AL TREILEA SEX – LEGALIZAT SI IN GERMANIA/ Casatoria pentru homosexuali nu este obiectivul final. SCOPUL ESTE OPRESAREA CONSERVATORILOR/ Campanie GLOSSY pentru INCEST/ Politia TRANS sau obsedatii de control/ MAJORITATEA COVARSITOARE A ROMÂNILOR NU VREA CASATORII GAY. Studii sociologice recente/ DISNEY CHANNEL se GAYIFICA tot mai mult

12-11-2017 18 minute Sublinieri

Germania va legaliza cel de-al treilea sex până la finalul anului 2018. Așa a decis cea mai înaltă instanță din această țară, care a cerut ca cel de „al treilea sex” să apară pe certificatele de naștere. Germania va deveni astfel prima țară din Europa care recunoaște oficial acest lucru, relatează The Telegraph.

Curtea Constituțională a Germaniei a dat termen Bundestagului (Camera inferioară a Parlamentului german) până la ”sfârșitul lui 2018” să adopte prin vot legalizarea unui al ”treilea sex” în registrele de naștere – alături de ”masculin” și ”feminin” -, potrivit hotărârii acestei jurisdicții.

Instanța supremă îi invită pe deputați să introducă în documentele respective o mențiune ca ”inter” sau ”divers” ori orice altă ”desemnare pozitivă a sexului”.

Până în prezent, în Germania era posibil – din mai 2013 – să nu se completeze câmpul referitor la sex și să fie lăsat gol, iar cei vizați puteau, ulterior, în decursul vieții, fie să aleagă sexul masculin ori feminin, fie să lase mențiunea sexului necompletată.

În cazul în care deputații validează cererea judecătorilor constituționali, acest lucru va face din Germania prima țară din Europa care va recunoaște în mod oficial un al treilea gen.

În mai, Franța a respins mențiunea ”sex neutru”, îndepărtând astfel cererea unei persoane născute fără penis și fără vagin.

Persoanele de sex neutru sunt deja recunoscute în documentele oficiale în țări precum Australia, Noua Zeelandă, India și Nepal.

Să nu poţi alege dacă eşti bărbat sau femeie este o problemă elementară. Politicienii trebuiau să reacţioneze de multă vreme. Nu contează că este vorba despre cazuri foarte puţine, consideră Christoph Strack.

“Intersexualitate” este titlul lucrării întocmite de Consiliului German de Etică. Documentul are 180 de pagini şi captează atenţia de la bun început. Se vorbeşte despre “viaţa celor afectaţi” şi sunt prezentate cazuri concrete.M-am născut în 1965 cu o disfuncţie gravă a inimii şi cu organe genitale incerte. Din cauza problemei la inimă, câteva zile mai târziu am fost botezat de urgenţă pentru că medicii nu-mi dădeau multe şanse de supravieţuire”. Această poveste, descrisă pe trei pagini, se încheie cu afirmaţia: “Identitatea mi-a fost luată. Acum încerc să mi-o recapăt”.

Încă din 2010 și 2011, Consiliul de Etică s-a ocupat pe larg de situația persoanelor intersexuale și a căutat – online şi cu ocazia mai multor evenimente – să stea de vorbă cu această categorie de persoane. Actuala luare de poziţie a Consiliului a fost efectuată “în numele guvernului federal”. În februarie 2012 – cu mai mult de cinci ani și jumătate în urmă – documentul a fost publicat și trimis guvernului federal. Însoțit de cuvintele obișnuite de bunăvoință ale politicienilor specializați.

Ei bine, la sfârșitul anului 2017, Curtea Constituțională Federală a luat în sfârşit o decizie. Trebuie remarcate doar două propoziții-cheie din documentul Consiliului Etic pentru a demonstra că guvernele federale de după 2012 ar fi putut, ba chiar ar fi trebuit să acţioneze. „Consiliul de etică este de părere că avem de-a face cu o intervenție nejustificată în drepturile personale, dar şi în dreptul la tratament egal, atunci când oameni care, din cauza constituţiei lor fizice nu se pot identifica cu termenii de „masculin“ sau „feminin“ sunt obligaţi prin lege să facă parte din registrul uneia dintre aceste categorii. Prin urmare, ar trebui să se prevadă că aceste persoane au dreptul să aleagă şi termenul “altceva”, în afară de „masculin” şi „feminin“ sau să refuze înregistrarea până când se hotărăsc asupra uneia dintre variante”, se arată în document. Această abordare este susţinută atât de eticieni ai bisericilor, cât şi de cei seculari.

Judecătorii Curţii au ţinut cont tocmai de acest aspect în verdictul lor. Decizia este spectaculoasă şi face înconjurul lumii. Ceea ce este bine. Însă atenţia acordată subiectului nu este surprinzătoare, judecătorii de la Karlsruhe bucurându-se de înaltă apreciere la nivel mondial, după cum lesne se observă în timpul călătoriilor pe care le efectuează în strâinătate cu prilejul unor evenimente de specialitate.

O ignoranţă ruşinoasă

Numai după o recomandare atât de explicită a Consiliului de Etică, un organism în special politic, legiuitorul a luat o decizie necesară de multă vreme. Exemplul de faţă arată foarte clar ce valoare are acest for cu activitate deseori discretă şi profundă, pusă în slujba mediului politic, a parlamentului şi executivului. Din acest punct de vedere, ignorarea lui atât de multă vreme este mai mult decât ruşinoasă.

Este nevoie de o distincție: intersexualitatea este o problemă bine definită din punct de vedere medical. Este irelevant, din perspectiva demnității celor afectați, dacă este vorba de câteva sute sau zeci de mii de cazuri pe an. Poveştile persoanelor în cauză dovedesc acest lucru. Intersexualitatea este mai clară și poate fi evaluată diferit faţă de transsexualitate, care se referă – pe scurt – la bărbații care trăiesc în corpuri de femei și la femei care trăiesc în corpuri masculine.

Primul Senat al Curții Constituționale a vorbit și este bine că a luat o decizie atât de clară – cu șapte voturi împotriva unuia singur. Politicienii sunt acum sub presiune și se grăbesc să urmeze consiliul de etică și instanța de judecată. La începutul noii legislaturi (indiferent când va începe ea), legiuitorul are sarcina de a aborda încă o dată problema etică a existenței umane. E o treabă bună.

Autor: Cristoph Strack

California a devenit primul stat american care a recunoscut existența unui sex „non-binar”. Acesta poate fi trecut la cerere în documentele oficiale.

Legea Gender Recognition Act, semnată duminică 15 octombrie de guvernatorul Californiei, dispune că rezidenții din acest stat care nu se identifică nici cu sexul masculin, nici cu cel feminin, au posibilitatea trecerii unei a treia opțiuni, „non-binar”, pe documentele oficiale, ca de exemplu certificatul de naștere sau carnetul de conducere.

Noul act normativ elimină de asemenea obligația de a obține avizul unui doctor sau de a merge în fața unei istanțe pentru schimbarea de sex, scrie Huffington Post. Măsura a fost propusă prima dată în luna ianuarie, pentru ca persoanene transsexuale, transgenderi sau non-binare să poat ă avea acte de identitate care să permită recunoașterea perfect legală a indetității lor sexuale.

„Această măsură va scuti numeroși californieni de un stres și o anxietate inutile și arată rolul de lider pe care statul nostru continuă să-l aibă în sprijinirea luptei LGBT pentru drepturile civile”, a declarat Toni Atkins, coautoare a legii.

Recent, Canada a adoptat o măsură asemănătoare, adăugând o căsuță suplimentară pentru „genul neutru”, în documentele oficiale.

  • Cultura Vietii:

Nu suntem pe o pantă alunecoasă. Suntem deja la fundul gropii

Incestul este re-denumit „Atracție sexuală genetică” și promovat de revistele glossy – primul pas către normalizarea acestuia. Un articol de Matt Walsh pentru The Daily Wire.

Numeroși oameni s-au simțit, pe bună dreptate, oripilați de încercarea revistei Cosmopolitan de a transforma incestul într-un act romanțios. Articolul „Cum este să te îndrăgostești de fratele tău” spune povestea lui Melissa și Brian, frate și soră de mult înstrăinați unul de celălalt care s-au regăsit ca adulți și au început o relație sexuală aproape imediat. Brian și-a părăsit soția pentru asta. Melissa a „rămas” cu soțul ei în timpul aventurii cu fratele.

Iubăreții incestuoși pretind că au o „conexiune”. Se iubesc – și, așa cum știm, love is love is love. ei insistă că ceea ce fac nu este incest; mai degrabă este expresia a ceva numit „Atracție sexuală genetică” (ASG). Este o întreagă comunitate de asemenea persoane și, așa cum știm deja, atunci când oamenii se organizează în jurul unei anumite forme de sexualitate deviantă și o denumesc „comunitate”, normalizarea este aproape completă.

Dacă ASG sună familiar, poate vă aduceți aminte de o știre de anul trecut despre o mamă și un fiu care se îndrăgostesc nebunește după ce au stat aproape toată viața separați. Sau poate altă știre despre o adolescentă care intenționează să se mărite cu propriul tată. Toate oferă aceeași justificare ca și Melissa și Brian, care la rândul lor oferă aceeași justificare pe care tabăra LGBT ne-o aruncă în față de mulți ani.

Campania pentru normalizarea incestului (pardon, a „atracției sexuale genetice”) este în plină desfășurare. Dar vă rugăm nu îi spuneți „pantă alunecoasă”. Nu există nicio pantă. Nu mai există. Suntem la capătul ei. Inventarea „căsătoriei” între persoane de același sex și transformarea transgender-ismului în subiect mainstream nu au fost simple opriri care au precedat incestul, poligamia, pedofilia. Dimpotrivă: acestea lucruri s-au întâmplat când deja eram la fundul gropii. Acestea nu sunt noi frontiere. Frontierele au fost deja traversate; doar că n-am observat când.

A spune că incestul este sub „căsătoria gay” pe o pantă culturală e ca și cum am spune că eutanasia este sub avort. Nu; avortul este cel mai rău lucru. Cu el am început. Poate fi mai acceptat social decât eutanasia, dar asta doar pentru că agenții Culturii Morții au sărit peste acest obstacol pentru a ținti direct premiul cel mare. Acum, că l-au câștigat, nu au nicio problemă să se întoarcă și să facă și pașii pe care i-au sărit. Avortul este mai puțin o pantă și mai mult o fundație. Pe această fundație ocultiștii morții își pot construi restul structurii.

Același lucru se întâmplă în domeniul mariajului și al sexualității. Cu „căsătoria” unisex, Stânga a demolat instituția maritală și a reconstruit-o sub o formă străină pe care lumea n-a mai văzut-o niciodată. Ei au stabilit unic regulă: dacă doi oameni (sau trei sau oricâți) „se iubesc” atunci trebuie să fie acceptați, celebrați în căsătorie”. Căsătoria nu are nimic de a face cu procrearea și nimic cu angajamentele spirituale luate în fața lui Dumnezeu. Acesta a fost țelul suprem. Prin atingerea lui, ei deja au obținut incestul, poligamia și pedofilia. Fundația pentru toate acestea a fost pusă dintr-o dată.

Dacă ar fi fost să cădem pe o pantă abruptă, normalizarea a incestului ar fi trebuit să fie primul stop, înainte de punctul final al pervertirii instituției umane esențiale a căsătoriei. Nu au nevoie să argumenteze pentru incest dacă au reușit să oblitereze căsătoria însăși. Conservatorii naivi au crezut că pot preda căsătoria și trasa linia în altă parte. „Niciun pas mai departe!” au strigat ei ca proștii, fără să înțeleagă că renunțarea la căsătorie a însemnat renunțarea la dreptul de mai trasa noi linii, oriunde. Căsătoria a fost linia finală. Capitala abandonată în mâinile inamicului.

Mai ales este absurd modul în care conservatorii se tem că poligamia va fi următorul pas. Și de ce nu? Poligamia este rea, dar cu siguranță nu atât de rea ca ceea ce găsim deja acceptabil în cultura noastră. Mariajul poligam poate încă să fie fertil cel puțin, și există anumite precedente istorice pentru acesta. A numi „căsătoria” unisex o poartă de intrare a poligamiei este ca și cum ai spune că heroina intravenoasă va fi urmată de „iarbă”. Să lăsăm poligamiștii să se alăture petrecerii, deci. obiecțiile noastre la ei nu mai au niciun sens. În plus, mulți dintre noi deja practicăm poligamia de decenii. Cel puțin partizanii căsătoriei poligame sunt mai buni pentru că sunt onești în legătură cu ceea ce fac.

Ea ca și cum ai reacționa cu oroare pentru că soțul tău se uită la pornografie, deși chiar tu i-ai permis aventuri extraconjugale. Pornografia este parte din pachetul adulterului, și nici nu este cea mai rea. Cele mai multe femei care fac greșeala oribilă de a slăbi regulile monogamiei la un anumit moment vor începe prin a permite pornografia în viața lor de cuplu. Apoi, când soțul începe să aibă aventuri amoroase, așa cum de altfel e și foarte probabil, ele vor spune că se află „pe o pantă alunecoasă”. El, soțul, a alunecat de la rău la mai rău. De la iarbă la heroină. Dar dacă permiți să înceapă cu ce este cel mai rău dintre toate, răul cel mai mic e deja mult în spatele vostru.

Iată-ne, deci, retrăgându-ne cu oroare din fața formelor de perversiune pe care implicit le-am invitat în mainstream în urmă cu ani, preocupați că ar putea urma ceva mai puțin rău decât ceea ce deja am învățat să acceptăm. Ce tip de deviații ar putea fi mai rele decât cele pe care cultura noastră le-a celebrat deja? Poate necrofilia, bestialitatea? Poate atunci când oamenii vor începe să se căsătorească cu păpuși gonflabile?

Dacă poporul australian votează să redefinească căsătoria, consecințele vor fi directe, a avertizat fostul prim-ministru Tony Abbott.

„Ideea că poți schimba pur și simplu definiția căsătoriei și nu va urma nimic altceva este fraudă intelectuală”, a spus el, conform catholicnewsagency.com.

Australia este în prezent în ultimele zile ale unui sondaj despre căsătorie. Guvernul primului ministru, Malcolm Turnbull, a promis să introducă o lege în Parlament care să redefinească căsătoria dacă majoritatea votanților o favorizează.

Abbott s-a opus în mod vocal redefinirii căsătoriei, avertizând că va slăbi instituția care servește drept fundamentul societății.

El și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea că, dacă căsătoria este redefinită, cei care se opun acesteia vor fi marginalizați și sancționați, deoarece chiar și acum, exprimându-și sprijinul pentru viziunea privind căsătoria ca unire a unui bărbat și a unei femei „crează o adevărată furtună pe rețelele de socializare și sfârșitul reputației”.

„Dacă nu este însoțită de un capitol care să prezinte clar libertățile, ne putem aștepta ca și căsătoriile între persoane de același sex din Australia să aibă aceleași consecințe ca și în alte țări”, a spus Abbott la comisie. „Oamenii vor lua măsuri împotriva învățăturii tradiționale, iar legile anti-discriminare nu vor mai avea niciun efect”.

Acest lucru începe deja să se întâmple, a spus el, indicând faptul că Arhiepiscopul Julian Porteous de Hobart s-a confruntat cu urmărirea penală în temeiul legilor anti-discriminare pentru o broșură care evidențiază învățătura creștină despre căsătorie.

„Oamenii nu sunt îndemnați să-și schimbe gândirea; ei sunt hărțuiți în abandonarea convingerilor lor “, a avertizat Abbott. Și aceste presiuni vor crește doar dacă căsătoria este redefinită, a continuat acesta.

„Legile anti-discriminare vor fi reanalizate, cred că în mod opresiv, împotriva oamenilor – în special a educatorilor – care au prezentat definițiile și învățăturile tradiționale”.

Acești cetățeni nou activi vor avea o importanță crucială în combaterea altor provocări cu care se confruntă societatea australiană, cum ar fi un efort de a legaliza sinuciderea asistată în Victoria și o impulsionare pentru ideologia de gen în școli.

„Avem nevoie de mai mulți purtători de standarde, la fiecare nivel, deoarece majoritatea care rămâne tăcută devine în curând o minoritate”.

În cele din urmă, Abbott vede împingerea pentru a redefini căsătoria, ca parte a unei afecțiuni mai largi care afectează o mare parte a societății occidentale.

Michael Farris, președintele ADF, avertizează că este în desfășurare un proces mai larg de erodare a libertății religioase. Conducând până la redefinirea căsătoriei în S.U.A., „susținătorii căsătoriei homosexuale s-au temut că redefinirea căsătoriei ar periclita drepturile conștiinței prin promiterea în mod repetat că această căsătorie între persoane de același sex nu ar încălca aceste drepturi fundamentale”, a spus Farris.

„Acum, australienilor li se spune aceeași minciună”.

Stânga a demonstrat maniera totalitară în care pretinde sprijinul, sau cel puțin tăcerea, americanilor obișnuiți. „Căsătoria” homosexuală a fost doar un vârf de lance.

Un comentariu publicat în The Federalist de Bethany Mandel, casnică, mamă a trei copiii și editorialistă pe teme de politică și cultură. Este contribuitor senior pentru The Federalist, editorialistă pentru Jewish Daily Forward și contribuitoare la Acculturated. Trăiește cu soțul său, Seth, în New Jersey.

În ultimele câteva luni, ori de câte ori scriu sau trimit un tweet pe orice subiect, de obicei primesc un răspuns caustic în rețelele de socializare legat de poziția mea referitoare la identitatea transgen. Acești troli postează linkuri la tweeturile mele despre subiect și capturi de ecran, ca și cum m-ar prinde cu ceva dacă îmi arată propria opinie recentă. Aceste persoane trimit chiar și tweeturi soțului și angajatorilor mei, probabil în speranța că aceștia vor utiliza puterea pe care o au asupra mea pentru a-mi alinia opinia la Poziția Aprobată.

O persoană care mă urmărește pe Twitter și care a marcat ca favorit un tweet al meu despre identitatea transgen chiar a primit un e-mail de la un străin, care reclama să afle dacă decizia sa de a-mi marca tweetul ca favorit înseamnă că este de acord cu mine. Mi-au fost aplicate toate apelativele posibile: plină de ură, bigotă, transfobă etc. Toate, pentru că am o credință care era necontroversată cu doar trei ani în urmă: bărbații se nasc cu penisuri, femeile se nasc cu vaginuri și, ca să-l citez pe marele Ben Shapiro, faptele nu țin cont de sentimentele tale.

Suntem forțați să ne pese

Mulți dintre colegii mei conservatori din generația începutului de mileniu, din politețe, folosesc pronumele și numele preferat al persoanelor care se identifică drept transgen. Iată de ce eu refuz acest lucru: vom fi forțați să ne pese.

Este o frază a altui mare gânditor conservator, Erick Erickson. El a conceput-o pe fondul dezbaterii privind căsătoria homosexuală. În timpul acestei dezbateri, am fost la fel ca mulți conservatori mai tineri, din generația mileniului. Am crezut, naiv, că era vorba doar de căsătoria homosexuală și mi-am spus: „Hei, căsătoria este grozavă, putem ceda la cerințele Stângii de a redefini o piatră de temelie a societății noastre, pentru că a nu face acest lucru ar fi bigotism.”

Dar lupta Stângii cu conservatorii nu s-a rezumat la atât. Pentru acești activiști, scopul nu era doar de a redefini căsătoria, ci și de a-i pedepsi pe cei care nu îi susțineau 100%, în special creștinii practicanți. Mijloacele de trai și viețile cofetarilor, fotografilor, fermierilorși ale directorului general al Mozilla au fost distruse pentru că nu au aderat complet la pretențiile Poliției Gândirii. Americanii vor fi forțați să le pese.

Poliția Trans, niște obsedați de control înspăimântători

Colega mea, Joy Pullmann, a prezentat săptămâna trecută doar cel mai recent exemplu al modului în care Stânga progresistă ne obligă pe toți ceilalți să ne pese despre dezbaterea transgen:

„Părinții revoltați au luat cu asalt ședința consiliului unei școli publice din California, după ce o educatoare a citit copiilor de grădiniță din clasa ei cărți cu poze referitoare la identitatea transgen, pentru a oferi afirmare unui coleg de clasă cu disforie de gen. Părinții afirmă că, în timpul orei de curs, băiatul cu disforie de gen și-a schimbat de asemenea hainele, pentru a arăta mai mult ca o fată, într-o «dezvăluire a genului». Părinții nu au fost anunțați în prealabil cu privire la discuție sau la afecțiunea psihică a colegului și au aflat atunci când copiii de grădiniță s-au întors, confuzi, acasă de la școală în ziua respectivă.”

Recent, din publicația Acculturated am aflat despre un experiment de gândire terifiant, despre felul în care părinții care decid să nu intre în jocul disforiei de gen a copilului lor ar putea, într-o zi, să primească o vizită din partea Serviciului de Protecție a Copilului.

Stânga a demonstrat maniera totalitară în care pretinde sprijinul, sau cel puțin tăcerea, americanilor obișnuiți. Am văzut cum au fost distruse vieți în urma dezbaterii privind căsătoria homosexuală, cum multe persoane au fost reduse la supunere prin țipetele părții care se proclamă a fi „deschisă la minte” și care folosește sloganuri precum „Fără ură” și „Dragostea câștigă”. Mulți conservatori, între care și eu, și-au învățat lecția.

Cu fiecare tweet care caută să-mi expună și să-mi condamne poziția cu privire la identitatea transgen, Stânga progresistă îmi întărește decizia de a-l numi pe Bruce Jenner cu numele de botez, și nu cu cel pe care și l-a ales din cauza unei afecțiuni pe care profesioniștii din domeniul sănătății mintale o luau, odată, în serios. Încurajarea ideilor delirante nu este o dovadă de bunătate față de persoanele care suferă de alte afecțiuni psihice, și nici față de persoanele cu disforie de gen.

Iar dacă acordăm credibilitate noțiunii că își adulții pot alege sexul, părinții care refuză să permită unui copil care, cu o săptămână în urmă, se „identifica” drept fluture să își aleagă propriul gen ar putea fi apoi acuzați că refuză copiilor lor asistență medicală (pentru că mulți activiști progresiști consideră de acum administrarea de hormoni ai sexului opus și chirurgia plastică drept asistență medicală).

Răspunsul meu pentru cei cu vederi de Stânga care mă întreabă: „De ce îți pasă cum își spun persoanele transgen?” este pur și simplu acesta: pentru că voi m-ați forțat să-mi pese.

Marea majoritate a creștinilor ortodocși din Europa de Est spun că homosexualitatea nu ar trebui acceptată de societate, arată un studiu publicat recent de Pew Research Center.

Că homosexualitatea nu ar trebui acceptată crede aproape toată Armenia (98%) și mai mult de opt în zece cetățeni în Rusia (87%) și Ucraina (86%), țări care au cea mai mare populație ortodoxă din regiune. Per ansamblu, creștinii ortodocși din fostele republici sovietice acceptă mai puțin homosexualitatea decât cei din Europa de Est.

Ȋn România, 86% din cei chestionați au declarat că homosexualitatea nu trebuie acceptată în societate, 10% au avut o opinie diferită, iar 4% – nicio părere.

Doar două țări fac excepție de la tendința generală de respingere a homosexualității de către creștinii ortodocși: Grecia și Statele Unite. În total, jumătate dintre ortodocșii din Grecia spun că societatea ar trebui să accepte homosexualitatea, la fel ca și majoritatea clară (62%) a creștinilor ortodocși din Statele Unite.

În mod similar, foarte puțini creștini ortodocși din Europa de Est spun că ar trebui să devină legală căsătoria între persoane de același sex. Chiar și în Grecia, unde unul din doi creștini ortodocși spune că societatea ar trebui să accepte homosexualitatea, doar un sfert (25%) e de acord cu legalizarea căsătoriilor pentru cuplurile homosexuale.

Ȋn Statele Unite, unde căsătoria între persoane de același sex este legală, creștinii ortodocși acceptă mai mult această practică; mai mult de jumătate (54% în 2014) sunt de acord cu asta, aproape identic cu procentul total al americanilor care au această poziție (53%, în 2014).

În alte chestiuni, părerile creștinilor ortodocși sunt împărțite. Comparativ cu subiectul homosexualității, consensul este mai redus atunci când ortodocșii sunt întrebați dacă avortul ar trebui să fie legal. În unele țări, cum ar fi Bulgaria și Estonia, mare majoritatea a creștinilor ortodocși spun că avortul ar trebui să fie legal în toate sau cele mai multe din cazuri. Dar în Georgia (79%) și Moldova (85%), majoritatea creștinilor ortodocși au o poziție total opusă, susținând că avortul ar trebui să fie ilegal în toate sau în majoritatea cazurilor. În Rusia, marea parte a creștinilor ortodocși (58%) consideră că avortul ar trebui să fie în mare parte sau în întregime ilegal.

Ȋn România, 60% dintre cei chestionați au declarat că avortul trebuie să fie legal.

 

La fel ca în cazul homosexualității și căsătoriei între persoane de același sex, creștinii ortodocși din fostele republici sovietice sunt oarecum mai conservatori cu privire la legalitatea avortului decât cei din Europa de Est. 

Creștinii ortodocși văd comportamentul homosexual și prostituția ca fiind greșite, din punct de vedere moral.

Cei din România au considerat că prostituția este cea mai gravă abatere (86%), apoi comportamentul homosexual, la egalitate cu consumul de droguri (82%), avortul (59%), sexul înainte de căsătorie (39%), consumul de alcool (36%), divorțul (28%), folosirea metodelor contraceptive (24%).

 

Majoritatea creștinilor ortodocși împărtășesc opinia că mediul ar trebui protejat, chiar și în detrimentul creșterii economice. Iar cei mai mulți ortodocși din țările Europei de Est sunt de acord cu afirmația: „Ar trebui să protejăm mediul nostru natural pentru generațiile viitoare, chiar dacă acest lucru ar reduce creșterea economică.” 

Și majoritatea creștinilor ortodocși din SUA (66%) consideră că protejarea mediului merită acest cost.

Majoritatea creștinilor ortodocși din Europa de Est cred că oamenii au evoluat de-a lungul timpului, iar opinia dominantă este că evoluția a apărut datorită proceselor naturale, cum ar fi selecția naturală.

În SUA, aproximativ șase din zece de creștini ortodocși (59%) cred în teoria evoluției, deși părerile sunt împărțițe în mod egal, între cei care consideră că evoluția s-a datorat  selecției naturale (29%) și cei care spun că evoluția a fost condusă de o ființă supremă (25%). 

Mulți creștini ortodocși spun că femeile au, față de societate, datoria de a aduce pe lume copii. În Europa de Est, majoritatea creștinilor ortodocși cred asta. 

Studiul arată că în România creștinii ortodocși tind să aibă mai multe vederi tradiționale asupra rolurilor de gen decât creștinii ortodocși din altă parte a Europei de Est: 83% spun că e datoria femeilor față de societate să aibă copii, 72% – că soțiile trebuie să se supună bărbaților și 66% – că bărbații au mai multe drepturi la un loc de muncă decât femeile, atunci când șomajul este ridicat.

Interesant este însă faptul că doar 17% dintre creștinii ortodocși din România chestionați consideră că familia ideală este cea în care bărbatul aduce banii, iar femeia are grijă de casă și de copii.

 

Deși creștinii ortodocși din SUA nu au fost chestionați strict în legătură cu acest subiect, 70% dintre ei, răspunzând la o altă întrebare, au fost de acord cu faptul că accesul mai multor femei pe piața muncii a fost o schimbare pozitivă pentru societatea americană.

Peste 90% dintre români privesc căsătoria drept uniune între femeie și bărbat cu scopul de a procrea, crește și educa copii, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) pentru Coaliția pentru Familie (CpF).

Sondajul, realizat în perioada 1- 15 octombrie la nivel național, relevă faptul că majoritatea covârșitoare a românilor este atașată puternic de concepția tradițională a căsătoriei, respingând, totodată, în proporții la fel de covârșitoare, formele alternative de căsătorie sau parteneriat civil.

De asemenea, majoritatea respondenților asociază căsătoria între persoane de același sex cu efecte nedorite pentru societate, cum ar fi afectarea perpetuării speciei, educația și creșterea copiilor. În plus, majorități largi susțin rolul pozitiv pe care Biserica îl are în privința creșterii copiilor și relațiilor sociale pozitive în societate.

O înțelegere tradițională asupra căsătoriei

Astfel, 91% din respondenți au fost de acord cu afirmația Căsătoria trebuie definită ca o uniune tradițională dintre bărbați şi femei cu scopul de procreare, de creştere şi educare a copiilor”, doar 6% respingând o astfel de înțelegere a căsătoriei. Mai mult decât atât, 90% din respondenți au fost de acord cu afirmația Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia pentru a fi împreună ca o familie, pentru a se înmulți, iar nimeni şi nimic nu poate schimba această rânduială.

Totodată, la întrebarea Dvs. sunteţi pentru sau împotriva definirii căsătoriei ca uniunea dintre două persoane indiferent de sexul acestora?87% din respondenți au fost împotrivă.

În cazul în care problema căsătoriei s-ar vota, o majoritate la fel de largă s-ar pronunța împotriva legalizării căsătoriilor dintre persoane de același sex. La întrebarea Dacă ar fi să votaţi, dvs aţi fi pentru sau împotriva legalizării căsătoriilor dintre două persoane de acelaşi sex?83% din respondenți au răspuns că ar vota împotrivă.

În ceea ce privește parteneriatul civil, fără a fi precizat dacă e și pentru cuplurile de același sex, 65% au răspuns negativ la întrebarea Sunteţi de acord cu legalizarea parteneriatelor civile?

87% din respondenți resping, de asemenea, adopția de copii pentru cuplurile de același sex, răspunzând negativ la întrebarea „Cuplurile formate din persoane de același sex ar trebui sa aibă dreptul să adopte copii?

Efecte nedorite ale căsătoriilor între persoane de același sex

În ceea ce privește efectele căsătoriilor sau parteneriatelor civile încheiate între persoane de același sex, 80% au răspuns pozitiv la întrebareaCăsătoria şi familia între două persoane de același sex afectează negativ perpetuarea speciei umane şi creșterea copiilor”, iar 78% au răspuns pozitiv la întrebareaLegalizarea căsătoriei între persoane de același sex va avea efecte nedorite în domenii precum cel al educației școlare sau juridic.”

De asemenea, 80% au răspuns pozitiv la întrebarea Legalizarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex va avea efecte nedorite, pe termen lung, asupra moralei societăţii.”

Un aspect interesant îl constituie faptul că majoritatea respondenților face distincția între relațiile afective, sentimentale și relațiile maritale. Astfel, 71% din respondenți au răspuns pozitiv la întrebarea Nimeni nu opreşte homosexualii să se iubească unul pe altul sau să aibă relaţii între ei dar, aceasta nu înseamnă că se pot casători.”

Biserica – un rol pozitiv în educarea copiilor și în menținerea păcii sociale

Majoritatea respondenților consideră că valorile creștine sunt definitorii pentru România, 87% dintre aceștia fiind de acord cu afirmația Promovarea valorilor creștine în societatea românească înseamnă respectarea tradițiilor istorice definitorii pentru România”.

De altfel, 82% din respondenți au fost de acord cu afirmația „Biserica are un rol pozitiv în ceea ce privește educația copiilor”, iar 85% cu afirmația Biserica are un rol pozitiv în ceea ce privește respectarea relațiilor de conviețuire pașnică între oameni.”

În ceea ce privește educația sexuală, este de remarcat faptul că 83% nu o consideră necesară în școli.

O direcție greșită

Potrivit cercetării realizate de CURS, 74% din respondenți consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită, deși doar 43% se declară nemulțumiți de situația economică a propriei gospodării.

Eșantion și metodologie

Cercetarea CURS a fost realizată între 1-15 octombrie 2017 pe un eșantion de 1067 de respondenți, votanți în vârstă de 18 ani și peste. Tipul de eșantion a fost probabilist, multistadial, cu selecție aleatoare a secțiilor de votare, a gospodăriilor în cadrul secției de votare și a respondenților în cadrul gospodăriilor. Modul de intervievare a fost față-în-față la domiciliul respondenților, iar marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95%.

Serialul pentru adolescenţi „Andi Mack” va prezenta în premieră, nu doar personaje, ci şi o situaţie dramatică specific homosexuală.

Disney Channel va difuza pentru prima dată în istoria sa un episod ce va include o intrigă gay, în serialul „Andi Mack”, au anunţat joi reprezentanţii acestui post de televiziune american, citaţi de Agerpres.   

Acest episod cu o durată de o oră va fi difuzat vineri în Statele Unite şi prezintă o scenă în care doi buni prieteni, Andi (Peyton Elizabeth Lee) şi Cyrus (Joshua Rush), recunosc faptul că se simt atraşi de acelaşi băiat.

Acest serial pentru adolescenţi creat de Terri Minsky, scenarista celebrului serial „Sex and the City”, este centrat pe personajul Andi, o tânără de 13 ani care încearcă să afle cine este cu adevărat şi cum să îşi trăiască viaţa.

„Terri Minsky, actorii şi echipa de filmare au dorit foarte mult ca episodul să fie potrivit pentru toate vârstele şi să trimită un mesaj puternic de integrare şi de respect”, a declarat un purtător de cuvânt al postului Disney Channel într-un comunicat.
În primul episod din al doilea sezon, Andi speră că părinţii ei se vor căsători şi încearcă să afle ceea ce simte cu adevărat pentru colegul ei de clasă Jonah.   

Bunul ei prieten Cyrus, în vârstă tot de 13 ani, îşi dă seama că şi el are aceleaşi sentimente faţă de Jonah şi se află la începutul unui proces de autodescoperire şi acceptare de sine în calitatea sa de adolescent homosexual.   

Cyrus nu este însă primul personaj aparţinând comunităţii LGBT care apare într-un program al Disney Channel: un episod din serialul „Good Luck Charlie” a adus în scenă un cuplu de lesbiene în 2014, însă este pentru prima dată când postul american prezintă o intrigă centrată pe un personaj care îşi dă seama de homosexualitatea sa şi o declară public.   

Disney, pe postul său de desene animate XD, a fost lăudat deja pentru faptul că a difuzat un prim sărut între personaje de acelaşi sex într-un episod din „Star Butterfly”.   

Primul personaj homosexual al studioului hollywoodian Disney a apărut în versiunea cinematografică a poveştii Frumoasa şi Bestia (2017) – personajul LeFou, interpretat de actorul Josh Gad. 

De asemenea, recent, în serialul Dr. Pluşica, a fost prezentat un cuplu de „mame” lesbiene.

„Tot mai mulţi tineri îşi declară în mod deschis apartenenţa la comunitatea LGBT, iar ‘Andi Mack’ reflectă vieţile şi experienţele lor”, a comentat Sarah Kate Ellis, preşedintele GLAAD, o asociaţie americană care militează pentru stoparea discriminărilor la care sunt supuse minorităţile sexuale.

Dragi copii, să vă citească Satana… pardon, doamna, niște povești?!
Travestitul „Xochi Mochi”, îmbărcat ca un clovn cu aspect satanic cu coarne a fost invitat să le citească povești copiilor la librăria publică „Michelle Obama” din Long Beach, California la evenimentul „Ora de Povești a Travestiților” (Drag Queen Story Hour).

„Ora de Povești a Travestiților captează imaginația și joaca fluidității de gen a copilăriei și oferă modele de rol pozitive”, citim pe website-ul Drag Queen Story Hour. „Copiii pot vedea oameni care sfidează restricțiile rigide de gen și să își imagineze o lume în care oamenii de sot prezenta așa cum vor.”

„Ora de Povești a Travestiților” este una din activitățile promovate de activiștii homosexuali („LGBTQIA+”) în cadrul lunii Istoriei LGBT (eveniment care are loc și în România de altfel), în colaborare cu diverse librării publice din SUA. „Spectacolul” lui Mochi a fost organizat de librăria Michelle Obama din Long Beach, Centrul LGBTQ din Long Beach, Rețeaua Alianței de Genuri și Sexualități (Genders and Sexualities Alliance Network) și LGBTQ Imperial Court din Long Beach.

@LBCityLibrary invites you to the Michelle Obama Neighborhood Library for a celebration of LGBTQ History Month!  #NationalComingOutDay pic.twitter.com/hL7602ELws

— City of Long Beach (@LongBeachCity) 12 octombrie 2017
Mochi a declarat că a avut parte de „una din cele mai bune experiențe de când este travestit.”

Travestitul a recunoscut că ținta activismului homosexual este normalizarea tuturor formelor de perversiune și deviație sexuală: „Este foarte important să avem reprezentarea și normalizarea tuturor literelor din LGBTQIA+ în viața de zi cu zi.”

Omar Navarro, candidatul Republican pentru districtul Long Beach la Camera Reprezentanților, s-a declarat scandalizat:

What are we teaching kids in school? Demonic teachings alive in Long Beach. I’m outraged they would allow this. pic.twitter.com/Q72nhnWbBo

— Omar Navarro (@RealOmarNavarro) 16 octombrie 2017
Canalul YouTube al lui Mochi îl recomandă ca un „clovn ucigaș din spațiu, staționat aici pe Pământ.” În biografia sa postată online, travestitul admite că este infectat cu HIV și că mintea nu îi funcționează prea bine pentru că este prăjită de droguri („my stoner mind doesn’t work that well”).

Mochi se confesează că a început să poarte haine de femeie pe când era un tânăr homosexual și că „Xochi nu a fost niciodată un alter ego, ci mai mult o extensie a mea.”

Librăria Long Beach a eliminat de pe website fotografiile cu travestitul satanic citind copiilor după ce a primit critici publice din partea unor părinți.

 


Categorii

Cultura desfraului, Homosexualitate, Pedofilie, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

155 Commentarii la “AL TREILEA SEX – LEGALIZAT SI IN GERMANIA/ Casatoria pentru homosexuali nu este obiectivul final. SCOPUL ESTE OPRESAREA CONSERVATORILOR/ Campanie GLOSSY pentru INCEST/ Politia TRANS sau obsedatii de control/ MAJORITATEA COVARSITOARE A ROMÂNILOR NU VREA CASATORII GAY. Studii sociologice recente/ DISNEY CHANNEL se GAYIFICA tot mai mult

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 4 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Lucian,

    Frate draga, este f simplu de fapt: nu trebuia decat sa-mi spui de ce ar trebui sa ii ignor, ba chiar si sa-i consider ai diavolului pe cei care ‘au vedenii’ si ‘stiu tainele’, in conditiile in care exista cuvintele Sfintei Scripturi din Faptele Apostolilor (2; 17,18), Ioan (14; 12,13), Matei (7; 16-18) (cel putin…). Atat.

    De ce e dracesc ce spun si inselator? Argumenteaza pe text, cu fragmente din ce scriu, nu asa, generic.

    AnaR:

    Domnul Iordachioaia scria tare frumos si profund intr-o vreme. Mi-as dori sa regasesc grija inimoasa pt fiecare litera, care ii statea in fire in vremuri nu tocmai indepartate. Din pacate, invectivele generalizatoare cu care ne obisnuieste in ultima vreme risca sa prinda in sfera lor intelectuali cu adevarat mari, si ca intelectuali si ca crestini – ca Steinhardt de exemplu. Cum stim noi ca Steinhardt nu se incadreaza, de pilda, in acel text primejdios generalizator al domnului Iordachioaia?

    Iar daca ma regasiti pe mine in acel text care vi se pare atat de ‘potrivit’, motivati va rog. Care din vorbele mele, concret, va sugereaza ca as fi ‘imbatata de mine insami pana la extaz mistic si dracesc’?

    ‘1. Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.
    2. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura.’

    ‘7. Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.
    8. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide.
    9. Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră?
    10. Sau de-i va cere peşte, oare el îi va da şarpe?’

    Poate unii cer sa inteleaga. E un pacat ca Domnul se indura de ei si, in pofida pacatoseniei lor, le arata?

    Sunt indracita, imbatata de mine insami, ratacesc mintile…samd, inteleg. Spuneti-mi si de ce, daca tot ma palmuiti asa.

    Lucian, AnaR:

    Stiti, e o vorba: ‘Unde se termina argumentul incepe injuratura.’

  2. imbatata de mine insami pana la extaz mistic si dracesc’?
    Sunt indracita, imbatata de mine insami, ratacesc mintile…samd,

    Am crezut ca cad jos de ras …
    Mai rămâne sa alergați prin București , apărând la ..tv

  3. Greutz cu dvs. Tare greutz. Erau doar niste ganduri despre post valabile pt oricine.doreste sa tina cont de ele.
    In special pentru cei care isi propun sa cultive simplitatea ca si o treapta spre cumoasterea lui Dumnezeu
    Dupa simplitate urmeaza ascultarea , credinta, nadejdea, smerenia, blandetea, bucuria, iubirea si rugaciunea. Acest lant al virtutilor duc la rugaciunea adevarata , acea “parte cea buna” pe care a ales-o Maria si ” care nu se va lua de la ea”

    .Si ca sa nu mai lungesc vorba ca tot suntem in post, mi-a placut sa intalnesc la Cuviosul Sofronie Saharov pretuirea acordata simplitatii ca prima treapta a cunoasterii adevarate.
    Post cu mult folos duhovnicesc.

  4. Ana R

    Multumesc ca mi-ati explicat. Asa e, mintea mea merge mai greu, iar rabdarea dumneavoastra e binevenita si generoasa!

    Partea Mariei era ascultarea plina de nesat a Cuvantului Domnului, nu rugaciunea. Poate ca apoi a venit si rugaciunea, dar Maria a ramas exemplara in Scripturi prin aviditatea ei de a intelege cuvintele Mantuitorului.

  5. Am sa scriu fara @adresa, ca sa nu o ia nimeni personal.
    Cunostinta nu trufeste.
    Dimpotriva.
    Pentru ca începutul intelepciunii este frica de Dumnezeu, iar începutul trufiei este întoarcerea inimii de la Domnul. (vedeti cartea intelepcinii lui Isus fiul lui Sirah)
    Iar Apostolul spune: Cautati dragostea, dar ravniti cele duhovnicesti ca sa aveti mintea roditoare si la minte fiti desavarsiti.
    Ascultarea ca virtute este numai pentru a intelege, a fi atent la ce ti se spune si a lua aminte (Asculta Israele!). Altfel, si Adam a ascultat vorba femeii sale, si poporul si-a ascultat arhiereii când l-au cerut pe Baraba.
    Simplitatea nu e nici ea o virtute. Solomon spune ca omul simplu crede toate vorbele si ca omul intelept vegheaza pasii sai, ca omul iscusit vede nenorocirea iar cei simpli trec mai departe si sufera. De asemenea, Isaia spune ca omul simplu si fara pricepere nu vede ca are ochii inchisi si inima impietrita. Sa faci ca toata stiinta sa para simpla, asta da, este o virtute, o spune Apostolul, tot in 1 Corinteni, cap.14: Fiindcă dacă vei binecuvânta cu duhul, cum va răspunde omul simplu “Amin” la mulţumirea ta, de vreme ce el nu ştie ce zici?
    Deci frati si surori, cunoasteti-va credinta, si cunoasteti-o bine, caci:
    “Biserica fiind sobornicească în toate părțile sale, fiecare dintre mădularele sale – nu numai clerul, ci și fiecare laic – este chemat să mărturisească deopotrivă și să apere adevărul tradiției, opunându-se până și episcopilor, dacă cumva aceștia cad în erezie. Primind harul Sfântului Duh în taina mirungerii, un creștin nu poate fi inconștient de credința sa; el rămâne tot timpul responsabil în fața Bisericii.”

    Vladimir Lossky – Teologia Mistică a Bisericii de Răsărit (Editura Bonifaciu 1998, pag.13)

  6. Titus L
    Nu ma refeream la simplitate ca ignoranta sau naivitate.
    Si privita altfel, o veți găsi enumerata de Sf Iustin Popovici in Calea cunoașterii lui Dumnezeu, pag. 117-118
    Este un sfânt drag mie SI pt poziția lui fata de ecumenism

    Doroteea

    Așa e. Dar se refera la Cuvântul Iisus Hristos, Persoana a Sfintei Treimi.
    Si la El putem ajunge doar prin rugăciune adevărata.

    Gata. Eu ma dau bătută!

  7. In Patericul egiptean – am mai spus asta – intr un loc (o sa si caut exact cand o sa am timp) relatia oameni-Dumnezeu este asemanata unui cerc. Oamenii sunt pe circumferinta cercului, Dumnezeu in centru. Fiecare om se apropie de Dumnezeu pe ‘raza’ lui, pe drumul lui, adica fiecare are drumul potrivit firii si darurilor lui speciale pe care le a sadit Domnul in el, fiecaruia Dumnezeu ‘ii vorbeste pe limba lui’. Important este sa isi stabileasca Centrul ca destinatie, altfel risca fie sa iasa din aria cercului, fie sa rataceasca in toate directiile si sa nu atinga Centrul.

    Ideea ca stiinta, “agoniseala intelectuala” cum ii spunea cineva, este “rea”, draceasca sau mai stiu eu cum este falsa. Cunoasterea intelectuala devine toxica doar atunci cand e absolutizata ca valoare, altfel ea este un drum pt unii. Sunt oameni care au descoperit maretia Domnului prin…stiinta! Mai mult, daca omul de stiinta si-L stabileste pe Dumnezeu ca tinta, harul primit din nastere va fi inmultit, iar daca nu, va fi risipit (“cine nu aduna cu Mine risipeste”). In plus, sa recunoastem, dam de pamant cu oamenii de stiinta dar daca ne loveste boala cautam disperati un tomograf si un doctor ca lumea, iar daca il gasim zicem ca Dumnezeu ni l a scos in cale. Cine sa ne mai inteleaga?

    Cat despre cunoasterea Scripturii – care e altceva decat cea stintifica, desi am impresia ca frecvent se cam confunda – apai mie aia mi se pare o DATORIE pt orice crestin! Scriptura reprezinta mesajul Domnului catre creatia Sa, catre copiii Sai, oamenii! Acest mesaj a fost dat ca sa ne indrume, sa ne arate Calea inapoi la El! Cum ma pot eu revendica drept crestin cand nu cunosc ce a spus Hristos, sau cand nu inteleg?? Cum zice Titus: cum pot spune ‘Amin’ la ce nu pricep?? Iar daca nu cunosc sau nu inteleg, apai trebuie sa caut sa o fac, altfel lucrarea mea e vana, fara directie, un drum fara harta si fara borne!

    Cum sa ajungem sa spunem ‘sunt nevrednic eu sa pricep Scriptura’?? Pai tocmai pt ca suntem nevrednici si am cazut trebuie sa o stim, ca altfel eram langa Dumnezeu, cu ingerii! Scriptura e indrumarea noastra, Calea noastra catre casa. “Nu cine imi spune ‘Doamne,Doamne’, ci cine implineste Cuvantul Meu si face voia Mea!” Pai cum pot eu sa fac Voia Domnului cand nu o cunosc?

    Cum superb a aratat si demonstrat Titus, nu doar clerul este chemat sa inteleaga Scriptura, ci noi toti! “Vai voua, farisei fatarnici, ca nici voi nu intrati dar nici pe altii nu i lasati” zice Domnul. Acest pumn infipt in gura oricarui credincios care ‘indrazneste’ sa caute sa inteleaga Cuvantul care chiar lui i a fost adresat, in calitate de OM, si nu doar clericilor, acest mod de a refuza fiintei umane dreptul sau dat de chiar Dumnezeu, drept si obligatie deopotriva, pe motiv ca stabilim noi, unii sau altii, ca e “nevrednica” (acea fiinta) mi se pare efectiv o samavolnicie! Mai mult, am observat ceva: cei care spun “cine esti tu sa pricepi? noi suntem cu totii vai de capul nostru, nu putem noi intelege lucrurile acestea inalte” etc, ei de fapt nu isi declina competenta, asa cum sustin, ci in realitate, sub pretextul “nevredniciei”, isi impun PROPRIA lor interpretare, pe care insa nu ai voie sa o contesti pt ca cica apoi ‘despici firul in patru’ sau te apuci sa iscodesti cele inalte!!

    Un exemplu: cand spui “eu nu ma bag in discutii de astea, dar lucrurile astea sunt dracesti” , deja nu doar ca te ai bagat in discutie, dar ai si interpretat o realitate si ai dat o sentinta. Deja TU ai si venit cu o interpretare!

    Sau cand spui “mai bine ne am intrista pt pacatele noastre” deja ai stabilit ca intristarea pt pacate e incompatibila cu cunoasterea Scripturii, ceea ce e absurd, pt ca pt a ma intrista de pacate trebuie mai intai sa stiu care sunt alea, iar asta nu o pot face fara sa incerc sa pricep Cuvantul Domnului! Altfel s ar putea sa ma intristez ca nerodul, cand Domnul a spus de fapt “bucurati va si va veseliti”, sau din contra, sa ma bucur ca sunt bine cand de fapt Domnul a spus “fatarnice, vezi mai bine de barna din ochiul tau”! Deci orice intristare si orice bucurie intru Domnul trebuie sa aiba la baza cunoasterea si intelegerea Cuvantului Sau. David spune “ziua si noaptea am cugetat la Legea Ta”. Si de aia L a iubit Domnul asa mult, macar ca a avut si el greselile lui (si nu usoare) si ca a platit scump pt ele.

    De unde ideea ca Scriptura se adreseaza exclusiv preotilor si ca doar ei sunt chemati sa o descifreze??? Hristos S a adresat MULTIMILOR, saracilor ca si bogatilor, tarfelor, pescarilor, oamenilor neinvatati ca si oamenilor invatati! Iar cand S a adresat preotilor, nu a facut o prea laudativ! Sigur ca asta nu inseamna ca preotia e inutila, evident!, dar era un semnal ca preotii isi tradasera misiunea! Sigur ca tin cont si de parerea sfintilor si a preotilor cand interpretez Scriptura, dar ce fac cand ei insisi se contrazic?? Cum s a aratat mai sus, insusi Petru il contrazice pe Pavel! Par. Arsenie Papacioc, prieten de suflet cu par. Cleopa, spune la un moment dat ca nu e de acord cu el in anumite privinte. Sf. Paisie avertizeaza repetat asupra antihristului iar Sf. Porfirie ne indeamna sa nu ii dam atata atentie, delimitandu se explicit de preotii care o fac samd samd. Unde scrie ca eu, om simplu, n am voie sa incerc sa pricep Cuvantul Domnului? Da, sunt nevrednica, asa e, si tocmai de aia caut cu disperare sa inteleg acest Cuvant! Iar, asa cum s a aratat la topicul Creta, conform textelor dogmatice un adevarat Sinod se bazeaza pe pliroma Bisericii, nu doar pe cler.

    Mi se pare normal sa dezbatem aceste chestiuni unii cu altii, sa ne sprijinim in incercarea de a cunoaste, pt ca e vorba de INFORMATIE. Ce nu mi se pare normal, in schimb, cu riscul de a rani anumite sensibilitati, este sa imi fac publice TRAIRILE mele interioare, sa fac parada publica de cat Il iubesc eu pe Domnul si cat I as darui eu inima mea samd samd. Astea sunt lucruri intime, care tin strict de relatia fiecaruia cu Dumnezeu, Domnul ne a aratat ca exhibarea publica a rugaciunii personale nu Ii e pe plac. Iar daca la asta mai adaug si stigmatizari generalizante ale tuturor acelora care, chipurile, aleg cunoasterea in locul trairii autentice, arat nu doar ca n am priceput ca intre cunoasterea Cuvantului si traire e o stransa legatura, dar fac si dovada unei mandrii nu tocmai sanatoase, de tipul ‘eu, iata, am inteles! Vai voua ratacitilor, care nu stiti ce e aia adevarata intelegere a Domnului!” Daca ai inteles si ai ajuns la culmile trairii, super, esti fericit, dar lasa sa fie asta secretul tau. Daca ne spui si CUM ai ajuns aici, bine. Daca doar ne arati ce simti, apai asta nu foloseste nimanui si nu ne ramane decat sa te credem pe cuvant.

  8. @Doroteea

    Mintea are o abilitate formidabila de a gasi explicatii si justificari pentru orice (stiu ca nu-i cazul sa-i spun asta unui avocat), de a-si schimba viziunea odata cu trecerea timpului sau schimbarea conjuncturilor (iarna nu-i ca vara).
    Stramosii nostrii au fost cu certitudine mai intelepti decat altii, ei au inteles ca mintea minte.

    Vedeţi câte capete are bâta asta a raţiunii umane.
    Michel de Montaigne

    Sentimentul nu-i totuna cu raţionamentul, raţiunea nu-i totuna cu plăcerea şi, cert, plăcerea nu-i deloc o raţiune.
    Balzac

    A te odihni insemna a primi toate fetele lumii fara a le judeca.
    Michael Ondaatje

    Am propriile mele păreri, păreri ferme – dar nu sunt întotdeauna de acord cu ele.
    George W. Bush

  9. Măi sa fiè ! acum ințeleg de ce Domnul i-a ales pe pescari … si le-a zis “învățați , învățați…” ba nu , asta a zis-o altcineva , le incurc rău …după atâta beție de cuvinte … am uitat ce-am vrut să spun …
    Mulțumim ție Doamne , că ai primit , de-a lungul vremurilor , in Împărăția Ta ce-a preaminunată atâția analfabeți care habar n-aveau să buchisească dar pe care I-ai sfințit pentru curăția inimii lor !

  10. @fane:
    au fost primiti pentru ca a avut cine sa le ierte pacatele, nu pentru ca erau analfabeti. Si a avut cine sa le ierte pacatele pentru ca a avut cine sa invete Scripturile ca sa nu rataceasca. Altfel, dupa criteriul asta, toti arhiereii nostri ar ramane pe dinafara, da’ rau de tot!
    Stii, lui Hristos sfintii Apostoli i se adresau “Invatatorule”.
    Ai dreptate doar in brivinta betiei de cuvinte, dar si cand vinul curge se spune ca e belsug

  11. @nimeni ,
    Ultima , cea a lui GWB e pur si simplu geniala ! Sa mai indrazneasca unii sa faca misto de Gigi Becali si ministrul Daea …

    Doamne , ajuta!

  12. @nimeni

    Pai atunci am impresia ca degeaba ne a dat Dumnezeu mintea (eu o numesc “ratiune”). Se pare – si se si vede – ca pt unii e complet inutila. 🙂 Dar, desi se lauda ca nu dau doi bani pe ea, practica sportul datului cu parerea, sport specific insa doar celor care o au si o pretuiesc.

    Problema e ca pe de alde astia nu i poti proba pe un forum de discutii nici ca au inima cu care atat se lauda si pe care, in ‘nemintea’ lor (ca nu vreau sa i jignesc, a avea minte pt ei e se pare de rau), o opun mintii.

    Eu zic ca amandoua sunt bune, ideal e sa le ai pe amandoua si sa le utilizezi conform functiei fiecareia. Daca nu stai bine cu mintea, atunci macar fa le pe ale inimii si lasa ale mintii in seama celor care o au. Cel mai rau e cand nici cu una nici cu alta nu stai prea bine…

  13. @fane

    Stii, preotul ne spune ca din casa niciunui om nu trebuie sa lipseasca Biblia. Detinutilor le era data in inchisori pe timpuri, si bolnavilor in spitale.

    Oare de ce?

    Nici pe analfabeti nu i a lasat Domnul deoparte, in marea Lui bunatate. Le a dat…urechile!

  14. au fost primiti pentru ca a avut cine sa le ierte pacatele, nu pentru ca erau analfabeti.

    Dar ma întreb pt cei care NU au avut preot , amerindieni , indieni , chinezi … etc ?? Ei nu sunt in Imparatiile Iubiri?

  15. @Doroteea
    Nu neg ca “aici” te “descurci” mai bine daca ai ratiune/minte, dar asta nu-ti asigura si fericirea si iti sta in calea rugaciunii curate. Ai vazut copii sau adulti cu sindrom Down? Ti se pare ca Imparatia este mai departe pentru ei decat pentru noi?

    O suferință mută, ascunsă în spatele unui zâmbet larg și naiv. Ochi senini, inocenți și gesturi pline de dragoste și compasiune. Așa este, plin de viață, un copil care suferă de sindromul Down.
    ,,Ne-au impresionat foarte tare acești copilași care au această maladie a sindromului Down. Erau foarte bucuroși și îl așteptau pe Moș Nicolae. Și Sfântul Nicolae a vrut să vină mai întâi la ei să-i binecuvânteze cu ale sale sfinte moaște și să le aducă daruri. Ei chiar dacă au dizabilitățile pe care le vedem ei sunt sinceri și inima lor este curată. Au rostit poezii religioase, rugăciuni și colinde și ne-au impresionat până la lacrimi pe toți”, a mărturisit Părintele Profesor Dr. Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii Sfântul Gheorghe Nou.
    http://evz.ro/emotionant-fericire-de-nedescris-pe-chipul-copiilor-cu-sindromul.html

  16. Petru

    Frate draga, tu deschizi un alt subiect cel putin la fel de adanc si fertil in dezbateri :).
    “Repros” era cuvantul, iarta ma, tastasem gresit.

    @nimeni

    as mai avea ceva de zis la faza cu ratiunea :)). Sa stii ca nu a fost o aluzie rautacioasa acel raspuns, ci mi am exprimat efectiv nelamurirea prin metoda ‘reductio ad absurdum’ cum se zice in popor :). Fratele Petru a spus f bine la un moment dat, a pus punctul pe i: suntem prea marunti, marea majoritate a celor de aici – si in general.marea majoritate! – ca sa ne descurcam fara minte. Mintea e carja noastra in drumul spre inima. Sunt f rari aceia care au atata iubire in inima incat sa intelega Adevarul exclusiv prin inima. Dar chiar si acelora le sunt necesare conceptele de baza, nu?, Sf. Treime, Maica Domnului etc. .

    Mai mult, eu am intalnit oameni de astia, f buni, natural f f buni. Sunt, dpmdv, f rari. Dar si ei pe parcurs au deviat, si stii de ce? Pt ca nu aveau conceptele bine puse la punct! (A! Si unii dintre ei s au ferit de Biserica pt ca nu s au regasit in rautatea ingusta a multora dintre cei care o frecventeaza. 🙁 Trag nadejde insa ca Domnul ii va aduce la El, pt ca harul lor este clar de la El).

    Concluzia mea: daca sunt corect indreptate, inima si mintea se completeaza, nu se exclud. Sf. Paisie Aghioritul, de ex, o inima uriasa, probata printr un spirit de sacrificiu si compasiune formidabil! Dar si cand explica! Se vedea cat de colo o minte limpede si clara, extrem de logica (le demonstra interlocutorilor ca n au dreptate cu propriile lor argumente!).

    Domnul ne a dat si cap si piept, si creier si inima. Totul e ca logica sa nu impietreasca inima, compasiunea. Dar nici excesul de inima nu e ok. Un exemplu: o mama care isi iubeste atat de mult copilul incat il ‘sufoca’, nu l lasa sa experimenteze, sa interactioneze etc.. Iata un exemplu de sentimente excesive si deviante. Daca nu strunesti uneori sentimentele cu mintea, o poti lua lejer pe aratura.

    Daca in schimb Il pui in centru pe Dumnezeu si Cuvantul lui, aceste excese, din oricare parte ar veni, se regleaza automat.

    Nu stiu, eu asa functionez cel putin. De exemplu: porunca cea mai mare este sa Il iubim pe Dumnezeu cu tot sufletul, cu toata puterea si cu toata inima noastra. Cum pot face eu asta daca nu Il inteleg pe Dumnezeu?? Bun, pot sa am un puseu din cand in cand, in fata unui peisaj frumos sau a unui om iubit, ok. Dar cum sa fac asta constant, cand vad nedreptate si suferinta in jur?? Pai doar…intelegandu-L. Adica lamurindu ma care e rostul acestor lycruri si de ce Domnul le ingaduie! Altfel, risc ca iubirea mea sporadica sa devina revolta.

    Sf. Porfirie cred ca avea insa aceasta plinatate a inimii care trece de ratiune, o transcende. Cred. Dar asa ceva, repet, e f f rar.

    Or noi tindem la masuri de astea uriase, si, bineinteles, nu le ajungem, dar le ratam si pe cele marunte. Si uite asa, picam si examenele de logica si pe cele de compasiune. Si asta se vede in comentarii de la o posta. Par. Aldea a exprimat odata f clar aceasta trista realitate din Biserica noastra.

  17. @nimeni

    e ok ce spui, asa e (acum am vz ultimul comment). Dar tu vb de copii inocenti, care chiar daca au cunoscut suferinta, au cunoscut o timpuriu, au luat o ca pe un dat.

    Daca insa inaintezi in varsta si experienta, deja lucrurile astea devin mai greu de procesat, pt ca apare si suferinta celor dragi in joc, sau suferinta ta incepe sa se nuanteze ca sursa etc. etc.. Da, admit, capacitatea de a ti mentine iubirea in suflet in conditiile pierderii idealurilor este cheia, si ea da masura marimii unui suflet. Asa e, banuiesc ca aici ai ‘batut’ si ai pus pct pe i.

    Cum ti am spus, am observat ca exista unii care chiar pot sa faca asta usor. Aceia sunt f rari. Stiu o astfel de persoana, este absolut unica in experienta mea. Dar sa stii ca si el a cazut mult – desi rezervele de bunatate par inca neepuizate – pt ca Il refuza pe Dumnezeu. El cu oamenii e ok, e f bun si nu se supara niciodata. Dar face greseli, pt ca in interior suferinta celor dragi l a facut sa si piarda credinta. Dar nici nu si a batut prea mult capul sa intelega cum stau lucrurile de fapt. Bref: refuzul de a si folosi mintea care sa faca puntea intre realitatea cruda si iubirea Domnului a sfarsit prin a l faulta.

    Nu stiu cat de clara am fost, scriu p graba, scz..

  18. ps: este absolut fals ca mintea sta in calea unei rugaciuni curate, absolut fals. Mizeria din inimile noastre sta in calea unei rugaciuni curate! Tocmai, ca mintea ii pune capastru, o impiedica sa se reverse!

  19. Doroteea, daca “si se si vede – ca pt unii e complet inutila” si zici ca “daca nu stai bine cu mintea, atunci macar fa-le pe ale inimii si lasa ale mintii in seama celor care o au”, eu te invit insistent sa ne spui pe nume care dintre cei care participa la discutiile de aici intra(m) dupa cuvantul tau si dupa vederea ta in categoriile acestea.
    Ar fi foarte folositor si e chiar necesar conform celor scrise de tine.

    Deci, te rog, pentru folosul nostru, ca sa ne putem alinia indemnului tau, sa ne zici care sunt aceia despre care ai scris aceste cuvinte: zi cu nume, acum cat sunt proaspete.

  20. @petru: la această întrebare singurul răspuns corect este nu știu. Nu știm, nu-i al nostru a ști aceasta.
    Noi știm că Biserica este mântuitoare. Dar ca să nu rămână doar o lozincă, această afirmație are nevoie să fie explicată. Biserica este mântuitoare pentru că săvârșirea Sfintelor Taine este o lucrare mântuitoare dar nu oricum, ci prin puterea ce li s-a dat preoților să țină sau să ierte păcatele. Deci aceasta stă în puterea oamenilor să facă, să lucreze la mântuirea lor și celorlalți doar fiind în Biserică. Pentru ceilalți… rămâne valabil ce ne-a spus Hristos: ce nu e cu putință la oameni, e cu putință la Dumnezeu. Rămâne, deci, strict la judecata Lui, care este ascunsă minții noastre.

  21. Lucian,

    Raspunsul il gasesti, daca citesti atent, in comentariul #99.

  22. @Doroteea#101
    Nu este fals, dar este greu de inteles, cata vreme nu am trecut nici de prima vama.
    Prima vama in calea rugaciunii este imaginatia, care trebuie suprimata.
    “A doua vamă pe drumul ce duce înlăuntru ne pune în faţă zidirea, raţiunea, mintea luată în sine ca putere cugetătoare şi de discernământ, de judecată şi de aceasta trebuie să trecem fără a ne opri la ea. Trebuie, dimpotrivă, să coborâm în inimă împreună cu ea. Când însă unii se opresc la ea, atunci ajungem la al doilea chip neîndreptăţit, nepotrivit, de rugăciune, ce are drept trăsătură deosebitoare faptul că mintea rămânând în cap vrea să pună rânduială şi să conducă toate cele sufleteşti prin propriile sale puteri, dar din ostenelile ei nu iese nimic. Ea aleargă după toate, dar nu poate birui nimic, ci numai suferă înfrângeri.”
    http://www.pateric.ro/cum-trebuie-sa-stam-cu-atentia-in-inima/

  23. Doroteea, daca si se si vede – ca pt unii e complet inutila” mintea si zici ca “daca nu stai bine cu mintea, atunci macar fa-le pe ale inimii si lasa ale mintii in seama celor care o au”, te rog, din nou, in numele tuturor celor carora le-ai adresat cuvantul si al acelora despre care e cuvantul tau, sa ne scrii aici numele celor pe care ne privesc aceste cuvinte ale tale, dupa vederea ta.
    Asa cum tu scrii sub un nume – Doroteea -, fiecare are unul aici. Iti ia cateva clipe sa ni le scrii si sa ne arati care se afla sub care categorie, in opinia exprimata de tine. Tu ne-ai vazut, ne-ai spus si ne-ai indemnat. Si iti multumim.
    Am scris in propozitii si fraze simple, sa nu te incurci.

  24. La Lucian
    Frate la 99 este un singur nume . Numele meu, petru. 🙂 Laudat si binecuvântat e Domnul . Ce vreti mai mult ? Care idiot nu își da seama ca a tastat greșit un cuvânt reros-reproș ? Care idiot vorbeste de diavol si mii de ani , declanșând răcire între frați care vroiau sa se întâlnească in București ?
    Nu mai cauta nume . Unu nu va ajunge ? Ce ar fi sa cunoaștem toate gândurile celuilalt ? Sa fim drepți : când postează câte unul , îl trecem prin prisma judecați noastre si așa limitată . SA NU CREDEM ca detinem adevarul absolut . Era o istorioara scrisă de regretatul Bartolomeu care zicea ca a coborat un ciobanas din munții intr-o Biserica . Si acolo atâta ia plăcut icoana Maicii Domnului cu Pruncul in brațe ca nu avea mimic sa i dăruiască . Si sa apucat sa joace un joc (dans ) in fata ei si după un timp coboara Maica si i șterge cu batista sudoarea de pe frunte.
    Inima curată zidește intru mine Dumnezeule si ..

    Sa fiu cinstit aceasta dezbatere a fost spre folosul meu , poate si a altora , dar ma întristez foarte tare deoarece dragostea între domniile voastre ,Anghel si Doroteea sa răcit . Ceea ce nu trebuia sa se întâmple , sa întâmplat .

    La Titus
    Corect , foarte corect .

  25. Cu dragoste frate Lucian , cu dragoste si va imbratisez . Eram grăbit sa fug la munca , si aveam in gând sa va scriu așa ..

  26. “Cu dragoste frate Lucian , cu dragoste si va imbratisez . Eram grăbit sa fug la munca , si aveam in gând sa va scriu așa..”
    Asemenea, frate Petru, asemenea. Spor bun in tot ce-i bun si Domnul sa-ti ajute!

  27. “Era o istorioara scrisă de regretatul Bartolomeu care zicea ca a coborat un ciobanas din munții intr-o Biserica . Si acolo atâta ia plăcut icoana Maicii Domnului cu Pruncul in brațe ca nu avea mimic sa i dăruiască . Si sa apucat sa joace un joc (dans ) in fata ei si după un timp coboara Maica si i șterge cu batista sudoarea de pe frunte.” – asa este frate Petru, asa este.

    Si eu am ceva pentru tine si pentru frati:
    https://marturieathonita.ro/binecuvantatul-simeon/
    Si toate celelalte:
    https://marturieathonita.ro/category/asceti-in-lume/

    http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=10&cap=3

  28. Petru

    Nu, nu era vorba de fratia ta. Era vorba de demascarea ca ilogic si fara sens al unui rationament gresit pe care nu, nu fratia ta e cel care il utilizeaza frecvent. Celor care o fac le am spus mereu cand a fost cazul. De data asta insa discutia dintre mine si @nimeni era generica.

    Ce ai spus fratia ta despre Apocalipsa si cunoasterea patimilor are sens, chiar daca te am contrazis aparent. Chestiunea, din punctul meu de vedere, e nuantata. O sa ma justific cu alta ocazie. Ca idee: Apocalipsa e una, morala crestina e alta. Dar am impresia tot mai mult ca pt a o aplica intr adevar pe cea de a doua, unii dintre noi (printre care ma numar din pacate) avem nevoie tot mai mult sa ne reamintim ca cea dintai ne sufla in ceafa.

    Cand mi se pare ca discursul cuiva e ilogic i o spun in fata, fratelui Lucian i am spus repetat ca ocoleste argumentele si ca are sincope logice in discurs, nu e o noutate. Pt mine astea reprezinta o utilizare defectuoasa a capacitatilor rationale. Si mie mi s a atras atentia in cateva randuri – argumentat – si n am ezitat sa mi recunosc neputinta. Nu e nicio rusine ca nu suntem perfecti :), totul e sa acceptam asta si sa nu ne laudam cu imperfectiunea noastra.

    Dinspre partea mea, te inseli cu ‘racirea dragostei’. Fratele Lucian si cu.mine stim demult ca intre conceptiile noastre exista disensiuni, iar faptul ca la acest topic m a contrazis nu e defel o noutate pt mine ca sa putem vorbi de o ‘racire’, o modificare in sentimente.

    Niciodata, in ce ma priveste, nu confund omul cu discursul sau. Viata mi a ararat in prea multe randuri ca oameni cu conceptii gresite, sau chiar care au comis fapte gresite, pot avea momente de maretie la care eu nici nu visez sa ajung. Raul si binele coexista in om, in functie de alegerile lui, si e nevoie fie de o rautate profunda fie de erori majore ca partea noastra buna sa se intunece total. Pe scurt: nu cu omul am eu ceva, ci cu ceea ce spune.

    Oridecate ori cineva este infierat fara drept de apel si pe nedrept voi considera de cuviinta sa intervin. Pt mine, o discutie in contradictoriu nu e o cearta, ci e modul civilizat de a ne intelege unii pe altii si complexitatea realitatii din jur. Tacerea si evitarea conflictului nu e mereu semnul unei inimi bune. Iar cand un om e infierat si noi tacem chipurile din iubire, mai mare pacat ne facem. Asa consider eu cel putin. Accept ca s ar putea sa gresesc si m as bucura sa fiu contrazisa….argumentat! Fratele Lucian a calificat drept “dracesti” oameni extraordinari, prin care Domnul lucreaza. A facut asta fara sa argumenteze suficient, din motive pe care le am aratat. Mi s ar parea o lasitate sa tac si sa nu il contrazic. Poate ca el ca fi linistit, dar daca aleg aceasta cale il menajez pe cel care nedreptateste si il tradez pe cel nedreptatit (oricare ar fi aceia).

    Cat despre fratia ta, dimpotriva, admir bunul simt cu care atingi punctele-cheie. Ar merita mai multa atentie mesajele fratiei tale daca ma intrebi pe mine. Nu sunt insa de acord cu mentalitatea asta ‘hai sa tacem ca sa fie pace’. Intrebarea mea e: de ce trebuie sa calificam drept “razboi” o biata discutie in contradictoriu? Da, cand renuntam la argument in favoarea injuraturii cosmetizate, aia e altceva. In ce ma priveste ma feresc sa o fac. Dar tacerea nu este mereu o solutie, mai ales cand vezi cum sunt stigmatizati oameni buni in numele unui ‘adevar’ rastalmacit.

  29. @Titus L ,
    Exact asta spuneam , au fost primiti pentru ca in ei , Mantuitorul a gasit loc de odihna . Ei insa habar n-aveau sa descifreze scripturile !
     Da , „le-a dat urechile” J dar urechi au toti oamenii , numai ca lor li s-a dat mai mult : li s-a dat urechi ca sa auda !!!! si asta nu i se intampla oricui ci doar celor peste care coboara harul Sau …
     
    @Doroteea ,
    Cat de buna e cunoasterea ?
    „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor…”
    „de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă , şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii,…”
     
    Si iarasi :
    ”Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi …”
    Si :
    „Iar mai mare dintre acestea este dragostea.”
     
    Spui ca : „si unii dintre ei s-au ferit de Biserica pt ca nu s-au regasit in rautatea ingusta a multora dintre cei care o frecventeaza” . Pai… vorbeai de cei „natural f f buni” , cum sa se regaseasca „in rautatea ingusta” ? Sioare asta a fost motivul sau o mare ispita de mandrie desarta in care au cazut ?
     
    Da , inima si mintea se completeaza dar depinde cui ii dai fraiele ! Le dai mintii ? asteapta-te sa dai in gard cu tot cu inima ta plina de iubire ! Da-le inimii sprijinita de minte inteleapta , ca sa poti sa treci puntea fara sa te faci frate cu dracu`.
     
    „este absolut fals ca mintea sta in calea unei rugaciuni curate…” –J)))) nu numai ca face asta , ba chiar te duce pe campii , trezindu-te unde nici nu te astepti ! Rugaciunea curata nu poate pleca din minte , altfel rugaciunea s-ar fi oprit la nivel de minte si n-ar mai fi fost nevoie sa coboare in inima . Doar inima poate exprima rugaciunea curata ( binenteles , dupa ce se curata de putregai ) pentru ca doar in inima il putem primi deplin pe Hristos Domnul . De ce ? Pentru ca mintea noastra , cauta tot timpul , rationalul si in acelasi timp nu constientizeaza ca pe Dumnezeu nu-l vei descoperi niciodata in mod rational ( si spun asta cu parere de rau pentru ca am pierdut ani , multi ani , pana cand am ajuns la concluzia asta ) .

  30. Intrebarea mea e: de ce trebuie sa calificam drept “razboi” o biata discutie in contradictoriu?

    Am greșit . Văd ca nu e “război “ 🙂 între domniile voastre după ultimele postări . Domnul fie laudat .

  31. @fane

    din punctul meu de vedere, cand spunem ‘minte’ ne referim la lucruri diferite. Daca eu in timpul rugaciunii ma gandesc la raul facut de fratele meu si asta imi ‘murdareste’ rugaciunea, acest gand nu vine din minte decat aparent. La origine vine din patima slavei desarte sau a mandriei, patima care mi se lucreaza in inima.

    Daca insa in acel moment imi aduc aminte – cu…mintea – de Cuvantul Domnului ‘iarta’ si ‘nu judeca’, atunci imi voi infrana pornirea rea initiala si imi voi alunga gandul rau de la inceput – gand rau izvorat insa din inima mea necurata! Procedand asa constant, disciplinandu mi astfel mereu ‘gandurile’ rele care de fapt sunt reflectia inimii mele necurate, treptat ele vor pleca si evitarea judecatii imi va intra la un moment dat in ADN, ca sa zic asa. Pt ca Domnul ajuta cu harul Sau cand vede ca noi ne straduim. Iata asadar un exemplu de minte care struneste inima. Pt ca inima noastra ca sa se curete are in prima faza nevoie de intelegerea si aplicarea Cuvantului.

    Asa e, dragostea e cea mai mare – am spus o mereu pe aici si cand o spuneam eram acuzata de ‘iubirism’, ma bucur ca intre timp s au mai razgandit fratii 🙂 – problema e: cum faci sa ajungi la ea daca nu o ai? 🙂

    Cat despre fratii cei buni pe care ii indeparteaza cei din Biserica, de ce ii judeci de mandrie?? De ce nu accepti ca poate noi gresim? Stii cum e: nu se poate sa nu vina ispita, dar vai de cel prin care vine, mai bine si ar atarna o piatra de gat, ne spune Domnul. O avea el, fratele, pacatele lui, ca tocmai de aia are nevoie de Biserica! Ca doar nu asteptam sa vina in Biserica doar cei sanatosi! :)) Problema e: cum lumineaza lumina noastra? O tinem sub obroc? Sau cumva lumina noastra e intuneric, vai…

    O intrebare onesta la care astept un raspuns la fel de onest: ti se pare ca mesajele de pe aici – inclusiv al tau – respira ‘dragoste’? Nu ma refer la ale mele, pt ca eu nu am avut niciodata pretentia asta, voi va laudati cu dragostea voastra, nu eu. Eu am spus de la inceput ca in aceste discutii mi se pare ca trebuie sa prevaleze argumentul crestin, nu o dragoste doar enuntata scriptic.

  32. ps: si mai exact: unde e dragostea din remarca ‘poate ispita mandriei i a facut sa plece’, ca eu nu o vad. Eu vad aici o mare indiferenta, atat. In loc sa ne doara pt cei pe care ii alungam cu judecata noastra pripita – tocmai ai dovedit o astfel de judecata – si in loc sa ne sperie ca ei pleaca, in conditiile in care Domnul, adresandu se de data asta doar celor care au pretentia ca Il urmeaza, ne atentioneaza ‘aveti grija sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor!’, noi ridicam din umeri si spunem ‘deh, ispita si mandria lor..’. cand chiar NOI suntem ispita, iar acest comentariu judicativ o dovedeste din plin.

    Nu mi o lua in nume de rau te rog, nu e nimic personal aici, dar eu in aceasta remarca nu vad nici dragoste si nici intelegerea Cuvantului si nici macar logica curenta, obisnuita (repet: doar nu te astepti sa intre in Biserica doar cei fara pacat!). Nu vad nici autoresponsabilizarea crestina (‘fatarnicule, vezi mai intai barna din ochii tai!”), nu vad ‘lentila’ aceea crestina care imi spune ‘ai grija sa nu fii tu insuti pricina de cadere pt fratele’..nimic din toate astea nu vad. Spune mi tu, te rog, fara suparare si obiectiv, ca de la frate la sora, ca unui om care pur si simplu vrea sa priceapa, atat: unde gresesc?

  33. In ciuda opozitiei Rusiei si Egiptului, ONU a adoptat folosirea limbajului “ne discriminatoriu” si promovarea ideologiei LGBT la Olimpiada de iarna din Seoul. Tarile “crestine” nu au avut obiectii.

    Despite Sabotage Efforts By Russia And Egypt, U.N. Protects LGBT Rights At 2018 Olympics
    U.S., France, and Brazil blocked efforts by Egypt and Russia to remove non-discrimination language from the truce.
    On Monday, November 13, all 193 UN Member States adopted the Olympic Truce Resolution with its non-discrimination language intact.
    The 2018 Winter Olympics will take place in Pyeongchang, South Korea, from February 9, 2018 to February 25, 2018. Plans are underway to house a Pride House at the Olympic Village there, the first in Asia.
    http://www.newnownext.com/despite-sabotage-efforts-by-russia-and-egypt-u-n-protects-lgbt-rights-at-2018-olympics/11/2017/

  34. @Doroteea ,
    Uf , greu sa-i raspunzi unei femei care adora sa se auda !!!
    1.-intr-adevar , asa cum spuneam si nu numai acum: una-i una , alta-i alta. Si totusi … am dat “cu ghiocu'” si de una , si de alta , si de cunoastere si de rationament … dar vad ca preferi limbutia avocateasca ametitoare …
    2.- gand rau izvorat din inima , zici ? Mintea gandeste , soro , inima face altceva ! Inima e cea care vrea sa puna frana . Ea e cea care vrea sa disciplineze mintea pentru a se produce procesul normal , pentru ca inima il vrea pe Iisus si mintea il respinge . Daca ar fi cum spui , toti dar . ABSOLUT TOTI DEŞTEPȚII ar fi SFINȚI . Nu-mi dau seama cum , dar ai grave probleme de logica , iarta-ma , sincer , dar oarecum de inteles..
    3.- iubirismul e una si stii foarte bine ce e , iar dragostea e cu totul altceva … chiar nu vad de ce trebuie sa te referi ca si cum ar fi unul si acelasi lucru… ca sa nu mai pomenesc de acuzatia directa privind dragostea , e ceea ce as numi lovitura sub centura…
    4.- fratii indepartati din biserica – soro , cati ani ai incat sa crezi ca cineva este indepartat de Biserica din alt motiv decat unul legat de el insusi ?!?!?! Exista mantuire in afara de biserica ? ( sper sa nu-mi dai alt raspuns aici decat NU pentru ca altfel suspendam orice discutie ). Asadar , departe de Biserica ne poate tine doar inima noastra plina de pacate si sensibila la ispite si nu fratii , indiferent cat de rai si urati sint ei , pentru ca tot tu spui ca nu cei sanatosi vin la Hristos , ci cei bolnavi , deci cine vine si cine pleaca , soro ?
    5.-…si o explicatie tot prin prisma punctului 4., sa stii ca sunt un ortodox practicant , asadar prezent cat pot de des la savarvirea Sf. Liturghii in zilele Domnului , cu alte cuvinte un om foarte bolnav care cauta insanatosirea prin mantuirea cea Domneasca si care nu poate emite vreo pretentie c-ar fi vreun mare iubitor de aproapele… cel putin deocamdata…cat inca nu poate sa manance altceva decat lapte…………
    6.-cand rana pe care o ai tu , personal , este HUGE mai ai ochi pentru altceva ?! Ia spune-mi , e egoism sau ba ? Cand vine vreun sofist de care spui , cu o idiotenie de genul ” o fi fost oul sau gaina?” in timp ce tie iti plezneste capu’ ca tocmai ai facut ditai pacatu’ , iti mai arde de analize pe text? Daca da , esti o fericita , este despamantenita , dar eu inca sunt sub gravitatia propriei tarani … Retine , te rog , inainte de-ai raspunde , precum lui Lucian , vorbesc din EXPERIENTA , exact asa se intampla.
    (sa-ti mai spun ca i-ai administrat lui Lucian o paruiala nemeritata , venita dintr-un exces de zel avocatesc neintemeiat? Daca vrei detalii , gest ask )

    In concluzie , ca-mi da consoarta coturi in coaste , mai usor cu pianul pe scari , soro , ca unii , gen Lucian , au depasit demult stadiul gradinitei si nu e frumos sa-i pui in boxa cum iti vine … si mai ales cand te repezi ca Corduta in popor , fara motiv.

    Imi plac oamenii care au ceva de spus , care dau un plus dialogului , dar nu -i frumos sa pui pumnul in gura cuiva pe motiv ” ca nu aduci ceva in plus in discutie ” cum s-a intamplat zilele trecute (dava vrei caut discutia si vin punctual cu ex.)si apoi sa ma intrebi pe mine unde este dragostea crestineasca in ceea ce spun eu !!!

    Personal , vin aici pentru cu totul altceva decat sapuneala sau glagorie tip Doroteea … Daca se va continua in modul asta , probabil voi inceta sa citesc coment-urile …

    Cer iertare fratilor admini pentru situatia creata , voi intelege daca nu veti publica …

    Doamne , ajuta !

  35. @fane. Eu am spus, tu poti sa crezi mai departe ce consideri fratia ta. Imaginea asta bucolica a bunului prostovan este falsa, gresita si plina de inselare. Nu a existat niciodata asa ceva. Marii sfinti ai ortodoxiei au fost mari carturari, au scris carti, au cunoscut teologie. De asta suntem asa cum suntem astazi, adica crestini. Pentru ca ei au avut si au dat tuturor ce au avut. Dar cine nu are nici nu are ce sa dea. De asta suntem asa cum suntem astazi, adica ratacitori si napasatori, delasatori, pentru ca toti cei care au avut interesul sa darame Biserica au cultivat aceasta imagine falsa si comoda: te hotarăști să fii prost, si uite gata mântuirea vine pe tava. Sa ajungi sa te mandresti cu nestiinta cand Dumnezeu insusi a spus ca ratacesti nestiind scripturile… este tot mandrie, unde mai pui ca nici substanta nu are.
    Dragostea aceea de care face toata ortodoxia de astazi atata caz e ca sarea din bucate. Fara ea, mancarea n-are nici un gust, nimic nu e, dar poftim, manaca fratia ta numai sare. Dragostea de care vorbeste Apostolul, de Dumnezeu si fapturile sale, face diferenta intre invatatura cea buna si cea diavoleasca. Dar trebuie sa aibă intre ce sa faca diferenta.
    Daca crezi ca invatati, invatati, invatati este gresit, atunci sa-ti spun eu ce a zis Stalin: cine nu este cu noi este impotriva noastra. Si nici el n-a gresit in ce a spus. Diferenta vine din cu totul alta parte.
    Eu alte argumente nu mai am.

  36. Fane, nu te necaji pentru asta si nu-ti strica pacea, ca s-a plecat ziua si e vremea privegherii.
    Azi liturgic se praznuiesc doi Sfinti Mari: Sfanta Mare Mucenita Ecaterina – fecioara cea preainteleapta, purtata cu cinste si slujita de ingerii lui Dumnezeu; si Sfantul Mare Mucenic Mercurie – cel care, la rugaciunea Sfantului Vasile cel Mare si trimis de Maica Domnului, l-a rapus pe Iulian Paravatul, vrajmasul lui Hristos.

    Cu Doroteea ne-am obisnuit cei mai multi aici. I-am scris raspunsuri care ar fi potolit pe multi si i-ar fi multumit, dar am renuntat sa le mai pun, ca am observat din experienta si eu si altii ca nu are finalitate, ci doar ar da apa la o moara fara rost bun.
    Nu descuraja si sa nu te alunge galagia, etc.!
    Vino aici pentru Hristos si pentru stradania celor sinceri – si sunt destui, unii mai vizibili, altii mai timizi. Pomeneste la rugaciune; iar pentru ca sa miluiasca Domnul lucrarea fratilor, sa dea roade bune in Biserica lui Hristos si in neamul nostru, la vreme potrivita, mai indeamna pe care iti spune inima sa se adune aici, daca afla folos la mantuire din cele ce se fac.

    Doamne, ajuta!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare