendei președintelui în cadrul noului legislativ american. Este prieten bun cu Paul Ryan (foto dreapta jos), republicanul care în prezent este Purtător de Cuvânt al Camerei Reprezentanților.

Comentatorii arată că Priebus a fost cel care a asigurat în teritoriu victoria republicanilor, pregătind terenul pentru aceasta. De asemenea, a fost cel care a reparat multe din gafele făcute în discursul public sau în alt fel de Trump și de alți colegi de partid.

Cel mai probabil, aceasta va garanta păstrarea lui Ryan în același post pentru încă un mandat și o colaborare foarte bună între executiv (administația Trump) și legislativ (Congresul SUA, format din Senat și Camera Reprezentanților).

Într-un material realizat despre el la televiziunea Fox News (video jos), Priebus a declarat ca cele trei lucruri îl ajută să treacă ziua cu bine sunt Liturghierul Ortodox, pe care îl ține deschis în permanență pe o masă din biroul său, platforma Partidului Republican și… programul de meciuri al echipei de fotbal Milwakee Brewers!

Priebus este primul șef republican care a sprijinit prezența membrilor săi de partid la Marșul pentru Viață care are loc anual în Washington, DC. Declarând că nu vrea decât să îi sprijine pe colegi să-și manifeste convingerile, el a preluat de fapt rolul de leader informal în această chestiune și i-a încurajat să participe, asigurându-le transportul și participând el însuși la eveniment.

Revenind la convingerile politice, se mai spune că Priebus ar fi artizanul celei mai pro-viață platforme republicane (cea din 2016, pe baza căreia partidul a obținut cele mai multe locuri în Congresul SUA).

Iată ce declara el în 2013 (video mai jos):

În primul rând, nici nu știu dacă aș folosi cuvântul „toleranță”. Nu mă înnebunesc după acest cuvânt. Nici nu cred că e o problemă cu el. Dar cred că a fost foarte politizat și i s-a dat un înțeles care poate merge exact în direcția opusă.

Eu cred că avem principii solide, Încă mai cred – și pot să vă spun că și partidul crede la fel în continuare – că instituția căsătoriei este destinată uniunii dintre un bărbat și o femeie.

Partidul nostru crede că viața începe la concepție.

Cred că aceste chestiuni sunt de bază și nu se vor schimba.

Ceea ce am spus – și nu cred că aceasta ar trebui să fie interpretată deloc ca o afirmație controversată – este că eu cred că atât pastorii și toți creștinii, cât și toți ceilalți ar trebui să fie de acord că orice principiu trebuie să se încadreze în conceptele de har, iubire și respect.

Nu este limbaj codificat. Este limbajul Noului Testament.

Iar aceasta nu ar trebui să ridice o problemă în partid. Asta am spus…

Pro sau contra lui Donald Trump, suntem de acord cu toții că aceste alegeri au schimbat fundamental peisajul politic al lumii în aproape orice mod ne-am imagina. Domeniul drepturilor și libertăților civile nu poate face excepție.

Văzând unele dintre țintele din programul politic al d-lui Trump și promisiunile făcute de acesta grupărilor pro-familie și religioase din SUA, pe care de altfel le-a curtat intens, ne putem aștepta în mandatul său la o serie de reforme spectaculoase și mult necesare după o administrație Democrată dezastruoasă.

Noi oportunități majore se deschid și pentru legislativ: întrucât Republicanii au păstrat controlul integral asupra Congresului (Parlamentul federal) și au 33 din cei 50 de guvernatori statali, odată dispărută opoziția prin veto a președintelui Obama, o serie de legi și decrete importante ar putea fi promulgate. La fel, prin numirea unor persoane cu vederi real conservatoare în posturi cheie precum Secretarul de Stat (ministrul de externe) și Ambasadorul la ONU se poate renunța la aspectele agresiv anti-familie ale actualei echipe de politică externă.

Iată („parafate” de grupul de lobby pro-viață Susan B. Anthony List) câteva dintre promisiunile pe care dl. Trump le-a făcut grupurilor conservatoare americane, și care i-au adus votul a 81% dintre creștinii evanghelici :

trump-pledges-prolife

Va nominaliza judecători pro-viață la Curtea Supremă. Trei judecători ar putea să fie numiți de dl. Trump, mai mulți decât oricare ale președinte din istoria modernă. Fie și doar acest lucru va spori enorm protecția pentru familie și viața nenăscutului, cu rezultate întinse pe decenii de aici înainte.

Va promulga „legea de protecție a copilului nenăscut care simte durerea” (Pain-Capable Unborn Child Protection Act) și va pune astfel capăt infamei proceduri a avortului în stadiu avansat al sarcinii, în toată țara.

Va opri finanțarea „fabricii de avorturi” Planned Parenthood și va realoca fondurile astfel economisite de la avorturi și programele de „educație sexuală completă”, către centrele de sănătate comunitare care furnizează servicii de sănătate reală femeilor.

Va permanentiza „amendamentul Hyde” pentru a proteja plătitorii de taxe de la a contribui indirect la plata avortului, așa cum Obama a impus.

Va lua în considerare numirea unei comisii prezidențiale care să examineze efectul asupra sănătății publice a copiilor a pornografiei pe internet.

Va proteja libertatea religioasă. Dl. Trump a promis să promulge Legea Apărării Primului Amendament – First Amendment Defense Act (e vorba despre Primul Amendament al Constituției federale, care consacră libertatea cuvântului și cea religioasă). Această lege va proteja de acțiunile punitive ale autorităților pe toți americanii care cred și afirmă că mariajul este uniunea între un bărbat și o femeie.

Donald Trump a afirmat de asemenea că susține viziunea naturală asupra căsătoriei și că va lua în considerare numirea de judecători care împărtășesc această viziune.

Dacă președintele se va ține de aceste promisiuni și va asculta sfatul numeroșilor lideri pro-viață și pro-familie de care s-a înconjurat în campanie, Statele Unite se vor schimba fundamental în bine.

Este desigur mult de lucru până acolo.

Însă cu certitudine victoria d-lui Trump este o oportunitate rară, poate unică, de a repara măcar o parte din răul incomensurabil adus de Obama, în SUA și peste tot în lume.

În ce privește România, dacă vom fi scutiți de la a mai vedea oficiali ai Ambasadei SUA la „parada homosexualilor” și dacă se vor înceta presiunile pentru introducerea așa-zisei educații sexuale în școli, putem considera că suntem atinși și noi, în bine, de această schimbare majoră și că ne putem reafirma fără rușine aprecierea și atașamentul față de America și de valorile libertății autentice, pe care aceasta a insuflat-o lumii atâția ani.

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

17 noiembrie 2016

TRUMP, MIZA VALORILOR SI REVOLTA “FANATICILOR RELIGIOSI”

Ne place ori nu, incepind din ianuarie America va avea un nou Presedinte – Donald Trump. La miile de comentarii si articole care deja au fost scrise despre el adaugam si noi unul, speram util, din perspectiva valorilor, nu a politicii. Intr-un sens, victoria neasteptata a dlui Trump, datorata mobilizarii si prezentei la vot masive a populatiei conservatoare americane, poate fi caracterizata ca Prima Revolutie Americana a Mileniului III. Ce se intimpla in America are efecte in restul lumii, iar aceasta Revolutie nu va fi o exceptie. Politica Americii influenteaza fiecare colt al lumii. Asa a fost de mai bine de doua sute de ani de cind, in 1812, America a castigat razboiul cu Imperiul Britanic punind astfel capat expansiunii britanice in Emisfera de Vest. In 1823, America a adoptat Doctrina Monroe (Monroe Doctrine) care a pus capat expansiunii coloniale europene in America Latina. La sfarsitul Veacului XIX America a pus capat Imperiului Spaniol in urma razboaielor din Cuba si Filipine. La nu mult timp dupa aceea, Canalul Panama i-a asigurat Americii controlul traficului comercial intre cele doua mari oceane. Interventia Americii in Primul Razboi Mondial a dus la prabusirea marilor imperii europene si la nasterea Europei de Est, inclusiv a Romaniei. Interventia Americii in al Doilea Razboi Mondial a pus capat Germaniei Naziste, Italiei fasciste, si imperialismului nipon. Iar spre sfarsitul Veacului XX politica Presedintelui Reagan a dus la prabusirea comunismului european si sovietic.

In anii 1840 Hegel si-a publicat influenta Filosofie a Istoriei, profetind, intr-un fel, viitorul celor doi mari titani in ascensiune la vremea aceea, Rusia si America. Despre Rusia, Hegel scria ca isi face amprenta in istorie cu sabia, iar America cu plugul. Despre America a mai adaugat, tot profetic, ca in viitor, “povara Istoriei” va atarna pe umerii ei. Intr-o oarecare privinta Hegel a profetit viitorul cu acuratete. Idea, insa, e usor de inteles – ce se intimpla in America se simte in intreaga lume, iar omul din Casa Alba are mare greutate privind influenta pe care America o proiecteaza pina in cele mai indepartate colturi ale lumii.Care va fi directia pe care Trump si cei care vor fi in jurul lui o vor da Americii, si prin ea lumii, privind valorile? Ce impact va avea politica lui Trump in Europa? Ori chiar in Romania? Pentru a raspunde acestor intrebari trebuie mai intii sa intelegem cum dl Trump a ajuns sa castige ceea ce mai toate sondajele de opinie nu ii dadeau nicio sansa. Cine sunt acesti oameni? Ce ia determinat sa-l voteze pe dl Trump, acest barbat care, judecat dupa afirmatiile deloc intelepte ori chiar murdare pe care le-a facut, pare a fi necioplit, lipsit de maniere, rasist si xenofob? De ce oamenii si-au pus speranta pentru o viata mai buna in acest om? 

Revolta “fanaticilor religiosi”

Sondajele de opinie de dupa 8 noiembrie reflecta ca votul masiv primit de dl Trump din partea catolicilor si evanghelicilor i-a asigurat presedintia. Conform unui studiu publicat pe 9 noiembrie de Pew Research Center, catolicii constituie 23% din intregul electorat american, iar evanghelicii albi 26%. Pe linga evanghelicii albi trebuie amintiti si evanghelicii de culoare care constituie majoritatea covarsitoare a populatiei de culoare din America. Aceste trei grupuri religioase alcatuiesc peste 50% din intregul electorat american. Privind voturile date, 52% dintre catolici l-au votat pe Trump la fel ca si 81% dintre evanghelicii albi. [Detalii:http://www.pewresearch.org/fact-tank/2016/11/09/how-the-faithful-voted-a-preliminary-2016-analysis/] E remarcabil ca dl Trump a obtinut 81% din voturile evanghelicilor albi avind in vedere ca in 2004 dl George Bush, el insusi evanghelic, a primit doar 78% din voturile lor. Multi pastori de culoare si-au incurajat si ei congregatiile sa-l voteze pe dl Trump in ciuda afirmatiilor lui rasiste. De ce oare? Ce s-ai fi motivat? 

Motivul principal si aproape exclusiv au fost valorileteama ca dna Clinton va continua procesul de distrugere a valorilor crestine si morale inceput de Administratia Obama, si ca batalia pentru dreptul la viata al copiilor nenascuti va fi pierduta. Decesul subit al Judecatorului Antonin Scalia, conservator catolic, in primavara, a adus in prim plan posibilitatea ca alegerea dnei Clinton ca Presedinte sa rezulte in nominalizarea in Tribunalul Suprem a unui judecator pro-avort. Dl Trump a promis catolicilor si evanghelicilor ca odata ales la Casa Alba va nominaliza judecatori pro-life, adica pro-viata, in Tribunal Suprem. Soarta si viitorul Tribunalului Suprem american au fost, de fapt, printre motivele principale pentru care americanii s-au dus la vot pe 8 noiembrie, 70% dintre ei declarind ca soarta Tribunalului Suprem a fost “un factor important” in decizia lor de a vota. Dl Trump si conslilerii lui au inteles bine lucrul acesta. Promisiunea facuta de el cu luni in urma a reafirmat-o duminica seara intr-un interviu la postul de televiziune american CBS. Crestinii s-au mentinut si ei pe pozitii. In 2015, 21% dintre americani afirmau, intr-un sondaj de opinie, ca vor vota “doar pentru un candidat care le impartaseste vederile privind avortul”. In 2008 doar 13% dintre amricani detineau aceasta pozitie.

Dna Clinton spera sa primeasca voturile femeilor, dar nu le-a primit. Majoritatea femeilor au votat impotriva ei. 53% dintre femeile albe au votat pentru Trump. Si asta cu toate ca dna Clinton a promis gradinite pentru copii, salarii egale pentru femei, avort, drepturi pentru homosexuali. Chiar mai socant pentru ea, 62% dintre femeile albe fara diplome universitare au votat pentru Trump. La fel, 55% dintre femeile din suburbiile metropolelor americane au votat impotriva ei. Pentru ele, valorile morale, crestine, ale familiei, si in special dreptul la viata al copiilor nenascuti au fost factorii decisivi care le-au convins sa-l voteze pe dl Trump. Si asta in ciuda faptului ca 78% dintre femeile care l-au votat pe dl Trump au declarat ca au fost jignite de afirmatiile lui misogine. [Detalii: http://www.nytimes.com/2016/11/13/opinion/the-myth-of-female-solidarity.html?_r=0]

Aceleasi sondaje de opinie au indicat si de ce crestinii Americii au votat pentru un om care, cel putin in aparenta, nu se identifica cu credinta lor. Doar 45% dintre evanghelicii care au votat pentru dl Trump au facut-o pentru ca se identifica cu platforma lui electorala. Iar 51% l-au votat pentru ca nu au dorit ca dna Clinton sa ajunga Presedinta Statele Unite. In alte cuvinte 45% dintre evanghelici au votat pentru dl Trump si 51% impotriva dnei Clinton.

Se poate spune ca si casatoriile homsoexuale au jucat un rol important in motivarea americanilor crestini sa-l voteze pe dl Trump. Americanii nu s-au obisnuit cu casatoriile homosexuale. Conform unui sondaj de opinie facut la votantii care s-au prezentat la vot pe 8 noiembrie, 53% dintre ei au afirmat ca sunt “de acord” cu afirmatia “casatoria trebuie definita ca doar uniunea dintre un barbat si o femeie”. 72% dintre persoanele care au votat pentru dl Trump au agreat cu aceasta afirmatie, cit si 39% dintre persoanele care au votat pentru dna Clinton. In contrast, doar 37% dintre persoanele care au votat au deazagreat cu acesta definitie a casatoriei, 20% dintre ei fiind alegatori care l-au votat pe dl Tump si 52% alegatori care au votat-o pentru dna Clinton. [http://downloads.frc.org/EF/EF16K12.pdf] 

Care sunt pozitiile dlui Trump privind valorile?

Privind avortul, in trecut dl Trump s-a declarat pentru avort. De cind candideaza la Casa Alba, s-a declarat pro-viata, si, cum am mentionat in paragrafele anterioare, a promis de mai multe ori ca va pune in Tribunalul Suprem judecatori pro-vita. Ultima lui luare de pozitie, exprimata tot duminica, este ca soarta avortului trebuie decisa la nivel de legislaturi de stat nu la nivel federal. In 1973 cind Tribunalul Suprem [Curtea Suprema] SUA a legalizat avortul, l-a declarat o competenta federala, nu a statelor.

Tot privind avortul, Dl Trump a promis ca va semna legislatia pe care Administratia Obama a respins-o cu ani in urma care va interzice avortul in ultimul trimestru. Administratia Trump promite si ca va bloca finantarea avorturilor din fondurile publice, si va elimina subventiile federale pentru Planned Parenthood, cea mai puternica organizatie americana care finanteaza clinici de avort.

Privind casatoriile homosexuale, pozitiile dlui Trump au evoluat. La inceput s-a declarat in favoarea casatoriei traditionale, iar apoi pentru recunoasterea autoritatii statelor americane sa decida la nivel individual daca vor ori nu sa legalizeze casatoriile homosexuale. In iunie 2015 Tribunalul Suprem [Curtea Suprema] american, a invalidat, cu un vot de 5 la 4, toate legile statelor americane care defineau casatoria ca uniunea dintre un barbat si o femeie. In interviul acordat duminica seara, insa, dl Trump a prezentat o alta varianta. In opinia lui decizia casatoriilor homosexuale facuta de Tribunalul Suprem in 2015 e finala. Ceea ce, insa, nu inseamna ca daca in Tribunalul Suprem vor fi nominalizati judecatori pro-viata, acestia nu vor decide si invaliderea deciziei din iunie 2015 privind casatoriile homosexuale.

Privind pornografia, dl Trump a anuntat ca va initia o campanie impotriva pornografiei. Pe 16 iulie a semnat un protocol care contine 5 puncte pentru combaterea pornografiei la minori cit si exploatarea sexuala a minorilor.

Dl Trump are oportunitati unice pentru a influenta valoric America, atit prin Tribunalul Suprem [Curtea Suprema], cit si prin Congres. Anul viitor va nominaliza un judecator conservator care va lua locul raposatului Antonin Scalia. In urmatorii 4 ani va avea posibilitatea sa nominalizeze chiar inca doi judecatori conservatori, avind in vedere ca  dna Ruth Ginsberg e in anii 80 ai vietii si nu prea sanatoasa, iar dl Anthony Kennedy, implinste 80 de ani anul acesta. Ambii, Ruth Ginsburg si Anthony Kennedy au scris decizii pentru casatorii homosexuale si avort. In plus, dl Trump va putea nominaliza citiva zeci, ori chiar peste 100, de judecatori federali, atit de district cit si din curtile de apel, care impartasesc perspective conservatoare privind valorile, inclusiv avortul si casatoriile homosexuale.

La nivel legislativ, dl Trump are la dispozitie un congres si senat majoritar republican – conservator. Congresul american e 238-193 in favoarea republicanilor, iar senatul 51-47. Este prima data din 1929 incoace cind toate ramurile statului federal american sunt in mina aceluiasi partid politic, in cazul acesta al conservatorilor. La acesta se adauga disclocarea politica masiva a democratilor la nivel de state. In majoritatea statelor americane guvernatorii si legislaturile sunt de orientare conservatoare. Nu mai putin de 34 din cei 50 de guvernatori de stat sunt republicani. Pentru dl Trump, asta va insemna niste oportunitati unice, cum ar fi: (1) adoptarea de legi federale care sa restabileasca libertarea religioasa si de constiinta a cetatenilor in raport cu drepturile homosexualilor; (2) revolutia transgenderista declansata in ultimul an al Administratiei Obama nu va mai fi institutionalizata; (3) crestinii care se impotrivesc casatoriilor homosexuale nu vor mai fi penalizati; (4) proiectul de lege demarat tot de Administratia Obama de nediscriminare a homosexualilor la locul de munca nu va fi adoptat. Romanilor, dar mai ales occidentalilor,  li se pare ciudat ca America inca nu are o lege federala care sa interzica discriminarea pe baza de orientare sexuala. E clar ca o astfel de lege nu va fi adoptata in urmatorii patru (4) ani.

Privind libertatea religioasa, dl Trump a promis ca va semna legea, deja adoptata de Congres si Senat, pentru protejarea de discriminare a crestinilor care dezagreeaza cu casatoriile homosexuale, cunoscuta ca First Amendment Defense Act (FADA).

Alte consecinte, favorabile valorilor, care sunt anticipate din partea Administratiei Trump, va fi libertatea parintilor de a-si educa copiii la domiciliu (home schooling). Pe moment peste 2 milioane de copii americani invata la domiciliu. Se anticipeaza deasemenea ca Administratia Trump va promova abstinenta. Acest pronostic e aproape garantat considerind ca, foarte probail, dl Ben Carson, crestin si fost candidat la Presedintie, va fi nominalizat in functia de Ministru al Sanatatii (Surgeon General) al Statelor Unite.Exista deasemenea posibilitatea reala de adoptare a unui amendament constitutional federal care sa protejeze drepturile parentale. La fel, sistemul educativ impus de Administratia Obama va fi abolit. Amintim si o alta consecinta posibila- foarte probabil, corectitudinea politica va deveni si ea o victima a revolutiei conservatoare americane. 

Impactul valoric global

O Administratie Trump va avea si repercursiuni valorice globale. In primul rind, la nivel de Organizatie a Natiunilor Unite, dl Trump si personalitatile care ii vor forma cabinetul sunt persoane pragmatice. Dl Trump e de parare ca ONU risipeste banii. Foarte probabil ca Administratia lui nu va sprijini politicile ONU de promovare a avortului, a revolutiei sexuale, a drepturilor homosexualilor, a controlului populatiei. Cetatenii  care l-au propulsat pe dl Trump in Casa Alba cu siguranta vor influenta politica externa a Americii intr-o directie pro-viata. Deja exista semne in sensul acesta. Dl Trump a anuntat ca posibilul Ambasador al SUA la ONU va fi John Bolton, acelasi Ambasador pe care America la avut in ONU pe timpul presedintiei dlui George Bush.

E deasemenea usor de anticipat ca institutionalizarea revolutiei sexuale in America va fi stopata. Cel putin pentru moment. Va intoarce Administratia Trump ceasul inapoi privind drepturile homosexualilor? Pe moment e greu de spus, dar ne putem astepta cu siguranta ca dl Trump nu va numi ambasadori pe fata homosexuali, nu va cere ambasadorilor americani sa participe la marsuri homosexuale in capitalele lumii, nu va cere ambasadelor americane sa abordeze steagul homosexual la ambasadele americane, si nu va inconjura Casa Alba cu culorile curcubeului, asa cum a facut predecesorul lui. In plus, ne asteptam ca Administratia Trump, pragmatica, nu va finanta miscarile homosexuale din Lumea a Treia, si nu va constrange tarile sarace sa adopte legislatii pro-homosexuale ori pro-avort in schimbul ajutorului economic ori financiar american. 

Domnul Trump si Romania

Romania va fi si ea afectata de Administratia Trump. Administratia Obama a facut presiuni asupra Romaniei privind drepturile homosexualilor. Presiunea aceasta inceteaza. Administratia Obama nu mai este un obstacol pentru politicienii Romaniei sa aprobe revizuirea Articolului 48 din Constitutie si sa-l puna la vot. De fapt, ar fi indicat pentru guvernantii Romaniei sa permita tinerea referendumului cit de curind. Consilierii si membrii viitorului cabinet Trump sunt si vor fi crestini practicanti in marea lor majoritate. Barbati si femei care pretuiesc valorile crestine si vor sa fie protejate. Daca Romania doreste sa construiasca poduri si relatii de buna credinta cu noua administratie americana, deschiderea inspre larg pentru referendul constitutional va fi un inceput bun. Romania are nevoie de relatii bune cu cea mai puternica tara din lume, mai ales acum cind vedem ce se intimpla in jurul nostru. Ucraina a fost destabilizata de Rusia, Moldova are o presedintie pro-rusa, si la fel Bulgaria. Transnistria e inca un dezastru geopolitic iar tancurile Rusiei ramin la doar 100 de kilometrii de Romania tot acolo.

Ar fi intelep si pragmatic, deci, pentru Administratia Iohannis sa-si re-evalueze pozitiile valorice. “Fanaticii religiosi” ai Americii au schimbat directia Americii si, prin ei, foarte probabil directia valorica a lumii. Pe moment dl Iohannis nu are niciun crestin pintre consilierii lui. Dl Iohannis e inconjurat de sorosisti, intelectuali secularizati care sunt fie indiferenti fata de valori fie impotrivitori lor, la fel ca si consilierii dlui Obama si a dnei Clinton. In final, si foarte important, e intelept de luat in seama si tinut in minte, cel putin pentru urmatorii patru ani, ca Vice Presedintele SUA, dl Mike Pence, e crestin practicant, un om cu convingeri morale, pro-viata si pro-familie. E posibil ca in 4 ani ori 8 ani el sa fie Presedintele Americii.


Categorii

America, Avort, Homosexualitate, Pornografie, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

161 Commentarii la “ADMINISTRATIA TRUMP: O CONTRA-REVOLUTIE CULTURALA CU IMPLICATII GLOBALE? Crestini conservatori, printre oamenii importanti ai viitorului presedinte TRUMP: MIKE PENCE, guvernatorul statului INDIANA, care a incercat sa apere LIBERTATEA RELIGIOASA A CRESTINILOR de asaltul LOBBYULUI GAY/ REINCE PRIEBUS, lider important republican, ORTODOX PRACTICANT

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 5 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Si pe mine m-a intrigat articolul acela; se pare ca sursa este Le Point de acum cateva zile. Initial m-am gandit ca face parte tot din strategia decampanie impusa/sugerata de firma care a lucrat si pt Brexit. Pe urma mi-am adus aminte de intentiile declarate in presa. La o cautare sumara pe google, aflu ca tema respectiva a fost intens discutata acum vreo 6-7 luni in mediul online, in special cel crestin. Aproape de alegeri, a reactivat-o A.Jones, intarind-o, dandu-i credibilitate, nu stiu. Cert este ca T. este privit de multi drept un semn bun pt crestini, o sansa pt America de a schimba lumea in numele lui Hristos.. Oricum, urata campanie.

    @ Ileana: din cate am inteles, T. sustine candidatura lui Merkel.

  2. @ M(79): de acord cu ceea ce spui, in ultima conferinta, Parinte Rafail Noica (de la Iasi) ne da marturie prin insasi viata Parintelui Sofronie ca nu doar indemnul de a tine mintea in iad si a nu deznadajdui este cale de scapare pt zilele noastre, ci si modul de rugaciune si de viata. Despre rugaciune si despre diferitele tipuri de rugaciune au vorbit multi dintre Parintii nostri, inclusiv Sf. Isaac Sirul. Aici ar fi destul de mult de scris si cred ca sunt lucruri pe care nu toti fratii le cunosc.

  3. @Carmen:

    La o simpla cautare pe google ‘trump-merkel’ apare acest articol (al unei publicatii – culmea! – altfel mainstream, care, ca si Guardian, The Economist, NYT este, previzibil, defavorabila lui T)

    http://time.com/4453084/donald-trump-angela-merkel-germany-immigration/

    Citez: ‘Within weeks, the refugee issue had changed Trump’s opinion of Merkel.’ ‘What’s happening in Germany, I always thought Merkel was, like, this great leader,” Trump said on Face the Nation on CBS on Oct. 11. “What she’s done in Germany is insane. It’s insane.”’

    Putem specula o gramada pe seama profetiilor rabinice (in favoarea careia observ cu uimire ca tu manifesti o predilectie nedisimulata). Eu una as alege la acest moment sa merg mai mult pe fapte.

  4. @ Doroteea: articolul e din timpul campaniei, august 2016. Te grabesti in aprecieri si uneori se poate intampla sa mai si gresesti.

  5. @ Doroteea: “What she’s done in Germany is insane. It’s insane.”
    Ok, insa partidul dnei Merkel are in vedere un plan de relocare a refugiatilor si a solicitantilor de azil respinsi, pe coasta de nord a Africii (sau in tarile de origine), urmand ca ruta balcanica sa fie inchisa.

  6. @M
    Doctore, vindeca-te pe tine insuti!

    Pe site-ul asta simt eu ca sunt acasa, in sensul ca se vorbeste despre Dumnezeul ortodocsilor. Si ma mai slefuiesc si eu. Nu toti cei care dau lectii despre singuratate stiu despre ce vorbesc. Cateodata e greu sa te intorci in tine insuti cand locul e ocupat de duhurile mandriei, ale rautatii, ale desfranarii trupesti sau ale pantecelui, de autofilie. Si ca sa le scoti pe toate acestea iti trebuie un duhovnic bun, care sa te indrume si multa pocainta, altfel te scalzi tot in propriile tale ganduri nu toate bune . Singuratatea in sine nu-ti garanteaza ca nu poti rataci. Iar cine spune ca nu e inselat, tocmai inselat este. Au fost unele persoane care au sugerat ca nu se demit sa umble cu liste de semnaturi pentru Coalitia pentru Familie si i-au trimis pe cei mai mici decat ei. Atunci am vazut cine sunt cativa dintre cei care cauta linistea. Cand linistea o confunzi cu confortul, esti in cea mai crunta inselare. E greu sa primesti sfaturi pe orbeste de la buni crestini care tocmai au servit o cafea, au dormit si mncat pana s-au saturat, se uita la cei din jur ca la niste bolnavi si mai vor pe urma sa fie si considerat cuviosi. Dar te indeasa de sfaturi. Eu sunt fripta si am trecut la autoaparare ca sa-mi gasesc linistea. Nu e un mare deranj sufletesc sa citesc ceva placut si despre Dumnezeu pe site-ul asta. Eu nu bat apropoul la tine, ci avertizez ca depinde de unde si de la cine vine sfatul, iar daca esti cetatean trebuie sa stii macar in mare si care sunt problemele cetatii, ca sa nu ajungi sa hotarasca exlusiv altii pentru tine.

  7. Eu cred ca indiferent cine i-ar sprijini nominalizarea lui A. Merkel la ora asta ar if irelevant. In sensul ca nemtii vor hotari in functie de cum percep ei criza refugiatilor. Acolo se va vedea ce efect au avut alegerile ei din ultima vreme si daca ele pot sa cantareasca mai mult decat increderea pe care nemtii au avut-o atatia ani in ea. Si cand ma gandesc cum au venit din iadul razboiului bietii de ei, multi copii si femei pe mare, doar Dumnezeu stie cat de mult valoreaza gestul ei din perspectiv asta. Oricum au gestionat mai nemteste taberele decat francezii cu jungla de la Callais. Ca poate strange un sarpe la san e alta poveste.

  8. Carmen:

    Am vrut sa spun ca T nu e chiar fan Merkel. El se referea acolo la politica ei de primire a imigrantilor cu bratele deschise si la efectele ei. Or reactia lui T in aceasta chestiune a fost una de sanatoasa si nedisimulata indignare – asa cum mi se pare si normal si cum n am prea vazut printre liderii politici. Eu nu pot face abstractii de aceste ‘detalii’. Le percep ca pe o gura de aer proaspat. La fel ca si pozitia ferma din campanie fata de Rusia, avorturi, lgbt, Orientul Mijlociu. Astea pt mine una inseamna mult. Mai mult decat simbolistica frezei lui, clarviziunile unor rabini (cei mai inselati si inselatori dintre inselati) sau analizele unor jurnalisti vanduti (fie ei si britanici). In rest, om trai si om vedea.

  9. Ileana:

    Carmen tocmai a postat un articol despre ‘bietii’ imigranti din Germ, intentiile si recunostinta lor, pozitia autoritatilor fata de ei. Lucruri deja notorii – violuri asupra femeilor si copiilor, agresiuni de tot soiul, toate sub privirile ingaduitoare ale politiei si justitiei. Ma indoiesc asadar ca inima de mama a dnei Merkel a avut un rol in chemarea lor in tara.

  10. Am ras cu lacrimi. Cred ca astia sunt si pe urmele lui Donald Trump:

    http://www.evz.ro/origini-romanesti-vladimir-putin-romania.html

  11. James “Mad Dog” Mattis sau Călugărul Războinic:

    “fiţi politicoşi, fiţi profesionişti, dar să aveţi în plan să-i ucideţi pe toţi pe care-i întâlniţi”
    O mostră de umor cazon .. probabil deformație profesională 🙂
    http://www.evz.ro/cine-este-calugarul-razboinic-care-ar-putea-prelua-conducerea-a.html
    http://www.telegraph.co.uk/news/2016/11/20/profile-general-james-mad-dog-mattis-who-may-be-donald-trumps-ne/

  12. @ Doroteea: undeva, printre sinapsele neuronilor mei cred ca e vreun scurt-circuit, altfel nu se explica de ce se-ntelege taman pe dos tot ceea ce spun.

  13. A, Ileana, stai ca te pun eu la curent: bunicul lui T. este german emigrat in SUA in sec.19. Cica ar fi gasit astia o scrisoare a bunicului sau prin care implora sa nu fie deportat in SUA, ca nu’s ce facuse inainte pe-acolo. Gata, am zis-o si pe-asta.

  14. Ileana@

    Foarte mult mi-a placut asta: “Cand linistea o confunzi cu confortul, esti in cea mai crunta inselare”!

    .

  15. Carmen:

    Problema s ar putea sa fie la mine, nu neg! 🙁

  16. “Voi da liber la tortură….m-am răzgândit” – american Băse:

    Președintele ales al SUA, Donald Trump, a indicat marți că și-a schimbat opinia privind folosirea torturii, pe care promisese, în timpul campaniei electorale, să o restabilească, transmite AFP.
    Miliardarul a explicat că și-a schimbat opinia referitoare la tortura din timpul interogatoriilor, inclusiv cea privind simularea înecului, după ce a discutat cu generalul de marină în rezervă James Mattis , pe care intenționează “foarte serios” să-l numească în fruntea Pentagonului. [vezi comentariul 94]

    http://www.agerpres.ro/externe/2016/11/23/trump-isi-schimba-opinia-asupra-folosirii-torturii-despre-care-in-campanie-spunea-ca-vrea-sa-o-restabileasca-01-36-47
    Un lucru e sigur dacă vine Mad Dog:
    Rusia s-a “căpătuit” cu un adversar periculos.
    NATO e pe cai mari.

  17. @Doroteea

    Tu ai dreptate cand spui ca cei care au fost salvati au venit cu iataganele in bagaj, dar eu ma refeream ca totusi acesti oameni au fost dizlocati in cel mai barbar mod si momiti in Europa, pentru ca, dupa cel li s-a intins o mana de ajutor la primii, sa se puna si mai multi in miscare. Aici, da, daca totul a fost regizat, eu am pus botul si mi s-a facut mila in faza asta. Sub nicio forma insa nu sunt de acord sa ajungem sa ne puna noua piciorul pe gat. Daca nemtii s-au simtit confortabil cu atatia musulmani in ograda, sa le fie de folos lectia. La un anumit nivel, in politica, presupun ca nu mai ai nici mama nici tata. Nu stiu daca toti sunt la fel. Eu am trait printre nemti multi ani, pentru ca m-am nascut intr-un sat nemtesc si toata viata aproape am avut de-a face cu limba germana. Au partile lor bune si rele, exact ca romanii, numai ca altfel repartizate. Doar ca nemtii din Romania nu erau americanizati si pe urma europenizati, asa ca poate nu sunt omul potrivit care sa-si dea cu parerea despre ce vor face nemtii din Germania cu care am cam pierdut legaturile de prietenie. Oricum, Angela Merkel are abilitati impresionante, era prietena si prietenoasa cu Basescu si cu Putin in acelasi timp. Chiar vreau s-o vad cum zambeste si cu Trump la brateta, daca-si continua cariera.

    Am incercat sa scriu un comentariu aseara, dar au interevenit alte lucruri.

    @Enkidu
    Asta cu Mad Dog e pana il intronizeaza si ca sa nu intre NATO in fibrilatie, pe urma mai vedem. E bine ca e burlac si are timp sa citeasca. Eu sincer, cand l-au numit pe Petraeus, in toiul dementei din Irak, am crezut ca e roman, Petreush, si am ramas paf si l-am cautat pe Google. Ma bucur ca nu era roman, dar totusi a avut un final romanesc cariera lui. Cu Mad Dog n-am avut nicio tresarire. Chestia cu torturile e chiar funny. Au atatea feluri in lucru de a tortura si urmari oameni si ne aburesc cu simularea inecului la o mana de suspecti arabi. Sa-i spuna sarumana lui Guccifer republicanii si sa o tina numai in alarme false si fumigene, ca de chestii reale ne-a saturat Bush. Un pic mai subtil, crede el, si Obama in Siria. Mai bine sa le platim bir pe tancuri si avioane, ca Stefan cel Mare la turci, decat sa ne dea foc la bojdeuca in razboaie inventate.

  18. Alegerile din SUA, alde Trump, Hillary si tot aliotmanul nu m-au interesat, Mi-au trecut pe la ureche. Cind am problemele mele pina si venirea lu’ alde neica Antihrist nu m-ar impresiona prea mult… intr-o prima faza.

    Insa mai e si o alta ratiune a dezinteresului meu. Nu am de sa ma agit inainte sa vad ce se intimpla si CUM alegerea lui Trump ne va afecta pe noi concret.

    In al doilea rind: chiar daca alegerea lui este neasteptata, este o lovitura pentru mainstreamul neo-liberal, este o expresie a frustrarilor maxime la care a ajuns populatia care mai are un elementar bun -simt si nu doar interese de propasire cu orice pret, chiar daca are un discurs cvasi crestin si unul din staff este chiar crestin ortodox…….pe mine nu ma exalteaza afacerea.

    In primul rind pentru ca sint putin paranoica. Sau poate doar sceptica. Trump este si el un produs al sistemului american. Si deci este automat limitat.
    Doi: sistemul este la locul lui cu toate agentiile de securitate, de presa mainstream zgomotoasa, cu sistemul financiar bine pus la punct, cu marile corporatii, cu agenda globala in loc,etc. SI deci presiunea asupra lu’ Trump o sa fie f. mare.
    Trei:din pacate exista o parte destul de mare a populatie (cea care nu l-a votat) care pune botul orbeste la discursul distructiv al neo-liberalilor – pro islam, ani-crestini,etc. Albii din US cu bun simt sint inca destul de multi dar si imigrantii cu impact negativ fie ei mexicani, musulmani, negri sau alte alea au ajuns si ei la un numar critic.

    Pentru mine revirimentul majoritatii tacute, a aceleia care mai are un oarecare bun simt sau care mai vrea sa pastreze acele identitati si valori care au facut aceste zone locuri “mai umane” de trait vine prea tirziu. Ca si Brexitul.

    Cred ca singurul rezultat real la care ma astept este cresterea uriasa a riscului unor conflicte interne atit in US cit si in Europa intre albi si negri, intre musulmani si ne-musulmani, intre bastinasi si imigranti, etc. Cam asta se si doreste, de fapt.

    Cit despre restul profetii rabinice si seminificatia antihristica a alegerii lui Trump……hai sa fim seriosi. Site-ul merita comentarii mai acatarii. Amintiti-va balivernele care se debitau si la venirea lui Obama primul negru presedinte : venirea razboiului al III lea, al lui Antihrist etc,etc.

    Hai sa ne mai calm down – ca tot ne place engleza 🙂

  19. Dar mai am totusi un comentariu de facut tocmai pentru ca am ascultat un comentariu facut de Milo Yiannoupoulos – un anglo-grec, gay(!), catolic practicant (?!), conservator care lupta impotriva feminismului si a abuzului practicat impotriva crestinilor de catre “fratii” homosexuali(?!) – aiuritor nu-i asa??!! Dar, da acest personaj exista si mai sint si altii ca el oricit de ciudat ar parea….Ma rog, inchid lunga paranteza.

    Acest Milo spune un lucru cu care sint de acord apropo de semnificatia alegerii lui Trump: alegerea lui Trump a adus putina vana, energie intr-un sector (semnificativ) al populatiei care nu impartaseste valorile unei culturi pro-feministe, pro-gay (?), care se leapada de tot ceea ce a facut-o puternica si echilibrata si care adopta niste “valori”care ni pot duce decit la auto-distrugerea acestei societati. El spunea si cred ca ASTA are cu adevarat importanta: alegerea lui Trump a aratat ca aceasta majoritate tacuta care pina acum a fost supusa unei sarje continua de intimidare, de ridiculizare de aruncare in derizoriu chiar are un cuvant si chiar poate sa arate ca se poate ralia si poate fi o forta CONCRETA, nu doar pe blogguri. Chestie cu care sint de acord.

    Dar asta nu contrazice ce am zis mai sus – se va lasa cu nasoale civile pentru ca acestei majoritati tacute i-a ajuns cutitul la os. Radicalizarea vizibila a majoritatii tacute a mers in paralel cu deciziile demente si dementza in continua crestere a “mainstream”-ului zgomotos si autist care tocmai din cauza zgomotului si a vizibilitatii a lasat impresia ca reprezinta majoritatea…..ba chiar a inceput s-o creada si ei. Si asta pentru ca majoritatea tacuta si-a seama ca tacerea nu mai e o optiune pur si simplu…..
    Sa ne intelegem: eu nu vorbesc din punct de vedere spiritual, Ci strict concreto-laico-social.

    Nu cumva repet ce s-a mai zis p-aici :)))

  20. Petra:

    Sunt de acord pana la ultimul cuvintel cu ce scrii. Dar zi si tu: era de dorit alternativa? Din pacate s-a ajuns intr-un punct in care este greu de crezut ca bunul-simt se mai poate impune complet pasnic si complet armonios. Si cu cat ar fi continuat situatia, cu atat mai zdravana s-ar fi anuntat criza. Mi se pare cam ca la cutremure, cand ni se spune ‘ziceti mersi ca a fost un cutremur mic, ca se mai descarca din energia unui mare cutremur care oricum va avea loc’.

    Ma bucur ca ne-ai zis de Milo Y asta, este genul de personaj al vremurilor care ma intriga maxim. Cam de cand a iesit baiatul asta la rampa?

  21. Ileana:

    Nu stiu daca tii minte, dar discutia asta a fost amplu dezvoltata pe CO la momentul respectiv, de-asta n-am insistat, pt ca mi-a fost teama ca o luam de la cap cu totii. Sigur ca ti-este mila, si eu am fost printre primii care au afirmat de la bun inceput ca asa trebuie pusa problema, cu mila…dar si cu cap. Din pacate Merkel i-a chemat cu mila (aparent, ca in realitate nu cred deloc asta, o suspectez de ce e mai rau pe cucoana asta), dar i-a primit fara pic de cap si selectie, iar roadele le-au cules europenii din plin.

  22. oh, dear
    Pai altă treabă n-au musulmanii cu iataganele în traistă decât să terorizeze niste mămăici care sunt gata speriate?
    Știrea cu Mad Dog era o știre si atâta tot. Dacă ea s-a suprapus peste niste frici deja ridicole, asta e treaba posesorului fobiilor.
    Cine să sperie de vorbe?
    oh, dear

  23. @Petra

    Suna logic ce spui tu, insa ma tem ca tocmai aceste tabere de americani descrise de tine, care par ca sunt antisistem concomitent, cel putin in cerebelul lor, sunt ahtiate tot dupa sistem. Jocul asta cu uite sistemu, nu e sistemu se joaca de multisor la ei. Sistemul e bicefal. Ideea era ca Trump e cu sistemul ala care nu pare atat de urat la infatisare si poate n-o sa incerce sa ne bage pe gat acelasi naravuri care au batut deja si la poarta noastra. A promis frumos, iar luna de miere cu rezultatul e pana in 20 ianuarie pentru cine stie sa si-o faca frumoasa.

  24. 🙂
    SI recidivez….

    Parerea mea apropo de imigrantii musulmani si cum trebuie sa ne raportam la ei. Nu stiu in ce masura comentatorii de pe acest site s-au confruntat cu COMUNITATI si cu indivizi de religie musulmana, practicanti?!

    Eu da. Am si prietene musulmane dar am si trait in zone pline cu astfel de oameni. I-am vazut si in Atena pe noii refugiati. Adica i-am vazut si pe cei vechi si pe cei noi. si pe cei veniti din Pakistan adica “refugiati” economic simpli oportunisti in fapt dar si cei veniti din zone de razboi, Iraq, Siria, Afghanistan.

    Si problema este in felul urmator: da, o parte din acesti oameni care au experimentat pe pielea lor razboiul sint demni de mila….DAR faptul ca cineva este o victima NU este totul. TOTUL depinde cu ce mentalitate vin ei in Europa. Da, au suferit dar daca vin cu ideea mai mult sau mai putin ascunsa ca “li se cuvine” sa fie “ajutati”, sa li se construiasca moschei, daca vin cu ideea ca ei sint “supperiori” gazdelor si ca islamul lor TREBUIE sa se impuna…..atunci eu am o mare problema cu incurajarea acestor imigranti indiferent cit de victime au fost ei la ei acasa, indiferent de motivele pentru care s-a intimplat ce s-a intimplat. Da, INIDIFERENT de motive. Este vina grecilor pentru ce se intimpla in Siria, sau a germanilor de rind, sau a englezului de rind, sau a francezilor de rind? Cred ca vina omului de rind este ca pur si simplu nu se ridica en masse impotriva dementzei politicienilor care-i conduc, tocmai pentru a stopa aceast fenomen care nu se va sfarsi cu bine pentru nimeni….dar mai ales pentru europeni si pentru crestini.

    Cu citeva exceptii, am observat ca si si cei mai linistiti musulmani practicanti (repet practicanti) manifesta un comportament care ajunge sa fie suparator pentru cei din jur dupa o perioada, sau, de la caz la caz, incomfortabil. Asta pentru ca au un mental educat de islam care “se cere” sa proclame zgomotos, flashy ideile coranice din senin din iarba verde, sa le arunce in discutie ca vrei sa le asculti sau nu. In multele mele discutii cu musulmani practicanti acestia lasau sa cada din 10 in 10 minute cite un citat din Coran si din ce spune “profetul”. La inceput comentariile lor au trecut pe linga mine. Dupa o perioada de sarja intensa am inceput sa simt o plictiseala si o iritare pe care nu am ariticulat-o la inceput. Am articulat-o insa mai tirziu cind am realizat ca stilul de vorbire al unui msulman practicant este exact asta: sa mentioneze diverse citate din Coran cuiva care n-are nici o treaba cu islamul si cu coranul. In timp ce eu nu faceam chestia asta cu crestinismul. De ce? Pai cum ar fi in conversatile cu un ateu sa incep sa arunc la fiecare pas un citat din Biblie…asa, ca sa arat cit de crestin sint…..chiar daca discutam despre ultima versiune de Smart phone 5G :). Ei bine, exact asta fac ei – din Pakistan pina in Afghanistan, si din Bangladesh pina in Somalia.

    O alta caracteristica este ca religia lor este EXTREM de normativa (cam cum este iudaismul din zilelel noastre)- religia asta regularizeaza totul in amanunt – de la mincare pina la sex. Mult mai mult decit crestinismul, ca sa ne intelegem – Exemplu: mincarea halal – adica eu ne-musulman daca vizitez un musulman trebuie sa maninc o carne peste care s-au spus niste rugaciuni care pentru mine crestin, sint mai degraba blesteme (pentru ca nu se fac in numele cui trebuie) sau daca ofer de mincare unui musulman – trebuie sa fie halal – nu altceva; ca sa numai pomenesc de alcool, de imbracaminte, de rugaciunile facute in public de 5 ori pe zi si pe care eu trebuie sa le respect….nu-i asa – liberatea religioasa deh! chiar daca ma impiedica pe mine sa fac alte treburi, chiar daca purtarea crucii mele in institutii publice este interzisa in timp ce burka si rugaciunile publice musulmane, NU (ma refer la UK)

    Asa ca acceptarea de musulmani practicanti nu are cum sa NU aiba un efect negativ la ora actuala in conditiile unei societati ca a noastra.

  25. @Doroteea
    Cu cat citesc mai mult despre ispravile tale, cu atat sunt mai uimit! Eva, cu greu l-a facut pe Adam sa sa ia un mar si sa-l muste, iar tu l-ai facut pe Teofil sa primeasca 3 mere din acel pom, si ai corupt si un inger ca sa aduca marfa de contrabanda!

    Cand a fost condamnata la moarte Doroteea a strigat: „Îţi mulţumesc Ţie, o, iubitorule de suflete Hristoase, Cel Care mă duci pe mine la locaşurile Tale cereşti”. Teofil, un oarecare aristocrat acolo de faţă, a râs la aceste cuvinte şi i-a strigat Doroteei: „Ascultă, o, mireaso a lui Hristos, să-mi trimiţi şi mie mere şi flori din pomii Raiului Mirelui tău!”. „Cu adevărat îţi voi trimite”, i-a răspuns muceniţa. Când Doroteea s-a aflat la locul execuţiei, dintr-o dată a apărut în faţa ei un tânăr preafrumos, având în mâini trei mere şi trei flori roşii din pomii Grădinii Raiului. Acela era îngerul lui Dumnezeu, iar anotimpul era iarna. Doroteea i-a cerut îngerului să ducă merele şi florile lui Teofil şi să-i spună: „Iată, ia ce ai cerut!”.
    https://sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com/2013/02/06/6-februarie-sf-vucol-episcopul-smirnei-sf-mc-fausta-sf-mc-doroteea-sf-fotie-patriarhul-constantinopolului-sf-cuv-varsanufie-si-ioan-sf-mc-marta-si-maria-si-a-fratelui-lor-licarion/

  26. Am ajuns sa fac terapie cu Paraziții 🙂

  27. @M

    Ei, as vrea eu… nici Doroteea nu ma cheama macar… Dar ma bucur ca am ales bine username-ul!

  28. @doroteea , @ileana ,
    1.-nu am scris niciunde ca Trump ( “T” ??? _oawwww ce repede l-ati codat ) ar fi antihristul , chiar nu ma asteptam din partea voastră , având atât de mult timp liber , sa nu citiți cu atentie comentariile dar se pare ca atenția domniilor voastre este mai mult ghidată pe comentat decat pe citit adică ” imi place mai mult sa ma aud decat sa ascult”… urat …
    2.-daca unele creierase au inteles ca cineva , fun al acestui site ar fi trist ca ar fi castigat “T” (ma confirma ce sa fac ) dati-mi voie sa va comunic in nume personal dar apelând la toți cei implicați aici , ca , IARĂSI , ati citit gresit ceea ce denota ca va lipseste un pic concentrarea…TOȚI suntem suporterii lui “T”dar este nu inseamna ca nu trebuie sa ne punem niste intrebari inainte de a ne arunca cu capul inainte ca prostii. Cui ii place sa trăiască clipa , treaba lui dar … citiți măcar încă o data ce a scris @petra…..
    Entuziasmati-va cat doriti , cautand eventual niste alte “primaveri…” , ca fratii de peste ocean doar asta pot , asteptati eventusl niste alte profetii bune care sa-i implice si pe ei ca vad va vi-s tare dragi dar nu-mi povestiti de vreo izbavire de peste ocean ca n-am timp s-o cred.
    Iar daca vreti sa-mi doar sa-mi spuneti ca trebuie sa profităm de …oportunitate , ar trebui sa va întrebati daca nu cumva vorbim aceeasi limba , daca nu cumva Dumnezeu ne trage iarăsi de urechi , amintindu-ne ca nu mai e mult…Asta daca vrem sa si credem , nu doar sa chicotim ca
    ” muierile pă şanț “…
    No , la buna vedere ca de aici io nu va mai citesc pă voi , că mii destul , obosâtu-ma-ți…
    Doamne , ajuta !

  29. @Enkidu

    Ma refeream la progenitura si falanga lor, ISIS, care tortureaza cel mai iscusit.

  30. @Doroteea
    @Ileana
    De fapt sintem de acord, nu stiu daca ati observat. 🙂

  31. @Ileana
    Nu prea am înțeles la ce te referi.
    Oricum, probabil tot o aluzie indirectă la mine si nu cred că de bine.

  32. @Enkidu
    Te rog sa ma ierti, dar n-am facut niciodata cred o aluzie la tine. Spuneam doar ca ISIS e tot creatia celor care baga suspecti sub apa. Aluzia era la ei. Defectul de exprimare la mine.

    O data ai spus ca dna Trump arata bine si am raspuns “cariect” pentur ca aveai dreptate si pentru ca nu stiam cum se spune in limba ei materna tot slava, din cate am inteles. Dar trimiterea nu era la tine. In rest, nu-mi duc aminte, dar daca asa s-a inteles asa imi pare sincer rau.

    Poate stilul meu e prea agresiv. O sa incerc sa-l mai temperez.

  33. @Petra:

    Am observat, am observat… 🙂

    @fane:

    Ce s-a intamplat frate? Te-ai ofticat asa, crestineste?? 🙂 Pai puteai sa spui frumos de la bun inceput ca s-a inteles gresit aia cu portretul ‘I D E A L’ (citez) al lui antihrist, ca n-ar mai fi iesit asa iures si imi vedeam si eu de cratita!

  34. Domle, eu am crezut o viata ca noi, astea, sexul slab, suntem mai sensibile din fire. Citind pe-aici comentariile vad ca m-am inselat rau de tot….

  35. Am facut anterior afirmatia ca T. este un lider conflictual si efectele se vad inclusiv in discutiile noastre. Daca pun cap la cap toate informatiile din presa, constat ca trebuie sa reformulez, completand: si datorita faptului ca imaginea sa este folosita intr-o regie pusa la punct anterior pentru a face loc altcuiva de a se afirma in spatiul public. Oricum, traim vremuri interesante.

  36. @carmen

    Hai mai Carmen sa fim seriosi… Nu Trump e cauza conflictului dintre noi, ci faptul ca unii isi dau prea multa importanta si au impresia ca intotdeauna, dar intotdeauna, e vorba despre
    …ei! Chiar si atunci cand de fapt, pt orice persoana cu orgoliul in grafic, este evident ca e vorba despre…Trump..d’oh!!

    @enkidu, @stef: Baieti, breaking news: chiar niciuna dintre noi nu va avea pe voi in vedere cand scria. Si inca ceva: pamantul se roteste in jurul…soarelui! Da, stiu, pt voi e o veste trista. Dar hai, lasa, ca sunteti baieti mari si o sa supravietuiti! Asa ca mai usor cu jignirile si cu pianul pe scari…

  37. @Ileana
    Pe tine chiar nu te înțeleg. Nu stiu sa fi schimbat cu tine vreo replica, si din câte țin eu bine minte chiar ți-am mulțumit intr-un loc.

    Poate stilul meu e prea agresiv. O sa incerc sa-l mai temperez.

    Le style c’est l’homme même.
    În fine…
    Nici atitudinea lui @carmen nu o înțeleg. De asemeni, nici ei nu țin minte să-i fi greșit cu ceva, macar sa-i fi zis un “da-te mai incolo”. Daca am derapat pe undeva, o aducere aminte ar prinde bine.
    Pe @petra zic ca o pot înțelege. Am avut inconstienta să o contrazic de câteva ori strict pe subiect si oarecum in tema, zic, și de atunci linistea si pacea au zburat pe geam.
    In cele din urma, dar nu ultima din formatie, @doroteea.
    Mai departe.

    Inteleg faptul, si mi-l asum, ca reprezint aici tot ce poate fi mai repulsiv din societatea romaneasca, dar poate dacă unii useri ar fi fost mai blanzi cu tigăile pe care mi le-au administrat cu zel si sonor peste scăfârlie, as fi reușit să aud si sa înțeleg ceva din predicile lor, si cumva chiar sa urmez ceva din instructiunile primite. Asa…am ramas doar cu cucuiele. Sa fie primit.
    Si pentru ca tot s-a vorbit de musulmani si crestini, uite un fragment dintr-o carte de Andrei Plesu, alt nomina odiosa pe aici.
    Deschid o paranteza.
    Eu nu prea am inteles incrancenarea asta impotriva “odiosilor”. Consider ca ar fi fost suficienta o simpla atentionare, un fel de “feriti-va de magarus”, precum si o motivare a unei astfel de pozitionari. Dar adaugarea tuselor groase in exprimare, tuse din ciclul – “jeturi groase de dejectii”, a muscaturilor otravite, rapide si suierate din umbra, asta chiar nu am mai inteles. Desi, astfel de reactii releva mult despre asezarea interioara a celui care exerseaza asaltul. Sa inchid, insa, paranteza si sa revin la citat. Deci:

    S-au inmultit, in perimetrul vietii crestine, inchizitorii. Personaje sumbre, cu judecata transanta, siguri de dreptatea lor si de indreptatirea pe care le-o da certificatul de “drept-credincios”. Vorbesc in numele lui Dumnezeu, anticipeaza Judecata de Apoi trimitandu-te, antum, in iad, te cearta, te supravegheaza, te someaza sa te aliniezi unei conformitati pe care o decreteaza drept absoluta. E ceea ce mi s-a parut ca pot numi fractiunea musulmana a ortodoxiei. In preajma reprezentantilor ei, te cuprinde o difuza neliniste. N-ai nici o sansa. Tu, pacatosul, ai de dat socoteala unor intransigenti ai credintei, unui soi de Gestapo al dogmei. Credeai ca a fi crestin e a sluji o releigie a iubirii, a compasiunii, a bucuriei mantuitoare. Credeai ca smerenia, ingaduinta, iertarea sunt conceptele cheie ale credintei tale. Credeai ca e de de invatat din curajul hristic de a sta la masa cu vamesii, de a le lua apararea hotilor si tarfelor, de a opune levitilor modelul “bunului samaritean”. Dar te-ai inselat.
    Ortodocsii “musulmani” au drept singura ocupatie judecarea aproapelui, rigorismul literalist, disciplina militara. Sunt euforici ori de cate ori au ocazia sa dea de pamant cu “deviationistii”, cu “neimbisericitii”, cu toti cei care nu idolatrizeaza patria si neamul. Palizi si insinuanti, ei sunt mereu cei care stiu, care gandesc corect, care au drept de viata si de moarte asupra concetatenilor lor. Trebuie sa-ti fie frica de ei mai mult decat de Domnul. Siguranta de sine e marea lor performanta, alaturi de inghetul inimii. Traiesc in voluptatea juridicului si a masurilor punitive. Sunt trezorierii justetii, cavalerii militanti ai unei inregimentari care se poate dispensa oricand de atributele libertatii.
    Fireste, ortodocsii “musulmani” nu sunt o tabara omogena. Printre ei sunt si spirite barbare, monumente de prostie pioasa, caftangii cu psihologie de gasca, dar si spirite mai subtile, cu referinte culturale bine asimilate, buni scriitori, buni dialecticieni. Si unii, si altii au insa in comun incruntatura. Inapetenta pentru suras. Furia lor apologetica are un singur efect garantat: scuipi in san si te indepartezi, temator, si de ei, si de schimonoseala pe care o dau drept doctrina crestina. P.S. N-as vrea sa duc, prin randurile de mai sus, nici o ofensa unei religii sau alteia. Nu toti ortodocsii au apucaturi “musulmane” si nu toti musulmanii sunt fiorosii.

    Andrei Plesu
    “Note, stari, zile
    1968-2009”
    Editura Humanitas, paginile 205-206

  38. @enkidu:

    Aia din desctierea lui Plesu eram eu, sa inteleg? 🙂

    In fine, eu sunt genul mai nesimtit si nu prea ma intereseaza ce parere au altii despre persoana mea. Daca au argumente la obiect, tintite concret si la timp pe ceea ce scriu, imi face intotd placere o polemica constructiva. Daca doar fac pe psihanalistii dar fara argumente (adica fara citate din ce scriu care sa le justifice pozitia) o iau doar ca pe o frustrare inadecvat manifestata si nu mi bat capul. Asa ca, draga enkidu, cu citatul din Plesu sunt complet de acord, impotriva acelor personaje ‘lupt’ si eu pe aici. Dar daca vrei sa ma convingi ca personajul ala sunt eu e nevoie si de niscai demonstratie care sa lege textul de mine si de ce scriu eu pe aici, altfel ramane un simplu citat si o simpla jignire.

    Dar nu despre mine vroiam sa vb, ci despre tine. Daca observi atent, esti singura pers de pe aici care sistematic are impresia ca unul ssu altul dintre comentatori i se adreseaza indirect. Toti mai pacatuim cu asta, dar sporadic. La tine tema e recurenta. Si desi comentatorii vizati te asigura ca nu e asa, ba chiar isi cer iertare daca te au necajit, tu o tii pe a ta, una si buna. Or aceasta simptomatologie – si o spun realmente frateste si cu bune intentii – ar trebui sa te puna un pic pe ganduri.

    Iar al doilea lucru pe care vroiam sa ti l mai spun este asta: contrar a ceea ce crezi, tu esti perceput pozitiv de marea majoritate a comentatorilor acestui site. Iar pt asta nu tr sa fii psiholog, e nevoie doar de un pic de detasare ca sa iti dai seama. Din pacate, exact cu aceste suspiciuni permanente si obositoare, transformare apoi in jigniri pe cat de dure pe atat de inutile, izbutesti sa strici buna impresie initiala si sa i lasi pe ceilalti bouche bee, intrebandu se in sinea lor ‘ce o fi patit baiatul asta, altfel atat de istet, simpatic si cumsecade??’. Iti spun asta spre binele tau, pt ca oridecate ori devii ultrasensibil si passive-agressive pierzi enorm. Si ori de cate ori te vei limita la fapte si vei depersonaliza situatia, te asigur ca vei avea de castigat! Si in ochii altora, si pt proria ta stima de sine, dar mai ales duhovniceste. Pt ca fericiti sunt facatorii de pace, nu cautatorii de zazanie.

    In speranta ca tu nu manifesti inapetenta pt suras a personajului descris de Plesu, cu prietenie: Dorothy 🙂

  39. @all vs the one:

    Pana la urma, voi pentru ce anume va antrenati aici? 🙂

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare